Eu si gradina

22 Iulie 2013

Turturele

Filed under: Pasari, Viața grădinii — Etichete:, — Mihaela C.P. @ 5:59 pm

Poze dintr-o duminica innorata, in care iesisem pregatita de fluturi, albine sau alte insecte care dau farmec vietii de vara. Dar cum era urat si parea ca ar sta sa ploua sau macar sa vina toamna, frig, foarte frig pentru o zi de iulie (dar ce mai iulie am avut si noi anul asta, ca eu am tremurat mai mult decat sa simt nevoia sa ma racoresc cu o inghetata ca in alte veri , luni iulie din viata mea), nu am reusit sa prind decat o poveste intre doua turturele. Pozele nu sunt foarte clare , au fost luate de la oarece distanta sa nu sperii pasarile si apoi decupate din ele numai prim planurile cu povestea ce parea a se desfasura. Ce am inteles eu ca s-ar intampla? Ceea ce cred ca ar intelege oricine, as traduce, desi nu sunt specialista in limbajul pasaresc , cam asa ceva (vorbitorul fiind numai unul dintre cei doi, iar eu am zis ca ar parea sa fie masculul, de vorba cu o femela).Iata ce parea ca ar fi grait , in limba sa:

-”Iubitooo!” (zise el catre ea, ea fiind cea mai ghemuita putin)

-”Iubitooo, ce ai? Esti suparata cumva?”

-”Stai , mai.Parca ne priveste cineva” (zise si ea).

-”Nu pe noi, lasa , e doar o fiinta bipeda din aia urata. Hai, zi-mi, te supara ceva sau cineva? Cumva persoana mea?” (el tot insistand cu discutia care il preocupa)

 

-”Te simti bine, iubitica mea?”

-”Nu-mi raspunzi? Te doare ceva?” (tot el)

-”Mai, dar chiar ne priveste insistent mamiferul ala biped, se uita chiar in directia noastra. Eu cred ca e ceva , sunt ingrijorat de prezenta sa ….” (el, plin de curaj)

-”Ma intorc si cred ca am sa-mi iau talpasita. Ca se apropie cu un obiect mare, urat in membrele alea lungi, poate sa arunce oricand in noi cu ceva.”(tot el)

-”Tu mai stai iubito? Eu am plecaaaat, treaba ta, daca te loveste eu te-am avertizaaat, hai paaa!” (si-a fugit)

 

In cele din urma a si plecat, si-a vazut de pielea lui si s-a dus. Iar  cealalta turturica, femela sau ce o fi fost, a parut sa se simta mai bine singura, fara cicaleala altuia. Cred ca nu era bolnavioara, doar suparata pe perechea sau cine o fi fost partenerul, curtezanul ala din preajma sa.

Anunțuri

6 comentarii »

  1. Romeo si Julieta sau Tristan si Isolda?:))

    Comentariu de Marc — 24 Iulie 2013 @ 9:48 am

    • Sau ca sa pomenesc un cuplu a carui poveste mie mi-a placut foarte tare, Rhett Butler si Scarlet O’Hara :).
      Dar poate fiecare poveste de dragoste are particularitatile ei unice si e bine sa nu aseman povestea simpla si sper fericita a doua turturele , o ea si un el cu o alta cu final cunoscut si trist.

      Comentariu de Mihaela C.P. — 24 Iulie 2013 @ 4:16 pm

  2. ce frumoase sunt!
    si pasarile se iubesc. perechile formate rămân împreună pentru toată viața.aceste pasari, porumbeii si turturelele raman fidele perechii lor 100% până la moarte.

    Comentariu de Alina — 22 Iulie 2013 @ 9:00 pm

    • Toate fiintele vii simt atasament si o forma de iubire fata de ceea ce le inconjoara, semeni de-ai lor sau, cine stie , poate chiar si din alte specii sau familii. Nu stiam despre fidelitatea turturelelor :), interesant daca ar fi asa.

      Comentariu de Mihaela C.P. — 24 Iulie 2013 @ 4:11 pm

  3. Sunt asa de frumoase 🙂 Din cate stiu, raman impreuna pe viata, sunt pasari hotarate 🙂

    Comentariu de Dani — 22 Iulie 2013 @ 6:45 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: