Eu si gradina

30 Noiembrie 2013

Insecte pradatoare

Pe inserat, de curand ajunsa acasa, am deschis televizorul .Asa fac de obicei cand intru in camera mea , ca semn ca din momentul ala am ajuns acasa si ma pot relaxa, dau drumul la tv, calculator , ma uit la cartea de pe noptiera si daca este una care imi place, parca ea imi face cu ochiul, eu ii dau binete cu o privire  si  imi spun ca am ajuns si ca in curand imi voi putea relua povestea .

Televizorul mergea, dar eu nu eram atenta la ce se difuza pe post , tratandu-l ca pe  zgomot de fond . Unii asculta muzica, eu ascult documentare gen discovery.

Cand imi aluneca privirea pe ecran si ce vad?Pe una care isi zice doctor G , cu gura pana la urechi , satisfacuta ca a mai avut o victorie in descoperirea cauzei necunoscute (pana la isparava ei) , a mortii unui om .Ma enerveaza grozav si femeia si emisiunea in care apare ea.

Cand o vad alerg dupa telecomanda sa mut la primul canal tv ce mi-e la indemana. Si de obicei e…Animal Planet :). Sunt atatea emisiuni interesante acolo! Zi de 72 de ore de-as avea …sa am timp de mai multe, as urmari si toate emisiunile acestui post tv.

Pe Animal Planet erau cateva scene filmate in care niste furnici atacasera o viespe si se pregateau sa o manance. Mi-am amintit ca si eu aveam o poza de asta vara, in care niste insecte devorau o viespe.

O data , admirand un castravet , adica planta mama a micilor viitori castraveciori murati , cu aparatul de fotografiat la mine, vad cum in apropierea florii de castravete atarna ceva .Sa fi fost un paianjen, o frunza rupta sau altceva…m-am apropiat cu prudenta sa nu deranjez sau sa nu fiu muscata de insecta suparata ca ii stricam petrecerea .Cand ma uit mai bine, o albina, viespe sau ce o fi fost, atarna agatata de o alta insecta. Cu aparatul de fotografiat am vazut mai bine, in casa, pe calculator decat la fata locului, cam ce se petrecea.

Sa fie o buburuza pradatorul care papa viespea?

Si alta data, mai multi gandaci rosii pareau a se indestula tot dintr-o viespe ori albina , alta decat victima de mai sus. Probabil ca au gust bun si sunt vulnerabile la atacul altor insecte pradatoare si pofticioase , amatoare de vanatoare.

Fotografiile le-am facut cu bucurie, dar si cu regret fata de ce patisera micile victime. Lipsa de entuziasm din povestirea de acum e datorata  zilei epuizante pe care am avut-o.

Dar vine decembrie, luna…odihnei? A cadourilor?

Astazi in drumul meu am trecut si pe langa un shopping city cu o parcare enorma, de a carei marime m-am tot mirat de cate ori treceam pe langa ea si am zis sa intru sa cumpar si eu cate ceva din cele necesare pe acasa. Dar ce credeti? Parcarea era plina. Am gasit cu dificultate un loc liber , iar cand eu ma pregateam sa plec se opreste cineva sa ma intrebe daca eliberez locul, ca nu mai gaseste alt loc sa isi parcheze masina. Incepe nebunia cumparaturilor. Deja.

27 Noiembrie 2013

2 in 1-cartof si rosie

Filed under: filme, muzica, tv, legume si fructe, Noutati — Etichete:, , — Mihaela C.P. @ 7:47 pm

Si in gradina se poate sa prinzi (cum s-ar zice)  doua dintr-o lovitura. Doua culturi , de cartofi si de rosii de pe aceeasi suprafata cultivata …cu cartofi altoiti cu rosii. Mai exact a fost indepartata partea inutila a cartofului, frunzele  si pe tulpina lui, viitor poltaltoi , ce trebuie sa fie suficient de groasa incat sa suporte noua planta , a fost grefata o bucatica de tulpina de tomata a carei tulpina zice ca ar trebui sa fie de diamentru aproximativ egal cu cel al portaltoiului .

Unii altoiesc trandafirii, altii pomii, altii…legumele .Asa cum a reusit o firma cu reputatie buna din Marea Britanie , dupa multi ani de incercari , care a dezvaluit publicului si a reusit sa ofere  spre comercializare in numar mare , un nou tip de planta ce poate fi cultivata atat in recipiente incapatoare, cat si in pamant direct in gradina , planta  care in pamant produce cartofi , iar la suprafata dezvolta o frumoasa tomata de marime nedeterminata . Planta este anuala si nu cred ca poate fi reprodusa din seminte , ci numai prin reluarea an de an a procedeului de altoire . Ceea ce inseamna ca ori invatati lectia sa produceti acasa noua planta, ori cumparati de la cei deja cunoscatori , care in prezent sunt…destul de putini , daca nu cumva secretul e bine pastrat de firma care a reusit pentru prima data sa creeze aceasta noua planta care ofera pe spatiu mic productie …dubla. 🙂

Gustul atat al cartofilor, cat si al rosiilor rezultate din aceasta combinatie , zice ca ar fi deosebit de dulce si bun.

 

Planta e primit numele de TomTato .

 

23 Noiembrie 2013

Maci

Filed under: flori, insecte, Viața grădinii — Etichete:, , , , , , — Mihaela C.P. @ 10:48 pm

Macii… in urma cu multi ani, imi amintesc ca in fata casei cresteau ani la rand , singuri , o multime de maci anuali, rasariti din seminte . Cu floare simpla de fiecare data si cu tulpini inalte, petale subtiri ca de matase in diverse nuante de roz si cu frunze groase  . Cum insa pe brazda pe care ei cresteau aveam ingropati bulbi de  lalele, nu sapam in fiecare an considerand ca asa ii protejam mai bine, bulbii,   si se pare ca pe pamantul tare, neafanat, semintele de maci nu au mai gasit loc prielnic , apoi  cu timpul am avut tot mai putini maci si mai putini in fiecare an.

Pe vremea aia nu aveam aparat de fotografiat la indemana mea, ca sa fotografiez flori , asa cum fac acum. Insa am gasit niste fotografii mai recente putin, din anul 2004 cu acelasi fel de maci raspanditi si  crescuti la intamplare prin gradina 

sau cu macii crescuti printre delphinium peren, trandafiri si crinii despre care scriam in urma cu ceva timp  ca i-am pierdut , pe masura ce marul sub care se aflau a crescut, florile au disparut .

Si asta vara au rasarit pe ici , pe colo cativa maci .

Unii si-au gasit locul printre trandafiri , iar  albinele nu au facut discriminari , au cules nectar si de la maci si de la trandafiri. Delicios de bun 🙂 !


Au mai rasarit flori salbatice si in alte locuri anul asta , cum ar fi …unde credeti?

In gratarul de curatat talpile pantofilor aflat la intrare, in fata usii. Eu m-am bucurat ca si acolo au crescut flori , sezonul florilor este atat de scurt incat ma bucur de ele oriunde le vad ca isi gasesc cate un locusor si de data asta chiar am atras atentia tuturor sa nu smulga florile de la locul lor.

22 Noiembrie 2013

O poezie , nu a mea

Filed under: blog, carti citite, Fără categorie, poezii — Etichete:, , , , — Mihaela C.P. @ 11:04 pm

Ca multi altii, poate nu toti, am incercat si eu in copilaria mea sa compun versuri. Insa antitalent fiind , m-am lasat la timp .Nici  compuneri nu am stiut sa scriu, era un cosmar pentru mine, cand de exemplu, la inceputul scolii  trebuia sa povestim cum ne-am petrecut vacanta. Eu telegrafic, in cateva randuri spuneam tot, fata de alte prietene de-ale mele care scriau pagini intregi. Asa ca de scris m-am lamurit repede ca nu sunt buna si m-am lasat.

Insa mi-a placut sa citesc. Intr-o vreme citeam multe carti, ba inca la un moment dat citeam cu glas tare in prezenta mamei si ea asculta. Am incercat sa citesc asa cu glas tare ”Inima vrajita” a lui Romain Rolland. Am cam fost pusa in incurcatura la un moment dat, cand prin volumul doi atmosfera se incingea teribil in povestea de dragoste a personajelor , dar cu obrajii arzand de jena am continuat si am tot citit, am mai si ragusit de la atata citit, dar am dus la capat povestirea.

Si romanele ca romanele, insa mai usor imi era sa citesc poezii. Si acum cand nu am chef de nimic altceva, nici citit , nici privit , nici blogarit cu precizez: poze, nu compuneri :), pun mana pe cate o carte de poezii si mai frunzaresc scurtele povesti spuse in rime.

Si desi acum multe poezii pot fi gasite pe net, pe bloguri, eu le citesc si pe acestea, ale voastre, insa am ramas tributara obiceiul vechi si prietena cu cartea pe hartie .

La un moment dat tot topaind ca iepurasul de la o carte de poezii la alta , mi s-a intiparit  un vers in minte, pe care nu l-am retinut in contextul poeziei , ci numai in esenta lui. De aceea de multe ori ma tot intorc la el , ca si astazi, acum…

Este dintr-o poezie scrisa de Aurora Cornu  si se numeste ”Noaptea despartirilor”.Nu am gasit-o in alta parte pe internet.

A , eu nu ma despart de nimeni :), desi asa ar putea parea avand in vedere si ce scriam deunazi .

Hai sa va prezint poezia:

Noaptea despartirilor 

”Cei atinsi de aripa despartirii

Au casa rece , cu aerul mort

In care se materializeaza o singura fantoma

Totul e sinistru ca jucaria

Pe care o aduce un musafir neprevenit

Pentru copilul care nu mai este.

Universul se strange si se intuneca in jurul lor ;

E ca un cavou in care cad impasibili de oboseala

Nesimtitori la cutremure

Preocupati doar de vaga zvarcolire dinauntrul lor.

Cei atinsi de aripa despartirii,

Sunt palizi si speriati

Ca un copil care deschide o usa,  noaptea

Si se trezeste in fata unui spectacol de groaza.

Cunosc un univers cu un aer straniu si buimac

Pentru ca vegheaza noaptea;

Vorbesc fara sir

Sau tac misterios

Ca acel care descopera in el nebunia

Si si-o ascunde speriat si viclean!

Ei simt prin preajma fiorul mortii

Iar unii au slabiciunea vicioasa sa se abandoneze cu totul.

Si nimeni si nimic n-o sa-i faca sa creada

Ca intr-o zi frunzele le vor vorbi din nou

Ca apa o sa-i imbete de bucurie

Ca se vor intoarce la munca innoiti si mirati

Ca la bucuria cea mai trainica pentru ca-ti ramane intotdeauna

Si ca va deveni prietenul de drept

Al unor semeni care se recunosc intre ei

Ca francmasonii dupa semne ascunse.”

Adicaaa…ce mi-a placut mie?

Nu ca as fi vreo optimista incurabila, insa eu am vazut partea pozitiva si salvatoare din toata povestea :). Si m-am gandit ca la o revelatie, cum a scris in poezia asta autoarea ca

se vor intoarce la munca innoiti si mirati

Ca la bucuria cea mai trainica pentru ca-ti ramane intotdeauna”.

Nimic altceva nu ne apartine pentru totdeauna : nici bunuri, nici oamenii de langa noi, nici copiii, prietenii, nici dragostea. Nici chiar meseria, daca ai numai una , care in functie de contextul economic, social, poate deveni inutila .

Munca insa,  da, ca dorinta de a face ceva.

In programul meu de odihna activa din weekendul asta este pe primul plan tot munca (de placere) , aducerea in casa a florilor de ghiveci , mai ales a muscatelor pe care le-am lasat afara ultimele, stiut fiind ca sunt mai rezistente si rezista si la cateva, 2-3 grade cu minus ,cum se mai intampla uneori in noptile de toamna. Insa de saptamana viitoare prognoza meteo a anuntat si temperaturi mai scazute de atat , astfel ca e recomandat sa nu le mai testez rezistenta .

 

20 Noiembrie 2013

Ce-si face omul cu mana lui

Filed under: filme, muzica, tv — Etichete:, , — Mihaela C.P. @ 8:59 pm

”Nimeni nu te poate insela. Tu singur te inseli asupra celorlalti.”

(citat celebru- J.W.von Goethe)

18 Noiembrie 2013

Crinii

Filed under: Crini, Crini de o zi, flori, Viața grădinii — Etichete:, , , — Mihaela C.P. @ 7:21 pm

Anul trecut, adica in 2012, am avut ingropati in gradina, parca din toamna anterioara, da, sigur din toamna, niste bulbi de crini. Vazusem undeva, intr-o revista,  mai multi crini de diverse culori, cu pistrui sau pete de culoare diferita , ce mie mi s-au parut interesanti atat ca aspect, cat si ca oferta pentru pachetul de bulbi oferit spre vanzare.

Mai avusesem crini si in alti ani, dar am facut cum am facut si i-am pierdut. Unii au ramas la umbra unui mar care a crescut in scurt timp de la stadiul de nuia la stadiul de pom bine facut, peste altii s-au intins tufe de zmeur si i-au napadit , altii…cine mai stie ce au patit si din mandretele mele de crini am ramas doar cu amintiri.

Si mi-am zis sa mai incerc inca o data si …poate inca o data. Voi vedea cum vor evolua cei de acum.

Daca in vara 2012 mi-au inflorit, insa nu foarte bogat, mi–am zis, asa cum fac de regula cu tot felul de flori plantate in primii ani, sa mai astept inca un an, sa se acomodeze bulbii  cu solul , sa si sporeasca in pamant bulbul astfel incat sa dea in anul urmator mai multe flori, mai mari, poate mai bogate .

Si i-am asteptat in 2013 cu sperante de captat parfum si poze de la multe flori de crin in acele multe culori (din pozele revistei).

Insa….cum sa zic?

Sa dau vina pe cineva? 🙂

Daca ar fi facut-o altul din casa sau gradinar din afara , l-as fi bombanit toata vara ca mi-a stricat crinii. Insa cum eu am comis-o, cu mana mea…am zis ca ma iert .

Si probabil daca si in alti ani la fel se va intampla, o sa renunt la florile de crin din curte. Cu atat mai mult , cu cat citisem pe undeva ca nu fac casa buna cu pisicile. Iar eu am pisici (ah, apropo de asta, ieri Tili cred ca s-a aruncat de la inaltime de undeva si si-a fracturat o labuta din spate, ca aseara a aparut acasa schiopatand, iar acum zace , nu a mancat nimic toata ziua, nu ma lasa sa pun mana pe ea, e o pisica tare necajita) si nu vreau sa le dauneze din curte ceva.

Ce am comis adica? Remembering…

Eu sunt cea miloasa care aduna de pe drum melcii sa nu ii striveasca sub talpi cate cineva. Si mari daunatori am constatat ca nu sunt, insa le-au placut mult petalele de crin, atat de mult incat anul asta in loc de crini am avut niste ciupiti de …melci, era sa zic de molii, dar nu corespundea cu adevarata situatie din gradina mea, cum se poate vedea din minunatul crin portocaliu, intre margarete din care abia a mai ramas cate-o petala,  ceva .


Asa incat pentru anul viitor, voi urmari cum va evolua situatia crinilor. Daca din nou vor fi mancati de melci, ma reprofilez pe altceva. Si asa mie in vaze crinii nu imi plac, desi se vand destul de scump in piete , parfumul lor puternic mie imi da dureri de cap. Insa in gradina ma gandeam ca o alee de crini, ar fi fost poate frumoasa(nu ca as fi si plantat bulbii ca pentru o alee, doar planuri ipotetice de viitor , poate…candva, dar acum, neeaah…intre melci si crini, am ales melcii) .

Insa o sa imi fac  alee de …crini de o zi, hemerocallis , mai rezistenti, se inmultesc grozav de usor si sunt atat de multe varietati de nuante si culori !Nici nu sunt pe placul melcilor , am observat , infloresc o perioada mai indelungata si  cred ca mi-ar fi mai pe plac si mie si tuturor celor cu care impart gradina.


 

10 Noiembrie 2013

Bibiloi si bibilica

Filed under: animalute, Pasari — Etichete:, , — Mihaela C.P. @ 2:56 pm

Cateodata vremea deosebit de frumoasa de toamna ne face surprize , dar ne modifica  si planurile. Cum sa fi stiut dinainte ca va fi atat, dar atat de frumos de stat afara, la soare aproape de jumatatea lunii noiembrie?

Asa incat am lasat balta orice altceva imi planificasem pentru ziua de sambata, care probabil ca la toata lumea e ziua de bataie cu privire la muncile casnice , cand ai impresia ca vei avea timp sa indeplinesti liste intregi de planuri si am iesit in curte. Cerul…albastru, senin, fara niciun nor .

Spre bucuria noastra, dar si a tuturor pasarilor din curte, care au primit liber prin toata gradina de cand am cules tot ce mai ramasese nestrans  dupa gerul venit brusc in septembrie. Si cand spun  ”spre bucuria  pasarilor”, vorbesc si despre cele cateva noi venite , pentru care  vremea placuta le face acomodarea mai usoara .Ca una e sa simti ca ai fost adus fara voia ta la Polul Nord/aka Siberia si alta  sa te simti bine primit , cu (macar un strop de) caldura.

Noile venite sunt bibilici-fete. Cel putin eu asa am solicitat crescatorului (adica …”eu”?  eu prin intermediul intermediarului intermediarului, adica mama si unchiul , varul ei, telefonul fara fir, insa dorinta de a avea bibilici -fete a fost a mea). De ce bibilici? Pentru ca din puii de bibi pe care i-am avut noi si crescut de mici, de la varsta de doua-trei zile, majoritatea celor care au supravietuit au fost bibiloi.Am avut si vreo trei bibilici fete insa dintre  ele una a ologit si dupa o vreme am ramas fara ea , alta s-a imbolnavit si s-a prapadit si imi mai ramasese in vara asta o singura bibilica printre bibiloi. Cand de fapt recomandat este sa ai la un bibiloi sau la un cocos mai multe bibilici, respectiv gaini  in proportie cam de 5 pasari femele la un mascul. La noi nu era asa, si in plus pe mine nu pentru reproducere ma intereseaza bibilicile , nici pentru carne, nici de expozitie , ci ca sa avem pentru consum oua de bibilica, care sunt preferatele mele. Asa ca ma gandeam ce o sa ma fac eu daca raman si fara ultima biba supravietuitoare .

Prin urmare a venit timpul sa creasca marisoare bibilicele crescatorului din sursa-sursei , incat sa poata fi deosebite femelele de masculi  si aduse conform comenzii,  numai fete :).

Au implinit o saptamana (parca, ori sa fie doua?) de cand sunt la noi si cum a fost vremea frumoasa , am profitat de ea sa ies la ele si sa facem cunostinta mai bine. Ca in timpul saptamanii nu eu ma ocup de ele, si nu ma vazusera suficient de des incat sa ne si imprietenim :). Asa ca sambata , cu aparatul de fotografiat (de ce   oare? spun imediat) am iesit sa le fac si poze. Poze ca sa studiez bine si sa trag concluzia care e diferenta certa intre bibilica si bibiloi. Multi se intreaba asta si stiu deoarece nimeresc de multe ori pe blogul meu cautand dupa expresii asemanatoare celor ”care este diferenta bibilica-bibiloi”.Ei,  si avand in vedere ca eu numai bibilici am comandat de la crescator, am zis ca am prilejul sa vad bine acum care ar fi diferenta .

Nu a fost deloc usor sa le fac poze, ca nu prea stateau frumos , ca la fotograf , ba si cand le prindeam de aproape , imi mai batea si soarele in fata si ieseau pozele neclare .De speriat de mine, nu s-au speriat , pareau curioase de prezenta mea si a aparatului care clickaia in fata lor , insa  nici foarte incantate nu au fost.

Deosebiri (intre mascul-femela) dupa marimea lor  nu sunt, la forma corpului, nu sunt , la barbite , eu nu am vazut . Si m-am uitat mai bine  la cornul de pe cap , care este echivalentul crestei la gaina-cocos. Observasem de la bibilicile pe care le-am avut anterior ca uneori, insa nu mereu, la bibilici cornul este foarte mic , putin dezvoltat, cum este la ea, singura noastra bibilica ramasa din grupul de pui crescuti de noi (cea din prima poza) :

Baietii in schimb, bibiloii  , au cornul mai bine dezvoltat, mai țuguiat , asa cum se poate vedea in urmatoarele fotografii(a doua, a treia si a patra ).


In afara de bibilica noastra, cu cornul mic , celelalte fete se deosebesc de bibiloi tot prin marimea cornului, care este mai mic la femele, dar as zice eu si prin unghiul mai mare, mai obtuz care se vede format in continuarea ciocului (in urmatoarele doua fotografii, cele aflate in grup de doua si apoi de trei).




In ultima poza este un colaj in care am prins alaturat o poza cu doua bilici si alaturi un bibiloi. Am zis eu ca asa s-ar putea vedea mai bine diferenta.

7 Noiembrie 2013

Carti nemuritoare

V-am mai aratat  carti care ma asteapta sa revin asupra paginilor lor , coperti ce au fost deschise, praful din paginile lor de inceput inlaturat cu mica curiozitate, foile deranjate si povestile abandonate ,  lasate in asteptare.

Este destul de greu sa intalnesti o carte care sa te cucereasca din primele randuri si pe care sa n-o mai poti dezlipi din ganduri. Mai gasesc uneori si astfel de subiecte arzatoare, pe care as vrea sa le pot descifra cat mai repede si neincetat pana la terminarea cartii (asa ma gandesc ca au gasit cei care citesc carti in metrou , in picioare, intre doua statii, in inghesuiala sau la lumina uneori neindestulatoare). Dar si cand dai de cate un astfel de subiect!…

Ei, insa acum, toamna , in serile  intunecoase  si mai tacute  ca peste vara, in care de atata liniste se aud si pasii   pe trotuare, am gasit timp si receptivitate catre povestile incepute si neterminate. Macar atat , daca nu  si poate un dram de curiozitate.

Asa ca m-am intors spre volumele tiparite si aflate in asteptare la capul patului , in subiectul carora m-am introdus cu interes, dar care parcurse pagina cu pagina si capitol cu capitol nu au reusit initial  sa ma convinga foarte tare. Insa cum obiceiul meu de demult era ca o carte odata inceputa sa fie si terminata, indiferent daca imi placea ori ba, am revenit sa le parcurg si pe cele de acum pana la ultimul lor rand.

Din  teancul de carti , am ales coperta cu titlul cel mai promitator (”Un atlas al dorintelor zadarnice”) si a carei culoare (albastru intens) este in  ton cu culoarea serilor,  aflate la primele minute  de intunecare .

In plus , in ultima vreme am descoperit ca ma atrag  cartile scrise de autori din orient , desi imi este greu sa  retin numele personajelor , uneori  imi dau seama tarziu daca e personaj de genul masculin sau  feminin si trebuie sa citesc cateva randuri , eventual sa mai si revin pentru lamuri ulterioare ,alteori pe masura ce intru in subiect fac confuzii si mai amestec datorita numelor noi pentru mine pe cate unii cu altii,   insa ce imi place foarte tare sunt locurile incarcate de atmosfera exotica  precum si obiceiurile diferite ale  acestor popoare , cultura lor diferita , viata povestita in carte , care desi uneori  modesta sau poate chiar mizera nu este ca cea din zilele noastre , astfel ca cufundandu-ma in lectura ma simt ca facand parte din poveste , iar atunci cand ies pentru restul orelor de peste zi , calc ca pe vata, pe un drum ce este provizoriu si nu cel al meu, ci numai pana la urmatorul capitol din carte .

Cartea in cele din urma mi-a placut. De subiectul ei si motivul introducerii destul de vaste in el, m-am prins abia la sfarsit si mai bine spus dupa ce am terminat-o si am reluat in gand locurile si personajele din capitolele de inceput.

Dupa ce am terminat-o , insa, m-am descoperit destul de  intristata ca s-a sfarsit. Si ca nu mai am o astfel de atmosfera in care sa ies de aici in fiecare zi. M-am uitat la celelalte carti incepute si…neah, nu mi-am dorit sa intru in ele. Asa ca am iesit in oras, neplanificat, mai mult ca din intamplare, caci nu aveam de fapt niciun ban la mine si am intrat si in librarie. Vroiam sa vad daca gasesc in Campina cartea ”Nana” de Emile Zola. O vazusem pe net, dar daca puteam sa o iau de aici, cu atat mai bine. Insa ajunsa in librarie am uitat numele autorului asa incat am intrebat de cartea ”Nana” si atat , ”scrisa poate de…Victor Hugo” am mai spus eu. Vanzatoarea s-a uitat in calculator, acum evidenta cartilor din librarie se tine pe calculator si mi-a spus ca nu au nicio ”Nana”.

In fine, ma indrept singura catre rafturi si ma trezesc fata in fata cu un titlu de carte . Nu m-ar fi interesat nici acum subiectul, cum nu m-a interesat nici la varsta copilariei cand de regula este citita aceasta carte si probabil chiar recomandata de profesori (eu nu imi mai aduc aminte de o astfel de recomandare, dar este posibil sa se fi intamplat asa la vremea copilariei mele) daca nu la un moment dat , mi s-ar fi spus de catre un domn onorabil ajuns acum la multi ani deja de la pensionare ca viata unei femei acum aproape de finalul vietii, dupa care copiii din vecini se zice ca ar arunca cu pietre numind-o vrajitoare, cu casa a carei vitrina cu  aspect ciudat a facut si obiectul unui articol de ziar (ceva gen ”casa cu papusi spanzurate”, parca) si  pe care eu am cunoscut-o tangential, ei bine omul acesta a spus ca viata ei ar fi fost  ca in ”Marile Sperante”.

Titlu de carte foarte cunoscut , care insa mie nu mi-a spus mai mult decat un…Charles Dickens si atat. Mi-a fost rusine ca nu am inteles ce a vrut atunci sa imi spuna si in subconstient mi-am dorit sa depasesc impedimentul si din curiozitate sa aflu si cum adica putuse fi viata ei ca …in ”Marile Sperante”.

Ei, cand am fost pusa fata in fata cu aceasta carte, am considerat-o o intalnire ce trebuia sa se intample si pe care nu aveam cum sa o mai ignor. Asa ca acum ea este cartea cu care imi petrec mare parte din timpul liber si disponibil . Imediat m-am simtit absorbita de subiectul ei, categoric Charles Dickens stie sa te retina in povestea lui  si pe masura ce citeam din ea, incepeam sa vad (cum se zice) cu ochii mintii  cum…o data evadatul , in cimitir il scutura pe Pip atarnat cu picioarele in sus, ca sa ii ia tot ce se gasea in buzunare…o alta data cum a fost primit de Estella cea frumoasa , rea si batjocoritoare  , la casa unei doamne bogate si ciudate si condus pe culoare intunecoase cu lumanarea aprinsa….cum arata domnul Jaggers cu sprancenele negre, stufoase …in fine, de aici mai departe…revedeam in minte scene si da, cred ca am vazut si un film cu numele asta. Am cautat pe net, am aflat ca a si fost facut un astfel de film , deci cred ca eu l-am vazut si acum imi amintesc din el flashuri.

Acum, in plus, parca simt ca desi Pip crede ca binefacatorul lui sponsor este batrana doamna bogata si inchisa in casa cea mare, oare nu se inseala el si acest binefacator sa fie evadatul din puscarie pe care el, copil fiind l-a ajutat cand era nedreptatit si in nevoie? Sau ma gandesc eu prea mult la…”Mizerabilii” si de data asta  nu va fi la fel? Ei bine, asta ma tine prinsa de subiectul cartii si nu vreau sa ma desprind din el. 🙂

Acum o sa termin aici si ma duc sa continui sa citesc. Dupa ce voi termina povestea, voi reveni cu povesti din gradina mea, de pe vremea cand era infloritoare. 🙂 Sau gustoasa, parfumata, vie, promitatoare…

Va urez sa va simtiti fiecare din voi cuceriti de cate o poveste , o carte fascinanta , nemuritoare .

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.