Eu si gradina

3 noiembrie 2011

Tufanelele

Filed under: flori, Fără categorie — Etichete:, — Mihaela C.P. @ 8:56 pm

Tufanelele-frumusetile toamnei!Infloresc inca de la inceputul lunii septembrie si daca ai mai multe feluri de tufanele sau crizanteme in gradina, poti avea norocul sa ai toata toamna, pana la caderea zapezii, flori in gradina. Si nu orice flori, ci buchete , tufe intregi de flori in cele mai vesele culori.

La mine au inflorit primele tufanelele din prima poza de mai jos, cele care acum sunt roz, la inceput au fost albe ca spuma laptelui, cu un nasturel galben in mijloc.Au inflorit odata cu tufa de flori galbene din fata lor, care nu mai stiu cum a ajuns in gradina mea, tin minte numai ca la inceput a fost numai un fir lung si subtire, care acum s-a indesit si a format o tufa ca un buchet .

Galbene cu tulpina inalta

Tufanelele albe cu nasturel galben in mijloc, catre sfarsitul infloririi devin roz .

Tufanele roz

Dar am si o tufanica roz , aici, in poza de mai jos, alaturi de o alta grena , pe care am mai fotografiata-o si prezentat-o pe blog.

Doua culori, doua marimi

Tufanica roz:

Tufanica roz

Tufanele-nasturei laptosi

Inceput de inflorire-  nasturei albi laptosi , cu inflorire bogata:

Sub lupa

In pozele care urmeaza sunt niste crizanteme crescute tot sub forma de tufanele .Lungana galbena de mai jos, a fost anul trecut cand am adus-o in curtea mea o pitica verzuie ;tocmai culoarea ei rar intalnita m-a tentat si m-a convins sa o iau , dar in realitate ea probabil a fost stimulata in anul ala si taiata sa creasca intr-un anumit fel (pitica) si de o alta culoare decat cea de acum .

Ciufulite galbene

Roscovana care urmeaza  se numea margareta de toamna- de fapt tot neam de crizantema e, iar cealalta roscovana din a doua poza de mai jos era la momentul cumpararii in ghiveci de culoare grena cu margini albe ; si tot pitica .

Ca o margareta

Ciufulite grena

Rotunjoara

In fotografia de sus, o tufa rotunda de tufanica rosu-brun , intre tufe de garofite.

De aproape

Daca nu te-ai uita cu atentie la poza (nereusita , din punct de vedere fotografic) care urmeaza, ai putea sa crezi chiar ca este o pictura :). Pe mine m-ar duce cu gandul la Luchian.

Ar putea fi o pictura - de Luchian

-Pe vremea cand erau numai boboci :

Pe cand erau numai boboci

-Doua tufe dese, pline cu flori: una rosie, la inceputul infloririi si….

Tufanele rosii

… catre sfarsit cand culoarea i s-a schimbat inspre ruginiu:

Rosu decolorat de timp

-Si o alta galbena, de asemenea in timpul cand florile ii erau tinere…

Tufanele galbene cu tulpina scurta

…si cand s-au mai trecut:

trecute flori

Rosu si galben impreuna

Ei, cea care urmeaza, cea mai intarziata tufanica. In fiecare an infloreste atat de tarziu, incat de obicei cand face ea floare ne asteptam sa vina si prima zapada. In urma cu cativa ani aveam atat de multe, dar cred ca din cauza timpului mai secetos , poate si din cauza ca au crescut o parte din pomii fructiferi de langa aleea pe care o marginea ea si s-a intins umbra, multe, foarte multe surate de-ale ai au mai disparut.

Am asteptat-o si pe ea sa se deschida, ca sa  fotografiez si postez  toate tufanelele mele din anul acesta.

Cu floare mov

Reclame

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.