Eu si gradina

4 Octombrie 2011

Trandafiri toamna

Filed under: flori, Trandafiri — Etichete:, , , , — Mihaela C.P. @ 11:26 pm

Nu ma numar printre cei pasionati de trandafiri , poate pentru ca infloresc abundent o singura data pe an, iar apoi mai fac cate-o floare ici-colo , in rest ramanand numai tufa țepoasa , cu aspect urat.  Dar si cand ii vad infloriti , le recunosc meritul si valoarea si parca atunci imi pare rau ca nu m-am aplecat cu mai multa atentie si pasiune catre ei .

Nu ii recunosc nici dupa diverse denumiri . Pentru mine sunt trandafiri pitici, obisnuiti, inalti sau urcatori . Am vazut ca unii sunt numiti trandafiri de parc (de parca intr-o curte de la tara nu le-ar putea placea) , altii , probabil cei cu floare mai mare sunt numiti tea hibrizi (hm, hibrizi, adica soi imbunatatit) , altii acoperitori , pe tulpina sau urcatori. Hehe, am invatat deja categoriile, si asta tot uitandu-ma pe diverse siteuri cu trandafiri de vanzare si pe ofertele lor. Pozele, incantatoare de fiecare data, iti iau ochii si cum nici preturile nu sunt foarte mari, mai ca-ti vine sa mai iei acasa inca vreo cativa :).

Asa si eu, ca la concursul protv-ului , Vocea României, cat pe ce sa apas pe buton si sa mai comand cativa . Numai ca eu ma hotarasc greu , greu cand sa cumpar cate ceva. Si uita asa, tot aman. Am amanat, ca nu eram convinsa de calitatea plantei care mi-ar fi fost livrata acasa. Si am vazut un site, parca specializat in trandafiri cu soiuri fel de fel , pe la vreo 15 lei bucata, care nu mi s-au parut foarte mult. Dar cum mana nu mi-a cazut pe tasta ”comanda” , cand am iesit in supermarket am vazut oferta la Carrefour(ă) cu 8 lei bucata , erau cu reducere.M-am uitat in ambalaj, trandafirii erau proaspat adusi, toti cu radacinile ambalate in rumegus, sugrumate in pungile de nailon, dar inverziti; aveau frunzulite minuscule care ar fi urmat sa creasca, daca afara nu ar veni acum toamna si iarna cea rea. Nu am luat nici de data asta, nu imi placeau culorile, toate spalacite, un roz pal, si in plus nici nu prea stiu daca as lua unul sau chiar cativa, unde sa ii mai pun in gradina. Mi-a parut rau de bietii de ei, multi se vor usca in cutii pe raftul supermarketului, cum am vazut de multe ori ca se intampla.

Am mai vazut un alt site ca se lauda cu trandafiri adusi din Anglia, siteul graia in limba româna , pentru noi , cu in jurul a 36 de euro bucata. Mult, foarte mult avand in vedere cat de usor se prinde un butas de trandafir,dar macar ai posibilitatea sa alegi, sa cauti soiuri noi, aveau alaturi si descrierea, care e rezistent la boli, care nu prea, sa stie omul ce cumpara .

Pana la trandafirii viitori din curtea mea, iata-i pe cativa infloriti chiar acum, in octombrie :

-cel rosu are o culoare extraordinara, rosu cu unduiri de catifea ;si este un trandafir fara țepi (da, exista si asa ceva). Il am de vreo cativa ani si pana anul asta nici nu i-am remarcat frumusetea . Dar acum, cand i-am vazut floarea  mare si cuoarea , m-a convins ca familia din care face parte este una nobila si eleganta.

Trandafir rosu fara spini

 

Rosu

Din trandafirul roz diafan am  mai postat in urma cu cateva saptamani un grup inflorit, dar acum , toamna, cred ca trandafirii au ceva, o incarcatura de energie adunata de-a lungul verii din soarele sau apa ploilor , care ii face sa isi deschida cate o floare mai frumoasa decat oricare alta din tot restul anului.

Roz diafan

Am si un trandafir corai, foarte harnic.La el este de mirare cand nu e inflorit (desigur, nu iarna).Face flori multe, frumos colorate si mari.

Corai

Din harnicutul de mai jos, Fairy (i-am retinut si denumirea) , trandafir din categoria celor acoperitori de sol, care pot creste pana la 2,50metri , am prins din nou o fotografie cu numai cateva flori. Si el isi face datoria tot anul, dar are flori multe si cam mici, numai cu putin mai mari decat ale unui maces. Ei, nici chiar asa comparatie, cu macesul salbatic, pe care eu de altfel il apreciez in gradina mea, are chiar coltul lui rezervat !

Roz

La mica distanta de fairy  mai am un trandafir galben …drept urcator l-am luat in urma cu cativa ani, dar de fapt este un trandafir inalt, nu ca cei care fac crengi multe si lungi si care se umplu de boboci si de flori…

Galben deschis

…cum de fapt este soiul trandafirului alb din care am fotografiat acum floarea din imaginea de mai jos.

Alb

Nu le stiu numele , nici nu i-am botezat ca pe catei sau pisica cu vreun numa propriu.Sunt numai trandafirul rosu, galben, roz, alb, sau fiecare dupa culoarea sau locul in care e amplasat in gradina. Dar au inceput sa imi placa si…parca m-as mai incumeta la cativa .

 

 

Anunțuri

13 comentarii »

  1. Incerc sa aflu ce soiuri de trandafiri nu au spini si nu gasesc informatia niciunde. Oare nu aveti detalii despre asta?

    Comentariu de Diana — 30 Iunie 2015 @ 1:58 pm

    • Nu stiu sa iti raspund.

      Comentariu de Mihaela C.P. — 7 Iulie 2015 @ 10:03 pm

  2. SUPERBI!Imi plac trandafirii…

    Comentariu de yousef59 — 14 Octombrie 2011 @ 6:34 pm

    • Mie nu prea imi placeau pentru ca infloresc rar, cam o data pe an , iar in rest stai cu niste crengi tepoase si urate in curte. Dar…am inceput sa fiu mai ingaduitoare cu ei . Intentionez sa pun soiuri noi de trandafiri englezesti , in gradina in toamna asta . Sa vedem intai seriozitatea celor de la care am comandat trandafirii .

      Comentariu de Mihaela C.P. — 14 Octombrie 2011 @ 9:18 pm

  3. Am si eu cativa trandafiri in curte. Doi butasi cataratori i-am plantat in urma cu 3 ani langa o bolta facuta peste alee, si tot astept sa se catere, si ei nimic! Infloresc, parfumeaza…dar nu se catara! In schimb am un tufis, nu pot sa-i spun altfel, un tufis-trandafir, un boschet-trandafir, inalt de vreo 80cm, cu o puzderie de flori marunte cat moneda de 50 de bani, si infloreste pana vine gerul peste el si ingheata asa, cu boboci. Ceilalti infloresc si gata, raman spinii de ei.
    Piesa de rezistenta pentru mine acum e un mac ce infloreste a doua oara. O fi toamna lunga….

    Comentariu de George Secareanu — 7 Octombrie 2011 @ 8:57 pm

    • Ar fi interesant daca i-ai si fotografia sa vedem si noi despre ce fel de trandafiri e vorba. Cel care infloreste pana ce da gerul imi pare foarte asemanator cu cel roz al meu, numit fairy , care vara se umple de flori dar ca o tufa destul de scunda , care se lasa greu pe pamant si de asemenea infloreste toamna pana tarziu. Mi-ar placea sa vad si trandafirii tai .

      Comentariu de Mihaela C.P. — 7 Octombrie 2011 @ 9:09 pm

  4. Minunați!!
    Mie îmi plac, am plantat vreo zece!! Să știi că au înflorit toată vara. Și acum au boboci!!
    Tânărul despre care ți-am vorbit pe blogul meu are o mulțime de specii, cu la fel de multe culori și nuanțe.
    Duminică, toată curtea era inundată de un parfum profund, extrem de frumos!

    Seară bună!

    Comentariu de incertitudini — 5 Octombrie 2011 @ 8:51 pm

    • Trandafirii sunt minunanti cand sunt infloriti. Cuceresc pe oricine. Daca mai sunt si parfumati , sunt irezistibili, dar in general prin frumusetea (efemera, din pacate) lor atrag atentia si admiratia celor care nu pot trece pe langa ei nepasatori.

      Comentariu de Mihaela C.P. — 5 Octombrie 2011 @ 9:04 pm

  5. superb, superb. nici eu nu ma omor dupa trandafiri, caci am curtea plina (asa am cumparat casa), dar doar de 4 feluri de roze. am vazut si eu trandafirii si bulbii de la carrefour, insa n-am rezistat si mi-am luat 2 urcatori si unul lila, liliachiu. pe ultimul l-am plantat si a inceput sa faca frunzulite, desi n-ar fi fost cazul, iar celor urcatori inca le mai caut cel mai bun loc :))

    Comentariu de cristina — 5 Octombrie 2011 @ 9:12 am

    • Stiu cum e, si la noi curtea a fost de la inceput amenajata ca o bucata de gazon cu cateva flori pe margine. Marginile sunt deja pline de flori si gazonul nu ne prea vine sa il stricam , ca are si el efectul si valoarea lui estetica. Si cand vreau sa adaug flori, problema e in primul rand: unde sa le mai pun si pe astea .

      Comentariu de Mihaela C.P. — 5 Octombrie 2011 @ 4:55 pm

  6. Daca incepi sa cauti, o sa te molipsesti – e contagios … Loc sa ai, sa ii plantezi …

    Comentariu de Dani — 5 Octombrie 2011 @ 12:34 am

    • Am vazut ca ai cateva prietene pasionate de trandafiri . Unul sau doua bloguri cu multi si frumosi trandafiri.
      Numai ca in gradina trandafirii trebuie sa aiba locuri speciale, nu poti sa-i pui printre salata si ridichi :).

      Comentariu de Mihaela C.P. — 5 Octombrie 2011 @ 4:52 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: