Totul

Ma gandisem sa caut printre fotografiile facute de mine anul trecut pe una care sa imi fi placut cel mai tare, astfel incat sa incerc sa fac  un fel de top personal al pozelor mele (adica facute de mine) in 2014. Nu am reusit sa ma opresc la una singura, prea putine sunt cele care nu mi-au placut deloc, altele , tot putine, care mi s-au parut a fi mai nereusite decat imaginea reala pe care am incercat sa o retin. Si altele , destul de multe, mi-au placut . Nu am reusit sa le diferentiez.

Asa incat ma gandesc sa aleg macar cateva din fiecare luna vie, plina de activitati legate de gradina si sa revin cu o  recapitulare lunara, cu o selectie din  pozele cu plante, flori care au reusit sa surprinda o parte din gradina mea in cursul anului care a trecut. Nu ca ar fi fost cine stie ce an bun, de neuitat, insa florile au fost frumoase si nu au nicio vina ele ca noi nu am fost mereu in armonie cu inflorirea lor.

Asta in masura in care voi reusi sa ma mobilizez  si sa ma lipesc de calculator timpul necesar pentru aceasta (in)activitate.

Pana atunci mai palavragesc precum cainii care latra (nebagati in seama) la luna. Despre citit. Si in vacanta de iarna a anului trecut , si in cea din iarna asta am reusit sa gasesc carti pe care sa imi faca placere sa le citesc, care sa imi lase o senzatie de incantare, de asa da, asa as mai vrea,Una dintre ele insa este o carte pe care am mai citit-o o data, atunci and eram mica, mica si abia descopeream si eu lumea.

Ce mai tinem minte din cartile pe care le-am citit?

Am constatat consultand pagini dintr-o agenda veche, pe care faceam lista cu titlurile cartilor citite,  ca de unele nu imi mai aduc aminte deloc, nici subiectul lor, ba la unele nici titlul pe care il vedeam nu imi spunea ca as mai fi citit vreodata cartea aceea.Ba chiar cu mare surprindere am gasit trecut pe lista , titlul unei carti   pe care am inceput  sa o citesc acum vreo doi ani,  crezand ca este pentru prima oara cand fac asta, nu mi-a placut si am renuntat la ea. Nici vorba sa imi fi amintit avansand prin capitolele introductive din ea  ca de fapt este o carte pe care altadata o mai citisem cap-coada.

Prin urmare citesc si uit.

Mai mult sau mai putin, depinde de impresia lasata de  carte.

De unele stiu ca mi-au placut mult. Dar cu toate astea uneori nu imi mai aduc aminte subiectul, ci mai mult cate un paragraf sau cate o intamplare povestita. Una din cartile adolescentei mele, din care am citit si recitit , insa mai mult pe vremea aia , ”scrisorile” din paginile ei , este ”Lorelei” a lui Ionel Teodoreanu. Din care acum  imi revenea in gand  fraza …

”Totul ne desparte pe tine si pe mine: distanta, oamenii, viata  si poate si destinul.”

Am vrut sa gasesc mai mult si am  cautat intai , unde altundeva, cum cred ca face acum toata lumea,decat  online. Si am gasit pe diverse siteuri dupa aceasta fraza cautand, cateva paragrafe din carte. Imi venea sa dau copy/paste ca sa le pastrez si eu online sa le citesc mai bine. Insa mi-a venit ideea sa le caut direct in cartea mea, pe hartie , sa vad tot contextul din care paragrafele proveneau, sa…recitesc . Poate toata cartea.

Am cautat in biblioteca aceasta carte de mult timp uitata.

Si am reluat rand cu rand si pagina cu pagina toata cartea de la inceput.

Mi-am dat seama ca daca prima data am alergat peste randuri cu privirea, cautand sa ii aflu subiectul, sa ii parcurg actiunea, acum m-am bucurat de descrierile de la inceput, care m-au facut sa privesc cartea ca pe un poem in proza si sa regret ca nu sunt mai multe carti scrise in felul asta atat de placut . Desi mai citisem cartea, am constatat ca uitasem cu desavarsire finalul, astfel ca uneori imi venea sa fug cu privirea pe ultimele pagini ca sa aflu cum se termina .Cu greu m-am abtinut si am parcurs ca in jocurile online in care oricat ai vrea , nu poti sari peste etape ci numai  nivel cu nivel, capitol cu capitol toata actiunea.

”-Ai sa mai ai langa tine?

-Mai intrebi?In dreapta, in stanga, inainte, inapoi, tu esti zidul inflorit al captivitatii mele.

-Nu, nu spune asa.Nu vreau sa fiu numele captivitatii tale. Nici tu al captivitatii mele..(…)Suntem doua libertati ”

Am revazut parca imaginile reale ale cornului nostru, ale zarzarilor sau piersicilor infloriti primavara asa cum ii stiu din amintirea mea:

”Afara gradinarul dezbraca trandafirii de hainele de iarna. Mirosea a pamant rascolit. Florile erau pe aproape:zambeau ca fetitele imbulzite dupa o usa , asteptand sa navaleasca pe covorul bunicilor.

Zborul cocorilor si al randunelelor trecuse peste somnul caselor, venind din marea calatorie cu un cer de culoarea marilor meridionale.

Soarele rasarea cu prora de aur si apunea cu panze de purpura.

Cornul inflori galben ca malaiul in mana unei tarancute cu ochi albastri.

Intr-o noapte, zarzarii rasarira uzi din fundul unei mari , aducand in brate faguri de margean trandafiriu. Din urma ii ajunsera si piersicii cu bratele pline de siraguri de margean aprins .

Abia desteptat din somn , pamantul isi imbraca hainele de dans.”

Rostul unei povestiri  este sa iti creeze o stare . Lorelei mi-a readus , ca si prima data cred, la inceput o stare de bine, placere sa o parcurg. Finalul insa…ha! va mai aduceti bine aminte cartea? Schitat probabil ar putea fi spus cam asa: barbatul, femeia, gluma,scrisorile, tentatia, curiozitatea, cautarea unui raspuns, ispita din mintea lui, dezamagirea ei, of! O poveste cu final trist .Ca viata. 🙂