Pentru zile in care ajunsi acasa ati vrea sa puteti lasa stresul la usa, o melodie care pe mine m-a uns pe suflet :
Am gasit-o pe un alt blog, am ascultat-o acolo si apoi am reascultat pe youtube mai multe variante ale ei. Aici, cea postata de mine este varianta originala a melodiei ”As time goes by” .
Imi plac rosiile la nebunie! In primul rand sa le vad rotunde, bine coapte si colorate sanatos , firele pline de roade , mmm…nici nu le-as culege prea curand ca sa mai stau sa le privesc, sa ma mai bucur de ele! Dar imi plac si sa le mananc -salate , sau in diverse preparate ori ca suc . Asa ca le mai pozez, le mai privesc si mai raresc din fructele lor ca sa impac ambele mele gusturi.
Daca la inceput m-am ocupat de rosii pentru ca a trebuit sa le ingrijesc in lipsa parintilor mei de acasa, si nu o faceam cu prea mare tragere de inima, ba dimpotriva, ma si rusinam daca ma vedeau prietenii sau colegii care treceau pe strada , cum eu stateam sa ud rosiile alor mei , cu timpul a inceput sa ma preocupe ingrijirea sau cresterea lor , ba chiar sa imi placa .
Primele mele rasaduri cred ca au fost de rosii cherry , a caror samanta am oprit-o din rosiile cumparate de la supermarket la caserola. Intai cherry rosii , apoi clopotelul galben, acele tomate micute sub forma de para. Apoi am mai gasit si rosii zebrine, marime medie,de culoare rosu negricios cu dungi verzi, nu erau nici mici ca rosiile cireasa , nici mari, a caror samanta de asemenea am oprit-o si sadit-o in anul urmator, insa ca gust nu prea mi-au placut. Rosiile zebrine mi s-a parut ca ar avea coaja tare si nici gustul prea grozav, astfel ca nu prea m-am mai ocupat de ele , sa le opresc samanta in anul urmator cultivarii lor in gradina si le-am pierdut.
Dar uite asa am tot adunat soiuri si soiuri de rosii. Am mai si cumparat seminte la plic de la supermarket. Unora dintre rosiile sadite din acele seminte le-a mers bine si le-am pastrat , altora mai putin sau deloc. De fapt singurul soi de rosii din seminte cumparate de la magazin care mi-a placut, pot spune ca mi-a mers drept la inima :), este soiul San Marzano. Sunt rosii de forma lunguiata, cu coaja ca a unui ardei capia, destul de subtire, carnoase , cu putine seminte , mai degraba dulci decat acre , un fel de gust dulce-amar ca al ciocolatei de fina calitate
Se spune despre semintele rosiilor San Marzano ca au fost daruite de catre Regele Persiei catre cei din Napoli in jurul anului 1700 sau putin dupa acesta si acolo au fost sadite in solul vulcanic de la poalele muntelui Vezuviu , unde sunt crescute in mod traditional si acum.
S-au adaptat bine la conditiile de clima de la noi, nu le-am vazut vreodata bolnave, cu fructe patate sau inmuiate .Se coc vara spre toamna, adica mai tarziu si dureaza pana spre venirea gerurilor .
Si San Marzano in gradina din Romania :
Incet, incet m-am transformat intr-o colectionara de soiuri de rosii , astfel incat ori de cate ori imi mai ieseau in cale altfel de rosii, opream de la ele seminte si pe langa rosiile San Marzano, acum am rosii cu forma lunguiata , si galbene , poate sunt soiul de tomate zis si banana, poate altfel denumit, nu stiu, eu insa le-am oprit de la rosii cumparate de mama mea dintr-o piata din Bucuresti .
Mai jos sunt in sectiune longitudinala 🙂 :
Langa cele doua soiuri de rosii cu forma alungita am mai taiat si asezat in castron pentru sedinta foto 🙂 inca o rosiuta mica, mica, asemanatoare ca forma cu o capsuna. Asta pentru ca in urma cu ceva timp vazusem pe un site de comercializat seminte de legume din strainatate , seminte din soiul de rosii capsuna (strawberry), despre care atunci mi-am zis: tiii, ce noutate, ce minune ! Si eu care habar n-aveam ca poate exista si asa ceva. Ei, uite ca mi-a crescut si mie in gradina o tomata galbena cu forma si marimea unei capsune.
Anul asta (nu doar vara asta, ci anul asta) am mancat pentru prima data rosii in 22 iulie. Si asta pentru ca atunci au inceput sa mi se coaca din rosiile din gradina , ca altfel, eu rosii din piata nu mai mananc .
A fost destul de devreme, fata de alti ani, cand luna august era reperul meu pentru coacerea rosiilor din gradina.
De atunci nu am mancat zilnic, ca in alte veri rosii, dar si cand am mancat, a fost pe alese, dintre rosiile cele mai bine coapte si mai durdulii.
Am cules si de doua ori, adica in doua saptamani consecutive, cate doua cosuri de rosii pentru suc. Nu mai culeg mai mult de doua cosuri odata, desi as avea de unde, pentru ca mai multa cantitate pentru suc, inseamna mai mult timp, mai multa munca si pentru storsul rosiilor, dar si pentru fiertul sucului, si in alti ani se facea noapte si sucul nostru de rosii inca era pe foc, in curs de a fi preparat si am vrut sa evit sa se mai intample asa.
Astfel ca de anul asta am zis: doua cosuri odata si e suficient. In plus in felul asta dau timp rosiilor sa se coaca bine- bine, asa incat de multe ori le culeg si cate putin crapate , iar asta pentru mine e o bucurie si semn ca sunt foarte bine coapte. Si cu atat mai gustoase.
– Unele rosii s-au copt cate un ciorchine odata :
– Rosiile culese:
Unele arata atat de bine, ar putea fi date si la export :).
– Dintre cele mai frumoase rosii, pana acum , unele dintre cele mai mari s-au apropiat de greutatea de 5-600 de grame fiecare. Dar mai am rosii mari, asa ca este posibil ca recordul de anul asta sa fie altul decat ce se vede mai jos. In plus, rosiile mele nu sunt hranite cu nimic altceva decat soare , caldura si apa .
– Imi place sa cultiv rosii, inca de la inceputul fiecarui an calendaristic mie imi sta gandul la cum sa fac rasaduri, din ce soiuri , astfel incat sa am in gradina rosii foarte bune si pentru suc, si pentru consum la diverse mancaruri. Si anul trecut am mai postat poze cu rosii pe blog si de atunci au mai poposit in cautari diverse persoane care doreau informatii cu privire la cultivarea rosiilor.
Eu nu stropesc rosiile deloc, nici cand sunt mici, nici cand au floare, nici cand au rod si multi cauta pe internet informatii cu privire la stropirea sau tratarea in diverse stadii a tomatelor, fie pentru a se coace mai repede, fie din alte motive . Sfatul meu ar fi pentru toti sa incerce sa evite orice tratamente chimice, care nu cred ca fac altceva decat sa contribuie la vanzarea produselor chimice , care in cele din urma ajung prin rosii in hrana noastra si in organismul nostru si ma indoiesc ca asta ar fi bine. Din experienta mea, rosiile in solar cresc si se coc si pot fi culese pentru consum propriu cel mai bine la jumatatea verii dupa ce se implineste termenul de circa 80 de zile sau dupa cum are fiecare soi in parte un termen de dezvoltare normala , si fara a fi stropite .
Aici , in pozele de mai sus sunt numai rosiile din solar, dar am avut cateva randuri de rosii si direct afara, in curte, care de asemenea nu au fost stropite si datorita verii secetoase au trecut cu bine pana acum, sanatoase , prin toate fazele de crestere ale plantei.
N-am avut niciun plan pentru cum sa-mi petrec ziua de astazi, zi libera .Nu a fost nici sambata, nici duminica, ci 15 august, in mijlocul saptamanii o zi declarata sarbatoare legala. De obicei in zilele libere de la sfarsit de saptamana nici nu trebuie sa imi fac vreun plan, pentru ca e lucru stiut, sambata e zi de de toate, daca s-ar putea.Imi fac atatea planuri pentru zilele de sambata: sa spal, sa calc, sa fac diverse prin gradina , in functie de anotimp. De regula nu reusesc sa fac nici jumatate din lucrurile pe care mi le propun, dar oricum, sambata e zi plina. Apoi duminica sunt programate activitati mai lejere , cum ar fi cumparaturile, pentru care nu reusesc sa imi fac timp in cursul saptamanii, pentru ca zilele sunt foarte scurte si eu nu sunt un bun manager al timpului liber care imi apartine.
Azi fiind sarbatoare mare, n-am programat nicio activitate muncitoreasca. De iesit in oras nu am avut niciun chef, asa ca inainte de pranz cu putin, am vazut soare printre nori afara si mi-am propus sa ies in curte, sa ma relaxez.Mi-am luat o carte si m-am asezat la umbra visinului (despre care v-am mai vorbit), cu gand sa stau , sa citesc. Dar nu dupa mult timp am inghetat. Mi-era atat de frig incat mi-am luat cartea si m-am dus in casa, m-am bagat sub plapuma, sa ma incalzesc putin.
Mai tarziu, iar.Am repetat figura cu cartea , umbra visinului, dar asezata partial si in soare. Norii de pe cer dupa pranz se mai raspandisera, asa incat s-a mai imblanzit vremea, s-a incalzit frumos si am putut chiar sa stau si la soare, prima data anul asta in care am facut un pic de plaja in mod voit. De mult timp nu mai statusem la soare, nu imi mai place, nu mai am stare sa ma asez intr-un loc si sa stau ca pestele pe plita intinsa, astaptand sa ma colorez . Azi, insa, nu stiu prin ce minune, poate si de la frigul pe care il simtisem cu putin timp inainte, am reusit sa prind un pic de culoare , partial -pe maini, pe fata, pe picioare- cate o dunga roza pe fiecare , atat cat mi-a permis rochia de bumbac pe care o purtam , sa ma expun la soare.
Cat am stat afara, in curte, m-am simtit ca in vacanta. Cam scurta, e drept, dar am reusit sa ma relaxez, ba am citit, ba am urmarit in pom grupurile de vrabii cum comunicau intre ele si am incercat sa ghicesc ce se intampla. La inceput mi s-a parut ca ar fi vorba de un cuplu de vrabii, pe care ii vedeam ca se ciugulesc pe cioc si am crezut ca ar putea fi doi pupaciosi. Dar apoi am vazut ca una din vrabiute , aparent de aceeasi marime cu celelalte, se scutura din cand in cand, stand pe o creanga si alta venea, isi apropiau ciocurile si …parea ca ar face schimb de ceva; poate seminte, graunte (luate din tava gainilor mele, de unde altundeva 🙂 ). Aceeasi vrabiuta se mai scutura si mai venea inca o data, o alta, diferita de cea dinainte si la fel faceau schimbul cioc in cioc, astfel incat am dedus ca vrabiuta care se scutura poate sa fi fost pui, sa nu fi avut un echilibru foarte bun si alte vrabii din grup veneau sa o hraneasca. Nu am avut aparatul de fotografiat la mine si mi-a parut rau, ca am pierdut atat figurile dintre vrabiute, cat si un zbor jucaus al unui grup de doi fluturi care probabil se curtau . Facusem eu cateva poze inainte, atunci cand am stat si am si inghetat un pic, insa asa se intampla, cand am aparatul cu mine, nu am mare lucru de fotografiat, cand apare insa ceva frumos fie nu am aparatul la mine, fie mi se termina bateriile.
Au mai luat parte la inactiune alaturi de mine :
-Țili, langa vrejul de fasole la galeata …
-Pepito, somnorosul pe unde apuca…
– Ricky -under cover (sub acoperire) …ăăă, pardon, under the table (sub masa)…
– si iarba verde de acasa …
Stralucea atat de frumos in soare, incat am zis sa incerc sa o pastrez in amintire pentru la iarna cand nu vom mai avea nici soare, nici iarba verde , frumoasa, stralucitoare .
Nu mai citisem un roman de mult, mult timp. Cred ca ultimul, de care nu imi mai aduc aminte (titlul, ca oricum continutul, povestirile nu le retin decat in linii foarte mari si vag) a fost citit pe vremea studentiei mele, adica in urma cu vreo 15-20 de ani (ce mai baba! 🙂 ).
Si nici nu imi mai trecea prin minte sa reincep sa citesc romane, beletristica.Povesti de viata aflu oricum direct din viata , din jurul meu, ba inca mi se intampla uneori sa mi se mai ceara si cate un sfat, o parere cu privire la diverse situatii. Asa se intampla cand te babesti, lumea incepe sa aiba incredere in judecata ta si sa te consulte :).
Dar in lumea vasta a internetului m-am imprietenit cu Diana , si cu ea printre altele si altii. Dianei ii place atat de mult sa citeasca romane, incat m-a incurajat si pe mine sa o fac si intr-o zi pe la inceputul acestei veri, m-am gandit ca nu ar fi rau sa mai deschid si eu din cartile din biblioteca proprie , adunate in colectii , pe edituri de-a lungul timpului, ca rau nu are sa imi fie .Mai pun un smiley :).
A fost greu inceputul .Iara pun :).
Am luat o carte , nu-i retin numele care era despre o batrana bolnava care nu iesea din casa deloc si care isi mai amintea sau poate chiar povestea mai tinerei femei care o vizita din viata ei.Nu mi-a placut deloc subiectul . Cartea nu imi crea o stare buna, nu ganduri triste doream de la o carte , nu atmosfera posaca , prafuita, cu miros de incaperi neaerisite . Am lasat cartea si am inceput sa rasfoiesc din ochi printre cartile din fosta editura (nu stiu daca mai exista) ”Biblioteca pentru toti”. Am destule carti din aceasta pe care nu le-am citit si am zis ca as putea sa incerc cu autori celebri.Mi-a cazut in mana ”Captiva” lui Marcel Proust. La o prima vedere mi s-a parut incurajatoare , asa ca am luat cele doua volume si am purces la citit, afara, la umbra visinului in zilele libere din ajunul si de sarbatoarea Rusaliilor .Am parcurs nu cu foarte mare usurinta volumul intai, destul de greoi scris, cu fraze foarte lungi, uneori cate o fraza pe o intreaga pagina, ceea ce e greu de urmarit si inteles , cu personaje foarte multe care apar intruna .Mi-am zis ”nu-i nimic”, volumul intai poate va fi introductiv, iar in volumul al doilea poate va intra in subiect. Hehe, da de unde? In volumul doi e si mai plictisitor, personaje noi apar din nou, personaje lipsite de interes care se perinda in timpul unei petreceri si o tot lalaie asa scriind despre ele, tinutele lor, viciile, muzica, in fine, este o carte in care personajul principal este chiar Marcel, probabil autorul , indragostit in tinerete de o femeie cu care traieste in concubinaj in perioada inceputului de secol XX, cand nu era ceva obisnuit , ca sa nu mai zic si moral asta, dar care vorbeste foarte mult despre alte personaje, ca o retea arborescenta, un ramuris tot mai des , mai vast si mai dificil , ba pentru mine chiar neplacut de urmarit, personaje care chiar cred ca au fost si reale , mult pe langa subiectul cartii. Nu am terminat nici cartea ”Captiva”. Nu mi-a placut si am lasat-o balta pe la jumatatea volumului al doilea, nu cu foarte mult inainte de final. Dar nu am mai avut dorinta si rabdare.
Mi-am zis atunci ca trebuie sa caut la librarie ceva sa imi faca placere. Poate in carti scrise recent , povesti din timpurile noastre .
Si am ales o carte scrisa de o autoare de origine germana, care a obtinut in anul 2006 premiul german de carte. Katharina Hacker, ”Suflete pustii”. Am ales o carte premiata ca sa am certitudinea ca voi nimeri ceva ce altii au apreciat si poate si mie atunci mi-ar placea.
Si da, am ales bine, mi-a placut aceasta carte. In timpul in care am citit-o , umblam ca vrajita de ea, in weekend ma invarteam de colo colo cu gandul sa termin cat mai repede ce aveam de facut ca sa revin la ei, la Jakob, la Isabelle , la Jim , la povestile lor. Pe ici , pe colo am remarcat si cateva greseli de traducere si ce mi s-a parut amuzant a fost ca mai multe personaje, numai barbatii parca se tot impiedicau. La propriu. De cateva ori autoarea povesteste cum s-au impiedicat, au cazut sau nu diversi barbati. O carte despre barbati impiedicati, pare sa fie .
Dupa ce am terminat-o insa, am simtit nevoia sa caut altceva si m-am dus iar la librarie. Vechiturile de acasa inca nu ma atrag , poate altcandva. Insa si in librarie am optat tot pentru o carte veche , scrisa de una dintre surorile Bronte, stiind ca am mai citit ”Jane Eyre” si mi-a placut, scrisa tot de o Bronte , nu mai stiam care dintre ele, ca sunt cateva, trei oare ?Nu mai stiu ”Evelina” de cine este scrisa, e tot o carte care mi-a placut, despre care nu am gasit nimic pe internet si care eu aveam impresia ca a fost scrisa tot de o Bronte. Posibil sa gresesc, voi verifica asta.
In fine, am inceput cartea Bronteei , Anne, carte pe care nu o aveam in colecctie si care nu imi displace.Nici nu ma innebunesc dupa ea, dar merge , merge usor. Insa azi, sambata fiind m-am dus iar la librarie. Aveam eu in cap o carte pe care sa o caut, insa nu am gasit-o. Ba mai mult, vanzatoarele habar nu aveau nici de ea, nici de autorul ei, iar cat timp am stat in magazin au tot strigat una la alta povestindu-si despre parfumuri si alte cumparaturi, in gura mare. Nu era deloc atmosfera potrivita pentru o librarie, dar…asta e! Am stat insa cateva minute bune, cautand printre toate titlurile.
Stiam ce nu vreau de la o carte si anume: nu crime, nu scenarii de groaza, nu carti sfatoase. Vroiam o poveste. Si am luat trei. Sa am o vreme povestile mele. Cum am ajuns acasa, am deschis cartile , fara intentia de a le incepe pe vreuna acum , pana nu o voi termina pe Anne Bronte . Insa una dintre carti m-a amuzat atat de tare, incat desi in timp ce o rasfoiam aveam masina de spalat rufe in functiune, am lasat tot si rufe si mancare si amuzata teribil , ba uneori chiar razand cu adevarat m-am avantat in poveste :
In carte este vorba despre o poveste nascuta pe internet , dintr-un mail trimis din gresela la adresa nepotrivita. Totul e un schimb de mailuri, dialog intre oameni care nu se cunosc, nu s-au vazut, dar isi inchipuie fiecare despre celalalt cate ceva si la un moment dat , desi la inceput grijulii sa nu dezvaluie detalii despre vietile lor , ajung sa se destanuie si intre ei se naste o legatura, o prietenie sau poate (voi vedea mai tarziu) o dragoste . Toti utilizatorii de internet , blogari sau messengeristi sau facebookisti 😛 se pot regasi putin in aceasta carte, care se refera la modul de a relationa din timpurile noastre. Si care pe mine ma amuza si imi place la nebunie. O carte care mi-a facut azi o zi buna !
A, si inca ceva. Autorul cartii este tot de origine germana, la fel ca si cea a cartii terminate inainte.
Ce frumoasa este viata, cand afara este vara!
Cam asta ar fi deviza mea. Eu sunt o iubitoare a verii, a caldurii , cand poti sa umbli in fiecare zi imbracat lejer, intr-un tricou sau camasuta subtire, pe care le poti , ba e chiar musai sa le schimbi de cateva ori pe zi.Cand te trezesti dimineata si inainte de a pleca de acasa faci un dus rece , racoritor .Cand mananci te miri ce peste zi, dar neaparat si o inghetata sau …ah, ce vremuri erau alea cand beam granita! S-o fi mai gasind acum granita? Adica un fel de suc de fructe, care desigur ca nu putea fi tocmai de fructe, ci de coloranti si aromanti , plin cu gheata taiata in cuburi si aschii multe, de iti ingheta gura cu totul atunci cand o beai si de baut se servea musai cu paiul. Imi placea mult granita, mai ales cea de grepfruit , dar asta pe vremea cand eram studenta , in anii imediat urmatori evenimentului care ne-a schimbat traiectoria vietii, petrecut in 1989.
In vara anului asta chiar am simtit vara.Fata de ultimii ani, cand vara venea tarziu, anul trecut de exemplu caldura a venit pe la jumatatea lunii iulie si a stat cam o luna, ca apoi a venit toamna, chiar daca a fost ea calda, a fost caldura ca de toamna.Si cam la fel fusese si cu inca un an in urma si cam in ultimii ani tot asa.Si imi aminteam cu jind de verile din jurul anului 2000 , cand chiar incepusem sa cred ca temperatura globala ar fi crescut si ca la noi, asa cum se zvonea prin presa , ar fi putut sa se modifice anotimpurile, astfel incat iarna sa ramana numai o toamna lunga si nu foarte rece, asa cum se intampla la vecinii nostri aflati cu cateva sute de kilometrii mai la sud, grecii sau cipriotii. Dar mi-a trecut repede bucuria si speranta ca s-ar putea asta intampla si la noi, cand au revenit in forta cateva ierni lungi si incarcate de zapada.
Pana in vara asta, cand m-am bucurat iar de caldura si zile insorite toata, toata vara.Prea putine au fost cu ploi ,iar de frig nu prea imi aduc aminte pe timp de vara.
Azi insa cred ca a fost, inca mai este, cea mai calda zi din an. Am vazut eu la servici ca apareau oameni care spuneau ca la noi este atat de bine inauntru si ca afara e teribil de cald, dar mi-am spus ca asa se intampla mereu la noi, oamenilor le place sa se vaite si de cald, cand e cald si de frig , cand e frig. Eu de cald nu o sa ma vait niciodata. Cred. Cel putin nu pe la noi, la poalele muntelui, unde nu va fi niciodata o caldura molesitoare, ca in capitala. Acolo o fi mai traind acum cineva? Da, cred ca da, noroc cu aerul conditionat .
Azi dupa amiaza, am iesit pe la vreo cinci din casa sa mai admir gradina, pe Țili, pasarile, sa vorbesc cu cateii nostri .Insa am simtit aproape instantaneu pe spate cum izvorau rauri de apa din mine, ceea ce m-a facut sa zic ca da, astazi e teribil de cald. Dar e si bine. Vreme de scaldat in mare , mare limpede, curata, albastra, calma… asa e Mediterana. Aparent curata , ca e destul de poluata, asa ca mai bine stau acasa. 🙂 Plus ca acolo poate oricand sa izbucneasca vulcani , sa spulbere tarm uri intregi, pe altele sa le inunde de apa, stau acasa.
Pe inserat, aseara , diverse familii ieseau la plimbare, la aer curat, pe sub desisul racoros al frunzelor :
Familie numeroasa, si se pare ca nu se vor opri aici , ci vor mai urma:
E plina tufa de hibiscus de gandaceala rosie, parca sub numele de gandacii domnului ii stiam eu . La racorirea catorva am mai contribuit si eu dupa fotografie cand le-am dat apa multa sa bea. Nu stiu daca sunt foarte daunatori, sper sa nu se apuce sa imi manance gradina !
 | Mihaela C.P. la Brad cu fructe rosii |
 | Gontoi ion la Brad cu fructe rosii |
 | izabela la Fluturele cu buline |
| Mihaela C.P. la Seminte rosii , necomesti… |
 | Andrei psb la Inceput de an cu pui |
 | Ana Todor la Brad cu fructe rosii |
 | Veve la Iubitorilor de animale |
Eu si gradina 