30 noiembrie 2012

Astazi, in gradina mea :

Flori

Din cele cateva poze adunate laolalta, nu ai fi zis ca florile ar fi din ultima zi de noiembrie . Dar toate sunt de astazi .

Am facut multe poze, sa fi fost pe la 300 si ceva, multe cu flori, altele cu pasari ori  cu catei si nu ma hotaram ce sa aleg din ele intr-o postare tematica, adica pe tema unei anumite flori sau a alteia, despre pasari sau despre catei…

Si atunci tot uitandu-ma luung la ele, mi-am zis: dar daca le-as amesteca intr-o singura imagine mai mare?

Asa ca am ales cateva, numai  flori din casa si de afara   si le-am adunat intr-un ”buchet”. O singura bobita se poate vedea care nu e floare, este fructul arborelui Gingko Biloba. Au inceput sa se scuture dintr-un arbore Gingko biloba crescut intr-o curte de pe strada mea si desi stiam ce ”bucurie” voi avea cu el, am luat si eu un fruct de jos ca sa ii fac poza 😉 si sa il pun pe blog . Care e bucuria pusa intre ghilimele? Este ca fructul are un miros atat de urat si de persistent, incat si acum, ca e seara, am senzatia ca imi mai pute mana in care am tinut fructul pana am ajuns acasa cu el, desi de atunci pana acum m-am spalat pe maini de multe ori .

Nu stiu daca e buna ideea cu colajul , florile nu se vad asa bine , cat de frumoase erau cu roua, da , roua, nu bruma diminetii pe ele (la 4 grade care erau de dimineata, de unde altceva decat roua). Dar …e ceva nou , inainte de a isi face debutul odata cu ziua noastra, a tuturor si iarna :).

La multi ani, România, cu ocazia zilei de 1 Decemmbrie,  la multi ani tuturor,  bine ai venit iarna! De acum stiu ca se apropie cu pasi repezi…PRIMAVARA . Uraaa!!!

Flori mici

Toate florile sunt frumoase.

Iar in fotografiile digitale , fotografiate de aproape sau de la departare, in grupuri de flori, ele pot parea chiar mai mari si mai frumoase decat sunt in realitate.

Cum , acum exista magazine de plante care isi fac reclama si chiar vand plante online, acolo plantele sunt prezentate dupa denumire , descriere pe scurt si anumite caracteristici precum si o fotografie alaturat .

Uneori cand vezi planta postata pe site, ramai uimit de cate minuni are pamantul si tu nici nu stiai de ele ca ar exista. Va spun din proprie experienta asta. Eu am o slabiciune la flori si stau pe siteurile cu flori multe minute in sir, care uneori se pot face si ore , dandu-le tarcoale, nehotarata daca sa le iau, sa le aleg , si la care din multimea de flori sa ma opresc ”de data asta”, spunandu-mi ca va fi cu siguranta si o data ulterioara la care le voi lua si pe celelalte pe care le-as dori.

Si asa am luat diverse flori. CAtegoric, fiecare mi-a placut. Nu stiu daca o fi fost vreuna care sa ma fi dezamagit. Eu as zice ca nu, acum. Insa am constatat ceva. Si anume ca eu imi imaginam uneori altfel florile cumparate dupa cum le vazusem eu numai in poze. Si desi uneori nu ma limitam la poza de pe site, ci mai cautam si in alte parti date despre respectiva floare ( cerinte de crestere si ingrijire, aspect ) tot nu imi dadeam seama de insusirile reale ale plantei.

Asa , de pilda, a fost primula din poza de mai jos: o floare care parea alcatuita din multe mici inflorescente de culoare rosie , crescuta in varful unei tije.

, avand la baza o coronita de mici flori liliachii .

Pe care atunci cand am vazut-o , uimita minune mare de cat de frumoasa e, nu am rezistat tentatiei sa o comand. Si mi-a inflorit din primul an (sper sa imi mai rasara si in al doilea, ca este in gradina, afara si acum a disparut cu totul orice urma a ei) si intr-adevar, nu m-a dezamagit. Insa ca dimensiune eu as fi vazut-o mai mare , asa era ea in imaginatia mea, cam cat o floare de lalea sau…ce sa mai zic de crin, bine ar fi fost sa creasca atat de inalta. Insa primula, mititica cat celelalte rude mai bine cunoscute ale sale, daca nu as fi stiut de ea ca am pus-o acolo, in gradina si daca nu as fi asezat si niste betisoare langa ea, nu de alta dar sa nu mi-o smulga din greseala altcineva crezand ca e buruiana (ca am mai patit cu alte flori), nici nu as fi vazut-o cand a fost inflorita.

Asa ca atentie mare! Cand admirati pozele unei flori, se poate sa nu fie chiar asa cum vi le imaginati.

Un exemplu din gradina mea, al unei flori pe care am vazut-o in iarba pe la incepututl verii: daca o prezint in detaliu, privita de aproape, ai zice ca e cine stie ce floare cat un buzdugan. Ca seamana macar cu gura leului.

Si daca ii mai umblu putin si la culoare, culorile ei vii o fac sa arate ca o vedeta de cinema (ei, da, din randul florilor, nu altceva).

Insa ea, mititica si modesta este numai o floare salbatica, ce poate nici nu ar fi fost obsevata de altcineva (in afara de fotograful aici de fata :), adica moi -eu frantzuzit ) si care cu siguranta in scurt timp dupa fotografiere a si cazut prada cutitului de la masina de tuns iarba. Dar e o floare si eu o vad frumoasa.Si culorile de mai jos nu au fost editate, schimbate, ci sunt culorile ierbii de dupa ploile de mai si a florii ce a rasarit aruncata de pasari sau adusa de vant de altundeva si  chemata de lumina si caldura inceputului de vara.

…

Steaua serifului

Pe wordpress , la statistici , poti afla zilnic atat cati vizitatori ai avut , cat si care au fost criteriile dupa care au ajuns la blogul, respectiv pagina ta. Asa aflu care sunt o parte din curiozitatile celor ce apeleaza la google sau alte motoare de cautare . Uneori mai rad de una singura cand citesc  ce au cautat cate unii si ma si mir cum de au ajuns tocmai la blogul meu. Asa, de exepmplu cineva a cautat pe net dupa cuvintele :

-” plutim usoor”

-altcineva a cautat ” cand ii vad cocoselul”

-sau ”muncile de succes la tara”

-altul ”un dialog de 6 randuri de o fetita si papadie”

La un moment dat ma gandeam sa le adun intr-o postare despre cele mai amuzante expresii cautate pe net. Poate vreodata…

Intr-o zi, tot asa, am gasit o persoana curioasa care dorea sa gaseasca cea mai mirositoare planta. Nu a scris daca isi doreste sa afle care e cea mai frumos sau cea mai urat mirositoare planta . Nici pe una, nici pe alta eu nu o cunosc, insa cautarea m-a dus cu gandul la una din florile mele , care atunci cand isi deschide florile frumoase , emana un miros urat…unii zic ca se aseamana cu mirosul de mortaciune. De la distanta eu nu l-am simtit niciodata, desi am auzit pe cineva care aflandu-se in preajma plantei impreuna cu un grup de oameni , se suspectau reciproc unii pe altii care ar fi stricat aerul din incapere, fara sa fi avut stiinta despre ”parfumul” florii din apropierea lor. Eu insa de la distanta nu simt nimic. Poate stau eu mai prost cu simtul olfactiv; de altfel nici mirosul de parfum nu il simt la mine, ci numai la altii. Eu cand imi dau cu parfum nu simt nimic, decat foarte putin atunci cand pulverizez in aer. Mai tarziu…nimic.

Asa si cu floarea asta, pe numele ei popular , Steaua serifului.

Ca sa ii simt mirosul, a trebuit sa ma aplec si sa imi pun efectiv nasul in ea. Rezultatul? Nu m-a incantat, dar nici nu m-a pus pe fuga. Pute, e adevarat, cam neplacut , dar suportabil.

Prin urmare floarea care miroase cel mai urat din cate cunosc eu este Steaua serifului sau Stapelia , frumoasa de mai jos. Este o planta suculenta, foarte usor de crescut, pe care eu adeseori o uit acolo unde o pun si o ud numai cand imi aduc aminte. Iarna nici nu are nevoie de multa apa, fiind suculenta, are rezerve, iar vara ma asteapta cate o saptamana, doua, cat e nevoie , pana imi fac timp si ochi pentru ea. Planta in sine e cam uratica, numai florile ei atrag atentia , atunci cand se deschid si eu zic ca prin frumusetea lor , nu prin miros.

In prima poza este un detaliu din centrul  florii. Parca ar fi o floare in floare 🙂 :

Iar in urmatoarele imagini, floarea  din diverse unghiuri, fata si profil 🙂 , precum si cateva din frunzele care o hranesc si din care ea isi face aparitia .

Aici, pe blog  parca e mai frumoasa decat in realitate 🙂 :

…

Colocatari

Printre plantele deosebit de sensibile , care am constatat ca nu agreaza temperaturile scazute, mai exact cele sub 13 grade Celsius, care le fac  sa arate ca niste plante degerate si saracite de vitregiile naturii , sunt hibiscusii exotici, neadaptati climei de la noi si care ne pot incanta privirile numai ca plante cultivate in ghiveci.

Prin urmare, cunoscand cat de capricioase sunt, cele cateva  flori de hibiscus pe care le mai am, au fost printre primele rasfatate si aduse la inceput de  toamna , inauntru, intr-un mediu protejat . Nu de alta, dar sa nu le fie frig la radacini, sa nu vina ploile reci si temperaturile scazute de peste noapte care sa le faca rau. Si cum nici nu mai am multe, ca abia mi-au mai ramas cateva din mai multe culori pe care am reusit in timp sa le adun in colectia mea de hibiscusi la ghiveci, colectie destul de saracuta fata de a altora, nu mi-a fost greu sa le aduc intr-o dupa amiaza repede, in casa.

Spuneam de colectiile altora.

De cand cu internetul am aflat despre pasionati de trandafiri, pasionati de cercelusi, pasionati de hibiscus, pasionati de diverse tipuri de menta , de ardei iute, de rosii , o multime de pasiuni s-au dezvoltat din numai cate o planta sau familia ei.

Exista siteuri specializate in vanzarea feluritelor tipuri de plante si de hibiscus am aflat ca se vand numai in Europa circa 500 de soiuri din aceasta  floare. In Romania se aduna cativa pasionati de flori , care s-au intalnit pe forumuri specializate in disecarea subiectelor legate de tot felul de plante  si fac liste  comune cu florile dorite de fiecare , pe care le trimit  in alte tari din Uniunea Europeana si dau cate o singura comanda  pentru a suporta plata cu cheltuielile de transport  o singura data .

Am fost si eu tentata si imi mai iau cateva feluri de hibiscus in culori de care nici nu stiam ca exista si care mi s-au parut mie mai interesante. Iata cativa aici

Dar…stiu ca am mai avut in alti ani si pe unii i-am pierdut. Cu cresterea hibiscusilor in casa nu prea m-am descurcat. Poate ca  nu mi-am dedicat suficient timp si atentie cresterii lor si de-aia am pierdut o data unul de culoare alba si alta data unul galben cu floarea plina, batuta, amandoua flori destul de greu obtinute. Mi-au mai ramas abia cativa, carora nu le merge grozav de bine si recunosc ca nu le aloc destul timp. Vara ii ud la gramada, in rand cu florile de langa ei cand trec peste toate cu furtunul , iarna le cam sare randul la udat cand sunt in casa , ori nu prind cele mai bune locuri, in apropierea ferestrelor, unde prioritate au orhideele.

Si atunci mi-am zis, ma multumesc cu cei cativa pe care deja ii am si macar sa imi creasca astia sanatosi si frumosi , sa ii am mai multi ani la rand si sa nu raman fara ei. Doi dintre ei, dintre cei mai fotogenici de anul asta :

De celelalte fantastice culori, am sa ma bucur la altii.

Noroc cu internetul (cum mai citeam chiar azi pe un blog, ce-ar mai fi viata mea, a multora din noi ,  fara internet acum dupa ce m-am /ne-am obisnuit cu el atata? cumparaturi online, prieteni online, comunicari online , o mare parte din viata profesionala si personala s-a mutat online)! Daca internetul ar disparea… m-as trezi dintr-o data cu mult timp liber . Si credeti ca ar fi rau? 😀

Dar , cum va spuneam, la venirea toamnei mi-am adus delicatele flori in casa. Am zarit eu atunci un fel de puf, ca de papadie , ici-colo pe frunzele lor. Dar zic: ei, si, ce-o fi, nu e pentru prima data. Si anul trecut imi facusera in casa ceva pureci, desi pana acum uitasem de ei si nu mi-am facut prea mari probleme nici de data asta .

Pana intr-o zi, cand le-a venit randul, ala pe sarite, pe abia aduceri aminte pentru udat .Si atunci am constatat ca hibiscusul s-a mutat in casa cu o multime de alti colocatari.

Carora cred ca le placea grozav de tare atmosfera, odata ce s-au inmultit si dezvoltat atat de frumos:

ca niste bomboane de menta :

Nici nu stiam cu cate alte fiinte locuiesc in aceeasi casa. Ei, fara sa iau in considerare acarienii si fapturile mici de tot, care nu sunt vizibile cu ochiul liber .

Am sacrificat bobocii de floare incarcati de colocatari . Sper sa fi eliberat planta de o mare pacoste.

Tratament de raceala

Nu sunt adepta tratamentului medicamentos .

Poate si pentru ca intr-o situatie, din cate imi amintesc acum cel mai bine, am avut ocazia sa constat ca tratamentul recomandat de medic mi-a facut rau , in schimb tratarea afectiunii prin mijloace naturale aflate la indemana oricui mi-a fost de folos. Cum s-a intamplat asta?

Era in urma cu ceva ani bunicei, sa tot fi fost acum vreo 10 ani, cand am constatat ca imi aparusera pe mana, mai exact la nivelul degetelor,  un fel de pete , basici mici , mancaricioase, care se cereau scarpinate des si pe masura ce le ofeream ceea ce cereau, se inroseau, ba inca pareau a se si intinde pe portiuni mai mari.

De doctor mi-e…nu frica, in cazul asta nu putea fi vorba de frica, ca doar ce s-ar fi putut intampla de la o pata rosie pe mana, insa neplacere de a merge la spital, de a sta la coada la doctor printre altii cu diverse boli, unele contagioase, altele nici nu se stie prea bine ce sunt, de unde au aparut  si cum se transmit,  care isi vaita si povestesc fiecare necazul,care  ba iti tusesc in nas, ba la inghesuiala te asfixiaza de miros ori te impung cu cate-un cot . Deci mi-e neplacut, insa la momentul de atunci , cum era si in perioada de vacanta, am hotarat ca pare sa fie cazul sa imi iau in dinti inima sau orice ar mai necesita o astfel de hotarare si sa ma duc la doctor, macar pentru diagnostic.

Zis si facut: m-am dus, am luat numar , m-am asezat  la coada, am stat cuminte si am ascultat povestile  altora, ba parca am legat si o prietenie cu o persoana pe care o stiam, insa foarte putin si care suferea de asemenea de o boala de piele. Mi-a venit randul si am intrat in cabinet; doctorita, o fosta colega de clasacu mine,  din liceu, m-a  informat in urma unei exclamari gen ”ufff” sau ”auuu” sau ceva asemanator ca sufeream de eczema. Adica o boala de piele care nu dispare niciodata , doar se ascunde periodic pentru a reveni cu forte noi. Am fost intrebata    (dupa cum probabil dicta protocolul investigatiei medicale stabilit in carte) inclusiv cu ce sapun ma spalasem pe maini, daca folosisem detergenti sau alte produse chimice, care provoaca aceasta afectiune.

Sapun…n-am mai stiut ce foloseam, insa i-am spus ca eu cred ca e de la contactul cu tomatele, cu care intrasem de curand in contact , fiind perioada pe atunci de inceput de vara cand ba legam rosii, ba le rupeam copilii, iar contactul cu frunzele tomatelor  pateaza mana si lasa urme colorate care se indeparteaza mai greu de pe maini, uneori si la a doua, a treia spalare a mainilor cu apa si sapun, apa tot culoarea galben-verzuie ramasa de la frunzele rosiilor, o avea.

Mi-a zis ca ”nu, nu” , trebuie sa fie altceva , eczema nu e o dermatita de contact . Nu mai stiu vorbele ei, prin urmare nici nu incerc sa le redau, ca sa nu gresesc cumva.

Si a venit si momentul recomandarii unui tratament care includea un unguent  , al carui nume l-am uitat , dar si a unui tratament intern cu medicamente administrate pe cale orala , cu mentiunea ca pastilele  pot provoca somnolenta , deci atentie in cazul in care aveam de calatorit cu masina la volan .

Am urmat tratamentul extern cu alifia si chiar si cateva pastile am inghitit, insa la ele  am renuntat in scurt timp pentru ca nu vroiam sa vindec pielea si sa imbolnavesc ficatul (am eu ideea asta ca medicamentele imbolnavesc ficatul si ma feresc de ele cat pot) sau sa dorm pe mine la locul de munca .

In urma tratamentului extern, cu unguentul, dupa cateva tuburi de crema si saptamani sau luni de tratare , degetul in loc sa se vindece si sa se faca mai frumos, crescuse ca un cozonac ingrasat cu drojdie si copt in cuptor. Semana mai degraba cu un butuc, mare, rotofei , umflat si  rosu, nici urma nu dadea ca s-ar vindeca acolo ceva. M-am dus inapoi la doctor , i-am aratat degetul rotofei si m-am plans. Doctorita mi-a spus ca probabil ar trebui sa inlocuiesc alifia cu alta …mi-o fi si recomandat una, nu mai stiu.

Urata treaba, cand totul parea a se agrava. Un lucru mic si de nimic cum mi se paruse ca era la inceput  pata de pe degete,  se transformase intr-o boala care nu se mai dadea plecata de la mana mea.

La un moment dat, rasfoind printr-o revista de remedii naturiste, am dat peste o recomandare care promitea sa fie de folos celor aflati in situatie asemanatoare cu a mea si anume ceai de radacina de brusture. Cum parea ceva simplu de urmat si cum brusture creste si in gradina mea, salbatic in cate-un colt , m-am dus, l-am smuls si mi-am preparat un ceai concentrat dintr-o bucata de radacina bine spalata  si am aplicat extern cu un tampon de vata inmuiat in ceai mai multe zile la rand pe zona afectata. Ce ziceti ca  a mers struna! Mancarimea mi-a disparut, roseata s-a retras, degetul s-a dezumflat si de atunci, an de an, de cate ori imi reapare pe mana afectiunea , aplic ceai pe piele si zona rea pleaca.

Si uite  mi-am gasit in gradina mea vindecarea afectiunii pe care medicamentele nu reusisera sa o faca.

Ba mai mult, am constatat ca daca nu mai ingrijesc tomatele cu mainile goale si nici nu smulg buruieni din curte direct cu mana atunci cand e perioada lor de navala, la inceput de vara , ci folosesc manusi , afectiunea nici nu mai apare.

Prin urmare medicina  alopata a gresit de doua ori in privinta mea:

*o data, la punerea diagnosticului- boala imi era provocata de contactul cu plantele , asa cum banuiam eu de la inceput;

*alta data, tratamentul cu unguentul fabricat in industria farmaceutica nu mi-a facut niciun bine, ci numai rau.

In schimb o radacina fiarta cateva minute in putina apa, m-a ajutat.

De atunci sunt sceptica ori de cate ori aud de tratamente medicamentoase. Si cred ca nu intotdeauna medicina are cele mai potrivite solutii, ci ca la un moment dat , pe drumul dezvoltarii ei , a fost aleasa o cale gresita.

Ieri, insa, duminica, racita, fara sa fi incercat vreun tratament si cu nasul infundat , mi-am adus aminte de o reclama saltareata care canta : ”de esti infundat, sau epuizat, ”…si zic: ”ahaaa”, ia sa incerc si eu o desfundare de nas 🙂 !

Si ma duc la farmacie ; cer direct : parasinus, produsul din reclama. Vanzatoarea ma intreaba daca sa-mi dea o cutie, eu spun ”nu stiu cum arata” , imi arata cutie si zic da, dati-mi-o pe toata.

Cand ajung acasa vad ca nu mai are mult si pe 01 ianuarie expira . Ei, cum e asta? Escrocherie…

In fine, ajung acasa , iau o pastila cu un pahar de apa, mananc ca asa se recomanda in prospect si ma asez in pat. In pat, in apropierea ferestrei,  batea soarele , cald, bine…iau o carte in mana si dau sa citesc.

Parcurg cateva randuri, vad ca gandurile-mi zboara in alta parte .

Iau randurile de la capat, le reparcurg, vad ca ochii mi se inchid…

Adorm , dar nu somn adanc, insa o stare placuta de liniste , cald si somnolenta.

Pe seara repet figura cu alta pastila, la fel, ma fura somnul.

Ei, da, zic eu, parasinus provoaca somnolenta, altfel nu se explica. Ma uit pe prospect si vad ca asa spun si ei.

Azi de dimineata inainte de servici nu am luat, ca sa nu adorm cand nu trebuie.

Insa am devenit dependenta  ca de drog .Parasinus e un drog, iti da o stare atat de placuta, nu stiu daca vindeca sau nu raceala , dar te provoaca la somn, nu somn adanc, profund ci ca o stare de veghe ,  de slabiciune , de reverie cu ochii semiinchisi. Cand am venit acasa de la serviciu, primul lucru m-am repezit sa iau o pastila si sa mai simt senzatia  de plutit ca prin somn, am mancat, am deschis televizorul , am dat volumul incet , in asteptarea serialului  soap-opera cu subiect inofensiv si m-am relaxat. 

….

Florile muscatelor

De obicei nu imi plac florile taiate. Pentru mine , sunt flori moarte  si nu ma pot bucura ca pentru o scurta placere a mea , este distrusa viata unei alte fiinte, a unei flori vii .

Asa ca si postarile cu flori taiate , mi se par neplacute. Sa arat eu (sau altcineva) cum a fost omorata o planta  si altii sa se bucure de privelistea dramei ei.

Numai ca astazi, foarte tarziu fata de alti ani, cand la timpul asta aveam deja poate de mult timp florile la ghiveci , carora nu le prieste frigul iernii, aduse in casa , astazi m-am ocupat de toaletarea muscatelor curgatoare, soi de muscate care se numara printre  florile mele favorite .

Le-am scurtat ramurile care crescusera lungi si din tulpinitele ramase de la ele  am facut butasi si am si pus in ghivece mici, la inradacinat pentru a avea plante tinere la primavara. Sa fac asta,  m-a invatat cineva, ca eu le tineam in casa pe cele mature peste iarna si primavara le scoteam afara tot pe ele si nu se faceau de fiecare data prea frumoase si  bogate in flori.

Dupa scurtarea ramurilor , nici  pe  muscatele mature nu le-am aruncat; imi spunea o fina de-a mea care a petrecut o vreme in Germania , ca acolo,  cand vine iarna,  florile care pana atunci impodobisera  terasele si balcoanele , cum ar fi muscatele , begoniile sau poate si alte flori (dar ea de astea stia), sunt aruncate la gunoi, nu aduse in casa, cum e obiceiul la noi si ingrijite acasa , de fiecare peste iarna , urmand ca primavara cine isi doreste flori sa cumpere de la firmele specializate , care se ocupa cu asigurarea florilor pentru sezonul urmator .

Eu insa nu m-am indurat de ele sa le arunc si  am adus muscatele mature inauntru, intr-un hol racoros , asezate intr-un loc in care ajunge lumina la ele, insa de la distanta, nu prea sunt peste iarna , prin fereastra, mangaiate de razele soarelui. Acolo vor trece printr- o perioada de repaus, iar apa le voi da, ca si in alti ani,  cam o data pe saptamana. La primavara le voi scoate afara si voi combina in jardiniere muscatele mature de anul asta cu cele care vor face radacini din butasii de acum si care vor ajunge cu bine in primavara.

Cum in urma toaletarii am ramas cu o multime de frunze, dar si  cu multe flori , pentru ca muscatele erau acum pline de boboci si de flori, anul asta am cules toate florile cu coditele lor destul de scurte si am facut un buchet bogat , pe care l-am pus intr-o vaza mica, potrivita cu lungimea coditelor lor.

In alti ani  duceam ghivecele  inauntru cu flori cu tot, imi era mila de ele sa le rup, dar oricum in scurt timp, in casa, se ofileau si faceau si mizerie , asa ca am ales sa le scurtez acum , afara si sa le tai si florile. Pentru binele lor 🙂 (scuza mea).

Un buchet de flori de muscate este ceva mai putin obisnuit…

Fapt divers

Si anul trecut toamna a fost lunga si blanda si iarna a venit tarziu, dar ne-a luat cu asalt si in forta cu nameti mari de zapada , ce s-au  adunat repede si  in cantitate  mare .

Si cum toamna este atat de blanda si frumoasa si anul asta , sambata mi-am amintit ca mai ramasese uitata  in congelator,  inghetata  din vremurile in care, nu demult, cautam zilnic racoarea , dulceata si placerea inghetatei de cacao cu ciocolata. Imi place la nebunie orice dulce daca e cu ciocolata multa si cacao.

Si care e faptul divers?

E ca fiind vreme frumoasa, am stat mult pe afara si am gasit ceva in gradina, printre frunze , ce la inceput ar fi semanat cu un fulg negru ….

sau o pana de la gainutele noastre negre, pitice. Desi cam latos (lățos) .

Tocmai de aceea,  la o privire mai atenta, dar si la pipait (numai ca  nu eu, eu nu am atins obiectul), a rezultat ca ar fi fost altceva…

Ce?

O biata pisica a avut un moment de cumpana in viata ei si s-a intalnit cu coltii cainilor mei, care nu agreaza pisici straine in curte . Cum vad cate una cocotata pe gard sau in vreun pom, latra si sar in sus agitati pana cand pisica isi ia talpasita si nu apuca sa zaboveasca sau macar sa puna labuta in curtea teritoriu majoritar cainesc .

Cum or fi prins-o pe asta? Nu stiu.  A facut vreo imprudenta biata de ea . Cert e ca am cautat apoi , dupa aflarea obiectului cu pricina si mai sus aratat, am cautat prin toata curtea, pe sub tufe, pe dupa tufe , pe sub pomi, peste tot , sa vedem daca nu o aparea si restul de pisica , raposata, biata de ea. Dar nu s-a gasit altceva decat varful de codita de pisica.

Asta se intampla sambata.

Azi mi-am adus aminte si cand am iesit pe inserat afara, m-am uitat in curtea unei vecine care are multe pisici, dintre care vreo doua (cel putin) negre-negre, alta sau altele negre cu alb si am cercetat cu privirea  toate matele (mâțele)  cu coada neagra si ce credeti? Am identificat pisica cu coada ciopartita :).

Pisica e bine,  merci, cel putin asa parea , zburdalnica si vioaie , poate doar oleaca speriata si lecuita de a mai pune labuta prin teritoriul cateilor mei .

Un fluture la sfarsit de vara

Toata vara am facut poze, zeci si sute de poze diverselor plante si flori care mi-au placut. In timpul verii nu m-am invrednicit sa fac la timpul lor cate o postare cu fiecare planta inflorita sau aparitie uimitoare in gradina mea , uneori poate pentru ca speram ca voi face alte poze si mai reusite in zilele urmatoare si uite tot asa amanam, asteptam momentul cel mai bun si poza cea mai pe placul meu. Cum vara a luat sfarsit,   acum pot sa concluzionez si sa aleg :).

Si uite asa, de cateva zile ma tot uit la sutele de poze si ma pierd in ele. Imi aduc aminte cu multa placere de momentele in care le-am facut, ba inca uneori imi dau seama ca uitasem cu totul cat de frumoase si inflorite au fost cate unele dintre flori, despre care eu gandeam chiar ca s-au cam puturosit si nu au inflorit.

Asa ca in loc sa postez imagini de toamna , cum este in trend, eu rememorez cu nostalgie vara care a trecut.

A, apropo de trend, intr-o seara din cursul saptamanii trecute, am observat la intrarea intr-un bloc, la usa, un grup de copii scolari insotiti de ceva adulti- poate unul, poate mai multi, nu am numarat si nu m-am uitat atent , numai am trecut cu privirea peste grupul lor – care duceau in mana niste obiecte portocalii, rotunde, care pesemne imitau dovleci  , luminate dinauntru, am presupus eu ca aveau ceva leduri ca doar nu umblau cu lumanari sa provoace accidente- si intrau in scara de bloc intr-un fel de mers cu colindul, ca de cunoscutul Craciun, numai ca acum era de … Haloween. E distractiv pentru copii, dar …

Cand o fi thanksgivingul , urmeaza sa il sarbatorim  si pe asta? Pana la urma nici nu ar fi rau sa o ducem tot intr-o sarbatoare si bucurie cu diverse ocazii, fie ele si imprumutate, importate de peste hotare . Numai ca ar trebui sa existe o distinctie clara, sa stie copiii ca unele sunt ale noastre si trebuie pastrate, si date mai departe , iar altele luate cu bucurie numai pentru ca sunt frumoase si ca se potrivesc si dovlecilor nostri :).

La oile mele revin:

Nu as simti ca a trecut vara, daca nu as reusi sa am o poza frumoasa cu fluturele meu preferat. Fluturasul, mai bine zis, pentru ca este un fluture mic, dar deosebit de frumos. Si de cand l-am remarcat, in urma cu vreo doi ani, il caut cu privirea si cu aparatul de fotografiat vara de vara , incercand sa il fotografiez in vreo ipostaza mai frumoasa, o imagine a lui mai clara .

Am obsevat ca isi face prezenta simtita in a doua jumatate a verii, la inceput mai activ, zburdalnic , nu am reusit sa il fotografiez, insa spre toamna, cam pe la jumatatea lunii septembrie l-am vazut din nou atras de margarete, asa cum il mai prinsesem si anul trecut . Pentru el si altii din familia sa, voi pastra in curtea mea mereu margarete :).

Iata-l si anul acesta: 

– In zbor el, si un altul, tot mic , dar de alta culoare, pe floare: 

– Mai jos, o intalnire cu un pui de gargarita :

In ziua in care am facut pozele de mai sus am avut multa rabdare , dar si un strop de noroc. Pentru ca l-am mai intalnit in gradina zburatacind printre flori si in alte zile, uneori cu aparatul de fotografiat din dotare la mine, alteori fara el.

In poza de mai jos, insa, facuta intr-o alta zi, nu a vrut, am asteptat langa el mult timp, dar nu a vrut sa isi deschida aripile in timp ce statea pe floare. A stat numai cu aripile inchise . Dar si asa se vede o parte, o alta parte din frumusetea lui. Si a florii .

…