Lectura de Craciun

Nu am mai interactionat cu pasionatii de gradini si eventual de blog si comentat pe blog de ceva vreme. Fata  de ritmul in care faceam asta inainte, mi se pare ca a trecut mult timp.

Dar am avut motive sa nu mai petrec atat de mult timp (cat era necesar ca sa scriu, sa potrivesc pozele la o marime acceptabila si apoi sa le incarc online) la calculator, am incercat sa imi menajez oasele si articulatiile si spatele carora nu le prinde tocmai bine statul pe scaun si eventual pozitia de stat pe scaun pentru scris la calculator. Nu degeaba am avut retinerea asta , desigur, am primit niste ”bipuri incurajatoare” in sensul asta. Ca de cand cu internetul wi-fi , nah, stiu si eu ce e aia (sau banuiesc, ca  un utilizator simplu si nepriceput altfel), as fi putut sa imi iau laptopul in brate si sa stau mai comod decat pe scaun, pe fotoliu, pat sau alte variante, insa am ales pauza totala.

Acum date fiind aceste conditii am ajuns la concluzia ca intrucat imi place sa fac fotografii in natura si o voi mai face si in continuare, voi mai iesi si cu ele pe net, probabil, insa asa cum am vazut ca fac altii, poze si nu vorbe :).Eu imi cam insoteam fotografiile si de cate o descriere sau motivatie sau o poveste scurta legata de ele. Asa incat si blogul fiind botezat ”Eu si gradina”, ajungeam sa scriu si  despre mine, toate filtrate prin prisma vederii mele despre gradina si uneori mai dadeam si din casa, cum se zice, din viata mea. Mai postam si cate o melodie, in acord cu starea mea de spirit, uneori mai greseam interpretarea textului in limba straina, astfel incat No me ames care inseamna nu ma iubi , eu am interpretat ca fiind Nu ma iubesti. Asta oricum a fost demult, candva. Mai tarziu a venit si confirmarea, dar intuitia (feminina-o intuitie,doua intuitii) imi spunea din timp asta. 🙂 (e ceva de ras in  asta?  doar nu o sa ma apuc de plans in public, na!)

Atunci cand scriam cate un text, incercam sa il fac cat se poate de scurt pentru ca din experienta mea, stiu ca pe bloguri adeseori nu am rabdare sa citesc tot ce ii trece prin cap altuia, asa incat nici acum nu o sa ma intind prea mult cu vorba ca sa nu scriu mult, prost si in zadar, ca oricum nu ma citeste nimenea 😛 . De fapt ce fac, ce am facut, a fost doar pentru mine si placerea mea, ca la tv cum se zice cu telecomanda, cui nu ii place, sa treaca mai departe.

Pe scurt, cum v-ati petrecut Craciunul? Alaturi de cei dragi, sper pentru fiecare dintre voi. Pentru ca stiu ca asta conteaza foarte mult, in zilele de sarbatoare sa fii alaturi de cei la care tii , cred ca cu asta vom ramane in cele din urma si nu cu cluburi, petreceri si distractii  pe care eu personal nu dau doi bani, ci sa aveti aproape pe oamenii pe care ii iubiti si care va iubesc  ,chiar daca uneori nu prea stim  sa ne spunem asta, e singurul lucru care in final conteaza, e cea mai mare bucurie si un gest  de apreciere reciproca.

Pentru mine zilele de sfarsit de an inseamna si odihna, vacanta, timp liber pentru mine .Inainte de a incepe vacanta, am inceput sa citesc online o parte din carte , pe atunci nu stiam cat, ulterior am vazut ca era jumatate din volumul intai al romanului Fluturi , despre care auzisem de ceva timp dar am fost descurajata de numarul mic de stele cu care era evaluat  pe un site care facea aprecieri cu privire la carti, cele bune erau de cinci stele, cele mai putin bune de 1, 2, 3, 4 stele. Intr-adevar cartea este un fel de best seller, scrisa accesibil , cu un subiect care te indeamna sa nu o lasi din mana . Nu vreau sa critic in niciun fel cartea, actiunea ei incepe si se sfarseste de Craciun asa incat s-a potrivit cu perioada in care eu am citit-o.

Dupa ea am reluat si alte carti incepute si neterminate,una dintre ele mi-a fost adusa si recomandata prin vara, am inceput-o intr-un weekend de la sfarsitul unei saptamani aglomerate in lucrari, in care capul imi vajaia si in care am cautat  sa evadez prin ea in alta lume, insa in scurt timp am abandonat-o , desi imi placea. E vorba de Fiul cel bun scrisa de Pascal Bruckner. Pentru ca este iarna si aflu ca in curand va veni frig si zapada, va citez un  paragraf din carte, care pe mine m-a impacat putin cu zapada, pe care numai cand eram copil am suportat-o, cred ca niciodata nu am iubit-o, ba inca am ajuns la un moment dat sa imi doresc sa nu mai stiu de ea.Dar de nevoie, cu natura e musai sa faci pace.

Iata : ”Rimbaud blestema iarna ca fiind anotimpul confortului. Exact din acest motiv imi e mie draga.Imi plac micile sate adunate in jurul unei biserici, al unui torent care murmura inviorator , casele din lemn cu tavane joase , cu mobile curate si frumos mirositoare , cu paturi incastrate , acoperite cu un puf alb dens, care il asteapta pe calator.Fiecare incapere respira imbelsugare si simplitate, fiecare ungher pare un loc plin cu bunastare. Si zapada cazand inseamna pentru mine intimitate, fiindca aduna oamenii, fiindca se adreseaza , in strafundurile fiintei noastre , indragostitului rebegit de frig, sedentarului. Contrar ploii, care urmeaza stupid legile gravitatiei, zapada coboara cu noblete, mangaie marginile acoperisurilor, admite sa se lase pe o perna deja pregatita de fulgii de mai inainte. Ea vatuieste zgomotele, ne ascunde uratenia, da un sentiment de imobilitate de parca, dupa ce a consimtit sa cada, urca usor de la pamant spre ceruri. Nu e rece, incalzeste inimile si se preface in agent subtil al dorintei ”.

 

 

 

 

 

Inima de piatra

Am o inima de piatra  :

Si n-o dau la nimeni .

Colectionara de bolovani cum sunt (uneori, cand gasesc cate o piatra care imi atrage atentia) , sunt foarte incantata de gaselnita asta, rasarita din pamant din iarba verde, in gradina mea, iar acum mutata in casa . Am gasit-o saptamana trecuta, in timp  ce pregateam locul de iernat al catorva bulbi de lalele . Tot atunci am avut si o experienta tare ciudata, care m-a facut sa nu mai umblu cu mainile goale (macar o vreme, pana voi mai uita intamplarea), asa cum obisnuiam si cum imi si placea , la gradina. Mai exact, tot rascolind pamantul cu mana, am simtit o data o intepatura (cam ca de ac de albina, mi s-a parut mie atunci) si am strigat scurt  ”au” . M-am uitat imediat in palma , cand ce sa vad? O fractiune de secunda , pana m-am dumirit , am fost chiar tulburata, nu mi-a venit sa cred ca s-a agatat din pamant de pielea mea o  urechelnita. Urate mi-au fost intotdeuna urechelnitele astea! Pana atunci nici habar nu aveam ca ele pot intepa .

Intepatura nu a avut nicio urmare, am scos aratarea din pielea mea, am venit  in casa , am spalat locul afectat si am cautat pe net sa vad ce pot gasi despre intepatura urechelnitei . M-am linistit afland ca nu are venin si nu transmite niciun alt germen decat eventual germenii ce se pot lua in urma oricarei intepaturi sau zgarieturi obisnuite. Locul intepaturii s-a vindecat in una-doua zile, fara sa ramane vreun semn .

Rosia piersicie

Postarile mele cu si despre rosii sunt mai mult pentru cei care indragesc ca ocupatie , cultivarea rosiilor. Desi cu totii sau cei mai multi dintre noi suntem consumatori de rosii, de tomate, presupun ca nu toti sunt interesati si de soiurile diverse de rosii sau cum sunt ele crescute , dupa diverse metode, in solarii sau gradini.

Pe mine inainte sa incep sa ma ocup cu cresterea acestor plante, nu ma interesa deloc, ba chiar cred ca mi se parea caraghios ca unora sa le placa asa ceva , gradinaritul sau cultura tomatelor.

Odata ce am prins ”microbul” insa, am tot adunat , am cumparat de la unul sau altul, in ultima vreme de pe net, diverse soiuri. Tot mai multe, prea multe chiar, asa incat in vara asta am inceput sa fac in gand o selectie a lor si sa aleg soiuri care imi plac, care mi-au lasat o impresie buna si pentru viitor pentru a le creste in gradina mea.

Iar dintre soiurile pe care in vara asta le-am incercat pentru prima data , soi de rosii care mi-a lasat o impresie placuta din punct de vedere al aspectului si al productiei bune obtinute de la el, dar nu teribila ca gust, mi s-au parut cam apatoase , lipsite de dulceata , zemoso-samantoase, nu carnoase, ei bine printre aceste soiuri nou incercate , a fost si , iat-o, rosia-piersicuta, Wapsipinicon peach. Datorita acestui aspect al lor nici nu le-am prea cules de pe fir, stau agatate acolo asteptand sa fie adunate, parca nici nu au cazut, nu mai stiu, am trecut chiar azi pe langa ele , dar nu le-am dat atentie.

Dar cred ca le voi mai cultiva si pe viitor, sunt o pata de alta culoare in gradina , inveselesc locul in care cresc.

Sunt frumoase si harnice , produc rod bogat  si   au culoare luminoasa .Ca dimensiune, sunt dintre rosiile mici, perfect rotunde insa nu cresc mari, nici cat cele cireasa , apropiate ca marime de OSU Blue despre care cu putin timp in urma am vorbit aici.

Li se spune piersici printre suratele lor tomate, datorita pufului cu care este acoperita coaja lor. Am fotografiat si va arat mai jos  vazute de aproape o tomata piersica si o alta rosie , ca sa vedeti diferenta de puf intre ele. Tomata piersicuta insa nu are puful nesuferit si scarpinacios al unei pierisici -fruct, din cele care cresc in pomi. Puful ei nu prea se simte la pipait si se curata mult mai usor decat al fructelor piersici din pomi :).

A inceput sa ploua. Neasteptat, nu vazusem nicio ploaie anuntata de astazi in zona noastra, abia de luni ma asteptam la ploaie si apoi si frig . Toamna asta… 

–

 

Perseide

Ati privit luna in ziua in care era mai aproape de Terra si in care parea, zice-se, desi eu n-am obsevat asta, mai mare decat in alte nopti?

I-am aruncat si eu de cateva ori in noaptea cu pricina, cate-o privire. Mi s-a parut cam prea luminoasa, mai mult alba decat portocalie, asa cum este atunci cand se vede plina, rotunda, mare si …frumoasa :). Dar nu m–a impresionat de data asta, ca alta data .

Mi-am propus insa, ca pana in 24 august cand zice ca pe cerul noptii se vor putea vedea Perseidele, ploaie prolifica de meteori , ce poate fi urmarita in vara  fiecarui an , ajungand la apogeu in jurul datei de 14 august, cand rata meteorilor poate atinge chiar 60 pe ora, sa imi fac timp si sa vad si eu cum se intampla asta .

Cum  am avut zi libera pe 15 august, in noaptea de 14 , ochii mei au fost indreptati catre cerul noptii.

Si am vazut , mai bine spus am zarit cateva, ca apareau in diverse locuri pe cer , cand si cand doar cate una,  nu in grupuri de stele cazatoare , iar eu observam numai miscarea rapida, cum o zbughea cate o luminita de la locul ei de pe cer si se ascundea dupa o scurta linie curba descrisa de traiectoria ce ramanea in urma ei. Daca as fi fost mai bine pregatita, adica daca as fi avut la indemana si o patura sau ceva cu care sa ma acopar, pe masura ce noaptea devenea tot mai racoroasa, poate as  fi ramas mai multtimp cu ochii scrutand cu atentie cerul, cu atat de multa atentie incat la un moment dat ii simteam bulbucati, gata sa sara si ei din orbite.

Cat am stat cu ochii pe cer am putut remarca cat de multa miscare  se petrece pe cer si se vede mai bine in noptile senine. Avioane…cu zecile treceau. Ei, da? Da, multe, nu le-am numarat, dar am vazut mai multe decat stele cazatoare, iar stele am numarat cinci sau sase (de una nu am fost foarte sigura). Apoi luminite aprinse plimbandu-se incet cu viteza constanta, probabil asa cum au mai spus altii alta data, sateliti , si din ei vreo cativa. OZN-uri nu am identificat. Nici fapturi de pe alta planeta nu mi s-au aratat . Dar pot sa spun cu ocazia asta ca pana nici cerul nu mai e cum era candva :).

Iar in noaptea asta, desi nu stiu daca voi mai avea acelasi cer senin de cu o noapte-n urma, pentru ca inainte de a apune soarele era populat de norisori, as mai incerca sa imi mai indrept iara privirea spre cer. E atat de multa liniste noaptea, dupa ce multi se retrag in casele lor  !

Si e atat de placut sa stai afara,  macar ca sa ascult cantecul greierilor , pe care ii aud ca au si inceput nocturna lor  deja. Cat pentru o privire, un tril , doua de greieri , un sfert de ora si tot ar merita . Mini vacanta mea :).

Noapte placuta !

 

Boboci exotici

In perioada de repaus a plantelor, din anotimpul rece, de cand le aduc inauntru , toamna tarziu, in pragul caderii brumei si pana in zilele calde de primavara, in care si noptile temperatura este pozitiva ,  le dau apa plantelor cam o data pe saptamana, in functie de incaperea in  care le tin si de cerintele lor. De exemplu, cactusilor nu le dau apa nici atat, ci mult mai rar, o data pe luna sau mai bine zis cand imi aduc aminte si imi fac si timp pentru asta.

Cand le dau apa, adeseori nici nu le prea privesc cu interes; stiu ca sunt niste crengi cu frunze adeseori uscate , fara flori, asa ca nu imi dau motive sa zabovesc langa ele prea mult si admirativ.

Insa intr-una din zilele trecute, intr-o zi  de weekend, zi de alimentare cu apa pentru flori, nu stiu cum de mi-a atras atentia ceva :boboci albi , destul de multi fata de anul trecut la una dintre plante, care mai e sau ar trebui sa fie si roditoare.

Insa exotica fiind, o tin in ghiveci, ca desi in locurile in care ii este bine ei, plantei, ii place si putina racoare, temperaturile negative din anotimpul rece de la noi nu ii fac bine.

M-am bucurat, oarecum. Spun numai ”oarecum” pentru ca bobocii ei mi-au  dat de gandit. Daca i s-ar deschide cata vreme e numai in interior, nu ar fi vizitati de albinele polenizatoare si nu ar lega rod. Si atunci , sa ma bucur, sa ma ingrijorez?

Inca imi fac planuri; sunt cu ochii pe ea si pe evolutia temperaturii de afara. Daca i se vor deschide bobocii prea devreme, inainte de a ajunge la noptile cu temperaturi pozitive, suportabile, va trebui  sa ma plimb cu ghiveciul in brate: ziua afara, noaptea inauntru …si nu e prea usor :).

Daca insa bobocii vor mai avea putintica rabdare, cam o luna si ceva , atunci rasuflu usurata, ca macar ajungem la un liman . Desi si mai  departe ar putea aparea probleme sa nu tina fructele, cum am mai patit si altcandva, in alti ani.

E vorba despre un mic arbust de lamai.

Pe care l-am luat in urma cu ceva ani cu cateva fructe pe el si in sezonul urmator, a facut din nou, la noi acasa de la flori la fructe , tot ce trebuia. Insa dupa aceea nu a mai vrut sa faca fructe. Facea boboci, apoi flori, uneori vedeam si lamaile mici , dar in scurt timp le pierdea.

Iar anul asta, de bucurie ca l-am vazut imbobocit , m-am laudat cu el si cand sa ii prezint realizarea, mai vad ceva. Alta bucurie, pe care mi-a facut-o el, lamaiul , si pe care eu, preocupata tot de altceva de cate ori treceam pe langa el, nu o vazusem: avea si o lamaita.

Mica, dar la ce tratament restrictiv l-am tinut, cu apa putina si niciun alt tip de hrana (ca eu nu pun lamaiului ingrasamant chimic, am zis ca daca e de la mine din curte, macar atat sa stiu, ca nu e indopat), s-a descurcat uimitor. Deci de asta toamna o lamaita s-a prins si a rezistat pana acum. O  sa consum din ea, tot, tot , numai codita o sa o arunc de la ea. Si sper sa mai faca si altele chiar de anul asta.

Sa va fie bine! Si doamnelor, fetelor, la multi ani!

Flori…de gheata

De dimineata m-am trezit in plina iarna sub o perdea grea de albe  flori, asternute afara , cazute pesemne din nori .

Florile iernii, la fel de fragile si trecatoare (curand , eu sper) ca si florile primaverii din pomi , dar taioase si reci .

Mi s-au asternut inainte ,  la picioare,  ca un covor ,  si s-au agatat ca niste coronite de diamante subtiri, dantelate de  toate ramurile si ramurelele oricat de groase ori subtiri ale    copacilor pe sub care treceam  sau arbustilor iesiti in calea mea , care spre marea mea mirare pareau sa le fi  imbratisat si primit fara impotrivire. 

Aproape ca imi vine sa cred ca ramurile se bucura de stratul inghetat , care  le curata de cine stie ce mancatori sau daunatori nepoftiti .

Mai jos , niste muguri dorminzi de gutui japonez, astaptand cu rabdare alte vremi. Daca sunt taiate acum si puse in casa intr-o vaza cu apa, in scurt timp ramurile se vor acoperi de florile roz (adevarate , de data asta, nu de gheata)  ale gutuiului japonez, chanomeles japonica .

Si o pisica  rezistenta la frig, care nu se plange ca sta si zi si noapte afara, in zapada .

Pana acum eu nu am auzit-o sa se fi  vaitat nici de foame, nici de vreme; poate…cand va rugini si va incepe sa mai scartaie pe la incheieturi 🙂 :

Nu-mi place iarna , ca vreme  : rece , urata, rea.

Dar imi place ca imi da un lung ragaz de stat in casa, multe , prea multe chiar ore in sir , timp de facut planuri pentru gradina de la anul si un mult asteptat peste an concediu de sarbatori :).

Zi de sarbatoare (legala)

N-am avut niciun plan pentru cum sa-mi petrec ziua de astazi, zi libera .Nu a fost nici sambata, nici duminica, ci 15 august, in mijlocul saptamanii o zi declarata sarbatoare legala. De obicei in zilele libere de la sfarsit de saptamana nici nu trebuie sa imi fac vreun plan, pentru ca e lucru stiut, sambata e zi de de toate, daca s-ar putea.Imi fac atatea planuri pentru zilele de sambata: sa spal, sa calc, sa fac diverse prin gradina , in functie de anotimp. De regula nu reusesc sa fac nici jumatate din lucrurile pe care mi le propun, dar oricum, sambata e zi plina. Apoi duminica sunt programate activitati mai lejere , cum ar fi cumparaturile, pentru care nu reusesc sa imi fac timp in cursul saptamanii, pentru ca zilele sunt foarte scurte si eu nu sunt un bun manager al timpului liber care imi apartine.

Azi fiind sarbatoare mare, n-am programat nicio activitate muncitoreasca. De iesit in oras nu am avut niciun chef, asa ca inainte de pranz cu putin, am vazut soare printre nori afara si mi-am propus sa ies in curte, sa ma relaxez.Mi-am luat o carte si m-am asezat la umbra visinului  (despre care v-am mai vorbit), cu gand sa stau , sa citesc. Dar nu dupa mult timp am inghetat. Mi-era atat de frig incat mi-am luat cartea si m-am dus in casa, m-am bagat sub plapuma, sa ma incalzesc putin.

Mai tarziu, iar.Am repetat figura cu cartea , umbra visinului, dar asezata partial si in soare. Norii de pe cer dupa pranz se mai raspandisera, asa incat s-a mai imblanzit vremea, s-a incalzit frumos si am putut chiar sa stau si la soare, prima data anul asta in care am facut un pic de plaja in mod voit. De mult timp nu mai statusem la soare, nu imi mai place, nu mai am stare sa ma asez intr-un loc si sa stau  ca pestele pe plita  intinsa, astaptand sa ma colorez . Azi, insa, nu stiu prin ce minune, poate si de la frigul pe care il simtisem cu putin timp inainte, am reusit sa prind un pic de culoare , partial -pe maini, pe fata, pe picioare- cate o dunga roza pe fiecare , atat cat mi-a permis rochia de bumbac pe care o purtam , sa ma expun la soare.

Cat am stat afara, in curte, m-am simtit ca in vacanta. Cam scurta, e drept, dar am reusit sa ma relaxez, ba am citit, ba am urmarit in pom grupurile de vrabii cum comunicau intre ele si am incercat sa ghicesc ce se intampla. La inceput mi s-a parut ca ar fi vorba de un cuplu de vrabii, pe care ii vedeam ca se ciugulesc pe cioc si am crezut ca ar putea fi doi pupaciosi. Dar apoi am vazut ca una din vrabiute , aparent de aceeasi marime cu celelalte, se scutura din cand in cand, stand pe o creanga si alta venea, isi apropiau ciocurile si …parea ca ar face schimb de ceva; poate seminte, graunte (luate din tava gainilor mele, de unde altundeva 🙂 ). Aceeasi vrabiuta se mai scutura si mai venea inca o data, o alta, diferita de cea dinainte si la fel faceau schimbul cioc in cioc, astfel incat am dedus ca vrabiuta care se scutura poate sa fi fost pui, sa nu fi avut un echilibru foarte bun si alte vrabii din grup veneau sa o hraneasca. Nu am avut aparatul de fotografiat la mine si mi-a parut rau, ca am pierdut atat figurile dintre vrabiute, cat si un zbor jucaus al unui grup de doi fluturi care probabil se curtau . Facusem eu cateva poze inainte, atunci cand am stat si am si inghetat un pic, insa asa se intampla, cand am aparatul cu mine, nu am mare lucru de fotografiat, cand apare insa ceva frumos fie nu am aparatul la mine, fie mi se termina bateriile.

Au mai luat parte la inactiune alaturi de mine :

-Țili, langa vrejul de fasole la galeata …

-Pepito, somnorosul pe unde apuca…

– Ricky -under cover (sub acoperire) …ăăă, pardon, under the table (sub masa)…

– si iarba verde de acasa …

Stralucea atat de frumos in soare, incat am zis sa incerc sa o pastrez in amintire pentru la iarna cand nu vom mai avea nici soare, nici iarba verde , frumoasa, stralucitoare .

Vara , cald, soare

Ce frumoasa este viata, cand afara este vara!

Cam asta ar fi deviza mea. Eu sunt o iubitoare a verii, a caldurii , cand poti sa umbli in fiecare zi imbracat lejer, intr-un tricou sau camasuta subtire, pe care le poti , ba e chiar musai sa le schimbi de cateva ori pe zi.Cand te trezesti dimineata si   inainte de a pleca de acasa faci un dus rece , racoritor .Cand mananci te miri ce peste zi, dar neaparat si o inghetata sau …ah, ce vremuri erau alea cand beam granita! S-o fi mai gasind acum granita? Adica un fel de suc de fructe, care desigur ca nu putea fi tocmai de fructe, ci de coloranti si aromanti , plin cu gheata taiata in cuburi si aschii multe, de iti ingheta gura cu totul atunci cand o beai si de baut se servea musai cu paiul. Imi placea mult granita, mai ales cea de grepfruit , dar asta pe vremea cand eram studenta , in anii imediat urmatori evenimentului care ne-a schimbat traiectoria vietii,  petrecut in 1989.

In vara anului asta chiar am simtit vara.Fata de ultimii ani, cand vara venea tarziu, anul trecut de exemplu caldura a venit pe la jumatatea lunii iulie si a stat cam o luna, ca apoi a venit toamna, chiar daca a fost ea calda, a fost caldura ca de toamna.Si cam la fel fusese si cu inca un an in urma si cam in ultimii ani tot asa.Si imi aminteam cu jind de verile din jurul anului 2000 , cand chiar incepusem sa cred ca temperatura globala ar fi crescut si ca la noi, asa cum se zvonea prin presa , ar fi putut sa se modifice anotimpurile, astfel incat iarna sa ramana numai o toamna lunga si nu foarte rece,  asa cum se intampla la vecinii nostri aflati cu cateva sute de kilometrii mai la sud, grecii sau cipriotii. Dar mi-a trecut repede bucuria si speranta ca s-ar putea asta intampla si la noi, cand au revenit in forta cateva ierni lungi si incarcate de zapada.

Pana in vara asta, cand m-am bucurat iar de caldura si zile insorite toata, toata vara.Prea putine au fost cu ploi ,iar de  frig nu prea imi aduc aminte pe timp de vara.

Azi insa cred ca a fost, inca mai este, cea mai calda zi din an. Am vazut eu la servici ca apareau oameni care spuneau ca la noi este atat de bine inauntru si ca afara e teribil de cald, dar mi-am spus ca asa se intampla mereu la noi, oamenilor le place sa se vaite si de cald, cand e cald si de frig , cand e frig. Eu de cald nu o sa ma vait niciodata. Cred. Cel putin nu pe la noi, la poalele muntelui, unde nu va fi niciodata o caldura molesitoare, ca in capitala. Acolo o fi mai traind acum cineva? Da, cred ca da, noroc cu  aerul  conditionat .

Azi dupa amiaza, am iesit pe la vreo cinci din casa sa mai admir gradina, pe Țili, pasarile, sa vorbesc cu cateii nostri .Insa am simtit aproape instantaneu pe spate cum izvorau rauri de apa din mine, ceea ce m-a facut sa zic ca da, astazi e teribil de cald. Dar e si bine. Vreme de scaldat in mare , mare limpede, curata, albastra, calma… asa e Mediterana. Aparent curata , ca e destul de poluata, asa ca mai bine stau acasa. 🙂 Plus ca acolo poate oricand sa izbucneasca vulcani , sa spulbere tarm uri intregi, pe altele sa le inunde de apa, stau acasa.

Pe inserat, aseara , diverse familii ieseau la plimbare, la aer curat,  pe sub desisul racoros al frunzelor  :

Familie numeroasa, si se pare ca nu se vor opri aici , ci vor mai urma:

E plina tufa de hibiscus de gandaceala rosie, parca sub numele de  gandacii domnului ii stiam eu . La racorirea catorva am mai contribuit si eu dupa fotografie cand le-am dat apa multa sa bea. Nu stiu daca sunt foarte daunatori, sper sa nu se apuce sa imi manance gradina !

La cules de primavara

Primavara pluteste in aer .

Albinele o adulmeca lacome de zbor in libertate printre undele nevazute  si numai de ele stiute ale mirosului florilor care le trage ca un magnet catre cupele pline cu polen proaspat .Ce credeti? Ca numai noi ne-am dorit venirea  primaverii? Ganditi-va la micile albine inchise (cam ca noi) in cutiile de lemn, cele care le aveau, ca or fi fost si albine vagaboande cazate pe sub stresinile magaziilor sau in scorbura vreunui copac , cele domestice hranite care cu papa mai buna, de la oamenii darnici care le lasa si lor rezerva de miere peste iarna , care cu zahar , insa cele libere si ale nimanui hranite la fel ca si fiintele domnului cu ce au strans din vara care a trecut (adica cu miere ascunsa de ele si doar pentru ele, miere de padure, proteica, buna).

Oricum primavara a fost si de ele asteptata pentru bunatatile pline de vitamine si proaspete , dulci , pentru miscarea in libertate si pentru razele mangaietoare ale soarelui .

Dar a venit, parfumul innebunitor se face deja simtit . Vreme de cules polen, vreme de cules din aer primavara.

”-Ma vedeti cum vin intinsa catre floare, in zbor? Sa ajung eu primaa!”

”-Acum ca am ajuns, am apucat, nu ma mai deranja!

De fapt, nici nu imi pasa ce faci, eu sunt o albinuta ocupata la cules.Tu…treaba ta !”  🙂

Ca si recolta e destula :

Florile cornului s-au deschis azi prima zi. Sunt atat de frumoase! Dar mai mici .

Aici sipisica a iesit sa adulmece primavara :

Si parca numai ea? Nimeni nu are stare (in casa). Cum vremea a fost atat de frumoasa si prmavara ne-a invitat pe afara , si trandafirii au fost pusi din ghiveci in pamantul din gradina .Aici e unul dintre ei, dovada :).

Ce fac gainutele pe timpul asta? Care sunt mai norocoase si au acces la verdeata, ciugule iarba  si cand vine sorocul dau fuga la ou. Dar cum se face un ou? Simplu: asezata in cosul cu fân si pazita bine de catre cocoș. Care atunci cand treaba e gata terminata………

….. dă sfoară in țară :

Sa stie lumea si sa ia aminte, ca oul e al lui si al gainutei lui .

”Iaca , vin si eu acuma afara cu mata , cocoselule , că gătarăm cu treaba pe ziua de azi , acum hai de ne-om plimba :”

Primavara….pluteste in aer , o simte toata lumea.

O singura suparare (mare) am. Orasul (si cred ca nu doar al nostru) e ca o capcana de praf pe care nu o putem evita. E prea mult praf , imi intra in gura la fiecare pas, pe fata se depune , in par , in ochi , plamanii probabil sunt inecati in praf . Primarul si cei care se ocupa cu administrarea orasului ne strica primavara .

Covoare nețesute

Toamna ne-a pus la picioare podoabele  de peste vara  ale copacilor  la care, pentru multi dintre ei, cu statura uriasa, altfel nici nu am fi putut ajunge. Multi le privesc cu tristete, ca pe o pierdere a pomilor care daca s-ar putea uita jos, isi inchipuie ca si-ar plange podoaba pierduta.

Si pomii imbatranesc ca si noi .Si o parte dintre ei, daca ar putea , iar eu cred ca ei simt ceva, cumva, ca se exprima intr-un fel pe care noi poate nu il intelegem, probabil ca si-ar privi cu nostalgie caderea frunzelor ca pe incheierea inca unui an din viata verde sau din tinerete. Ori poate ca isi considera caderea frunzelor ca pe o sansa pentru a aduna forte noi, seva noua pentru innoirea din primavara care urmeaza. Caci si pomul, fiinta vie, matura, o fi invatat ca in viata lui exista un ciclu : inmugurire, inflorire, infrunzire, concursul …care a strans in frunzele sale mai mult soare din prag de  toamna si un pic mai tarziu desfrunzire si pregatire de odihna spre iarna.

Mie imi plac toamna covoarele din frunze  .Or fi ele de mai multe feluri, in mai multe culori…mie mi-au iesit in cale cele cateva pe care le-am si fotografiat si pe care le prezint mai jos.

-de gingko biloba:

auriu

-de stejar,

culori calde

-de tei,

culoarea nisipului, la malul marii Negre

-de salcam,  se astern pe jos inca verzi,

clorofila

-de magnolie,

si altele brune

-de visin, ai zice ca au pastrat din culoarea visinelor in ele,

roșcovane

-de cires,

cu razele soarelui

 

Care este de fapt explicatia fenomenului caderii frunzelor:  determinat de modificarea  situatiei climaterice , fie prin reducerea temperaturii insotita de un numar mai mic de ore de lumina a soarelui sau in tari cu climat mai cald prin temperaturi prea ridicate si lipsa umiditatii , copacii  din lipsa elementelor de baza :apa, soare, minerale, intra intr-o stare de letargie vegetativa , care dureaza pana cand soarele devine din nou mai fierbine si  numarul orelor de lumina  de peste zi se mareste -in climatul rece  sau pana cand revine o perioada ploioasa-in climatul cald .

Am gasit o teorie propusa de catre un profesor in urma unor cercetari asupra continutului frunzelor in diferite perioade ,   care spune ca  eliberandu-se de frunze, copacii au posibilitatea sa se elibereze si de substante inutile si toxice pe care le retin in concentratii mai mari in frunze, spre deosebire de tulpina si fructe  , ca o forma  de excretie , substante ce sunt retinute in concentratii mai mari  in perioada de toamna .