Eu si gradina

2 Martie 2013

Scurt pe doi.Martie 2.

De ieri aveam planuit ce sa fac in dimineata zilei de astazi, astfel incat de cum m-am trezit , pe repede inainte am pornit la actiune: prima iesire din an in curte , la o parte din curatenia de primavara. Asta e, cand ai gradina, ai si munci mai putin placute de facut, iar cand ai animale, cazul de astazi referindu-se la catei, dar nu sunt singurii care lasa de strans in urma lor, cu atat mai mult. Asa ca azi am stat prin  curte cu maturica si faras si am tot strans , ba una, ba alta, chiar daca la un moment dat incepusera sa dea semne cativa fulgi ca s-ar pregati sa cada peste noi si chiar daca incepusem sa imi simt picioarele inghetate bocna. Am zis ca pana nu termin toata portiunea acoperita de gazon, nu ma opresc .

Cand am terminat, cam cu dureri de spate si de picioare, care mi-au amintit de unele din feelingurile sezonului petrecut in gradina , cand sa ma asez in pat, sub paturica , Tili imi atrage atentia asupra inventarului pe care il aveam de facut si a insamantarilor de primavara pe care musai trebuia sa le pornesc.Inventarul

Ca oricum, fata de alti ani, ma aflu in intarziere, dar nu e niciun bai, ca e timp sa imi rasara si creasca indeajuns toate plantutele pe care mi-am propus sa le cresc din rasad propriu.

Iata plicurile cu poze colorate, in care ar trebui sa fie seminte de calitate corespunzatoare cu pozele de prezentarePoze colorate

Reclama coloratacare by the way, nu sunt dintre cele mai importante si de valoare plante pe care mi-am propus sa le cresc, insa sunt mai prezentabile de aratat. Si rosiile , si ardeii si …ha, si vinetele (de la care insa nu stiu daca chiar voi reusi sa obtin si rod) le am de la producatori particulari de plante, in care am mai multa incredere decat in marile firme care vand seminte de plante. S-ar putea sa ma mai si insel, insa putin probabil, pentru ca producatorii mici care te pacalesc isi fura singuri caciula , pierd clienti si nu cred ca au un astfel de interes.

Dupa cum se poate vedea din poza, anul asta mi-am propus sa cresc mai multe plante aromate .Nu stiu de cand mi-a venit ideea, insa cu siguranta, cand am citit cartea ”Un veac de singuratate” a lui Gabriel Garcia MArquez, pe care am citit-o nu chiar intr-un veac, insa cu ceva intreruperi, ca incepusem sa ma plictisesc de ceea ce parea la un moment dat o repetitie : alte personaje, aceleasi povesti, ei bine, citind cartea mi s-a facut pofta de ”veranda  cu begonii” cum descrie in carte autorul si de maghiran parfumat cultivat printre trandafiri. Nu stiu daca imi va reusi experimentul ”maghiran printre trandafiri”, insa am sa incerc sa-mi fac in vara asta pofta starnita de carte :).

Prin urmare ,iat-o pe  Tili cum cauta in gentuta printre plicurile colorate cu seminte cumparate din comert si hartiutele mai frumos colorate , ba chiar patate de la sucul rosiilor , cu seminte proprii culese din gradina mea sau ale altora , pe care  eu le ordonez si pun una cate una, cu numaratoare si socoteala din carnetelul cu programari aflat  langa mine (in care am scris cate seminte din fiecare soi voi planta, astfel incat sa imi incapa toate in gradina , sa le pot macar gusta). Oricum , pe masura ce puneam semintele, si mai scapam in loc de 10 cate imi propusesem sa pun dintr-un soi,  12 sau chiar 15 , ma gandeam unde mi-o fi fost capul cand am comandat atat de multe soiuri de rosii, carora as vrea, dar nu stiu daca voi reusi, sa le fac loc la toate in solar si gradina.

Am pus ce am pus cateva jardiniere cu seminte, dupa care mi s-a facut foame , somn si privind pe fereastra am observat ca mi s-a facut si …iarna iar.mari in martie

Ningea cu fulgi mari, grasuti , atat de frumos!Fulgi grasuti

Oricum, nu ca pentru luna lui marte , cum zise poetul, ci ca in te uita cum ninge-n  decembre :).

Eu nu iubesc deloc iarna, nici fulgii ei de nea, dar in ultima poza, parca vad un fulg in forma de inima cum cadea . Cadeau toti si mai nimic nu se asternea, la ora asta sunt cu totii dusi in pamant, dau hrana bulbilor de primavara , ierbii si pomilor .

Anunțuri

22 comentarii »

  1. Prin colectia de seminte am observat cateva plicuri de la Buzzy Seeds (tigerella si xotica – cu fasole, coriandru, dovleci ornamentali…). Astea sunt bune garantat, eu am incercat de toate si mi-au placut foarte mult – in special rosiile sunt grozave.

    Comentariu de Andreea — 11 Martie 2013 @ 8:55 pm

    • Tigerella am mai avut si eu si mi-au placut, sunt gustoase si roditoare .Si se coc si repede.In rest am luat ce am vrut, fara sa tin cont de numele firmei. 🙂

      Comentariu de Mihaela C.P. — 11 Martie 2013 @ 9:57 pm

  2. La multi ani, Mihaela! Multe zile frumoase de 8 Martie!

    Comentariu de cafeauata — 8 Martie 2013 @ 9:15 pm

  3. La Mulți Ani !, doar zile fericite și pline de iubire îți dorim, alături de cele mai calde și sincere urări de sănătate și împliniri în viața profesională și socială !
    Acesta este un mesaj „clasic” pe care nu numai bunul simț ci și aprecierea pe care o simțim în ceea ce te privește, transformă „corvoada” și „rutina” trecerii prin astfel de aniversări într-o plăcere reală și sinceră.
    Dar dacă, din motive independente de voința ta și-a noastră, urările noastre nu te vor găsi în cea mai bună dispoziție sau stare sufletească, dacă feluritele și de multe ori nemeritatele amprente ale vieții nu te-au atins în ultimele zile într-un mod tocmai fericit, te rugăm să crezi, și să speri că TREBUIE să existe o lege a compensației, o lege care va face să vină și o zi începând cu care, toate anotimpurile să îți devină calde primăveri, învăluite în parfum de flori de câmp și începând cu care toate zilele să îți devină fericite și pline de iubire zile de „8 Martie”.
    Cu drag, Diana și Dan.

    Comentariu de Diana şi Dan — 8 Martie 2013 @ 1:00 pm

    • Ce draguti sunteti si ce frumos v-ati exprimat urarea!
      Dispozitiile sunt schimbatoare si acum poti fi bucuros si imediat sa apara motive de intristare, dar eu sunt optimista 🙂 si mai ales acum, la inceput de primavara traiesc cu bucurie si nerabdare fiecare zi care aduce cate un fir nou, verde , mugur sau floare .La fel va doresc si voua sa fiti veseli si cat mai mult fericiti(pentru ca si fericirile sunt scurte si trecatoare), sa aveti cea mai frumoasa primavara!

      Comentariu de Mihaela C.P. — 8 Martie 2013 @ 7:36 pm

  4. La multi ani!

    Comentariu de fosile — 8 Martie 2013 @ 9:34 am

    • Multumesc, de asemenea numai bine si tie si fetelor tale va doresc :)!

      Comentariu de Mihaela C.P. — 8 Martie 2013 @ 7:31 pm

  5. Şi Babele se termină şi pleacă…lasă loc căldurii… 🙂
    Să ai o primăvară cum iţi doreşti şi mult succes !

    Comentariu de yousef59 — 7 Martie 2013 @ 5:00 pm

  6. Sa ai noroc sa iti iasa toate rasadurile si sa ai recolta bogata la vara!La insamantari ai un ajutor de nadejde,vad:)

    Comentariu de Marc — 3 Martie 2013 @ 2:34 pm

    • Merci, merci de urari, deocamdata nu au aparut semne.Inca numar minutele, orele, zilele pana cand vor rasari :).

      Comentariu de Mihaela C.P. — 6 Martie 2013 @ 9:33 pm

  7. Este perioada babelor asa ca ne putem astepta la orice dar sper sa se incalzeasca. Sa aveti o primavara frumoasa plina de verdeata si realizari. Cu stima,

    Comentariu de vasile — 3 Martie 2013 @ 11:05 am

    • Rele au fost unele babe, dar maine trebuie sa fie una blaaanda de tot :D.
      Sa avem cu totii o primavara plina de bucurii!

      Comentariu de Mihaela C.P. — 6 Martie 2013 @ 9:34 pm

  8. Vai, dar ce a patit Tili?? E tunsa pe o portiune de piele!!Saracuta! A avut o rana?

    Comentariu de camelia radu — 3 Martie 2013 @ 1:01 am

    • Tili a fost sterilizata :).Si in locul in care a fost facuta incizia, i-a fost tunsa o portiune de blanita, pentru igienizare.

      Comentariu de Mihaela C.P. — 3 Martie 2013 @ 7:21 am

  9. si eu tot ieri mi-am propus ce sa fac astazi toata ziua. de azi dimineata de la ora 11 pana seara la 21, am facut continuu treaba, numai curatenie, numai ca doar in casa. de curte si de gradina s-au ocupat altcineva. desi pare foarte mult,eu nu sunt obosita si daca as mai avea de facut as mai face. si la noi a cazut cativa fulgi de nea,insa mai mult ne-a speriat. dar acum nu cred ca mai are putere sa mai ninga.

    Comentariu de Alina — 2 Martie 2013 @ 10:54 pm

    • Prin casa poti face curat pe orice fel de vreme, dar afara abia acum incepe sezonul in care iesim in gradini si ne facem de lucru. 🙂

      Comentariu de Mihaela C.P. — 3 Martie 2013 @ 7:22 am

  10. Si ce bun e maghiranul proaspat la bucatarie 🙂 Stii, de fapt e foarte asemanator cu oregano, pe care noi il folosim aproape la orice, dar mai ales la salata de rosii. Si merge garantat in stratul trandafirilor, eu l-am pus fara sa stiu de cartea lui Marquez 🙂

    Comentariu de Dani — 2 Martie 2013 @ 10:49 pm

    • Noi nu prea folosim nici oregano, l-am incercat de cateva ori si nu am simtit niciun gust care sa ma convinga , si nici maghiram. Cimbru si busuiocul e de baza :).

      Comentariu de Mihaela C.P. — 3 Martie 2013 @ 7:23 am

    • Magiranul este la frunze foarte asemator cu oregano .Trebuie stiut ca oregano este multianual si se-nmulteste ca e planta taritoare iar magheranul este anual. deci daca-l mai vrei si la anul ia-i semintele.

      Comentariu de rodica — 6 Martie 2013 @ 2:02 pm

      • Nu ma supar ca e anual maghiranul/magheranul , numai sa creasca sa il vad si eu in primul an, apoi…mai vedem cum ramane cu semintele pentru anii urmatori :).

        Comentariu de Mihaela C.P. — 6 Martie 2013 @ 9:32 pm

  11. Si pe aici ningea, parca nu mai pleaca iarna…si ce frumoase au fost zilele de 28.02 si 1.03. O sa vina primavara mai repede la tine asa ca mai este o sansa, ma uit la imagini macar :))

    Comentariu de buceginatura2000 — 2 Martie 2013 @ 7:44 pm

    • Ei, lasa ca nici tu nu esti in Groenlanda :), cand vine la noi primavara, te pregatesti pentru ca in saptamana urmatoare sau poate chiar mai repede , vine si la voi :).Si azi o sa fie frumos, soare si mai caldut decat ieri, vad pe cerul de dimineata stirile meteo :).

      Comentariu de Mihaela C.P. — 3 Martie 2013 @ 7:25 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: