Prințesa cu rochie aurie

In lumea celor mai mici decat noi , frumusetea straluceste la propriu. Insecte micute, cu aripi stravezii  prin care soarele trece lasand in urme dâre de lumină caldă , aurie poposesc scurte clipe din anul nostru mai mult răcoros pentru a culege seva , cu greu gasita si cucerita. Ce, credeti ca numai in lumea noastra e greu sa faci rost de surse de trai ca sa supravietuiesti, ce sa mai zicem si ca sa iti mai oferi cate-un moment in care sa si lenevesti? In lumea celor mici, care deseori trec printre noi nevazuti, este si mai greu , pericolele sunt mai multe si mai greu de identificat , hrana se gaseste numai in zilele cu vreme buna , care sunt rare, rare, rare si foarte putine peste an.

La asa aripi fine si subtirele , e mare riscul sa pieri degerat si la temperaturi cu numai cateva grade mai mici decat cele de vara buna, calda, torida….

Prin ”pânza” transaprenta, strabatuta de retea de raze , parca furate din  stralucirea soarelui de vara, duduia  libelula  pare o printesa imbracata in rochie cu crinolina  aurie .

Sa nu credeti ca nu m-a vazut cand ii faceam poze. Ba m-a vazut, dadea din căpșor  cand in stanga, cand in dreapta, probabil se intreba daca reprezint un pericol, daca…sa ma atace sau cine stie ce altceva credea. Am plecat in scurt timp ca sa nu ii deranjez placerea testarii crengutei de agriș , cu seva buna in ea, pesemne , nu insa inainte de a-i smulge o poza cu un zambet 🙂 :

….

Irezistibilul mărar

Cand eram mica, atat imi mai aduc si eu aminte ca nu imi placea cand gaseam in macare marar, patrunjel, verdeturi in general sau legume.Mai ales la ciorbe, care oricum nu imi placeau deloc, dar le mancam pentru ca asa era regula casei ca la masa de pranz sa avem ciorba , ei, daca dadeam peste rosie in ciroba , o scoteam afara din farfurie. Mai tarziu, adica mai recent, in ulltimii ani si mai ales de cand ma ocup si de gradina, mararul, patrunjelul sunt niste delicatese care imi plac  la nebunie. Intr-un an imi daduse o matusa de-a mea o reteta adusa din America  de salata de patrunjel cu rosii tocate marunt. Am vazut acum si pe la noi prin unele restaurante, importat probabil , dar foarte sanatoasa si buna salata asta. Ei, asa si cu mararul. E buun, bun de tot in orice fel de salata, mancare , dar pacat ca are perioada scurta in care poate fi cules, ca odata cu caldura face flori, seminte si se usuca.

Insa nu numai eu se pare ca am fost convinsa de gustul si parfumul mararului, ci si alte vietati mici, mici din gradina :

Fapturile care apar in pozele mele sunt numai modele intalnite intamplator in gradina si nu au fost deranjate niciodata, nici lezate in vreun fel viata sau integritatea lor corporala de catre mine, autoarea fotografiilor. 🙂

Omida de mărar

S-a orientat atat de bine, incat cu greu am observat ca era altceva pe floarea de marar . Fotografia fiind marita aici, pare ca e bine vizibila si greu sa treaca neobservata, dar de fapt nu e chiar asa. Iat-o camuflata pe firul de flori de marar :

Un mic crocodil expus in plin soare (detalii)  :

Una dintre miile de fapturi mici, uneori nevazute ce se stabilesc in gradina …

Țili

Cine sa fie? Vedeti mai jos :). Noul membru al familiei care cam pe duminica a implinit o luna de cand a fost livrat si abandonat  de ma-sa, tanara pisica aflata in stare de confuzie si tulburare postnatala , la adresa noastra .

Cand l-am vazut mic, jigarit si urat, gri ca un soarece, mi-am zis: ”aoleu, ce pisic urat a cazut pe capul meu!”

Dar cum ma-sa l-a abandonat, mi s-a facut multa mila de el si am preluat eu atributiile si responsabilitatile legate de cresterea si ingrijirea micului jigarit.

Apoi acum tare drag mai imi este :D! Gasesc ca este un pisic genial.La nici varsta de o luna stie sa raspunda cand este strigat pe nume si sa se tina dupa mine (sau dupa cine il cheama ) prin curte. E impecabil de curatel ;pastreaza igiena in cutia ce i-a fost improvizata drept dormitor pe timp de noapte si uneori chiar si pe timp de zi. Se abtine pana este scos afara si dupa ce isi cauta un locusor mai potrivit , se instaleaza si atunci abia face treburile care put :).

Si mai e si frumos! In afara de culoare, care desi culoarea pisicutelor Whiskas, mie tot nu-mi place , este cel mai frumos pisoias . Daca nu as fi adepta stilului de viata ecologic care sa nu dauneze nici naturii, nici noua celor ce ne ducem traiul in ea, l-as vopsi pe Țili .AM mai vazut la tv , in emisiunea ”Cezar si cainii” de pe National Geographic un catel vopsit roz de o zapacita care purta numai culoarea roz si isi si decorase in casa totul in roz. Viata in roz. Asa as putea sa il tunez si eu pe Țili, ca sa fie mai color, dar…e impotriva principiilor mele.Nici pe mine nu am inceput inca sa ma vopsesc, desi am inceput usor, usor sa ma blonzesc natur .Deocamdata mai seman in oglinda cu mine asa cum ma stiu de cand m-am brunetit (ca initial, copil fiind eram blonda, deci ma voi intoarce in timp catre ce am fost)  .In concluzie, vopselele nu sunt pentru Țili.

Ce mai face? Burta cat o toba in fiecare seara , cand nu adoarme pana cand nu ii dau laptic cu biberonul si sta asa, cu biberonu-n gura, mai moțaie, mai toarce, cate 15-20 minute. Mie imi amorteste mana uneori, dar Țili sa se sature, nici vorba.Daca incerc sa ii iau biberonul , trage de el si il cauta sa mai manance. Si uite asa, cu mult lapte de vaca adevarata (nu de vaca de la magazin) , cu bobite de pisici-bebe si cu carnita (ca ii place si carnita fiarta) , a crescut Țili o ditamai pisicuta , ca am concluzionat ca ar fi fetita, rotofeie si dragalasa. Ia sa va mai arat cateva poze cu ea ! :

-Aloo, se uita cineva ?

 

 

 

 

 

 

 

-Daca doriti, va ofer si o imbratisare!O mare imbratisare de la un mic pisic :

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Si sa stiti ca mananc si ierbuță. E atat de bunaaa!!!

 

 

 

 

 

 

 

-Aici fac cunostinta cu cartile

 

 

 

 

 

 

-Dau si cu matura…

 

 

 

 

 

 

-Daca mi se face somnic, ma intind si caaasc …

 

 

 

 

 

 

 

 

-Ma bag la cutiuta …

 

 

 

 

 

 

-La care catelul se uita cu ciuda, ca lui nu ii incape decat botul .

 

 

 

 

 

-Dar activitatea mea preferata e sa pap laptic .

 

 

 

 

 

 

De toate fac , sunt un pisic mic , care desi m-am nascut cu ghinion ca mama m-a abandonat , am avut parte si de un strop de noroc ca am fost gasit , hranit , alintat si indragit de o familie numeroasa cu multe alte animalute in ea .Si am incaput si eu intr-un coltic, pisic mic ce sunt .

Dimineata tihnita

In gradina, pozele cele mai reusite ies dimineata.Atunci au florile petalele proaspete, deschise , fata de orele serii cand sunt uneori trecute sau cu petalele stranse , de nici nu ai mai zice ca au aspect de floare.

Asa am iesit si eu ieri de dimineata, sambata tihnita, sa incerc sa fac cateva poze,  daca se va  gasi ceva interesant.Florile cam toate au mai fost fotografiate, dar am zis: hai sa mai incerc, nu se stie cand apare ceva.Am dat click-click, in poza a intrat si pisica.

Pisica e si ea un personaj cu caracter in curtea asta, care uneori isi face aparitia in poze , ba chiar imi mai strica si cate una-doua, cum s-a intaamplat azi cand eu vroiam sa fotografiez un fluture amiral, cu aripile frumos deschise si tocmai atunci, s-a bagat si ea, care vazuse fluturele cam o data cu mine si in timp ce eu vroiam sa-l prind in poza, si ea a vrut sa il prinda …in gherute.Si fluturele a zburat si uite asa s-a dus cu poza mea.Dar or sa mai fie ocazii , nu m-am suparat pe ea.

Ieri insa a preluat pisica conducerea in materie de pozat.Adica de fotomodel la pozat. Din clipa de tihna si relaxare in care ne aflam, si eu, si ea, vazand o scarita de lemn si-a intins gherutele pentru a-si face manichiura.

Dupa care, dintr-un salt o vad ca tresare si zduuup, se urca cu viteza in pomul din apropiere .

”Ah, (pare sa zica in figura urmatoare) era ceva , dar a zburat! Cred ca o sa ma dau jos din pom, parca nu se mai vede motiv sa stau aici…”

….Dar…a aparut alta  vrabie ?

”Asta promit ca nu o sa imi mai scape! ”(si fuga in sus, pe creanga groasa a pomului, dupa vrabie).

”Opa! Dar cum sa fac sa ajung la tine? ”

Un pui de vrabie care se pare ca inca nu cunostea pericolele din copaci, s-a asezat pe acoperisul chioscului din curte si a stat o vreme, poate un minut , a privit la pisica, pisica a privit puiul de vrabie si chiar i-a si spus cateva ”cuvinte cu voce tremuranda ”. Un minut  e un razgaz destul de mare, in care un vanator cu gherute si dinti ascutiti ar fi putut sa il insface.Dar…nu a fost sa fie.Vrabiuta statea pe plasticul neted si alunecos pe care pisica il mai probase in frageda pruncie si desi la mica distanta de mustatile detectoare ale mâței , puiul de vrabie a experimentat intalnirea de la mica distanta cu pradatoarea , i-a facut in sâc si i-a scapat.

Da, si el, a doua posibila prada in numai cateva minute.

Ce sa-ti fac mâță, norocul tau poate cu alta ocazie!

In oglinda

De zile si saptamani in urma, cum vad cate o insecta prin gradina , daca am aparatul de fotografiat la mine :click, incerc sa ii fac o poza. Incerc , pentru ca vreau sa fie cat mai reusita, clara, macro :).

Dar astazi, dupa ce am ajuns in casa, destul de tarziu, am vazut-o pe ea:  fina, silfida cu aripi stravezii, stropite cu un strat subtire, transparent de sidef (sau o fi praf de stele?) ,  trup alcatuit din cea mai subtire si catifelata matase   , ochisorii ca mici perle , asezata pe oglinda, astfel incat sa se poata vedea toata frumusetea sa .

Ma intrebam privind-o daca sa fie oare  adevarata sau numai o bijuterie creata de o mana delicata ?  Dar este vie , misca, zbura, acum nu mai stiu unde s-a ascuns, nici teama nu imi e de ea (desi nu imi plac insectele pe mine, in apropierea mea), poate va iesi afara , pe geam, cand se va lumina :

Numele ei …nu il stiu :).

La donna e mobile

Ei, zice cantecul, dar ce, parca numai femeia e schimbatoare? Si barbatii sunt tot asa.:)

Dar de ce mi-a venit acum tocmai numele asta de articol? Pentru ca unul din gusturile mele s-a schimbat.

Pana anul trecut imi placea mult de tot zmeura.

Cand se cocea zmeura, ma simteam ca in rai printre tufele de zmeur cu tulpini acoperite de tepi , printre care adesea se mai putea intampla ca pe picioare sa fiu  mangaiata si de cate o tufa de urzica , bine ascunsa sub alte ramuri si frunze, pe care nu o vedeam , dar care de fiecare data ma  surprindea cu senzatia ei de furnici multe cu tepi , pe picioare (n-am gasit alta comparatie 😀 ). Dar nu conta atata vreme cat fructele mari, rosii sau mici, albe ma atrageau cu parfumul si promisiunea gustului lor dulce si aromat. E drept ca uneori imi mai ramaneau samburi de zmeura printre dinti sau ca o data (din cate imi aduc acum aminte, dar se poate sa se fi intamplat chiar de mai multe ori) am luat odata cu zmeura si o insecta al carei gust nu a fost deloc incantator (ca doar nu aveam rabdare sa spal mai intai fructele si apoi sa le mananc), dar cu toate riscurile si dezavantajele , zmeura era fructul meu preferat. Imi placea atat de mult incat ma si gandeam ca mi-ar fi placut chiar sa port numele Zmeura . E un pic mai exotic, cam colorat , dar din pasiune pentru fructul asta , l-as fi preluat ca pe o emblema asupra mea.

Dar anul asta zmeura, acum coapta, nu mai are acelasi gust bun. E buna ce e drept, dar…parca ii lipseste totusi ceva ca sa o intreaca pe ea, pe noua favorita, duda :).Caci anul asta am descoperit gustul uitat din copilarie al dudelor. Atat si usor crocante, parca simt zaharul cum se topeste in gura cand le savurez pe ele, mai putin parfumate decat zmeura, cu samburi mai putin tari, care nu intra in masele 🙂 , dar bu-ne.Bune de tot.

Am un dud in curte, tanar inca, in al doilea an de rodire. E cam mititel si nu a dat roade prea multe, drept care nici nu am apucat sa le fac coapte vreo poza . Le-am fotografiat numai pe cand erau mici, verzi, in stadiul de floare intai si apoi de fruct.Cand s-au innegrit, am dat fuga pe cate o ramura cu adunarea, si si-asa au mai ajuns si pe jos cateva, dupa care m-am uitat cu mare regret si jind, ca mult mi-ar mai fi placut mie sa le fi mancat. Dar poate anul viitor, daca imi vor lasa vrabiile, ca am impresia ca si ele au cules din fructele aflate mai la varf, ca eu numai la poale am cules dude, poate voi putea culege cateva intr-un vas sa le fotografiez sau macar in pom, o poza de prezentare. Dar pana la anul mai e…un an. Si cine stie cate va mai aduce cu el anul care vrem nu vrem, suntem aici sau nu suntem, el vine.

Da, despre schimbarea din postura de fructul preferat era vorba. Anul trecut sau pana atunci imi placea zmeura.Acum prefer duda. De data asta insa nu mi-ar placea sa iau si numele ei , e de ajuns un Duda , nu as simti vreo incantare sa ma cheme si pe mine asa .

….

Dimineti aromate si dulci

Va place sa sorbiti dimineata dintr-o cupa de…cafea? Sau de ceai, fiecare cu obiceiurile si poftele lui? Da? Ei bine, aflati ca nu sunteti singuri. Si nu vorbesc de mine sau de alti amici sau cunoscuti/necunoscuti de-ai vostri.Sunt convinsa ca sunt milioane de oameni care au obiceiul ca dimineata, inainte de a pleca de acasa la munca fiecaruia , isi sorb pe fuga sau intr-o clipa de ragaz o cescuta cu cafea. Eu nu beau cafea dimineata. Pentru mine cafeaua inseamna un ritual pe care nu il pot face pe fuga, in putinele minute disponibile inainte de a pleca la servici. Dar cum va spuneam, nu de mine e vorba aici, ci despre altcineva, care in diminetile insorite de vara coboara din cupa in cupa sa soarba din cupele cu …nectar delicios.

Dimineata este cel mai bun timp de peste zi pentru cules nectar.Pe masura ce se incalzeste afara, catre pranz , albinele se retrag , abia mai apare cate una ratacita, in razele prea  calde de soare , fata de numarul mai mare al culegatoarelor de la orele diminetii.

Nici pe seara nu isi mai fac aparitia, cu atat mai mult cu cat pe inserat si cupele primitoare, deschise ca o invitatie pentru insectele dornice de polen pe timp de zi , isi strang petalele si par a se  transforma in lumanarele subtiri , inchise .

…