Anul 2015 la final

Ne lasa 2015 si vrand-nevrand il lasam si noi pe el in urma, in amintire.

2016 se anunta insa un an spornic, cu recolte bune:

Nu ca 2015 nu ar fi fost bun in gradina.Din cate  am cultivat si am ingrijit, am avut si  rod.

Langa aleea din gradina se vede un rand de dovlecei, in dreapta caruia au crescut singure galbenele, folosite de noi la ceai, alternativ cu alte ceaiuri , iar in spatele lor aleea cu castraveti .

 

-De la fasole, ne-am ales mai mult cu frunze. Pastai foarte putine si cateva boabe cat pentru un castronel-doua de mancare. Dar macar pentru o vreme a fost frumoasa, fotogenica 🙂 :

Castraveti au fost destui , cat pentru cateva borcanele de castraveti in otet, ba chiar si in saramura parca au fost pusi cativa, insa eu nu prea ma omor cu mancat castraveti, asa ca nu m-au prea interesat, decat la inventar la poza .O data cred ca am mancat o salata de castraveti cu otet, ori cu iaurt, ori si cu otet si alta data cu iaurt si m-am saturat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Am avut si cateva pastai  de mazare , care au ajuns pentru cateva portii de mancare de mazare proaspata, e mai buna parca atunci cand este din gradina:

 

– la uscat :

-si pregatita pentru congelare, 

– si spanac am avut

-ceapa a ramas micuta, desi in gradina ceapa verde se vedea frumoasa, ba am avut si in solar pentru paste cateva fire

 

– rosii

 

-Am avut anul asta cateva rosii foarte mari, de peste 500 grame fiecare. Cea mai mare cred ca este cea din imaginea de mai jos:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cativa cartofi mov, mai mult mici dar si cativa mai mari:

-In pomi am avut de asemenea recolta de mere :

– prune

– Si pentru prima data, desi mici, am reusit sa culegem si noi din gutuiul nostru cateva gutui mai mititele:

 

Dar cei mai simpatici , mai indragiti, mai rasfatatti, care au necesitat si cea  mai multa ingrijire , au fost puisorii.

Crescuti de mici, intai in cutie de carton, apoi in cusca,

 

iar in cele din urma in iarba,

sub supraveghere sau cand se apropia  ora de masa, se invatasera sa  raspunda la chemarea : „hai copiii la mamaliga”

sau tolaniti la umbra, in zilele toride 

si apoi liberi in toata curtea.

Dimineata cand li se deschidea portita catre curte, o luau la goana, alergand sa rupa pamantul :

Dintre toti s-au remarcat mai mult:

-Bubu, ramasa singura la closca dupa ce toti fratiorii ei s-au prapadit si apoi singura pe lume dupa ce si closca a lasat-o , de fapt nu singura ci de atunci cu noi . I se spune Bubu pentru ca am avut-o din oua de la o gainuta portocalie cu pene frumos pictate, parca, ce a fost botezata Buburuza. Bubu insa seamana mai mult cu tat-su:

-S-a mai remarcat si un porumbac cam golas, care a iesit in evidenta tocma pentru ca era cel mai lipsit de fulgi si pene dintre ei lui si s-a ales cu numele (binemeritat) de Curulica:

Si din anii anteriori ne-au incantat zi de zi cu muzica lor, cei patru cocosei care umbla mereu in gasca lor separat si canta de zor cand unul, cand celalalt, oriunde, chiar si direct la fereastra,  Il divo:

 

-La capitolul si altele, nu neaparat ca fiind mai putin importante sau cele de pe urma, ar fi de amintit ardeii iuti

si dovlecii

Agrisele in gradina, au fost anul asta din abundenta.

Insa cum au niste tepi lungi si ascutiti, sunt tare greu de cules si am reusit pentru poza sa adun cateva. Iata-le aici, spalate in sita :

Au fost si bune, au fost si cateva mai rele, de exemplu cativa pui de gaina pitica s-au prapadit de mici si cine stie cate alte nevazute or fi mai avut de suferit. La sfarsit de vara, un fluture l-am gasit si eu sfarsit in solar. De fapt doar niste aripi frante au mai ramas .

Ar mai fi fost si altele, dar anul nou bate la usa si din graba, nu tocmai cu motiv, doar sa nu bata ceasul ora 12 si eu sa fiu tot la calcculator,  am selectat doar cateva, nu pe cele mai frumoase, nici pe cele mai reprezentative,, dar cateva ce mi-au iesit in cale acum. Cu atat mai mult cu cat am schimbat si sitemul de operare, nu mai lucrez in windows, am zis sa incerc si eu ubuntu. Este  mult diferit, a fost o provocare mare sa il instalez pe calculator, apoi sa invat singura sa il folosesc, programele toate sunt diferte, nu se potriveste nimic din ceea ce era pentru windows la ubuntu, asa ca si la fotografii si la editare text la tot absolut a fost o schimbare si o provocare . Am vrut sa incerc ceva nou, invat din el  in continuare  .Nu ca n-as fi avut altele de studiat si de invatat zi de zi. Asta este benevol si in plus :).

Dar de maine vine o noua zi, un an nou, nou inceput.

Sa fie bine pentru toti, ca tare multe rele facute de om mai sunt pe pamant! Sunt si de la natura, dar alea sunt inevitabile in cea mai mare parte, cele mai rele sunt insa cele produse de mintile oamenilor sau de erorile omenesti.

Sa va fie bine, la multi ani!

Iasomia

Am observat ca acelasi pom sau aceeasi planta are in ani diferiti comportament diferit din punct de vedere fie al infloririi, fie pentru cele parfumate din punct de vedere al puterii cu care isi manifesta simtita prezenta olfactiv, fie din punct de vedere al rodirii. Astfel incat anul asta pot spune ca a fost anul iasomiei. Dar chiar si asa, nu al tuturor arbustilor de iasomie pe care ii am. Si am cateva tufe de iasomie cu floare simpla si doua tufe de iasomie cu floare batuta, cu mai multe randuri de petale. Pana acum traisem cu impresia ca iasomia batuta nu este si parfumata , insa anul asta pe inserat, de cate ori treceam pe langa una dintre ele, aflata chiar langa aleea din fata casei, ma oprea din mersul meu si la orice altceva m-as fi gandit, ea imi atragea atentia.

Anul trecut insa am avut unele iasomii pline de flori , care anul asta au avut foarte putine, iar pe altele le-am vazut cum au crescut si s-au manifestat in toata splendoarea lor.

Nu neaparat una dintre cele mai frumoase, desi crescuta uriasa, umbrind cu silueta ei o mare parte dintr-un gard , insa categoric cea mai productiva din punct de vedere al undelor de parfum imprastiate in jurul ei , a fost ea, iasomia din gradina de legume:

Eu presupun ca ar fi putut contribui la durata mai mare a pastrarii florilor proaspete si arbustul de sanger situat in imediata ei vecinatate, care fiind putin mai inaltut decat ea si crescut dintr-o crenguta ce nici nu stiam ce ar putea fi , amplasat asadar in partea de sud -est, este posibil sa ii fi tinut racoare in zilele mai calde .Ca anul asta iasomiile au avut parte de zile in sir insorite si fara ploi care sa le strice florile spre deosebire de lunile mai ale anilor trecuti.

Am mai avut si alte frumoase….

Ăăăăă…pardon, cum s-o fi strecurat si poza asta cu Violeta mea 🙂 ?Ce, nu e frumoasa si ea? Ba da, pentru mine si ea, catelusa e tot frumoasa, e frumoasa mea. Dar despre iasomii era vorba, sa revin la ele:

Si dintre cele cu floare batuta, care cresc mai mult in inaltime, spre deosebire de cele cu floare simpla , fara mai multe randuri de petale, care au nevoie de spatiu mai mare imprejurul ei, pe care sa se intinda , sa se dezvolte :

 

Acum s-au dus si la ele florile si parfumul lor , isi mai leagana ramurile usoare , fara flori si isi dezvolta coroana pentru anii urmatori . Dar chiar daca a trecut perioada lor de maretie , in care in gradini si parcuri ele erau pe primul loc, le fac acum si lor un loc aici, cu atat mai mult cu cat in niciun alt an nu le-am adus in gradina mea online.

 

Din nou despre socul parfumat

De vreo cativa ani incoace, an de an, in luna mai am asteptat cu nerabdare perioada socului inflorit. Si pentru frumusetea cu care se formeaza probabil la varsta maturitatii lui, daca nu e deranjat prin diverse taieri , dar mai ales pentru parfumul incredibil de puternic si placut.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Si vorbesc de socul cu flori albe si frunze verzi, pentru ca am mai observat ca exista si un soc brun roscat cu flori roz, frumos probabil, eu in realitate nu l-am vazut, dar nu stiu daca este si parfumat.

In alti ani, ba chiar si anul asta, socul cel mare si frumos din curte se intrecea in parfum cu irisii mov-albastrui care infloresc cu acesta in acelasi timp. Dar eu anul asta parfumul socului l-am simtit dominant , irisii abia-abia doar cu nasu-n florile lor daca ma apropiam, ii simteam .

Dar socul… premiul ”Love of my life ” 🙂 din partea mea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Si , da, ca si in cantecul amintit mai sus , socul a dat semne ca m-ar parasi ,  si-a scuturat florile ca pe un  covor intins sub coroana lui , la  baza tulpinii lui (toate minus vreo cinci-sase care au ajuns suc de soc , ura!) si in locul micilor albe flori , pe fostele buchetele au inceput acum sa formeze bobite.

Nu mi-a placut niciodata sa calc pe flori, sa le vad cum se indreapta spre sfarsitul vietii lor, cu atat mai mult acum cand atat de mult m-au bucurat cele ale incantatorului soc, de aceea nu m-am bucurat sa le vad intinse pe jos, insa frumusetea lor chiar si asa asternute ca un covor , m-a impresionat. Si asa  tot frumoase sunt :

 

Bobitele socului,  atunci cand sunt coapte bine, negre la culoare, pot fi folosite la dulceata. Intr-un singur an am facut si noi acasa dulceata de soc, dar de atunci nu am mai repetat experienta. O data pentru ca este extrem de migaloasa, mai ceva decat dulceata de cirese amare, si alta data pentru ca nici nu mi-a placut la gust foarte tare. Si da, punctul trei pentru ca dulceata ingrasa si eu mai mult nu mananc dulceata decat mananc. Ar fi fost munca degeaba.

Scuzati calitatea mai slaba a pozelor. Au fost facute cu telefonul si doar atat a putut acesta  sa capteze ceea ce era putin mai indepartat.

Au fost odata florile de soc, a fost odata ….

(Love of my life)

 

 

Buxus cantator/cântător

Nu incantator, ci ati citit bine, avem in curte o tufa de buxus care canta.

E drept ca este o tufa batrana, cu multa experienta, a trecut prin multe vremuri si a scapat teafara de-a lungul regimurilor care pe oamenii din jurul ei i-a afectat. Probabil ca cei care i-au dat viata si si-au inchipuit-o si proiectat-o in minte, au si disparut de ceva timp de pe fata pamantului si pe langa ea s-au tot perindat altii si alti, inarmati cu foarfeci, fierastraie sau masini electrice de tuns gardul viu, cum folosim noi acum pe varfurile ramurilor ei.

Dar ea nu se supara ca e tunsa. Stramb, drept, cum se nimereste, in scurt timp isi revine si creste iar cu mult elan cand simte pe ramurile ei golase  razele de soare si apa invioratoare a ploilor de vara.

Asa incat iat-o acum , a devenit si cantatoare.

Nu canta numai atat de usurel incat sa o poti auzi doar  daca ai vreun al sasele simt dezvoltat si daca stai sa ii asculti sau sa iti imaginezi suieratul vantului pe frunzele ei , ci urla chiar din toti rarunchii , tare, tot mai tare de te doare capatana daca stai prea mult in preajma ei.

Desi de  la departare este numai o simpla tufa mare, bine formata si frumoasa de buxus, pe masura ce te apropii de ea, isi da arama pe fata. Cum se mai zice, valabil si la ea: pe afara -i vopsit gardul (buxusul), inauntru leopardul. Nu tocmai leopardul la noi in curte, ci hai sa ne aruncam putin privirea printr-un gol de frunze si sa vedem cine este inauntru tufei:

Unul sa fie ?!

Aaaaa, voi erati aici cei care cantati? 

Daca ii iau la numarat dupa cozi sau capetele ce  se zaresc,  parca ar fi  cel putin patru cocosei mititei . Si cand se apuca de cantat, zici ca se iau la intrecere cam toti deodata . Eu pot sta cu greu mai multe minute  pe langa ei, in apropierea  tufei de buxus cantatoare. Pentru ca incanta si canta mult prea tare :).

 

 

Taieri de primavara-trandafiri

Sambata insorita de primavara a inseamnat pentru mine o lista cu planuri multe . Cred ca stiti cum e, ai impresia ca vine vacanta mare si ca vei putea realiza tot ce iti propui, dar ziua e scurta, energia limitata , timpul de asemenea si vine repede seara.  Pana la urma fac cat pot, sunt acasa , daca fac bine si la timp am de ce ma bucura mai tarziu peste vara sau in toamna , daca nu , macar acasa nu ma alearga nimeni si ma bucur, ba chiar uite ca ma si laud cu realizarile mele , mici , ca nu sunt ferma agricola de productie , uneori cu greseli, fara profesionalism facute, alandala , cum vreau eu (sau cum vrea muschii mei :)) ) sunt numai lucrari de relaxare , de incarcare a bateriilor epuizate, sleite de-a lungul saptamanii .

De ce oare introducerea asta ?

Paaai… am tuns trandafirii :). O parte, ca n-am apucat pe toti. Problema e ca de muult mi se tot dau indrumari si sfaturi de tundere a lor, care cum vine pe aici mai spune cate ceva, unii mai au si foarfeca in mana si țac, mai taie cate un pic din vreo creanga spre disperarea mea , care nu as vrea sa se intample asa.

In urma cu cateva zile am observat ca se incepusera in curte unele lucrari de toaletare a unor trandafiri urcatori. Unul din ei de cativa ani nu vazuse foarfeca, insa parca tot nu mi-a placut cand l-am vazut ciopartit cum s-a nimerit.

Pentru ca la trandafirii urcatori, desi in multe locuri am vazut sfaturi si metode de taiere, de la putini am reusit sa inteleg si sa retin ca trandafirului urcator ii sunt pastrate ca ramuri principale cele pornite de jos, din pamant si din cele laterale se tund astfel incat structura firului pastrat sa fie ca cea a unui bradut:ramura lunga principala, ramuri scurte laterale .Ei, nu apucasem sa discut despre asta inainte de a vedea pusa in actiune in gradina foarfeca pentru caaa…asa cum se intampla uneori , nu exista comunicare.

Un alt trandafir urcator , American pillar a crescut mare in un an sau doi de cand e la noi  si cerea si el putin aranjarea coroanei. Si pe el l-am gasit strangulat cu sfori si tuns tot la intamplare . Si atunci cand am vazut dupa prima zi de punere a foarfecilor  pe treaba am zis: de trandafirii mei sa nu se atinga nimeni, doar eu ii tund cum si cat voi vrea. Zis si facut ,asa ca  a venit ieri timpul meu pentru asta.

Si anul trecut am tuns trandafirii englezesti tot eu si tot primavara. Unii tund trandafirii toamna, asa cum este traditional. Eu insa prefer sa ii las peste toata iarna cu coroana formata din vara si abia dupa ce  pericolul gerurilor a trecut sa le scurtez ramurile.

Anul trecut nu mai stiu daca le-am si facut poza dupa ce i-am tuns, cred ca nu, insa imi amintesc ca nu le-am taiat prea mult din lungime ramurile , pentru ca mi i-am dorit sa ii vad tufe mari, inalti si plini de flori dar si pentru ca am tot fost prinsa cu niste cursuri, care imi ocupau mare parte din sfarsitul saptamanilor. Pe unii dintre trandafiri chiar i-am avut in vara mari si frumosi ,asa cum mi-as fi dorit. Insa am avut si tufe care au inflorit sub potentialul lor, cauza fiind, mi-am zis eu, insuficienta toaletare a ramurilor acestora. Mai exact am lasat multe ramuri mici care au consumat energia plantei si nu i-au mai permis dezvoltarea armonioasa a altor ramuri tinere care sa faca flori. In situatia asta l-am avut pe englezescul Munstead r. . Asa ca anul asta i-am scurtat . Cam mult parca. O sa vad daca rezultatul va fi multumitor peste vara si desigur, toamna, atunci cand se numara bobocii.

Pe doi dintre ei, cei ce in fotografii sunt in planul mai apropiat, i-am tuns mai cu mila, pentru ca frumusetea lor consta in tufa inalta , rotunda , cu ramuri multe si lungi , pline de flori .Si m-am gandit ca daca i-as scurta prea tare , s-ar putea intampla sa nu creasca tufe mari , ci sa ramana mai scunde. Ei, asta voi vedea, tocmai asta si e ideea, sa scriu aici cum am facut  anul asta, incat in primavara viitoare sa ma pot inspira (si urechea daca am gresit acum).

Stiu ca multi zic: trandafirul se taie de jos, cat mai scurt, ca asa ii place, etc si bla-bla.Da, dar pe astia englezesti am vazut pe youtube ca unii ii taie ca pe gard viu cu masina de tuns gard viu si unele recomandari sunt sa scurtezi tufa cu…o treime doar fata de marimea initiala, ca sa nu o dai inapoi an de an , ci sa ii stimulezi dezvoltarea . Deci ramane sa vad peste vara ce si cum se va intampla in gradina noastra.

Mi-e teama sa nu-i fi tuns prea tare.

Cum aratau asta vara trandafirii ce acum sunt numai bete golase:

Tare mult as vrea sa ii vad la fel de plini de flori si in vara care va urma!

Asta a fost episodul trandafiri-partea intai. In zilele care vor urma, sper sa apuc pana sa vina ploile sa termin de taiat si celelalte tufe de trandafiri si sa le pun si ceva bobite in pamant , hrana si stimulent de crestere la inceput de start sezon primavara-vara.

 

Arbust roz- Weigela

Una dintre plantele de gradina cele mai impodobite si incarcate cu flori   , stropite din abundenta de ploile  de primavara si uneori incalzite de razele mai calde ale soarelui de sfarsit de mai ,  este Weigela. Nu i-am gasit nicio alta denumire populara .

Am vazut-o in multe gradini, e destul de cunoscuta si raspandita , fie cu flori roz pal , roz carmin sau chiar albe , mici , care nu cresc solitar pe ramuri ci grupate de jur imprejurul crengilor lungi si arcuite ale acestei plante ce creste destul de inalta si cu crengi destul de intinse sub forma  de arbust. Prin urmare are nevoie de mult spatiu ca sa aiba loc in care sa se poata dezvolta.

Inainte de a ne lua si noi de la magazin, nu mai stiu exact de unde, am luat arbustul doar  in stadiul de crenguta ambalat in cutie de carton, stiti de care, din acelea care prezinta cate o poza frumoasa si colorata si au in interior niste crengute aproape sfarsite si uscate , dar vii. Eu am avut cateva experiente pozitive cu astfel de plante mici,  in cutii .

Cand vad insa in  supermarketuri primavara sau toamna ambalate in carton atatea plante dintre care multe se usuca acolo pe raft nebagate in seama, le privesc ca pe niste plante condamnate la disparitie. Doar cateva au norocul sa fie cumparate si sa isi duca traiul mai departe. Crenguta noastra a fost dintre cele norocoase in urma cu ceva ani, circa 5-7 ani as zice ca are de cand e la noi. Maxim 10 :). Uituca.

De cand o avem plantata in curte, noi nu am stropit-o cu nimic, doar cat a spalat-o ploaia sau zapada, nu ni s-a imbolnavit de ciuperci sau sa fi vazut purici la ea, desi am citit ca exista riscul sa se intample si asa ceva.  Nici nu am prea toaletat-o, i-am tuns numai ramurile uscate, primavara dupa ce infrunzea si se putea vedea bine care sunt vii si care uscate, cateii doar ce ii mai aplica cate o tunsoare cand alearga pe langa ea .

 

Eu vazusem intai la vecina , peste gard un arbust asemanator (care mi-a deschis pofta ) si asa am putut sa vad cat de mare creste si, zic eu, i-am lasat  suficient spatiu sa se poata dezvolta . Arbustul de jos este cel al vecinei, cred ca este de multi ani acolo, dat fiind si grosimea tulpinii , aproape ca cea a unui  trunchi de  copac.

-Actualizare: Initial am scris in accest articol ca arbustul din imagini se numeste Deutzia. M-a corectat Roxana si am inlocuit la sugestia ei denuirea scrisa gresit. Multumesc, Roxana!

 

Ciorchini

Infloresc in ciorchini si seamana cu salcamii. Dar nu sunt nici salcami, nici rude apropiate cu acestia , si nici intre ele nu sunt inrudite aceste doua plante care se acopera in perioada infloririi lor cu ciorchini de flori.

Una, cea albastra, pe care eu si cred ca si voi, cei care va uitati dupa flori pe unde mergeti (ca sunt si unii pentru care florile sunt invizibile)  este mai des intalnita cu flori de culoare albastra  sau liliachii . La noi in curte  infloreste  in combinatia alb-albastru , numele ei este  Glicina , iar oficialus poate fi strigata cu numele de Wisteria floribunda, o japoneza cu crestere mai lenta si inflorire tarzie , abia dupa ajungerea plantei la maturitate fata de ruda apropiata , Wisteria sinensis, care e chinezoaica si care s-ar zice ca infloreste din mai frageda pruncie:).

La noi  asa s-a nimerit,  sa primim pe floribunda , japoneza mai pretentioasa, la care ne-am tot uitat ani si ani si ani de zile si ne-am mirat ca nu crestea, nu inflorea, ne-am zis ca n-avem noroc de ea. Cand in cele din urma, acum doar vreo doi ani am vazut primele ei flori , dupa muulti ani de asteptare , ne-am bucurat ca a inflorit, dar ne-am si intristat de culoarea cam palida a florilor. In copilaria mea, imi amintesc ca vedeam in drum spre scoala , o casa veche  cu pridvor pe care era crescuta o Glicina mare, cu flori albastru inchis, casa in locul careia acum este o oribila cladire din plastic sau sticla .

Cam ca la casa cea veche  mi-as fi dorit sa fie si glicina  noastra , dar acum daca s-a nimerit altceva , e frumoasa si asa , sa ne traiasca, sa creasca si sa infloreasca multi ani de acum incolo si sa ne putem bucura si noi de ea .

Ca am mai si luat anul trecut inca una (de data asta de la magazin) , cu eticheta cu tot , care avea ciorchini cu flori pline, duble si poate va fi din cele care infloresc mai de tinere si de culoare mai intensa decat cea pe care o avem acum. 

 

Iar cand ni se vor intalni in aer si se vor uni intre ele Wisteria , cea deja veche cu trunchi ingrosat cat al pomului de langa ea, un piersicut pe care l-am cam sacrificat de dragul ei si i l-am lasat sa se sprijine pe el si sa se agate de trunchiul si de crengile lui cum si-o dori ea, poate va arata si la noi ca in parcurile cu alte Wisteria celebre din lumea asta , asa cum e in una din pozele de mai jos , intr-un parc din Japonia .

 

Si ciorchinii celei pe care eu am intalnit-o cu numele de Ploaie de aur, nume pe care insa mai tarziu l-am vazut atribuit si altor plante cu flori galbene, aurii,  Laburnum , au inceput sa infloreasca vizibil, in numar mai mare , dupa ce anul trecut cu lupa cercetand abia am putut vedea  numai doi ciorchinasi de flori , anul asta , dupa vreo cinci ani de la plantarea in gradina , in  stadiul de bat scurt . Asa se intampla cand iti aduci acasa plante mici, astepti ani de zile langa ele pana sa te poti bucura de frumusetea lor deplina, a plantei ajunsa la maturitate.

Cum arata in gradinile (tot celebre ) ale altora , un grup de Laburnum in varsta de peste 100 de ani si cum e deocamdata , tanara planta aflata la mine in custodie :

 

Poate va ajunge si a mea peste 100 de ani frumoasa si mare, pe atunci poate zarzarul din spatele ei, pe care eu in doi ani diferiti am zis ca ma voi incumeta sa il tai, dar din diverse motive nu s-a intamplat asa ,  nu ii va mai lua din lumina.

Atentie, se spune ca planta este otravitoare .

 

In primele zile in care s-au deschis ciorchinii acestia de flori, cand nu stiam cat va dura inflorirea lor, m-am apropiat sa ii fotografiez. Nu aratau prea grozav la inceput, abia isi deschisesera primele flori , caci nu se dechid toate floricele mici din ciorchine deodata, insa de florile lor , cu parfum discret, dar placut , se bucurau cele doua insecte bazaitoare , care s-au bagat in cadrul pozelor mele in locul florilor .

–

 

 

Akebia

Akebia quinata …sau cum aparentele inseala, as zice eu.

Si   inca  o chinezoaica in gradina mea .

Pofticioasa la flori cum am fost , cum poate mai sunt si acum , insa mai putin, parca,  decat inainte cu cativa ani , am vazut-o pe aceasta draguta , in poze, pe net la un magazin online de plante si cum descrierea ei mi se parea atractiva, in sensul ca se potrivea plantata direct afara , in gradina, fara a avea mari pretentii catre un anume sol sau amplasament  in functie de orele de expunere la soare a locului in care s-ar afla, si ar suporta si iernile noastre friguroase fara probleme , am zis ca merita sa imi fac in ceea ce  o privea,  pofta ce-am poftit.

Este o planta urcatoare, care se pare ca ar creste, creste si tot creste, insa nu asa dintr-o data, ca Fat -Frumos din primul an, ci de-a lungul a catorva ani , pana la o lungime de  10 metri . La mine, intrucat am un gard care imi displace profund si caruia inca nu i-am gasit o alta solutie ca sa nu-l mai pot vedea nu atat pe el , cat ceea ce se intampla dincolo de el , am sperat ca ea ar putea fi solutia acoperitoare. Cum deocamdata e inca mititica , abia a reusit sa acopere o bucatica mica din aspectul  de care va spuneam. In plus am amplasat-o langa un soc, la vremea aia si el inca mic , pe care ea s-a tot sprijinit si cocotat si pare ca l-ar si depasi cu inaltimea si lungimea multelor ei ramuri . Insa tot nu imi va putea rezolva problema, intrucat pe timp de iarna raman numai niste ramuri nude , care nu mai acopera nimic .

De fapt, sa recunosc, atunci cand am luat-o nu ma gandisem deja atat de departe : la problema gard, acoperire… Ci in poza mi-au placut florile ei si numele :chocolate vines .Cum? Ciocolata? Asocierea planta-floare-ciocolata a fost irezistibila si am pierdut lupta cu rezistenta in fata  tentatiei . Restul este bla-bla si bla 🙂 .

Insa acum, dupa cativa ani ,  consider ca mi-a cam inselat asteptarile :). Florile ei sunt mici, mici  de tot,crescute in ciorchini negriciosi , care nici de la doi metri distanta nu ar aduce tocmai a floare, si ale caror floricele nu se deschit deocata toate, ci pe rand . Mai si dureaza  putin, prea putin , impodobindu-se cu flori cam timp de o saptamana -doua , la inceputul primaverii. In restul verii  numai frunze si ramuri incalcite .

Chiar daca anul asta a facut mai multi ciorchini de flori fata de anii trecuti ,  nici asa aspectul nu e tocmai decorativ. Din florile ei  se zice ca spre toamna ar face si ceva fructe comestibile chiar, insa  desi flori a facut si in anii anteriori , eu nu am vazut pana acum vreun fruct la ea. Probabil in tara noastra nu are conditii de clima care sa o ajute sa si rodeasca.

Fotografiata de aproape, florile  akebiei  par, sunt chiar frumoase.

Insa sunt si foarte mici, prea mici, numai de foarte aproape se pot distinge ca flori , iar in ansamblu planta nu este aspectuoasa.

 

Cel mai fidel ascultator al meu este el, Pepito. Asa , ca in poza isi pleaca intr-o parte capul, atunci cand ma aude ca ma adresez lui .

Si este si  meloman, ii place sa asculte muzica , e fan al liniei melodice de la sfarsitul episoadelor din serialul ”Tanar si nelinistit”, cand o aude,  la fel isi inclina capul  cand intr-o parte, cand in alta .

Ba este si cantaret, cand plecam de acasa cu masina si il lasam acasa, el fiind si amator de plimbat cu masina ,il auzim cum  urla inchis in casa ca lupul :).

 

Arbust cu flori roz

Spuneam ca am fi intrat in  perioada in care natura se imbraca in roz.

V-am aratat piersicul cu flori roz, magnolia din curte cu flori roz, acum e timpul infloririi celui numit Cercis chinensis, deocamdata doar arbust , mititel, sub 1,50 metri inaltime , ce nici nu ar trebui sa creasca mai inalt de 2,5 metri daca ar fi sa ma iau dupa eticheta care il insotea atunci cand l-am luat, in urma cu vreo 4-5 ani sa tot fie si pe care am pastrat-o si o mai am si acum. In tara lui de origine, care zice ca ar fi China, este intalnit din zona centrala si pana in cea sudica, la altitudine de la 150  pana la 1400 metri deasupra nivelului marii(din punctul asta de vedere se potriveste cu altitudinea de 435 m la care l-am plantat eu, aici la noi) si poate creste mai inalt , ca un copac.

De cand l-am luat, pe eticheta se recomanda plantarea lui in loc insorit sau semiumbrit si eu  l-am plantat in gradina (nu l-am tinut in ghiveci) afara, intr-un loc insorit , dar cred ca nu m-am orientat foarte bine. Uneori pe timpul verii , desi ii dau apa sa nu sufere de sete, si il stropesc chiar si pe frunze,  i se mai usuca din varfurile subtiri ale crengilor sale si imi lasa senzatia ca in loc sa creasca si sa se dezvolte, sta pe loc. Bine ca nu da inapoi!

Cum il stiu cu astfel de tendinta catre uscarea ramurelelor mici, primavara cand astept sa vad pomii infloriti imi indrept si spre el cu nerabdare privirea in asteptarea semnelor  de viata , mugurii cei  noi. Si nu mica imi e bucuria cand il vad, ca acum, frumos inflorit :).

Greseala mea la plantarea lui , consider ca a fost amplasarea prea aproape de gardul  metalic , care pe timp de vara probabil se incinge tare si emana mai multa caldura decat i-ar placea lui in mediul obisnuit. Sa il mut? Poate nu ar fi rau, insa pana acum nu mi-am facut curaj si timp pentru asta .

Este foarte decorativ, primavara intai face multe  flori mici grupate in buchetele bogate , cum se vede direct pe tulpinile lemnoase, inainte chiar de a face frunze. Si frunzele lui sunt interesante, frumoase , de culoare verde deschis si margini rotunde , avand forma de inima.  

–

 

Fructe in aprilie

Nu in magazin, acolo sunt pe tot parcursul anului.

Nici in albume de fotografii, ci direct pe ramurile …arbustului, ca la noi sub forma de arbust creste acest fructifer care in alte zone, cu ierni mai blande , am vazut ca are forma asemanatoare cu a pomilor mari, fructiferi de la noi.

Florile lui se spune ca sunt atat de mici, incat nu sunt observate cu ochiul liber , ci se remarca direct  fructele, cand sunt formate , acum  micute cat un   bob de mazare mai mic  .  

Daca smochinul apuca sa rodeasca in primavara mai devreme, este semn bun pentru el, in toamna urmand sa i se coaca fructele , care in alti ani raman verzi si mici si nu sunt de niciun folos , daca nu  apuca sa creasca suficient  pana la caderea primei brume .

La noi in tara smochinii rezista ca planta, si spun din experienta ca  la noi in gradina creste de ani de zile , mai ingheata uneori peste iarna,  dar porneste apoi din pamant iar, de jos , insa are nevoie de sezon indelungat de vreme buna ca sa apuca sa i se  si coaca roadele.

La baza smochinului deocamdata in varful coditelor lungi stau stranse asteptand raze de soare , lalelele rosii. Vremea ploioasa sau cu nori grosi pe cer  nu le deranjeaza, ele asteapta rabdatoare zilele insorite, ba eu chiar cred ca le plac si ploile reci de primavara, care le prelungesc durata infloririi, in caz contrar, de prea multa caldura dintr-o data si prea mult soare , florile lor urmand sa paleasca repede si sa li se scurteze timpul de inflorire.

 

Cateva , mai grabite, au apucat deja sa se deschida in soare. Insa cele mai multe, inca nu. Vremea infloririi lalelelor abia urmeaza.

 

Insa in primavara asta grabita, pana si trandafirii au apucat sa imboboceasca. Pe primul boboc de trandafir l-am observat cu mare mirare  pe 02 aprilie , si l-am si fotografiat . Mi se pare surprinzator, mult prea devreme pentru imbobocirea trandafirilor. O fi el, acest soi de trandafir , unul mai harnic , asa cum a dovedit si in urma cu un an cand tot el era primul imbobocit, despre Lady Salisbury (asa il cheama  pe trandafir) e vorba, insa mie tot mi se pare prea devreme .

Dar daca  pana si  pe rapita din camp, care  de obicei in luna mai inflorea , acum am vazut-o inflorita!… 🙂

–