Eu si gradina

30 Septembrie 2013

Ploua

Filed under: filme, muzica, tv, gogonele, legume si fructe, rosii, tomate, vremea — Etichete:, , , — Mihaela C.P. @ 9:12 pm

Da… si e frig , tare urat.

Numai ca eu despre altfel de ploaie vorbeam acum , daca mi-e permis sa-i spun asa  😀 .

Priviti mai jos si poate o sa o simtiti si voi, ca mine in timp ce am incarcat pozele. Mi s-a facut furtuna in stomac, pe care cu greu am mai putut apoi s-o stavilesc :). Si eu nu (mai) sunt pofticioasa, pot sa stau la masa alaturi de altii care se infrupta din bunatati si eu sa privesc numai. Insa gogonicile , da…cand le vad , cel putin in sezonul asta (toamna sau toamnele, de obicei) , din ochi  le-as manca . A trebuit sa si mananc cateva, ca nu mai puteam de pofta , dar credeti ca m-am saturat de la o gogonea sau doua, trei ? Noo…

Da, asa cum spuneam…..ploua ,





si afara ploua, ploua 🙂 :

Anunțuri

28 Septembrie 2013

Bujorii

Filed under: Bujori, Flori de primavara — Etichete:, , — Mihaela C.P. @ 7:42 pm

                                Click pe ”restore down”

-in coltul din dreapta sus ,cum priviti   ecranul , langa semnul ”X”

                    (daca obisnuiti sa cititi pe ecran mare)

ca sa vedeti legatura dintre poze si text asa cum am facut-o eu. 🙂

Am in gradina cateva tufe de bujori, in diferite locuri. Pe unele insa nu le-am fotografiat, poate niciodata datorita amplasamentului uneori singular, din care nu rasar nici multe flori, si nici tufa in sine nu e fotogenica tare. Am tufe vechi, vechi de bujori pe care nu le-am sapat niciodata si nu le-am scos din pamant ca sa le despart. Nu stiu daca o fi recomandat sa raresti bujorii, asa cum stiu ca trebuie, de exemplu la narcise, dupa un timp. Eu pe cele cateva tufe din gradina din fata casei nu le-am deranjat niciodata , mai ales pentru ca mi-era teama ca un an dupa aceea  sau poate chiar mai multi, nu vor mai inflori, pana se vor vindeca ranile dupa taiere sau pana se vor reaseza radacinile .

Chiar am vazut nu mai demult decat in ultima saptamana un film pe net despre cum se despart radacinile la bujor. Trebuie sa fii pregatit cu un intreg arsenal : cutit ascutit, ciocan, si alte instrumente pentru fortarea despartirii unei increngaturi de radacini in mai putine.

De aceea imi pun intrebarea daca nu cumva gresesc ca nu despart tufele de bujori. In anul 2012, de exemplu, mi-au inflorit bogat si deosebit de frumos, iar in 2013 mi s-au parut mai saracuti in flori. Sa fi fost si influenta vremii?…Nu stiu care o fi cauza.

In 2012 , bujorii de langa trandafir :




Betele strambe pe care le puteti vedea in fata tufelor de bujor , sunt crengi uscate de smochin , pe care eu le-am rupt atunci in bucati mici si le-am infipt in pamant spunandu-le ca formeaza un ”gard rustic”. Unii au ras de asa zisul meu gard, dar mie chiar imi placea. Acum insa avem un alt fel de gardut , confectinat din stinghii , care e frumos si arata diferit fata de inventia mea.




Oare cine e mai frumos : eu sau bujorul ? 🙂

Florile deosebit de mari si grele, ingreunate si de apa ploilor aproape neincetate din cursul lunii mai 2012  , au culcat la pamant tulpinile incarcate ale bujorilor din spatele gradinii  :


Tulpinile stateau drepte pe cand aveau numai boboci :

In anul 2013, bujorii langa noul gardut din stinghii , aici cei din apropierea trandafirului, cei vechi  :



Acest bujor ar fi trebuit sa fie rosu. Eu am cumparat radacini de bujor rosu. Insa acum nu imi pare rau ca a iesit altceva, pentru ca este un roz foarte delicat si da, este inspicat cu rosu din loc in loc. In primii ani nu inflorea deloc, pana cand am citit undeva , nu mai tin minte unde, ca ar fi fost posibil sa fi ingropat prea adanc radacinile. Mugurul lor , care se formeaza incepand cu luna august, trebuie sa fie aproape de suprafata solului, ca sa faca flori tufa :


In 2013 nu au mai picat  in cursul lunii mai atat de multe ploi ca in 2012, ceea ce florilor de bujor le-a priit , ca nu au mai cazut grele in iarba, ci au ramas verticale pana la sfarsit. Aici sunt bujorii din spatele gradinii :




Nu stiu cat de bine se vede din poze, insa eu am observat ca in 2013 nu am mai avut bujorii de langa trandafir la fel de plini de flori. Aceia sunt cei vechi , care nu au fost nicioadata despartiti.

27 Septembrie 2013

Cum m-am imbujorat

Filed under: Arbusti, Bujori, Flori de primavara — Etichete:, , , , — Mihaela C.P. @ 9:21 pm

Sfarsitul unei veri , ce parca nici n-a fost, nici n-a venit, dar de plecat …s-a tot dus.

Ziceam pe la inceputul verii, cam pe la sfarsitul lunii iunie ca vara 2013, dupa cum a inceput, se pare ca va fi scurta si rece . Desi as fi dorit sa ma insel si sa nu fie asa ( ziceam ca spun si eu asa, doar-doar s-o supara si imi va demonstra contrariul), a fost mai scurta si rece decat ma asteptam, decat si in cele mai pesimiste ale mele ganduri, mi-as fi inchipuit ca ar putea sa fie.

Fata de 2012, cand vara a fost vara, a venit in iunie si a fost calda, lunga, nici prea torida, nici rece, deloc rece, a fost asa cum orice iubitor de vara si-ar fi dorit-o sa fie, anul acesta ne-a dezamagit pe multi. Initial am zis ca mi s-o fi parut mie, ca  am devenit eu o degerata, dar nu e asa. Chiar astazi , cu inca doua doamne comentam pe marginea verii ce a trecut si spre surprinderea mea, gandeau la fel ca mine. Uneori e buna cate o astfel de confirmare, ca si altii au aceeasi parere ca a ta.

La fel mi s-a parut si cu privire la multe flori. De exemplu, bujorii. In 2013 categoric nu au mai inflorit la fel de bogat si de frumos ca in 2012. Nici parfumul lor nu am mai apucat sa il simt la fel.

Si cum noptile ( ziua-intuneric, daca ii pot spune asa) au devenit mai lungi , iar eu stau cu ochii in calculator cu mult mai mult decat peste vara, am zis sa ma uit la pozele cu bujori si din 2012 si din 2013 sa vad cam care ar fi diferenta.

Unul, bujorul arbustiv, in mod justificat a fost mai frumos anul asta, decat in 2013, fiind mai matur. Il avem in curte de circa…sa tot fie vreo 20 ani, dar la inceput abia, abia crestea. De inflorit, poate , vreo floare, doua, dar mai mult se parea ca stagna. Insa de vreo doi ani, il vad cum clar se face tot mai mare si mai mare.

El  a inflorit primul , dintre bujori. Si mi-a fost tare, tare drag de el anul asta.

Iata-l in 2012 , in fotagrafiile 1,2,3,4 :

1.

2.

3.

4.
si in 2013 in  fotografiile 5, 6, 7, 8 :

5.

6.

7.

8.

Parfum , florile lui nu au deloc. Dar anul asta a avut flori mai  dese, mai multe si teribil de frumoase. Si combinatie de nuante de roz incredibil de frumoasa. Mie mi-a placut foarte tare, era sa spun fantastic, dar mi-am dat seama ca deja am excelat in epitete la adresa lui si nu as vrea sa exagerez tare-tare. Oricum, a fost mister tufa roz de primavara (un bujor, doi bujori, deci e baiat 🙂 ). Si mie , si albinelor ne-a placut mult prestatia sa . El in 2013 a fost mai frumos decat in anul anterior.

Dar mai am si bujori anuali, ale caror tulpini si frunze peste iarna dispar cu totul , iar primavara rasar plante noi din muguri care se formeaza sub pamant din luna august a fiecarui an, gata de start in primavara ce va urma.

Pe ei ii voi prezenta separat, mai ales ca am multe poze si din 2012 si din 2013 si inca nu m-am hotarat ce sa aleg din toate si ce ba. Ca sa le asez impreuna pentru o mai buna comparatie a infloririi bujorilor roz in cei doi ani consecutivi.

22 Septembrie 2013

Supermarket-La casa

Filed under: cumparaturi — Etichete:, — Mihaela C.P. @ 3:13 pm

Acesta nu este o poveste desprinsa din gradina, ci mai degraba din marea gradina a Domnului. Si o atentionare, daca mai era nevoie si nu si voi , ceilalti, v-ati intalnit cu asa ceva.

Concret: duminica dimineata, ma duc la supermarket, sa ii zicem K , sa cumpar cateva lucruri pe care numai de acolo le iau. Desi e sezonul merelor coapte si desi  am si eu cativa meri cu mere in curte, ce mi-o fi venit, vad mere Granny Smith românesti. Daca nu ar fi scris pe ambalaj ca sunt românesti, nu luam, dar asa…zic : hai sa iau. Uneori seara as manca un fruct si daca nu am in casa, mi-e urat sa ies in gradina si sa caut pe intuneric mere. Mai aleg cateva produse, destul de putine si ajung la casa.

Inainte sa aleg o banda pe care sa imi pun produsele , m-am uitat dupa un baiat, la care de cate ori stau la rand, la casa lui de marcat, daca am cumparate baxuri cu apa minerala/plata, si de data asta aveam , ma ajuta si imi pune el baxurile in cos. Nu l-am vazut , asa incat m-am asezat la intamplare la casa care imi era mai aproape. Acolo o fatuca, mititica, cu aspect modest. Dar nu e bine sa judeci oamenii dupa aspect, m-am inselat de atat de multe ori judecand astfel si tot nu ma invat minte.  Probabil si eu i-am parut ei vreo prostanaca .

Marcheaza produsele unul cate unul , ele piuie si ajunge la mere. Le marcheaza si merele si apoi se intoarce cu spatele catre casa ca si cum ar  verifica ceva in foile lor cu coduri de produse. Apoi o vad ca se intoarce inapoi si aud  click, imi adauga pe casa ceva, ma uit la micul ecran intors cu fata spre mine si vad produsul ”andive”. Ce mama lor de andive, ca eu nu aveam asa ceva!

Si i-am spus: ”eu n-am luat andive, ce e cu andivele astea?”

-”A,” imi raspunde ea, ”am gresit”.

Ca sa vezi ce greseala! Si daca eu nu observam , plateam andivele degeaba.

-”Dar o sa le scad de pe bon la sfarsit” mai spune.

M-am cam mirat, pentru ca de obicei , atunci cand casierele la casa gresesc cu cate un produs, stiu ca vine altcineva cu cheia si scad produsul de pe bon imediat. Fatuca mea ”modesta” nu a procedat asa.

La sfasit zice ca mi-a scazut andivele si imi cere 150 lei. Sau 160, nu mai stiu.Fix.Cifra suspect de rotunda .

Ii dau , dar ii cer si explicatie cu privire la andive, ca tot nu intelegeam cum le-a scazut. Si imi arata: andivele ar fi costat 6 lei si ceva si ea mi-a scazut de la ea, cu amabilitate 5 lei. Ca sa vezi, a doua oara cand credea ca ma prostea.

Nu era vorba de 1 leu in plus sau in minus, era vorba ca ma mintea pe față . Cred ca ar fi vrut sa ia si ea astazi niste andive si ma gasise pe mine sa i le fac cadou. Le marca, tinea minte si la sfarsitul zilei pleca acasa cu andive.

Si am mai patit o data la Metro, in urma cu mai mult timp, cand o casiera din Ploiesti, pe care si acum o mai vad ca lucreaza acolo, mi-a adaugat  in plus la factura , iar atunci nu am fost atenta, nu am vazut decat prea tarziu , cand  ajunsesem deja  acasa , de cateva ori ,parca de 3 ori ,  in diverse locuri de pe factura, un produs numit ”peste putin”. Am retinut numele ”putin” , ca l-am asociat cu un personaj celebru. Atunci am inghitit gogoasa .

21 Septembrie 2013

Cititi?

Filed under: blog, carti citite, vremea — Etichete:, — Mihaela C.P. @ 1:23 pm

Nu stiu cand a trecut vara. Daca a fost macar, cand s-a dus , unde s-a dus. Ca vara zboara ca o parere si restul e un timp lung, cenusiu si adeseori rece.

Bag  de seama, as vrea sa pot sa evit, dar n-am cum , ca frigul s-a instalat deja (cam prea devreme as zice, mai devreme decat in anul trecut).

Ma bucur ca n-a venit inca iarna cu temperaturi scazute, in primul rand pentru fapturile care traiesc mereu afara , unele fara niciun adapost, altii si cu adapost cu tot, dar tot in frig isi duc zilele 24 de ore din 24.

Insa pentru mine perioada de acum e neplacuta: nu e nici frig-frig incat sa pornim instalatia de incalzire din casa , nici cald suficient  incat sa stau confortabil fara incalzirea de la calorifer .Prin urmare , acasa am inceput sa stau din ce in ce mai mult sub plapuma. Si ce sa faci sub plapuma? Sa stai privind la stele? Cand sunt stele pe cer, uneori ma mai uit si la ele, urmaresc cate o luminita daca ramane in acelasi loc fata de tocul ferestrei sau alt punct de reper mai mult timp , ori daca se misca. Dar cand nu sunt stele?  Ma mai uit si la televizor; insa numai pe postul Investigation Discovery, ca de cele românesti mi s-a acrit de prea mult timp si, desi timpul muraturilor a venit, nu pot consuma inca tv românesc. Astept insa sa inceapa ”Vocea României” si atunci , da, voi fi acolo la toate reclamele si cantecele transmise. Insa pana atunci, numai ID. Dar pe ID sunt transmise multe , multe reluari, incat atunci cand incepe o emisiune deja spun: a, da, pe asta o stiu. Si mai privesc in gol la ea, uneori dusa pe gandurile mele. Alteori…privesc asta:

Teancul de carti de  la capul patului, multe, prea multe incepute si neterminate.

Am un obicei, nu mai stiu daca vechi sau nou, as zice ca e mai nou, cand eram mai mica , daca incepeam o carte, ca imi placea, ca nu imi placea, o terminam. Ei, acum treaba s-a schimbat mult. Nu mai pot digera orice poveste, si daca am inceput-o si vad ca o ia tot pe aratura cu povestea , ma lupt sa citesc cartea. Uneori in lupta asta inving alte ocupatii: din primavara pana acum, a reusit sa imi ocupe timpul gradina cu toate muncile , placerile si eforturile cerute de intretinerea ei. Acum , daca e rece si afara, cum vin cam inghetata de la servici, mai bine stau in casa si in casa reincepe lupta cu atractia si atingerea , apoi cu deschiderea cartii/cartilor neterminate care ma asteapta. Imi aduc aminte  bine subiectul fiecareia , tin minte bine ce s-a intamplat si unde am ramas, ce nu retin este la una dintre cartile scrise de o autoare indiana, numele indiene ale personajelor. Cand le intalnesc, pana ma lamuresc despre cine e vorba trebuie sa parcurg cateva randuri bune.

Ce mi-a placut sau cine mi-a placut cum isi asterne cuvintele (dar tot am reusit sa las cartea, pentru ca desi imi placea, uneori tot o lalaia si atunci rabdarea mea se pierdea). Pascal Bruckner. Citesti si ii dai dreptate, desi uneori parca nu ai vrea :). 

Cartile lui John Fowles, cum le prindeam, cum le citeam, imi placeau. Incepand cu ”Magicianul”, tot ce am gasit de el, am citit. Acum ma asteapta abia inceputa , o carte nou intrata in biblioteca mea, ”Copacul”.

Cartea Eveniment, ”Portretul scriitorului indragostit”, Marin Preda care contine scrisorile lui catre Aurora Cornea sau Cornu , convorbiri ale autorului Eugen Simion cu Aurora Cornu , pagini de jurnal .Pana in primavara poate o voi termina si pe ea. 🙂

O alta carte din cele incepute este ”Spume zilelor” . Am inceput-o ca pe o carte obisnuita si de la prima pagina, m-a surprins, cand Colin, personajul cu care esti introdus in subiectul cartii, dupa baie, cu forfecuta de unghii isi taie oblic colturile pleoapelor mate, pentru a-si face privirea misterioasa. 

Mda, zic .Da.

Cum?

Mai citesc o data.

Ma gandesc: eu nu mi-am taiat niciodata colturile pleoapelor. Zic : o fi vreo procedura moderna, occidentala. Si eu ce inapoiata! Dar la un al doilea cumpanit , imi zic ca subiectul cartii s-ar putea sa fie ceva SF sau autorul cu sorcova :).

Cateva randuri mai jos insa, tot el se joaca cu soarecii din bucatarie, pe care ii mangaie pe mustatile negre. A, clar, abia atunci mi-am dat seama ca toata cartea va fi ceva suprarealist. Si intr-adevar in carte intalnesti tot felul de descrieri nerealiste ale diverselor tinute, intamplari, locuri , ceea ce mie mi s-a parut obositor. Si nici cu ea nu am ajuns la final, dar ma voi stradui sa o termin si pe asta.

Ca si pe ”Captiva” lui Proust pe care am inceput-o acum doi ani si n-am mai terminat-o pentru ca abundenta de personaje noi care apar tot mereu si cate o poveste noua legata de fiecare, nu a putut sa imi tina treaza atentia.

Toate cartile din poze au fost incepute in ultimul an sau jumatate de an, lasate cate una si inceputa alta. Fie ca nu imi placeau indeajuns , fie ca mi se parea ca alta , in asteptare , era mai interesanta si merita sa fie ea citita intai, dar impartasea soarta celei dinaintea sa. Pe cele mai multe am de gand sa le termin, ca mai am si altele alese si in asteptare. 

A, si inca ceva. Mie Osho nu-mi place . 

Cat despre gradina… ea va intra in repaus in curand , dupa ce vom culege strugurii si vom bea mustul .

Iar eu in iarna asta  mi-am propus sa reiau  si sa rasfoiesc, ma rog, sa ras…browsesc  printre imaginile frumoase cu  multe flori ce nu au facut obiectul niciunei postari pe blog din cauza spatiului si a  timpului limitat pe care il petreceam eu atunci , la vremea infloririi lor , in fata calculatorului.

16 Septembrie 2013

Dulce

Filed under: Arbusti, legume si fructe, produse bio, smochine — Etichete:, , — Mihaela C.P. @ 9:20 pm

…ca mierea?

Da, cam asa se zice. Asta poate pentru ca in tara noastra mierea e cunoscuta ca fiind cea mai dulce sau macar dintre cele mai dulci produse naturale.

Insa as zice eu ca s-ar potrivi sa se spuna si dulce ca… smochina.

Da, ca smochina, fructul ala despre care se vorbeste atunci cand  se mai vorbeste despre cate vreo baba ”smochinita”, adica ofilita. Sau cel putin asa credeam eu pana acum, ca a fi smochinit  -tenul cate unei doamne, de exemplu- vrea sa spuna ca ar fi cam uscat, deshidratat, sifonat, ridat ,  mototolit. Insa acum cred ca ar fi posibil ca gandul meu cel rau sa se fi indreptat spre asa o comparatie si de fapt cei care se refereau la ”smochinite” vroiau sa spuna de fapt ”pline de dulceata” :).

Ca da, asa sunt smochinele, cel putin atunci cand se coc bine, bine, cele din smochinul care creste , ingheata in cate-o iarna, i se usuca crengile, descreste si apoi iar creste cand vine vremea buna si in cate-un an din roadele sale , ca si rodeste si inca foarte bogat, apuca sa se coaca si sa ne dea si noua sa mancam dulcile, dulci  ca mierea, zaharul sau stevia dulce , gustoasele  smochine .

Nu apuca in fiecare an sa se coaca . Uneori, din cauza iernilor prea geroase, poate, smochinului i se usuca mare parte dintre crengi si atunci ii cresc altele noi de la suprafata pamantului. Si pana ii cresc ramurile noi, roadele se leaga abia tarziu si cand vine gerul in iarna urmatoare le prinde mici si inca verzi , fara sa apuce sa se coaca.

Anul asta insa, se pare ca iarna fiind mai blanda,  desi a fost lunga nu a fost foarte geroasa , uite ca smochinele s-au copt. Semnul ca sunt coapte este culoarea mai galbuie a unora dintre ele . 

Cele necoapte inca sunt verzi si au fructele erecte, indreptate spre soare .

Cele coapte devin suculente si grele , iar codita nu le mai poate sustine , astfel incat fructele se ingalbenesc usor, uneori coaja se si pateaza  si crapa  si ele incep sa atarne, iar daca nu sunt culese la timp cad pe jos . 

Smochinul nostru are cel putin vreo 30 de ani. La inceput, atunci cand ne-am mutat aici, mama il taia, incerca sa il smulga din pamant crezand ca e stejar (are frunza asemanatoare cu a stejarului, cand tufa e tanara si cu frunze mai mici). Mama sapa in jurul lui, il scotea, el iara crestea. Si uite asa de cateva ori, pana cand a vazut in curtea altcuiva smochin si si-a dat seama ca ”stejarul” ce crestea an de an in curtea noastra era de fapt un smochin.

L-a lasat de atunci sa creasca si ii taiem crengile numai cand se usuca .Dar ii tot dau altele din pamant si el creste ca o tufa deasa an de an. Iata-i crengile cum au crescut anul acesta: 

Astazi am culesc cateva smochine , nu atat de pofta, sa mananc, pentru ca sunt foarte dulci si nu oricand am pofta de atat de dulce, mai ales ca mie imi plac fructele putin mai acrisoare: merele le prefer pe cele verzi, am si eu un mar Granny Smith de vreo doi ani in gradina si anul asta a facut primul lui fruct , un mar mare, imi plac limele , citricele in general (dar mai mult iarna, cand sunt proaspete) .

Astazi insa am cules cateva smochine, daca tot s-au copt, doar nu o  sa le lasam la gaini 🙂 sa le ciuguleasca  de pe jos . Si desi la inceput mi s-a parut ca luasem cam multe odata, pana la urma, tot facand poza, mai rupeam demonstrativ cate o smochina sa se vada ce bine coapta e, ii mai faceam o poza sa se vada si culoarea si uite asa mai cu o poza, mai cu o mirare, care e mai dulce, care e mai moale, care o fi mai verde daca e mai tare sau nu, le-am halit pe toate. Spre marea mea mirare: ca na, ziceam ca-s dulci cam tare ! 

Cand este foarte bine coapta, se rupe cu usurinta in doua :

Dulci tare, coapte bine si pana la urma bune.

Dupa ce le-am mancat , mi se lipeau buzele una de alta de atata zaharicale.

Dar …n-a tinut asa de mult, ca acum,  pe inserat a mai mers si putina ciocolata in completare 🙂 .

13 Septembrie 2013

Iris de vara

Filed under: flori, vremea — Etichete:, , — Mihaela C.P. @ 9:46 pm

Pot spune ca am reintrat in normal.

Adica in desfasurarea evenimentelor pe vreme mai mult rece decat calda, asa cum se obisnuieste pe la noi , unde din cele 12 luni din an , in cel putin noua umblam bine inveliti si acoperiti de bluze calduroase si de preferinta moi.

Ca vara…o fi si vara cateodata, dar trece ca un vis , iar anul asta a fost mai mult o iluzie decat un anotimp format din trei luni intregi cu vreme buna si insorita. Pe la noi nu stiu sa fi fost in vreo zi din vara asta temperatura de 30 de grade sau mai mult. Poate in mai, cand in primele zile a fost foarte cald afara vreme de cateva zile  , atat de cald incat cu greu imi amintesc ca am putut rezista afara sa imi  mut in gradina  rasadurile crescute pana atunci in ghivece, dar mai nu poate fi pusa la socoteala intrucat  mai nu este luna de vara .

Care va sa zica, s-a dus inca o vara. Insa inainte de a pleca, vara asta scurta, ca nu m-am plans destul de ea: nu doar ca a fost mai rece decat oricare alta traita de mine pana acum

(incat mai ca-mi vine sa-l cred pe un om de stiinta rus care in urma cu vreun an citisem ca ar fi spus ca soarele intra intr-o perioada de racire si posibil sa fim in apropierea unei noi ere glaciare, haha, bucuria mea) ,

dar a venit si tarziu, foarte tarziu, pe 20 iulie inca era atat de frig incat ar fi fost bine sa am  un pullover la mine (si nu aveam, asa incat imi amintesc de seri de iulie reci, friguroase , nu racoroase intr-un mod placut )  si  a plecat repede, inainte de sfarsitul lunii  august.

Insa, asa cum incepusem sa spun, inainte de a pleca , mi-a facut o surpriza. Inca pe timpul ei, inainte de linia de finish 🙂 ,  un iris plantat  anul trecut in curte, pe  care l-am cumparat de la Bakker a inflorit  intr-o vreme in care  nu m-as fi asteptat .

Vazusem in urma cu vreo doi-trei ani o poza cu un grup de irisi de diferite culori in catalog de flori bakker , si o parte dintre ei mi-au placut tare;  insa printre ei erau si unii bleu deschis si albastru , asa cum eu mai aveam. Prin urmare nu m-am simtit foarte motivata sa cumpar intreg pachetul, asa cum erau oferiti spre vanzare intrucat unii chiar nu imi trebuiau , nu mi-i doream si nu imi placeau, consideram ca ii am si nu merita sa mai dau bani pentru altii asemanatori, asa incat desi unii mi-au placut, per total pachetul nu il doream si  am renuntat sii la cei la care râvnisem .

Dar …asa sunt eu: daca nu imi iau ceva, raman cu gandul lipit de vitrina imaginara din mintea mea in care stralucesc florile pe care mi le-as fi  dorit . Intr-un fel e bine asa, am timp sa mai cantaresc daca e bine sau nu sa iau decizia de a cumpara.

Si uite asa, mai tarziu am spus ca neaparat voi lua pachetul cu  cei cinci irisi in cinci culori de la bakker in primul sezon deschis vanzarii de flori. Asa ca in primavara anului trecut (2012) : zis si facut. Am luat irisii si i-am plantat in gradina, fara sa ma astept sa ii vad infloriti prea curand. Din experientele anterioare cu irisi cumparati am observat ca pana sa faca  prima floare dupa plantare , trec unul, doi sau chiar mai multi ani.

Prin urmare irisii mei anul trecut n-au dat niciun semn. In luna mai de anul acesta,  cand este sezonul infloririi irisilor, de asemenea, niciun semn.

In schimb, acum, la sfarsit de august , intr-o dimineata inainte sa plec la servici mare mi-a fost surpriza sa imi iasa in cale, pe o vreme rece si cam ploioasa , o floare mare, dar mare de iris.

Nu stiam ca irisii pot inflori si vara sau catre sfarsitul ei, la trecerea de la vara spre toamna.

M-am apropiat de floarea mare  si asa cum ma astept de la oricare iris era foarte  parfumata, mi-am incarcat plamanii  cu parfumul lor proaspat si am plecat inviorata spre celelalte drumuri pe care le aveam de parcurs in acea zi.

Asta cred ca era unul dintre irisii pe care nu i-am dorit .

Dar iata ca s-a dovedit si cel mai harnic, fiind primul si singurul care a inflorit pana acum din tot grupul de tuberculi cumparati si este si unul deosebit, cu inflorire intr-un sezon in care alti irisi sunt in repaus , iar parfumul este unul deosebit de placut si inviorator. Nu mai regret ca l-am ingaduit si cumparat si pe acesta . Acum imi e chiar drag :).

 

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.