Eu si gradina

31 Decembrie 2015

Anul 2015 la final

Ne lasa 2015 si vrand-nevrand il lasam si noi pe el in urma, in amintire.

2016 se anunta insa un an spornic, cu recolte bune:

Nu ca 2015 nu ar fi fost bun in gradina.Din cate  am cultivat si am ingrijit, am avut si  rod.

Langa aleea din gradina se vede un rand de dovlecei, in dreapta caruia au crescut singure galbenele, folosite de noi la ceai, alternativ cu alte ceaiuri , iar in spatele lor aleea cu castraveti .

aleeagradina

 

-De la fasole, ne-am ales mai mult cu frunze. Pastai foarte putine si cateva boabe cat pentru un castronel-doua de mancare. Dar macar pentru o vreme a fost frumoasa, fotogenica 🙂 :randfasole

Castraveti au fost destui , cat pentru cateva borcanele de castraveti in otet, ba chiar si in saramura parca au fost pusi cativa, insa eu nu prea ma omor cu mancat castraveti, asa ca nu m-au prea interesat, decat la inventar la poza .O data cred ca am mancat o salata de castraveti cu otet, ori cu iaurt, ori si cu otet si alta data cu iaurt si m-am saturat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Am avut si cateva pastai  de mazare , care au ajuns pentru cateva portii de mancare de mazare proaspata, e mai buna parca atunci cand este din gradina:mazarepefir

 

– la uscat :

-si pregatita pentru congelare, 

– si spanac am avut

-ceapa a ramas micuta, desi in gradina ceapa verde se vedea frumoasa, ba am avut si in solar pentru paste cateva fire

 

– rosii

 

-Am avut anul asta cateva rosii foarte mari, de peste 500 grame fiecare. Cea mai mare cred ca este cea din imaginea de mai jos:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cativa cartofi mov, mai mult mici dar si cativa mai mari:

-In pomi am avut de asemenea recolta de mere :

– prune

– Si pentru prima data, desi mici, am reusit sa culegem si noi din gutuiul nostru cateva gutui mai mititele:

 

Dar cei mai simpatici , mai indragiti, mai rasfatatti, care au necesitat si cea  mai multa ingrijire , au fost puisorii.

Crescuti de mici, intai in cutie de carton, apoi in cusca,

 

iar in cele din urma in iarba,

sub supraveghere sau cand se apropia  ora de masa, se invatasera sa  raspunda la chemarea : „hai copiii la mamaliga”

sau tolaniti la umbra, in zilele toride 

si apoi liberi in toata curtea.

Dimineata cand li se deschidea portita catre curte, o luau la goana, alergand sa rupa pamantul :

Dintre toti s-au remarcat mai mult:

-Bubu, ramasa singura la closca dupa ce toti fratiorii ei s-au prapadit si apoi singura pe lume dupa ce si closca a lasat-o , de fapt nu singura ci de atunci cu noi . I se spune Bubu pentru ca am avut-o din oua de la o gainuta portocalie cu pene frumos pictate, parca, ce a fost botezata Buburuza. Bubu insa seamana mai mult cu tat-su:

-S-a mai remarcat si un porumbac cam golas, care a iesit in evidenta tocma pentru ca era cel mai lipsit de fulgi si pene dintre ei lui si s-a ales cu numele (binemeritat) de Curulica:

Si din anii anteriori ne-au incantat zi de zi cu muzica lor, cei patru cocosei care umbla mereu in gasca lor separat si canta de zor cand unul, cand celalalt, oriunde, chiar si direct la fereastra,  Il divo:

 

-La capitolul si altele, nu neaparat ca fiind mai putin importante sau cele de pe urma, ar fi de amintit ardeii iuti

si dovlecii

Agrisele in gradina, au fost anul asta din abundenta.

Insa cum au niste tepi lungi si ascutiti, sunt tare greu de cules si am reusit pentru poza sa adun cateva. Iata-le aici, spalate in sita :

Au fost si bune, au fost si cateva mai rele, de exemplu cativa pui de gaina pitica s-au prapadit de mici si cine stie cate alte nevazute or fi mai avut de suferit. La sfarsit de vara, un fluture l-am gasit si eu sfarsit in solar. De fapt doar niste aripi frante au mai ramas .

Ar mai fi fost si altele, dar anul nou bate la usa si din graba, nu tocmai cu motiv, doar sa nu bata ceasul ora 12 si eu sa fiu tot la calcculator,  am selectat doar cateva, nu pe cele mai frumoase, nici pe cele mai reprezentative,, dar cateva ce mi-au iesit in cale acum. Cu atat mai mult cu cat am schimbat si sitemul de operare, nu mai lucrez in windows, am zis sa incerc si eu ubuntu. Este  mult diferit, a fost o provocare mare sa il instalez pe calculator, apoi sa invat singura sa il folosesc, programele toate sunt diferte, nu se potriveste nimic din ceea ce era pentru windows la ubuntu, asa ca si la fotografii si la editare text la tot absolut a fost o schimbare si o provocare . Am vrut sa incerc ceva nou, invat din el  in continuare  .Nu ca n-as fi avut altele de studiat si de invatat zi de zi. Asta este benevol si in plus :).

Dar de maine vine o noua zi, un an nou, nou inceput.

Sa fie bine pentru toti, ca tare multe rele facute de om mai sunt pe pamant! Sunt si de la natura, dar alea sunt inevitabile in cea mai mare parte, cele mai rele sunt insa cele produse de mintile oamenilor sau de erorile omenesti.

Sa va fie bine, la multi ani!

18 Aprilie 2015

Rasaduri , tot in casa

Filed under: gradina, legume si fructe, rasaduri, vremea — Etichete:, — Mihaela C.P. @ 4:25 pm

In cursul zilelor trecute imi planuisem si imi si imaginam ca voi trece in weekend , adica astazi, la actiune si voi incepe sa imi mut afara in solar pe rand, macar o parte din rasadurile de rosii , care au crescut cam maricele .Si lungane, intre 70-80 centimetri  fiecare fir ,  masurat de la suprafata pamantului din ghiveci in sus, si bine imbracate in frunze, ba la  unele se vad micuti, ititi si cam grabiti  bobocii gata sa infloreasca, s-ar cere duse intr-un spatiu mai larg , in care sa aiba conditii mai bune pentru dezvoltare decat inghesuiala din jardiniera . Ma bucur ca sunt asa bine facute , frumoase si sanatoase .Insa mai trebuie sa astept, am citit pe net prognoza meteo si se pare ca in una din noptile saptamanii urmatoare , temperatura minima se va apropia periculos de zero grade Celsius si nu vreau sa imi  expun la frig rosiutele , sa dorm cu grija si cu gandul la ele toata noaptea: ce or face, cum s-or simti, cum s-or descurca singurele in frig. Chiar daca le voi duce afara in solar , nu  direct sub cerul liber si folia din solar teoretic le mai protejeaza, temperatura tot scazuta , ca si afara este si pentru mai firavele tomate, obisnuite cu mediul ambiant mai bland din casa , ar putea fi  totusi prea rece.

Dar ele cresc, cresc, fereastra prin care au primit lumina soarelui si in ultima vreme, dupa ce le-am inchis caloriferul de sub pervazul pe care sunt asezate , ca sa nu mai aiba la radacini caldura in exces, au primit tot de la soare si caldura, au acoperit-o aproape in intregime . 

La fel cresc si ardeiasii iuti: inalti, cu frunze mari, grase, cu tulpinite grosute , pregatite sa sustina muulti ardei , iuti si aromati .Pe ei insa ii mai tin in casa, sunt mai mofturosi un pic decat tomatele. Cu ei merg afara , dupa data de 1 mai, nu ca ar fi si departe vremea asta . Cam asa am procedat in ultimii ani cu ei , i-am considerat mai delicati :).

 

Florile pe care le cresc in ghiveci, le-am dat in mare parte afara : muscatele, cercelusii , cactusii . Poate se vor descurca si la un circa 0-0,1-1 grade noaptea afara .

8 Aprilie 2015

Rasaduri

Filed under: legume si fructe, rasaduri — Etichete:, — Mihaela C.P. @ 9:16 pm

In privinta rasadurilor pe care le obtin singura , din seminte plantate in jardiniere cam pe la inceputul lunii martie si asezate pe pervazele din fata geamurilor de la camerele mai insorite , nu am avut pana acum in fiecare an rezultatele pe care le-as fi dorit si le-as fi asteptat de la plantele mele. Am avut ani mai buni in care rasadurile cresteau ca Fat-frumos in casa, unele mai lungane si subtiri, altele chiar cu tulpinite mai solide sau ani , nu doar o data, ci de cateva ori pana acum, asa cum a fost si primavara anului trecut, in care aveam rasaduri amarate, cu numai o pereche de frunzulite dupa doua luni de la plantarea semintelor in casa, in pamant. Insa fie ca au fost rasaduri mari , fie ca au fost pitice, eu rosii am avut. Si cele mici-mici pana la urma se dezvoltau, e drept cu oarece intarziere, insa chiar cu oarece intarziere, rodeau.Faceau rod , adica, nu rontaiau ceva precum niste animale rozatoare sau ca niste pantofi incomozi- limba româna si omonimele sale :).

Cum se prezinta rasadurile mele pana acum? Eu zic ca bine, fata de anul trecut chiar foarte bine.Conteaza foarte mult pamantul in care sunt pusa semintele sa rasara. Anul asta am avut pamant special pentru legume ,care iata ca a dat rezultate , deci a fost foarte bun ,  pamant special pentru begonii in care am plantat bulbii de begonii,  care si ei au inceput sa prinda viata.

Aici , mai jos sunt rasaduri de ardei iuti, cateva soiuri, ce stau pe pervazul camerei mele, unde au cald ”la picoare” de la caloriferul amplasat sub pervazul pe care au crescut si lumina din plin. Datorita conditiilor de caldura si lumina, semintele au si rasarit intr-o singura saptamana. Semintele de ardei, fie ca este iute, fie ca e gras, prefera caldura.Daca nu au caldura suficienta, rasar mai greu, in timp mai indelungat :

Rasaduri de rosii crescute intr-o camera mai putin incalzita, in care tin si orhideele peste iarna intr-un mediu in care sa nu aiba caldura in exces, la circa 12-15 grade :

Rasaduri de rosii crescute intr-o camera mai rece, in care caldura dinspre calorifer nu este niciodata dogoratoare, doar cat sa nu inghete apa in instalatie. In camera aerul e chiar rece, din cauza asta si rasadurile sunt asa micute, insa in conditiile date suficient de bine crescute :

Am pus diverse soiuri de seminte de rosii, ba chiar obtinute din diversi ani.Unele, din care nici nu mai pastrasem recent, au fost din 2011, deci cu vreo patru ani vechime si tot au rasarit in mare parte, daca nu cumva in procent de suta la suta.

Daca asa arata acum rasadurile, anul trecut dupa ce le-am mutat afara in solarul meu de rosii, ca sa vezi cate o planta trebuia  sa te uiti cu lupa:

 

Nu se vad rasadurile, nu? Mai treceau si altii si se uitau cam cu mila la ele , eu parca ghicind ce gandeau , le tot spuneam sa nu rada de ele, sa mi le deoache, ca tot vor creste mari .

 

 

 

1 Martie 2015

Iute pentru vara

Filed under: ardei iuti, legume si fructe — Etichete:, , — Mihaela C.P. @ 10:03 pm

Vine timpul pregatirii rasadurilor pentru gradina de legume sau flori. Din punctul asta de vedere, as putea spune ca pentru mine iarna nu a fost destul de lunga, as mai fi lenevit o vreme, inca nu-mi zboara gandul la astfel de lucrari de pregatire, dar incerc sa trag de mine, sa ma mobilizez. De ce oare anul asta e altfel decat in alti ani? Sa zicem ca nu iau in considerare ca varsta e in cifra tot mai mare….ah, iar incep. Insa de cate ori ma gandesc ca nu pot sa fac una sau alta, ca am nevoie de ajutor, imi aduc aminte de o femeie de la tara, de peste 70 de ani, care imi spunea in urma cu ceva timp ca nu are timp sa stea la oras dupa una, alta, ca ea are de sapat gradina. Si, o intreb eu, cum adica, sapa singura gradina. Da, imi zice, omul meu are alte ocupatii, cu mesterit unelte, gradina e sarcina ei si  ea o sapa, ea o cultiva, ea an de an facea totul in gradina.

Dar pe langa varsta, care cum spuneam nu e motiv de vaicareala pana spre optzeci de ani incolo 🙂 , din iarna asta mai datara o belea peste mine: jocurile pe telefon. E addictive, cum se zice pe romaneste oare 😛 ?Intelegeti, da? Viata de trantor puturos, dar deocamdata imi place ocupatia asta.

Insa, cu mari stradanii incepand de ieri si continuand azi, ca n-am reusit sa ma sustrag in aceeasi zi de la jocuri prea multe minute , am reusit sa planific ce fel de ardei iuti voi planta in vara asta in gradina. Anul trecut nu am avut cine stie ce mari reusite, vara rece, ploioasa, locul cam umbros in care pe cei de la care trageam sperante mari i-am plantat si rezultat aproape dezastruos in solar. Noroc ca am pus vreo cateva plante direct afara si am avut de la ele cativa ardeiasi, unii rosii de la Camelia , care insa pentru gustul meu au coaja cam tare atunci cand sunt uscati.

Habanero chocolate, preferatii mei nu mi-au rodit deloc in 2014, iar pe un  alt soi tot preferat, omni colour l-am pierdut in urma cu vreo doi ani , astfel incat a trebuit sa caut din nou si sa cumpar asta toamna .Asa ca pentru vara asta mi-am pus deja seminte de ardei iute habanero orange, red, yellow si chocolate si in plus soiul omni colour. O sa am mai mare grija cu locul in care ii voi planta, sper sa rasara toti :).

La rosii inca nu m-am gandit ce voi alege. Urmeaza zilele astea care vor urma.Insa pot sa va spun ca despre castraveti , dupa care eu in general nu ma prea omor nici cu mancatul, nici cu plantatul , asta e ocupatia mamei, ea in fiecare an in ziua de Sfantul Gheorghe, ca asa i-a zis cineva ca atunci se pun semintele de castraveti, nu mai stiu de ce, dar neaparat in ziua asta, pune in pamant cuiburi de seminte de castraveti. Eu doar le fac poza cand ajung mari sa infloreasca si sa rodeasca, ori daca sunt vizitati de vreo insecta interesanta si fotogenica , dupa gustul meu :).

Insa in ultimii doi ani am pus seminte de diverse alte soiuri de castraveti , altele decat cei mici care sunt buni de pus la murat. Am incercat cu castraveti albi- nu ne-au placut, zice ca ar fi amari. Eu nu-mi amintesc . Am incercat cu kiwano, cum v-am si aratat, n-am sa mai pun pentru ca sunt teposi, nu pot fi culesi si adusi in casa cu usurinta si nu sunt grozavi la gust. AU miezul gelatinos de culoare verde cu seminte si dupa ce am consumat unul, parca am mai incercat si a doua oara dar asta cred  ca ramane si ultima , mi-au ramas buzele lipicioase ca dupa smochine, iar gust …fara amintiri deosebite. Asa ca n-am sa mai stric locul in gradina nici cu asta.

In schimb castravetele armenesc… In primul an in care l-am cultivat, la prima recolta , adica una bucata, nu va ganditi la cosuri pline, toti se uitau cam cu neincredere la mine si la aratarea pe care eu insistam sa il numesc castravete , desi arata ca un dovlecel, cu coaja tare. Nu mi-a lasat impresie deosebita, insa am consumat unul , poate doi ca prea multi nici nu s-au facut atunci.

Insa vara trecuta nu stiam cand treceam pe langa el de unde vine parfumul ca de ananas. La fel, in salata printre rosii, iara parfum ca de ananas. Pana am identificat sursa, castravetele alb aremensc pe care il voi mai cultiva, daca n-oi fi pierdut semintele ca nici ordonata ca in alti ani n-am mai fost in vara-toamna asta ce-au trecut.

Deci cat de cat o planificare, o mica selectie- alegere, am facut deja.

15 Februarie 2015

Pe muzica, despre lufa

Filed under: gradina, legume si fructe, muzica, Noutati — Etichete:, , , — Mihaela C.P. @ 4:48 pm

De cand nu am mai descarcat poze pe calculator, am si uitat cum se procedeaza. 🙂 Aveam cateva facute inca de anul trecut, intre care si cele pe care le arat astazi aici, pe care inca nu le vazusem, nici nu le descarcasem pe calculator, iar azi cand mi-am propus sa le vad, nu mai stiam nici unde e cablul usb, nici cum se leaga, prin care intrari de la camera foto .

Ieri am luat pamant pentru pregatirea rasadurilor mai pretentioase, pentru plantele care au nevoie de perioada mai lunga de vegetatie pentru a rodi . Dintre cele pe care eu mi-am propus sa le cultiv anul asta si ale caror seminte le voi pune din timp in pamant,  sunt ardeii iuti si lufa, buretele vegetal. De la lufa doar anul trecut am reusit sa culeg doi ”castraveti”, ca fructul lufei seamana cu un castravete mare , desi si in urma cu doi ani am pus rasad din timp, ziceam eu si l-am plantat chiar in solar ca sa aiba conditii pentru a se coace timp indelungat.

Insa in  primul an  planta a facut mai mult flori si mai putin rod, si asta nesemnificativ, constand in  vreo cativa  castraveciori foarte mici, apoi in cel de-al doilea an, desi am pus in pamant mai multe plante, vreo cateva cred ca au cazut victima operatiunilor de prasit , si confundate cu buruienile probabil ca au fost smulse, iar din ce a ramas am reusit sa culeg cu satisfactie doua fructe de marime utilizabila.

I-am lasat pana  destul de tarziu in solar , am zis sa stea cat de mult pe planta,  sa se dezvolte bine fructul, apoi dupa ce i-am cules si adus in casa nu am prea stiut ce sa fac  cu ei, nici curaj nu am avut sa ii curat asa cum am vazut in niste filmulete pe youtube , ca sa nu ii stric. I-am mai tinut  cam o luna si in casa, pe pervaz alaturi de ghivecele cu flori, unul s-a pastrat bine verde si frumos, celalalt insa parea ca ar incepe sa se altereze. In cele din urma pe cel cu semne de alterare l-am asezat pe calorifer astfel ca dupa  vreo cateva zile devenise foarte usor, deshidratat bine , moment in care am hotarat sa incerc sa ii curat coaja . A fost usor de curatat,insa de preferinta sa nu aveti unghii lungi cand faceti o astfel de operatiune , pentru ca vi le distrugeti 🙂 , iar pe masura ce indepartam mai multa coaja rasarea de sub ea structura bine cunoscuta de burete vegetal si iata rezultatul :

Pe amandoi i-am curatat , insa poza nu am mai apucat sa le fac impreuna si fara coaja pe ei.

Apropo de youtube, ce am mai ascultat, or fi noi sau nu melodiile, nu stiu, mie insa mi s-au agatat de ureche in timp ce jucam Songpop online , unul din multe jocuri pe care le joc de pe telefon , in care ti se da un fragment din melodie si tu trebuie sa recunosti ce ti se cere: fie melodia, numele ei, fie artistul care o interpreteaza. Jocul e un fel de intrecere intre doua persoane, il poti juca fie cu prietenii de pe lista ta, fie cu diverse persoane .E destul de amuzant, de placut, mai ales daca mai si castigi din cand in cand. Eu cum nu sunt prea priceputa la muzica mancam bataie cam de la toti partenerii de joc, pana cand am gasit pe o fata cu cunostinte muzicale asemanatoare alor mele .

Eu am auzit recent cele doua melodii  pentru prima data si fragmentele mici din melodie prinse in joc mi-au placut . Poate va vor placea si voua :).

Una, Eres mia, Romeo Santos

 

Si cea de-a doua, John Legend , All of me :

 

6 Februarie 2015

Mai e putin

Filed under: gradini, legume si fructe, pomi — Etichete:, , — Mihaela C.P. @ 8:31 pm

Ma tot gandesc ca mai avem putin si trece si mai scapam de inca o iarna. Iarna din viata noastra, dar asa cum imi spunea si tatal meu candva , sunt zile din viata noastra care trec .Parca imi reprosa odata ca arunc vechiul calendar din anul care era pe final , la gunoi. De parca ma grabeam cumva sa arunc zilele noastre , din zilele mele si din zilele lui .

Nu e iarna tocmai un cosmar de care sa te bucuri asa tare cand  scapi din ea , dar mie nu imi mai place deloc, mi-o fi placut candva, da, probabil ca da, un pic, cand eram un copil si  cand iarna nu era un anotimp, un numar de zile determinate si numarate , dupa care sa vina alt anotimp mai bun, mai frumos, cunoscut din experienta altor ani deja, ci cand luam doar zilele una cate una, fara sa planific inainte ceva .Le acceptam , le traiam, descopeream lumea.

Planuri de primavara inca nu mi-am facut. Dar am vazut undeva, pe un site ceva ce am sa va impartasesc.

Inceputul povestii este in urma cu cativa ani, mai mult de zece, cand am vazut la un unchi de-al meu in gradina , livada de curand infiintata,  un mar tanar columnar incarcat cu mere. Posibil sa am si o poza cu pomul plin de rod, facuta mai tarziu, cand am avut si eu aparat foto digital, o voi cauta (posibil sa dureze, cine stie pe ce CD sau stick o fi) si daca voi gasi, voi incarca aici una.

Mi-a placut mult, poate sa fi primit atunci si o promisiune ca imi va face si mie rost de un soi asemanator, mi-a si adus unchiul meu mai tarziu cativa meri si un par , insa nu am avut noroc de niciunul din pomii adusi de el. Desi sunt convinsa ca imi fusesera adusi cu mult drag. Insa dorinta am pastrat-o si mai tarziu, cand am vazut la magazin meri columnari, mici erau, ambalati in cutii (prea) mici din carton,  am zis ca imi implinesc dorinta si am luat doi pomi.

Au crescut greu si cu peripetii: unul a incaput in foarfecile unui specialist al taiatului de meri, care insa l-a ciuntit si transformat din forma de mar columnar ce ar fi trebuit sa o aiba pastrata si intretinuta, intr-o piticanie stramba care se chinuie sa dea un rod , ceva. Nu stiu cum de unul dintre cei doi pomi a scapat de la taierea specialistului.Si pentru prima data , in primavara anului trecut s-a imbracat in haina de de flori roz. Era atat de frumos , oricine il vedea il admira.

I-am facut si eu poze, insa nu e prea fotogenic , nu a iesit la fel de frumos cum arata in realitate .

A legat si rod, dar a facut merisoare multe, care nu au crescut, ba, poate din cauza ploilor multe si  a verii racoroase nu au crescut, nici macar pe unul  nu am apucat sa il vedem copt.De gustat  nici vorba, de asemenea.


 

Cand si cand imi aduceam aminte de el si ma intrebam cum oare ar trebui taiat, ca doar se apropie vremea taierii ramurilor de la meri, ca sa ii intretinem forma de pom columnar. Nu ca nu as avea si carti cu instructiuni de tundere a pomilor fructiferi . Am. Parca si vad pagina pe care am vazut  candva despre taierea in forma columnara a pomilor, insa pe atunci imi ziceam ca nu vreau forma asta, un bat lung si inalt pe care sa te chinui sa il culegi pe inaltime. Imi ziceam ca eu vreau pomi scunzi, pitici, sa te porti servi singur de jos, doar intinzand mana. Insa gusturile se mai schimba si mai ales sunt influentate de tentatiile care roiesc in jurul nostru. De fapt acum vreau si una- pomi mici , si alta-columnari :).

Si am intalnit recomandari despre taierea crengilor unui pom care sa fie dirijat in aceasta forma (sper sa nu mi-o ia inainte iara vreun specialist in tunderea merilor si sa apuce sa puna foarfeca pe ramurile tanarului nostru pom , sa ii dea forma pe care o stio el si o vrea el).

Regula ar fi  ca se pastreaza ramurile laterale (daca sunt chiar crescute  orizontal, cu atat mai bine) si se taie lasand cate trei muguri pe fiecare ramura. Restul se curata tot. 🙂

Pare simplu, nu?

Dar cred ca ar trebui sa caut iar si sa mai citesc inca o data: Ca de fiecare data cand aveam de invatat ceva, citeam, intelegeam, aveam impresia ca am invatat lectia, insa cand sa o redau , ma incurcam. imi aminteam fragmente , cam ca si acum cu merii columnari. Nu va dau sfaturi, doar povestesc o experienta de-a mea. Informati-va inainte de a taia! 🙂

15 Noiembrie 2014

Alegerea

Filed under: Fără categorie, gradina, legume si fructe, rosii — Etichete:, , — Mihaela C.P. @ 10:19 pm

Dupa o vreme de tatonari, de zburdat din floare in floare ,forma si culoare , cred ca a venit momentul sa aleg.

Sa ma statornicesc la numai cateva, ca doar la unul, nuu…e mult prea mare sacrificiul sa ma opresc doar la unul si sa renunt chiar de tot la parfumul vietii oferit de varietate. Mai ales dupa ce am simtit gustul libertatii de a alege azi dintr-unul, maine din altul dintre exemplarele testate, ii greu sa ma intorc la …monogamie :).Sau mai corect ar fi sa ii spun mono-tomatie.

Dupa ce  la inceput, ca la oricare inceput, poate, mai timid , am numarat  pe degete exemplarele testate, nu stiu cum s-a facut si am scapat caii-n papusoi de am ajuns la 10. Peste o vreme m-am trezit cu 20 de soiuri , ca apoi sa numar usor peste 30, iar in primavara asta ajunsesem chiar la vreo 55 . Nu-s eu singura, am vazut pe altii mai ceva, care au 187 de soiuri de seminte si au avut corespunzator si rosii. Cum o fi ca in doua, trei luni de mijloc spre final de vara, cand ajung rosiile sa se coaca , sa ai atata amar de soiuri care striga dupa tine sa le iei , sa le combini intr-o salata. Ca sa nu zic  de munca ce ar fi trebuit depusa pentru ingrijirea unui numar atat de mare de soiuri de rosii , dar si de spatiul necesar pentru plantare.

Prin astea intamplari si ganduri trecand, am ajuns la o concluzie: trebuie sa renunt la prea marea varietate si sa imi aleg doar vreo cateva soiuri. Cu atat mai mult cu cat tot incercand, unele m-au dezamagit. Poate nu ele prin ele insele, calitatile lor, ci gustul meu nu s-a potrivit cu ele.

Prin urmaaree….

Belisimele , indragitisimele de anul asta ar fi cam fost, prima pe lista Chocolate stripes, rosia cu dungi ciocolatii.

Vreti sa va spun de ce? Nu stiu, domne, mi-a picat cu tronc si gata. A fost si frumoasa si destul de roditoare, si sanatoasa, si  gustoasa . Poze, ia sa vedem, gasesc eu cu ea poze frumoasa? Ar trebuie, ca doar a fost aleasa.

 

Sa stiti ca legatura numelui cu ciocolata nu m-a influentat deloc in alegerea ei, chiar daca sunt fan ciocolata. Meritul este in intregime al ei si al chimiei dintre noi, ea si eu :).

Acum sa zic si care a fost cea mai putin placuta dintre toate, pe care am regretat ca am pus-o la loc de cinste si in numar de fire planta destul de mare.Ea este negricioasa  Paul Robeson.A rodit bine, de rodit, insa gustul ei nu mi-a placut, nici  aspectul .Arata chiar dizgratios.

O sa renunt la ea de tot si o sa promovez in schimb dintre negricioase pe cherokee purple, pe care trebuie numai sa o culegi la timp, sa nu o lasi prea mult in soare  . Gustul acestei rosii iese in evidenta si se simte diferit de al  celorlalte rosii , chiar si consumate impreuna, alaturi , combinate in salata.

Una calda, alta rece? 🙂

De care rosie mi-a mai placut? De cele numite big zebra, care cu toatele si-au confirmat prin marime reclama .

In cos, micuta si de culoare portocaliu-rosiatica este rosiuta , ca la mine nu a reusit sa creasca mare, pinneaple hawaian . Are o culoare foarte placuta, luminoasa , pe mine m-a incantat.Mai jos este si feliata (daca nu se vede bine, click pe poza) :

Desigur ca si pe ea o voi pastra.

La cantar, rosia big-zebra a demonstrat: aproape  600 grame pentru una bucata. 

Am mai avut si niste rozalii-negricioase cherry, adica mici cat cireasa. Nu imi dau seama cum au ajuns la mine, dar mi-au placut si le-am pastrat seminte ca sa mai pot pune si anul viitor, cand si daca va veni vremea,  din ele.

 

Iar restul, de umplutura, voi mai inghesui pe lista si in gradina mea si cateva soiuri de rosii mari, vechituri din gradina mea, din soiuri pastrate de cativa ani sau din gradinile altora, pe care le-am mai prezentat si cu alte ocazii. DAca au fost rosii, au fost mari, atunci raman, vot si pe ele, ca aici nu se anuleaza daca dau votul meu mai multora :).

 

Pe Osu blue incercat pentru prima data in vara asta, as vrea sa il pastrez, de asemenea si pe piersicuta cea galbena .

Si o dungata roscata cum e beauty king ,  voi pastra.

Si pe violet jasper, despre care va spuneam anul trecut ca are un parfum si gust deosebit le voi pastra.

Si cele patru culori de rosii cu forma lunguiata, galbene, rosii, rosii cu dungi si purpurie rusnaia .Si niste rosii galbene, si  unicul meu soi  de rosii albe white quuen voi pastra, si dintre cele verzi, da, si acolo optez pentru Aunt ruby german green incercate anul asta si fotografiate sectionate , alaturi de micuta Pinneaple si de Old german, pe care desigur ca o voi pastra.

Si rosiile mici in forma de pere , galbene si rosii , si cateva cherry, portocalii si dulci poate si rosii chiar daca nu sunt grozave la gust, de care nici nu imi fac probleme ca ar putea disparea, pentru ca am vazut ca se descurca si singure, nu au nevoie de mult bibilit ca sa se pastreze soiul lor in gradina .

Una peste alta, din 55 cate soiuri am avut, voi pastra cam jumatate. Restul nu stiu daca vor mai avea loc rezervat in  gradina , cat ma voi ocupa eu de ea.

Am facut antrenament pentru maine cu alegerea. Ce ziceti, ma pricep sa aleg (bine)?

9 Noiembrie 2014

Piata

Filed under: animalute, ardei iuti, exotice, gradina, legume si fructe, Pasari — Etichete:, , , , — Mihaela C.P. @ 10:15 pm

Si animalul, ca si copilul, daca il cresti prea rasfatat, se invata rau si si-o ia in cap :).

Asa patiram noi cu gastele (nu sunt olteanca, nici prin arborele meu genealogic nu cred ca ar exista vreun fir apropiat cu regiunea, dar uneori imi place sa ma perfect-simplicesc in vorbire).

Mici si dragalase cum erau, nu doar le-am oferit cea mai buna alimentatie si ingrijire ca sa creasca sanatoase si frumoase , dar le-am oferit si diverse …drepturi si libertati :).Cum ar fi libertatea de a circula prin curte, insa  bine supravegheate , sa nu cumva sa pice victime pisicii sau cainilor dornici de jucarii  vii. Ca mi-au rupt hibiscusul moscheutos , am zis ”nu-i nimic”, poate va creste mai frumos ramificat. Ba am pus ramurica rupta in pamant si a facut radacina, si cu ocazia asta  am aflat si una din metodele lui  de inmultire, adica prin butasi. Deci n-a fost asa rau .

Cand le-am vazut ca se burzuluiesc ele la caini sau pisica si ca ii pun pe fuga, am zis iar: ”nu-i nimic”, e bine ca stiu sa se apere singure.

Dar au ajuns acum mai rau decat cateii. Daca sunt libere prin curte si intra vreun om, de obicei omul se fereste de caine, mai ales daca latra, insa la noi cainii da, latra cand vad pe cineva intrand , dar  gastele  sunt cele care musca. Si pe om.

Sunt mai rele decat cainii, chiar si pe ei i-au  muscat in cateva ocazii.In pozele de mai jos, Ricky prins pe picior gresit (ei, labuta gresita, poftim).

Sambata cum a fost vreme buna, soare si frumos, am zis sa le mai las si pe ele sa mai alerge libere in curte, ca mare lucru, am zis eu, nu ar mai avea acum ce strica. Ba bine ca nu! Daca au cam terminat cu florile, se apucasera de coaja pomilor, de robinetul de la pompa de apa, de cauciucurile de la bicicleta si in cele din urma de casa. De casa in care locuim noi, da, ati citit bine, s-au apucat sa manance polistirenul pus pe peretii casei. Mi s-a parut ca asta le-a intrecut pe toate si cum le-am vazut imediat ce faceau, am dat militaria jos din pod si le-am inchis inapoi in curtea lor. In plus , de cateva zile au liber in gradina destinata cultivarii legumelor peste vara, acum aflata la sfarsit de sezon cu recoltele. Sfarsit care insa mai ofera pe ici -colo cate o mica surpriza, mare bucurie. De exemplu am cules si sambata si duminica zmeura.

Eu si ursul iubim zmeura :).Eu-la nebunie! Si am vazut si albine la zmeura mea, ba odata ma intreceam chiar si cu un barzaune, un albinoi urias , care sa fie mai tare.

Prin urmare cateva bobite de zmeura, doua lufe nu tocmai coapte, pe care inca nu stiu cum va trebui sa le tratez pentru a le transforma  din castraveti in burete natural de baie :), vreo doi ardeiasi iuti (peste recolta deja culeasa) si ….atentie , cad mine!

Nu mine de razboi, ci un soi de castravete , pe numele lui kiwano, cica de la kiwi si banana, ca are gustul asemanator cu al celor doua fructe.

Seamana cu mine,nu cu mine-eu, ci cu minele de teren, nu? Am taiat unul in urma cu cateva saptamani si mie nu prea mi-a placut kiwi-banano asta, dar daca am avut anul asta seminte, le-am pus din curiozitate si ca sa avem si noi ceva nou , mai interesant in gradina . O sa mai incerc inca o data unul, poate de data asta imi va placea.

Am vazut si prin supermarketuri de vanzare, tot pentru curiosi, in numar mic , doar cateva. Desi castravetele asta e destul de roditor, se intinde pe o suprafata mai mare decat eu m-as fi asteptat si la cat produce, ar putea si oferta magazinelor sa fie mai bogata.

Una peste alta, am venit din gradina (inca) aprovizionata ca din piata :).Unii au fost la targ, balci sau cum i-o mai zice, eu am fost in ”piata” din spatele casei.

5 Octombrie 2014

Tot despre rosii

Filed under: legume si fructe, produse bio, rosii, tomate — Etichete:, , , — Mihaela C.P. @ 6:00 pm

…atat cat  le mai am in gradina, in solar si la masa, in toamna acestui an.

Ca am solar,nu e cine stie ce lucru mare. Nu trebuie sa fii specialist ca sa iti construiesti in curte un solar. Eu nu sunt agricultor de meserie, chiar daca aici mi-am spus ”gradinareasa” . Asta a fost singurul cuvant disponibil si care mi-a trecut prin  minte atunci cand la inceputul acestui blog a trebuit sa ii aleg un nume.  Sau altfel spus, asa cum se spune despre unii pescari , si eu sunt  o gradinareasa parata,  nu sunt de profesie si orice spun aici este numai din experienta proprie, nu folosesc metode stiintifice de cultura a plantelor .

Dar asa parata cum sunt, am vrut ca atunci cand incerc sa cultiv rosii, sa si am parte de roadele lor. Asta dupa ce in cativa ani rezultatele eforturilor mele au fost puse la incercare de conditiile nefavorabile de vreme, fara sa fi citit pe undeva ca solarul ar da si rezultate mai sigure, am zis ca o sa incerc si solutia asta avand in vedere ca in zona noastra colinara verile sunt mai scurte si uneori mai racoroase si ca tomatele iubesc soarele si caldura .

De cand am solar, nu am avut vara fara recolte de rosii si de gogonele pentru muraturi. Insa in vara asta , pe langa rasadurile pregatite de mine, care au fost vai si amar si au crescut greu cat le-am tinut in casa , abia dupa ce le-am mutata afara in pamantul din gradina au inceput sa isi revina si sa faca frunzulite, au rasarit singure multe, multe fire de tomate din semintele cazute pe pamant din vara sau toamna anului trecut, care odata ce au dat de apa si caldura primaverii au prins elan si s-au dezvoltat singure, nesadite de nimeni. Au fost multe crescute singure. Pe unele le-am smuls si le-am aruncat, ca altfel imi crestea o jungla de rosii si nu s-ar mai fi facut nimic; pe altele le-am scos de unde au crescut singure si le-am gasit in gradina cate un loc in care sa le mai dau o sansa. Si sa le pun si la incercare, sa vad cum se comporta afara, sub cerul liber, fie ce le-o fi. Pe niciunele nu le-am stropit cu nimic, cu niciun fel de solutie impotriva manei sau a altor daunatori, nici in solar, nici in gradina. Am zis: ori mananc curat, ori daca nu, puteam foarte bine sa cumpar din piata sau de la supermarket rosii fortate.

La cat de ploioasa si de rece a fost vara asta, m-as fi putut astepta ca macar rosiile din gradina sa se maneze si sa dispara. E adevarat, semne de mana la un moment dat si la rosiile din solar incepusera sa apara. Si m-am cam necajit, insa solutia mea a fost sa pun mana pe foarfeca si sa tai cat mai multe dintre frunzele afectate sau cat mai multe frunze . Nu e tocmai usor sa stai in toiul verii sub folia incinsa si sa tai frunza (nu la caini ).Nu e nici greu , ca , iata, eu am putut. Cand mi se facea prea cald mai ieseam, ma mai aeriseam, cand din greseala am confundat degetul meu cu o frunza si am taiat cu foarfeca din pielea si carnea proprie,  m-am dus in casa bombanind, m-am spalat, m-am bandajat si am continuat.

Din punct de vedere al manei la rosii, luna iulie este cea mai grea, insa odata ce am ajuns in august, am stiut ca gata, am scapat de belea si ca pot sa trag deja concluzii. Concluzia a fost ca si in solar si afara , afara cu mai multe frunze innegrite, la fel si roade mai multe pierdute, rosiile au dat totusi rod suficient pentru consumul propriu. Solutiile chimice sunt numai o inventie facuta pentru cei ce doresc sa comercializeze , sa nu aiba pierderi si sa castige bani (cu orice pret).

Si in octombrie anul asta noi mai avem inca rosii. Nu toate au rezistat si au rodit pana acum, cele mai rezistente sunt cele cu fructele lunguiete, San Marzano rosii si asemanator portocalii. De ele aproape ca inca nici nu ne-am atins, am lasat mai la urma soiul lor pentru ca rezista mai bine conditiilor de vreme racoroasa, nefiind foarte suculente.

S-au copt tarziu, dar au si disparut repede :), pentru ca au fost foarte bune , dar si putine, rosiile pe care le-am primit de la Banca de gene din Suceava , soi de rosii mari de la un tip din Neamt. Mai comandasem si cumparasem si inainte de la el niste rosii pe care  le fotografiase si le prezenta pe siteul lui ca fiind foarte mari. Din ce mi-a trimis el atunci, rosii mari intr-adevar,  am pus vreo doi ani la rand in gradina, insa mi se parea ca nu prea semana cu cele fotografiate de el si  puse  pe site .

Anul trecut, Banca de gene mi-a trimis un soi de rosii  sub denumirea de ”rosii mari” si atat, ca sursa provenind tot de la el. De data asta, altfel au aratat in gradina  decat ce imi trimisese mie, semn ca omul are mai multe soiuri de rosii si le cam amesteca semintele sau le boteaza pe toate dupa gabarit fara deosebire intre ele.

Ceva asemanator am intalnit si in alta parte, poze cu rosii mari, in forma de inima, de culoare rosu-spre roz, numite tomate-inima-de-bivol.Cele de mai jos sunt ale mele din semintele primite de la banca de gene si sunt probabil soiul de rosii inima de bivol 🙂 : 

In afara de salatele cu rosii si de suc de rosii , am mai folosit anul asta rosiile la supa-crema , rosii uscate, cu care deocamdata nu stiu ce voi face sau cum le vom putea folosi peste iarna , dar le-am mai preparat si dupa o reteta gasita demult in revista…

…o fi mai existand (?), sper ca da ca mie imi placea modul de prezentare si retetele alese de ei, ”Secretele bucatariei”,

o reteta cu rosii calite adaugate peste un strat subtire de mamaliga cu cascaval ras si usturoi . Mie mi-a placut intotdeauna mamaliga cu branza, cu unt, cu rosii, cu diverse combinatii , dar in ultimul timp (ani) ,am mancat mai rar, ca mamaliga ingrasa si eu deja am adaugat in…probabil  ultima luna de vara,  cateva kilograme pe care deja incep sa le simt ca le car in plus :). Cred ca de vina e si consumul necontrolat de inghetata :).


.

 

20 Septembrie 2014

Rosia piersicie

Filed under: legume si fructe, mediu, Noutati, tomate — Etichete:, , — Mihaela C.P. @ 10:55 pm

Postarile mele cu si despre rosii sunt mai mult pentru cei care indragesc ca ocupatie , cultivarea rosiilor. Desi cu totii sau cei mai multi dintre noi suntem consumatori de rosii, de tomate, presupun ca nu toti sunt interesati si de soiurile diverse de rosii sau cum sunt ele crescute , dupa diverse metode, in solarii sau gradini.

Pe mine inainte sa incep sa ma ocup cu cresterea acestor plante, nu ma interesa deloc, ba chiar cred ca mi se parea caraghios ca unora sa le placa asa ceva , gradinaritul sau cultura tomatelor.

Odata ce am prins ”microbul” insa, am tot adunat , am cumparat de la unul sau altul, in ultima vreme de pe net, diverse soiuri. Tot mai multe, prea multe chiar, asa incat in vara asta am inceput sa fac in gand o selectie a lor si sa aleg soiuri care imi plac, care mi-au lasat o impresie buna si pentru viitor pentru a le creste in gradina mea.

Iar dintre soiurile pe care in vara asta le-am incercat pentru prima data , soi de rosii care mi-a lasat o impresie placuta din punct de vedere al aspectului si al productiei bune obtinute de la el, dar nu teribila ca gust, mi s-au parut cam apatoase , lipsite de dulceata , zemoso-samantoase, nu carnoase, ei bine printre aceste soiuri nou incercate , a fost si , iat-o, rosia-piersicuta, Wapsipinicon peach. Datorita acestui aspect al lor nici nu le-am prea cules de pe fir, stau agatate acolo asteptand sa fie adunate, parca nici nu au cazut, nu mai stiu, am trecut chiar azi pe langa ele , dar nu le-am dat atentie.

Dar cred ca le voi mai cultiva si pe viitor, sunt o pata de alta culoare in gradina , inveselesc locul in care cresc.




Sunt frumoase si harnice , produc rod bogat  si   au culoare luminoasa .Ca dimensiune, sunt dintre rosiile mici, perfect rotunde insa nu cresc mari, nici cat cele cireasa , apropiate ca marime de OSU Blue despre care cu putin timp in urma am vorbit aici.

Li se spune piersici printre suratele lor tomate, datorita pufului cu care este acoperita coaja lor. Am fotografiat si va arat mai jos  vazute de aproape o tomata piersica si o alta rosie , ca sa vedeti diferenta de puf intre ele. Tomata piersicuta insa nu are puful nesuferit si scarpinacios al unei pierisici -fruct, din cele care cresc in pomi. Puful ei nu prea se simte la pipait si se curata mult mai usor decat al fructelor piersici din pomi :).

A inceput sa ploua. Neasteptat, nu vazusem nicio ploaie anuntata de astazi in zona noastra, abia de luni ma asteptam la ploaie si apoi si frig . Toamna asta… 

 

Older Posts »

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.