Iasomia

Am observat ca acelasi pom sau aceeasi planta are in ani diferiti comportament diferit din punct de vedere fie al infloririi, fie pentru cele parfumate din punct de vedere al puterii cu care isi manifesta simtita prezenta olfactiv, fie din punct de vedere al rodirii. Astfel incat anul asta pot spune ca a fost anul iasomiei. Dar chiar si asa, nu al tuturor arbustilor de iasomie pe care ii am. Si am cateva tufe de iasomie cu floare simpla si doua tufe de iasomie cu floare batuta, cu mai multe randuri de petale. Pana acum traisem cu impresia ca iasomia batuta nu este si parfumata , insa anul asta pe inserat, de cate ori treceam pe langa una dintre ele, aflata chiar langa aleea din fata casei, ma oprea din mersul meu si la orice altceva m-as fi gandit, ea imi atragea atentia.

Anul trecut insa am avut unele iasomii pline de flori , care anul asta au avut foarte putine, iar pe altele le-am vazut cum au crescut si s-au manifestat in toata splendoarea lor.

Nu neaparat una dintre cele mai frumoase, desi crescuta uriasa, umbrind cu silueta ei o mare parte dintr-un gard , insa categoric cea mai productiva din punct de vedere al undelor de parfum imprastiate in jurul ei , a fost ea, iasomia din gradina de legume:

Eu presupun ca ar fi putut contribui la durata mai mare a pastrarii florilor proaspete si arbustul de sanger situat in imediata ei vecinatate, care fiind putin mai inaltut decat ea si crescut dintr-o crenguta ce nici nu stiam ce ar putea fi , amplasat asadar in partea de sud -est, este posibil sa ii fi tinut racoare in zilele mai calde .Ca anul asta iasomiile au avut parte de zile in sir insorite si fara ploi care sa le strice florile spre deosebire de lunile mai ale anilor trecuti.

Am mai avut si alte frumoase….

Ăăăăă…pardon, cum s-o fi strecurat si poza asta cu Violeta mea 🙂 ?Ce, nu e frumoasa si ea? Ba da, pentru mine si ea, catelusa e tot frumoasa, e frumoasa mea. Dar despre iasomii era vorba, sa revin la ele:

Si dintre cele cu floare batuta, care cresc mai mult in inaltime, spre deosebire de cele cu floare simpla , fara mai multe randuri de petale, care au nevoie de spatiu mai mare imprejurul ei, pe care sa se intinda , sa se dezvolte :

 

Acum s-au dus si la ele florile si parfumul lor , isi mai leagana ramurile usoare , fara flori si isi dezvolta coroana pentru anii urmatori . Dar chiar daca a trecut perioada lor de maretie , in care in gradini si parcuri ele erau pe primul loc, le fac acum si lor un loc aici, cu atat mai mult cu cat in niciun alt an nu le-am adus in gradina mea online.

 

Covor din flori

Presupun ca la toate seriile de copii care absolveau invatamantul primar , cel de patru clase , la sfarsitul scolii, inainte de marea vacanta de vara , cand ne desparteam de tovarasa (sau la unii doamna, depinde de epoca absolvirii) invatatoare, era un obicei ca la ultima oara de clasa alaturi de dumneaei sa o primim cu un covor din petale de flori. Si la voi era asa, nu? Sau poate doar la cate unele clase, in functie de cat de draguta si apreciata de copii si mai ales de parinti fusese invatatoarea sau cat de inspirati parintii in organizarea unui astfel de moment unic si uite ,chiar  de neuitat …

La noi asa s-a intamplat.Parca si revad in minte clasa si cum pe culoarul de la usa de intrare pana la catedra erau pe jos numai flori si petale in multe culori. Si ce incantata de primirea noastra era invatatoarea !…

Si nu ca mi s-ar fi  intamplat si mie intocmai de curand, o sa va arat imediat, dar mi-am adus aminte astazi privind irisii mei albi, abia infloriti de acel moment din scoala primara.

Asta micu din poza s-a nimerit si el pe acolo la momentul nepotrivit , cand eram si eu in zona. Nu cred ca este el cel vinovat de aspectul neasteptat de mine al florii , nici nu caut cuiva vreo vina; poate doar floarea de iris sa fi fost prea grea sau poate vreo harjoneala intre catei sau intre cocosi si gaini , nu stiu care mi-a facut surpriza sa imi ofere din …dupa posibilitatile lor, din florile din propria noastra curte, un covor (mai modest) din petale de flori de iris.

Cum era sa ma supar pe ei? Ei care stiu ca (de cocos vorbesc acum) si-ar da si viata pentru mine, nu ca le-as cere-o , piticul din poza asta este in curtea noastra top model , nu friptura , plus ca e si de neam pitic, n-ar fi bun nici de-o ciulama. 🙂

-”Dar de ce sunt eu scos țap ispasitor?”(pare ca s-ar cam intreba)

Flori si petale rupte din florile de iris: una de-a dreapta, alta de-a stanga tufei:

De incheiere si fara legatura cu povestea de mai sus, acum e despre altceva : eu nu mi-am semnat fotografiile niciodata, sau aproape deloc. Stiu ca intr-o vreme ma gandeam ca s-ar putea intampla sa fie luate de altiii…dar pana la urma, mi-am zis, ei si ce daca, sa circule ! Mda. Apoi am inceput sa dau de ele pe diverse siteuri: una reclama la legume de vanzare, alta pe tpu , alta chiar pe acasa, site serios ai zice, la care lucreaza oameni calificati din presa. Mda, ce sa-ti spun! Unii se califica sa stea pe scaun la un birou si sa caute pe siteuri informatii , si sa le copy/paste si gata stirea. Insa in unele locuri erau linkuri sau macar scris undeva de unde a fost preluata imaginea. Dar am gasit chiar vineri din nou in alta parte copiate poza de la mine pe siteul uneia zisa taranca nu stiu cum. Daca dati de ea, sa stiti ca e doar o copiatoare, nu gasiti nimic original la ea, nu ca ar fi singura.E oricum la mare moda sa copiezi si sa transmiti mai departe mai ales citate, sfaturi demne de urmat, poze, articole.

Piata

Si animalul, ca si copilul, daca il cresti prea rasfatat, se invata rau si si-o ia in cap :).

Asa patiram noi cu gastele (nu sunt olteanca, nici prin arborele meu genealogic nu cred ca ar exista vreun fir apropiat cu regiunea, dar uneori imi place sa ma perfect-simplicesc in vorbire).

Mici si dragalase cum erau, nu doar le-am oferit cea mai buna alimentatie si ingrijire ca sa creasca sanatoase si frumoase , dar le-am oferit si diverse …drepturi si libertati :).Cum ar fi libertatea de a circula prin curte, insa  bine supravegheate , sa nu cumva sa pice victime pisicii sau cainilor dornici de jucarii  vii. Ca mi-au rupt hibiscusul moscheutos , am zis ”nu-i nimic”, poate va creste mai frumos ramificat. Ba am pus ramurica rupta in pamant si a facut radacina, si cu ocazia asta  am aflat si una din metodele lui  de inmultire, adica prin butasi. Deci n-a fost asa rau .

Cand le-am vazut ca se burzuluiesc ele la caini sau pisica si ca ii pun pe fuga, am zis iar: ”nu-i nimic”, e bine ca stiu sa se apere singure.

Dar au ajuns acum mai rau decat cateii. Daca sunt libere prin curte si intra vreun om, de obicei omul se fereste de caine, mai ales daca latra, insa la noi cainii da, latra cand vad pe cineva intrand , dar  gastele  sunt cele care musca. Si pe om.

Sunt mai rele decat cainii, chiar si pe ei i-au  muscat in cateva ocazii.In pozele de mai jos, Ricky prins pe picior gresit (ei, labuta gresita, poftim).

Sambata cum a fost vreme buna, soare si frumos, am zis sa le mai las si pe ele sa mai alerge libere in curte, ca mare lucru, am zis eu, nu ar mai avea acum ce strica. Ba bine ca nu! Daca au cam terminat cu florile, se apucasera de coaja pomilor, de robinetul de la pompa de apa, de cauciucurile de la bicicleta si in cele din urma de casa. De casa in care locuim noi, da, ati citit bine, s-au apucat sa manance polistirenul pus pe peretii casei. Mi s-a parut ca asta le-a intrecut pe toate si cum le-am vazut imediat ce faceau, am dat militaria jos din pod si le-am inchis inapoi in curtea lor. In plus , de cateva zile au liber in gradina destinata cultivarii legumelor peste vara, acum aflata la sfarsit de sezon cu recoltele. Sfarsit care insa mai ofera pe ici -colo cate o mica surpriza, mare bucurie. De exemplu am cules si sambata si duminica zmeura.

Eu si ursul iubim zmeura :).Eu-la nebunie! Si am vazut si albine la zmeura mea, ba odata ma intreceam chiar si cu un barzaune, un albinoi urias , care sa fie mai tare.

Prin urmare cateva bobite de zmeura, doua lufe nu tocmai coapte, pe care inca nu stiu cum va trebui sa le tratez pentru a le transforma  din castraveti in burete natural de baie :), vreo doi ardeiasi iuti (peste recolta deja culeasa) si ….atentie , cad mine!

Nu mine de razboi, ci un soi de castravete , pe numele lui kiwano, cica de la kiwi si banana, ca are gustul asemanator cu al celor doua fructe.

Seamana cu mine,nu cu mine-eu, ci cu minele de teren, nu? Am taiat unul in urma cu cateva saptamani si mie nu prea mi-a placut kiwi-banano asta, dar daca am avut anul asta seminte, le-am pus din curiozitate si ca sa avem si noi ceva nou , mai interesant in gradina . O sa mai incerc inca o data unul, poate de data asta imi va placea.

Am vazut si prin supermarketuri de vanzare, tot pentru curiosi, in numar mic , doar cateva. Desi castravetele asta e destul de roditor, se intinde pe o suprafata mai mare decat eu m-as fi asteptat si la cat produce, ar putea si oferta magazinelor sa fie mai bogata.

Una peste alta, am venit din gradina (inca) aprovizionata ca din piata :).Unii au fost la targ, balci sau cum i-o mai zice, eu am fost in ”piata” din spatele casei.

Nostalgie de toamna

Sub razele de soare, culorile toamnei sunt mai calde, stralucitoare, ma asortez cu ele si eu zic ca ma integrez perfect si in acest  decor (desi il  prefer pe cel din vara, ziua cald, seara racoare).

Daca acum soarele dispare , si eu dispar dupa…un nor sau cum s-o fi numind acel obiect mare care separa camera calda din interior, in care eu imi aleg  apropierea de  fierul  incins de langa locul luminos prin care privesc gradina ramasa  afara ,  de anotimpul rece ramas in urma .  

Cu toate astea, din cand in cand , fie vreme buna, rea , mai ies la o raita sa vad cine mai umbla prin gradina. Acolo,  uneori , ma asteapta  iubitor un gagic :

Cand l-am zarit o data, demult, a fost  oarecum dragoste la prima vedere, doar pentru ca semana cu  mama mea,  asa cum l-am privit atunci din departare .

Numai ca acesta era atunci urat, numai coaste si o coada subtire, pleostita, amarata , cu blanita jegoasa si desigur plin de purici. Am tot fugit de el la inceput, dar dupa o vreme, il vad eu azi, il vad iar maine , a inceput sa-mi placa. Un pic. El  iar venind in vizita la mine, dar si la castronelul meu cu bunatati , s-a transformat intr-un motanel bine facut, parca si mai curat , cu blanita lucioasa si chiar frumoasa.

Dar cum si vorba-i, isi schimbara cotoiul meu parul, insa naravul de mare vagabond , ba. Vine o vreme ,  sta ce sta , daca e soare sau mai cald afara mai motaie intins la locurile cele mai  insorite , mai calde,  isi inmoaie mustatile in castronelul nostru cu mancare si apoi cat ai zice ”miau” si dispare.

De multe ori l-am vazut ca vai si amar de el, caftit de alti cotoi mai tineri sau poate chiar de cate-un caine,cine stie pe unde l-au purtat pasii ,  incat nu doar o data mi-am zis privindu-l cu ingrijorare ca zilele lui nu mai sunt in numar prea mare. Intr-o zi a aparut cu o parte mare din coada rupta si atarnand doar intr-un rest de piele, cu labutele zgariate,   si jegos , ranit si plin de sange parea ca isi va da duhul prin podurile sau pubelele lui preferate de vagabondare. Dar si dupa asta a scapat si acum se mandreste tantos cu coada lui ca de iepuras, model unicat printre cotoii din cartier . Asa am auzit ca e si strigat : ”Iepuras” cand e invitat dimineata  la castronul cu bobite speciale , nu ca nu ar veni singur si ca i-ar trebui vreo chemare, dar el, nebunul , se baga sub botul cainelui cel mare sa ii ia din portia de mancare .O fi  el viteaz , dar tare nesabuit.

De ajuns despre viata de felina.

Despre  gradina,  pauza de vreme rece si umeda tare .Nu cea de iarna inca, pentru ca mai sunt activitati tomnatice in lucrare: mai avem de plantat bulbi de lalele abia scosi din pamant dintre firele de pir, o planta cu frunze asemanatoare cu firele de  iarba , care se intinde cu usurinta asa cum numai buruienile urate si nedorite in gradina stiu s-o faca si care e greu de eliminat in totalitate, putandu-se regenera in primavara urmatoare si dintr-o singura bucatica de radacina ramasa in pamant. Asadar, ne facu de lucru acum in toamna buruiana mai sus amintita .

Dar poate e mai bine asa, oricum parca mai era nevoie de o aerisire , improspatare a pamantului din stratul cu flori . Asa ca mai speram in cateva zile cu soare, care sa ne permita ingroparea bulbilor pentru primavara urmatoare.

Si …se intreba cineva daca nu patesc ceva bulbii plantati acum in pamant odata cu venirea gerului si a ploiilor cu frig . Nici pomeneala! Bulbii de lalele, de narcise, de crin, de ghiocel, crocusii -de exemplu, dar poate mai sunt si altii , raman afara peste iarna si daca au fost plantati in pamant la adancimea potrivita, care se zice ca ar trebui sa fie cat de doua ori inaltimea lor , nu sufera de frig. Ba dimpotriva, asa le este si bine,  sa treaca inainte de inflorire printr-o  iarna .

–

 

Osu Blue

Daca am avut in vara asta vreun soi de rosii pe care sa fi stat cu ochii atintiti si cu dorinta de a il vedea cu rod , acesta a fost soiul denumit OSU Blue. Osu  vine de la Oregon State University, in laboratoarele careia a fost adus la viata nu ca un produs obtinut prin modificari genetice, ci mai degraba prin tehnici traditionale de reproducere.

Scopul urmarit prin crearea acestui soi nou ar fi fost obtinerea unui produs bogat in antocianine cu bun potential antioxidant .In mod obisnuit , cuvantul ”antocianine” nu face parte din vocabularul meu  , daca as fi fost in gradina nu mi l-as  fiamintit (desi l-am mai zarit informativ) cuvantul asta, doar ce l-am (re)gasit acum cautand informatii pe net despre acest soi de rosii. Oricum, e ceva ce se gaseste in fructele si legumele colorate in violet, purpuriu si e de bine :).

Pe scurt despre aceste rosii: sunt mai  bune daca le culegi cand sunt coapte bine si inainte de a se coace au fost expuse  in lumina soarelui si nu pitite la umbra sub vreo frunza. Fățoase tare nu sunt , desi atrag in gradina privirea, la mine s-a vazut ca ar fi ceva nou .

Pe net insa am mai  intalnit pe cate unii nemultumiti de aspectul lor prea simplu la interior, ca al oricarei alte rosii comune , insa mie imi  plac .

 

De cand le-am ochit nici nu imi mai amintesc prima data pe unde, le-am dorit si cand le-am avut le-am urmarit cu atentie evolutia de la primul semn de germinare din primavara  . Apoi cand am vazut primele codite ,ale primelor frunze odata rasadurile plantate  afara , in  culoare violet am stiut ca sunt ele, ca au rasarit si au reusit sa supravietuiasca si sa creasca , in ciuda  problemelor  pe care le-am avut cu rasadurile de tomate din cauza pamantului prost in care le-am infiintat .

Vorbind despre marimea lor , fac  parte din tomatele cu roade mici, nu atat de mici cat rosiile numite cireasa, un pic mai mari, dar nu se pot intrece cu alte soiuri laudate pentru pulpa carnoasa sau dimensiunile mari la care pot ajunge. Comparativ,  insirate pe masa mai multe tipuri de rosii, ele sunt cam printre cele mai mici. Dar inca o data, nu marimea conteaza (in cazul lor).

 

Ca aspect exterior , in perioada de inceput, fructele lor pot fi confundata cu patlagelele vinete,

 

apoi pe masura ce incep sa se coaca, se inrosesc si culoarea indigo dispare, ele devenind maron-purpurii

 

Gustul  nu pot sa afirm ca l-as fi simtit  diferit  fata de al altor  rosii .

Anul asta poate datorita intarzierii cu care s-au copt rosiile fata de alti ani , la mine atat din cauza verii reci si ploioase, cat si din cauza rasadurilor care nu au crescut deloc cat au stat inauntru in perioada de inceput , in care in alti ani ar fi fost mult mai bine dezvoltate, ma si mir ca am avut rosii.

Insa odata ce s-au copt, s-au facut toate soiurile dintr-o data si nu am mai reusit sa le savurez pe rand , ci le-am cam luat de-a valma si claie peste gramada , albe cu rosii cu roz cu verzi, cat de mult le-am asteptat si le-am tot bibilit atunci cand incepusera sa ma sperie cu cateva semne de mana , parca nu m-am mai bucurat de ele la fel ca alta data.

Soiul acesta de rosii  este unul roditor, face fructe destule , pe cateva etaje , se coc printre primele si vad ca deocamdata cum vremea e inca buna , tin cateva saptamani pana ajung multe  sa se coaca.

Eu l-am apreciat si voi mai cultiva si in alti ani rosii OSU Blue. Merita sa ai o frumoasa pata de culoare atat in gradina , in cosul cu tomate cat si in castronul cu salata :).

 

 

 

Tot o pata de culoare are pe cerul gurii si salbaticul de caine aratat  mai jos : e negru ca un caine care musca si maraie mereu nu la  oricine ci la mine, care l-am cules de pe drumuri si l-am adus in casa , la masa , iarna la adapost .Asa face mereu, zi de zi nu doar intamplator din cand in cand .

–

 

Bobocii in floare

Boboacele noastre la varsta de o zi, la  o luna  si in ultima imagine acum la aproape trei luni.

Nu stiu de or fi fete sau or fi baieti, noi le strigam ”fetele”, ca asa speram sa fie majoritatea, iar ele imediat raspund cantand ”ga-ga”.

 

Au crescut de marimea unei gaste adulte  in scurt timp, mai repede decat puii de gaina  .

Floare albastra

Greu de ales acum, in perioada abundentei de flori , doar una despre care sa vorbesc. E greu sa alegi, greu sa te hotarasti doar la una…

Iar eu in cele din urma m-am oprit la ea. De mult , de anul trecut, ba chiar si in urma cu doi ani cred ca as fi vrut sa o prezint pe ea ca pe una dintre favoritele gradinii, insa la fel ca in fiecare primavara , cum mai este inca si acum , au aparut ori alte flori, ori alte preocupari mai importante si am sarit peste ea. Insa acum m-am hotarat . O sa scriu despre ea.

Nu i-am scris pe nume, in titlu, ca sa nu dezvalui de la prima privire , dintr-un cuvant ,  tot ce s-ar putea gandi de catre cei ce o stiu, despre ea.

Nu e ”o tipa” foarte cunoscuta printre iubitorii florilor , insa se vorbeste  mult despre ea si mai ales despre calitatile ei . Citisem undeva, candva, probabil intr-un ziar si este posibil sa fi fost in Formula AS pe vremea cand eram o fidela cititoare a acestuia  , ca are renumele de a tine doctorul departe de cei care o cresc in gradinile lor. Ori ca  nu ar lasa batranetea sa se apropie :). Frumoasa promisiune, nu? Pe care se zice ca ar face-o nu cu vorbe, ci cu fapte, ea, salvia si nu cea decorativa, ci Salvia officinalis , medicinala , pe care ia priviti-o ce mare a crescut in gradina:

Daca o fi pornit numai de la stadiul de seminte sau din vreun rasad vreodata cumparat si apoi plantat, nu-mi mai aduc aminte. Cert e ca initiativa a fost a mea, dupa ce auzisem cat e de laudata planta si am zis ca nu se poate sa avem gradina si sa nu avem si aceasta datatoare de  sanatate si viata lunga . O fi asa cum o lauda cunoscatorii , nu zic ba. Insa noi destul de rar o folosim. Desi eu beau ceai  dimineata, de regula nu din salvie este facut, ci din alte plante, majoritatea din gradina adunate , din flori de galbenele, macese, sunatoare, menta  sau  ce se mai aduna vara , dar din salvie nu prea. Si nici ca aroma pentru diverse preparate culinare nu am  folosit-o. Poate pentru ca e perena, vesnic cu frunzele inverzite si nu e nevoie sa culegem intr-o anumita perioada frunze de la ea, care apoi dispar. Nu, nici iarna nu ramane fara frunze. Iar acum in perioada florilor, are si  parfum puternic, usor intepator, dar placut .

Si o poveste fara legatura cu salvia care pe mine m-a impresionat :

Zilele trecute , toti cei care au trecut pe DN1 din sus catre Ploiesti ar fi putut vedea, daca erau atenti la asa ceva, asa cum eu am vazut , dimineata,  pe marginea drumului in zona dinainte de bariera de la Nord de zona supermarketurilor  , pe marginea drumului strivit de o masina, posibil o masina mare, un caine negru al nimanui probabil, zacea mort . Iar la mica distanta de el un alt caine, alb, inca viu statea . Mi-au atras atentia si m-am gandit ca poate cel alb era in trecerea pe acolo numai.

Mai tarziu, m-am luat cu treburile mele  si am uitat  de cei doi caini . La intoarcere insa, pe acelasi drum trecand ,  dupa pranz , deci dupa cateva ore bune, mi-am amintit de ei cand am vazut  aceeasi imagine . Cainele alb era in continuare acolo, langa cel mort care zacea si cel viu , ca si un om parca priveghea. Probabil isi pierduse prin omorarea celuilalt  partenerul , pe cel care pana in urma cu putin timp dadea sens vietii lui si nu mai stia incotro sa o apuce de unul singur . Viata i se oprise dramatic intr-o clipa , intr-un loc din care nu mai stia pleca , asa incat statea si astepta .

”Floare albastra, Floare albastra

Totusi este trist in lume. ”

 

Boboci cu puf

Intrucat gasca noastra a ramas singurica intre gaini, ca sa nu ii fie mult urat si ca sa mai aiba si ea cu cine schimba o gagaiala (vorba in limbaj de gasca), de mult am tot zis sa ii facem si ei rost de parteneri. Initial eu propusesem sa ii facem rost de oua si ea sa le cloceasca si sa scoata bobocei. Insa nu toata lumea a aprobat ideea mea si in primavara asta am aflat de existenta unui  loc in care poti comanda orice pasaret doresti in ograda proprie si vei avea. Fara pedigree :).

Si asa am facut rost si noi  de bobocei, mici, tare mici . Inca nu i-am prezentat si gastei mari, asteptam sa mai creasca putin ca in cazul in care ii va batea, cum ma astept sa se intample, sa fie un pic mai intariti pe propriile picioare, ca sa se poata cat de cat apara . 

Daca sunt frumosi? Mie tare imi plac :). Au puful verzui-auriu ce straluceste in lumina, fie a soarelui, fie cea de la bec (in poze din pacate nu a iesit stralucirea ei) si s-au si atasat de noi .I-am scos si cate putin afara, in curte sa mai faca miscare, ca altfel ii tinem intr-o cutie cam stramta din carton .Cand s-au vazut afara , si-au deschis micile-de-tot-aripioare si ziceau ca decoleaza, ca isi iau si ei zborul :). Pisica sta cuminte in apropierea lor. I-am spus de cateva ori ca nu are voie sa se apropie si pare sa fi inteles. Iata din ce pozitie ii privea:

Cat despre catei , cei mari, din curte, sunt cuminti, nu se apropie de dragalasii bobocei. Cei mici insa, nu sunt cuminti deloc. Poate si pentru ca i-am obisnuit cu jucarele mici, pentru catei, cam cat de marimea bobocilor nostri de gasca de acum, pe care i-am invatat sa ni le aduca inapoi cand le aruncam si una din placerile lor este sa chitaie jucaria si sa alerge prin curte dupa ea, ca apoi sa ne-o aduca si sa tot repetam de cateva figura, pana cand ei, cateii , obosesc.

In prima poza cu cateii, Pepito imi arata ca ar vrea sa ne jucam . In urmatoarele, cum imi aduce o data si inca o data jucaria .

Pozele cu cateii sunt facute in 23 aprilie anul asta, deci sunt recente. Mai aveam cateva de asta vara in care ii  fotografiasem si cum se duceau  dupa jucarie, nu doar cand o aduce inapoi oricare din ei , insa nu le-am gasit pe acelea.

Revenind la boboceii de gasca, cand ii scoatem afara in plimbare, pe cateii cei mici ii inchidem sa nu se repeada la boboci ca si cum ar fi de jucarie , cam chitaiti cum sunt ei acum ,si sa ii raneasca cumva.

Oricum,  inca multa vreme nu vom lasa bobocii liberi, nesupravegheati dupa ce am avut in urma cu cativa ani o experienta cu alti boboci tot de gasca, pe care la fel, ii lasasem liberi prin curte . La un moment dat o pasare mare, neagra, eu cioara am zis ca era, mama zicea ca uliu, oricum semana cu cioara, de sub ochii nostri a coborat si s-a repezit sa ia un boboc de gasca. Norocul a fost ca era tot libera prin curte in acelasi timp si o curca cu puii ei si a crezut ca ii sunt pusi in pericol puii ei , s-a repezit la pasarea rapitoare , a batut-o bine, incat a ramas pe pamant si am putut sa o indepartam noi, a dus-o cineva  de o aripa undeva,  mai departe de curtea noastra.

–

Prima zi de primavara

Asta ne anunta google , de la primele ore ale diminetii, ca ar fi astazi.

”Ce bine!”  as fi spus alta data, dupa ce luni intregi de frig as fi asteptat sa iesim la liman, la primavara .

”Ce bine!”am incercat sa imi spun si astazi , sa ma conving ca simt ca a venit primavara.

In ziarul ”Adevarul” am mai citit, de asemenea ca  tot astazi ar fi ziua internationala a fericirii. Pana acum n-am stiut de bazaconia asta asa ca le-am zis si fetelor la birou . Una din ele m-a intrebat daca exista fericire , care ar fi parerea mea .

O alta a zimbit larg, pentru ca asa zambeste ea (aproape ) mereu . Altele au ramas indiferente la sarbatoarea fericirii, probabil ca nu dau doi bani pe vorbe d-astea sau ascund ele ceva .

Intre doua drumuri facute astazi ,  intalnesc o femeie de 88 ani  care se ruga lacrimand sa vina Domnul sa o ia la el. Unii ar vrea sa mai stea aici , insa pleaca neintrebati daca sunt de acord sau de ba , altii raman sa se chinuie mult cu  viata . Nici pentru unii, nici pentru ceilalti  nu mai exista primavara si astazi m-am intristat mult gandindu-ma la  asta . Uneori primavara le e luata si celor alaturi de care au trait sau traiesc acestia.

Acasa , aproape de intrare m-a intampinat o tufa de violete minunat parfumate , care radeau la soare . Imi plac mult delicatele flori de toporasi (sau violete); in primaverile ploioase si racoroase , trecand  pe iarba  sau prin apropierea ei simteam florile toporasilor intai dupa parfum si abia apoi le si vedeam inflorite  si imprastiate  din loc in loc si incercam sa nu le strivesc eu sau altii cu talpa .

Dupa flori , la intrare m-a intampinat si Pepito , care intai m-a  latrat  pana cand s-a convins ca eu sunt cea care ii calca teritoriul . Apoi cum am fotografiat cateva tufe de flori mici inflorite astazi si el era prin apropiere , am vrut sa il prind si pe el , frumos, intr-o poza alaturi de lalelele rosu-corai ,  primele  deschise anul asta din care deja niste albine infometate se aprovizionau cu dulcele-aromatul si mult asteptatul polen .

In gradina , plantele  simt ca a venit primavara. In curand se vor deschide valuri de flori albe si roz, pe pamant si  pe cele ce se arata atunci cand ne uitam printre ramuri de pom, catre  cer  privind .

 

 

 

 

Orbitor

In urma cu cateva …zile, nu zic saptamani, se auzea des intrebarea: mai vine anul asta iarna pe la noi? Parea ca lumea ar duce dorul ei .Haha, eu nu, iarna niciodata nu imi va placea, pentru mine ea e muma padurii cea urata si rea :).

Ei , celor ce va era dor de ea, acum uite-o ca a venit, bucurati-va de ea!

Dupa parerea mea as zice ca a venit aproape dupa ceas.In 2013, pe 24 ianuarie la noi pentru prima data ningea si se asternea, ca mai dadusera niste fulguieli usoare si repede trecatoare si pe la inceput de decembrie 2012, dar nu s-ar fi putut numi nisoare si iarna ceea ce ni  se arata, deci pentru prima data pe 24 ianuarie 2013 venise iarna. Si in 2012, desi nu retin data, dar parca vad ca daca as cauta, pe blog as gasi ceva scris despre ea, prima ninsoare , cred ca tot pe la sfarsit de ianuarie se intampla.2012 a fost anul cu februrie deosebit de geros si nins, nins, nins.

Numai ca anul asta fulgii de nea au venit tot pe 24 ianuarie , dar odata cu ei si viscolul si vijelia, astfel ca in prima dimineata cu zapada i-am gasit  lipiti de ger pe ferestre, pe usi, pe peretii verticali ai caselor .

Apoi , dupa ce vantul a stat, au inceput sa se aseze fulgii de nea strat peste strat, peste strat, peste strat  pana cand au ajuns la un nivel destul de inalt. Au blocat ca si in alti ani masinile in parcari, porti si intrari , eh, nu-i bai, abia este mai putin intensa circulatia. Ba inca , as zice ca in mod neasteptat azi multi fricosi au stat ascunsi in case . Spre bucuria mea si a celor putini de pe strazi , care ca si mine probabil traiau senzatia de ”toata lumea e  a mea” , lume ce ni se asternea la picioare imbracata intr-un decor  de poveste.

Desi nu iubesc deloc iarna, in ultimele doua zile fulgii de nea mi-au dat mai multa energie , nu m-a speriat si nu m-a suparat ca alta data zapada, cu hei-rup m-am luat la tranta  cu ea si bineinteles ca ea m-a dat gata, dar nu conteaza cine a invins pe cine, ca ea e natura, mereu prima in orice competitie ne-am crede cu ea .Prima zapada de multe ori mi-a placut, de regula e cam singura data din fiecare an cand am putut  spune asta. Bine insa ca in iarna asta prima zapada se intampla la sfarsit de ianuarie, astfel incat pot eu spera ca nu vom mai avea mult parte de ea. Ca eu deja m-am saturat, ii mai dau termen doua saptamani sa isi faca de cap cum o vrea , apoi incep numaratoarea inversa pentru ea si  vreau sa simt semne de primavara  :).

Peste zi, desi soarele nici nu s-a aratat, albul zapezii era orbitor.

Nu stralucitor, nu sclipea niciun pic, era numai alb, alb curat , neatins , ametitor , era orbitor.De-aia si pisica si-a acoperit ochii cu labuta, sa se fereasca de albul zapezii , alb orbitor.

Pe ici, colo , cate o pata de culoare …

–