Nostalgie de toamna

Sub razele de soare, culorile toamnei sunt mai calde, stralucitoare, ma asortez cu ele si eu zic ca ma integrez perfect si in acest  decor (desi il  prefer pe cel din vara, ziua cald, seara racoare).

Daca acum soarele dispare , si eu dispar dupa…un nor sau cum s-o fi numind acel obiect mare care separa camera calda din interior, in care eu imi aleg  apropierea de  fierul  incins de langa locul luminos prin care privesc gradina ramasa  afara ,  de anotimpul rece ramas in urma .  

Cu toate astea, din cand in cand , fie vreme buna, rea , mai ies la o raita sa vad cine mai umbla prin gradina. Acolo,  uneori , ma asteapta  iubitor un gagic :

Cand l-am zarit o data, demult, a fost  oarecum dragoste la prima vedere, doar pentru ca semana cu  mama mea,  asa cum l-am privit atunci din departare .

Numai ca acesta era atunci urat, numai coaste si o coada subtire, pleostita, amarata , cu blanita jegoasa si desigur plin de purici. Am tot fugit de el la inceput, dar dupa o vreme, il vad eu azi, il vad iar maine , a inceput sa-mi placa. Un pic. El  iar venind in vizita la mine, dar si la castronelul meu cu bunatati , s-a transformat intr-un motanel bine facut, parca si mai curat , cu blanita lucioasa si chiar frumoasa.

Dar cum si vorba-i, isi schimbara cotoiul meu parul, insa naravul de mare vagabond , ba. Vine o vreme ,  sta ce sta , daca e soare sau mai cald afara mai motaie intins la locurile cele mai  insorite , mai calde,  isi inmoaie mustatile in castronelul nostru cu mancare si apoi cat ai zice ”miau” si dispare.

De multe ori l-am vazut ca vai si amar de el, caftit de alti cotoi mai tineri sau poate chiar de cate-un caine,cine stie pe unde l-au purtat pasii ,  incat nu doar o data mi-am zis privindu-l cu ingrijorare ca zilele lui nu mai sunt in numar prea mare. Intr-o zi a aparut cu o parte mare din coada rupta si atarnand doar intr-un rest de piele, cu labutele zgariate,   si jegos , ranit si plin de sange parea ca isi va da duhul prin podurile sau pubelele lui preferate de vagabondare. Dar si dupa asta a scapat si acum se mandreste tantos cu coada lui ca de iepuras, model unicat printre cotoii din cartier . Asa am auzit ca e si strigat : ”Iepuras” cand e invitat dimineata  la castronul cu bobite speciale , nu ca nu ar veni singur si ca i-ar trebui vreo chemare, dar el, nebunul , se baga sub botul cainelui cel mare sa ii ia din portia de mancare .O fi  el viteaz , dar tare nesabuit.

De ajuns despre viata de felina.

Despre  gradina,  pauza de vreme rece si umeda tare .Nu cea de iarna inca, pentru ca mai sunt activitati tomnatice in lucrare: mai avem de plantat bulbi de lalele abia scosi din pamant dintre firele de pir, o planta cu frunze asemanatoare cu firele de  iarba , care se intinde cu usurinta asa cum numai buruienile urate si nedorite in gradina stiu s-o faca si care e greu de eliminat in totalitate, putandu-se regenera in primavara urmatoare si dintr-o singura bucatica de radacina ramasa in pamant. Asadar, ne facu de lucru acum in toamna buruiana mai sus amintita .

Dar poate e mai bine asa, oricum parca mai era nevoie de o aerisire , improspatare a pamantului din stratul cu flori . Asa ca mai speram in cateva zile cu soare, care sa ne permita ingroparea bulbilor pentru primavara urmatoare.

Si …se intreba cineva daca nu patesc ceva bulbii plantati acum in pamant odata cu venirea gerului si a ploiilor cu frig . Nici pomeneala! Bulbii de lalele, de narcise, de crin, de ghiocel, crocusii -de exemplu, dar poate mai sunt si altii , raman afara peste iarna si daca au fost plantati in pamant la adancimea potrivita, care se zice ca ar trebui sa fie cat de doua ori inaltimea lor , nu sufera de frig. Ba dimpotriva, asa le este si bine,  sa treaca inainte de inflorire printr-o  iarna .

–

 

Inima de piatra

Am o inima de piatra  :

Si n-o dau la nimeni .

Colectionara de bolovani cum sunt (uneori, cand gasesc cate o piatra care imi atrage atentia) , sunt foarte incantata de gaselnita asta, rasarita din pamant din iarba verde, in gradina mea, iar acum mutata in casa . Am gasit-o saptamana trecuta, in timp  ce pregateam locul de iernat al catorva bulbi de lalele . Tot atunci am avut si o experienta tare ciudata, care m-a facut sa nu mai umblu cu mainile goale (macar o vreme, pana voi mai uita intamplarea), asa cum obisnuiam si cum imi si placea , la gradina. Mai exact, tot rascolind pamantul cu mana, am simtit o data o intepatura (cam ca de ac de albina, mi s-a parut mie atunci) si am strigat scurt  ”au” . M-am uitat imediat in palma , cand ce sa vad? O fractiune de secunda , pana m-am dumirit , am fost chiar tulburata, nu mi-a venit sa cred ca s-a agatat din pamant de pielea mea o  urechelnita. Urate mi-au fost intotdeuna urechelnitele astea! Pana atunci nici habar nu aveam ca ele pot intepa .

Intepatura nu a avut nicio urmare, am scos aratarea din pielea mea, am venit  in casa , am spalat locul afectat si am cautat pe net sa vad ce pot gasi despre intepatura urechelnitei . M-am linistit afland ca nu are venin si nu transmite niciun alt germen decat eventual germenii ce se pot lua in urma oricarei intepaturi sau zgarieturi obisnuite. Locul intepaturii s-a vindecat in una-doua zile, fara sa ramane vreun semn .

Tot despre rosii

…atat cat  le mai am in gradina, in solar si la masa, in toamna acestui an.

Ca am solar,nu e cine stie ce lucru mare. Nu trebuie sa fii specialist ca sa iti construiesti in curte un solar. Eu nu sunt agricultor de meserie, chiar daca aici mi-am spus ”gradinareasa” . Asta a fost singurul cuvant disponibil si care mi-a trecut prin  minte atunci cand la inceputul acestui blog a trebuit sa ii aleg un nume.  Sau altfel spus, asa cum se spune despre unii pescari , si eu sunt  o gradinareasa parata,  nu sunt de profesie si orice spun aici este numai din experienta proprie, nu folosesc metode stiintifice de cultura a plantelor .

Dar asa parata cum sunt, am vrut ca atunci cand incerc sa cultiv rosii, sa si am parte de roadele lor. Asta dupa ce in cativa ani rezultatele eforturilor mele au fost puse la incercare de conditiile nefavorabile de vreme, fara sa fi citit pe undeva ca solarul ar da si rezultate mai sigure, am zis ca o sa incerc si solutia asta avand in vedere ca in zona noastra colinara verile sunt mai scurte si uneori mai racoroase si ca tomatele iubesc soarele si caldura .

De cand am solar, nu am avut vara fara recolte de rosii si de gogonele pentru muraturi. Insa in vara asta , pe langa rasadurile pregatite de mine, care au fost vai si amar si au crescut greu cat le-am tinut in casa , abia dupa ce le-am mutata afara in pamantul din gradina au inceput sa isi revina si sa faca frunzulite, au rasarit singure multe, multe fire de tomate din semintele cazute pe pamant din vara sau toamna anului trecut, care odata ce au dat de apa si caldura primaverii au prins elan si s-au dezvoltat singure, nesadite de nimeni. Au fost multe crescute singure. Pe unele le-am smuls si le-am aruncat, ca altfel imi crestea o jungla de rosii si nu s-ar mai fi facut nimic; pe altele le-am scos de unde au crescut singure si le-am gasit in gradina cate un loc in care sa le mai dau o sansa. Si sa le pun si la incercare, sa vad cum se comporta afara, sub cerul liber, fie ce le-o fi. Pe niciunele nu le-am stropit cu nimic, cu niciun fel de solutie impotriva manei sau a altor daunatori, nici in solar, nici in gradina. Am zis: ori mananc curat, ori daca nu, puteam foarte bine sa cumpar din piata sau de la supermarket rosii fortate.

La cat de ploioasa si de rece a fost vara asta, m-as fi putut astepta ca macar rosiile din gradina sa se maneze si sa dispara. E adevarat, semne de mana la un moment dat si la rosiile din solar incepusera sa apara. Si m-am cam necajit, insa solutia mea a fost sa pun mana pe foarfeca si sa tai cat mai multe dintre frunzele afectate sau cat mai multe frunze . Nu e tocmai usor sa stai in toiul verii sub folia incinsa si sa tai frunza (nu la caini ).Nu e nici greu , ca , iata, eu am putut. Cand mi se facea prea cald mai ieseam, ma mai aeriseam, cand din greseala am confundat degetul meu cu o frunza si am taiat cu foarfeca din pielea si carnea proprie,  m-am dus in casa bombanind, m-am spalat, m-am bandajat si am continuat.

Din punct de vedere al manei la rosii, luna iulie este cea mai grea, insa odata ce am ajuns in august, am stiut ca gata, am scapat de belea si ca pot sa trag deja concluzii. Concluzia a fost ca si in solar si afara , afara cu mai multe frunze innegrite, la fel si roade mai multe pierdute, rosiile au dat totusi rod suficient pentru consumul propriu. Solutiile chimice sunt numai o inventie facuta pentru cei ce doresc sa comercializeze , sa nu aiba pierderi si sa castige bani (cu orice pret).

Si in octombrie anul asta noi mai avem inca rosii. Nu toate au rezistat si au rodit pana acum, cele mai rezistente sunt cele cu fructele lunguiete, San Marzano rosii si asemanator portocalii. De ele aproape ca inca nici nu ne-am atins, am lasat mai la urma soiul lor pentru ca rezista mai bine conditiilor de vreme racoroasa, nefiind foarte suculente.

S-au copt tarziu, dar au si disparut repede :), pentru ca au fost foarte bune , dar si putine, rosiile pe care le-am primit de la Banca de gene din Suceava , soi de rosii mari de la un tip din Neamt. Mai comandasem si cumparasem si inainte de la el niste rosii pe care  le fotografiase si le prezenta pe siteul lui ca fiind foarte mari. Din ce mi-a trimis el atunci, rosii mari intr-adevar,  am pus vreo doi ani la rand in gradina, insa mi se parea ca nu prea semana cu cele fotografiate de el si  puse  pe site .

Anul trecut, Banca de gene mi-a trimis un soi de rosii  sub denumirea de ”rosii mari” si atat, ca sursa provenind tot de la el. De data asta, altfel au aratat in gradina  decat ce imi trimisese mie, semn ca omul are mai multe soiuri de rosii si le cam amesteca semintele sau le boteaza pe toate dupa gabarit fara deosebire intre ele.

Ceva asemanator am intalnit si in alta parte, poze cu rosii mari, in forma de inima, de culoare rosu-spre roz, numite tomate-inima-de-bivol.Cele de mai jos sunt ale mele din semintele primite de la banca de gene si sunt probabil soiul de rosii inima de bivol 🙂 : 

In afara de salatele cu rosii si de suc de rosii , am mai folosit anul asta rosiile la supa-crema , rosii uscate, cu care deocamdata nu stiu ce voi face sau cum le vom putea folosi peste iarna , dar le-am mai preparat si dupa o reteta gasita demult in revista…

…o fi mai existand (?), sper ca da ca mie imi placea modul de prezentare si retetele alese de ei, ”Secretele bucatariei”,

o reteta cu rosii calite adaugate peste un strat subtire de mamaliga cu cascaval ras si usturoi . Mie mi-a placut intotdeauna mamaliga cu branza, cu unt, cu rosii, cu diverse combinatii , dar in ultimul timp (ani) ,am mancat mai rar, ca mamaliga ingrasa si eu deja am adaugat in…probabil  ultima luna de vara,  cateva kilograme pe care deja incep sa le simt ca le car in plus :). Cred ca de vina e si consumul necontrolat de inghetata :).

.