Cautatori

Spuneam candva, mai demult, ca ar fi amuzant de vazut ce cauta unii pe internet. Imi inchipui ca interesele sunt multiple si ca la mine ajung numai cautari mai cumintele , dar nu  din cele mai potrivite cu profilul relatarilor  mele de  aici , adeseori.

Pana acum nu m-am incumetat sa dezvalui gaselnitele care au condus catre subiectele abordate de mine.Am zis ca nu e frumos sa para ca rad de curiozitatile oamenilor, ba poate de multe ori ale unor copii.

Dar azi am gasit una care m-a convins.

Un om cauta raspuns la intrebarea ”cu ce se hraneste gandacul …” unul anume. Domne, uneori oamenii chiar au nevoie de ajutor.Poate cineva cunoaste un raspuns si il poate ajuta pe un cautator de buna credinta cu ceva.Nu?

Ia sa vedem, voi stiti sa le raspundeti ?

-”ce mananca gandacul pyrrhochoris apterus” –acest gandac mai este cunoscut si sub numele de vaca Domnului. De regula nu traieste in locuintele oamenilor, ci pe trunchiurile pomilor sau ale altor arbusti.

Nu am (mai) cometat niciuna dintre intrebarile de mai jos sau nelamuririle diversilor internauti, desi initial mai dadusem cate o sugestie, mi s-a parut atitudinea mea cam rautacioasa (nu ma puteam abtine si uneori, cand in viata de zi cu zi mai dai peste cate-un om/oama  cu lipsuri in locuri esentiale, dar surplusuri de  istericale  ,  iti vine sa-ti versi nervii pe cine ti-e mai la indemana)  si am renuntat la asta.

Iata ce isi doresc sa afle unii :

-”team iubit pisicute”

-”domana care avut ogi voletipoze de pe lume” 

-”sa-mi pun capul intr-o fotografie”  

-”cum sami fac poza mai frumoasa”

-”cand o sa vie ziua norocoasa a mai cu poze cu numele mihaela” 

-”poze cu nume george geanina =love”

-”iubita lui grozav”

-”tot imi fac timp si pentru amandoi”

-”gandacii simt caldura”

-”astept semnul ei” 

-”ce mai planteaza taranii”

-”muncile de succes la tara”

-”cea mai cunoscuta blogarita”

-”de ce ma simt rau cand este foarte cald sau foarte frig”

-”cat dureaza pentru un pom pana face fructe de cirese”

-”pe cate ouo se pune o gainusa pitica la clocit”

-”leneveala sub plapuma”

-”plutim usoor”

-”eu sunt un fluture”

-”muncesc eu si il fac bogat”

-”livada de zmeura” -:)

-”colind de iarna mam pornit intro gradina mam intilnit cu o albina”

-”de ce insectele vara se string in jurul becului”

-”fulgi de nea atarnati”

-”plantare seminte ardei iute la glastra”

-”poze cu fluturi in zapada”

-”cum sa descarc minciuni pe canapea”

-”coada de pisica 21”

-”bebe lins pe cap de pisica”

-”iarna sunt si am venit”

-”de ce are trandafirul tepi”

-”o gradina saraca”

-”eczema de contact volanul masinii” 

-”astrele sunt vizitate de albini”

-”cautam prin gradini si nu stiam ca printre noi se nasc flori”

-”planta uda ma si mi creste parul”

-”crema nas rosu de la raceala”

-”poze cu inimi si trandafiri si alte dinastea”

-”muscatura de pisica umflat si inrosit”

-”cand ii vad cocoselul”

-”cocosu rosu italiana foto”

-”modemul si putorul”

-”nu traba furtunu mare numa sa stropeasca tare muzica”

-”muncile de succes la tara”

-”poezii despre maces”

-”aud miorlaituri de pisica in casa”

-”fotografiez nori”

-”am un bichon .ce vrea atunci cand face cu labutele ca si cand ar”

-”pe neasteptate a rasunat un tipat din spatele gradinii de trandafiri acum uscate”

-”povesti pe inserat”

-”cum se completeaza certificatul de depozit”

-”buna „sufletel” ce sa fac , prin casa la caldurica, tu”

-”plante care au flori roz si se inmultesc frunzele si sunt mici un pic rotunjoare”

-”curiosul george cand sa pierdut aparatul foto”

-”un dialog de 6 randuri de o fetita si o papadie”

-”cum se ingrijesc ardei iutii in ghiveci comestibili”

-”dimineti cu o cafea buna,poze”

-”carti mai putin citite”

-”picioare incaltate cu sandale rosii”

-”de ce este aleasa ca sol vestitor vrabiuta si nu porumbelul”

-”cand culeg rosii stranut”

-”gradini virtuale cu trandafiri”

-”pot sa strang frunzele din gradina? traducere in germana”

-”pitici din plastic”

-”comentarii frumoase despre fuga la servici”

-”informatii despre:de ce ghiocelul nu ingheata sub sapada”

-”nu credeti cum ca luna-i fereastra carei ziua-i zicem soare”

-”dialog despre mine si padure”

-”ce pe ce site poti sa scoti muzica care pe degeaba”

-”ce facem sa nu intre pisicile in stratul cu flori”

-”ardei de ghiveci iute”

-”imbratisare”

-”suc de rosii”

-”s-au primit boturi ”

-”rochi mai scurtute de seara pana dimineata”

-”capre pitice de vanzare.”

-”furtun galben gradina”

-”cainele babei omida”

-”dialog intre om si pisica despre curatenie”

-”cum se prepara gogosi ca la balci”

-”am prins o albina intr-o sticla am pus niste apa dar nu stiu ce sa ii dau de mancare”

-”rata domestica”

-”eu nu imi fac nici un plan”

Salut 2013! Welcome 2014!

La sfarsit de ani, platforma wordpress , pe care eu imi las la vedere parerile mele , in principal despre flori si gradinarit , trimite cate o statistica fiecarui blogger cu activitatea din anul in curs de a se sfarsi , dar si recomandari despre ce ar trebui sa mai scriem, intrucat au fost subiecte cu mai mare cautare .La mine, cele mai citite articole au fost cele despre bibilici, rosii si gladiole .Desi despre gladiole am scris foarte putin, de doua ori numai , iar wordpress imi recomanda sa mai reiau aceste subiecte. Mie insa mi se pare ca recomandarea nu e potrivita intrucat mai am si multe alte subiecte noi de abordat, care ar putea avea mai mult succes  sau …poate ba.Dar daca voi avea ceva nou de spus (si am cu certitudine si altceva decat sa ma repet), asta voi face.

Pe mine insa nu ma intereseaza succesul aici, nu scriu pentru laude , pentru aplauze , ci numai de placere , despre ceea ce imi place sau, cand e cazul, scriu si despre ce nu imi place .Asa ca de succes sau nu , scriu despre ce stiu, ce mi se intampla, ce am vazut, citit , facut , aflat , simtit in diverse imprejurari.

Cand nu scriu, citesc. Pe bloguri , sau carti. Cand am timp liber si dispozitie si atractie catre carti, citesc carti. Zilele astea cum am avut  timp , am citit doua carti, pe una am terminat-o si mi-a placut , ”Femeia alba pe bicicleta verde” , a carei  actiune se petrece in Trinidad-Tobago, o insula exotica, cu climat (probabil) tropical,  foarte cald si umed ,  in care cateva familii de europeni se instaleaza  si  unde sunt tratati de catre negrii bastinasi drept exploatatori  si  felul in care este perceputa atat insula, cat si oamenii , de catre personajul principal, o frantuzoaica , Sabine, casatorita cu un britanic plecat la munca in aceasta insula, colonie britanica.

O alta carte am inceput-o de curand, dupa terminarea celei de care spuneam mai sus  , alaltaieri seara, si desi tocmai aflasem de  pe yahoo ca nu e bine sa citesti seara inainte de culcare (de-aia poate eu m-am trezit luni dimineata de la 4, neobisnuit pentru mine si intre 4 si 6 am citit, apoi iar dupa sase am mai reusit sa mai dorm putin), eu nu am putut lasa cartea, care imi place si cu ale carei personaje uneori , desi ii vad in minte ca pe niste japonezi mititei ,  diferiti de noi prin obiceiuri, cultura, trasaturi , tot ceea ce descrie autorul   , uneori reusesc sa ma identific . Cartea se numeste  ”La sud de granita, la Vest de soare”.O voi termina in curand, insa …la anul :).

Vorbeam despre blog, statistica  si recomandarile sale. Blogul am inceput sa il scriu dintr-o intamplare . Intai am gasit un blog despre o gradina care mi-a placut, blogul Alexandrei , cu care am inceput sa vorbesc si care m-a indemnat sa incerc si eu sa scriu ceva, poate imi va iesi bine. Si am scris intai cateva traznai, apoi iara  una, alta si tot asa, uneori cu pauze . La un moment dat, cineva, nu am retinut numele , m-a  intrebat  comentand  pe marginea unui articol , de ce nu mai scriu, ca articolele mele o incurajau si pe ea sa incerce sa mai faca in gradina cate ceva . Prin urmare scriind am ajutat pe cineva si poate mi-am fost de folos chiar mie .

Celor cunoscuti nici nu le-am spus la inceput ca scriu pe un  blog. Desi pentru o vreme am publicat la cererea unei doamne pe care nu o puteam refuza si intr-un ziar local, tot pe teme de plante si gradini , deci nu imi era rusine de ceea ce faceam , insa vroiam sa scriu fara constrangerea pe care as fi simtit-o stiindu-ma citita de cineva cunoscut, care pe aceasta cale putea vedea prin cuvintele scrise de mine, chiar dincolo de masca de zi cu zi . Ca toti purtam masti prin care vrem sa ii lasam pe cei din preajma noastra sa ne vada intr-un anume fel, de multe ori ne ascundem tristetea ca sa nu se supere si ei sau nu ne aratam bucuria , pentru motive uneori greu de explicat altora si de inteles   de catre acestia .

Am inceput blogul ca pe o intamplare, care nu stiam cat ma va tine sau daca voi mai continua mult ori ba, si  imi doream sa fiu pe cont propriu, sa scriu liber fara sa ma gandesc ca va citi si unul sau altul care ma cunosc si ce-ar putea sa zica despre una sau alta dintre cele exprimate de mine aici.

Si nu am spus nimanui. Cu timpul insa, i-am dat adresa blogului verisoarei mele ,Cristina,  care din familie dupa mama si tata e persoana cea mai apropiata mie si apoi anul asta , dupa ce am reluat relatia cu fosta mea colega de banca din liceu, tot Cristina, o prietena candva foarte apropiata  si in ultimii ani omisa , nu uitata , si cu care ma bucur ca am inceput sa discut mai des si sa o vad pe mess zilnic , chiar daca nu vorbim, macar sa o vad acolo,  cand sunt la servici sau acasa si imi arunc privirea ma bucur sa vad pe cineva apropiat , ma bucur ca o simt alaturi de mine chiar  in felul asta  (atat pe ea, cat si pe verisoara mea ) , ei bine si prietenei mele  i-am spus de blogul meu.

Si ajutorul meu in gradina impreuna cu familia lui imi mai citesc cateodata blogul.

In rest, cu toti ceilati cititori ai blogului meu se pare ca am in comun pasiunea pentru gradini, gradinarit , pasari sau animale, sau de ce nu, carti :). Sau muzica, orice alte subiecte abordate de mine aici.

O sa termin tarziu de scris articolul asta, dar as fi vrut sa reusesc sa il public anul asta, ca sa incep anul 2014 fara balastul realizarilor sau nerealizarilor din 2013 si care ma gandeam ca ar putea sa faca azi obiectul acestei analize la sfarsit de an. M-a prins seara scriind pe blog, ca toata ziua am calcat ca o disperata , deoarece ramasesem cu multe restante sifonate si nu am vrut sa trec asa in 2014. In timp ce calcam, cand am auzit primul SMS (cu urari pentru noul an, cu ce altceva ar putea fi astazi un SMS) , m-a apucat panica.

(apropo, dupa ce citesc sau scriu pe telefon un sms nu mi se mai stinge lumina si mi se consuma bateria)

Mi-am dat seama ca a inceput numaratoarea inversa si eu nu sunt gata, cu nimic nu sunt gata . Ar trebui la anul sa iau masuri sa nu mi se mai intample asa ceva :).

Prin urmare dupa ce am terminat de calcat, cu gandul  la blogul pe care nu l-am inchieiat oficial anul asta , am inceput sa scriu din cate aveam in minte, cate ceva.

Despre anul 2013 nu pot spune ca a fost rau pentru mine si familia mea. Am fost cu totii sanatosi si asta e cea mai mare multumire .In gradina am avut realizari , dar si incercari noi care nu au dat rezultate.

Intre noile incercari, pe care le voi relua si in 2014 si sper ca de data asta cu rezultat favorabil este buretele vegetal, lufa. Pe care eu l-am considerat ca pe un castravete obisnuit, care nu are nevoie de multe luni ca sa se coaca si nu a fost asa.

Si vinete am avut, insa o recolta cam rusinoasa , niste vinete mici ori prea subtiri , desi le-am plantat in solar am zis sa le ofer caldura cat de multa .

Dintre ardeii iuti, o parte s-au uscat la locul definitiv in care fusesera plantati in gradina si nu stiu de ce, desi au fost udati la fel ca si ceilalti.De aceea si recolta de ardei iuti a fost mai saraca decat in anii anteriori, insa ma multumesc ca tot am avut cativa . Daca s-ar fi uscat toti, cum era 🙂 ?

Trandafirii englezesti plantati in urma cu un an au crescut si inflorit insa nu multumitor .

Mai am multe, multe de facut in 2014 in gradina.

Si in gradina vietii mai am de pus la punct cate ceva , dar asta…e alta discutie , pe care ar trebui sa o port cu altcineva . 🙂

2013 , un an bun, ne despartim de tine acum.

Bine ai venit 2014, LA MULTI ANI tuturor!

O poezie , nu a mea

Ca multi altii, poate nu toti, am incercat si eu in copilaria mea sa compun versuri. Insa antitalent fiind , m-am lasat la timp .Nici  compuneri nu am stiut sa scriu, era un cosmar pentru mine, cand de exemplu, la inceputul scolii  trebuia sa povestim cum ne-am petrecut vacanta. Eu telegrafic, in cateva randuri spuneam tot, fata de alte prietene de-ale mele care scriau pagini intregi. Asa ca de scris m-am lamurit repede ca nu sunt buna si m-am lasat.

Insa mi-a placut sa citesc. Intr-o vreme citeam multe carti, ba inca la un moment dat citeam cu glas tare in prezenta mamei si ea asculta. Am incercat sa citesc asa cu glas tare ”Inima vrajita” a lui Romain Rolland. Am cam fost pusa in incurcatura la un moment dat, cand prin volumul doi atmosfera se incingea teribil in povestea de dragoste a personajelor , dar cu obrajii arzand de jena am continuat si am tot citit, am mai si ragusit de la atata citit, dar am dus la capat povestirea.

Si romanele ca romanele, insa mai usor imi era sa citesc poezii. Si acum cand nu am chef de nimic altceva, nici citit , nici privit , nici blogarit cu precizez: poze, nu compuneri :), pun mana pe cate o carte de poezii si mai frunzaresc scurtele povesti spuse in rime.

Si desi acum multe poezii pot fi gasite pe net, pe bloguri, eu le citesc si pe acestea, ale voastre, insa am ramas tributara obiceiul vechi si prietena cu cartea pe hartie .

La un moment dat tot topaind ca iepurasul de la o carte de poezii la alta , mi s-a intiparit  un vers in minte, pe care nu l-am retinut in contextul poeziei , ci numai in esenta lui. De aceea de multe ori ma tot intorc la el , ca si astazi, acum…

Este dintr-o poezie scrisa de Aurora Cornu  si se numeste ”Noaptea despartirilor”.Nu am gasit-o in alta parte pe internet.

A , eu nu ma despart de nimeni :), desi asa ar putea parea avand in vedere si ce scriam deunazi .

Hai sa va prezint poezia:

Noaptea despartirilor 

”Cei atinsi de aripa despartirii

Au casa rece , cu aerul mort

In care se materializeaza o singura fantoma

Totul e sinistru ca jucaria

Pe care o aduce un musafir neprevenit

Pentru copilul care nu mai este.

Universul se strange si se intuneca in jurul lor ;

E ca un cavou in care cad impasibili de oboseala

Nesimtitori la cutremure

Preocupati doar de vaga zvarcolire dinauntrul lor.

Cei atinsi de aripa despartirii,

Sunt palizi si speriati

Ca un copil care deschide o usa,  noaptea

Si se trezeste in fata unui spectacol de groaza.

Cunosc un univers cu un aer straniu si buimac

Pentru ca vegheaza noaptea;

Vorbesc fara sir

Sau tac misterios

Ca acel care descopera in el nebunia

Si si-o ascunde speriat si viclean!

Ei simt prin preajma fiorul mortii

Iar unii au slabiciunea vicioasa sa se abandoneze cu totul.

Si nimeni si nimic n-o sa-i faca sa creada

Ca intr-o zi frunzele le vor vorbi din nou

Ca apa o sa-i imbete de bucurie

Ca se vor intoarce la munca innoiti si mirati

Ca la bucuria cea mai trainica pentru ca-ti ramane intotdeauna

Si ca va deveni prietenul de drept

Al unor semeni care se recunosc intre ei

Ca francmasonii dupa semne ascunse.”

Adicaaa…ce mi-a placut mie?

Nu ca as fi vreo optimista incurabila, insa eu am vazut partea pozitiva si salvatoare din toata povestea :). Si m-am gandit ca la o revelatie, cum a scris in poezia asta autoarea ca

”se vor intoarce la munca innoiti si mirati

Ca la bucuria cea mai trainica pentru ca-ti ramane intotdeauna”.

Nimic altceva nu ne apartine pentru totdeauna : nici bunuri, nici oamenii de langa noi, nici copiii, prietenii, nici dragostea. Nici chiar meseria, daca ai numai una , care in functie de contextul economic, social, poate deveni inutila .

Munca insa,  da, ca dorinta de a face ceva.

In programul meu de odihna activa din weekendul asta este pe primul plan tot munca (de placere) , aducerea in casa a florilor de ghiveci , mai ales a muscatelor pe care le-am lasat afara ultimele, stiut fiind ca sunt mai rezistente si rezista si la cateva, 2-3 grade cu minus ,cum se mai intampla uneori in noptile de toamna. Insa de saptamana viitoare prognoza meteo a anuntat si temperaturi mai scazute de atat , astfel ca e recomandat sa nu le mai testez rezistenta .

 

Cititi?

Nu stiu cand a trecut vara. Daca a fost macar, cand s-a dus , unde s-a dus. Ca vara zboara ca o parere si restul e un timp lung, cenusiu si adeseori rece.

Bag  de seama, as vrea sa pot sa evit, dar n-am cum , ca frigul s-a instalat deja (cam prea devreme as zice, mai devreme decat in anul trecut).

Ma bucur ca n-a venit inca iarna cu temperaturi scazute, in primul rand pentru fapturile care traiesc mereu afara , unele fara niciun adapost, altii si cu adapost cu tot, dar tot in frig isi duc zilele 24 de ore din 24.

Insa pentru mine perioada de acum e neplacuta: nu e nici frig-frig incat sa pornim instalatia de incalzire din casa , nici cald suficient  incat sa stau confortabil fara incalzirea de la calorifer .Prin urmare , acasa am inceput sa stau din ce in ce mai mult sub plapuma. Si ce sa faci sub plapuma? Sa stai privind la stele? Cand sunt stele pe cer, uneori ma mai uit si la ele, urmaresc cate o luminita daca ramane in acelasi loc fata de tocul ferestrei sau alt punct de reper mai mult timp , ori daca se misca. Dar cand nu sunt stele?  Ma mai uit si la televizor; insa numai pe postul Investigation Discovery, ca de cele românesti mi s-a acrit de prea mult timp si, desi timpul muraturilor a venit, nu pot consuma inca tv românesc. Astept insa sa inceapa ”Vocea României” si atunci , da, voi fi acolo la toate reclamele si cantecele transmise. Insa pana atunci, numai ID. Dar pe ID sunt transmise multe , multe reluari, incat atunci cand incepe o emisiune deja spun: a, da, pe asta o stiu. Si mai privesc in gol la ea, uneori dusa pe gandurile mele. Alteori…privesc asta:

Teancul de carti de  la capul patului, multe, prea multe incepute si neterminate.

Am un obicei, nu mai stiu daca vechi sau nou, as zice ca e mai nou, cand eram mai mica , daca incepeam o carte, ca imi placea, ca nu imi placea, o terminam. Ei, acum treaba s-a schimbat mult. Nu mai pot digera orice poveste, si daca am inceput-o si vad ca o ia tot pe aratura cu povestea , ma lupt sa citesc cartea. Uneori in lupta asta inving alte ocupatii: din primavara pana acum, a reusit sa imi ocupe timpul gradina cu toate muncile , placerile si eforturile cerute de intretinerea ei. Acum , daca e rece si afara, cum vin cam inghetata de la servici, mai bine stau in casa si in casa reincepe lupta cu atractia si atingerea , apoi cu deschiderea cartii/cartilor neterminate care ma asteapta. Imi aduc aminte  bine subiectul fiecareia , tin minte bine ce s-a intamplat si unde am ramas, ce nu retin este la una dintre cartile scrise de o autoare indiana, numele indiene ale personajelor. Cand le intalnesc, pana ma lamuresc despre cine e vorba trebuie sa parcurg cateva randuri bune.

Ce mi-a placut sau cine mi-a placut cum isi asterne cuvintele (dar tot am reusit sa las cartea, pentru ca desi imi placea, uneori tot o lalaia si atunci rabdarea mea se pierdea). Pascal Bruckner. Citesti si ii dai dreptate, desi uneori parca nu ai vrea :). 

Cartile lui John Fowles, cum le prindeam, cum le citeam, imi placeau. Incepand cu ”Magicianul”, tot ce am gasit de el, am citit. Acum ma asteapta abia inceputa , o carte nou intrata in biblioteca mea, ”Copacul”.

Cartea Eveniment, ”Portretul scriitorului indragostit”, Marin Preda care contine scrisorile lui catre Aurora Cornea sau Cornu , convorbiri ale autorului Eugen Simion cu Aurora Cornu , pagini de jurnal .Pana in primavara poate o voi termina si pe ea. 🙂

O alta carte din cele incepute este ”Spume zilelor” . Am inceput-o ca pe o carte obisnuita si de la prima pagina, m-a surprins, cand Colin, personajul cu care esti introdus in subiectul cartii, dupa baie, cu forfecuta de unghii isi taie oblic colturile pleoapelor mate, pentru a-si face privirea misterioasa. 

Mda, zic .Da.

Cum?

Mai citesc o data.

Ma gandesc: eu nu mi-am taiat niciodata colturile pleoapelor. Zic : o fi vreo procedura moderna, occidentala. Si eu ce inapoiata! Dar la un al doilea cumpanit , imi zic ca subiectul cartii s-ar putea sa fie ceva SF sau autorul cu sorcova :).

Cateva randuri mai jos insa, tot el se joaca cu soarecii din bucatarie, pe care ii mangaie pe mustatile negre. A, clar, abia atunci mi-am dat seama ca toata cartea va fi ceva suprarealist. Si intr-adevar in carte intalnesti tot felul de descrieri nerealiste ale diverselor tinute, intamplari, locuri , ceea ce mie mi s-a parut obositor. Si nici cu ea nu am ajuns la final, dar ma voi stradui sa o termin si pe asta.

Ca si pe ”Captiva” lui Proust pe care am inceput-o acum doi ani si n-am mai terminat-o pentru ca abundenta de personaje noi care apar tot mereu si cate o poveste noua legata de fiecare, nu a putut sa imi tina treaza atentia.

Toate cartile din poze au fost incepute in ultimul an sau jumatate de an, lasate cate una si inceputa alta. Fie ca nu imi placeau indeajuns , fie ca mi se parea ca alta , in asteptare , era mai interesanta si merita sa fie ea citita intai, dar impartasea soarta celei dinaintea sa. Pe cele mai multe am de gand sa le termin, ca mai am si altele alese si in asteptare. 

A, si inca ceva. Mie Osho nu-mi place . 

Cat despre gradina… ea va intra in repaus in curand , dupa ce vom culege strugurii si vom bea mustul .

Iar eu in iarna asta  mi-am propus sa reiau  si sa rasfoiesc, ma rog, sa ras…browsesc  printre imaginile frumoase cu  multe flori ce nu au facut obiectul niciunei postari pe blog din cauza spatiului si a  timpului limitat pe care il petreceam eu atunci , la vremea infloririi lor , in fata calculatorului.

Sambata de vara

Bun lucru blogul. M-am uitat la un articol din urma cu vreo doi ani si cand am vazut cum arata atunci hibiscus syriacus fata de acum, am realizat mai bine care e diferenta dintre cel de atunci si cel de acum. Inca nu a inflorit in anul 2013, dar are o multime de boboci. Insa tufa s-a dezvoltat frumos, chiar astazi ma uitam la ea cat de frumos a crescut si imi puneam intrebarea daca sa o tund sau nu , in cazul in care va tot creste in continuare. Nu as vrea sa o tund, nici nu cred ca o voi tunde, decat daca se va transforma in vreun arbust chelos si urat.

Zilele de vara astea de acum sunt una calda, una rece. E bine ca mai ploua, ma mai scuteste de udat gradina, dar parca de asa o vara… nu ma bucur deloc de ea asa cum e anul asta.

Stiu ca a fost sarbatoare religioasa  azi. Si nu am facut nicio treaba, dar nici cu mainile in san nu mi-a venit sa stau, asa incat m-am dus sa mai copilesc din rosii si sa mai leg pe ici , colo, pe unde mai era cate o  ramura aplecata.Bineinteles ca au mai aparut si buruienile de smuls si uite asa, am inceput pe la 11.30-12 si la 3 cand am terminat, ma simteam sfarsita dupa stat ore in sir in solarul incins si  mai mult aplecata .Mainele de la frunzele de tomate mi se facusera  negre , nu pot sa folosesc manusi (nici chirurgicale, cu care poti folosi mai bine mana, degetele, nici de gradinar, care sunt mai mari, mai grosolane) aia mi-ar mai fi lipsit sa imi mai transpire si mana in manusa . Parul imi statea zburllit, nici pieptenul nu a mai intrat in el  pe inserat,  cand a trebuit sa imi dau un aspect curat si civilizat ca sa plec de acasa .

Dintre toate rosiile in compania carora am petrecut amiaza , am fotografiat una cu aspect mai deosebit, numita  Reistomate , sau rosia calatorului, acum necopata, verde si inca mica (cred ca va mai creste) . I se spune asa pentru ca din cocolosul de felii de tomata crescute parca una peste alta, se pot rupe pe rand bucatele si restul poate fi pastrat si consumat mai tarziu, eventual intr-o calatorie. Nu am decat doua fire din acest soi intrucat am inteles ca nu e gustoasa deloc, ar fi cam acra si pentru ca am vrut neaparat sa am si eu in gradina mea si acest soi , am pus numai pentru aspect , ca  sa ma conving cu propriile mele simturi si de aspectul ei, si de gust sau orice altceva. 

Acum cerul a negru intunecat si din cand in cand e traversat de cate un fulger care il coloreaza pentru o clipa  in violet. A si inceput ploaia  , poate nu o fi si furtunoasa , ca si asa m-am cam speriat pana acum de ea.

Vara asta….of, of!Dar oricum ar fi ea vara, tot mai bine e decat iarna :).

Steaua serifului

Pe wordpress , la statistici , poti afla zilnic atat cati vizitatori ai avut , cat si care au fost criteriile dupa care au ajuns la blogul, respectiv pagina ta. Asa aflu care sunt o parte din curiozitatile celor ce apeleaza la google sau alte motoare de cautare . Uneori mai rad de una singura cand citesc  ce au cautat cate unii si ma si mir cum de au ajuns tocmai la blogul meu. Asa, de exepmplu cineva a cautat pe net dupa cuvintele :

-” plutim usoor”

-altcineva a cautat ” cand ii vad cocoselul”

-sau ”muncile de succes la tara”

-altul ”un dialog de 6 randuri de o fetita si papadie”

La un moment dat ma gandeam sa le adun intr-o postare despre cele mai amuzante expresii cautate pe net. Poate vreodata…

Intr-o zi, tot asa, am gasit o persoana curioasa care dorea sa gaseasca cea mai mirositoare planta. Nu a scris daca isi doreste sa afle care e cea mai frumos sau cea mai urat mirositoare planta . Nici pe una, nici pe alta eu nu o cunosc, insa cautarea m-a dus cu gandul la una din florile mele , care atunci cand isi deschide florile frumoase , emana un miros urat…unii zic ca se aseamana cu mirosul de mortaciune. De la distanta eu nu l-am simtit niciodata, desi am auzit pe cineva care aflandu-se in preajma plantei impreuna cu un grup de oameni , se suspectau reciproc unii pe altii care ar fi stricat aerul din incapere, fara sa fi avut stiinta despre ”parfumul” florii din apropierea lor. Eu insa de la distanta nu simt nimic. Poate stau eu mai prost cu simtul olfactiv; de altfel nici mirosul de parfum nu il simt la mine, ci numai la altii. Eu cand imi dau cu parfum nu simt nimic, decat foarte putin atunci cand pulverizez in aer. Mai tarziu…nimic.

Asa si cu floarea asta, pe numele ei popular , Steaua serifului.

Ca sa ii simt mirosul, a trebuit sa ma aplec si sa imi pun efectiv nasul in ea. Rezultatul? Nu m-a incantat, dar nici nu m-a pus pe fuga. Pute, e adevarat, cam neplacut , dar suportabil.

Prin urmare floarea care miroase cel mai urat din cate cunosc eu este Steaua serifului sau Stapelia , frumoasa de mai jos. Este o planta suculenta, foarte usor de crescut, pe care eu adeseori o uit acolo unde o pun si o ud numai cand imi aduc aminte. Iarna nici nu are nevoie de multa apa, fiind suculenta, are rezerve, iar vara ma asteapta cate o saptamana, doua, cat e nevoie , pana imi fac timp si ochi pentru ea. Planta in sine e cam uratica, numai florile ei atrag atentia , atunci cand se deschid si eu zic ca prin frumusetea lor , nu prin miros.

In prima poza este un detaliu din centrul  florii. Parca ar fi o floare in floare 🙂 :

Iar in urmatoarele imagini, floarea  din diverse unghiuri, fata si profil 🙂 , precum si cateva din frunzele care o hranesc si din care ea isi face aparitia .

Aici, pe blog  parca e mai frumoasa decat in realitate 🙂 :

…

Iubitorilor de animale

Ma consider iubitor de animale. Urmaresc la tv pe diverse canale de filme documentare filme uneori serial despre ursi, filme despre lupi, o data m-am uitat si la un film despre șerpi, ba chiar am văzut si din India, cum oamenii dintr-un animit cult idolatrizau sobolanii intr-atat incat stateau sa li se urce in brate , iar un batran chiar impartea bucata lui de pitta cu o astfel de aratare, spunand ca el considera ca in acel sobolan se afla spiritul unei rude de-a moșului anterior decedata .

Si eu am amintiri cu soareci de cand am fost studenta in Bucuresti. In anul intai am descoperit o soricioaica cu pui la noi in camera de camin si de atunci am stat mai mult pe acasa, in perioada de luni pana vineri dormind cu frica in sân ca ma voi trezi cu un soarece pe mine si alta data, in anul trei cand eram, am fost la o plimbare de lunga durata si am intarziat in oras pana la o ora mai putin circulata. Sa fi fost 12-1 poate noaptea, desi as zice mai curand ora 12, pentru ca eu niciodata n-am fost pasare de noapte, nici nu sunt. La orele 11 de obicei cad lata si chiar si noaptea de Revelion  pentru mine este mai scurta decat pentru ceilalti, ca nu ma straduiesc sa rezist prea mult (tin la aspectul tenului meu, care cu somn se intretine 🙂 ).Si cum spuneam, era liniste totala pe strazi, noapte de vara si in fata caminelor din Regie, incepand de la blocurile medicinistilor pana spre caminul P4 in care stateam eu, pe toata strada si pe trotuare soareci si sobolani de toate marimile erau ca la o defilare de 23 august de pe vremea lui Ceausescu. Ei bine, asta a ramas imaginea Bucurestiului, de atunci, pentru mine.

Deci am convietuit si eu in apropierea soarecilor de bloc de capitala.  Si tot mi-e o scârba grozava de ei si de mirosul lor pe care il recunosc de la distanta.

Cu toate astea nu am o lista cu animale care imi displac. Consider ca toate fiintele vii isi au rostul lor pe  pamant si cat imi sta in puteri incerc sa le ocrotesc (mai putin specia mai sus amintita careia ii dau hrana toxica). In rest cainii, pisicile , pasarile domestice, ciripitoare de toate felurile sunt preferatele mele si incerc sa le ajut sa traiasca . Ieri dimineata  am avut putin timp liber si am rasfoit pe net cateva dintre  blogurile  carora le-am  pus semne (”de carte”) ca  sa revin sa le mai revad, si , asa cum poate vi se intampla si voua , tot treci de la un blog la altul , citesti , vezi, poate comentezi si  astfel am nimerit tot colindand  peste o iubitoare de animalute  cum rar ati vazut si voi si eu .

Blogul facut de ea este  http://veveandcompany.blogspot.com/    pe care vi-l recomand cu caldura. Cred ca va veti amuza teribil  si va veti bine-dispune, asa cum mi s-a intamplat si mie , vizionand cateva imagini dar si comentarii ale autoarei (despre care nu stiu chiar nimic) facute pe seama unor familii de ratoni, sconcsi si veverite. Atasez alaturi ca incurajare cateva imagini surprinse de ea cu ratoni .  Povestile lor si comportamentul lor sunt extraordinare , pe mine m-au entuziasmat si m-au bucurat si pentru ieri si pentru azi. Incercati si voi si spune-ti-mi daca si voua vi s-a intamplat sa va dea o stare de bine sau nu ceea ce va povesteste ea. 

Această prezentare necesită JavaScript.

Blog

Am gasit un inteles al blogăritului. Initial, cand am inceput sa scriu aici chiar mi-am pus intrebarea: de ce blog? Si nu am fost prea bine lamurita de ce, am zis ca o fi o manifestare a unor talente ascunse care isi dau frau liber din fata ecranului de la calculator, discret, de acasa.

Acum insa parca incep sa vad altfel blogul, ca pe un loc in care te intalnesti chiar de la tine de acasa, din fotoliu/scaun sau pat , de unde sta fiecare mai confortabil, imbracat lejer, comod, te intalnesti cu prieteni, vechi sau noi , cu care pe net descoperi ca ai cateva preocupari comune.  Si postezi zilnic, ca fara asta simti ca ai lipsit de la intalnire si iti sta gandul numai cum sa faci sa ajungi acolo, sa le arati si celorlalti ceva ce ai vazut tu cu ochii tai si incerci sa surprinzi cu aparatul de imortalizat imagini ceea ce ai vazut sau cum ai vazut tu; ca desi vedem mai multi acelasi lucru, pentru fiecare poate avea un inteles diferit si camera uneori chiar asta surprinde- ochiul, privirea ta, gandul tau .

Chiar vazusem o caricatura intr-un ziar, probabil in Adevarul, pe care il cumpar zilnic la servici, in care era desenat un catel langa stapanul lui asezat in fata calculatorului si scris alaturi: cel mai bun prieten al omului (catelul)  a fost inlocuit de laptop 🙂 .  Si timpul petrecut pe internet atunci cand altfel ai fi singur , fara grupul de prieteni, acasa, pare atunci mai plin cand scrii pentru intalnirea cu altii. Cand verifici atent ce poze postezi, sa fie mai frumoase, mai bune , cand verifici si textul daca l-ai scris corect, ingrijit , ba uneori mai gresesti ori te grabesti si nu mai faci o ultima corectura ci dai direct comanda ”publicare” si e ca si cand te pregatesti acasa inainte de plecare sa fii pieptanata, fardul bine aranjat,tivul cusut, nu atarnat , nu  ciufulita ori cu fermoarul desfacut  .

Asa cred ca e blogaritul, prezentarea la intalnirea cu prietenii, fiecare aduce ce are , ce stie, ce poate.

Blog

In urma cu mai bine de 1 an , am vrut sa imi fac si eu blog . Am incercat mai multe variante pe care le-am gasit pe net cu oferta de blog gratuit (mai erau si unele care pretindeau plata unui abonament, nu mai stiu daca lunar , anual sau pe alta perioada). Printre ele se pare ca am incercat si aici de fata siteul bloggerilor wordpress , dar cu putine sanse de reusita , atunci.

Eu nu sunt specialista nici in net, nici in siteuri, bloguri, calculatoare sau alte chestiuni tehnice (va intrebati in ce sunt specialista, atunci? in nimic, nu toti oamenii suntem specialisti, unii numai ne straduim vesnic sa reusim) si imi doream o cale simpla prin care sa pot afisa si eu niste imagini si poate si daca gaseam ceva de zis, si ganduri. Ei bine, vreo 2 gazde de blog mi-au cerut ca dupa alegerea unui nume si optiunea catre alte date , sa mai fac si altceva. Nu stiu sa spun nici acum ce trebuia sa fac , nu am reusit nici atunci desi m-am luptat cu diverse clickuri , prin urmare am abandonat ideea de blog la ei in gazda. Cel mai usor de realizat a fost blogspot , pe care am si postat cateva imagini si  vorbe .

Intre timp, perioada de criza fiind si la servici timp mai mult liber, adica fara de lucrari, am mai rasfoit bloguri pe net . Unii mai aroganti, obraznici, gen…cum ii zice oare …ceva cu z , nu” zisu ” , in fine, nu m-am mai uitat la el de mult , oricum un tip incisiv pe care nu l-am vizitat de multe ori, dar despre care am aflat tot asa de la un blog  la altul trecand , altii cu articole vaste scrise pe diverse teme , in cautare de oameni interesati sa-i asculte. Asa am intart si pe bloguri wordpress , ba chiar am vazut ca unii apreciau wordpressul ca fiind o treapta superioara in evolutia lor  blogaristica , si eu nu stiu de ce , dar am si bagat de seama ca atunci cand eu comentam la spusele lor , imi aparea imaginea unei iconite cu floare, pe care am recunoscut-o ca fiind a mea. Si uite asa am gasit ca aveam si blog wordpress, de care nici nu mai stiam , iar acum iata-ma-s si aici .

Ceea ce te duce cu gandul la intrebarea: de ce isi fac oamenii blog? De ce eu am vrut sa imi fac blog?

Eu cum am spus, pe net mai intru de la serviciu cand nu am de lucru mult, ori mai rar si de acasa , poate iarna mai des fiind ziua -lumina mai scurta , dupa amiaza intuneric si frig te ține in casă ; dar chiar si atunci doar trec in vizite pe bloguri , mai parcurg cate o informatie scurta, bine de ar fi si utila . Nu stau sa citesc prelegeri, nici critica literara, nici politica. Pe blog intru ca sa ma relaxez , sa ma destind . Sa vad o imagine placuta .

Asta este si motivul pentru care mi-am deschis blogul meu . Nu caut sa ma afirm , sa cuceresc orizonturi. Vreau numai sa postez fotografii facute de mine ale unor plante, flori, animale, sau cine stie si ce alte lucruri , care mie imi umplu inima de bucurie si care ar putea de asemenea bucura si pe altcineva.

In iconita de prezentare a mea este catelusa mea, Ciqa . A intrat la mine in curte printr-o intamplare, pe sub gard, cand era mica-mica si putea incapea pe sub un gard . Initial am fost suparata ca am gasit-o in curte, nu mai vroiam alt catel , mai aveam si altii , iar ea nu promitea sa devina un catel frumos. Era mica si cam jigarita , ce mai, un catel extrem de comun . Dar…am acceptat-o . Intai pe ea, apoi pe inca o catelusa tot pui care avea o labuta rupta (probabil fusese batuta de un concetatea de-al meu ”civilizat”) si care acum e prietena și compania permanenta a Ciqăi .

Iat-o cat era de frumusica 🙂 .

Cum e acum? Hehe…se schimba discutia…acum ar concura cu border collie si la frumusete si la istetime .