Update de primavara

Anul trecut , pe vremea asta , ma tot vaitam ca ningea, ningea intruna .Chiar si la sfarsit de martie la noi tot mai ningea si toata energia si seva primaverii statea inca tinuta in frau sub pamant, intarziind explozia de flori , parfum si culoare.

Anul  asta , insa, a simtit toata lumea ca a venit caldura cam mare si cam devreme. Si cred ca nimeni nu se va mira, cand in cateva zile, asa cum se si prognozeaza, va mai disparea, lasand loc temperaturilor mai obisnuite pentru aceasta primavara, dar, sper eu, fara ninsoare si inghet.

Nu ca as avea ceva plante pe care sa le fi scos deja din casa afara si care ar putea fi afectate de schimbari bruste de temperatura. Ori ca pomi fructiferi, infloriti prematur ar putea sa fie in suferinta dupa vreo schimbare majora de temperatura. Nu mai am cais in curte, ca sa ma doara cum se intampla in urma cu cativa ani , cand ii vedeam florile deschise si degerate dupa cate o noapte prea rece , dupa altele calde din primavara. Am mancat de la caisul din curte vreo 3, poate 4, dar deja incep sa folosesc o cifra cam mare cand spun 4 caise dupa cativa ani in care ar fi fost normal sa rodeasca , iar el mai mult degera. Si apoi am zis: kaput! Zona noastra colinara si situata in apropiere de munte nu e favorabila caisilor. Am pus in locul lui un piersic , care facea piersici grena cu miez colorat in rosu inchis, dar in care iti puteai sparge dintii, asa de tari erau fructele .

Inainte de a avea noi in curte un astfel de piersic, vedeam in curtea unor vecini cum lasau fructele unuia ca el  sa cada pe pamant , sa se strice si nu ii intelegeam. Dupa ce am primit si noi un pui si am tinut  piersicul cu piersici grena vreo cativa ani, ne-am lecuit de fructele lui si i-am zis kaput si acestuia. Si acum avem pe acelasi loc tot un piersic, care face piersicute galbene, mici, dar foarte dulci , crescut din samburi in gradina noastra.

Primele semne de primavara , insa nu de la pomi le-am avut. Desi au inceput prea devreme sa infloreasca si ei, zarzarii extrem de parfumati , magnoliile si tufele cu flori galbene de forsythia .Forsythia avem si noi,cateva inca. Dar cea mai mare , de la care am tot asteptat sa vedem flori multi ani la rand si de la care vedeam numai ramuri goale , desi peste tot in toate gradinile oricat de parasite si de neglijate vedeam tufele aurii inflorite , nu intelegeam ce se intampla la noi, ca tufa noastra nu inflorea. Intai am zis ca era tunsa prea sever si asta ii cauza. Dar cele aflate pe marginea strazii, la intrarea dinspre Bucureasti in orasul Campina sunt tunse chilug an de an si tot frumos infloresc. Deci nu putea fi asta cauza.

Pana cand am inteles ce se intampla…forsythia noastra e loc de ”pelerinaj” al stolurilor de vrabiute care asteapta sa ciuguleasca  din tavile cu  mancarea pasarilor de curte. Si cum stationeaza pe tufa de forsythia, nu stiu de ce tocmai  asta le place, o si mananca primavara cu toti mugurii si bobocii ce rasar fragezi din ea. Pot sa ma supar pe ele, pe vrabiute ca fac rele? Ar cam trebui, dar…eh, treaca , macar sa ne lase celelalte tufe si pomi in pace .

Si atunci ma bucur de prolificele tufe de lalele. Lalele de inceput de primavara, care vad ca sunt foarte multumite de locul in care stau si parca se inmultesc tot mai frumos de la an la an si se indesesc si infloresc cu tot mai multe flori. Din trei grupulete de cativa bulbi de lalele s-au format adevarate buchete de flori.

 

Aruncand cate o privire pe ramurile de ciresoaie, adica nu cirese normale sau ciresele mai mici decat normale, ci niste ciresoaie uriase din care anul trecut as zice ca am mancat pentru prima data si m-au incantat si pe mine si pe ceilalti din familia mea, incep deja sa vad care se anunta ca vor fi flori si apoi ciresoaie si care doar frunze: bobocii cei rotunzi sunt de la flori, mugurasii ascutiti sunt viitoarele frunze.

 

Si un update puricos: lamaiul; inca nu a inflorit, mai este doar imbobocit, nu pentru multa vreme , dar in schimb s-a dotat cu purici pe boboci. Pe care am inceput sa ii adun deocamdata cu mana .

Mai jos , un gandac rosu-rosu Vaca Domnului, din care am vazut multi iesiti si pe trotuare la plimbare, unii chiar striviti de trecatori indiferenti la viata insectelor mici si nedaunatoare (ca tot insecte mici sunt si puricii pe care eu ii curat fara mila de pe bobocii florilor de lamai). Si ei iesiti din pamant mai devreme decat in alti ani, cand imi amintesc ca ii vedeam cam spre jumatatea lunii aprilie iesind adormiti si adeseori in grupuri pe diverse trotuare sau carari.

 

Prima zi de primavara

Asta ne anunta google , de la primele ore ale diminetii, ca ar fi astazi.

”Ce bine!”  as fi spus alta data, dupa ce luni intregi de frig as fi asteptat sa iesim la liman, la primavara .

”Ce bine!”am incercat sa imi spun si astazi , sa ma conving ca simt ca a venit primavara.

In ziarul ”Adevarul” am mai citit, de asemenea ca  tot astazi ar fi ziua internationala a fericirii. Pana acum n-am stiut de bazaconia asta asa ca le-am zis si fetelor la birou . Una din ele m-a intrebat daca exista fericire , care ar fi parerea mea .

O alta a zimbit larg, pentru ca asa zambeste ea (aproape ) mereu . Altele au ramas indiferente la sarbatoarea fericirii, probabil ca nu dau doi bani pe vorbe d-astea sau ascund ele ceva .

Intre doua drumuri facute astazi ,  intalnesc o femeie de 88 ani  care se ruga lacrimand sa vina Domnul sa o ia la el. Unii ar vrea sa mai stea aici , insa pleaca neintrebati daca sunt de acord sau de ba , altii raman sa se chinuie mult cu  viata . Nici pentru unii, nici pentru ceilalti  nu mai exista primavara si astazi m-am intristat mult gandindu-ma la  asta . Uneori primavara le e luata si celor alaturi de care au trait sau traiesc acestia.

Acasa , aproape de intrare m-a intampinat o tufa de violete minunat parfumate , care radeau la soare . Imi plac mult delicatele flori de toporasi (sau violete); in primaverile ploioase si racoroase , trecand  pe iarba  sau prin apropierea ei simteam florile toporasilor intai dupa parfum si abia apoi le si vedeam inflorite  si imprastiate  din loc in loc si incercam sa nu le strivesc eu sau altii cu talpa .

Dupa flori , la intrare m-a intampinat si Pepito , care intai m-a  latrat  pana cand s-a convins ca eu sunt cea care ii calca teritoriul . Apoi cum am fotografiat cateva tufe de flori mici inflorite astazi si el era prin apropiere , am vrut sa il prind si pe el , frumos, intr-o poza alaturi de lalelele rosu-corai ,  primele  deschise anul asta din care deja niste albine infometate se aprovizionau cu dulcele-aromatul si mult asteptatul polen .

In gradina , plantele  simt ca a venit primavara. In curand se vor deschide valuri de flori albe si roz, pe pamant si  pe cele ce se arata atunci cand ne uitam printre ramuri de pom, catre  cer  privind .

 

 

 

 

Gradinaresti

Sau , ca sa citez putin din celebre versuri :

”unde sapa sapa locul, sare din pamant…”

whatever, norocul, sa-i zic .

Nici n-am sapat de fapt, de ce sa ma laud degeaba, insa probabil ca gainile au racait pamantul pana a iesit la suprafata acest obiect, cam cat o moneda, dar de forma alungita , nu rotunda, datand , se pare, de pe vremea regelui Carol I . Posibil sa fie din argint , ori chiar daca nu ar fi, eu il gasesc interesant, o relicva aparuta chiar din pamant, din iarba verde , peste timp in gradina mea. 

Am incercat sa il curat cuapa, cu  periuta , dar mai mult decat se vede, nu am reusit.

Inceput

Le-am pus in pamant in 2 martie. Si au inceput sa rasara, unele mai mult, asa cum sunt semintele de tomate , si zi de zi se vad tot mai multe semne ca pamantul devine tot mai pufos si usor de ridicat de pe capul lor , cand lumina le trimite tot mai multe si mai insistente mesaje sa iasa afara , iar altele, cum sunt semintele de ardei iute mai putin. Insa cu toatele au spart ”gheata”.

Desi se spune (si pe buna dreptate, sunt convinsa) ca semintele de ardei/ardei iute incoltesc mai greu, dupa circa 20 zile, la mine , daca sunt vii , rasar mai devreme, cam odata cu cele de tomate, dupa o saptamana.

Le-am pus odata, si ardeiasii si tomatele , si acum se intrec care sa demonstreze ca e mai tare si mai mare.

Care sa fie reteta rasaririi mai grabnice la ardeii iuti, decat in perioada prognozata ? Lumina si cald la picioare. Cum imi spunea candva (cum retine memoria tot felul de detalii) un profesor de matematica: atunci cand ai lectii de facut, la birou,  sa ai cald la picioare si scaunul tare. Asa si cu ardeiasii , ii pun pe pervaz, deasupra caloriferului, unde bate si caldura de jos si lumina, de la fereastra. Cum sa mai aiba rabdare sa dormiteze in conditiile astea?

Iata si micii ardeiasi:

-si micile rosiute, cum au inceput de ieri sa rasara si zi de zi sunt tot mai multe si mai mari .

Pe langa ei, cei mici de mai inainte , se intrec in flori cateva frumoase orhidee dendrobium in casa, in spatele ferestrelor …

Si  primele branduse , afara , deschise numai cand simt razele soarelui si cu petalele adunate ca flacara de la lumanare , atunci cand raman singure si in asteptarea doar a lor, a razelor soarelui de la inceput de primavara.

–

 

Boboci exotici

In perioada de repaus a plantelor, din anotimpul rece, de cand le aduc inauntru , toamna tarziu, in pragul caderii brumei si pana in zilele calde de primavara, in care si noptile temperatura este pozitiva ,  le dau apa plantelor cam o data pe saptamana, in functie de incaperea in  care le tin si de cerintele lor. De exemplu, cactusilor nu le dau apa nici atat, ci mult mai rar, o data pe luna sau mai bine zis cand imi aduc aminte si imi fac si timp pentru asta.

Cand le dau apa, adeseori nici nu le prea privesc cu interes; stiu ca sunt niste crengi cu frunze adeseori uscate , fara flori, asa ca nu imi dau motive sa zabovesc langa ele prea mult si admirativ.

Insa intr-una din zilele trecute, intr-o zi  de weekend, zi de alimentare cu apa pentru flori, nu stiu cum de mi-a atras atentia ceva :boboci albi , destul de multi fata de anul trecut la una dintre plante, care mai e sau ar trebui sa fie si roditoare.

Insa exotica fiind, o tin in ghiveci, ca desi in locurile in care ii este bine ei, plantei, ii place si putina racoare, temperaturile negative din anotimpul rece de la noi nu ii fac bine.

M-am bucurat, oarecum. Spun numai ”oarecum” pentru ca bobocii ei mi-au  dat de gandit. Daca i s-ar deschide cata vreme e numai in interior, nu ar fi vizitati de albinele polenizatoare si nu ar lega rod. Si atunci , sa ma bucur, sa ma ingrijorez?

Inca imi fac planuri; sunt cu ochii pe ea si pe evolutia temperaturii de afara. Daca i se vor deschide bobocii prea devreme, inainte de a ajunge la noptile cu temperaturi pozitive, suportabile, va trebui  sa ma plimb cu ghiveciul in brate: ziua afara, noaptea inauntru …si nu e prea usor :).

Daca insa bobocii vor mai avea putintica rabdare, cam o luna si ceva , atunci rasuflu usurata, ca macar ajungem la un liman . Desi si mai  departe ar putea aparea probleme sa nu tina fructele, cum am mai patit si altcandva, in alti ani.

E vorba despre un mic arbust de lamai.

Pe care l-am luat in urma cu ceva ani cu cateva fructe pe el si in sezonul urmator, a facut din nou, la noi acasa de la flori la fructe , tot ce trebuia. Insa dupa aceea nu a mai vrut sa faca fructe. Facea boboci, apoi flori, uneori vedeam si lamaile mici , dar in scurt timp le pierdea.

Iar anul asta, de bucurie ca l-am vazut imbobocit , m-am laudat cu el si cand sa ii prezint realizarea, mai vad ceva. Alta bucurie, pe care mi-a facut-o el, lamaiul , si pe care eu, preocupata tot de altceva de cate ori treceam pe langa el, nu o vazusem: avea si o lamaita.

Mica, dar la ce tratament restrictiv l-am tinut, cu apa putina si niciun alt tip de hrana (ca eu nu pun lamaiului ingrasamant chimic, am zis ca daca e de la mine din curte, macar atat sa stiu, ca nu e indopat), s-a descurcat uimitor. Deci de asta toamna o lamaita s-a prins si a rezistat pana acum. O  sa consum din ea, tot, tot , numai codita o sa o arunc de la ea. Si sper sa mai faca si altele chiar de anul asta.

Sa va fie bine! Si doamnelor, fetelor, la multi ani!

Metode de lucru/ IQ84

Cu destula intarziere am reusit ieri dupa amiaza sa ma pornesc cu fapta spre gradina viitorului (apropiat) , a verii din 2014.

Incerc sa imi aduc aminte de bucuria cu care primeam primaverile in alti ani si sa procedez la fel si in anul asta. Incerc, vreau sa ma bucur , dar ceva inca ma trage inapoi , primavara e frumoasa oricand, oricum, dar de la un moment dat in viata ea e altfel. Inaintez mai greu , ma urnesc greu inspre vara, prin timpul  linear sau buclat , ce pare sa fie deocamdata doar  inainte , unica directie spre care ne putem  indrepta .

Daca in primavara anului trecut, inainte sa pun in pamant semintele de rosii, ardei si vinete, singurele rasaduri pe care le-am facut si care m-au preocupat anul trecut, intai am numarat randurile din solar si am socotit cam cate rosii ar  incapea pe fiecare rand, cati ardei,  cate vinete  si abia apoi, dupa ce am terminat calculul, am purces la  marea insamantare,careia  in realitate pot sa ii spun ”mica”, pentru ca la gradina mea de  amator , totul se face la scara mica, dupa puterile mele si timpul limitat pe care il pot pune la dispozitie acestei placute preocupari ,

anul asta n-am avut nici chef, nici timp sa fac intai socoteli. Pe cele de anul trecut nu le-am pastrat nici pe hartie , nici pe calculator. Si in intarziere fiind fata de toti anii de pana acum, cand la vremea asta rasadurile mele trebuiau sa fi fost cel putin rasarite cu cate patru frunzulite, daca nu si mai bine crescute,  mi-am spus ca e acum ori niciodata momentul , in 2014 nu voi mai avea alta ocazie de a face rasaduri . Efectiv am adunat toate instrumentele de lucru, am pus pamant in jardiniere si seminte una langa alta, frumos, ordonat , tot manual una cate una, nu presarate nenumarate si inghesuite intamplator , din soiurile pe care le-am ales pe loc, fara vreo prealabila ordonata si enumerata socoteala.

Si sper , dar si cred ca va fi bine. Foarte putine dintre soiurile de tomate  au ramas deoparte, neluate in seama  ,  intre ele  sunt unele pe care nu le-am apreciat si nu as regreta, chiar daca ar nu le-as mai avea.

Prin urmare am dat startul, iar de acum nu pot sa fac altceva decat sa le privesc si astept  .

Asa incepe sa creasca in 2014 gradina mea.

Ce seminifica a doua parte  din titlu: IQ84 ?

Este titlul unei carti scrisa in trei volume de catre scriitorul japonez Haruki Murakami, din care am mai citit si chiar povestit aici despre o alta carte de-a sa .

Cand am vazut titlul, eu am inteles ca ar fi IQ adica indicele de inteligenta si cifra 84. De fapt titlul cartii este 1Q84, adica primul semn este cifra 1 si nu litera I, insa  tiparul pe care editura l-a ales pentru coperta acestei carti este inselator .

Inainte de a cumpara o carte,  eu caut sa citesc cateva date despre subiectul ei, sa vad daca m-ar putea sau nu interesa  si sa aflu si parerea altora despre ea , de e considerata buna ,  rea . Insa nu vreau sa aflu un rezumat al cartii, nu  sa stiu inainte de a citi cartea  ce se va intampla.

Prin urmare si eu cand scriu ceva despre carti, nu as vrea sa dezvalui detalii multe despre continutul ei sau cu atat mai putin despre final, sa ii rapesc tot farmecul parcurgerii ei . Asa ca voi incerca foarte pe scurt sa spun cateva vorbe despre cartea de care abia cu cateva minute in urma m-am despartit, dupa un maraton care a durat cam o luna , ar fi durat mai putin chiar daca nu m-ar fi prins intr-o perioada in care mintea numai la citit nu imi statea.

Din cele trei volume ale cartii,  primul mi s-a parut a fi cel mai greoi . In el, cum este si firesc, am facut cunostinta cu personajele , dar uneori introducerea in subiectul cartii este cam lunga, asa cum in aceasta trilogie, tot volumul intai pare a fi partea introductiva in care doar cunosti personaje si cam cu ce se ocupa ele .

Uneori imi venea sa si renunt la carte, ma gandeam ca nu imi va placea, personajul feminin cu care incepe cartea si alaturi de care suntem introdusi in subiect,  fiind o tanara femeie cam dura pentru gustul meu , pe care o si vedeam ca pe japonezele din filmele cu luptatori care sar prin aer de parca ar zbura si  scot tipete ascutite .

Pana am inceput sa fac legatura intre personaje, ori mai bine zis sa banuiesc ca ar putea fi o legatura intre ele , cartea mi s-a parut o ciudatenie.Este diferita de orice altceva ati citit pana acum .

Si totusi in primul volum capitolele incep fie cu numele personajului feminin, Aomame, fie cu numele unei personaj masculin, Tengo. Parca ar fi sugerat ceva .

Daca primul volum este atat de enervant si greu de parcurs, greu nu pentru forma in care este scris, ci pentru atitudinea personajelor, o femeie criminala, niste scriitori cu vieti anoste , care nu prea se intelege ce cauta in poveste . Mai apare si o fatuca , ciudatica si ea, ei , cam ca si celelalte personaje .Ei bine, apoi volumul al doilea nu poate fi lasat din mana prea usor. De fapt e singurul pe care l-am sorbit dintr-o suflare, in cel de-al treilea volum , nenea scriitorul mai introducand un personaj dizgratios , cu care relua scene si le repovestea dintr-un alt unghi de vedere , scene prin care povestirea mie mi s-a parut ca a fost cam inutil lungita .Dar…gustul omului, asa a vrut scriitorul, asa am parcurs cartea.Na!

Am terminat-o, mi-a placut, o recomand . 🙂