Air Jordan

Pisicuta mea , care nu mai e chiar atat de mica, e de acum aproape o adevarata …domnisoara  :), insa pe care eu tot mica o vad, a primit de la Mos Craciun , cadou,  un soricel legat cu o sfoara elastica, jucarie al carei rost este sa o agati de ceva , astfel incat sa se poata balansa si sa sara atunci cand o atinge pisica .

Asa i-a fost agatata si lui Țili jucaria, de usa de la dulap. Fireste ca jucaria a fost facuta cu ajutorul unor experti in psihologie felina, care stiau care e tentatia si reactia pisiceasca la aceasta aparitie .

Țili , de cum a vazut-o a si stiut ca e a ei. Si a placut-o tare-tare, astfel incat aproape ca s-a transformat in zburatoare, atat de mult timp sta in aer intre doua sarituri la soricel. Asa cum Air Jordan, pe care eu nu l-am vazut niciodata nefiind fana a sporturilor de niciun fel, nici la privit, nici la practicat , dar de care am cunostinta de la nepotul meu care il idolatriza , asa cum el sare sau sarea  la mingea de baschet, cam asa face pisica mea la soricel.

 

-Aaaaaair…Țiliii (cu totul in aer, ca o zburatoare desprinsa de jos de la sol catre inalt) :

–

–

–

–

–

–

-Problema ingrijoaratoare este ca sare dupa soricel pana nu mai poate. Si se aseaza pe canapeaua urs si gafaie sonor . Miscare-miscare, dar parca nici asa!…

– Cu ocazia asta Air Jordan-Țili , celelalte vietuitoare prezentate pana acum pe blogul aici de fata si cu mine va uram un an nou 2013 fericit, cu bucurii si sa aveti si un strop de noroc.

Pentru ca asa cum are o vorba  tatal meu, fara noroc , sanatatea si orice altceva nu-ti sunt de prea mare folos, ca  sanatate si bogatie  au avut si mare parte dintre turistii care au facut calatoria inaugurala pe Titanic. Dar n-au avut noroc.

Asa incat eu va doresc  MULT NOROC  si LA MULTI ANI!

Vineeee…..2013 !

Pomul de iarna

Unul din merii din curte, care de obicei nu prea facea merele mari, anul asta , poate din cauza secetei, desi el nu a suferit de sete ca este chiar langa pompa de apa din curte, dar apa de la furtun probabil ca tot nu e la fel de hranitoare ca apa venita din ploi , ei bine, anul asta s-a intrecut pe sine in mere pitice.

A facut niste chichinete, am mai fotografiat din ele, ca erau rosii si frumoase, dar foarte mici.

Asa ca am zis sa le lasam in pom, ca decor, cu gandul exact la zilele in care va fi zapada si pomul va arata mai frumos cu merele in el, decat cu crengile pustii.

Asa incat in locul altui pom de iarna, brad de Craciun, eu vin cu marul meu impodobit de natura.

Nu ca brad de Craciun nu as avea. Am.Unul ecologic, de plastic :).E cu fibra optica .

Pomul de iarna cu crengile acoperite de chiciura:

Si incarcate de zapada. Si de cateva mere rosii:

De fapt numai expresia ”pom de iarna” nu se poate referi la altceva, caci pom inseamna numai pomul fructifer (mar, par, prun, etc) .Ceilalti sunt copaci.

Craciun frumos in continuare !

Din prea mare dragoste

Cand eram in liceu , aveam un prieten care la un moment dat si-a scris pe un biletel cam care erau pasiunile lui arzatoare de la vremea aia . Si , nu mai stiu ordinea, dar acestea erau: Porche, Steaua, Mihaela . Vreau sa cred ca eu , Mihaela  adica, eram totusi prima , repet ca nu imi mai aduc aminte ordinea.

In spiritul topurilor intocmite din amor, si eu, blogarita gradinareasa fac un top al directiei catre care se indreapta cel mai adesea gandul meu de gradinar pasionat si vesnic amator, cu mereu lucruri noi de invatat .

Dupa indelungi framantari catre stabilirea unui clasament si real si care sa nu nedreptateasca pe cineva , am decis: clasamentul nu il pot face amestecat ci pe categorii, si anume animalutele separat care sunt oricum in top pe primul loc, fiind fiinte vii si umblatoare si cu necesitati stringente de hrana tot timpul anului , datatoare de viata si moarte, si pe care nu le voi clasifica. Ele sunt pasarile , cateii, pisicile .Ordinea a fost aleatorie .

Apoi separat gradina de plante comestibile .In care locul intai este la cea mai acerba disputare. Veti vedea mai jos intre cine si cine.

Si separat gradina de flori , care trebuie separata de florile la ghivece .

Va dati seama cu atatea categorii si prioritati, vara activitatea mea de gradinar-ingrijitor numai si numai din pasiune si cu dedicatie , imi ocupa tot timpul liber, notiune de ”liber” care de fapt nici nu exista. Eu de luni pana vineri sunt nefunctionala, nu imi sunt disponibila , ci trebuie sa ma setez ca pe un robot programat  care odata alimentat la lumina solara, inca de dimineata ,  ii dai drumul la treaba, iar el isi cunoaste sarcinile de peste zi,  bine determinate si obligatoriu de realizat. Vara , daca nu dai apa pe caldura tuturor plantelor din colectia si grija ta, s-a terminat. Asa incat ele sunt dependente de mine, eu am devenit legata de ele, plantele si animalutele mele.

Va spuneam ca in gradina de legume batalia pentru locul intai este acerba. Se inghesuie in ea, intr-un top imaginar aflat mai mult in mintea mea, dar care se reflecta si in gradina peste vara, in aspectul si ceea ce recoltez din ea ,  rosiile si ardeii iuti. Oare sa fie de vina culoarea rosie care determina dintre ele concurenta? Sau felul in care cresc si rodesc?

Nu stiu, insa dupa o oarecare reflectie , ajung la concluzia ca rosiile , prietene mai vechi de-ale mele, alaturi de care am trait mai multe experiente de-a lungul timpului sunt cele ce fac mai mult obiectul planurilor si al preocuparilor mele in gradina, care au la dispozitie o suprafata mai mare si sunt tratate cu mai mult rasfat . Ma  urmeaza in gand peste tot, ma obsedeaza , ele ,  atragatoare ,  tentante , cu forme rotunde  , parfumate si ametitor colorate , cu pielea neteda, lucioasa, catifelata , unice si de neinlocuit in sufletul unui gradinar, ele, daa…rosiile.Si prin urmare , locul intai in top le apartine. M-au cucerit, si-au lasat amprenta in inima mea de gradinar .

Ei, da, Dragoste, dragoste, dar eu, gradinareasa indragostita , constat ca din atata dragoste de asta data se pare ca am cam sarit calul. Am cam exagerat cu ceva.

Cum or fi trait stramosii nostri gradinari fara sa aiba la dispozitie ofertantul internet cu expunerea de peste tot din departari , de peste mari si tari a atator soiuri de legume si fructe? Eu la inceput am nimerit pe siteuri de departe in care se ofereau seminte de diverse soiuri de rosii. Apoi cu inima franta ca acasa nu am si eu asa ceva , am scormonit pana am nimerit si in tarisoara mea la fel de multe sau aproape la fel de multe oferte de seminte de alte soiuri necunoscute mie pana atunci de rosii , dar si alte legume, flori, fructe.

Unele soiuri mi-au facut ochi dulci de nu mai puteam sa-mi iau gandul de la ele cu zilele. Intram pe  calculator si nu ma uitam la rochii, pantofi, margele, parfumuri sau altceva , cum e de asteptat sa faca fetele , ci ca un obsedat -posedat ma duceam direct la poarta la care ma asteptau pozele cu dragutele mele, ele, doar ele, rosiile .

Si uite asa: pe un site vedeam un soi, pe alt site vedeam alt soi dorit, pe un alt site , alte potentiale rosii de crescut in gradina mea , nu stiu cum se intampla dar niciodata nu le-am gasit pe cele dorite toate intr-un loc sau macar mai grupate cateva .Cum sa fac, incepusem sa ma gandesc ? Sa iau acum unele si la anul altele? Dar daca vor disparea ?Daca voi uita unde le-am gasit, daca…se va intampla ceva? Asa ca m-am decis, pe rand pentru cate unele , apoi hai si altele si tot asa, pana mi-am luat toate soiurile de rosii pe care le doream si nu le puteam uita .Si in plus cate ceva. Ca doar nu puteam sa comand un singur soi de 4-5 lei, depinde de cate seminte oferea fiecare la pretul asta  si  sa platesc  taxa de transport 7 lei. Si atunci am zis sa comand macar cateva soiuri pe langa cel dorit sa fie comanda putin mai consistenta.

Asa incat acum, la momentul inventarului am constatat ca din prea multa dragoste am strans un harem de cam  multe iubite soiuri  de rosii. Nu stiu cum le voi impaca pe toate cu locul nu foarte incapator din gradina mea destinata cresterii legumelor. Pe care sa le pun in locul mai insorit, pe care in coltul mai umbrit si , asa cum in ultimele veri s-a dovedit, mai neglijat si mai imburuienit (adica pe unde mai rar ajung cu ordinea si curatenia atat a solului, cat si a legatului firelor de rosii si a taierii frunzelor.

Practic ma descurc greu de una singura in relatia cu rosiile. Dar nici nu las pe nimeni sa se amestece . Sunt un fel de dictator care nu permite accesul altora in solarul cu rosiile . Pentru ca in alti ani se intampla ba sa imi stropeasca rosiile  ca sa le faca bine, zice-se, cand eu de fapt vroiam sa le las sa creasca natural, fara interventii chimice. Ba sa le gasesc legate madraganit , cu ramurile stranse ghemotoc in buchet, in loc sa stea aerisite . In fine, gradina e draguta mea 🙂 si nu vreau sa o vad curtata de altcineva . Decat cu permisiunea mea si in limite stabilite si convenite clar :).

Si cum va spuneam, anul asta am strans harem de seminte, 21 de soiuri noi plus cele noua avute anterior. Am de inghesuit cumva 30  de soiuri de rosii pentru vara care va urma. De-as mai avea gradina disponibila ceva mai mare decat acum !Si timp mai mult liber daca as avea! Si…eh, multe mai vrea omul. Lucruri pe care nu le poate aduce nici Mos Craciun , care bate la usa acum.

Si astea inca nici nu sunt toate  soiurile disponibile la vanzare pe siteurile diversilor  gradinari sau doar vanzatori de seminte din Romania. Nici vorba, sunt mult mai multe si cand spun asta vorbesc despre soiuri si nu iau in considerare si pe cele hibride, obtinute prin incrucisari . Sunt zeci , poate peste suta de tipuri de seminte de rosii pentru cei doritori in România.

Dar care sunt rosiile care  mi-au facut mie ochi dulci si nu le-am putut rezista?Iata-le pe cele cateva, doar cateva.

Daca ar fi sa le socotesc intr-o ordine, cea a descoperirii lor si a  cumpararii…ar fi urmatoarele :

– tomat Purpurii rusesti

si ameridindiana  

Pe langa ele si din acelasi loc am luat si rosii din soiul numit Vechea Germanie. De ele mi-e un pic frica sa nu iasa niste scofalcite, ca sunt neam de beefsteak si am mai avut asa ceva , iar rezultatul a fost niste strambaturi, scofalcituri, am zis ca in veci nu voi mai pune asa ceva in gradina mea.Asa ca am ceva emotii cu nemtoaicele astea (sunt si blonde ) .

-In alta parte, rosii albe . Uaaau!Cel care le oferea scrie si ca sunt preferatele lui la gust. Deci cum sa rezist la asa ceva?

Albele au tras dupa ele un soi de rosii verzi, care adica in momentul coacerii raman de culoare verde si inca ceva ciudat, astept sa le fotografiez in gradina mea si sa vi le arat.La vara. care va urma.

-Alte rosii de care auzisem sunt Liguria. Duulci, bune, carnoase, seminte putine. Roditoare. Prin definitie , de inima zdrobitoare . Le vroiam  si pe  astea de ceva timp, le si vazusem la bakker, scuuumpe, am zis atunci ca acolo sa stea.Insa am gasit la noi cu pret rezonabil . Pe langa ele am mai luat niste verzi cu dungi , niste bulgaroaice , ca doar tomatele bulgaresti sunt renumite in toata …ma rog, zona balcanica , sa zic. Nu stiu pana unde li s-o fi dus vestea .

-De nerezistat a fost pe un alt site soiul Siberian. Adica creste si rodeste chiar si in Siberia. Pai sa nu vreau si eu? Sa lege fructele la 3,5 grade Celsius. Al meu esti, daaa! L-am luat insotit de alte frumoase care cu tenul purpuriu, care mai ciocolatie , ba chiar una pitica cu reflexii violet.

Si uite asa, gradinareasa cu 30 de soiuri de rosii. Sa ma vad pe unde voi scoate camasa , sa ajung in toamna (mda, pana la urma toata zbaterea e pentru rezultatul din toamna, anotimpul ala neindragit care precede uratania 🙂 ) cu recolta buna, nu cu doua rosii cat pentru trei castroane de salata toata vara.Hm, deja incep sa fac planuri in gand. Cui sa dau prioritate, pe care sa le las doar pentru frumusete si admiratie, asa…un exemplar doua , hai maxim trei in toata gradina ?

La o astfel de activitate vara , poate va intrebati cand mai am timp si de altceva?

Ei, asta e ca nu prea mai am. De-aia sunt eu gradinareasa. Ca eu sunt a gradinii si gradina este a mea. Toata vara .

In final mentionez ca pozele din aceasta postare nu au fost facute de mine. Inca nu am vazut cu ochii mei astfel de soiuri de rosii, prin urmare si pozele sunt de pe internet.

Flori…de gheata

De dimineata m-am trezit in plina iarna sub o perdea grea de albe  flori, asternute afara , cazute pesemne din nori .

Florile iernii, la fel de fragile si trecatoare (curand , eu sper) ca si florile primaverii din pomi , dar taioase si reci .

Mi s-au asternut inainte ,  la picioare,  ca un covor ,  si s-au agatat ca niste coronite de diamante subtiri, dantelate de  toate ramurile si ramurelele oricat de groase ori subtiri ale    copacilor pe sub care treceam  sau arbustilor iesiti in calea mea , care spre marea mea mirare pareau sa le fi  imbratisat si primit fara impotrivire. 

Aproape ca imi vine sa cred ca ramurile se bucura de stratul inghetat , care  le curata de cine stie ce mancatori sau daunatori nepoftiti .

Mai jos , niste muguri dorminzi de gutui japonez, astaptand cu rabdare alte vremi. Daca sunt taiate acum si puse in casa intr-o vaza cu apa, in scurt timp ramurile se vor acoperi de florile roz (adevarate , de data asta, nu de gheata)  ale gutuiului japonez, chanomeles japonica .

Si o pisica  rezistenta la frig, care nu se plange ca sta si zi si noapte afara, in zapada .

Pana acum eu nu am auzit-o sa se fi  vaitat nici de foame, nici de vreme; poate…cand va rugini si va incepe sa mai scartaie pe la incheieturi 🙂 :

Nu-mi place iarna , ca vreme  : rece , urata, rea.

Dar imi place ca imi da un lung ragaz de stat in casa, multe , prea multe chiar ore in sir , timp de facut planuri pentru gradina de la anul si un mult asteptat peste an concediu de sarbatori :).

La intrare

Casele vechi, boieresti , aveau , iar cele care au mai supravietuit mainilor si gandurilor demolatoare mai au inca, sculptate in piatra , la intrare  , de o parte si de alta a usii ,  postamente cu lei sau capete de lei . Frumosi, cu coama mare si infoiata , asa cum sunt leii masculi .

In anotimpul rece, in care nu mai tinem flori afara , la intrare, ne creste si noua cate un leu  . Nu rece, sculptat din piatra sau turnat pe comanda , ci unul  viu si cu sange cald, caruia ii face chiar o reala placere   sa  se posteze  la  intrarea in casa  . Si are si mustacioare si putina coama care il face sa semene pana si la culoare cu o femela de leu, adica leoaica .

– Cu mustatile stralucind in soare :

Nu e neobisnuit sa stea la pozat, dar cand exagerez sa il iau in obiectiv , hm, i se pare suspect . Si in poza asta , pare sa zica :

– ”Sunt cuminte, te-am suparat cu ceva ? ”

Asta e numai pe postamentul de la intrare .

Pe trepte , insa,  asteapta alti paznici , mai mici , dar de soi, cu dinti ascutiti  si cu gura mai mare (ca asa sunt cateii mici).

Acestia reprezinta o amenintare mai ales pentru perechea de pantofi sau de pantaloni din dotarea celui care se apropie de intrare .

Catei

Fiecare casa cu dotarile sale :).

Doi trandafiri urcatori, in doua culori

Iarna 2011-2012 a fost scurta , dar grea, dura, cu temperaturi scazute zile si nopti la rand si cu cantitati foarte mari de zapada in acelasi timp .

Nici iarna de acum inca nu si-a aratat coltii de ger sau plapuma de zapada , desi ar fi putut veni de ceva vreme , prin urmare ne-a mai scurtat din lunile lungi in care iarna s-ar fi putut instala. Eu ce imi doresc, este ca atunci cand va veni sa fie blanda si sa nu zaboveasca prea mult pe aici, asa cum se intampla pe la inceputul anilor 2000 , cand,  cateva ierni la rand , imi amintesc ca am purtat numai niste cizmulite subtiri din piele intoarsa , cizme ce pe zapada nu prea tin bine pentru ca se umezesc si nici de haine groase sau imblanite, asa cum purtam in copilaria mea , nu am avut nevoie .

Cum va fi iarna asta… vom vedea peste cateva luni , numai vreo…trei , ha! Vedeti ce putin a mai ramas din ea ?!

Ca o gradinareasa ce sunt 😉 , am vrut sa va spun o poveste din gradina mea  despre doi dintre trandafirii urcatori pe care ii am , nu de mult timp. Unul alb

In poza se pot vedea in jurul florilor niste frunze de zmeur. Crescuse langa el un zmeur pe care nu m-am invrednicit sa il scot si care cred ca i-a cam daunat ; in orice  caz , nici nu l-a ajutat.

-si altul roz

Pe cel alb l-am cumparat de la un supermarket in urma cu cativa ani,  deci l-am crescut de la zero , dintr-un ciot de crenguta ,  iar pe cel roz il am dintr-un pui al unui trandafir mai vechi din gradina invecinata :

Pe sub gard a trecut si la noi si asa am facut rost de el. L-am luat de unde crescuse, ca nu era intr-un loc potrivit , ci cam umbrit si in apropierea unui nuc.

Insa  nici in pozitia insorita in care l-am asezat , la mine in curte cel roz  nu inflorea prea frumos: dupa ce ca soiul lui infloreste o singura data pe an , mai era si destul de saracut , ici-colo cate-o floricea .Iar dupa ce trecea scurta perioada de inflorire din an, pierdea si din frunze si ramaneau numai niste ramuri lungi, spinoase si  golase care dadeau un aspect urat locului in care se afla.

Cel alb, insa  inflorea frumos. Deh, doar era cumparat :D. La inceputul verii avea un val mai bogat in flori si apoi pana in toamna tarziu  nu trecea zi fara sa fi avut macar o floare sau  un bobocel ceva  . Plus frunzisul ramanea verde inchis, frumos iar pe ramurile tinere spinii rosii, cruzi dadeau un aspect cat de cat placut , de gradina vie locului pe care il ocupa .

Si atunci m-am gandit eu sa lichidez trandafirul roz, urat si mai puturos. Si  sa ii fac loc celui alb sa se intinda si in locul ocupat inainte de rozul-nemerituos. Eu cand zic cate ceva, nu stau mult pe ganduri si si pornesc la actiune. Atunci insa cred ca nu a fost momentul taierilor la trandafiri si mama cand m-a auzit ce planuri fac a cam dat din cap a indoiala, n-a prea sustinut ideea mea. Nu ar fi prima data , de multe ori nu am putut cadea de acord cu privire la unele lucruri , insa de data asta nu stiu cum s-a intamplat ca m-a pus si pe mine pe ganduri. Sau am avut un…  sa-i zic ”second thought”  si am ”put on hold” hotararea de a-l reteza .

Apoi a venit iarna cea grea. In care  mi-au inghetat multe plante, flori , unele si-au rupt ramurile sub greutatea zapezii si au ramas numai niste ciotulete  , iar o parte dintre trandafiri si asa nu in numar mare , au inghetat mai mult decat in alte ierni .

Si apropo de inghet ! Am citit pe un site ca daca vrem sa protejam peste iarna trandafirii , putem  sa ii invelim in saci insa nu de plastic, este total contraindicat acoperirea trandafirilor cu saci de plastic care determina transpiratia si putrezirea ramurilor si apoi datorita efectului de sera creat poate genera cresterea de muguri si ramuri noi in zilele insorite, ce nu vor avea o crestere naturala, sanatoasa, ci vor fi anemice, ci in saci de iuta (am si vazut prin supermarketurile specializate  saci  pentru protejarea plantelor peste iarna). Daca insa nu este posibila invelirea sau acoperirea ramurilor trandafirilor urcatori, o alta varianta ar fi culcarea pe pamat a crengilor lor .

Eu nici anul trecut nu am protejat nicicum ramurile urcatorilor si nici anul asta nu am de gand.

Anul trecut insa, in primavara, cand sa verific ramurile sanatoase si sa tai uscaturile inghetate peste iarna, la trandafirul alb, frumos, aproape pana la sol a fost nevoie sa ii tai crengile care  abia ce incepusera sa ii creasca un pic mai lungi, el tanar inca fiind . Insa iarna grea l-a dat inapoi si a pornit in primavara 2012 de la zero,aproape de jos de la nivelul solului ,  iar inflorirea nu a mai fost bogata, ba dimpotriva, abia a facut cateva flori si pe alea destul de tarziu .Asa incat anul asta nu m-am prea putut bucura de el.

Trandafirul roz caruia ii pusesem gand rau, insa, a ramas aproape nepasator la ger. Am taiat si din el cate ceva , insa nesemnificativ. Si flori a facut pentru prima data….iata:

-poza cu detaliu buchet de trandafiri:

Ori poate i-am apreciat mai bine florile lui si pentru ca vecinul, cel alb (no name) nu mai era frumos inflorit, ca sa ii faca concurenta .

Asa ca trandafirul mi-a dat o lectie : uneori e bine sa nu te pripesti cand iei cate o decizie legata de gradina , mai ales una ce poate fi  definitiva , fatala :).

Scriind aici simteam parca un sentiment de deja-vu .

Si ma gandeam :oare de ce?

Mi-am amintit de un prun stramb din gradina care tot asa, nu facea nicio pruna ani la rand , avea coaja rupta,  stramb, urat, o fi si batran si i-am pus gand rau sa-l indepartam si sa punem in locul lui altceva. Intr-o zi , cand i-a venit sorocul, cu Dudu, un ajutor de mare nadejde pe vremea aia in gradina, fin de-al mamei , care mai taia cate-o gaina, cate-o planta ceva, i-am pus toporisca in mana si l-am insarcinat sa lichideze prunul cocosat ; s-a tot invartit pe langa prun cu ea, nu mai stiu de ce , dar in ziua aia a tot amanat , ca nu  a avut timp sau ce s-o fi intamplat , nu l-a taiat.

Dar prunul a vazut toporisca si ne-a auzit si pe noi planuind sa ii facem lichidarea. 🙂

Ce? Nu credeti ca a inteles prunul ce s-a intamplat? Eu n-as fi asa sigura :D.

Apoi o fi  venit vreme rea, ba au venit sarbatori, ba post , nu mai stiu ce motive au aparut si au  trecut zile , au trecut  saptamani si a venit primavara. Poate flori o mai fi facut si in alti ani, nu mai stiu, insa atunci, in anul cu pricina  s-a umplut si de flori si apoi florile s-au transformat in prune… atat de multe a  avut,  crengile atat de incarcate erau si atarnau sub greutatea fructelor ,  incat la vremea  furtunilor  de vara  ne era frica sa nu se rupa cu fructele inca necopate . Si s-au si rupt cateva, insa la alt prun, vecin cu asta ,  din care in anul ala am facut dulceata de prune verzi. Foarte buna !

Ardeiul iute si semintele sale

Nu mai stiu cand am aflat secretul asta pe care vi-l impartasesc si voua astazi .Pentru cei interesati de cultivarea ardeilor iuti , e bine de cunoscut  , zic eu.

Si in urma cu ani si ani imi luam de la supermarket ardei iute , le opream samanta cu gand sa o pun in pamant si sa am si eu macar in ghiveci in primavara si vara urmatoare din soiul de ardei iute cumparat si pastrat prin seminte  . Nu imi aduc aminte sa imi fi rasarit vreodata ceva din semintele oprite de ardei iuti si nu doar o data mi-am zis ca probabil cultivatorii sau vanzatorii de legume le faceau roadelor astora  ceva sa nu poata fi viabile semintele pentru consumatori, ci sa continue sa le cumpere lor marfa. Si nu doar la ardei am gandit asa , ci si la unele dintre flori , pe care nu am reusit sa le reproduc acasa prin diverse metode, care m-as fi asteptat sa functioneze .

Ba si mai mult decat atata. In urma cu un an v-am aratat ce recolta de ardei iute faceam. I-am fotografiat si cruzi , direct in gradina mea (in 06 septembrie 2011) , culesi (in 22 octombrie 2011) si mai tarziu uscati la dehidratorul de legume si fructe (in 28 octombrie 2011) .

Am avut cateva feluri de ardei iute pe care le-am cultivat unul in vecinatatea altuia , in loc prielnic , caldut si insorit in care au crescut si au rodit foarte frumos. Mi-am frecat mainile de incantare si am si oprit cateva seminte din fiecare soi , gandind ca voi putea avea din ei pentru ani de-a randul sa-i tot pastrez ca soi in gradina mea . Din ce recolta am avut, credeam ca as fi putut sa impart la tot orasul samanta si sa devenim cu totii iuti :).

Dar n-a fost asa!

Din toti ardeii iuti pe care i-am mancat in cursul iernii de anul trecut si a caror samanta am pastrat-o, cand am ajuns sa o pun in primavara in pamant , numai un singur soi a rasarit si a crescut si apoi rodit. Si anume ardeiul iute omni colour , care ca si anul trecut a crescut dintr-o singura samanta o planta intinsa , cu brate multe si bogate in rod. Celelalte doua soiuri, habanero chocolate si orange nu au mai dat niciun rezultat. Tarziu,  cand am constatat ce patanie mi s-a intamplat am incercat sa mai comand de pe acelasi site de unde imi luasem si prima data, insa nu am primit niciun raspuns de la ei. Nici ca nu au pe stoc, ca li s-ar fi terminat, nimic. Pamant . Mut. Mi-am zis ca poate la fel li s-a intamplat si lor si poate cineva sa le fi reprosat/ reclamat problema asta. Si nu am insistat.

Am luat atunci din alta parte alte soiuri , care insa nici recolta frumoasa de ardei iute de anul trecut nu mi-au mai dat si nici ardeii nu au fost la fel de …teposi si gustosi :). Haha!

-ardei iute Tam jalapeno:

-eu l-am luat pe cel de mai jos ca fiind Czechoslovakian black, dar am mai vazut intr-un loc denumirea de negru unguresc; e oricum de prin Europa de Est :).

Ardei iute

-ardeiul iute Omni colour:

Cui ii plac ardeii iuti numai putin piscatori, cei de mai sus sunt varianta ideala. Mie insa imi place ca ardeiul sa piste bine , si astia au fost cam slabuti pentru gustul meu :). Abia un pic de iuteala am remarcat.

Dar ce sa se fi intamplat cu semintele mele , m-am intrebat. De ce nu au incoltit?

Unii poate ca stiti raspunsul la intrebare. Eu insa nu il stiam si abia tarziu, dupa intamplarea de mai sus , l-am aflat .

Specific ardeilor , atat iuti, cat si grasi , este ca  se polenizeaza usor cu polen strain, de la alte plante din acelasi soi, aceeasi specie sau chiar de la o alta specie. Proportia polenizarii incrucisate este foarte mare , putand ajunge pana la 90% in conditii favorabile de compatibilitate, conditii meteo si prezenta polenizatorilor . Prin urmare asezarea mai multor soiuri de ardei iuti sau grasi unii in vecinatatea  altora , asa cum am facut eu eu cand am asezat unii langa altii ardeii iuti , a contribuit la incrucisarea accidentala a majoritatii soiurilor pe care le aveam . Cum ar fi trebuit sa procedez daca mi-as fi dorit sa pastrez soiurile de ardei?

Fie sa le cultiv la distanta mare unul de altul, ceea ce intr-o gradina este greu de realizat pentru ca albinele care calatoresc distante mari, pot parcurge si poleniza plantele din gradina  aflate la o departare relativ mica una de alta fara probleme si mentinerea puritatii semintelor e greu de asigurat.

O alta varianta ar fi cea sugerata de bunicutz , un utilizator si producator de diverse soiuri de seminte care isi impartaseste din experienta sa pe forumul despre gradinarit , totalmush.com  , de pe care am aflat si eu care era problema semintelor mele de ardei iuti si care ar fi fost solutia. Solutia voi incerca sa o pun in practica de anul viitor. Pana atunci, habanero mi-l voi asigura tot de la altii.

Iata sugestia utilizatorului totalmush cu numele ales  ” bunicutz”:

”Acum probleme mai practice referitor la subiect: pentru ca ardeii (de orice categorie horticola grasi, iuti, gogosari, capia, boia etc.) se incruciseaza foarte usor (desi sunt plante predominant cu autofecundare), este relativ usor de obtinut samanta „pura” in cantitati mici de la plantele care ne plac si vrem sa le perpetuam anii urmatori. Cel mai simplu este de izolat o ramura a plantei de ardei cu un saculet din tifon (sau material dintr-o perdea veche). Facem asta dupa ce planta a produs primele fructe si ne-am convins ca este ceea ce vrem. De pe ramura care urmeaza sa fie izolata se indeparteaza fructele si florile deschise apoi se acopera cu saculetul de tifon asa incat sa nu poata patrunde insectele polenizatoare iar dupa o saptamana (sau 10-14 zile) se indeparteaza saculetul si de se marcheaza fructele formate cu o ata colorata de exenplu (sau o eticheta de plastic pe care sa scriem soiul, daca vrem sa fim pretentiosi). De la aceste fructe se recolteaza semintele la maturitatea deplina a fructului.”