Boboci cu puf

Intrucat gasca noastra a ramas singurica intre gaini, ca sa nu ii fie mult urat si ca sa mai aiba si ea cu cine schimba o gagaiala (vorba in limbaj de gasca), de mult am tot zis sa ii facem si ei rost de parteneri. Initial eu propusesem sa ii facem rost de oua si ea sa le cloceasca si sa scoata bobocei. Insa nu toata lumea a aprobat ideea mea si in primavara asta am aflat de existenta unui  loc in care poti comanda orice pasaret doresti in ograda proprie si vei avea. Fara pedigree :).

Si asa am facut rost si noi  de bobocei, mici, tare mici . Inca nu i-am prezentat si gastei mari, asteptam sa mai creasca putin ca in cazul in care ii va batea, cum ma astept sa se intample, sa fie un pic mai intariti pe propriile picioare, ca sa se poata cat de cat apara . 

Daca sunt frumosi? Mie tare imi plac :). Au puful verzui-auriu ce straluceste in lumina, fie a soarelui, fie cea de la bec (in poze din pacate nu a iesit stralucirea ei) si s-au si atasat de noi .I-am scos si cate putin afara, in curte sa mai faca miscare, ca altfel ii tinem intr-o cutie cam stramta din carton .Cand s-au vazut afara , si-au deschis micile-de-tot-aripioare si ziceau ca decoleaza, ca isi iau si ei zborul :). Pisica sta cuminte in apropierea lor. I-am spus de cateva ori ca nu are voie sa se apropie si pare sa fi inteles. Iata din ce pozitie ii privea:

Cat despre catei , cei mari, din curte, sunt cuminti, nu se apropie de dragalasii bobocei. Cei mici insa, nu sunt cuminti deloc. Poate si pentru ca i-am obisnuit cu jucarele mici, pentru catei, cam cat de marimea bobocilor nostri de gasca de acum, pe care i-am invatat sa ni le aduca inapoi cand le aruncam si una din placerile lor este sa chitaie jucaria si sa alerge prin curte dupa ea, ca apoi sa ne-o aduca si sa tot repetam de cateva figura, pana cand ei, cateii , obosesc.

In prima poza cu cateii, Pepito imi arata ca ar vrea sa ne jucam . In urmatoarele, cum imi aduce o data si inca o data jucaria .

Pozele cu cateii sunt facute in 23 aprilie anul asta, deci sunt recente. Mai aveam cateva de asta vara in care ii  fotografiasem si cum se duceau  dupa jucarie, nu doar cand o aduce inapoi oricare din ei , insa nu le-am gasit pe acelea.

Revenind la boboceii de gasca, cand ii scoatem afara in plimbare, pe cateii cei mici ii inchidem sa nu se repeada la boboci ca si cum ar fi de jucarie , cam chitaiti cum sunt ei acum ,si sa ii raneasca cumva.

Oricum,  inca multa vreme nu vom lasa bobocii liberi, nesupravegheati dupa ce am avut in urma cu cativa ani o experienta cu alti boboci tot de gasca, pe care la fel, ii lasasem liberi prin curte . La un moment dat o pasare mare, neagra, eu cioara am zis ca era, mama zicea ca uliu, oricum semana cu cioara, de sub ochii nostri a coborat si s-a repezit sa ia un boboc de gasca. Norocul a fost ca era tot libera prin curte in acelasi timp si o curca cu puii ei si a crezut ca ii sunt pusi in pericol puii ei , s-a repezit la pasarea rapitoare , a batut-o bine, incat a ramas pe pamant si am putut sa o indepartam noi, a dus-o cineva  de o aripa undeva,  mai departe de curtea noastra.

–

Niste pasari

In urma cu cativa ani, am cocotat pe un suport  , initial mai mic , pe care in scurt timp l-a dovedit , pe rapid crescatoarea Lonicera,  cunoscuta si sub numele de Mana Maicii Domnului . Se intinde repede si face ramuri multe care se impletesc intre ele sau mai bine zis se impleticesc , incat atunci cand suportul initial nu i-a mai fost potrivit si am incercat sa il inlocuim , cu greu am mai fi putut-o indeparta dupa acesta  , mai micut ,  fara sa o ranim sau sa taiem din ea. Asa incat i-am montat o pergola mai inalta si mai  solida pe care sa aiba loc sa se intinda singura  cat o vrea, alaturi de suportul vechi acoperit acum complet de ea . Forma pe care a luat-o acum marea impletitura, ar putea fi asemanata cu o caciula mare, verde, vesnic verde.

La adapostul ei, in desisul de ramurele , anul trecut am observat ca isi facuse cuib o pasare care a clocit si a scos si cel putin un puiut, atat am vazut noi cu siguranta ca ar fi incercat sa isi ia zborul din ea , cu aventurile de rigoare provocate de curiozitatea  pisicii si competitia  dintre ea si catei in descoperirea   noii aparitii ce zburatacea si mai mult cadea in cioc afara din tufa verde .

Si anul asta am vazut la un moment dat miscare. O mierla, as fi zis eu dupa aspect, dar e posibil si sa fie graure si sa confund eu, intr-o dupa amiaza a coborat dintr-un pom la castronul cu apa al cateilor. S-a uitat cu atentie in toate directiile sa nu o atace sau surprinda cineva, a luat cateva inghitituri de apa si apoi s-a urcat pe gard , privind la fel in toate directiile, a coborat apoi jos,  pe pamant si tusti, o vad dintr-o data ca dispare in interior in frunzis .Ea , prevazatoare , se uita sa nu o urmareasca cineva si apoi sa ii strice casuta.

Apoi vad in alta zi cum in desis o pasare intra, statea putin si  iesea. M-am dus si m-am uitat in treacat, si am vazut pe una stand pe cuibar , iar cealalta probabil o sustinea. Una este  mai baltata , cu o pata alba sub cioc este  probabil accea care sta permanent si cloceste , iar alta neagra, o ajuta fie cu hrana , fie supraveghind-o ca sa nu fie atacata pe neasteptate din afara.

Am incercat si ieri si astazi sa fac poze, dar in treacat, fara sa zabovesc prea mult langa cuibul lor si sa le deranjez .Ieri mi-au iesit in poza numai cateva pene negre din coada. Astazi am reusit sa o prind din fata pe cea din cuibar , i se poate vedea si ciocul , de asemenea  i se vad  ochii .

Iar pentru ca a fost Pastele , ”Iepurasul” ne-a adus cadou , din cate un ou , cate un puisor. Niste samburei mici de la …candva gainute de rasa Cochinchina negru pitic. N-o mai fi tocmai ce era initial. Sunt mititele  si nu am sacrificat niciodata din ele, le tinem pentru oua, pentru ca sunt dragute prin curte , dar si pentru ca sunt closti foarte bune. Isi ingrijesc puii pana se fac mari cat ele si apoi raman tot cu ei, o familie , spre deosebire de alte soiuri de gaini care dupa doua-trei saptamani incep sa-si bata puisorii si ii parasesc , ele nu, nu  ii abandoneaza deloc.

–

 

 

Akebia

Akebia quinata …sau cum aparentele inseala, as zice eu.

Si   inca  o chinezoaica in gradina mea .

Pofticioasa la flori cum am fost , cum poate mai sunt si acum , insa mai putin, parca,  decat inainte cu cativa ani , am vazut-o pe aceasta draguta , in poze, pe net la un magazin online de plante si cum descrierea ei mi se parea atractiva, in sensul ca se potrivea plantata direct afara , in gradina, fara a avea mari pretentii catre un anume sol sau amplasament  in functie de orele de expunere la soare a locului in care s-ar afla, si ar suporta si iernile noastre friguroase fara probleme , am zis ca merita sa imi fac in ceea ce  o privea,  pofta ce-am poftit.

Este o planta urcatoare, care se pare ca ar creste, creste si tot creste, insa nu asa dintr-o data, ca Fat -Frumos din primul an, ci de-a lungul a catorva ani , pana la o lungime de  10 metri . La mine, intrucat am un gard care imi displace profund si caruia inca nu i-am gasit o alta solutie ca sa nu-l mai pot vedea nu atat pe el , cat ceea ce se intampla dincolo de el , am sperat ca ea ar putea fi solutia acoperitoare. Cum deocamdata e inca mititica , abia a reusit sa acopere o bucatica mica din aspectul  de care va spuneam. In plus am amplasat-o langa un soc, la vremea aia si el inca mic , pe care ea s-a tot sprijinit si cocotat si pare ca l-ar si depasi cu inaltimea si lungimea multelor ei ramuri . Insa tot nu imi va putea rezolva problema, intrucat pe timp de iarna raman numai niste ramuri nude , care nu mai acopera nimic .

De fapt, sa recunosc, atunci cand am luat-o nu ma gandisem deja atat de departe : la problema gard, acoperire… Ci in poza mi-au placut florile ei si numele :chocolate vines .Cum? Ciocolata? Asocierea planta-floare-ciocolata a fost irezistibila si am pierdut lupta cu rezistenta in fata  tentatiei . Restul este bla-bla si bla 🙂 .

Insa acum, dupa cativa ani ,  consider ca mi-a cam inselat asteptarile :). Florile ei sunt mici, mici  de tot,crescute in ciorchini negriciosi , care nici de la doi metri distanta nu ar aduce tocmai a floare, si ale caror floricele nu se deschit deocata toate, ci pe rand . Mai si dureaza  putin, prea putin , impodobindu-se cu flori cam timp de o saptamana -doua , la inceputul primaverii. In restul verii  numai frunze si ramuri incalcite .

Chiar daca anul asta a facut mai multi ciorchini de flori fata de anii trecuti ,  nici asa aspectul nu e tocmai decorativ. Din florile ei  se zice ca spre toamna ar face si ceva fructe comestibile chiar, insa  desi flori a facut si in anii anteriori , eu nu am vazut pana acum vreun fruct la ea. Probabil in tara noastra nu are conditii de clima care sa o ajute sa si rodeasca.

Fotografiata de aproape, florile  akebiei  par, sunt chiar frumoase.

Insa sunt si foarte mici, prea mici, numai de foarte aproape se pot distinge ca flori , iar in ansamblu planta nu este aspectuoasa.

 

Cel mai fidel ascultator al meu este el, Pepito. Asa , ca in poza isi pleaca intr-o parte capul, atunci cand ma aude ca ma adresez lui .

Si este si  meloman, ii place sa asculte muzica , e fan al liniei melodice de la sfarsitul episoadelor din serialul ”Tanar si nelinistit”, cand o aude,  la fel isi inclina capul  cand intr-o parte, cand in alta .

Ba este si cantaret, cand plecam de acasa cu masina si il lasam acasa, el fiind si amator de plimbat cu masina ,il auzim cum  urla inchis in casa ca lupul :).

 

Arbust cu flori roz

Spuneam ca am fi intrat in  perioada in care natura se imbraca in roz.

V-am aratat piersicul cu flori roz, magnolia din curte cu flori roz, acum e timpul infloririi celui numit Cercis chinensis, deocamdata doar arbust , mititel, sub 1,50 metri inaltime , ce nici nu ar trebui sa creasca mai inalt de 2,5 metri daca ar fi sa ma iau dupa eticheta care il insotea atunci cand l-am luat, in urma cu vreo 4-5 ani sa tot fie si pe care am pastrat-o si o mai am si acum. In tara lui de origine, care zice ca ar fi China, este intalnit din zona centrala si pana in cea sudica, la altitudine de la 150  pana la 1400 metri deasupra nivelului marii(din punctul asta de vedere se potriveste cu altitudinea de 435 m la care l-am plantat eu, aici la noi) si poate creste mai inalt , ca un copac.

De cand l-am luat, pe eticheta se recomanda plantarea lui in loc insorit sau semiumbrit si eu  l-am plantat in gradina (nu l-am tinut in ghiveci) afara, intr-un loc insorit , dar cred ca nu m-am orientat foarte bine. Uneori pe timpul verii , desi ii dau apa sa nu sufere de sete, si il stropesc chiar si pe frunze,  i se mai usuca din varfurile subtiri ale crengilor sale si imi lasa senzatia ca in loc sa creasca si sa se dezvolte, sta pe loc. Bine ca nu da inapoi!

Cum il stiu cu astfel de tendinta catre uscarea ramurelelor mici, primavara cand astept sa vad pomii infloriti imi indrept si spre el cu nerabdare privirea in asteptarea semnelor  de viata , mugurii cei  noi. Si nu mica imi e bucuria cand il vad, ca acum, frumos inflorit :).

Greseala mea la plantarea lui , consider ca a fost amplasarea prea aproape de gardul  metalic , care pe timp de vara probabil se incinge tare si emana mai multa caldura decat i-ar placea lui in mediul obisnuit. Sa il mut? Poate nu ar fi rau, insa pana acum nu mi-am facut curaj si timp pentru asta .

Este foarte decorativ, primavara intai face multe  flori mici grupate in buchetele bogate , cum se vede direct pe tulpinile lemnoase, inainte chiar de a face frunze. Si frunzele lui sunt interesante, frumoase , de culoare verde deschis si margini rotunde , avand forma de inima.  

–

 

Fructe in aprilie

Nu in magazin, acolo sunt pe tot parcursul anului.

Nici in albume de fotografii, ci direct pe ramurile …arbustului, ca la noi sub forma de arbust creste acest fructifer care in alte zone, cu ierni mai blande , am vazut ca are forma asemanatoare cu a pomilor mari, fructiferi de la noi.

Florile lui se spune ca sunt atat de mici, incat nu sunt observate cu ochiul liber , ci se remarca direct  fructele, cand sunt formate , acum  micute cat un   bob de mazare mai mic  .  

Daca smochinul apuca sa rodeasca in primavara mai devreme, este semn bun pentru el, in toamna urmand sa i se coaca fructele , care in alti ani raman verzi si mici si nu sunt de niciun folos , daca nu  apuca sa creasca suficient  pana la caderea primei brume .

La noi in tara smochinii rezista ca planta, si spun din experienta ca  la noi in gradina creste de ani de zile , mai ingheata uneori peste iarna,  dar porneste apoi din pamant iar, de jos , insa are nevoie de sezon indelungat de vreme buna ca sa apuca sa i se  si coaca roadele.

La baza smochinului deocamdata in varful coditelor lungi stau stranse asteptand raze de soare , lalelele rosii. Vremea ploioasa sau cu nori grosi pe cer  nu le deranjeaza, ele asteapta rabdatoare zilele insorite, ba eu chiar cred ca le plac si ploile reci de primavara, care le prelungesc durata infloririi, in caz contrar, de prea multa caldura dintr-o data si prea mult soare , florile lor urmand sa paleasca repede si sa li se scurteze timpul de inflorire.

 

Cateva , mai grabite, au apucat deja sa se deschida in soare. Insa cele mai multe, inca nu. Vremea infloririi lalelelor abia urmeaza.

 

Insa in primavara asta grabita, pana si trandafirii au apucat sa imboboceasca. Pe primul boboc de trandafir l-am observat cu mare mirare  pe 02 aprilie , si l-am si fotografiat . Mi se pare surprinzator, mult prea devreme pentru imbobocirea trandafirilor. O fi el, acest soi de trandafir , unul mai harnic , asa cum a dovedit si in urma cu un an cand tot el era primul imbobocit, despre Lady Salisbury (asa il cheama  pe trandafir) e vorba, insa mie tot mi se pare prea devreme .

Dar daca  pana si  pe rapita din camp, care  de obicei in luna mai inflorea , acum am vazut-o inflorita!… 🙂

–

 

Perioada roz , inceput

Gradina intra in perioada ei roz. Asa cum odata panzele lui Picasso erau dominate in anumite perioade de nuante roz, apoi albastre ,  asa are si natura, la scara mai mica, gradina mea , perioadele ei in care predomina anumite culori .

Acum abia incepe perioada ei roz.

Pe fondul cerului albastru clar…

…pe care bazaie roiuri de…albine, dar si de bondari (eu am ales sa fotografiez un bondar)

… cornete ca  de spuma roz  (bobocul florii de piersic ma duce cu gandul la spuma de capsuni , cupa mai mare a florii de magnolie  la  inghetata de zmeura sau cu parfum de trandafiri  )

…O mica gargarita, nu o vad roz, dar  se dezmortea si ea pe o frunza uscata de piersic , la mica distanta de florile roz .

Pe  fondul  ierbii din ce in ce mai verde, de la nuante de verdele cel crud la intensul verde spanac sau verde inchis, zis si sapin sau chiar imperial 🙂 , tot flori roz .

Hehe! Ce vorbesti ”tu” acolo…verde cum?

Stati sa va zic! E drept ca intr-o vreme culoarea mea preferata era verdele. Dar nici chiar asa, habar nu aveam pe atunci de denumirile anumitor nuante de culori, imi placea verde si gata, in toata gama de  nuante intalnite, indiferent de numele de botez al lor,  sa il vad , sa il port, sa il miros, daca era intr-o inghetata cu fistic sa il savurez (numai daca avea alaturi si multa, multa inghetata cu ciocolata).

Insa acum, zic, cum sa fac sa descriu in cuvinte,  culori? Ei cum? Dau un search pe net,  cu nunate de culori si am gasit  pentru culoarea ”verde” : iarba, gazon, papagal, imperial, jad, kaki, lichen, pin, fistic, praz,  mar si multe, dar multe  altele.  Imperial si sapin sunt nuante de verde inchis, cum devine iarba , inca verde , mai tarziu, uneori .

 

 

 

–