Eu si gradina

29 octombrie 2014

Nostalgie de toamna

Sub razele de soare, culorile toamnei sunt mai calde, stralucitoare, ma asortez cu ele si eu zic ca ma integrez perfect si in acest  decor (desi il  prefer pe cel din vara, ziua cald, seara racoare).

Daca acum soarele dispare , si eu dispar dupa…un nor sau cum s-o fi numind acel obiect mare care separa camera calda din interior, in care eu imi aleg  apropierea de  fierul  incins de langa locul luminos prin care privesc gradina ramasa  afara ,  de anotimpul rece ramas in urma .  

Cu toate astea, din cand in cand , fie vreme buna, rea , mai ies la o raita sa vad cine mai umbla prin gradina. Acolo,  uneori , ma asteapta  iubitor un gagic :

Cand l-am zarit o data, demult, a fost  oarecum dragoste la prima vedere, doar pentru ca semana cu  mama mea,  asa cum l-am privit atunci din departare .

Numai ca acesta era atunci urat, numai coaste si o coada subtire, pleostita, amarata , cu blanita jegoasa si desigur plin de purici. Am tot fugit de el la inceput, dar dupa o vreme, il vad eu azi, il vad iar maine , a inceput sa-mi placa. Un pic. El  iar venind in vizita la mine, dar si la castronelul meu cu bunatati , s-a transformat intr-un motanel bine facut, parca si mai curat , cu blanita lucioasa si chiar frumoasa.

Dar cum si vorba-i, isi schimbara cotoiul meu parul, insa naravul de mare vagabond , ba. Vine o vreme ,  sta ce sta , daca e soare sau mai cald afara mai motaie intins la locurile cele mai  insorite , mai calde,  isi inmoaie mustatile in castronelul nostru cu mancare si apoi cat ai zice ”miau” si dispare.

De multe ori l-am vazut ca vai si amar de el, caftit de alti cotoi mai tineri sau poate chiar de cate-un caine,cine stie pe unde l-au purtat pasii ,  incat nu doar o data mi-am zis privindu-l cu ingrijorare ca zilele lui nu mai sunt in numar prea mare. Intr-o zi a aparut cu o parte mare din coada rupta si atarnand doar intr-un rest de piele, cu labutele zgariate,   si jegos , ranit si plin de sange parea ca isi va da duhul prin podurile sau pubelele lui preferate de vagabondare. Dar si dupa asta a scapat si acum se mandreste tantos cu coada lui ca de iepuras, model unicat printre cotoii din cartier . Asa am auzit ca e si strigat : ”Iepuras” cand e invitat dimineata  la castronul cu bobite speciale , nu ca nu ar veni singur si ca i-ar trebui vreo chemare, dar el, nebunul , se baga sub botul cainelui cel mare sa ii ia din portia de mancare .O fi  el viteaz , dar tare nesabuit.

De ajuns despre viata de felina.

Despre  gradina,  pauza de vreme rece si umeda tare .Nu cea de iarna inca, pentru ca mai sunt activitati tomnatice in lucrare: mai avem de plantat bulbi de lalele abia scosi din pamant dintre firele de pir, o planta cu frunze asemanatoare cu firele de  iarba , care se intinde cu usurinta asa cum numai buruienile urate si nedorite in gradina stiu s-o faca si care e greu de eliminat in totalitate, putandu-se regenera in primavara urmatoare si dintr-o singura bucatica de radacina ramasa in pamant. Asadar, ne facu de lucru acum in toamna buruiana mai sus amintita .

Dar poate e mai bine asa, oricum parca mai era nevoie de o aerisire , improspatare a pamantului din stratul cu flori . Asa ca mai speram in cateva zile cu soare, care sa ne permita ingroparea bulbilor pentru primavara urmatoare.

Si …se intreba cineva daca nu patesc ceva bulbii plantati acum in pamant odata cu venirea gerului si a ploiilor cu frig . Nici pomeneala! Bulbii de lalele, de narcise, de crin, de ghiocel, crocusii -de exemplu, dar poate mai sunt si altii , raman afara peste iarna si daca au fost plantati in pamant la adancimea potrivita, care se zice ca ar trebui sa fie cat de doua ori inaltimea lor , nu sufera de frig. Ba dimpotriva, asa le este si bine,  sa treaca inainte de inflorire printr-o  iarna .

 

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.