Eu si gradina

8 Ianuarie 2015

Totul

Filed under: carti citite, pomi — Etichete:, — Mihaela C.P. @ 9:11 pm

Ma gandisem sa caut printre fotografiile facute de mine anul trecut pe una care sa imi fi placut cel mai tare, astfel incat sa incerc sa fac  un fel de top personal al pozelor mele (adica facute de mine) in 2014. Nu am reusit sa ma opresc la una singura, prea putine sunt cele care nu mi-au placut deloc, altele , tot putine, care mi s-au parut a fi mai nereusite decat imaginea reala pe care am incercat sa o retin. Si altele , destul de multe, mi-au placut . Nu am reusit sa le diferentiez.

Asa incat ma gandesc sa aleg macar cateva din fiecare luna vie, plina de activitati legate de gradina si sa revin cu o  recapitulare lunara, cu o selectie din  pozele cu plante, flori care au reusit sa surprinda o parte din gradina mea in cursul anului care a trecut. Nu ca ar fi fost cine stie ce an bun, de neuitat, insa florile au fost frumoase si nu au nicio vina ele ca noi nu am fost mereu in armonie cu inflorirea lor.

Asta in masura in care voi reusi sa ma mobilizez  si sa ma lipesc de calculator timpul necesar pentru aceasta (in)activitate.

Pana atunci mai palavragesc precum cainii care latra (nebagati in seama) la luna. Despre citit. Si in vacanta de iarna a anului trecut , si in cea din iarna asta am reusit sa gasesc carti pe care sa imi faca placere sa le citesc, care sa imi lase o senzatie de incantare, de asa da, asa as mai vrea,Una dintre ele insa este o carte pe care am mai citit-o o data, atunci and eram mica, mica si abia descopeream si eu lumea.

Ce mai tinem minte din cartile pe care le-am citit?

Am constatat consultand pagini dintr-o agenda veche, pe care faceam lista cu titlurile cartilor citite,  ca de unele nu imi mai aduc aminte deloc, nici subiectul lor, ba la unele nici titlul pe care il vedeam nu imi spunea ca as mai fi citit vreodata cartea aceea.Ba chiar cu mare surprindere am gasit trecut pe lista , titlul unei carti   pe care am inceput  sa o citesc acum vreo doi ani,  crezand ca este pentru prima oara cand fac asta, nu mi-a placut si am renuntat la ea. Nici vorba sa imi fi amintit avansand prin capitolele introductive din ea  ca de fapt este o carte pe care altadata o mai citisem cap-coada.

Prin urmare citesc si uit.

Mai mult sau mai putin, depinde de impresia lasata de  carte.

De unele stiu ca mi-au placut mult. Dar cu toate astea uneori nu imi mai aduc aminte subiectul, ci mai mult cate un paragraf sau cate o intamplare povestita. Una din cartile adolescentei mele, din care am citit si recitit , insa mai mult pe vremea aia , ”scrisorile” din paginile ei , este ”Lorelei” a lui Ionel Teodoreanu. Din care acum  imi revenea in gand  fraza …

Totul ne desparte pe tine si pe mine: distanta, oamenii, viata  si poate si destinul.”

Am vrut sa gasesc mai mult si am  cautat intai , unde altundeva, cum cred ca face acum toata lumea,decat  online. Si am gasit pe diverse siteuri dupa aceasta fraza cautand, cateva paragrafe din carte. Imi venea sa dau copy/paste ca sa le pastrez si eu online sa le citesc mai bine. Insa mi-a venit ideea sa le caut direct in cartea mea, pe hartie , sa vad tot contextul din care paragrafele proveneau, sa…recitesc . Poate toata cartea.

Am cautat in biblioteca aceasta carte de mult timp uitata.

Si am reluat rand cu rand si pagina cu pagina toata cartea de la inceput.

Mi-am dat seama ca daca prima data am alergat peste randuri cu privirea, cautand sa ii aflu subiectul, sa ii parcurg actiunea, acum m-am bucurat de descrierile de la inceput, care m-au facut sa privesc cartea ca pe un poem in proza si sa regret ca nu sunt mai multe carti scrise in felul asta atat de placut . Desi mai citisem cartea, am constatat ca uitasem cu desavarsire finalul, astfel ca uneori imi venea sa fug cu privirea pe ultimele pagini ca sa aflu cum se termina .Cu greu m-am abtinut si am parcurs ca in jocurile online in care oricat ai vrea , nu poti sari peste etape ci numai  nivel cu nivel, capitol cu capitol toata actiunea.

”-Ai sa mai ai langa tine?

-Mai intrebi?In dreapta, in stanga, inainte, inapoi, tu esti zidul inflorit al captivitatii mele.

-Nu, nu spune asa.Nu vreau sa fiu numele captivitatii tale. Nici tu al captivitatii mele..(…)Suntem doua libertati

Am revazut parca imaginile reale ale cornului nostru, ale zarzarilor sau piersicilor infloriti primavara asa cum ii stiu din amintirea mea:

Afara gradinarul dezbraca trandafirii de hainele de iarna. Mirosea a pamant rascolit. Florile erau pe aproape:zambeau ca fetitele imbulzite dupa o usa , asteptand sa navaleasca pe covorul bunicilor.

Zborul cocorilor si al randunelelor trecuse peste somnul caselor, venind din marea calatorie cu un cer de culoarea marilor meridionale.

Soarele rasarea cu prora de aur si apunea cu panze de purpura.

Cornul inflori galben ca malaiul in mana unei tarancute cu ochi albastri.

Intr-o noapte, zarzarii rasarira uzi din fundul unei mari , aducand in brate faguri de margean trandafiriu. Din urma ii ajunsera si piersicii cu bratele pline de siraguri de margean aprins .

Abia desteptat din somn , pamantul isi imbraca hainele de dans.”

Rostul unei povestiri  este sa iti creeze o stare . Lorelei mi-a readus , ca si prima data cred, la inceput o stare de bine, placere sa o parcurg. Finalul insa…ha! va mai aduceti bine aminte cartea? Schitat probabil ar putea fi spus cam asa: barbatul, femeia, gluma,scrisorile, tentatia, curiozitatea, cautarea unui raspuns, ispita din mintea lui, dezamagirea ei, of! O poveste cu final trist .Ca viata. 🙂

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

26 Decembrie 2014

Lectura de Craciun

Filed under: carti citite, Fără categorie, mediu, vremea — Etichete:, , , — Mihaela C.P. @ 4:42 pm

Nu am mai interactionat cu pasionatii de gradini si eventual de blog si comentat pe blog de ceva vreme. Fata  de ritmul in care faceam asta inainte, mi se pare ca a trecut mult timp.

Dar am avut motive sa nu mai petrec atat de mult timp (cat era necesar ca sa scriu, sa potrivesc pozele la o marime acceptabila si apoi sa le incarc online) la calculator, am incercat sa imi menajez oasele si articulatiile si spatele carora nu le prinde tocmai bine statul pe scaun si eventual pozitia de stat pe scaun pentru scris la calculator. Nu degeaba am avut retinerea asta , desigur, am primit niste ”bipuri incurajatoare” in sensul asta. Ca de cand cu internetul wi-fi , nah, stiu si eu ce e aia (sau banuiesc, ca  un utilizator simplu si nepriceput altfel), as fi putut sa imi iau laptopul in brate si sa stau mai comod decat pe scaun, pe fotoliu, pat sau alte variante, insa am ales pauza totala.

Acum date fiind aceste conditii am ajuns la concluzia ca intrucat imi place sa fac fotografii in natura si o voi mai face si in continuare, voi mai iesi si cu ele pe net, probabil, insa asa cum am vazut ca fac altii, poze si nu vorbe :).Eu imi cam insoteam fotografiile si de cate o descriere sau motivatie sau o poveste scurta legata de ele. Asa incat si blogul fiind botezat ”Eu si gradina”, ajungeam sa scriu si  despre mine, toate filtrate prin prisma vederii mele despre gradina si uneori mai dadeam si din casa, cum se zice, din viata mea. Mai postam si cate o melodie, in acord cu starea mea de spirit, uneori mai greseam interpretarea textului in limba straina, astfel incat No me ames care inseamna nu ma iubi , eu am interpretat ca fiind Nu ma iubesti. Asta oricum a fost demult, candva. Mai tarziu a venit si confirmarea, dar intuitia (feminina-o intuitie,doua intuitii) imi spunea din timp asta. 🙂 (e ceva de ras in  asta?  doar nu o sa ma apuc de plans in public, na!)

Atunci cand scriam cate un text, incercam sa il fac cat se poate de scurt pentru ca din experienta mea, stiu ca pe bloguri adeseori nu am rabdare sa citesc tot ce ii trece prin cap altuia, asa incat nici acum nu o sa ma intind prea mult cu vorba ca sa nu scriu mult, prost si in zadar, ca oricum nu ma citeste nimenea 😛 . De fapt ce fac, ce am facut, a fost doar pentru mine si placerea mea, ca la tv cum se zice cu telecomanda, cui nu ii place, sa treaca mai departe.

Pe scurt, cum v-ati petrecut Craciunul? Alaturi de cei dragi, sper pentru fiecare dintre voi. Pentru ca stiu ca asta conteaza foarte mult, in zilele de sarbatoare sa fii alaturi de cei la care tii , cred ca cu asta vom ramane in cele din urma si nu cu cluburi, petreceri si distractii  pe care eu personal nu dau doi bani, ci sa aveti aproape pe oamenii pe care ii iubiti si care va iubesc  ,chiar daca uneori nu prea stim  sa ne spunem asta, e singurul lucru care in final conteaza, e cea mai mare bucurie si un gest  de apreciere reciproca.

Pentru mine zilele de sfarsit de an inseamna si odihna, vacanta, timp liber pentru mine .Inainte de a incepe vacanta, am inceput sa citesc online o parte din carte , pe atunci nu stiam cat, ulterior am vazut ca era jumatate din volumul intai al romanului Fluturi , despre care auzisem de ceva timp dar am fost descurajata de numarul mic de stele cu care era evaluat  pe un site care facea aprecieri cu privire la carti, cele bune erau de cinci stele, cele mai putin bune de 1, 2, 3, 4 stele. Intr-adevar cartea este un fel de best seller, scrisa accesibil , cu un subiect care te indeamna sa nu o lasi din mana . Nu vreau sa critic in niciun fel cartea, actiunea ei incepe si se sfarseste de Craciun asa incat s-a potrivit cu perioada in care eu am citit-o.

Dupa ea am reluat si alte carti incepute si neterminate,una dintre ele mi-a fost adusa si recomandata prin vara, am inceput-o intr-un weekend de la sfarsitul unei saptamani aglomerate in lucrari, in care capul imi vajaia si in care am cautat  sa evadez prin ea in alta lume, insa in scurt timp am abandonat-o , desi imi placea. E vorba de Fiul cel bun scrisa de Pascal Bruckner. Pentru ca este iarna si aflu ca in curand va veni frig si zapada, va citez un  paragraf din carte, care pe mine m-a impacat putin cu zapada, pe care numai cand eram copil am suportat-o, cred ca niciodata nu am iubit-o, ba inca am ajuns la un moment dat sa imi doresc sa nu mai stiu de ea.Dar de nevoie, cu natura e musai sa faci pace.

Iata : ”Rimbaud blestema iarna ca fiind anotimpul confortului. Exact din acest motiv imi e mie draga.Imi plac micile sate adunate in jurul unei biserici, al unui torent care murmura inviorator , casele din lemn cu tavane joase , cu mobile curate si frumos mirositoare , cu paturi incastrate , acoperite cu un puf alb dens, care il asteapta pe calator.Fiecare incapere respira imbelsugare si simplitate, fiecare ungher pare un loc plin cu bunastare. Si zapada cazand inseamna pentru mine intimitate, fiindca aduna oamenii, fiindca se adreseaza , in strafundurile fiintei noastre , indragostitului rebegit de frig, sedentarului. Contrar ploii, care urmeaza stupid legile gravitatiei, zapada coboara cu noblete, mangaie marginile acoperisurilor, admite sa se lase pe o perna deja pregatita de fulgii de mai inainte. Ea vatuieste zgomotele, ne ascunde uratenia, da un sentiment de imobilitate de parca, dupa ce a consimtit sa cada, urca usor de la pamant spre ceruri. Nu e rece, incalzeste inimile si se preface in agent subtil al dorintei ”.

 

 

 

 

 

14 Iulie 2014

Citate

Filed under: carti citite, filme, muzica, tv — Etichete:, — Mihaela C.P. @ 10:12 pm

In adolescenta, cand citeam si intalneam cate un paragraf care fie imi placea si imi dadea de gandit, fie mi se parea ca ar merita retinut si din nou citit, ca sa il pot gasi mai usor , mi-l notam intr-un caiet cu coperti roz. Caruia ii si ziceam ”caietul roz” si care ulterior a disparut , ramas sau pastrat de  vreo amica de-a mea.

Astazi, in timp ce ma uitam la tv la o emisiune pe NG (parca) despre repararea unor autoturisme vechi , masini clasice, am prins din zbor  o expresie care m-a amuzat , mi-a ramas in minte (cam asa cum raman  toate prostioarele ) si nu o mai scriu pe caiet, ci online , la vedere pe blog, o impartasesc si voua .

Expresia se referea la un obiect (un model de motor) foarte  rar intalnit.

Si mi-am amintit de un citat copiat demult in caietul meu roz,  dintr-o carte care este posibil sa fi fost scrisa de Balzac ,ce vorbea despre un sentiment pretios si rar intalnit, de asemenea , si  zicea cam asa:

”e usor sa te indragostesti, e facil sa ai slabiciuni, dar e rar, rar si greu sa iubesti”.

Rar, asa zic si eu, ca balega de calut de lemn . 🙂

3 Martie 2014

Metode de lucru/ IQ84

Filed under: carti citite, gradina, legume si fructe, seminte — Etichete:, , , , , — Mihaela C.P. @ 10:16 pm

Cu destula intarziere am reusit ieri dupa amiaza sa ma pornesc cu fapta spre gradina viitorului (apropiat) , a verii din 2014.

Incerc sa imi aduc aminte de bucuria cu care primeam primaverile in alti ani si sa procedez la fel si in anul asta. Incerc, vreau sa ma bucur , dar ceva inca ma trage inapoi , primavara e frumoasa oricand, oricum, dar de la un moment dat in viata ea e altfel. Inaintez mai greu , ma urnesc greu inspre vara, prin timpul  linear sau buclat , ce pare sa fie deocamdata doar  inainte , unica directie spre care ne putem  indrepta .

Daca in primavara anului trecut, inainte sa pun in pamant semintele de rosii, ardei si vinete, singurele rasaduri pe care le-am facut si care m-au preocupat anul trecut, intai am numarat randurile din solar si am socotit cam cate rosii ar  incapea pe fiecare rand, cati ardei,  cate vinete  si abia apoi, dupa ce am terminat calculul, am purces la  marea insamantare,careia  in realitate pot sa ii spun ”mica”, pentru ca la gradina mea de  amator , totul se face la scara mica, dupa puterile mele si timpul limitat pe care il pot pune la dispozitie acestei placute preocupari ,

anul asta n-am avut nici chef, nici timp sa fac intai socoteli. Pe cele de anul trecut nu le-am pastrat nici pe hartie , nici pe calculator. Si in intarziere fiind fata de toti anii de pana acum, cand la vremea asta rasadurile mele trebuiau sa fi fost cel putin rasarite cu cate patru frunzulite, daca nu si mai bine crescute,  mi-am spus ca e acum ori niciodata momentul , in 2014 nu voi mai avea alta ocazie de a face rasaduri . Efectiv am adunat toate instrumentele de lucru, am pus pamant in jardiniere si seminte una langa alta, frumos, ordonat , tot manual una cate una, nu presarate nenumarate si inghesuite intamplator , din soiurile pe care le-am ales pe loc, fara vreo prealabila ordonata si enumerata socoteala.

Si sper , dar si cred ca va fi bine. Foarte putine dintre soiurile de tomate  au ramas deoparte, neluate in seama  ,  intre ele  sunt unele pe care nu le-am apreciat si nu as regreta, chiar daca ar nu le-as mai avea.

Prin urmare am dat startul, iar de acum nu pot sa fac altceva decat sa le privesc si astept  .

Asa incepe sa creasca in 2014 gradina mea.

Ce seminifica a doua parte  din titlu: IQ84 ?

Este titlul unei carti scrisa in trei volume de catre scriitorul japonez Haruki Murakami, din care am mai citit si chiar povestit aici despre o alta carte de-a sa .

Cand am vazut titlul, eu am inteles ca ar fi IQ adica indicele de inteligenta si cifra 84. De fapt titlul cartii este 1Q84, adica primul semn este cifra 1 si nu litera I, insa  tiparul pe care editura l-a ales pentru coperta acestei carti este inselator .

Inainte de a cumpara o carte,  eu caut sa citesc cateva date despre subiectul ei, sa vad daca m-ar putea sau nu interesa  si sa aflu si parerea altora despre ea , de e considerata buna ,  rea . Insa nu vreau sa aflu un rezumat al cartii, nu  sa stiu inainte de a citi cartea  ce se va intampla.

Prin urmare si eu cand scriu ceva despre carti, nu as vrea sa dezvalui detalii multe despre continutul ei sau cu atat mai putin despre final, sa ii rapesc tot farmecul parcurgerii ei . Asa ca voi incerca foarte pe scurt sa spun cateva vorbe despre cartea de care abia cu cateva minute in urma m-am despartit, dupa un maraton care a durat cam o luna , ar fi durat mai putin chiar daca nu m-ar fi prins intr-o perioada in care mintea numai la citit nu imi statea.

Din cele trei volume ale cartii,  primul mi s-a parut a fi cel mai greoi . In el, cum este si firesc, am facut cunostinta cu personajele , dar uneori introducerea in subiectul cartii este cam lunga, asa cum in aceasta trilogie, tot volumul intai pare a fi partea introductiva in care doar cunosti personaje si cam cu ce se ocupa ele .

Uneori imi venea sa si renunt la carte, ma gandeam ca nu imi va placea, personajul feminin cu care incepe cartea si alaturi de care suntem introdusi in subiect,  fiind o tanara femeie cam dura pentru gustul meu , pe care o si vedeam ca pe japonezele din filmele cu luptatori care sar prin aer de parca ar zbura si  scot tipete ascutite .

Pana am inceput sa fac legatura intre personaje, ori mai bine zis sa banuiesc ca ar putea fi o legatura intre ele , cartea mi s-a parut o ciudatenie.Este diferita de orice altceva ati citit pana acum .

Si totusi in primul volum capitolele incep fie cu numele personajului feminin, Aomame, fie cu numele unei personaj masculin, Tengo. Parca ar fi sugerat ceva .

Daca primul volum este atat de enervant si greu de parcurs, greu nu pentru forma in care este scris, ci pentru atitudinea personajelor, o femeie criminala, niste scriitori cu vieti anoste , care nu prea se intelege ce cauta in poveste . Mai apare si o fatuca , ciudatica si ea, ei , cam ca si celelalte personaje .Ei bine, apoi volumul al doilea nu poate fi lasat din mana prea usor. De fapt e singurul pe care l-am sorbit dintr-o suflare, in cel de-al treilea volum , nenea scriitorul mai introducand un personaj dizgratios , cu care relua scene si le repovestea dintr-un alt unghi de vedere , scene prin care povestirea mie mi s-a parut ca a fost cam inutil lungita .Dar…gustul omului, asa a vrut scriitorul, asa am parcurs cartea.Na!

Am terminat-o, mi-a placut, o recomand . 🙂

4 Ianuarie 2014

Pierduta

Filed under: carti citite, filme, muzica, tv, Fără categorie — Etichete:, , , , — Mihaela C.P. @ 11:46 am

Dragi gradinari, dragi prieteni,

m-ati pierdut.

De cand cu vacanta de iarna (ah, ce scurta, mai vroiam!) , m-am cufundat intre alt fel de hartii decat de-alea tip office si nu ma mai satur. Cred ca de vina sunt cele doua carti citite recent care au fost besti-a-le, mi-au placut atat de tare incat odata terminate cer si altele in continuare.

Toc carte dupa carte si nu ma mai pot  concentra la pozele mele cu flori si alte pupurele din gradina casei mele.

Cred ca imi aflu si alta vocatie, poate…de poet :D. (ratat)

Da, ieri am vrut sa ma avant cu spor si dor asupra unei alte carti.Mi-a picat in mana una pe care o cheama ”Valurile”. Autor Virginia Woolf .Sunt cunoscatori ai ei pe aici? Daca da, parca ii aud ”uuuuh!” exclamand cu mirare.

Da, nu stiam .Virginia Woolf nu scrie carti de actiune, in care sa se si intample cate ceva, ci proza lirica, adica un fel de fraze poetice. Frumoase, de altfel, foarte frumoase, dar obositor de citit mai mult de …o pagina, doua .Imi zic: ia sa caut pe net informatii, sa vad , asa o fi scris ea toate romanele sau numai pe-asta l-am nimerit eu asa.

Cel mai potrivit mi se pare wikipedia.In rest multe siteuri despre filmul facut despre ea.Pe care eu nu l-am vazut. Si intr-adevar, wikipedia imi confirma ca asa a scris ea tot.Dar si ca pe la…40 de ani, n-am retinut, daca gresesc cifra , ma iertati, incepuse sa auda voci . Si ca , uh, mai tarziu s-a sinucis. Asta nu mi-a placut . Cand am aflat despre asta, am privit cu alti ochi cartea ei, ca pe cea care te indruma cu gandurile scrise pe calea cea rea. Asa ca nu stiu daca imi voi mai arunca privirea catre carti de-ale ei, am eu fixul asta, sa nu citesc carti scrise de oameni care si-au luat viata. Gasesc ca indrumarea lor, cea din cartile lor trebuie sa fi fost pe undeva gresita.La fel si cu melodiile interpretate de artisti care stiu ca au ales sa isi ia viata. Nu imi place sa le ascult .

Si am luat alta scrisa de Jane Austen , care a precedat ”Mandrie si prejudecata” , pe care eu am citit-o si mi-a placut, asta in urma cu mai multi ani.Ii spune ”Ratiune si simtire”.E draguta, merge, nu ca unsa,  dar o inghit cu placere :).

Intr-o pauza am mai aruncat un ochi pe aici. Si am reascultat ”Play it , Sam” , care la sfarsit indruma catre altceva si am ales sa ascult melodia ”Only you”, care la sfarsit spunea ca daca imi doresc sa descarc ringtone pentru telefon cu aceasta melodie , pot sa o fac de pe nu stiu ce site. Si ma duc pe un site de ringtonuri pentru telefon.Ascult una, ascult alta, unele dragute, alte cam zgomotoase , nu-mi venea sa aleg niciuna. Mi-au placut vreo doua Enya , mi s-au parut potrivite, dar nu , nu pentru mine. La vechiul telefon, cu care ma obisnuisem si  imi placea , desi devenise demodat , care m-a lasat balta, ocazie cu care am pierdut si cateva numere de telefon, aveam un clopotel care ma anunta de apeluri.La fel imi pusesem si la cel adoptat recent , tot clinchet sau clopotel , sau licarire .Insa acum , zic sa incerc si altceva. Ispita :).

Cum va spuneam am tot ascultat pana m-am plictisit ringtonuri pentru telefon. Ca sa ma opresc la unul, ar fi trebuit sa indeplineasca cateva conditii: sa fie melodios, sa nu fie prea zgomotos, fara manele sau hore sau muzica populara, fara cuvinte romanesti, sa nu se prea inteleaga bine ce spun aia, dar sa spuna totusi ceva(ca altfel ma intorc la licaririle meleactuale), daca ar putea sa fie si putin amuzant, n-ar strica .

Cu foarte mult umor am ales in cele din urma…ceva.

Se numeste …”Insatiable” .

Nu l-am descarcat inca pe telefon, dar cochetez cu ideea , sa vad figurile celor din jur cand telefonul meu ar incepe sa o dea pe …d-astea :)).

Oricum putini s-ar prinde , dar i-as incerca. De pe la minutul 1.09 incolo, cu refrenul , incepe de fapt soneria pentru telefon si e scurta, nu cat tot cantecul.

Cuvintele , mie mi-e jena sa le scriu.

”Insatiable”- Darren Hayes

http://www.youtube.com/watch?v=9u7hGkL57N8

Sa aveti un weekend plin, sa va saturati de vacanta! Ca de luni…gata, hai, incepe cu adevarat noul an.

1 Ianuarie 2014

La sud de granita , la vest de soare

Filed under: carti citite, filme, muzica, tv — Etichete:, , — Mihaela C.P. @ 7:38 pm

”La sud de granita, la vest de soare” –cantecul

”Pretend you’re happy when you’re blue
It isn’t very hard to do
And you’ll find happiness without an end
Whenever you pretend

Remember anyone can dream
And nothing’s bad as it may seem
The little things you haven’t got
Could be alot if you pretend

You’ll find a love you can share
One you can call all your own
Just close your eyes, she’ll be there
You’ll never be alone

And if you sing this melody
You’ll be pretending just like me
The world is mine, it can be yours, my friend
So why don’t you pretend?

[Musical Interlude]

And if you sing this melody
You’ll be pretending just like me
The world is mine, it can be your, my friend
So why don’t you pretend?”

Melodia nu este printre favoritele mele dintre cantecele lui Nat King Cole, dar asta a fost sursa de inspiratie sau poate numai punctul de pornire , pentru autorul cartii cu acelasi nume …

Relatiile din copilarie , sfarsite brusc , din motive venite din exterior, cum ar fi schimbarea locului de munca al parintilor si implicit si schimbarea locuintei la o alta adresa sau continuarea studiilor la scoli diferite , aflate la distante mai greu de depasit de catre copii fara mijloace de a le parcurge , au ramas in amintirea unora  dintre personaje, el , povestitorul si ele, tertele  personaje ,  ca sentiment al relatiilor neimplinite si de aceea in oarecare  masura obsedante, revenind din timp in timp in gand .

Gandul – care ti se pare ca nu-ti da pace, daca ii dai ghes si il incurajezi spre materializare prin actiune duce la  dezechilibre, cand reintalnirea copiilor deveniti adulti are loc la un moment nepotrivit, intamplat prea tarziu  ,ca o cadere de bulgari mari de gheata din cer peste un cuplu,  doi oameni , unul fiind copilul ajuns acum la maturitate , cu partenera lui din viata de adult , care merg linistiti ,  tinandu-se de mana.

Pe masura ce citeam cartea imi placea, empatizam cu  trairile personajului masculin , pe  care il  vedeam cum si unde  a pierdut ocazia  , imi venea sa  dau paginile inapoi si sa pot rescrie eu paginile din locul in care s-a oprit  si  sa ii schimb  atitudinea , sa il indemn sa nu repete , sa nu mai faca aceeasi greseala .

Citeam , acceptam ca pana la urma cartea odata scrisa poate urmarea o traiectorie , incercam sa imi imaginez  ce ar putea urma,  cautam solutii in gand , imi dadeam seama ca subiectul se poate amplifica, complica si totusi  speram ca autorul imi  va servi  pe tava happy endul nadajduit.

Insa la final, foarte brusc venit finalul , chiar in josul paginii, neasteptat, eu prinsa inca in subiect  dadeam  pagina sa citesc continuarea, cand …am crezut ca am gresit, poate am intors  mai multe foi odata , am dat ba inapoi, ba iar inainte, nevenindu-mi sa cred ca s-a terminat cu adevarat,

deci la final realizez ca probabil cartea descrie trairile oricarui barbat casatorit implicat   intr-o relatie extraconjugala.

Si apoi respingerea, desigur, a simpatiei initiale ce o simteam fata de personaj.

La un moment dat , el, proprietar de bar dotat cu pian, in care canta talentati interpreti , ii cere pianistului, ca in filmul Casablanca , sa nu mai cante  vreodata  o anumita melodie, pe care el, patronul, o ascultase initial in copilarie  in compania prietenei pierdute si a purtat-o  in timp , nostalgic in amintire.

Usor de citit, de devorat, cartea merita incercata , dupa parerea mea.Pentru ca subiectul ca subiectul, oricine poate inventa in cateva flashuri un subiect simplu: un el, cateva ele , o poveste, dar pana la urma conteaza forma , cuvintele alaturate , imbinate, amestecate , prin care sentimentele  sunt descrise si date cititorului, astfel incat sa se simta, asa cum eu m-am simtit zilele astea in care am citit, implicat in subiectul romanului .

Este numai fictiune, iar eu m-am desprins usor din ea odata cu disparitia brusca a personajelor, care s-au evaporat brutal  odata cu ultimul punct al ultimului rand al ultimei pagini din ea.

31 Decembrie 2013

Salut 2013! Welcome 2014!

La sfarsit de ani, platforma wordpress , pe care eu imi las la vedere parerile mele , in principal despre flori si gradinarit , trimite cate o statistica fiecarui blogger cu activitatea din anul in curs de a se sfarsi , dar si recomandari despre ce ar trebui sa mai scriem, intrucat au fost subiecte cu mai mare cautare .La mine, cele mai citite articole au fost cele despre bibilici, rosii si gladiole .Desi despre gladiole am scris foarte putin, de doua ori numai , iar wordpress imi recomanda sa mai reiau aceste subiecte. Mie insa mi se pare ca recomandarea nu e potrivita intrucat mai am si multe alte subiecte noi de abordat, care ar putea avea mai mult succes  sau …poate ba.Dar daca voi avea ceva nou de spus (si am cu certitudine si altceva decat sa ma repet), asta voi face.

Pe mine insa nu ma intereseaza succesul aici, nu scriu pentru laude , pentru aplauze , ci numai de placere , despre ceea ce imi place sau, cand e cazul, scriu si despre ce nu imi place .Asa ca de succes sau nu , scriu despre ce stiu, ce mi se intampla, ce am vazut, citit , facut , aflat , simtit in diverse imprejurari.

Cand nu scriu, citesc. Pe bloguri , sau carti. Cand am timp liber si dispozitie si atractie catre carti, citesc carti. Zilele astea cum am avut  timp , am citit doua carti, pe una am terminat-o si mi-a placut , ”Femeia alba pe bicicleta verde” , a carei  actiune se petrece in Trinidad-Tobago, o insula exotica, cu climat (probabil) tropical,  foarte cald si umed ,  in care cateva familii de europeni se instaleaza  si  unde sunt tratati de catre negrii bastinasi drept exploatatori  si  felul in care este perceputa atat insula, cat si oamenii , de catre personajul principal, o frantuzoaica , Sabine, casatorita cu un britanic plecat la munca in aceasta insula, colonie britanica.

O alta carte am inceput-o de curand, dupa terminarea celei de care spuneam mai sus  , alaltaieri seara, si desi tocmai aflasem de  pe yahoo ca nu e bine sa citesti seara inainte de culcare (de-aia poate eu m-am trezit luni dimineata de la 4, neobisnuit pentru mine si intre 4 si 6 am citit, apoi iar dupa sase am mai reusit sa mai dorm putin), eu nu am putut lasa cartea, care imi place si cu ale carei personaje uneori , desi ii vad in minte ca pe niste japonezi mititei ,  diferiti de noi prin obiceiuri, cultura, trasaturi , tot ceea ce descrie autorul   , uneori reusesc sa ma identific . Cartea se numeste  ”La sud de granita, la Vest de soare”.O voi termina in curand, insa …la anul :).

Vorbeam despre blog, statistica  si recomandarile sale. Blogul am inceput sa il scriu dintr-o intamplare . Intai am gasit un blog despre o gradina care mi-a placut, blogul Alexandrei , cu care am inceput sa vorbesc si care m-a indemnat sa incerc si eu sa scriu ceva, poate imi va iesi bine. Si am scris intai cateva traznai, apoi iara  una, alta si tot asa, uneori cu pauze . La un moment dat, cineva, nu am retinut numele , m-a  intrebat  comentand  pe marginea unui articol , de ce nu mai scriu, ca articolele mele o incurajau si pe ea sa incerce sa mai faca in gradina cate ceva . Prin urmare scriind am ajutat pe cineva si poate mi-am fost de folos chiar mie .

Celor cunoscuti nici nu le-am spus la inceput ca scriu pe un  blog. Desi pentru o vreme am publicat la cererea unei doamne pe care nu o puteam refuza si intr-un ziar local, tot pe teme de plante si gradini , deci nu imi era rusine de ceea ce faceam , insa vroiam sa scriu fara constrangerea pe care as fi simtit-o stiindu-ma citita de cineva cunoscut, care pe aceasta cale putea vedea prin cuvintele scrise de mine, chiar dincolo de masca de zi cu zi . Ca toti purtam masti prin care vrem sa ii lasam pe cei din preajma noastra sa ne vada intr-un anume fel, de multe ori ne ascundem tristetea ca sa nu se supere si ei sau nu ne aratam bucuria , pentru motive uneori greu de explicat altora si de inteles   de catre acestia .

Am inceput blogul ca pe o intamplare, care nu stiam cat ma va tine sau daca voi mai continua mult ori ba, si  imi doream sa fiu pe cont propriu, sa scriu liber fara sa ma gandesc ca va citi si unul sau altul care ma cunosc si ce-ar putea sa zica despre una sau alta dintre cele exprimate de mine aici.

Si nu am spus nimanui. Cu timpul insa, i-am dat adresa blogului verisoarei mele ,Cristina,  care din familie dupa mama si tata e persoana cea mai apropiata mie si apoi anul asta , dupa ce am reluat relatia cu fosta mea colega de banca din liceu, tot Cristina, o prietena candva foarte apropiata  si in ultimii ani omisa , nu uitata , si cu care ma bucur ca am inceput sa discut mai des si sa o vad pe mess zilnic , chiar daca nu vorbim, macar sa o vad acolo,  cand sunt la servici sau acasa si imi arunc privirea ma bucur sa vad pe cineva apropiat , ma bucur ca o simt alaturi de mine chiar  in felul asta  (atat pe ea, cat si pe verisoara mea ) , ei bine si prietenei mele  i-am spus de blogul meu.

Si ajutorul meu in gradina impreuna cu familia lui imi mai citesc cateodata blogul.

In rest, cu toti ceilati cititori ai blogului meu se pare ca am in comun pasiunea pentru gradini, gradinarit , pasari sau animale, sau de ce nu, carti :). Sau muzica, orice alte subiecte abordate de mine aici.

O sa termin tarziu de scris articolul asta, dar as fi vrut sa reusesc sa il public anul asta, ca sa incep anul 2014 fara balastul realizarilor sau nerealizarilor din 2013 si care ma gandeam ca ar putea sa faca azi obiectul acestei analize la sfarsit de an. M-a prins seara scriind pe blog, ca toata ziua am calcat ca o disperata , deoarece ramasesem cu multe restante sifonate si nu am vrut sa trec asa in 2014. In timp ce calcam, cand am auzit primul SMS (cu urari pentru noul an, cu ce altceva ar putea fi astazi un SMS) , m-a apucat panica.

(apropo, dupa ce citesc sau scriu pe telefon un sms nu mi se mai stinge lumina si mi se consuma bateria)

Mi-am dat seama ca a inceput numaratoarea inversa si eu nu sunt gata, cu nimic nu sunt gata . Ar trebui la anul sa iau masuri sa nu mi se mai intample asa ceva :).

Prin urmare dupa ce am terminat de calcat, cu gandul  la blogul pe care nu l-am inchieiat oficial anul asta , am inceput sa scriu din cate aveam in minte, cate ceva.

Despre anul 2013 nu pot spune ca a fost rau pentru mine si familia mea. Am fost cu totii sanatosi si asta e cea mai mare multumire .In gradina am avut realizari , dar si incercari noi care nu au dat rezultate.

Intre noile incercari, pe care le voi relua si in 2014 si sper ca de data asta cu rezultat favorabil este buretele vegetal, lufa. Pe care eu l-am considerat ca pe un castravete obisnuit, care nu are nevoie de multe luni ca sa se coaca si nu a fost asa.

Si vinete am avut, insa o recolta cam rusinoasa , niste vinete mici ori prea subtiri , desi le-am plantat in solar am zis sa le ofer caldura cat de multa .

Dintre ardeii iuti, o parte s-au uscat la locul definitiv in care fusesera plantati in gradina si nu stiu de ce, desi au fost udati la fel ca si ceilalti.De aceea si recolta de ardei iuti a fost mai saraca decat in anii anteriori, insa ma multumesc ca tot am avut cativa . Daca s-ar fi uscat toti, cum era 🙂 ?

Trandafirii englezesti plantati in urma cu un an au crescut si inflorit insa nu multumitor .

Mai am multe, multe de facut in 2014 in gradina.

Si in gradina vietii mai am de pus la punct cate ceva , dar asta…e alta discutie , pe care ar trebui sa o port cu altcineva . 🙂

2013 , un an bun, ne despartim de tine acum.

Bine ai venit 2014, LA MULTI ANI tuturor!

22 Noiembrie 2013

O poezie , nu a mea

Filed under: blog, carti citite, Fără categorie, poezii — Etichete:, , , , — Mihaela C.P. @ 11:04 pm

Ca multi altii, poate nu toti, am incercat si eu in copilaria mea sa compun versuri. Insa antitalent fiind , m-am lasat la timp .Nici  compuneri nu am stiut sa scriu, era un cosmar pentru mine, cand de exemplu, la inceputul scolii  trebuia sa povestim cum ne-am petrecut vacanta. Eu telegrafic, in cateva randuri spuneam tot, fata de alte prietene de-ale mele care scriau pagini intregi. Asa ca de scris m-am lamurit repede ca nu sunt buna si m-am lasat.

Insa mi-a placut sa citesc. Intr-o vreme citeam multe carti, ba inca la un moment dat citeam cu glas tare in prezenta mamei si ea asculta. Am incercat sa citesc asa cu glas tare ”Inima vrajita” a lui Romain Rolland. Am cam fost pusa in incurcatura la un moment dat, cand prin volumul doi atmosfera se incingea teribil in povestea de dragoste a personajelor , dar cu obrajii arzand de jena am continuat si am tot citit, am mai si ragusit de la atata citit, dar am dus la capat povestirea.

Si romanele ca romanele, insa mai usor imi era sa citesc poezii. Si acum cand nu am chef de nimic altceva, nici citit , nici privit , nici blogarit cu precizez: poze, nu compuneri :), pun mana pe cate o carte de poezii si mai frunzaresc scurtele povesti spuse in rime.

Si desi acum multe poezii pot fi gasite pe net, pe bloguri, eu le citesc si pe acestea, ale voastre, insa am ramas tributara obiceiul vechi si prietena cu cartea pe hartie .

La un moment dat tot topaind ca iepurasul de la o carte de poezii la alta , mi s-a intiparit  un vers in minte, pe care nu l-am retinut in contextul poeziei , ci numai in esenta lui. De aceea de multe ori ma tot intorc la el , ca si astazi, acum…

Este dintr-o poezie scrisa de Aurora Cornu  si se numeste ”Noaptea despartirilor”.Nu am gasit-o in alta parte pe internet.

A , eu nu ma despart de nimeni :), desi asa ar putea parea avand in vedere si ce scriam deunazi .

Hai sa va prezint poezia:

Noaptea despartirilor 

”Cei atinsi de aripa despartirii

Au casa rece , cu aerul mort

In care se materializeaza o singura fantoma

Totul e sinistru ca jucaria

Pe care o aduce un musafir neprevenit

Pentru copilul care nu mai este.

Universul se strange si se intuneca in jurul lor ;

E ca un cavou in care cad impasibili de oboseala

Nesimtitori la cutremure

Preocupati doar de vaga zvarcolire dinauntrul lor.

Cei atinsi de aripa despartirii,

Sunt palizi si speriati

Ca un copil care deschide o usa,  noaptea

Si se trezeste in fata unui spectacol de groaza.

Cunosc un univers cu un aer straniu si buimac

Pentru ca vegheaza noaptea;

Vorbesc fara sir

Sau tac misterios

Ca acel care descopera in el nebunia

Si si-o ascunde speriat si viclean!

Ei simt prin preajma fiorul mortii

Iar unii au slabiciunea vicioasa sa se abandoneze cu totul.

Si nimeni si nimic n-o sa-i faca sa creada

Ca intr-o zi frunzele le vor vorbi din nou

Ca apa o sa-i imbete de bucurie

Ca se vor intoarce la munca innoiti si mirati

Ca la bucuria cea mai trainica pentru ca-ti ramane intotdeauna

Si ca va deveni prietenul de drept

Al unor semeni care se recunosc intre ei

Ca francmasonii dupa semne ascunse.”

Adicaaa…ce mi-a placut mie?

Nu ca as fi vreo optimista incurabila, insa eu am vazut partea pozitiva si salvatoare din toata povestea :). Si m-am gandit ca la o revelatie, cum a scris in poezia asta autoarea ca

se vor intoarce la munca innoiti si mirati

Ca la bucuria cea mai trainica pentru ca-ti ramane intotdeauna”.

Nimic altceva nu ne apartine pentru totdeauna : nici bunuri, nici oamenii de langa noi, nici copiii, prietenii, nici dragostea. Nici chiar meseria, daca ai numai una , care in functie de contextul economic, social, poate deveni inutila .

Munca insa,  da, ca dorinta de a face ceva.

In programul meu de odihna activa din weekendul asta este pe primul plan tot munca (de placere) , aducerea in casa a florilor de ghiveci , mai ales a muscatelor pe care le-am lasat afara ultimele, stiut fiind ca sunt mai rezistente si rezista si la cateva, 2-3 grade cu minus ,cum se mai intampla uneori in noptile de toamna. Insa de saptamana viitoare prognoza meteo a anuntat si temperaturi mai scazute de atat , astfel ca e recomandat sa nu le mai testez rezistenta .

 

7 Noiembrie 2013

Carti nemuritoare

V-am mai aratat  carti care ma asteapta sa revin asupra paginilor lor , coperti ce au fost deschise, praful din paginile lor de inceput inlaturat cu mica curiozitate, foile deranjate si povestile abandonate ,  lasate in asteptare.

Este destul de greu sa intalnesti o carte care sa te cucereasca din primele randuri si pe care sa n-o mai poti dezlipi din ganduri. Mai gasesc uneori si astfel de subiecte arzatoare, pe care as vrea sa le pot descifra cat mai repede si neincetat pana la terminarea cartii (asa ma gandesc ca au gasit cei care citesc carti in metrou , in picioare, intre doua statii, in inghesuiala sau la lumina uneori neindestulatoare). Dar si cand dai de cate un astfel de subiect!…

Ei, insa acum, toamna , in serile  intunecoase  si mai tacute  ca peste vara, in care de atata liniste se aud si pasii   pe trotuare, am gasit timp si receptivitate catre povestile incepute si neterminate. Macar atat , daca nu  si poate un dram de curiozitate.

Asa ca m-am intors spre volumele tiparite si aflate in asteptare la capul patului , in subiectul carora m-am introdus cu interes, dar care parcurse pagina cu pagina si capitol cu capitol nu au reusit initial  sa ma convinga foarte tare. Insa cum obiceiul meu de demult era ca o carte odata inceputa sa fie si terminata, indiferent daca imi placea ori ba, am revenit sa le parcurg si pe cele de acum pana la ultimul lor rand.

Din  teancul de carti , am ales coperta cu titlul cel mai promitator (”Un atlas al dorintelor zadarnice”) si a carei culoare (albastru intens) este in  ton cu culoarea serilor,  aflate la primele minute  de intunecare .

In plus , in ultima vreme am descoperit ca ma atrag  cartile scrise de autori din orient , desi imi este greu sa  retin numele personajelor , uneori  imi dau seama tarziu daca e personaj de genul masculin sau  feminin si trebuie sa citesc cateva randuri , eventual sa mai si revin pentru lamuri ulterioare ,alteori pe masura ce intru in subiect fac confuzii si mai amestec datorita numelor noi pentru mine pe cate unii cu altii,   insa ce imi place foarte tare sunt locurile incarcate de atmosfera exotica  precum si obiceiurile diferite ale  acestor popoare , cultura lor diferita , viata povestita in carte , care desi uneori  modesta sau poate chiar mizera nu este ca cea din zilele noastre , astfel ca cufundandu-ma in lectura ma simt ca facand parte din poveste , iar atunci cand ies pentru restul orelor de peste zi , calc ca pe vata, pe un drum ce este provizoriu si nu cel al meu, ci numai pana la urmatorul capitol din carte .

Cartea in cele din urma mi-a placut. De subiectul ei si motivul introducerii destul de vaste in el, m-am prins abia la sfarsit si mai bine spus dupa ce am terminat-o si am reluat in gand locurile si personajele din capitolele de inceput.

Dupa ce am terminat-o , insa, m-am descoperit destul de  intristata ca s-a sfarsit. Si ca nu mai am o astfel de atmosfera in care sa ies de aici in fiecare zi. M-am uitat la celelalte carti incepute si…neah, nu mi-am dorit sa intru in ele. Asa ca am iesit in oras, neplanificat, mai mult ca din intamplare, caci nu aveam de fapt niciun ban la mine si am intrat si in librarie. Vroiam sa vad daca gasesc in Campina cartea ”Nana” de Emile Zola. O vazusem pe net, dar daca puteam sa o iau de aici, cu atat mai bine. Insa ajunsa in librarie am uitat numele autorului asa incat am intrebat de cartea ”Nana” si atat , ”scrisa poate de…Victor Hugo” am mai spus eu. Vanzatoarea s-a uitat in calculator, acum evidenta cartilor din librarie se tine pe calculator si mi-a spus ca nu au nicio ”Nana”.

In fine, ma indrept singura catre rafturi si ma trezesc fata in fata cu un titlu de carte . Nu m-ar fi interesat nici acum subiectul, cum nu m-a interesat nici la varsta copilariei cand de regula este citita aceasta carte si probabil chiar recomandata de profesori (eu nu imi mai aduc aminte de o astfel de recomandare, dar este posibil sa se fi intamplat asa la vremea copilariei mele) daca nu la un moment dat , mi s-ar fi spus de catre un domn onorabil ajuns acum la multi ani deja de la pensionare ca viata unei femei acum aproape de finalul vietii, dupa care copiii din vecini se zice ca ar arunca cu pietre numind-o vrajitoare, cu casa a carei vitrina cu  aspect ciudat a facut si obiectul unui articol de ziar (ceva gen ”casa cu papusi spanzurate”, parca) si  pe care eu am cunoscut-o tangential, ei bine omul acesta a spus ca viata ei ar fi fost  ca in ”Marile Sperante”.

Titlu de carte foarte cunoscut , care insa mie nu mi-a spus mai mult decat un…Charles Dickens si atat. Mi-a fost rusine ca nu am inteles ce a vrut atunci sa imi spuna si in subconstient mi-am dorit sa depasesc impedimentul si din curiozitate sa aflu si cum adica putuse fi viata ei ca …in ”Marile Sperante”.

Ei, cand am fost pusa fata in fata cu aceasta carte, am considerat-o o intalnire ce trebuia sa se intample si pe care nu aveam cum sa o mai ignor. Asa ca acum ea este cartea cu care imi petrec mare parte din timpul liber si disponibil . Imediat m-am simtit absorbita de subiectul ei, categoric Charles Dickens stie sa te retina in povestea lui  si pe masura ce citeam din ea, incepeam sa vad (cum se zice) cu ochii mintii  cum…o data evadatul , in cimitir il scutura pe Pip atarnat cu picioarele in sus, ca sa ii ia tot ce se gasea in buzunare…o alta data cum a fost primit de Estella cea frumoasa , rea si batjocoritoare  , la casa unei doamne bogate si ciudate si condus pe culoare intunecoase cu lumanarea aprinsa….cum arata domnul Jaggers cu sprancenele negre, stufoase …in fine, de aici mai departe…revedeam in minte scene si da, cred ca am vazut si un film cu numele asta. Am cautat pe net, am aflat ca a si fost facut un astfel de film , deci cred ca eu l-am vazut si acum imi amintesc din el flashuri.

Acum, in plus, parca simt ca desi Pip crede ca binefacatorul lui sponsor este batrana doamna bogata si inchisa in casa cea mare, oare nu se inseala el si acest binefacator sa fie evadatul din puscarie pe care el, copil fiind l-a ajutat cand era nedreptatit si in nevoie? Sau ma gandesc eu prea mult la…”Mizerabilii” si de data asta  nu va fi la fel? Ei bine, asta ma tine prinsa de subiectul cartii si nu vreau sa ma desprind din el. 🙂

Acum o sa termin aici si ma duc sa continui sa citesc. Dupa ce voi termina povestea, voi reveni cu povesti din gradina mea, de pe vremea cand era infloritoare. 🙂 Sau gustoasa, parfumata, vie, promitatoare…

Va urez sa va simtiti fiecare din voi cuceriti de cate o poveste , o carte fascinanta , nemuritoare .

21 Septembrie 2013

Cititi?

Filed under: blog, carti citite, vremea — Etichete:, — Mihaela C.P. @ 1:23 pm

Nu stiu cand a trecut vara. Daca a fost macar, cand s-a dus , unde s-a dus. Ca vara zboara ca o parere si restul e un timp lung, cenusiu si adeseori rece.

Bag  de seama, as vrea sa pot sa evit, dar n-am cum , ca frigul s-a instalat deja (cam prea devreme as zice, mai devreme decat in anul trecut).

Ma bucur ca n-a venit inca iarna cu temperaturi scazute, in primul rand pentru fapturile care traiesc mereu afara , unele fara niciun adapost, altii si cu adapost cu tot, dar tot in frig isi duc zilele 24 de ore din 24.

Insa pentru mine perioada de acum e neplacuta: nu e nici frig-frig incat sa pornim instalatia de incalzire din casa , nici cald suficient  incat sa stau confortabil fara incalzirea de la calorifer .Prin urmare , acasa am inceput sa stau din ce in ce mai mult sub plapuma. Si ce sa faci sub plapuma? Sa stai privind la stele? Cand sunt stele pe cer, uneori ma mai uit si la ele, urmaresc cate o luminita daca ramane in acelasi loc fata de tocul ferestrei sau alt punct de reper mai mult timp , ori daca se misca. Dar cand nu sunt stele?  Ma mai uit si la televizor; insa numai pe postul Investigation Discovery, ca de cele românesti mi s-a acrit de prea mult timp si, desi timpul muraturilor a venit, nu pot consuma inca tv românesc. Astept insa sa inceapa ”Vocea României” si atunci , da, voi fi acolo la toate reclamele si cantecele transmise. Insa pana atunci, numai ID. Dar pe ID sunt transmise multe , multe reluari, incat atunci cand incepe o emisiune deja spun: a, da, pe asta o stiu. Si mai privesc in gol la ea, uneori dusa pe gandurile mele. Alteori…privesc asta:

Teancul de carti de  la capul patului, multe, prea multe incepute si neterminate.

Am un obicei, nu mai stiu daca vechi sau nou, as zice ca e mai nou, cand eram mai mica , daca incepeam o carte, ca imi placea, ca nu imi placea, o terminam. Ei, acum treaba s-a schimbat mult. Nu mai pot digera orice poveste, si daca am inceput-o si vad ca o ia tot pe aratura cu povestea , ma lupt sa citesc cartea. Uneori in lupta asta inving alte ocupatii: din primavara pana acum, a reusit sa imi ocupe timpul gradina cu toate muncile , placerile si eforturile cerute de intretinerea ei. Acum , daca e rece si afara, cum vin cam inghetata de la servici, mai bine stau in casa si in casa reincepe lupta cu atractia si atingerea , apoi cu deschiderea cartii/cartilor neterminate care ma asteapta. Imi aduc aminte  bine subiectul fiecareia , tin minte bine ce s-a intamplat si unde am ramas, ce nu retin este la una dintre cartile scrise de o autoare indiana, numele indiene ale personajelor. Cand le intalnesc, pana ma lamuresc despre cine e vorba trebuie sa parcurg cateva randuri bune.

Ce mi-a placut sau cine mi-a placut cum isi asterne cuvintele (dar tot am reusit sa las cartea, pentru ca desi imi placea, uneori tot o lalaia si atunci rabdarea mea se pierdea). Pascal Bruckner. Citesti si ii dai dreptate, desi uneori parca nu ai vrea :). 

Cartile lui John Fowles, cum le prindeam, cum le citeam, imi placeau. Incepand cu ”Magicianul”, tot ce am gasit de el, am citit. Acum ma asteapta abia inceputa , o carte nou intrata in biblioteca mea, ”Copacul”.

Cartea Eveniment, ”Portretul scriitorului indragostit”, Marin Preda care contine scrisorile lui catre Aurora Cornea sau Cornu , convorbiri ale autorului Eugen Simion cu Aurora Cornu , pagini de jurnal .Pana in primavara poate o voi termina si pe ea. 🙂

O alta carte din cele incepute este ”Spume zilelor” . Am inceput-o ca pe o carte obisnuita si de la prima pagina, m-a surprins, cand Colin, personajul cu care esti introdus in subiectul cartii, dupa baie, cu forfecuta de unghii isi taie oblic colturile pleoapelor mate, pentru a-si face privirea misterioasa. 

Mda, zic .Da.

Cum?

Mai citesc o data.

Ma gandesc: eu nu mi-am taiat niciodata colturile pleoapelor. Zic : o fi vreo procedura moderna, occidentala. Si eu ce inapoiata! Dar la un al doilea cumpanit , imi zic ca subiectul cartii s-ar putea sa fie ceva SF sau autorul cu sorcova :).

Cateva randuri mai jos insa, tot el se joaca cu soarecii din bucatarie, pe care ii mangaie pe mustatile negre. A, clar, abia atunci mi-am dat seama ca toata cartea va fi ceva suprarealist. Si intr-adevar in carte intalnesti tot felul de descrieri nerealiste ale diverselor tinute, intamplari, locuri , ceea ce mie mi s-a parut obositor. Si nici cu ea nu am ajuns la final, dar ma voi stradui sa o termin si pe asta.

Ca si pe ”Captiva” lui Proust pe care am inceput-o acum doi ani si n-am mai terminat-o pentru ca abundenta de personaje noi care apar tot mereu si cate o poveste noua legata de fiecare, nu a putut sa imi tina treaza atentia.

Toate cartile din poze au fost incepute in ultimul an sau jumatate de an, lasate cate una si inceputa alta. Fie ca nu imi placeau indeajuns , fie ca mi se parea ca alta , in asteptare , era mai interesanta si merita sa fie ea citita intai, dar impartasea soarta celei dinaintea sa. Pe cele mai multe am de gand sa le termin, ca mai am si altele alese si in asteptare. 

A, si inca ceva. Mie Osho nu-mi place . 

Cat despre gradina… ea va intra in repaus in curand , dupa ce vom culege strugurii si vom bea mustul .

Iar eu in iarna asta  mi-am propus sa reiau  si sa rasfoiesc, ma rog, sa ras…browsesc  printre imaginile frumoase cu  multe flori ce nu au facut obiectul niciunei postari pe blog din cauza spatiului si a  timpului limitat pe care il petreceam eu atunci , la vremea infloririi lor , in fata calculatorului.

Older Posts »

Blog la WordPress.com.