Prieteni

Intre animalute , daca le urmaresti, au loc intamplari care pot face obiectul unor povesti. Nu e ca intr-o fabula imaginara, ci prinsa pas cu pas in imagini, povestea pare a se lega , cam asa:

Personaje:

-Pisica: ”tadadadam!! am vazut ceva!! e rost de joaca la orizont, e rost de joaca la orizont, ma duc sa studiez problema”…

…”o fi vreun pericol, oare ? ia sa arat eu ca sunt tare, nu am nicio frica, doar sunt Pisică .”

”..Ma trec fiorii pe sira spinarii…emotii , oare ce va urma , adversarul meu cum va reactiona ? ”

…”aleeeerg, aleeerg, cu toata viteza meaa…inainteee, paziti-văăă, viiiin !”

…”te-am vazut, te-am vazut si te prind, pun eu labuta mea cu gherutele din ea pe boticul tau si pe tine, uite asa !…”

-Catelul: ”Stai mai usurel, nu te repezi asa. Hai intai sa ne mirosim un pic..”

Pisica:” Vrei sa ma mirosi? Poftim, miroase-ma, ia vezi nasucul meu , ce miros ti se pare ca ar avea ?

”Ei, hai , gata, gata,plec acuma ,  prea te intinzi cu mirositurile…”

Catelul: ”Mai stai un pic, ce mult imi placea sa ne mirosim, esti proaspata si duulce, pisicuta rea ”

Pisica: ”Sunte rea? Da? Bine, hai sa te bat cu labuta, sa vezi tu ce inseamna sa fiu rea!”

Catelul: ”Au, ce frica mi-e de labuta ta! Uite ce privire speriata am. Stiu cat de ascutita e gheruta ta…”

Catelul: ”Cred ca mai bine ar fi sa cer ajutoare …

Sau sa fug…

nici nu stiu ce sa fac in situatii din astea, cand tu te faci rea ”…

Pisica: ” Of, dar mare si bleg mai esti, cu ajutoarele tale cu tot, dintr-un salt va agat pe amandoi cu gheruta mea”…

-Ajutorul: ”Vino mai aproape mai, sa ne sfatuim cum sa facem cu pisicuta asta rasfatata, n-avem voie sa ne atingem prea tare de ea ”…

Dupa ce se tot vorbira si se sfatuira cei doi catei, impricinatul , intorcandu-se catre pisicuta zise:

-Catelul: ”Gataaa, pisicuto, eu am gasit solutia. Facem cum vrei tu , numai nu te supara pe mine, da?!”

-Catelul: ”Uite, cum stau eu cuminte, cu burtica in sus si nu-ti fac nimica”

-Pisica: ”Da,  intelept mai graiesti … ”

Pisica:” Sezi mumos , aaasaaa, calm, nu te agita …”

…”Of, cateii astia…”

Povestea este inspirata din viata animalutelor din gradina mea si a fost scrisa pentru a raspunde invitatiei la deschiderea noului  sezon ”Life in Pictures”  initiata de Costin , prahovean de-al nostru .

Intalnire cu urmari

Astazi prin fapta mea am produs o victima .

Ne-am intalnit intr-un moment nefericit, mai nefericit pentru una dintre noi, dar nu as sti sa spun pentru care din noi doua intalnirea a avut consecinte mai dezastruoase.Cum s-a intamplat?Iata faptele:

Stand in curte am intins mana dupa un ciorchine cu struguri care deja au cam inceput sa se usuce.Dar dupa marea culegere , am mai lasat cativa , ca sa avem sa mai mancam de pofta cateva zile. Cand…simt ceva. Ca pe o atingere a unei frunze pe mana, abia, abia se simte ceva. Dau cu mana usor, fara sa ma gandesc , sa inlatur…frunza sau ceea ce producea senzatia . Cand…auuuuuu! Simt o durere acuta. Ma uit la mana, un țep mare statea infipt in pielea mea, ca un spin de trandafir.Numai ca nu avea cum sa fie trandafir ca nu era niciunul in apropierea mea. Era o…daaa, albina; sau viespe. Imi pare rau ca nu mi-am vazut victima, sa stiu si eu ce era.

Cu curaj am apucat cu unghiile de la mana neîmpunsa, cea dreapta stanga si am smuls acul ciupitor din locul care devenise dureros. Dar nu o durere de nesuportat. Comparativ, as putea spune ca usturimea (placuta mie) pe care mi-o provoaca gustul ardeiului iute hot chocolate habanero, este la fel de intensa , dar mai de durata decat durerea lasata in urma de intepatura fapturii  cu ac: viespe

sau albina .

Am urmarit evolutia ranii : in prima ora de la producerea ei, in jurul înțepăturii locul s-a inrosit usor si s-a umflat. Acum, doua ore mai tarziu, nu mai simt nimic, locul a ramas numai usor inrosit, s-a dezumflat, numai un mic punct rosu mai aminteste de intamplare.

As zice ca eu am scapat ieftin, ba inca poate chiar mi-a fost de folos intepatura, ca terapie alternativa , naturista , in prevenirea durerilor  de oase si articulatii (informatie preluata de pe net).Imi pare rau insa de faptura mica , ce si-a aflat sfarsitul pe mana mea sau  inceputul sfarsitului , ca aflu ca in cateva ore albina dupa ce inteapa , moare .

Ce mi se pare mai ciudat, este ca de atatea ori am stat intre albine, incercand sa fotografiez cate una sau unele  din ele, dar nu s-a prins niciuna de mine, iar azi, pe inserat fiind , cand nici nu vedeam pe vreuna in jur, s-a gasit mititica sa intepe pielea mea. Uff! Saracuta de ea !

Actualizare(29 septembrie)= mana mea dreapta arata ca o laba de mamifer. De gorila sau in termeni mai loco , ca o laba de urs :).

Un american pe strada mea

In urma cu un an, in drumurile zilnice de acasa catre oras, in zilele frumoase de inceput de vara, in perioada trandafirilor infloriti ,  trecand pe langa curtile invecinate, cea mai frumoasa intrare in curte , care atragea  atentia tuturor era asta:

Dar anul asta proprietarii au luat masuri pentru imbunatatirea structurii gardului, care nu se prezenta in una din cele mai bune stari ale lui, fiind vechi , construit cam odata cu ridicarea casei, care si ea dateaza de la infiintarea strazii, ani multi sa fie de atunci, pe la inceputul secolului XX .Si pentru refacerea gardului a fost nevoie sa taie toti trandafirii de la strada care crescusera frumos ca un acoperis al gardului si care se sprijineau pe el. Numai ca ei impiedicau lucratorii care aveau sarcina sa refaca gardul si au fost sacrificati, tunsi scurt , aproape de nivelul solului.

Probabil ca o sa isi revina si vor fi din nou frumosi anul viitor (ca anul asta nu au mai apucat sa infloreasca) sau intr-un alt an, cat mai curand.

Dar odata trandafirii dinspre strada taiati, au lasat descoperit  vederii peisajul din curte care era ferit privirilor straine si s-au putut vedea alti doi trandafiri inalti, plini cu flori , aflati in curte, care inainte nici nu se zareau, doar poate daca te-ai fi oprit in drum , la o privire foarte atenta. Amandoi au fost frumosi asta vara , unul mai frumos decat celalalt, dar pe mine cel mai tare m-a incantat :

, trandafir cu floare simpla , cunoscut sub numele de American Pillar. Si crestea acolo frumos si ascuns de ani si ani .Un american vechi, crescut pe strada noastra :).

A stat inflorit cateva saptamani la rand si chiar daca nu a mai avut o alta inflorire in an, decat cea de la inceputul verii, eu zic ca merita crescut in oricare gradina , eu, cel putin, l-as dori in gradina mea.

De cum l-am zarit si l-am identificat, am si poftit la el si am rugat-o pe vecina sa imi dea si mie cateva crengute, ca sa incerc sa prins si eu un fir de la frumosul trandafir.

E, mi-a dat, dar n-am avut succes cu crengutele, nu m-am ocupat cu atentie de ele si s-au innegrit si s-au uscat. In sinea mea trag acum speranta sa imi dea un pui de trandafir cu tot cu radacina. Ca crenguta sigur mi-ar mai da, dar nu stiu daca voi reusi sa ma port cu ea suficient de frumos .Am multe plante de ingrijit si  in gradina, si in ghiveci ,  si cu cat sunt mai multe, cu atat sunt mai negllijate cate unele in favoarea altora dupa cum e timpul si  sezonul in care fiecare cere mai multa  preocupare,  si atunci plantelor prea mici lipsa de atentie sporita nu le este benefica. Dimpotriva.

Pana la urma voi vedea .Important e ca l-am vazut si ma bucur macar ca l-am fotografiat si il pot vedea, ba mai mult, vi-l pot prezenta pe americanul de pe strada mea.

Detaliu al unei flori simple de trandafir :

Unora le plac mai mult trandafirii cu astfel de flori simple, decat cei mult mai indragiti cu flori mari, pline. Iar altii cum vad un trandafir cu floare simpla isi si spun ca e maces. Nu e asa… 🙂

Crose

Crose de golf… sa fie oare?

Sau o begonie privita in alt fel?

Anul asta am avut (din nou, ca si anul trecut) begonii frumoase. Atat de frumoase incat m-am indragostit de ele si uneori, privindu-le, parca mi-as fi dorit sa am mai multe, de mai multe feluri si in mai multe culori. Numai ca begoniile au cerinte speciale si cel putin la noi, nu le-a mers bine decat atunci cand le-am asezat in locuri umbrite si protejate de ploaie , dar si de razele soarelui , iar locuri pe placul lor as avea putine ca sa le asigur conditiile ideale .

Am mai vazut in alti ani in alte curti begonii frumoase si pline de flori atat in vitrine inchise, cat si in balcon, asezate in jardiniera pe balustrada .Ba inca in urma cu cativa ani, la manastirile din Moldova, pe la ferestrele chiliilor maicilor erau multimi de begonii incarcate de flori, asezate pe pervazele  ferestrelor.

Am incercat si eu din toate variantale vazute la altii , precum si pe cea a amplasarii   direct in gradina, cum mi-a spus mama ca a vazut ca sunt crescute in Belgia, ca ornament stradal in orase, cam asa cum sunt la noi, de exemplu,  trandafirii. Dar nici una din variantele inspirate de la altii nu a mers la mine. La mine cresc frumos numai daca le tin in spatele casei, pe o terasa acoperita , orientata catre nord , pe care au si  un strop de soare dimineata de la rasarit . Dar in terasa locul e mic si nu am spatiu suficient pentru multe ghivece cu plante. Asa ca…trebuie sa adun cu moderatie numai atatea flori cat imi permite spatiul , ca sa le mearga bine si lor si ca sa imi faca bucurie si mie.

Aici a fost numai begonia galbena cu floare mare, dar am mai avut si  alte cateva , la fel de frumoase, pe care le-am indragit la fel de mult. O sa va arat in alta zi si celelalte  begonii  pe care le-am avut anul asta, fotografiate impreuna .

Din nou, despre o Poveste

”In  strafundurile mele ,  nu cred ca iti trebuie vreun talent special ca sa te desprinzi de pamant si sa plutesti prin aer. Cu totii avem asta inauntrul nostru -fiece barbat, femeie si copil- si, cu-ndeajuns de multa stradanie si concentrare , fiecare fiinta umana e capabila sa faca dublul ispravilor pe care le-am infaptuit eu ca Walt Copilul Minune. Trebuie sa inveti sa incetezi sa fii tu insuti.Cu asta incepe si totul urmeaza de aici. trebuie sa te lasi evaporat.Sa-ti lasi muschii sa se moaie, sa respiri pana cand simti ca sufletul se scurge din tine si apoi sa-nchizi ochii.in felul asta se face.Golul dinauntrul trupului tau devine mai usor decat aerul pe care il ai imprejur.Putin cate putin , incepi sa cantaresti mai putin decat nimic.Inchizi ochii; iti intinzi bratele;te lasi evaporat.Si apoi , putin cate putin , te desprinzi de pamant.

Uite asa. ”

Este un pasaj din cartea lui Paul Auster, ”Mr.Vertigo”.

O carte care vorbeste despre visul american . Despre puterea de a reusi , atunci cand vrei sa faci ceva si pui toata pasiunea si credinta ta ca vei reusi, chiar daca uneori drumul ales nu este cel mai bun. Si daca vei cadea, te ridici si te apuci de altceva si din nou reusesti. Cam asta face Walt, personajul a carei viata este luata din anii copilariei si dusa pana la batranete in paginile cartii. Un personaj mistic,  fara a fi desprins de realitate , fara alta educatie aleasa in afara de cea a strazii si pe ici -colo prinse cateva dintre tainele cititului si , iata , ale scrisului, caci ”el” este autorul povestirii  , dar si plin de haz .

Ce mult mi-a placut cartea asta! Cel mai mult din toate cele…trei?, parca doar trei pana acum , ale lui Paul Auster.

Poza  cartii nu i-am facut, insa daca ma voi invrednici, voi actualiza postarea si cu fotografia copertii, ca sa vedeti si recomandarile  scurte scrise pe ea.

Piersici

La inceputul verii  nici nu i-am dat prea multa atentie. Ca dovada, faptul ca nu am gasit nicio poza cu el, in afara uneia facute din spatele ferestrei, intr-o zi, se pare ca ploioasa , si asta datorita faptului ca zarisem in timp ce ma uitam pe geam o gaita pe creanga lui , cum statea si ciugulea dintr-un ciot de paine :

Nici pasarea nu am reusit sa o prind in poza bine, si nici pe el nu l-am fotografiat prea grozav. Mi-e si rusine sa postez o astfel de imagine, dar e singura in care am remarcat si fotografiat crengile pline de fructe, aflate abia  in stadiul de proiect :

De fapt nici prea mare incredere ca le voi vedea si coapte nu am avut . S-au mai legat fructe si in alti ani si au venit furtunile  de vara care au scuturat crengile lui in toate directiile pana au cazut fructele toate, pana la ultima. Asa ca mi-am zis: or fi ele multe, verzi, dar cu atat ramanem si nu am motive sa le fotografiez, ca sa ma plang apoi -cui? ca doar cu atat ne-am ales . Cu o poza a multor gâgâlici pe ramurile piersicului .Si nu i-am facut alte poze la inceputul verii.

Numai prin august l-am remarcat. Mi-am zis: ia te uita, a trecut perioada vijeliilor (nu mai zic ca fara un strop de ploaie de Sfantul Ilie, cand in alti ani ne traznea si ne dușuiau bine reprize scurte si vijelioase ale ploilor de vara) si piersicul meu a ramas incarcat . Si e chiar plin de fructe , si nici nu se arata bolnav, cum in alti ani dadea ceva semne ca frunzele nu s-ar simti prea bine.

De atunci am tot avut un ochi pe el si l-am urmarit cu drag cum se facea tot mai frumos , mai colorat si mai demn de admirat  si fotografiat. Aici, mai jos, este intr-o seara , cu ramurile si fructele spalate si improspatate parca de ploaie :

Dar si in zilele cu soare , mie la fel de frumoase si de stralucitoare mi se pareau.Au fost bune (au fost, pentru ca la data la care scriu, deja s-au terminat) , dar parca mie mai mult mi-au placut sa le privesc si inca cu mult drag :

Ramurile incarcate le-am sustinut cu proptele, ca sa nu se rupa de greutatea fructelor.Dar curios lucru, la nu mai mult de vreo doi metri de el, a mai crescut cu el deodata inca un piersic. Face acelasi fel de fructe , numai ca in timp ce asta fotografiat si prezentat aici se umple de flori si fructe, vecinul si seamanul lui abia daca face cateva . L-as si taia, dar ma tem ca nu cumva sa aiba vreun rol in polenizarea florilor celui harnic si mai tare sa stric decat sa eliberez locul ocupat de cel mai putin harnic  , puturos de-a binelea .

Rosii si coapte , frumoasele mele :

Cand au inceput sa se coaca, s-au inrosit si inmuiat toate deodata. Am mai cules noi numai pentru consum cateva , dar ele , nerabdatoare, se aruncau pe jos . Si atunci a trebuit sa gasim o solutie …

In blender sucul nu se face numai din piersici singure. Am incercat si nu se invartea cutitul cum trebuia si mi-a fost frica sa nu ard aparatul. Dar cum le-am pus putina apa minerala ,  sucul proaspat imediat s-a facut . Si imediat a si disparut (fireste) .

Acum piersicile cele rosii, mari s-au terminat. Atunci cand s-au copt, nu au rezistat prea mult si parca s-ar fi cerut culese toate deodata , de-aia am si facut din ele suc , ca incepusera sa cada din pom si era pacat sa le gasim pe jos.

Dar inca mai avem acum piersicute de la un piersic cu coacere mai tomnatica, cu fructe mai mici, mai putin zemoase, galben-verzui, dar bune.

Asa ca inca nu am ajuns sa ducem dorul gustului de piersica , ne mai alinam cu micutele de mai sus :).

Niciunul din piersicii din gradina noastra nu a fost plantat ca pom adus si ingropat si muncit la el, sapat. Au crescut singuri din samburii aruncati de la piersici aduse din piata , ori , in cazul celui din urma cu piersicute mici , a rasarit din piersicile cazute peste gard de la vecini, care aveau un pom asemanator.

Buni pomi piersicii astia ! Daca as avea o livada , un loc mai mare pentru ea, as mai arunca cativa samburi ca merita sa cresti in curte asa ceva .

La inaltime, Țili

Intr-o zi , furata de peisaj, mâța zduuup! s-a trezit in pom .

Cand s-a vazut la inaltime, mai mult in aer decat pe loc stabil , cum era ea obisnuita pana atunci pe pamant , s-a aratat foarte surprinsa ca alergatul dupa o frunza miscata de vant a adus-o intr-o asa incurcatura . Era frumos si acolo sus, umbra si mai racoare , nu incape indoiala , dar nu se asteptase la una ca asta. Adica numai creanga asta rotunda, cam alunecoasa si subtire  de sub labutele ei mici (dar îngheracioase) sa ii fie singurul sprijin?

Ia sa vedem!

Ah, daa… sub creanga nu se mai vede nimic si locul ala drept si lung si lat pe care calca si alerga pana in urma cu numai cateva clipe e la departare mare din cate se vede treaba .

”Ce incurcatura!” parca i-ar spune privirea…

”Ia sa incerc sa o iau pe ramura asta, daaa, cum de nu m-am gandit pana acum, asta era solutia …” si se vede cum porneste cu pas hotarat.

”Am auzit ca pe cei care stiu sa mearga frumos pe un băț ingust ii ia si la Olimpiada , poate invat si eu asta si ma aleg si cu ceva din toate aventurile astea , macar sa nu fie totul degeaba ”.

”Dar tot mai bine ma duc drept pe aici…”

…”.drept in jos si mai vedem alta data cu echilibristica . Eu vreau intai sa ma vad inapoi , in siguranta si dupa aia si celelalte planuri , daca imi voi mai aduce aminte .”

Ati vazut-o pe Țili?

S-a facut mare, mai are putin si face trei luni si e tare nazdravana. Rea ca un baietoi , musca si zgarie cand vrei si cand nu , se catara peste tot , alearga peste tot locul si numai dupa mese doarme de nu o mai intereseaza nimica .

Insa Țili a vrut prin postarea de astazi sa faca introducerea pentru ceea ce va urma si anume prezentarea in toata maretia lui a piersicului din vara asta. Ati vazut un coltisor din el, da? Ei bine, cat de curand il veti mai vedea , mai bine chiar de atata. Doar nu credeati ca s-a suit in pom chiar degeaba :)?

Ce am mai citit

Blogul meu nu este despre carti, ci despre mine si ocupatia mea cea mai placuta si relaxanta: grija fata de plante de apartament si de gradina.

Dar in urma cu ceva vreme am citit in jiarul ”Adevarul”, pe care il luam zilnic la servici si eu il rasfoiesc dimineata in prima jumatate de ora inainte de a incepe munca propriu-zisa, ca s-a constatat (printr-un sondaj probabil, o situatie statistica) ca romanii citesc foarte putin, insa scriu cu frenezie, in special pe internet, pe bloguri. 🙂 Hmm, care va sa zica nu ne culturalizam, dar ne dam multi cu parerea, toti cei ce credem ca avem ceva de spus, ceva interesant sau important si demn de a fi impartasit cu alte persoane.

Bloggingul este intr-un fel o activitate interactiva, sociala, prin care comunicam si poate invatam cate ceva despre noi si despre altii , o activitate de folos, cred eu.

Insa cand am aflat ca sunt mult mai multi cei care nu citesc , dar scriu, eu una m-am rusinat. De mult as fi vrut sa mai citesc o carte, un roman, altceva in afara de carti de specialitate pentru servici, de care mi s-a cam acrit. Asa ca am gasit motivul , dar si impulsul necesar si am tabarat pe carti. Am avut si oareceva noroc, ca am gasit carti care m-au incurajat sa le rasfoiesc, sa le citesc dintr-o sorbire , dar am dat si peste unele , sau una , neplacuta la citit, ”Sotron” ii zice, scrisa de un nume spaniol, nu mai stiu deca femeie sau barbat. Nu cred ca o voi termina, este despre un grup de tineri, unii studenti, care traiesc in anii 50-60 in Paris si nu fac altceva decat sa se pupe, tavaleasca, sa bea, sa petreaca, nu mi-a placut deloc.

Insa cele care mi-au placut si pe care in mai putin de trei saptamani le-am citit una dupa alta, terminam seara una si a doua zi incepeam alta, care era tot interesanta, tot fascinanta, sunt in imaginea de mai jos:

Prima, ”Minciuni pe canapea” cuprinde povestile mai multor personaje, insa titlul este inspirat de catre incercarea unei sotii parasite de sot , influentat -crede ea- de catre psihiatrul la care se trata , incercarea acesteia de a-l distruge pe psihiatru si in felul asta de a-si lasa si sotul sau fostul sot fara sprijinul si suportul de specialitate cu care se obisnuise sa se consulte frecvent . Ma gandeam eu atunci cand am inceput cartea, ca autorul vrea sa intareasca ideea ca daca cineva e hotarat sa te minta, nu ai cum sa stii, nici cum sa eviti sa devii victima .

Cartea mi-a placut. Mult. Daca o sa mai gasesc ceva scris de acest autor, mi-ar placea sa mai citesc .

Apoi am fost tentata sa aflu cine este acest Auster pe care multi il citesc in ultima vreme.Si singura carte pe care am gasit-o in librarie a fost Sunset Park, o carte a carei actiune se petrece in anul 2008 , pe timpul crizei imobiliare din America, in care multi au fost nevoiti sa isi paraseasca locuintele si sa lase in urma lor casele cu toata avutia pe care incepusera sa o stranga. Cartea mi-a placut. Mai mult chiar decat cea de mai jos , ”Un om in intuneric” , scrisa tot de Paul Auster, despre care intr-o recenzie, un critic spune ca ar fi cea mai buna carte a autorului. Mie nu mi s-a parut asta cea mai buna, sper sa nu fie asa, ca mai am cateva titluri ale lui si nu m-ar incanta sa stiu ca ce a fost bun am citit, ce a ramas e un fel de schita, incercare, efort .

Cartea care mi-a placut insa cel mai mult, este ”Istoria iubirii”.In primele randuri m-a amuzat, mi-a placut, apoi mi-a displacut, a inceput sa ma plictiseasca, ba mai tarziu sa ma nedumireasca, nu intelegeam care e legatura intre povestile personajelor, daca era sau nu vreuna. Ceea ce m-a intrigat atunci cand am pus mana pe ea in librarie, a fost comentariul unui critic de pe ultima coperta , care spune ca aceasta carte va schimba pentru totdeauna destinele celor care au bucuria sa o citeasca. Ei na, mi-am spus eu, cum ar putea o carte sa imi schimbe mie destinul, doar citind-o?!

A fost o exagerare, dar cartea m-a incantat. Mi-a placut cel mai mult din toate cele patru carti citite si mentionate mai sus. Cred ca ar fi posibil ca odata sa o recitesc , ca sa incerc sa o inteleg si altfel decat prin prisma curiosului care inghite pagini ca sa avanseze pe firul unei povesti.

Eu mai am un defect, pe care cu greu mi-l stapanesc: incep o carte, citesc cateva pagini sau capitole si apoi ma duc la final , la ultima pagina .Imi trebuie sa stiu cine incheie povestea, care sunt personajele cheie care vor ramane si vor lega si concluziona , personajele cele mai importante pesemne, pe care sa le urmaresc.

Incerc sa nu mai fac asa. La cele patru carti m-am abtinut. Dar cu greu :).

                                     PRECIZARE IMPORTANTA:

NU DISPERATI, VOI REVENI CU POVESTI DIN GRADINA MEA 🙂

 

Insecta si pisica

Ati mancat vreodata fluture ? Sau molii sau orice alt neam de  fluturi?

Nici eu.  Si nici nu mi-ar fi dat vreodata prin cap sa incerc, ca mie imi plac fluturii vii, ca si orice alt organism, pe care il plac viu si nu mort. Ei, ca am mai mancat sau voi mai manca vreodata carne, asta e neamul meu de homo sapiens (numit pe scurt  hs la singular, hsii la plural)  , vanator , descoperitor de hrana fripta si continuator al practicarii in vederea mentinerii si transmiterii acestor descoperiri si pentru generatiile urmatoare .

Dar cred ca si fluturii sunt gustosi. De fapt , de ce n-ar fi? Doar se hranesc cu nectarul dulce si aromat al florilor (ei, ca or mai fi si alte produse nu la fel de demne de laudat si facut reclama, alea le las la o parte, important si clar demonstrat  prin pozele de mai jos e nectarul din flori).

Sigur, pentru un om ca sa simta gustul fluturilor, ar trebui prea multi odata si s-ar ajunge la extinctia speciei lor , si asa afectata an de an de distrugeri ale habitatului , de clima nefavorabila sau de alte fenomene naturale sau provocate de noi, hsii. Apoi fluturii cred ca sunt mai mult decorativi decat gustosi, asa ca de-a lungul veacurilor s-a impamantenit obiceiul de a fi lasati in pace numai pentru a fi admirati si priviti, nu si ca hrana.

Dar de ce imi veni tocmai acum sa intreb daca ati mancat fluturi?! Pentru ca stiu pe cineva care a mancat si care mi-a confirmat ca e bun. Ei, nu chiar fluturele-fluture, dar o ruda apropiata si asemanatoare cu a lor.

Care va sa zica: ieri , prin curte , pe inserat , ma plimbam uitandu-ma la ce a mai ramas din flori .Cand vad un frumos sfinx colibri culegand nectarul unei flori de buddleia davidii alba .Poate din cauza serii racoroase, nu zburatacea ca in alte dati din floare in floare, ci parea ca se oprise -desi zbura, dar numai deasupra uneia din flori .Of, mi-am zis, si tocmai acum eu nu am aparatul de fotografiat la mine, sa il fi prins acum ca statea intr-un loc! Asta e, nu e prima data cand fara aparatul foto la mine , pierd cate o ocazie .Dar poate alta data…

-de dimineata, astazi, iata floarea: 

-si iata si insecta, cam miscata poza, nu a vrut sa stea frumos la pozat 🙂 :

Data care mi-am zis azi: poate va fi in seara asta. Si am iesit cu aparatul dupa mine. Si daaa, ce sa vezi? Sfinxul colibri s-a prezentat si din nou…plutea frumos . Cam entuziasmata cred, m-am miscat brusc si m-a zarit. S-o fi speriat si a fugit. Dar nu dupa mult timp, a si revenit , insa pe o alta floare. Am incercat sa ma strecor aproape de el mai usor, sa nu ma mai observe si am dat un prim click:

-prima incercare….

(care a fost si ultima )

De obicei fac mai multe poze insectelor sau florilor pana imi iese una mai reusita , insa de data asta , ce sa vezi? Personajul meu dupa prima poza mi-a disparut.

Cand, langa mine, cine statea, cu botu-nfipt parca in iarba ? Mâța .

Ma vazuse si ea ca il urmaream pe mister neam cu fluturele si s-a aratat si ea interesata , dar de a-l gusta , nu doar pentru a-l observa si admira . Cum m-a vazut ca l-am luat in obiectiv, am si pus blitzul pe el ca: zdup! a si facut un salt rapid si l-a inhatat dintr-o lovitura (de labute probabil , n-am fost pe faza, era imediat dupa poza cand totul devine negru in fata aparatului).

Ce faci ?, am intrebat-o pe pisica…

Unde e insecta mea? Da-i drumul…, am mai incercat eu (zadarnic)

Oricum, se mai zarea iesind din gura mâței doar o bucata de aripioara, asa ca mi s-a parut prea tarziu sa mai incerc sa ii fortez gura ca sa eliberez biata faptura, si asa cu viata amenintata de iarna care vine. A halit-o repejor, a parut ca s-ar ineca putin, ca ar stranuta, dar i-a trecut, ba inca s-a si lins multa vreme dupa aia pe bot.Deci i-a placut.

Pare ca ar intreba: -mai ai vreuna?…

-ei, hai, gataaa mâța!

Ei, si? poate ziceti. Pisicii ii plac si soarecii, asta nu inseamna ca ar fi gustosi. Poate nu, desi sa stiti ca pisicile numai prind soarecii sau sobolanii, nu ii si mananca.Ii vaneaza, se joaca putin cu ei si ii lasa . Si in plus, intr-un roman al lui James Clavell , oare Changi sa ii fi zis (consultarea la Wikipedia, asa ar sugera, eu am uitat titlul cartii), niste americani aflati in inchisoare japoneza se hraneau cu sobolani. Ei, ma scuzati, nu vreau sa ingretosez pe cineva , dar asta a scris autorul, eu doar reamintesc si fac paralela intre meniul animal si uman . Gata, nu mai zic nimic altceva.

Decat ca mi-a parut rau de insecta aia. Dar pisicii nu prea :).

Pana la urma vanatori si noi, vanatooo..reasa si ea. Jungla .

A, si inca ceva (mi-am amintit acum, la sfarsit).Citisem undeva, mai demult, ca este recomandat sa consumam pui de balta, broscute adica , pentru ca numai pe aceasta cale putem sa aducem organismului nostru o substanta  intalnita la insecte (i-am uitat, desigur, numele) , insecte ce ar fi mancate de broscute si prin intermediul lor ne-ar fi furnizata noua substanta . Eu am mancat pui de balta, de cateva ori chiar . Si mi-au placut :).