Cred ca sunt trei saptamani de cand tot ploua, ploua. Ploaia a devenit subiect de discutie la cele mai multe dintre intalniri, la serviciu, in familie, pe bloguri, la televizor.Toti ne plangem de ea si ne-am dori sa stea, sa vina iar caldura , asa cum ne-a ademenit la inceput de mai. Si azi iar ploua; slab, imperceptibil, cu stropi mici, aproape invizibili care par sa formeze raze intrerupte de apa , pe care nici pe jos, pe asfalt nici atat, dar nici in baltoace nu ii poti deslusi. Nu lasa urme pe suprafata apei ,ca cele ale unor stropi mari de ploaie, in cercuri concentrice, ci abia mici ciupituri , ca de efemeride .
Dar chiar cu toata ploaia cu care a venit, am prins mare drag de luna mai. Se zice ca daca ploua in mai, avem malai :).Asa ca semne bune luna mai are. Insa anul asta, luna lui florar, bine numita , mi-a fost mai draga ca niciodata altcandva .De cand a debutat cu zilele calde si m-a convins pe mine, friguroasa, sa dau jos hainele de vreme rece si chiar si acum cu ploaia asta de lunga durata, am indragit-o toata. Atat de mult, incat am ajuns sa ii iubesc si ploaia , interminabila , insotita de frig , stricatoare si rea. Ploaie care ma face sa cant
, sa ma plimb in aerul proaspat spalat , printre stropii ei mari sau mici , sa ma bucur de ea .
Mi-am dat seama ca in nicio alta luna din an nu am mai simtit parfum ametitor ca in timp de mai si nici atat de plina de flori si culori care se succed sau simultan par a se intrece intre ele direct din gradina , nu stiu daca mai este alta. Stau serile afara si incerc sa imi incarc plamanii de mirosurile ei , sa incerc sa le pastrez, sa le memorez, sa mi le pot reaminti si retrai si alta data , incurajator pe timp de iarna grea .
I-as spune chiar ”mai stai”, dar de cate alte ori nu as mai fi facut-o , eu sau altii , care ne-am fi dorit ca timpul in loc sa stea macar un pic , dar are cine sa ne asculte dorinta? Va pleca si ea, mai are atat de putin , numai ca mie anul acesta mi-a …cucerit inima :).Macar i-am prins in poze valurile de flori , n-am reusit si mirosurile lor parfumate sa le inchid intr-o cutie, sticluta , ceva. Niciun parfum facut de om nu poate sa redea mirosul natural al florilor din luna mai. Ce pacat!
Catorva stropi de ploaie le-am surprins si eu imaginea :
O alta roșcovană inflorita in primavara , an de an parca mai frumoasa , careia nici nu ii displac iernile reci, cu zapada, ceea ce ma bucura, pentru ca o pot tine in gradina , fara sa necesite prea multe ingrijiri nici peste iarna si nici in restul anului, este o micuta gheișă , cu parinti din Țara soarelui răsare, care insa se descurca bine si pe aici.
Am luat-o in urma cu…trei ani , as zice, de la Baumax (accept corectura daca am gresit numele).Atunci cand am luat-o era primavara si era frumoasa, inflorita, astfel incat sa convinga pe cineva sa o ia acasa, sa aiba grija de ea , iar ea sa faca tot posibilul ca sa rasplateasca pe masura. Mai avusesem si in alti ani surate de-ale ei, de una imi aduc aminte precis, minunata, ca toata specia sa, facea flori multe, micute, roz aprins , dar nu a rezistat afara, desi vanzatoarea, unora dintre iubitorii de flori , probabil cunoscuta, eu ii ziceam baba de la Gardena, din comuna Săftica , desi vanzatoarea mi-a garantat ca va rezista afara, plantata direct in gradina. Ii zic ”baba” pentru ca nu e o batranica din acelea simpatice despre care am citit scriindu-se deseori pe bloguri ca vand pe la piete diverse flori, ci e , daca o mai fi traind, o femeie nesuferita , care se tine dupa tine in magazin de parca ai vrea sa ii jumulesti florile , te ia la intrebari, de parca ar fi de la politie sau gestapo si, dupa cum se vede (ca floarea garantata de cuvantul ei nu a rezistat) si mincinoasa.
Dat fiind ca aveam o experienta nefericita cu o alta azalee inghetata in gradina, si cand am vazut grupul plin de flori de azalee si de rododendroni de la supermarket, nu m-am aratat prea entuziasmata.Nu imi doresc sa iau acasa plante carora sa nu le priasca in gradina mea si sa le pierd. Insa era o persoana, anagajata a magazinului cu sarcina de a se ocupa de flori care mi-a recomandat-o pe ea, una din multele frumoase, spunandu-mi ca va rezista afara. N-am prea avut incredere in vorbele ei, deseori vanzatorii iti spun orice, numai sa isi vanda produsele de pe raft, insa mi-am zis ca poate merita sa risc. Si am luat-o.
Este o varietate scurta, nu creste mai mult de 50 cm in inaltime, dar ii cresc ramuri noi si parca se extinde cate putin pe orizontala cu fiecare an. Nu este indicat sa ii fie tunse ramurile, decat rupte florile dupa ce se usuca. Face parte din familia Ericaceae si este o azalee japoneza, numita Hot shot variegata . In prima iarna eu am ferit-o cu fan ramas de la tunderea gazonului din curte, cu care am invelit tulpina pe atunci micuta a azaleii, dar in urmatoarele ierni nu am mai protejat-o nicicum si s-a descurcat destul de bine si singura. Nu am avut motive sa regret ca am luat-o , dimpotriva, imi este tare drag de ea. Si pentru mine mai este o dovada ca in magazilul Baumax angajatii sunt bine instruiti si te poti baza pe ajutorul lor.
-aici era imbobocita :
– Si in alta zi, mai insorita , cu toate florile deschise spre soare :
In urma cu cativa ani , ei, poate nu chiar foarte putini ca sa ii numesc doar ”cativa”, posibil sa fi fost in anii dinainte de 1989 , pe cand eram eleva , treceam pe centru, in drum spre scoala pe langa un magazin cu vitrine mari, luminoase, situat la parterul unor blocuri nou construite, in care pe vremea aceea se vindeau pantofi, obiecte vestimentare , marochinarie…diverse.Cine mai stie exact ce se vindea acolo, era insa un magazin cu rafturi destul de golase si cu vitrine de asemenea, in care insa, vanzatoarele tineau diverse flori. Din toate imi mai amintesc numai de una singura, pe care pe atunci o stiam , ca si acum, sub numele de limba soacrei si al carei nume oficial este epifilum . Mi-o amintesc bine, desi in vremea aceea nu ma ocupam deloc de ingrijirea florillor, pe atunci stateam la bloc si sarcina mea principala era invatatura :citit, scris, invatat pe din afara ca papagalul .Chiar aveam un profesor de romana in liceu, care in timpul orelor ne dicta comentarii literare pe temele pe care le aveam , dicta si foarte repede astfel incat uneori mai pierdeam firul, ne mai completam in recreatie unii de la altii , si in ultimele 10 minute din ora ne asculta; ridica pe cate unul in picioare ,ales aleator, indiferent daca avea sau nu nota in catalog, elev care avea datoria sa faca dovada ca a invatat pe de rost comentariul dictat in ora anterioara.Cine recita cursiv primea nota buna, cine habar nu avea primea nota foarte proasta, parca as zice ca dadea chiar nota 1 sau sa fi fost 2? In fine, asa era scoala pe atunci si ce frica ne era la ore si mai ales la orele de română ale acestui profesor, domnul Bălu. Avea totusi mult farmec scoala cu toate pretentiile profesorilor de atunci, care nu erau constransi de reguli ca acum.Dupa parerea mea profesorul daca nu este temut, elevul nu invata.Si nu imi amintesc sa ne fi batut vreun profesor , sa ne fi agresat in vreun fel pe vreunul din toti cei odata cu care am parcurs diversi ani de scoala . Numai profesor sa nu fi acum!
Prin urmare, pe vremea cand eram copil, eleva, nu ma preocupau florile, de flori se ocupa mama acasa si aveam si noi limba soacrei, dar a noastra cred ca nu inflorea.Eu nu imi amintesc sa o fi vazut-o inflorita , insa in vitrina magazinului , trecand primavara pe langa ea, vedeam flori rosii, mari, care ma uimeau si ma incantau .N-am stat sa cantaresc pe atunci motivele pentru care la magazin infloreau si la noi acasa nu, insa mai tarziu, cand mi-a venit randul sa ma ocup de flori, nu ca mi-ar fi impus asta cineva, ci pentru ca a devenit pasiune, si totul a inceput de la o singura floare (alta, nu cea care face obiectul povestirii de acum), ei bine, in anii din vremea mai apropiata cu zilele de acum mi-am amintit de vitrina insorita si de florile rosii, mari, uimitor de frumoase. Si am inceput sa ma documentez, intai din cartile despre flori, din care am aflat ca floarea mea face parte din randul plantelor suculente, carora nu le place prea multa apa, nici vara, dar mai ales iarna.Pentru unii cactusi , apa o data pe luna este suficienta.
Cactusii…cactusilor insa le place vara in soare. Dar plantei aici de fata, nu prea.Daca sta in soare direct, tulpinile lungi, ca niste limbi acoperite din loc in loc cu tepi mici, amplasati in grupuri , se ard si se uratesc. Daca insa este pusa vara undeva sub acoperis, intr-un loc in care eventual sa primeasca lumina filtrata , ii place.
Numai ca nu atat tratamentul urmat pe timp de vara influenteaza inflorirea, care are loc in lunile de primavara, ci locul in care sta iarna si regula dupa care primeste apa.Din amintirile copilariei si acum din experienta capatata cu ea, daca sunt asezate peste iarna intr-un loc in care sa primeasca lumina multa, cata permite iarna , le place si se vor umple de boboci pe tulpinile tepoase si apoi, catre primavara, de flori . Uneia dintre cele pe care le am , inca i-a cazut lumina peste iarna direct pe tulpini, intrucat se afla sub un geam inclinat .Si caldura au avut potrivit, ziua mai mult, seara mai putin iar apa le dadeam cam o data pe saptamana deoarece stand in casa in apropierea caloriferelor , aerul era destul de uscat , iar caldura de peste zi le deshidrata de tot si pamantul si tulpinile lor lungi .
Iata mai jos pe una din ele, parca privind pe fereastra spre razele de lumina, in anotimpul ploios de acum.
Si cealalata, de langa fereastra inclinata este in pozele care urmeaza mai jos.
Din pozele de mai jos se vede ca se mai acopereau pe tulpini, iar cand au facut flori, chiar si pe coditele florilor cu niste paduchi lanosi , care nu stiu de unde au aparut, pe care ii mai stergeam eu ori cu mana direct, ori cu vreun servetel cand aveam la indemana, insa nu dispareau de tot. Dupa ce vor termina inflorirea si le voi putea misca, am sa le scot afara, in curte la un binemeritat duș, pot spune despre el ca este dușul anual, pentru ca apoi le voi muta undeva ,pe balcon, intr–un loc ferit de ploi si de soare direct , in care sper ca le va placea.
Ea este…doamna in rosu. Ma uit la ea si imi tot vine sa fredonez: lady in reeeed….
De cand a ramas vaduv, Costeluș , cocoselul pitic, nu isi mai gaseste locul. Tot canta cucurigu dimineata prin jurul casei pasaretului domestic, doar -doar o reaparea din vreun cuibar, de undeva , Puica lui. Au fost un cuplu strans unit si fara prezenta ei aici, el cauta, striga, canta, ii duce dorul , se tot tine ba dupa o gainusa , ba dupa o alta , dar deseori se vede aleargat si batut de ceilalti cocosi , suparati ca le curteaza gainusele din gasca lor . Si asa bietul Costeluș umbla mai mult singurel si neconsolat prin toata curtea, mare si pustie fara draga lui.
Puica, sarmana, s-a prapadit la inceputul lunii mai,sau sa fi fost sfarsitul lunii aprilie.E infioratoare moartea, e intristataor sa parasesti sau sa te paraseasca fara voia ta viata , desi pana la urma e ceva firesc , dar parca in primavara, cand toate par sa reinvie , sa se umple de floare si parfum si frumusete, parca este mai trista ca oricand altcandva. Si asa s-a imbolnavit biata Puica ,si in scurt timp n-a mai putut manca si nu a mai rezistat. Costelus i-a stat alaturi pana in ultima clipa, ba inca, nestiutor, a mai calcat-o si cand era cazuta si rece in cuibar.
De la ea pregatisem insa inainte sa se imbolnaveasca vreo cateva ousoare , ca ne-au fost dragi ea si cocoselul ei si am mai fi vrut altii ca ei, cu atat mai mult cu cat anul trecut, Puica a scos din ousoarele ei proprii doi puisori, dar amandoi cocosei. Si ramasesem fara gainuse din familia sa. Asa ca atunci cand am prins o closca din negresele pitice, gainuse care cad la clocit si de cate trei ori pe vara, i-am pus ousoarele Puicii.
N-a mai apucat sarmana sa isi vada odraslele, ca a pierit cu cateva zile inainte sa apara ei.Nu ca i-ar fi si recunoscut cumva, mai degraba as zice ca nu , nu i-ar fi bagat in seama daca nu ar fi fost clociti de ea.Noii veniti, au insa o mamica grijulie, imbracata bine in puf si pene calduroase, de a caror chemare asculta si o urmeaza peste tot, ca pentru ei, ea e mama.
Locuinta lor, o cutie nu foarte incapatoare, de carton. Mamei nu prea ii place, tot da cu capul in gratarul pus deasupra , preventiv, ca sa nu isi ia zborul cumva. Lor insa le-a placut, era singura pe care o cunosteau in scurta vreme de cand au aparut pe lume, era cald si bine in ea, aveau apa sau ceai si mancarica sa umple gusulitele cu ceva.
Dar cum zilele din luna mai a anului acesta sunt uneori insorite si placute , am zis sa ii mai scoatem la iarba verde, sa se mai miste cate putin si ei, dar si closca.
Le-a placut… mult le-a placut plimbarea libera prin curte!Au gasit de ciugulit la chemarea mamei, desigur, codite, bobite cu codite, firicele diverse … Numai ca in lumea asta, mai mare putin decat cutia pe care o cunosteau pana acum, le-au mai aparut in cale si alte pasari mai mari, multe curioase sa ii vada , unele poate chiar cu ganduri rele sa ii inlature ca eventuali rivali si ocupatori ai teritoriului lor.
Cea mai mare surpriza a fost insa Costeluș; dar si cloșca -mama, care l-a acceptat in preajma puilor , l-a primit alaturi de ea si au purces impreuna la plimbarea si educarea micilor odrasle .
Costeluș la inceput s-a oprit aproape de ei, i-a privit fix si indelung, incat noi ne temeam un pic ca poate ii va ataca cu ciocul in cap.Cum closca nu l-a gonit de langa ea, stiindu-l probabil baiat bun si fin , el a inceput sa ciuguleasca cate-un graunte de …ce se gasea pe jos, fie si pamant uscat si sa le ofere micilor care semanau cu neamul lui.
Uitandu-se la ei, insa, s-a petrecut cu Costelus ceva, s-a alaturat familiei cu pui si le-a ramas alaturi, deocamdata numai pret de o plimbare scurta in libertate, pentru ca mai tarziu, closca si puisorii au fost inchisi in casuta stramta si cunoscuta pentru masa si somnul de pranz al celor mici .Insa se pare ca si-a gasit si Costelus pe cineva, familia sa. 🙂
…nu este despre inghetata, nici recomandarea unei retete de inghetata si nici pomenirea vreuneia incercate din comert , care mi-ar fi placut.Desi , daca tot a venit vorba, am luat intr-o zi inghetata Magnum double chocolate dintr-o lada de inghetata care nu stiu carei firme ii apartine si mi-a placut foarte mult. Daca va place inghetata cu cacao invelita in ciocolata, incercati!
Dar eu vreau sa scriu astazi despre una dintre lalelele mele, pe care din graba atunci cand am scris despre lalele am omis-o , de fapt nici nu fusese inca inflorita in toata maretia ei pana atunci, abia cateva zile mai tarziu am vazut-o si am fotografiat-o si cu floarea deschisa , si care se numeste Lalea ice-cream . Am luat-o abia anul trecut, patru bulbi au fost toti , trei flori au reusit sa infloreasca ,iar anul asta a fost prima data cand am vazut-o inflorita si cand am stiut de existenta ei. De ce ice-cream? Uitati-va mai jos la infatisarea ei si veti vedea (desi mie uneori imi vine sa-i zic halba de bere cu guler).
Desi este o floare la care tin foarte mult si care ma impresioneaza cu abundenta de flori inca de la inceputul primelor zile fara ger din primavara, desi e inflorita de ceva vreme si desi ii facusem o multime de poze, nu am gasit elanul sa scriu despre ea si sa o scot in lume :), pe blog, pentru ca nu imi place deloc cum au iesit pozele.In realitate ea e mult, mult mai frumoasa. E spectaculoasa. In poze mi se pare stearsa, zburlita , insuficient de bine captata de o imagine bidimensionala , de culorile pe care fie cu blitz, fie fara blitz, a reusit sa le inregistreze aparatul meu de fotografiat.
Dar la cererea Cristinei , careia ii place foarte mult aceasta planta , am selectat cateva poze cu ea, cu greu am reusit sa aleg cateva, pentru ca in niciuna nu imi place cum a iesit , repet, ea fiind altfel, mult mai frumoasa.
Date prea multe despre ea nu sunt de spus: este perena, traieste in gradina , Cristina a spus ca ea stie ca i-ar placea umbra (la mine sta in soare dimineata pana spre pranz probabil).Perioada ei de vegetatie este din primele zile calde ale primaverii, cand incep sa isi faca aparitia din pamant primele frunzulite , pentru ca in scurt timp sa se umple de boboci, de crengute pline cu boboci , sa creasca, sa tot creasca rapid in inaltime, sa faca flori si iar flori , pana vine vara si caldura, atunci cand ea incepe sa se ingalbeneasca si sa dispara. Dar disparatia ei este numai temporara, pentru ca daca totul merge bine si nu apar mancatori de radacini subterane , ea va rasari din nou in primavara urmatoare.
Este o floare cu perioada destul de scurta de vegetatie, dar care impresioneaza prin abundenta florilor si a frunzelor aparute si crescute in numai doua luni. In perioada ei de deplina frumusete arata ca u tufa mare, inalta de peste un metru, ale carei ramuri se apleaca sub greutatea florilor ca niste cercei.
Cristina, cunoascatoare mai buna decat mine a acestei plante, daca vrei sa completezi si cu alte date, te rog :)!
Cand au aparut prima oara cataloage pentru plante de la furnizorul din Olanda, Bakker , am rasfoit entuziasmata si bucuroasa ca exista si la noi astfel de oferta , catalogul lor, aplecandu-ma cu atentie si curiozitate asupra multor plante noi pentru mine. Mai ca as fi vrut sa le fi luat pe toate, daca nu ar fi fost atat de scumpe si daca as fi avut loc in care sa le pun pe toate.
Dintre ele mare mi-a fost mirarea sa vad niste braduti , dintre care unul facea conuri albastre si era fotografiat cu conurile, mandretea lui , iar altul facea conuri rosii. Am tanjit un pic si dupa ei, dar brazii oricum nu mi-i doresc in curte, deja am cativa si au crescut mari si ii privesc cu ingrijorare: cat vor mai creste de mari si oare nu vor fi un pericol pentru case, atat a noastra, cat si ale vecinilor?
Recunosc ca nu ii prea studiez nici pe cei din curtea mea prea tare; bradul e brad, ce sa vezi la el? Mugurii primavara, mai musc din cate unul chiar din pom , nespalat asa 🙂 si cam atat.In rest ace, ace si poate conuri. Dar uite ca nu m-am uitat cu prea mare atentie la conurile lui …pana in primavara de acum, cand stand la balcon ce sa vad? Pe o ramura niste pete rosii: frunze uscate ? De unde acum frunze? Ei, da, nu-mi venea sa cred. Rosii?
Ies din balcon, ma duc langa brad si ma uit mai atent , cu aparatul de fotografiat , apropiat si marit in mana .Si ce vad iar? Conuri micute si rosii. Ce m-am bucurat! Mi-am adus aminte atunci de bradutii din revista olandeza care mi se parusera un soi nou, necunoscut mie si mi-am ras un pic in gand .
Dar putin mai tarziu , invartindu-ma prin curte , vad iar bradul nostru putin mai de la distanta si vad puzderie, da puzderie de conulete rosii catre varf .Atunci mi-am zis ca fara nicio urma de indoiala intreg bradul, si nu numai vreo ramura ratacita, corcita, arsa , bolnava, cine stie de ce afectiune a bradului suferind , ei bine intreg bradul face conuri rosii . De revista !
Eu si gradina 