Covor din flori

Presupun ca la toate seriile de copii care absolveau invatamantul primar , cel de patru clase , la sfarsitul scolii, inainte de marea vacanta de vara , cand ne desparteam de tovarasa (sau la unii doamna, depinde de epoca absolvirii) invatatoare, era un obicei ca la ultima oara de clasa alaturi de dumneaei sa o primim cu un covor din petale de flori. Si la voi era asa, nu? Sau poate doar la cate unele clase, in functie de cat de draguta si apreciata de copii si mai ales de parinti fusese invatatoarea sau cat de inspirati parintii in organizarea unui astfel de moment unic si uite ,chiar  de neuitat …

La noi asa s-a intamplat.Parca si revad in minte clasa si cum pe culoarul de la usa de intrare pana la catedra erau pe jos numai flori si petale in multe culori. Si ce incantata de primirea noastra era invatatoarea !…

Si nu ca mi s-ar fi  intamplat si mie intocmai de curand, o sa va arat imediat, dar mi-am adus aminte astazi privind irisii mei albi, abia infloriti de acel moment din scoala primara.

Asta micu din poza s-a nimerit si el pe acolo la momentul nepotrivit , cand eram si eu in zona. Nu cred ca este el cel vinovat de aspectul neasteptat de mine al florii , nici nu caut cuiva vreo vina; poate doar floarea de iris sa fi fost prea grea sau poate vreo harjoneala intre catei sau intre cocosi si gaini , nu stiu care mi-a facut surpriza sa imi ofere din …dupa posibilitatile lor, din florile din propria noastra curte, un covor (mai modest) din petale de flori de iris.

Cum era sa ma supar pe ei? Ei care stiu ca (de cocos vorbesc acum) si-ar da si viata pentru mine, nu ca le-as cere-o , piticul din poza asta este in curtea noastra top model , nu friptura , plus ca e si de neam pitic, n-ar fi bun nici de-o ciulama. 🙂

-”Dar de ce sunt eu scos țap ispasitor?”(pare ca s-ar cam intreba)

Flori si petale rupte din florile de iris: una de-a dreapta, alta de-a stanga tufei:

De incheiere si fara legatura cu povestea de mai sus, acum e despre altceva : eu nu mi-am semnat fotografiile niciodata, sau aproape deloc. Stiu ca intr-o vreme ma gandeam ca s-ar putea intampla sa fie luate de altiii…dar pana la urma, mi-am zis, ei si ce daca, sa circule ! Mda. Apoi am inceput sa dau de ele pe diverse siteuri: una reclama la legume de vanzare, alta pe tpu , alta chiar pe acasa, site serios ai zice, la care lucreaza oameni calificati din presa. Mda, ce sa-ti spun! Unii se califica sa stea pe scaun la un birou si sa caute pe siteuri informatii , si sa le copy/paste si gata stirea. Insa in unele locuri erau linkuri sau macar scris undeva de unde a fost preluata imaginea. Dar am gasit chiar vineri din nou in alta parte copiate poza de la mine pe siteul uneia zisa taranca nu stiu cum. Daca dati de ea, sa stiti ca e doar o copiatoare, nu gasiti nimic original la ea, nu ca ar fi singura.E oricum la mare moda sa copiezi si sa transmiti mai departe mai ales citate, sfaturi demne de urmat, poze, articole.

Floare albastra

Greu de ales acum, in perioada abundentei de flori , doar una despre care sa vorbesc. E greu sa alegi, greu sa te hotarasti doar la una…

Iar eu in cele din urma m-am oprit la ea. De mult , de anul trecut, ba chiar si in urma cu doi ani cred ca as fi vrut sa o prezint pe ea ca pe una dintre favoritele gradinii, insa la fel ca in fiecare primavara , cum mai este inca si acum , au aparut ori alte flori, ori alte preocupari mai importante si am sarit peste ea. Insa acum m-am hotarat . O sa scriu despre ea.

Nu i-am scris pe nume, in titlu, ca sa nu dezvalui de la prima privire , dintr-un cuvant ,  tot ce s-ar putea gandi de catre cei ce o stiu, despre ea.

Nu e ”o tipa” foarte cunoscuta printre iubitorii florilor , insa se vorbeste  mult despre ea si mai ales despre calitatile ei . Citisem undeva, candva, probabil intr-un ziar si este posibil sa fi fost in Formula AS pe vremea cand eram o fidela cititoare a acestuia  , ca are renumele de a tine doctorul departe de cei care o cresc in gradinile lor. Ori ca  nu ar lasa batranetea sa se apropie :). Frumoasa promisiune, nu? Pe care se zice ca ar face-o nu cu vorbe, ci cu fapte, ea, salvia si nu cea decorativa, ci Salvia officinalis , medicinala , pe care ia priviti-o ce mare a crescut in gradina:

Daca o fi pornit numai de la stadiul de seminte sau din vreun rasad vreodata cumparat si apoi plantat, nu-mi mai aduc aminte. Cert e ca initiativa a fost a mea, dupa ce auzisem cat e de laudata planta si am zis ca nu se poate sa avem gradina si sa nu avem si aceasta datatoare de  sanatate si viata lunga . O fi asa cum o lauda cunoscatorii , nu zic ba. Insa noi destul de rar o folosim. Desi eu beau ceai  dimineata, de regula nu din salvie este facut, ci din alte plante, majoritatea din gradina adunate , din flori de galbenele, macese, sunatoare, menta  sau  ce se mai aduna vara , dar din salvie nu prea. Si nici ca aroma pentru diverse preparate culinare nu am  folosit-o. Poate pentru ca e perena, vesnic cu frunzele inverzite si nu e nevoie sa culegem intr-o anumita perioada frunze de la ea, care apoi dispar. Nu, nici iarna nu ramane fara frunze. Iar acum in perioada florilor, are si  parfum puternic, usor intepator, dar placut .

Si o poveste fara legatura cu salvia care pe mine m-a impresionat :

Zilele trecute , toti cei care au trecut pe DN1 din sus catre Ploiesti ar fi putut vedea, daca erau atenti la asa ceva, asa cum eu am vazut , dimineata,  pe marginea drumului in zona dinainte de bariera de la Nord de zona supermarketurilor  , pe marginea drumului strivit de o masina, posibil o masina mare, un caine negru al nimanui probabil, zacea mort . Iar la mica distanta de el un alt caine, alb, inca viu statea . Mi-au atras atentia si m-am gandit ca poate cel alb era in trecerea pe acolo numai.

Mai tarziu, m-am luat cu treburile mele  si am uitat  de cei doi caini . La intoarcere insa, pe acelasi drum trecand ,  dupa pranz , deci dupa cateva ore bune, mi-am amintit de ei cand am vazut  aceeasi imagine . Cainele alb era in continuare acolo, langa cel mort care zacea si cel viu , ca si un om parca priveghea. Probabil isi pierduse prin omorarea celuilalt  partenerul , pe cel care pana in urma cu putin timp dadea sens vietii lui si nu mai stia incotro sa o apuce de unul singur . Viata i se oprise dramatic intr-o clipa , intr-un loc din care nu mai stia pleca , asa incat statea si astepta .

”Floare albastra, Floare albastra

Totusi este trist in lume. ”

 

Arbust roz- Weigela

Una dintre plantele de gradina cele mai impodobite si incarcate cu flori   , stropite din abundenta de ploile  de primavara si uneori incalzite de razele mai calde ale soarelui de sfarsit de mai ,  este Weigela. Nu i-am gasit nicio alta denumire populara .

Am vazut-o in multe gradini, e destul de cunoscuta si raspandita , fie cu flori roz pal , roz carmin sau chiar albe , mici , care nu cresc solitar pe ramuri ci grupate de jur imprejurul crengilor lungi si arcuite ale acestei plante ce creste destul de inalta si cu crengi destul de intinse sub forma  de arbust. Prin urmare are nevoie de mult spatiu ca sa aiba loc in care sa se poata dezvolta.

Inainte de a ne lua si noi de la magazin, nu mai stiu exact de unde, am luat arbustul doar  in stadiul de crenguta ambalat in cutie de carton, stiti de care, din acelea care prezinta cate o poza frumoasa si colorata si au in interior niste crengute aproape sfarsite si uscate , dar vii. Eu am avut cateva experiente pozitive cu astfel de plante mici,  in cutii .

Cand vad insa in  supermarketuri primavara sau toamna ambalate in carton atatea plante dintre care multe se usuca acolo pe raft nebagate in seama, le privesc ca pe niste plante condamnate la disparitie. Doar cateva au norocul sa fie cumparate si sa isi duca traiul mai departe. Crenguta noastra a fost dintre cele norocoase in urma cu ceva ani, circa 5-7 ani as zice ca are de cand e la noi. Maxim 10 :). Uituca.

De cand o avem plantata in curte, noi nu am stropit-o cu nimic, doar cat a spalat-o ploaia sau zapada, nu ni s-a imbolnavit de ciuperci sau sa fi vazut purici la ea, desi am citit ca exista riscul sa se intample si asa ceva.  Nici nu am prea toaletat-o, i-am tuns numai ramurile uscate, primavara dupa ce infrunzea si se putea vedea bine care sunt vii si care uscate, cateii doar ce ii mai aplica cate o tunsoare cand alearga pe langa ea .

 

Eu vazusem intai la vecina , peste gard un arbust asemanator (care mi-a deschis pofta ) si asa am putut sa vad cat de mare creste si, zic eu, i-am lasat  suficient spatiu sa se poata dezvolta . Arbustul de jos este cel al vecinei, cred ca este de multi ani acolo, dat fiind si grosimea tulpinii , aproape ca cea a unui  trunchi de  copac.

-Actualizare: Initial am scris in accest articol ca arbustul din imagini se numeste Deutzia. M-a corectat Roxana si am inlocuit la sugestia ei denuirea scrisa gresit. Multumesc, Roxana!

 

Iris alb

Iris alb avem anul asta pentru prima data in gradina. Este frumos , maiestuos 🙂 , cu petale ca acoperite cu praf de stele sclipitor (zis sa fie, ca praf de stele avem in noi  toti si toate care suntem , zic eu , si nu suntem tocmai sclipitori) .

De parfumat, este ca toti din neamul lui , ametitor.

Pe el insecte am vazut ieri toata ziua, de dimineata pana pe inserat , la ore diferite si le-am fotografiat. Cred ca sunt atrase de parfumul irezistibil atragator sub al carui  al carui  efect insectele zac nemiscate , ca drogate.

 

 

–

 

 

Ciorchini

Infloresc in ciorchini si seamana cu salcamii. Dar nu sunt nici salcami, nici rude apropiate cu acestia , si nici intre ele nu sunt inrudite aceste doua plante care se acopera in perioada infloririi lor cu ciorchini de flori.

Una, cea albastra, pe care eu si cred ca si voi, cei care va uitati dupa flori pe unde mergeti (ca sunt si unii pentru care florile sunt invizibile)  este mai des intalnita cu flori de culoare albastra  sau liliachii . La noi in curte  infloreste  in combinatia alb-albastru , numele ei este  Glicina , iar oficialus poate fi strigata cu numele de Wisteria floribunda, o japoneza cu crestere mai lenta si inflorire tarzie , abia dupa ajungerea plantei la maturitate fata de ruda apropiata , Wisteria sinensis, care e chinezoaica si care s-ar zice ca infloreste din mai frageda pruncie:).

La noi  asa s-a nimerit,  sa primim pe floribunda , japoneza mai pretentioasa, la care ne-am tot uitat ani si ani si ani de zile si ne-am mirat ca nu crestea, nu inflorea, ne-am zis ca n-avem noroc de ea. Cand in cele din urma, acum doar vreo doi ani am vazut primele ei flori , dupa muulti ani de asteptare , ne-am bucurat ca a inflorit, dar ne-am si intristat de culoarea cam palida a florilor. In copilaria mea, imi amintesc ca vedeam in drum spre scoala , o casa veche  cu pridvor pe care era crescuta o Glicina mare, cu flori albastru inchis, casa in locul careia acum este o oribila cladire din plastic sau sticla .

Cam ca la casa cea veche  mi-as fi dorit sa fie si glicina  noastra , dar acum daca s-a nimerit altceva , e frumoasa si asa , sa ne traiasca, sa creasca si sa infloreasca multi ani de acum incolo si sa ne putem bucura si noi de ea .

Ca am mai si luat anul trecut inca una (de data asta de la magazin) , cu eticheta cu tot , care avea ciorchini cu flori pline, duble si poate va fi din cele care infloresc mai de tinere si de culoare mai intensa decat cea pe care o avem acum. 

 

Iar cand ni se vor intalni in aer si se vor uni intre ele Wisteria , cea deja veche cu trunchi ingrosat cat al pomului de langa ea, un piersicut pe care l-am cam sacrificat de dragul ei si i l-am lasat sa se sprijine pe el si sa se agate de trunchiul si de crengile lui cum si-o dori ea, poate va arata si la noi ca in parcurile cu alte Wisteria celebre din lumea asta , asa cum e in una din pozele de mai jos , intr-un parc din Japonia .

 

Si ciorchinii celei pe care eu am intalnit-o cu numele de Ploaie de aur, nume pe care insa mai tarziu l-am vazut atribuit si altor plante cu flori galbene, aurii,  Laburnum , au inceput sa infloreasca vizibil, in numar mai mare , dupa ce anul trecut cu lupa cercetand abia am putut vedea  numai doi ciorchinasi de flori , anul asta , dupa vreo cinci ani de la plantarea in gradina , in  stadiul de bat scurt . Asa se intampla cand iti aduci acasa plante mici, astepti ani de zile langa ele pana sa te poti bucura de frumusetea lor deplina, a plantei ajunsa la maturitate.

Cum arata in gradinile (tot celebre ) ale altora , un grup de Laburnum in varsta de peste 100 de ani si cum e deocamdata , tanara planta aflata la mine in custodie :

 

Poate va ajunge si a mea peste 100 de ani frumoasa si mare, pe atunci poate zarzarul din spatele ei, pe care eu in doi ani diferiti am zis ca ma voi incumeta sa il tai, dar din diverse motive nu s-a intamplat asa ,  nu ii va mai lua din lumina.

Atentie, se spune ca planta este otravitoare .

 

In primele zile in care s-au deschis ciorchinii acestia de flori, cand nu stiam cat va dura inflorirea lor, m-am apropiat sa ii fotografiez. Nu aratau prea grozav la inceput, abia isi deschisesera primele flori , caci nu se dechid toate floricele mici din ciorchine deodata, insa de florile lor , cu parfum discret, dar placut , se bucurau cele doua insecte bazaitoare , care s-au bagat in cadrul pozelor mele in locul florilor .

–

 

 

Akebia

Akebia quinata …sau cum aparentele inseala, as zice eu.

Si   inca  o chinezoaica in gradina mea .

Pofticioasa la flori cum am fost , cum poate mai sunt si acum , insa mai putin, parca,  decat inainte cu cativa ani , am vazut-o pe aceasta draguta , in poze, pe net la un magazin online de plante si cum descrierea ei mi se parea atractiva, in sensul ca se potrivea plantata direct afara , in gradina, fara a avea mari pretentii catre un anume sol sau amplasament  in functie de orele de expunere la soare a locului in care s-ar afla, si ar suporta si iernile noastre friguroase fara probleme , am zis ca merita sa imi fac in ceea ce  o privea,  pofta ce-am poftit.

Este o planta urcatoare, care se pare ca ar creste, creste si tot creste, insa nu asa dintr-o data, ca Fat -Frumos din primul an, ci de-a lungul a catorva ani , pana la o lungime de  10 metri . La mine, intrucat am un gard care imi displace profund si caruia inca nu i-am gasit o alta solutie ca sa nu-l mai pot vedea nu atat pe el , cat ceea ce se intampla dincolo de el , am sperat ca ea ar putea fi solutia acoperitoare. Cum deocamdata e inca mititica , abia a reusit sa acopere o bucatica mica din aspectul  de care va spuneam. In plus am amplasat-o langa un soc, la vremea aia si el inca mic , pe care ea s-a tot sprijinit si cocotat si pare ca l-ar si depasi cu inaltimea si lungimea multelor ei ramuri . Insa tot nu imi va putea rezolva problema, intrucat pe timp de iarna raman numai niste ramuri nude , care nu mai acopera nimic .

De fapt, sa recunosc, atunci cand am luat-o nu ma gandisem deja atat de departe : la problema gard, acoperire… Ci in poza mi-au placut florile ei si numele :chocolate vines .Cum? Ciocolata? Asocierea planta-floare-ciocolata a fost irezistibila si am pierdut lupta cu rezistenta in fata  tentatiei . Restul este bla-bla si bla 🙂 .

Insa acum, dupa cativa ani ,  consider ca mi-a cam inselat asteptarile :). Florile ei sunt mici, mici  de tot,crescute in ciorchini negriciosi , care nici de la doi metri distanta nu ar aduce tocmai a floare, si ale caror floricele nu se deschit deocata toate, ci pe rand . Mai si dureaza  putin, prea putin , impodobindu-se cu flori cam timp de o saptamana -doua , la inceputul primaverii. In restul verii  numai frunze si ramuri incalcite .

Chiar daca anul asta a facut mai multi ciorchini de flori fata de anii trecuti ,  nici asa aspectul nu e tocmai decorativ. Din florile ei  se zice ca spre toamna ar face si ceva fructe comestibile chiar, insa  desi flori a facut si in anii anteriori , eu nu am vazut pana acum vreun fruct la ea. Probabil in tara noastra nu are conditii de clima care sa o ajute sa si rodeasca.

Fotografiata de aproape, florile  akebiei  par, sunt chiar frumoase.

Insa sunt si foarte mici, prea mici, numai de foarte aproape se pot distinge ca flori , iar in ansamblu planta nu este aspectuoasa.

 

Cel mai fidel ascultator al meu este el, Pepito. Asa , ca in poza isi pleaca intr-o parte capul, atunci cand ma aude ca ma adresez lui .

Si este si  meloman, ii place sa asculte muzica , e fan al liniei melodice de la sfarsitul episoadelor din serialul ”Tanar si nelinistit”, cand o aude,  la fel isi inclina capul  cand intr-o parte, cand in alta .

Ba este si cantaret, cand plecam de acasa cu masina si il lasam acasa, el fiind si amator de plimbat cu masina ,il auzim cum  urla inchis in casa ca lupul :).

 

Arbust cu flori roz

Spuneam ca am fi intrat in  perioada in care natura se imbraca in roz.

V-am aratat piersicul cu flori roz, magnolia din curte cu flori roz, acum e timpul infloririi celui numit Cercis chinensis, deocamdata doar arbust , mititel, sub 1,50 metri inaltime , ce nici nu ar trebui sa creasca mai inalt de 2,5 metri daca ar fi sa ma iau dupa eticheta care il insotea atunci cand l-am luat, in urma cu vreo 4-5 ani sa tot fie si pe care am pastrat-o si o mai am si acum. In tara lui de origine, care zice ca ar fi China, este intalnit din zona centrala si pana in cea sudica, la altitudine de la 150  pana la 1400 metri deasupra nivelului marii(din punctul asta de vedere se potriveste cu altitudinea de 435 m la care l-am plantat eu, aici la noi) si poate creste mai inalt , ca un copac.

De cand l-am luat, pe eticheta se recomanda plantarea lui in loc insorit sau semiumbrit si eu  l-am plantat in gradina (nu l-am tinut in ghiveci) afara, intr-un loc insorit , dar cred ca nu m-am orientat foarte bine. Uneori pe timpul verii , desi ii dau apa sa nu sufere de sete, si il stropesc chiar si pe frunze,  i se mai usuca din varfurile subtiri ale crengilor sale si imi lasa senzatia ca in loc sa creasca si sa se dezvolte, sta pe loc. Bine ca nu da inapoi!

Cum il stiu cu astfel de tendinta catre uscarea ramurelelor mici, primavara cand astept sa vad pomii infloriti imi indrept si spre el cu nerabdare privirea in asteptarea semnelor  de viata , mugurii cei  noi. Si nu mica imi e bucuria cand il vad, ca acum, frumos inflorit :).

Greseala mea la plantarea lui , consider ca a fost amplasarea prea aproape de gardul  metalic , care pe timp de vara probabil se incinge tare si emana mai multa caldura decat i-ar placea lui in mediul obisnuit. Sa il mut? Poate nu ar fi rau, insa pana acum nu mi-am facut curaj si timp pentru asta .

Este foarte decorativ, primavara intai face multe  flori mici grupate in buchetele bogate , cum se vede direct pe tulpinile lemnoase, inainte chiar de a face frunze. Si frunzele lui sunt interesante, frumoase , de culoare verde deschis si margini rotunde , avand forma de inima.  

–

 

Fructe in aprilie

Nu in magazin, acolo sunt pe tot parcursul anului.

Nici in albume de fotografii, ci direct pe ramurile …arbustului, ca la noi sub forma de arbust creste acest fructifer care in alte zone, cu ierni mai blande , am vazut ca are forma asemanatoare cu a pomilor mari, fructiferi de la noi.

Florile lui se spune ca sunt atat de mici, incat nu sunt observate cu ochiul liber , ci se remarca direct  fructele, cand sunt formate , acum  micute cat un   bob de mazare mai mic  .  

Daca smochinul apuca sa rodeasca in primavara mai devreme, este semn bun pentru el, in toamna urmand sa i se coaca fructele , care in alti ani raman verzi si mici si nu sunt de niciun folos , daca nu  apuca sa creasca suficient  pana la caderea primei brume .

La noi in tara smochinii rezista ca planta, si spun din experienta ca  la noi in gradina creste de ani de zile , mai ingheata uneori peste iarna,  dar porneste apoi din pamant iar, de jos , insa are nevoie de sezon indelungat de vreme buna ca sa apuca sa i se  si coaca roadele.

La baza smochinului deocamdata in varful coditelor lungi stau stranse asteptand raze de soare , lalelele rosii. Vremea ploioasa sau cu nori grosi pe cer  nu le deranjeaza, ele asteapta rabdatoare zilele insorite, ba eu chiar cred ca le plac si ploile reci de primavara, care le prelungesc durata infloririi, in caz contrar, de prea multa caldura dintr-o data si prea mult soare , florile lor urmand sa paleasca repede si sa li se scurteze timpul de inflorire.

 

Cateva , mai grabite, au apucat deja sa se deschida in soare. Insa cele mai multe, inca nu. Vremea infloririi lalelelor abia urmeaza.

 

Insa in primavara asta grabita, pana si trandafirii au apucat sa imboboceasca. Pe primul boboc de trandafir l-am observat cu mare mirare  pe 02 aprilie , si l-am si fotografiat . Mi se pare surprinzator, mult prea devreme pentru imbobocirea trandafirilor. O fi el, acest soi de trandafir , unul mai harnic , asa cum a dovedit si in urma cu un an cand tot el era primul imbobocit, despre Lady Salisbury (asa il cheama  pe trandafir) e vorba, insa mie tot mi se pare prea devreme .

Dar daca  pana si  pe rapita din camp, care  de obicei in luna mai inflorea , acum am vazut-o inflorita!… 🙂

–

 

Perioada roz , inceput

Gradina intra in perioada ei roz. Asa cum odata panzele lui Picasso erau dominate in anumite perioade de nuante roz, apoi albastre ,  asa are si natura, la scara mai mica, gradina mea , perioadele ei in care predomina anumite culori .

Acum abia incepe perioada ei roz.

Pe fondul cerului albastru clar…

…pe care bazaie roiuri de…albine, dar si de bondari (eu am ales sa fotografiez un bondar)

… cornete ca  de spuma roz  (bobocul florii de piersic ma duce cu gandul la spuma de capsuni , cupa mai mare a florii de magnolie  la  inghetata de zmeura sau cu parfum de trandafiri  )

…O mica gargarita, nu o vad roz, dar  se dezmortea si ea pe o frunza uscata de piersic , la mica distanta de florile roz .

Pe  fondul  ierbii din ce in ce mai verde, de la nuante de verdele cel crud la intensul verde spanac sau verde inchis, zis si sapin sau chiar imperial 🙂 , tot flori roz .

Hehe! Ce vorbesti ”tu” acolo…verde cum?

Stati sa va zic! E drept ca intr-o vreme culoarea mea preferata era verdele. Dar nici chiar asa, habar nu aveam pe atunci de denumirile anumitor nuante de culori, imi placea verde si gata, in toata gama de  nuante intalnite, indiferent de numele de botez al lor,  sa il vad , sa il port, sa il miros, daca era intr-o inghetata cu fistic sa il savurez (numai daca avea alaturi si multa, multa inghetata cu ciocolata).

Insa acum, zic, cum sa fac sa descriu in cuvinte,  culori? Ei cum? Dau un search pe net,  cu nunate de culori si am gasit  pentru culoarea ”verde” : iarba, gazon, papagal, imperial, jad, kaki, lichen, pin, fistic, praz,  mar si multe, dar multe  altele.  Imperial si sapin sunt nuante de verde inchis, cum devine iarba , inca verde , mai tarziu, uneori .

 

 

 

–

 

Update de primavara

Anul trecut , pe vremea asta , ma tot vaitam ca ningea, ningea intruna .Chiar si la sfarsit de martie la noi tot mai ningea si toata energia si seva primaverii statea inca tinuta in frau sub pamant, intarziind explozia de flori , parfum si culoare.

Anul  asta , insa, a simtit toata lumea ca a venit caldura cam mare si cam devreme. Si cred ca nimeni nu se va mira, cand in cateva zile, asa cum se si prognozeaza, va mai disparea, lasand loc temperaturilor mai obisnuite pentru aceasta primavara, dar, sper eu, fara ninsoare si inghet.

Nu ca as avea ceva plante pe care sa le fi scos deja din casa afara si care ar putea fi afectate de schimbari bruste de temperatura. Ori ca pomi fructiferi, infloriti prematur ar putea sa fie in suferinta dupa vreo schimbare majora de temperatura. Nu mai am cais in curte, ca sa ma doara cum se intampla in urma cu cativa ani , cand ii vedeam florile deschise si degerate dupa cate o noapte prea rece , dupa altele calde din primavara. Am mancat de la caisul din curte vreo 3, poate 4, dar deja incep sa folosesc o cifra cam mare cand spun 4 caise dupa cativa ani in care ar fi fost normal sa rodeasca , iar el mai mult degera. Si apoi am zis: kaput! Zona noastra colinara si situata in apropiere de munte nu e favorabila caisilor. Am pus in locul lui un piersic , care facea piersici grena cu miez colorat in rosu inchis, dar in care iti puteai sparge dintii, asa de tari erau fructele .

Inainte de a avea noi in curte un astfel de piersic, vedeam in curtea unor vecini cum lasau fructele unuia ca el  sa cada pe pamant , sa se strice si nu ii intelegeam. Dupa ce am primit si noi un pui si am tinut  piersicul cu piersici grena vreo cativa ani, ne-am lecuit de fructele lui si i-am zis kaput si acestuia. Si acum avem pe acelasi loc tot un piersic, care face piersicute galbene, mici, dar foarte dulci , crescut din samburi in gradina noastra.

Primele semne de primavara , insa nu de la pomi le-am avut. Desi au inceput prea devreme sa infloreasca si ei, zarzarii extrem de parfumati , magnoliile si tufele cu flori galbene de forsythia .Forsythia avem si noi,cateva inca. Dar cea mai mare , de la care am tot asteptat sa vedem flori multi ani la rand si de la care vedeam numai ramuri goale , desi peste tot in toate gradinile oricat de parasite si de neglijate vedeam tufele aurii inflorite , nu intelegeam ce se intampla la noi, ca tufa noastra nu inflorea. Intai am zis ca era tunsa prea sever si asta ii cauza. Dar cele aflate pe marginea strazii, la intrarea dinspre Bucureasti in orasul Campina sunt tunse chilug an de an si tot frumos infloresc. Deci nu putea fi asta cauza.

Pana cand am inteles ce se intampla…forsythia noastra e loc de ”pelerinaj” al stolurilor de vrabiute care asteapta sa ciuguleasca  din tavile cu  mancarea pasarilor de curte. Si cum stationeaza pe tufa de forsythia, nu stiu de ce tocmai  asta le place, o si mananca primavara cu toti mugurii si bobocii ce rasar fragezi din ea. Pot sa ma supar pe ele, pe vrabiute ca fac rele? Ar cam trebui, dar…eh, treaca , macar sa ne lase celelalte tufe si pomi in pace .

Si atunci ma bucur de prolificele tufe de lalele. Lalele de inceput de primavara, care vad ca sunt foarte multumite de locul in care stau si parca se inmultesc tot mai frumos de la an la an si se indesesc si infloresc cu tot mai multe flori. Din trei grupulete de cativa bulbi de lalele s-au format adevarate buchete de flori.

 

Aruncand cate o privire pe ramurile de ciresoaie, adica nu cirese normale sau ciresele mai mici decat normale, ci niste ciresoaie uriase din care anul trecut as zice ca am mancat pentru prima data si m-au incantat si pe mine si pe ceilalti din familia mea, incep deja sa vad care se anunta ca vor fi flori si apoi ciresoaie si care doar frunze: bobocii cei rotunzi sunt de la flori, mugurasii ascutiti sunt viitoarele frunze.

 

Si un update puricos: lamaiul; inca nu a inflorit, mai este doar imbobocit, nu pentru multa vreme , dar in schimb s-a dotat cu purici pe boboci. Pe care am inceput sa ii adun deocamdata cu mana .

Mai jos , un gandac rosu-rosu Vaca Domnului, din care am vazut multi iesiti si pe trotuare la plimbare, unii chiar striviti de trecatori indiferenti la viata insectelor mici si nedaunatoare (ca tot insecte mici sunt si puricii pe care eu ii curat fara mila de pe bobocii florilor de lamai). Si ei iesiti din pamant mai devreme decat in alti ani, cand imi amintesc ca ii vedeam cam spre jumatatea lunii aprilie iesind adormiti si adeseori in grupuri pe diverse trotuare sau carari.