La fereastra

Se termina inca o luna ianuarie, lunga si mai neplacuta decat altele din an, dar inca o ianuarie din viata mea. A trecut greu? Ei, da? Acum ca a trecut, as zice ca repede s-a mai dus si asta , imediat bate Pastele la usa si se revarsa cu toata primavara, care…va trece si ea. Cum toate trec!

Prin urmare nu pot sa spun ca ma bucur ca a trecut. M-as bucura sa nu mai fie frig niciodata, asta da, si atunci mi-as dori ca timpul in loc sa stea in fiecare zi. Dar asa…uneori numar invers zilele ce se anunta grele, friguroase , cetoase, intunecoase, rele si s-ar zice ca ma bucura depasirea momentelor lor cele grele.

In plus, in ianuarie, totul se intampla cu florile sau gradina mea, numai de la fereastra .

Singurele flori infloresc in casa, la fereastra: muscate tinere sau care s-au maturizat trecand printr-o vara, abutilon, o crizantema de clima calda cu nume stiintific complicat(e totusi scris , daca treceti cursorul peste poza, il puteti citi), orhidee, ba chiar si o papadie …

 

 

 

Cele mai multe poze le fac tot din casa, de la fereastra. Desi in drumurile mele intre doua destinatii vad lucruri, vietati mai mult(pasarile) ce ar fi frumos sa le urmaresc pentru a fi fotografiate,   din cauza frigului , renunt , cui ii place sa stea in frig urmarind prinderea unei imagini ”din zbor”, dar sa astepte mult timp pentru ea si in frig.

Observ de vreo cateva zile ca in cativa pomi mai inalti de pe strada mea se aduna stoluri infricosator de mari de ciori. Astazi cand s-au pornit in zbor toate odata, croncanind ceva pe limba lor, chiar mi s-a parut infricosator.Dar ar fi meritat o poza. Autoritatile insa ar trebui sa faca ceva cu ciorile astea care se inmultesc peste masura de mult.

Dar din spatele ferestrei, in zile incetosate, am observat cum alte pasari, mai dragalase ,  au poposit in curtea mea.

Si as mai fi incercat, as mai fi asteptat la fereastra sa se apropie cate una ca sa o fotografiez mai frumos, dar credeti ca se putea? Tili cand ma vedea cu fereastra deschisa, țup venea si ea , ca asa s-a obisnuit sa iasa si pe usa si pe geam si pe orice cale i s-ar deschide, insa fereastra mea e la etaj si nu puteam risca sa se arunce pisica .

 

 
Si atunci inchid repede fereastra si o pozez pe ea, vedeta lunii ianuarie pentru camera (foto) a mea. 🙂

Doi fluturi albi

Cum va spuneam, la noi in pomi cresc pe langa cele aratate anterior si…fluturi.

Fluturii nu cresc la propriu in pom, cel mult copilaresc si zburda pe acolo , dar cand mai poposesc pe cate-o frunza , topai si eu cu multa bucurie in jurul pomilor sa imortalizez fapturile gingase si efemere ce acompaniaza in anotimpul insorit frunzele si florile pomilor, plantelor din jurul lor.

Mai jos, un fluture pe frunza unui pom:

-Si tot asa: țup-țup si eu, țup-țup si ei, fluturii , ne invartim printre aceleasi frumoase , verzi plante ale verii .

Si iata vedetele-subiect ale acestei prezentari de imagini: doi fluturi albi, fluturi coada de randunica , ocrotiti prin lege , cu aripi dintre cele mai mari in randul fluturilor , amandoi  rude apropiate,  destul de asemanatori, dar totusi diferiti. Cu mici, mici  diferente:

-Eu ma bucur enorm cand ii vad in gradina mea, de dragul lor incerc sa aduc in gradina mea  cat mai multe plante despre care se spune ca atrag fluturii.

Fluturele 1:

-Si fluturele al doilea :

-Ati observat diferenta intre ei, da?

In pomi -anotimpuri

In pomii nostri cresc de toate, fructe :

Mere verzi

–

–

-paienjenisuri, pe o  creanga din mijlocul unui mar, ale carei frunze s-au uscat si umplut de plase de paianjeni :

Ramura de mar uscata si impaienjenita

, uneori cate o leguma-ici, colo vreun dovlecel ,

alteori fluturi ,

alteori pasari -domestice

-sau zburatoare, libere , fara stapan …

De toate pentru fiecare, pe toate gusturile. Ba si animalute, e drept, ca din cele mai usoare, cum sunt pisicile se intampla sa ne apara in pomii din gradina.

-Ba, inca, uneori, insasi Măria sa, soarele:

Oameni, si din astia, insa mai rar :).Asta e uneori de bine, intrucat intr-unul din ciresii pe care ii avem in apropierea unui gard , la vremea cireselor coapte avem tot timpul  musafiri neinvitati , invadatori si distrugatori, astfel incat bietul pom se transforma an dupa an in ceva asemanator unui ciot, decat unui pom cu aspect atragator si ingrijit.

Spre toamna, tot ce ne mai ramane in pomi sunt frunzele, tot mai ingalbenite, mai putine, crengile goale pe care se vad insa mai bine cand poposesc pasarile , ori acoperite de straturi suprapuse de zapada.

–

–

Cuplu de vrabiute, mai jos . Cea alba, (vrabie albinoasa ) este in al patrulea an de cand eu i-am observat prezenta .Daca o fi fost in fiecare an tot ea :).

De fapt ideea acestei postari a pornit de la vrabii si pomul in care de obicei le observ si le fotografiez eu, fiind si la indemana mea si in apropierea locului de adapat al  pasarilor, de unde ciugulesc si cele din curte si cele coborate din cer.

Cineva a spus ca cea alba nu ar fi vrabie, ci canar adaptat la salbaticie. Eu am fotografii cu ea , vrabia, impreuna cu grupuri mari de vrabii si zic ca daca ar fi fost alta pasare nu s-ar fi  integrat atat de bine grupului de vrabii cu care sta mereu si socializeaza ca si cum ar fi toti la fel. 

Mai recunoasteti pomul in care asta vara erau piersici?Aici, incarcat de zapada: 

Dar nu vine ea, iar, primavara? O astept , astept sa o vad iar cu miile de flori, de sunete si de culori, sa nu incetez a ma minuna zi de zi, iar de frumusetea si misterul pe care le reprezinta viata. Trezirea din hibernare, asemanatoare cu renasterea .

Gladiole-experiment reusit

-In urma cu mai mult de 10 ani am avut in gradina gladiole in multe culori, unele simple, altele in combinatii de culori si nuante dintre cele mai frumoase si variate. Mi-am zis ca nu ma deranjeaza ca va trebui in fiecare toamna sa scot bulbii din pamant si sa ii ingrop apoi din nou in primavara urmatoare. Gladiolele erau atat de frumoase incat meritau acest efort, fie el si an de an.

Cu anii insa, nu mi-am mai gasit energie si timp suficient pentru a rezerva si gladiolelelor dintre multele alte plante pe care le indrageam si le cultivam , ca sa ma ocup de ele cu grija si atentia necesara si le-am cam neglijat. Le descopeream bulbii primavara foarte tarziu , ba poate chiar sa fi intrat deja in vara si bulbii se deshidratau, se micsorau si se scofalceau , ba inca unii dintre ei s-au mai si corcit ei intre ei , astfel ca la un moment dat din cele multe culori pe care le avusesem, m-am trezit ca atunci cand infloreau , toate gladiolele mele erau  galbene.

In cele din urma le-am pierdut.

Si m-am cam necajit cu ele. Mi-am zis ca or fi ele frumoase, dar nu o sa mai pun in gradina mea vreodata bulb de gladiola.

Asta pana intr-o zi, cand intr-un supermarket vrajita de efectul produs de o poza asupra mea, nu mi-am mai putut mentine hotararea luata in urma cu ceva timp si am comis-o iar, mi-am luat bulbi  de gladiole. Mi-am zis ca o sa-mi fac niste minutele mici-mici si pentru ele 🙂 si o sa le inghesui undeva, intr-un coltic din curtea mea. Asta pentru ca si cu aflarea unui loc pentru plante noi este o problema, tot locul fiind impartit deja -teoretic- intre celelalte plante acaparante.

Si uite ca mi-a venit in ajutor , odata cu  internetul asta, mare minune si de folos , cum cred ca am mai spus deja, la casa omului, o stire despre cum sa iti faci viata mai usoara daca vrei sa ai gladiole si nici sa nu depui prea multa munca pentru ele ! Despre ce fel de sfat era vorba, iata cam cum suna :

Daca ingropi bulbii gladiolelor din primavara la o adancime de circa 20 cm, nu va mai fi nevoie sa ii scoti din pamant toamna , ei nu vor ingheta si ii vei avea si in anul urmator pe ei si florile lor in gradina ta.

Asa incat in primavara 2011 asa am facut si eu cu bulbii mei de gladiole.Sau poate sa fi fost toamna 2011, nu mai stiu exact vremea. Cert este ca in primavara 2012 am urmarit cu interes locul in  care stiam ca ramasesera ingropati bulbii  mai sensibili ai catorva gladiole.

La primele semne de inviorare  m-am bucurat. Tare :). Asa ca : ”țac!” am dat cu poza.

-(in paranteza spun, scuzati buruienile care erau mai mari decat florile, poza nu e prezentabila, insa e doveditoare in primul rand pentru mine era dovada ca experimentul cu gladiolele ingropate adand peste iarna avea sa duca la un rezultat bun)

Si a crescut in vara mandrete de floare frumoasa, mare, sanatoasa (frumoasa, chiar daca in poza o cu totul alta culoare avea, erau mov cu margini albe si albe cu bordura mov) :

Sa vad si in anul asta daca o mai rasari tot asa, ca nu le-am mai deranjat.

Daca sunteti dispusi sa incercati, eu am experimentat si la mine in primul an, dupa o iarna destul de friguroasa, asa cum a fost cea de la inceputul anului 2012, mie gladiolele mi-au supravietuit. Experimentul facut pe ele il declar reusit :).

Rozmarin

Iarna ud mai rar toate florile. De unele chiar pot spune ca uit , cum ar fi cactusii si alte plante suculente, aloea de exemplu, cu saptamanile sau chiar cu lunile. Asta e iarna, repaus pentru flori, dar si pentru mine mai putina preocupare pentru ingrijirea lor.In schimb iarna imi fac planuri, multe dintre ele doar in gand, altele se materializeaza si in fapte, asa cum a fost strangerea de seminte de tomate din diverse surse .Cand le vad pe calculator, in pozele diverselor siteuri, toate plantele verzi, frumoase, unele pline de rod, bat darabana de nerabdare cu degetele pe tastatura calculatorului. Si numar zilele pana sa incep iara ”insamantarile de primavara” 😀  (ei, doar sunt din…era sa zic recolta de decretei, sunt din generatia de decretei si am prins vremea cand se vorbea despre insamantari la scara mare , ca despre un start mult asteptat de toata tara).Pun si eu cateva boabe, nici un pumn de seminte,  in pamant, dar asta e pentru mine marea recolta :).

Pana atunci, intre udarile de la o saptamana la alta, pe care le fac aproape ca o somnambula umbland ca in vis, fara prea mare tragere de inima, ma mai trezeste la realitate cate o floare cu cine stie ce aparitie surprinzatoare. Asa mi s-a intamplat pe la inceputul acestui an cand am vazut pentru prima oara la planta de rozmarin cumparata  de mine in urma cu peste 10 ani din Piata Amzei , flori. Nu mai stiu cum arata planta in anul in care am luat-o. Cred  ca era totusi destul de maricica si frumoasa, de m-a convins sa o iau tocmai pe ea. Pana atunci nu fusesem prea interesata de plantele aromatice, iar de rozmarin, nici atat, dar cred ca era o tufa desi mica, frumos dezvoltata si m-o fi impresionat.

De atunci , insa, a devenit printre celelalte plante si flori o Cenusareasa. Toamna o azvarleam la propriu intr-un colt nu foarte bine luminat din casa  , inghesuita, atat cat sa nu ramana afara in ger si sa piara de frig peste iarna, iar primavara o tranteam nepasatoare in acelasi loc an de an, din dosul unui ghiveci mai mare, ca sa o zaresc si pe ea cand le impart peste vara apa tuturor plantelor .De multe ori, Cenusareasa rozmarin era ultima pe lista la portia de apa, astfel incat daca apa din vas mi se termina, pe ea o lasam sa astepte pana la impartirea urmatoare. Si cine stie de cate ori pe seceta cumplita nu o fi ramas neudata cu zilele.

Sa ii schimb ghiveciul sau pamantul nici nu se punea problema. Nu aveam timp si de asa ceva.Prin urmare, biata planta aromatica de rozmarin a dus-o la mine acasa cam rau.

Pana in toamna asta, cand nu stiu cum de s-a intamplat si a nimerit la adunarea plantelor in casa chiar langa fereastra, la caldura , printre flori care primesc regulat apa si indestulator.Si mi-a inflorit micul si neglijatul meu rozmarin, s-a umplut intai de boboci:

 

-si apoi a inflorit , ca niciodata pana atunci:

Si mi-am dat seama ce am pierdut atatia ani la rand , cat l-am neglijat, astfel incat printre multele planuri din primavara asta mi-am propus sa ma ocup si de imbunatatirea conditiilor pentru rozmarin si anume sa ii schimb pamantul, sa il mut intr-un ghiveci mai incapator si sa il bag mai mult in seama , ca merita :).

–

 

 

Muscatele nu fac pauza

-Dupa ce am tuns muscatele asta toamna, despre cele curgatoare spun, ale caror ramuri cresc lungi si ajung sa se intinda in jos incarcate de flori si carora eu asa le spun, parca asa li se spune si de altii as zice, nu? Deci dupa ce le-am tuns ramurile lungi in luna noiembrie, inainte de a aduce plantele mature in casa , din tulpinile tunse am facut butasi, asa cum am si povestit atunci si i-am pus in ghivece mici la inradacinat, ca sa am in primavara (care vine, vine, vine…chiar daca inca nu si-a facut simtita prezenta apropiata , dar eu totusi simt ca vineee)  plante tinere.

Locul micilor ghivece a fost amplasat pe pervaz, acolo unde in curand va fi locul jardinierelor cu seminte de rosii si apoi cu rasad (ca sper sa iasa din seminte ceva), muscatele urmand a fi mutate putin mai in umbra, undeva , dupa perdea .

Nu le-a trebuit prea mult timp sa faca radacini, eu nu am vazut urmele radacinilor, dar am vazut frunze noi care au crescut pe tulpinile tinere si acum, la putin mai mult de o luna, hai, sa zic doua luni de la plantarea in pamant , a aparut si prima floare de muscata din plantuta nou inradacinata, vie si vioaie :).Iata-i floarea , cat este de frumoasa :

-Si ghivecele cu plantutele tinere (numai una e  harnica si inflorita, harnica sau prea grabita):

Iar in urmatoarele poze sunt cateva muscate – foarte putine, dar au adus culoare in fereastra casei,   inflorite din randul celor de anul trecut:

-rosu sangeriu

– roz bombon 

-si roz ciclam

-Sunt semne optimiste ca florile nu se lasa, nu cedeaza. Ele au vazut ca ziua creste , soarele promite sa rasara tot mai des, frigul sa sa raspandeasca intr-o tesatura tot mai rara si mai rara . Timpul de motait in case este pe cale sa dispara si sa vina vremurile  la care si noi si florile tot asteptam si le visam (eu una, inca de asta vara :), as vrea sa trecem tot din vara-n vara, fara toamna , fara iarna )in care sa stam cu totii mai mult afara .

-Piticul din vitrina , intelept , concluzioneaza ca  si ianuarie poate fi plin de culoare , numai ca nu e la tot pasul, asa ca in vara, ci numai in locuri mai ascunse, acolo unde gerul nu a putut ajunge .

De gerul Bobotezei

Un maracinis de ghimpi…dar nu de trandafir, nici salbatic, nici altoit , chiar daca este crescut printre ramurile incarcate cu macese, fructele rozelor .

Ci ghimpi sau mai bine zis dinti de ger:

In prima poza este o maceasa mai mare, chiar de maces, adica trandafir salbatic. De la el culegem macese pentru ceai, sa avem peste iarna. Ceaiul de macese e recomandat pentru prevenirea racelilor :). Asta este unul dintre motivele pentru care si tinem macesul in curte, iar eu nu numai ca il tin, dar il si iubesc, la fel de mult ca pe oricare alt trandafir. Sau poate un pic mai mult, asa, ca pe ratusca cea urata , pe care daca cei multi nu o plac si nu o iubesc, mie imi e cu atat mai draga .Ratusca fiind acum macesul crescut langa trandafir.

Iar mai jos,  incarcat cu macese, mai mici de marime si lasate neculese  ca sa aiba si pasarile in zilele lungi si grele de iarna .

In nicio primavara nu am ajuns cu macesele ramase intregi pe ramuri, desi pasarile salbatice gasesc la noi de la pasarile din curte ce sa mai ciuguleasca, tot terminau si ”proviziile ”de macese.

Marturisesc: pozele nu sunt facute astazi, in ziua de Boboteaza si nici in ajun , ci sunt din 24 decembrie,  dar mi s-a parut ca se potrivesc reprezentarii pe care o avem fata de gerul Bobotezei si s-ar potrivi intr-un articol pe tema asta , azi .

Chiar s-a anuntat ca urmatoarele trei zile si nopti vor fi foarte reci, geroase, deci s-ar putea  sa avem frigul cel mare si  tare si greu de suportat  dupa ziua de Boboteaza. Tot ger. Sa scapam de el odata!

Inceput de an cu pui

Puisorii de pitici despre care scriam (pe scurt) in primavara s-au facut repede pui sau puici mari, crescuti cu mare drag de closca adoptiva care i-a preluat de la stadiul de ou, dupa ce mama lor care i-a …creat , s-a stins intristator si prematur, lasand neconsolat pe taticul -Costelus si puii in pericol de neaparitie.

Dar dupa asa un ghinion, sa ramana orfani inainte de a ajunge pe lume viabili, au avut si un mare-mare noroc, sa le apara in preajma o gainuta harnica si iubitoare, dornica de a face si a creste puisori. Nu le-a prea semanat ea ca aspect de ruda, fiind diferita si ca marime si la culoarea penajului , dar a fost tare buna cu ei , cum sigur mama lor naturala , mama ouatoare , nu le-ar fi fost. Spun asta din experienta anilor trecuti, cand puica cu pene inflorate a incercat sa ”intarce” puii, dandu-le la cap cu ciocul ascutit, inca de pe la vreo trei saptamani. Si ce au mai jelit sarmanii, inca mici si  singuri apoi prin curte , cand o vedeau si nu se mai puteau apropia de ea! In schimb, closca de anul asta, gainuta neagra, i-a tinut alaturi de ea pana in iarna ;nu i-a batut, nu i-a pus pe fuga, ba chiar si i-a tot apropiat intrreaga vara, desi ei se facusera maricei deja. Buna closca , in general gainile astea negre pitice au fost ani la rand mame bune pentru puisorii pe care i-au avut in grija.

Asa au ajuns puisorii mei de pitici , bine crescuti mari, ingrijiti si  fericiti . Aici , in poza de mai jos, sunt in cotet, pe brima lor bara , dupa ce au inceput sa (devina balerini 🙂 ) doarma alaturi de closca , in afara aripilor ei protectoare :

-una din puici se vede cum statea pe spatele mamei , o rasfatata de fata :):

-Apoi au descoperit alte bare , la mai mare inaltime, la aer curat, in bataia vantului :

Poza de familie

Mai tarziu au ajuns sa se cocoate mai sus si sa isi petreaca intreaga noapte  la inaltime , in pom .

Vi-i aratam in poze , mititei pe la sfarsitul lunii mai, poate sa fi fost inceput de iunie. Intre timp , au crescut si la varsta de circa sapte luni, una dintre puicute a si dat start primelor oua. Mici, mici de tot . Dar nu cu orice gand, ci hotarat, ca la sfarsitul primei reprize, inainte de marile geruri (despre care ea oricum pe atunci nu stia) sa se porneasca pe clocit :).

Asa incat , pe la sfarsitul lunii  noiembrie , Puia noastra harnica picase closca si clocea de-adevaratelea ….un ou. Unul micut, alb, rotunjor, care se incalzea usor , fiind cu peretii subtiri din…plastic fin :). A trebuit sa ii punem  o mostra de ousor , ca sa isi faca placerea (si poate antrenamentul).

Amuzant (pentru noi) era cand o  scoteam afara  din cuibar , la masa, cel putin in zilele de inceput, cand nu prea stia de ce e deranjata . Se umfla in pene si se  infoia ca un leu fioros. Nu ii placeau in apropierea ei spectatorii si incerca sa ii sperie , sa ii puna pe fuga :

-Aici e Tili, la ananghie , fata in fata cu pasaroiul furios  :

-Tare imi sunt dragi gainutele astea mici si colorate pestrit. Prima pereche am dobandit-o din intamplare, adusa de verisoara mea care nu ii putea tine in curte ca nu se impacau cu cainele . Din ei ii mai am inca pe cocoselul Costelus.

Eu nu sunt o crecatoare de pasari in urmarirea vreunui profit. Nici de carne nu vreau , de gainile crescute in curte nici nu ma ating la masa, ma bucur numai sa avem oua  proaspete acasa.

Asa ca si gainusele de mai sus sa stiti ca nu aduc vreun profit, sunt foarte mici, cat porumbeii si fac oua mici-mici.  Sunt numai pentru amuzament si decor :).