Stiti vorba care zice ca ”pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti”, nu? Mare adevar spune!
Avem si noi in curte cativa piersici. Sunt crescuti cam aiurea si cam inghesuiti printre alte plante, tocmai pentru ca asa au crescut, acolo, in locul in care se afla acum.Nu i-am plantat ca pe orice pom: toamna sau primavara , in groapa sapata adanc, mocirlita , ci au crescut din samburi de piersica azvarliti de …cine mai stie cine , la intamplare prin curte.
La inceput este posibil sa fi si smuls vreo cativa, pana cand a reusit de a scapat unul de mana apriga a gradinarului de ocazie ce sunt eu si cei care mai practica gradinaritul impreuna cu mine , si a apucat sa faca flori si fructe , asa incat ne-am lamurit si noi ce erau palugile cu frunze lungi si ascutite care rasareau pe tarlaua noastra .In primul an cand a rodit a facut-o spectaculos, asfel ca sa ne impresioneze si sa il tratam ca pe un pom de neam nobil , harnic si placut simturilor noastre .
Ne-am infruptat toti de-ai casei din roadele lui mari si zemoase si sanatoase , crescute numai cu apa de la ploi si cu soare .Cel mai mult ne-a bucurat o creanga aplecata spre pamant care a fost si plina de fructe (cred ca de-aia a si crescut stramba si aplecata) la care am putut ajunge fara dificultate sa culegem oricand si in orice tinuta cate o piersica , fie si de pofta, fara sa ne murdarim. 

In anul urmator, prin primavara, unchiul meu de care v-am mai vorbit, specialist in agronomie , care s-a ocupat toata viata lui de plante si care a facut o pasiune si din cresterea pasarilor de curte si a albinelor , a vazut ramura crescuta stramb , care pe noi atat de mult ne bucurase in primul an de rod al piersicului si a zis ca e ramura lacoma si trebuie taiata.
Si a taiat-o.Eu am simtit regret , pentru ca mie imi place sa las plantele sa porneasca singure, fie ele pomi sau arbusti si eu sa le deranjez cat mai putin, dar am zis ca daca unchiul e expert, faca-se cum spune el.
Dar din al doilea an piersicul nu a mai rodit. A facut vreo 3-4 piersicute undeva in varf, cat mai sus, care au cazut pe pamant la un moment dat si acolo s-au flescait. No, nu-i bai, ne ziseram noi, poate o face piersici mai bine la anul.
Dar a venit si anul trei. In care an, piersicutul nostru s-a umplut de roade. Numai ca intr-o fatidica zi de iulie, sa tot fi fost in jurul sarbatorii crestinesti a Sfantului Ilie , furiosul, cand pomul nostru a fost prins intr-un vartej de vant care l-a invartit si rasucit, l-a scuturat pana l-a zapacit si cele mai multe piersicute , mici, s-au transformat in cateva minute in covor.
(poza bineinteles ca am facut-o din spatele geamului inchis, altfel poate furtuna ma lua si pe mine pe sus 🙂 ).
Si iara ne-am pus pe inca un an pofta-n cui.
Dar speranta noastra n-a murit. Se stie, dispare ultima .Anul asta ne-a incantat cu bobocei roz , care acum incet incep sa se transforme-n flori…

Dar. Ei, da, iarasi un ”dar”. Nu doar pe noi ne-a incantat piersicutul cu bobocii si florile lui. Ci si pe altele le-a fermecat, le-a vrajit , le-a…m gasit in pomul meu (ei, al nostru, poftim) la furat.

Pe ele, pe duduitele pe care asta iarna nu le-am lasat sa moara de foame nici cand afara era doar putin frig, nici cand gerul era in plina desfasurare , vagaboandele cerului, vrabiile certarete.
Le-am prins cu ou-n …..ăăăă, asta cu floare sau bobocu-n cioc , ca pe zdreanta. Nu le-am prins si cu aparatul de fotografiat, dar va spun sigur, imi mananca florile din piersic. Adica piersicul meu, langa care tanjesc de iata, deja ani de zile, ramane doar decor cu flori roz, frumoase de primavara.
Obraznicaturile astea mici! Le dai un deget si iti mananca toata palma.
Va tin la curent sa va spun daca in vara asta vom ajunge sa vedem vreo piersica roșă, bine coaptă.
45.943161
24.966760