Salut 2013! Welcome 2014!

La sfarsit de ani, platforma wordpress , pe care eu imi las la vedere parerile mele , in principal despre flori si gradinarit , trimite cate o statistica fiecarui blogger cu activitatea din anul in curs de a se sfarsi , dar si recomandari despre ce ar trebui sa mai scriem, intrucat au fost subiecte cu mai mare cautare .La mine, cele mai citite articole au fost cele despre bibilici, rosii si gladiole .Desi despre gladiole am scris foarte putin, de doua ori numai , iar wordpress imi recomanda sa mai reiau aceste subiecte. Mie insa mi se pare ca recomandarea nu e potrivita intrucat mai am si multe alte subiecte noi de abordat, care ar putea avea mai mult succes  sau …poate ba.Dar daca voi avea ceva nou de spus (si am cu certitudine si altceva decat sa ma repet), asta voi face.

Pe mine insa nu ma intereseaza succesul aici, nu scriu pentru laude , pentru aplauze , ci numai de placere , despre ceea ce imi place sau, cand e cazul, scriu si despre ce nu imi place .Asa ca de succes sau nu , scriu despre ce stiu, ce mi se intampla, ce am vazut, citit , facut , aflat , simtit in diverse imprejurari.

Cand nu scriu, citesc. Pe bloguri , sau carti. Cand am timp liber si dispozitie si atractie catre carti, citesc carti. Zilele astea cum am avut  timp , am citit doua carti, pe una am terminat-o si mi-a placut , ”Femeia alba pe bicicleta verde” , a carei  actiune se petrece in Trinidad-Tobago, o insula exotica, cu climat (probabil) tropical,  foarte cald si umed ,  in care cateva familii de europeni se instaleaza  si  unde sunt tratati de catre negrii bastinasi drept exploatatori  si  felul in care este perceputa atat insula, cat si oamenii , de catre personajul principal, o frantuzoaica , Sabine, casatorita cu un britanic plecat la munca in aceasta insula, colonie britanica.

O alta carte am inceput-o de curand, dupa terminarea celei de care spuneam mai sus  , alaltaieri seara, si desi tocmai aflasem de  pe yahoo ca nu e bine sa citesti seara inainte de culcare (de-aia poate eu m-am trezit luni dimineata de la 4, neobisnuit pentru mine si intre 4 si 6 am citit, apoi iar dupa sase am mai reusit sa mai dorm putin), eu nu am putut lasa cartea, care imi place si cu ale carei personaje uneori , desi ii vad in minte ca pe niste japonezi mititei ,  diferiti de noi prin obiceiuri, cultura, trasaturi , tot ceea ce descrie autorul   , uneori reusesc sa ma identific . Cartea se numeste  ”La sud de granita, la Vest de soare”.O voi termina in curand, insa …la anul :).

Vorbeam despre blog, statistica  si recomandarile sale. Blogul am inceput sa il scriu dintr-o intamplare . Intai am gasit un blog despre o gradina care mi-a placut, blogul Alexandrei , cu care am inceput sa vorbesc si care m-a indemnat sa incerc si eu sa scriu ceva, poate imi va iesi bine. Si am scris intai cateva traznai, apoi iara  una, alta si tot asa, uneori cu pauze . La un moment dat, cineva, nu am retinut numele , m-a  intrebat  comentand  pe marginea unui articol , de ce nu mai scriu, ca articolele mele o incurajau si pe ea sa incerce sa mai faca in gradina cate ceva . Prin urmare scriind am ajutat pe cineva si poate mi-am fost de folos chiar mie .

Celor cunoscuti nici nu le-am spus la inceput ca scriu pe un  blog. Desi pentru o vreme am publicat la cererea unei doamne pe care nu o puteam refuza si intr-un ziar local, tot pe teme de plante si gradini , deci nu imi era rusine de ceea ce faceam , insa vroiam sa scriu fara constrangerea pe care as fi simtit-o stiindu-ma citita de cineva cunoscut, care pe aceasta cale putea vedea prin cuvintele scrise de mine, chiar dincolo de masca de zi cu zi . Ca toti purtam masti prin care vrem sa ii lasam pe cei din preajma noastra sa ne vada intr-un anume fel, de multe ori ne ascundem tristetea ca sa nu se supere si ei sau nu ne aratam bucuria , pentru motive uneori greu de explicat altora si de inteles   de catre acestia .

Am inceput blogul ca pe o intamplare, care nu stiam cat ma va tine sau daca voi mai continua mult ori ba, si  imi doream sa fiu pe cont propriu, sa scriu liber fara sa ma gandesc ca va citi si unul sau altul care ma cunosc si ce-ar putea sa zica despre una sau alta dintre cele exprimate de mine aici.

Si nu am spus nimanui. Cu timpul insa, i-am dat adresa blogului verisoarei mele ,Cristina,  care din familie dupa mama si tata e persoana cea mai apropiata mie si apoi anul asta , dupa ce am reluat relatia cu fosta mea colega de banca din liceu, tot Cristina, o prietena candva foarte apropiata  si in ultimii ani omisa , nu uitata , si cu care ma bucur ca am inceput sa discut mai des si sa o vad pe mess zilnic , chiar daca nu vorbim, macar sa o vad acolo,  cand sunt la servici sau acasa si imi arunc privirea ma bucur sa vad pe cineva apropiat , ma bucur ca o simt alaturi de mine chiar  in felul asta  (atat pe ea, cat si pe verisoara mea ) , ei bine si prietenei mele  i-am spus de blogul meu.

Si ajutorul meu in gradina impreuna cu familia lui imi mai citesc cateodata blogul.

In rest, cu toti ceilati cititori ai blogului meu se pare ca am in comun pasiunea pentru gradini, gradinarit , pasari sau animale, sau de ce nu, carti :). Sau muzica, orice alte subiecte abordate de mine aici.

O sa termin tarziu de scris articolul asta, dar as fi vrut sa reusesc sa il public anul asta, ca sa incep anul 2014 fara balastul realizarilor sau nerealizarilor din 2013 si care ma gandeam ca ar putea sa faca azi obiectul acestei analize la sfarsit de an. M-a prins seara scriind pe blog, ca toata ziua am calcat ca o disperata , deoarece ramasesem cu multe restante sifonate si nu am vrut sa trec asa in 2014. In timp ce calcam, cand am auzit primul SMS (cu urari pentru noul an, cu ce altceva ar putea fi astazi un SMS) , m-a apucat panica.

(apropo, dupa ce citesc sau scriu pe telefon un sms nu mi se mai stinge lumina si mi se consuma bateria)

Mi-am dat seama ca a inceput numaratoarea inversa si eu nu sunt gata, cu nimic nu sunt gata . Ar trebui la anul sa iau masuri sa nu mi se mai intample asa ceva :).

Prin urmare dupa ce am terminat de calcat, cu gandul  la blogul pe care nu l-am inchieiat oficial anul asta , am inceput sa scriu din cate aveam in minte, cate ceva.

Despre anul 2013 nu pot spune ca a fost rau pentru mine si familia mea. Am fost cu totii sanatosi si asta e cea mai mare multumire .In gradina am avut realizari , dar si incercari noi care nu au dat rezultate.

Intre noile incercari, pe care le voi relua si in 2014 si sper ca de data asta cu rezultat favorabil este buretele vegetal, lufa. Pe care eu l-am considerat ca pe un castravete obisnuit, care nu are nevoie de multe luni ca sa se coaca si nu a fost asa.

Si vinete am avut, insa o recolta cam rusinoasa , niste vinete mici ori prea subtiri , desi le-am plantat in solar am zis sa le ofer caldura cat de multa .

Dintre ardeii iuti, o parte s-au uscat la locul definitiv in care fusesera plantati in gradina si nu stiu de ce, desi au fost udati la fel ca si ceilalti.De aceea si recolta de ardei iuti a fost mai saraca decat in anii anteriori, insa ma multumesc ca tot am avut cativa . Daca s-ar fi uscat toti, cum era 🙂 ?

Trandafirii englezesti plantati in urma cu un an au crescut si inflorit insa nu multumitor .

Mai am multe, multe de facut in 2014 in gradina.

Si in gradina vietii mai am de pus la punct cate ceva , dar asta…e alta discutie , pe care ar trebui sa o port cu altcineva . 🙂

2013 , un an bun, ne despartim de tine acum.

Bine ai venit 2014, LA MULTI ANI tuturor!

Ziua de azi

-Ce a fost astazi ?

”azi a fost sambata”

-Da, si ce altceva a fost astazi, sambata?

”a fost (sau mai este) …Vocea Romaniei”

-Ei, da, o fi fost Vocea Romaniei. Dar ce altceva a mai fost azi, sambata…?

”…21  decembrie”

-Da, si? Ce e pe 21 decembrie?

…”e solstitiul de iarna, a inceput iarna astronomica”

-Da, bine, adica nu prea bine, optimistic , ce se mai intampla la 21 decembrie?

…”se intampla…ziua de dupa Ignat, sfarsitul purceilor” 😦

Da, aici vroiam sa ajung. Cand se fac multe preparate din carne de purcel .

Nu sunt o carnivora, nu sunt nici ca vedeta aceea cu gaina in brate , o aparatoare a dreptului la viata al animalelor si sustinatoare a imbracamintii din piele ecologica si alte , alte. Dar in perioada asta, de la sfarsitul lui decembrie pana…prin ianuarie, februarie, e singura vreme din an cand manac si eu carnati, asta pentru ca sunt facuti de casa, la noi acasa, dupa o reteta nemaipomenit de buna, dupa parerea mea .

Asa incat,  cand e Ignatul, noi nu taiem purcelul, ca nu crestem purcel in curte , insa ne aprovizionam de la magazin cu purcel si cu vitel, si cei priceputi prepara diverse produse traditionale :carnati, lebar, toba.

Eu insa nu mananc decat carnati .Dar carnatii or fi ei buni proaspeti, insa au gustul perfect daca sunt putin si…afumati.

Si neaparat  si cu mustar .

Pana anul asta, iarna eram abonati la rand la afumatoarea unui vecin. Nu ne tinea la coada tare mult, ca avea loc si pentru noi si pentru altii in afumatoare. Insa  de anul asta, gata, s-a terminat. Avem propria afumatoare in dotare :). Pe care, e drept ,  o folosim…doar cateva zile pe an .

Iat-o in poze, mai jos.

Este formata din doua corpuri: un cazan , in care se aseaza si se aprind lemnele  , legat de corpul in care stau produsele din carne printr-un burlan, prin care circula fumul. Burlanul are si el o smecherie :). In interiorul lui este un ghem de plasa de sarma care sa impiedice scanteile sau funinginea sa treaca in dulap .

In partea de jos a cazanul exista o usita prin care este alimentat cu lemne. Lemnul de prunul se zice ca da in afumatoare cea mai buna aroma. Noi am avut doi visini uscati si cred ca ei au dat lemne pentru afumatoare anul asta :).

In dulap exista bare de  care se pot agata carnatii cat sunt expusi la fum sau rafturi .Fumul intra pe la un capat dinspre burlan si daca ar fi ascultator , ar trebui sa iasa  in principal printr-o fereastra mica pe care o vedeti in partea stanga , sus, acoperita cu o sita, dar am vazut ca isi face de cap si se mai strecoara si pe la acoperis .

Puteti vedea  in dotare, instalat preventiv ,  si un pet cu pulverizator , in care se afla  apa , asezat la indemana pentru stingerea flacarii , daca devine neascultatoare, un patent cu care sa poate fi ridicat capacul de la  cazanul fierbinte si o fereastra care se inchide-deschide , prin care se pot aseza produsele alimentare pe raft in vederea afumarii sau se pot face verificari (vizuale, olfactive ).

Ei, nu stiu cum  vi s-a parut, dar mie mi-a placut ”utilajul” . Si ma amuza sa povestesc acum despre el, ca si cum eu as fi specialista in …afumaturi :).

Astazi a fost din punct de vedere al vremii, o zi superba, de care cu totii ne-am bucurat. Am putut sa ies si eu  putin afara in curte . Ies foarte rar in ultimul timp si tot mai des ma gandesc cat de mult pierd petrecand timpul (necesar) la job, cand mie de fapt mi-ar placea sa stau mai mult in gradina, chiar si pe timp urat.

Si serviciul are rostul lui si castigul cel mai mare consta in oamenii pe care i-am intalnit si cunoscut acolo  si ma gandesc in primul rand la cei alaturi de care muncesc .

De fapt vroiam sa v-o arat pe pisica Tili , care s-a bucurat de vremea frumoasa de afara, ei de altfel ii place sa stea mult timp pe afara .Cand vin de la servici , de obicei ea e afara si trebuie sa o caut sau sa cer sa fie adusa in casa de cel in  tovarasia caruia isi petrece timpul  peste zi , pana la venirea mea.

Vedeti cum ii atarna niste ate de labuta ? Povesteam in urma cu ceva timp ca a venit acasa schiopatand . Dupa ce am lasat-o cam trei saptamani fara sa intervenim , crezand ca se va reface singura, si nu s-a refacut, am dus-o la medicul veterinar, de fapt el a venit si a luat-o de acasa si a trebuit operata.

Ceea ce se vede in fotografie atarnand la labuta ei cheala , sunt firele cu care a fost cusuta operatia . Mai jos este fotografiata cu pansamentul portocaliu, inainte de a-l indeparta.Firele inca nu i-au fost scoase pana acum , urmeaza.

Fara interventia veterinarului nu si-ar fi revenit deoarece avea un os deplasat de la locul lui . I-a fost reasezat osul si ligamentele la locul potrivit. 

–

 

Dreptatea lui Nichita

Un titlu din ziarul ”Adevarul” de astazi , ne dezvaluie care este secretul fericirii adevarate :

”Totul e sa ai dreptate”

(  http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/secretul-fericirii-adevarate-totul-e-dreptate-1_52b1b877c7b855ff56d074c6/index.html  ).

Zice ca in urma unui studiu recent realizat in cadrul Universitatii Aukland din Noua Zeelanda , s-a constatat ca bărbaţii care ajung să le dea mereu dreptate partenerelor de viaţă se numără printre cele mai nefericite persoane din lume. 

Cum ramane insa cu sfatul lasat mostenire de Nichita Stanescu, care spunea  tocmai contrarariul in poezia sa?

Acelaşi gând

”Fereşte-te să ai dreptate
Când eşti îndrăgostit.
Mai bine să ai umbră,
mai bine să ai rază,
mai bine să ai lacrimă,
mai bine să ai orice altceva!
Un om îndrăgostit când are dreptate
E un om singur,
Numai tristeţea are dreptate.
Tu, mai bine să ai bolovani,
mai bine să ai vulturi,
mai bine să ai albul zăpezii! ”

Rosii care nu sunt rosii

Adica tomate de alte culori .

Pe care le-am avut in vara care a trecut in gradina mea. Si ce impresie mi-au facut, daca au lasat vreuna demna de mentionat.

Prima pe lista, nu pentru ca mi-ar fi si placut cel mai tare de ea, ci numai prima fotografie-colaj este cu tomata Beauty King , adica frumoasa regelui :). Da, frumusica , nu contest, dar uneori cresc fructele cam strambe, am avut asa si in gradina mea si am vazut si pe net cand apar poze cu ea, adeseori apare si forma stramba , usor turtita intr-o parte . Este intr-o poza alaturi de rosiile mai mici Tigerella, tot dungate , ca si ea, numai cu diametrul mai mic .

Nu au crescut foarte multe rosii pe un fir, abia cateva , dar nici eu nu le-am asezat ordonat cateva fire in acelasi loc , ca sa le pot urmari bine evolutia, ci au fost cele cateva seminte, doua sau trei probabil din soiul asta, maxim cinci , puse in jardiniere  destul de aproape de alte soiuri, astfel ca atunci cand au crescut nu le-am mai putut deosebi si au fost plantate in gradina cam alandala .De-aia nici numarul lor nu il stiu, pentru ca una crescuse intr-un solar, alta cine mai stie pe unde, cum au fost multe feluri de rosii plantate amestecat nu le-am tinut bine evidenta . Oricum din acest fel de rosii nu am apucat sa culeg mai multe coapte in acelasi timp ci una azi, alta peste cateva zile si tot asa. Insa , intr-adevar, frumusetea pielii fructului conteaza. Pentru motivul asta doar si o voi pastra si pe viitor.

O alta frumusica, din care am pus insa foarte putine seminte in jardiniera si am avut tot putine fire din soiul asta a fost tomata Vechea Germanie sau pe net intalnita adesea cu numele Old German.

Cand o vedeam cum prindea a se imbujora , imi radea privirea la intalnirea cu ea. Si nu va spun cu ce pofta si curiozitate o culegeam, iar de mancat la fel, cum o prindeam, cum o hapleam cu nerabdare , astfel ca ma si mir ca am apucat sa fac si acum am gasit , totusi, o poza cu ea taiata in doua felii. Si asta nu a fost cea mai frumoasa rosie Vechea Germanie feliata. Unele parca ar fi fost aurora boreala in miezul tomatelor mele in nuante de  portocaliu si rosu :).

Vedeti in imaginea cu ea sectionata cum ii ramane pielea, ca o cojita subtire , rosiatica din loc in loc , pe margine.

Tare drag mi-a fost de ea :).

As zice ca una din cele mai harnice a fost tomata Regina alba sau White Queen. Prima data cand i s-a copt o rosiuta, si devreme, din cele care au furat primele startul , ma uitam la ea si era cat pe ce sa zic ca e o rosie pe cale sa se strice si sa cada, palida cum mi se parea. De fapt asa era culoarea ei fireasca si  mi-am amintit ca ar trebui sa fie unele chiar albe printre firele cu rosii din gradina.

Tare harnica a fost toata vara. Mereu avea in ciorchine cateva gogonele , ori apoi rosii(albe)  coapte , pana tarziu .Anul asta insa, acest tarziu a fost mai devreme decat in alti ani, deoarece au fost cateva nopti foarte reci la inceput de septembrie si rosiile, zemoase, cat de putin ar fi fost, totusi cu mai multa apa decat alte plante , au inceput sa isi schimbe culoarea si consistenta sanatoasa si nu au mai rezistat.

Despre aceasta regina alba am observat ca atunci cand e bine coapta , si nu de putine ori fructele ei sunt mari, pe partea opusa coditei pielea ei usor se coloreaza in roz .

Am avut trei feluri de tomate verzi : cele cu dungi zise  Green Zebra , zebra verde , ce sa fac daca le-am luat cu nume englezesti? Asa le spunea, asa va spun si eu . Mie mi-au placut. Foarte roditoare si ele, frumoase in salate si in borcanul cu gogonele .

Alte tomate verzi, Cherokee Green , niste amerindiene se pare, de culoare verde , care insa atunci cand sunt coapte , culoarea verde pare sa se transforme intr-un …kaki spre galbui  . Am vazut ca pe unele siteuri , nu din cele care comercializeaza si care fireste ca isi lauda marfa , ci din celelalte care doar isi dau cu parerea , ca este foarte apreciata. Calitati: fruct mare uneori, miez carnos , gust…probabil bun. Eu nu mananc rosiile separat, ci amestecate in salata si m-am bucurat in vara asta de curcubeul din salatele mele. Gustoase mi s-au parut toate, una foarte parfumata pe care am si mentionat-o intr-o descriere de data anterioara acesteia . 

Ca tot vorbeam de amerindiene, adica de soiuri de tomate care se pare ca ar veni pe filiera indienilor din America , am mai avut si Cherokee Purple . Unii le spun purpurii, altii chiar negre. De laudat multi le lauda, am vazut insa si pe altii care se intreaba de ce le lauda altii atata. Sunt adica …controversate .

Cam asa ma intrebam si eu. Mai ales ca m-au cam necajit. Le vedeam frumoase, mari, dar inca verzi si asteptand sa se coaca, mi-am dat seama ca asteptarea le strica. Si in loc sa am parte de ele la masa, nu m-am prea putut bucura de calitatile lor gustative laudate ca fiind deosebite.

Deci, concluzia mea (si imi spusese Dani, dar …pana nu  gresesti  pe pielea ta, nu te inveti minte ) : trebuie culese cand au umerii inca verzi. Altfel se vor crapa si se vor altera inainte de a le culege.

Dintre tomatele negre am avut si Black Krim si BLack from Tula. Baiu-i ca tot amestecate le-am pus, asa incat n-am mai stiut care ce e . Cred insa ca cea mare , din poza de pe masa, alaturi de o rosie portocalie, ar putea fi Black Krim. In multe imagini pe net , am vazut-o cu forma asta.

Cu o forma alungita , am avut tomatele Purple Russian , pe care in pozele de pe net le-am vazut …hm, cum sa zic, extrem de mult editate, mascate, fardate  si  departe  de adevaratul lor aspect . Ele cand se coc capata culoarea roz negricios si de fapt problema e ca nu apuca sa se coaca bine, pentru ca se crapa pe fir. Nu am reusit sa mananc multe din ele, pentru ca odata crapate mai vedeam cate-o musca sau albina cum intra si gusta din miezul ei si …albina ca albina, dar musca ma cam scarbosea :). Plus ca la unele din ele, ma uitam cam lung intrebandu-ma ce era cu dungile maronii ca niste picaturi de murdarie scurse de altundeva. Ce sa fie? Rosiile de pe un etaj superior , coapte, se crapasera si sucul lor se scursese pe cele de la etajul de dedesubt . Le patase si eu ma intrebam ce lichid maroniu se scurgea si de unde pe rosiile mele.

Ei , si patatele lunguiete, adica Striped Roman. Or fi de la Roma . Nu rodesc foarte bogat , dar sunt interesante cu forma mai putin intalnita la rosii si petele galbene , uneori sub forma de dungi , pe pielea rosie . 

Prin urmare, in episodul de astazi am mai avut inca 10  (+1 neidentificata) feluri de tomate:

-Beauty King, Old German.

-White Queen,

-Green Zebra, Cherokee Green (a, mai aveam si soiul Aunt Ruby Green  parca, dar cred ca nu am pus din el seminte si nu l-am identificat printre tomatele coapte din gradina),

-Cherokee Purple, Black Krim, Back from Tula,

-Striped  Roman , Purple Russian.

Plus sase (data trecuta), plus doua anterior , total 19. Si astea tot nu-s toate :).

Rosii de asta vara, iara

Alte si alte rosii de-asta vara, din gradina mea… unele cu mai bune, altele cu mai putin bune ? Hai sa incerc sa le amintesc daca nu chiar pe toate, pe cat mai multe ma tine rabdarea cat de-o povestire, acum  la ceas de seara .

In primul rand o surpriza placuta am avut din partea unui soi de rosioare , nou cultivat  de mine, de la care nu am avut foarte multe asteptari . Asa cum spunea si Svetlana (”phlox”) comentand pe seama celor spuse de mine, nu m-am documentat inainte de a cultiva anumite soiuri, cu privire la nimic. Am zis ca sunt niste legume, pun bobu-n pamant  si apoi rasare…mia de margaritare , ca sa citez o poezie foarte frumoasa ( ”Mama tara”).

Daca am gustat si separat inainte de a pune in salata acest soi nou pentru mine , nu-mi mai amintesc. Cred insa ca nu.

Doar in combinatia de soiuri in diverse forme , marimi  sau culori de feliute de rosii din salata, asa cum asortam uneori din  rosii de mai multe culori  , am sesizat la un moment dat un gust parfumat. Da, parfumat, plin de o aroma noua , surprinzatoare de la o rosie. Si atunci le-am luat feliuta cu feliuta pe fiecare dintre cele aflate in acea zi in castronul cu salata ,  pana am identificat parfumata.

Tot ea a fost si printre primele rosii care s-au copt, poate fiind si mai mititica de marime. Insa spre deosebire de altele tot mici, sau chiar si mai mici decat ea, aceasta a fost foarte aromata, cu un gust deosebit , care mie mi-a placut foarte mult . Si creste si frumos, in ciorchine , cu fruct de culoare rosu inchis catre grena strabatute de la codita catre varful opus de dungi verzi , tot un verde inchis. Si frumoasa , si gustoasa, si…devreme (acasa 🙂 ).O delicioasa pe nume Violet Jasper.

Atunci cand am cumparat-o , nici macar dupa o poza nu m-am orientat (ca nu exista vreo poza cu ea) , numai dupa nume am ales acest soi de rosii, gandindu-ma ca vor fi chiar de culoare violet . Nu , nici pe departe nu sunt asa, insa merita incercarea. Eu o voi pastra si pe viitor si voi pune chiar mai multe fire in gradina, decat in vara care a trecut. Anul asta am avut numai doua, nestiind ca mi-ar putea placea atat de tare.

Tot printre primele se coc si  rosiutele Tigerella, rosii si  micute , cu dungi aurii. Gustul…nu mi-a lasat nicio impresie  memorabila. Rodesc bogat si …haha, mai rasar si singure in gradina, de la un an la altul . Le-as numi ”rosia incepatorului” , pentru ca dupa parerea mea sunt usor de cultivat .

Cum spuneam si data trecuta, cand am scris despre rosiile din vara 2013, multe, daca nu toate au inceput sa se coaca cam deodata. De aceea as putea enumera printre nerabdatoarele , care nu am mai asteptat sa isi treaca altele de aceeasi culoare vremea coacerii si abia apoi sa se aprinda si ele sub razele soarelui filtrate prin folia de nailon  a solarului si poate si intensificate la orele pranzului, au fost si gogoloațele , ori  cum altfel sa le spun mai pe romaneste rosiilor astea strambe, diferite de cele cu forma perfect sferica , cunoscuta a rosiilor. Am mai pomenit-o sub numele Reistomate sau ”rosia calatorului”, atunci cand a legat primele fructe  si inainte de a se coace, la inceputul verii.

Tot dintre rosiile de marime mica, am avut si niste cherry  negre rusesti.

Intr-una din pozele de mai jos, asezate pe masa printre  mai multe feluri de rosii , cele negre rusesti sunt  in partea dreapta a ecranului, grupate. In partea stanga se vad rosiile Violet Jasper. Intre ele, dupa culoare as zice ca sunt cateva rosiute Siberian , care au putin galben la codita , mai sus rosiile portocalii, trei rosii mici Tigerella si altele.

Alte mititele au mai fost niste tomate cherry cu forma usor alungita, ovala , care singure au crescut in solar si de la care abia acum , tarziu, mi-am dat seama ca nici nu am oprit seminte. Sper sa mai rasara si anul viitor, pentru ca au fost frumoase, daca nu neaparat si gustoase.

…Si tomatele cherry portocalii , dulci, dulci , dulci si bune, bune de tot :). Pana sa se coaca , agatate de fir au fost multe, insa pe masura ce se coceau, se tot imputinau ca se mai trezea cate un hot pofticios  fata in fata cu ele si nu le putea rezista fara sa se dedulceasca de la micile  portocalute .

Cate au fost astazi? Cherry portocalii, cherry prunisoara galbene, cherry negre rusesti, reistomate gogoloațe , Violet Jasper ,Tigerella , sase soiuri de tomate. Si cu doua de zilele trecute, pana acum opt feluri.

Trandafirul New Dawn

Am avut in urma cu cativa ani , acasa , un trandafir urcator care crescuse mare si frumos si care facea una dintre cele mai frumoase flori de trandafir, mare, cu aspect de floare de trandafir nobil, cu o nuanta de  roz pal suava. Insa pozitia in care se afla nu a fost tocmai avantajoasa.

Era putin cam aproape de un perete, cam sub streasina , astfel incat de multe ori iarna sau vara nu primea suficienta apa. Si cred ca mai ales iarna, pe ger, cand radacinile altor trandafiri erau protejate de stratul de zapada, care mai tarziu la topirea zapezii le potolea si setea , el suferea de uscaciune si de frig.Asa ca dintr-o data , l-am vazut intr-o primavara uscat. Nu mai dadea nicio ramurica verde din el, asa ca ne-am luat adio de la frumosul asta .

Doar  mai tarziu, sa fi fost si in alt an , la distanta mica de locul in care se aflase el, am observat langa radacina uscata  o tulpinita mica , verde si firava cu spini. Am sperat ca ar putea fi pui de la trandafirul nostru disparut, si l-am luat de data asta din locul neprielnic si l-am mutat in alta parte , sub cerul liber, asteptandu-i si inflorirea care sa ne confirme daca era sau nu ruda, pui al trandafirului langa sau din radacina caruia crescuse .

Nu am stiut pana de curand, din urma cu numai cativa ani,  ca trandafirii poarta nume, nici ca exista atat de multi hibrizi, trandafiri noi sau trandafiri ajunsi la noi din timpuri dintre cele mai vechi, numiti trandafiri vechi sau uneori istorici. Ca unii sunt de origine chiar din Damasc, altii din China, altii din Franta si mai nou hibrizi de pe tot globul, dar mai cunoscuti la noi , fireste, sunt cei din Europa: Anglia, Franta, Germania .Din pacate, lipsa Romania cu trandafirii proprii sau cei care au existat candva ori nu au fost pastrati , ori sunt in numar redus prin colectii particulare.

Dar cum am inceput sa fac cunostinta si cu diferiti trandafiri si numele lor , mai ales de cand cu fluxul de informatii venit pe internet , aflat la indemana,   la varful degetelor , am vazut flori de trandafir si alte caracteristici care ii diferentiaza pe unii de altii. Nu ma pot lauda ca am retinut detaliile multora sau unora, dar mi-am format un pic ochiul incat sa recunosc  dupa forma si numarul petalelor , culoarea florii, uneori diferente si la culorile frunzelor ,  inaltimea plantei, spinii de diverse forme, feluri si chiar culori , pe unii trandafiri.

Printre acesti multi frumosi  am vazut un trandafir  crescut pe o arcada, mare si ordonat  dirijat , alaturi de care se mandrea o doamna cu frumusetea si delicatetea florii acestuia. La inceput doar mi-a placut si atat. Apoi tot privindu-l , mi s-a parut un pic cunoscut, oare…ma gandeam eu…oare nu am mai vazut pe undeva ceva asemanator cu el? Si tot privindu-l asa,  mi-am amintit de  acela pe care il avusesem candva mare si plin de flori chiar in gradina noastra. Dar care nu fusese condus pe o arcada, ci cocotat , prins cu fire pe langa un perete .

Insa asta din pozele publicate pe siteul care vindea trandafiri , care mai de care mai de soi , purta un nume englezesc. Si se spunea despre el ca ar fi un trandafir vechi. Ceea ce m-a facut sa ma intreb:  sa fie oare trandafirul meu crescut cine stie cum si de unde la mine in gradina, chiar acela cu nume englezesc?

Singura modalitate prin care as fi putut verifica, era sa astept langa puiul de trandafir sa il vad inflorit. Si-a dat drumul tare greu. Ba facea putine flori, ba mai cadeau si ploi care le scuturau astfel incat eu nu am reusit sa ma lamuresc prea bine daca trandafirul meu era sau ba similar cu acela din poza , caruia  New Dawn i se spunea. Zori noi :).

Mai mult decat conditiile nefavorabile de vreme, mai contribuiam si eu la ingreunarea dezvoltarii armonioase a acestuia cand (si cred ca in mod repetat, ani la rand) il tundeam cam cum se nimerea, fara sa stiu ca trandafirii urcatori trebuie taiati altfel decat cei arbustivi. Insa eu tundeam ramuri care se intindeau spre curte, spre calea pe care trebuia sa trecem noi si trandafirul ne impiedica.

De greselile de taiere mi-am dat seama  cand am vazut un filmulet pe youtube despre cum trebuie taiati si condusi trandafirii urcatori. Si anume,  urcatorilor  trebuie sa le  fie lasate ramurile  sau cateva ramuri principale care pornesc direct din pamant sa creasca si numai din cele laterale este corect sa fie tunse, astfel incat ramura de trandafir urcator sa aiba aspect de brad, o ramura lunga si pe laterala diverse alte ramuri mici, care vor fi cele purtatoare de flori.

Greseala pe care o faceam eu a contribuit la cresterea aiurea a ramurilor cu flori, care in loc sa se duca in sus, nimereau aplecate pe pamant. Cand ploua, si cum la noi ploile sunt dese, florile de trandafir cazute in iarba se umpleau de noroi si mandra floarea mea nu isi putea etala frumusetea.

Insa pe viitor voi indrepta greseala mea.

Tufa cu ramurile inflorite  aplecate-n iarba:

Suportul  din spatele lui, pe care ar fi trebuit sa urce si sa il  acopere , a ramas gol si urat. Si el ar fi bine sa fie inlocuit, ca e tare urat cu atatea innadituri .E in plan asta de cave timp, insa …e destul de complicat cu ramurile lungi ale trandafirilor deja crescuti si impletiti printre ochiurile plasei de sarma.

Dar cum de mi-am confirmat ca trandafirul meu era chiar un New Dawn? Intamplarea: la Baumax , intr-o vara, am observat ca aducea trandafiri la ghiveci .Printre ei vazusem ca avea si New Dawn. M-am uitat eu in magazin, nu prea semana cu ce aveam eu, dar in ghiveci si in conditiile din magazin, la ce te-ai putea astepta?

Sa-l iau? Nu m-a convins , dar de cate ori ma duceam la magazin, ma opream si la trandafiri, care , ca niste trandafiri dezvoltati, la ghivece ce erau, venisera cu pret destul de maricel si am vazut ca nu prea se indura multa lume sa ii ia. La fel si New Dawn statea si isi astepta in gradina magazinului  soarta. Pana intr-o zi, cand iara trecand pe acolo, l-am vizitat iar. Si nu mai era la locul stiut. Insa nu pentru ca plecase cu altcineva, ci pentru ca fusese mutat din gradina, afara, la usa, mai la vedere, fiind o perioada de reducere pentru trandafiri. Mare reducerea.

Si atunci am zis: parca  striga dupa mine trandafirul asta, m-a asteptat luni la rand , nu s-a uscat, ba tot verde se pastra , nu se mai putea amana decizia: l-am luat. L-am adus acasa si l-am plantat in apropierea celuilalt pe care il aveam , pui de la trandafirul meu mare altcandva. Si cand au inflorit amandoi in acelasi timp, s-a vazut: floarea, parfumul usor, abia sesizabil, dar placut , spinii , totul se asemana. Trandafirul meu vechi era chiar din soiul New Dawn, asa cum era si cel cu eticheta , poza si tot ce trebuia de la un trandafir cumparat .

Cel cumparat e inca mic , doar o ramura. Cel vechi, al meu, s-a mai dezvoltat, insa asa tuns aiurea. Si iata-l asta vara, in loc sa fie mandru, urias (de circa sase metri ii cresc ramurile, va dati seama cum va fi cand amandoi se vor dezvolta la potentialul lor nativ 🙂 ), deocamdata mai mic si mai modest dar plin de flori la inceputul verii si pana in toamna tot  timpul avand inflorite macar cateva.

El – ramas mic si vecinii lui, care s-au descurcat mai bine si au cucerit deja suportul din spatele lor:

Cat de bogat infloresc uneori, desi numai o data pe an, trandafirii roz urcatori 🙂 :

–

Rosii de anul asta

In iarna anului trecut am inventariat circa 33 de soiuri de rosii pe care le aveam de plantat in anul 2013 in gradina. Nu stiam cum as putea sa fac incat sa le fac loc tuturor in gradina, macar la cate un fir, doua din fiecare soi,  de gust si curiozitate si mai multor fire din soiurile de rosii pentru suc.

Am vazut pe net, mai ales pe siteuri sau bloguri in limba engleza ca ei vorbesc mai mult despre pasta de rosii si soiuri de rosii bune de pasta  , insa la noi acasa , eu nu am pomenit decat sucul de rosii facut in casa.

Si la inceputul anului in curs , chiar mi se bateau apropouri subtile ca de atatea soiuri cate am tot adunat, poate nu o sa iasa nici de-o branza, vorba vine, mai bine zis nici de-o portie buna de suc de rosii sau de-o supa de rosii , asa cum s-a mai intamplat si in alti ani, nu tocmai indepartati.

Dar nu a fost asa. Am avut rosii destule si pentru suc si pentru satisfacerea curiozitatii si a gustului pentru  ceva nou . Unele m-au incantat, altele ba.

Primele la care ma asteptam sa rodeasca au fost tomatele Siberian , cu rod rosu si Azoychka , cu rod galben . Insa prima rosie coapta din gradina nu a fost niciuna din cele doua soiuri , desi se spunea despre ele ca pot lega rod si la 3,5 grade Celsius. Numai ca la noi in luna mai, cand am scos afara rasadurile de rosii a venit brusc caldura si chiar daca s-a mai racit un pic vremea dupa cele cateva zile fierbinti de la incceputul lui mai , nu au mai prins ele in floare fiind , temperaturi atat de scazute incat sa ajunga sa se laude inaintea altor tomate mai de fite :).

Siberian…cred ca pusesem destule, sa fi fost in jur de cinci seminte, ulterior plante . Si peste vara mi-a parut rau ca am stricat locul din solar cu ele. Sunt cu crestere determinata, nu depasesc vreun metru si 30 sau cincizeci inaltime (se vede cat de mici au fost si din poza de mai jos, prin comparatie cu  floarea de galbenele crescuta langa un fir de tomata siberian). Fac fructe destul de numeroase, nici mari, nici mici cat rosiile cherry.

Pe mine m-au dezamagit , nu ma asteptam sa fie asa caraghioase, mici la stat si mici in diametru .In plus s-au copt odata cu celelalte soiuri de rosii si nu printre primele, inaintea altora, asa cum m-as fi asteptat de la niste siberiene si cum deodata cu ele  multe alte soiuri au fost  coapte ,  aveam de ales intre ce sa culeg pentru salate de tomate multicolor combinate .Iar ele neconvingatoare fiind ,  le tot ocoleam  , cacareze mici cum erau . Asa ca nu stiu daca am gustat macar una din toate cate or fi fost pe fire .Nici vremea de cules pentru suc de rosii nu era la timpul  de inceput a coacerii rosiilor, astfel ca pe micile siberiene le-am lasat neculese pe fir. Le-am fotografiat, ca erau relativ bogate in roade , asa de aducere aminte, insa in cele din urma acolo s-au ofilit sau or fi putrezit, ele stiu ce evolutie au avut, ca eu de ele nu m-am mai apropiat odata ce alte tomate muult mai atragatoare m-au tentat.

Nu o sa mai pun acest soi de rosii vreodata in gradina mea. Insa ma tem ca vara viitoare pe locul  in care au fost siberienele anul asta , va rasari padure de fire de tomate , ca asa se intampla la unele soiuri, se perpetueaza singure , pe locurile unde au cazut in anul sau anii anteriori , neculese diverse rosii  din care au ramas seminte.

Apoi Azoychka, rosii galbene, numele lor se zice ca ar veni de la numele unei fete , Aza  .Nu sunt portocalii, ci de un galben deschis. Nici ele nu m-au incantat. Au rodit foarte putin, au terminat fructificarea devreme si firele au ramas de pe la jumatatea verii numai sa faca umbra altora din jur . Nu stiu daca voi mai repeta experienta nici cu soiul asta.

Aici , intinse pe masa (cele galbene din planul indepartat).

Destul de neimpresionante, nu (fata de altele) ?

Una peste alta, concluzionand, desi celor doua soiuri cu nume ce sugereaza provenienta de la vecina Rusie , le-am acordat mult credit gandindu-ma ca sunt crescute in conditii de clima asemanatoare cu cele de la noi si ar putea sa ma cucereasca , nu au facut-o.

Ba dimpotriva, o data in plus mi-au reinnoit impresia proasta pe care o aveam inca din copilaria mea fata de tot ceea ce venea de la rasarit .Daca in copilarie dintr-un sentiment de revolta respingeam ideea de produs originar din Rusia, nici acum in timpuri democratice, de buna voie incercand soiuri de ale lor de tomate, am constat ca nu sunt pe placul  meu , nici ca gust, nici ca aspect sau mod de crestere si rodire (Siberian se pare ca totusi nu provine de la rusi, numai numele sugereaza asta, oricum ar fie mie nu imi place,  insa  Azoychka, da, e neam rusesc de rosii galbene).

Poate dintre soiurile de tomate negre, din care am avut cateva si care de fapt nu sunt din Rusia, ci din Ucraina, am incercat si le voi mai pastra si in anii ce vor urma. Poate.

Dar despre asta, va mai urma.