Eu si gradina

17 mai 2015

Covor din flori

Presupun ca la toate seriile de copii care absolveau invatamantul primar , cel de patru clase , la sfarsitul scolii, inainte de marea vacanta de vara , cand ne desparteam de tovarasa (sau la unii doamna, depinde de epoca absolvirii) invatatoare, era un obicei ca la ultima oara de clasa alaturi de dumneaei sa o primim cu un covor din petale de flori. Si la voi era asa, nu? Sau poate doar la cate unele clase, in functie de cat de draguta si apreciata de copii si mai ales de parinti fusese invatatoarea sau cat de inspirati parintii in organizarea unui astfel de moment unic si uite ,chiar  de neuitat …

La noi asa s-a intamplat.Parca si revad in minte clasa si cum pe culoarul de la usa de intrare pana la catedra erau pe jos numai flori si petale in multe culori. Si ce incantata de primirea noastra era invatatoarea !…

Si nu ca mi s-ar fi  intamplat si mie intocmai de curand, o sa va arat imediat, dar mi-am adus aminte astazi privind irisii mei albi, abia infloriti de acel moment din scoala primara.

Asta micu din poza s-a nimerit si el pe acolo la momentul nepotrivit , cand eram si eu in zona. Nu cred ca este el cel vinovat de aspectul neasteptat de mine al florii , nici nu caut cuiva vreo vina; poate doar floarea de iris sa fi fost prea grea sau poate vreo harjoneala intre catei sau intre cocosi si gaini , nu stiu care mi-a facut surpriza sa imi ofere din …dupa posibilitatile lor, din florile din propria noastra curte, un covor (mai modest) din petale de flori de iris.

Cum era sa ma supar pe ei? Ei care stiu ca (de cocos vorbesc acum) si-ar da si viata pentru mine, nu ca le-as cere-o , piticul din poza asta este in curtea noastra top model , nu friptura , plus ca e si de neam pitic, n-ar fi bun nici de-o ciulama. :)


-”Dar de ce sunt eu scos țap ispasitor?”(pare ca s-ar cam intreba)

Flori si petale rupte din florile de iris: una de-a dreapta, alta de-a stanga tufei:

De incheiere si fara legatura cu povestea de mai sus, acum e despre altceva : eu nu mi-am semnat fotografiile niciodata, sau aproape deloc. Stiu ca intr-o vreme ma gandeam ca s-ar putea intampla sa fie luate de altiii…dar pana la urma, mi-am zis, ei si ce daca, sa circule ! Mda. Apoi am inceput sa dau de ele pe diverse siteuri: una reclama la legume de vanzare, alta pe tpu , alta chiar pe acasa, site serios ai zice, la care lucreaza oameni calificati din presa. Mda, ce sa-ti spun! Unii se califica sa stea pe scaun la un birou si sa caute pe siteuri informatii , si sa le copy/paste si gata stirea. Insa in unele locuri erau linkuri sau macar scris undeva de unde a fost preluata imaginea. Dar am gasit chiar vineri din nou in alta parte copiate poza de la mine pe siteul uneia zisa taranca nu stiu cum. Daca dati de ea, sa stiti ca e doar o copiatoare, nu gasiti nimic original la ea, nu ca ar fi singura.E oricum la mare moda sa copiezi si sa transmiti mai departe mai ales citate, sfaturi demne de urmat, poze, articole.

4 mai 2015

Buxus cantator/cântător

Filed under: Arbusti, buxus, Pasari — Tags: , — Mihaela C.P. @ 9:52 pm

Nu incantator, ci ati citit bine, avem in curte o tufa de buxus care canta.

E drept ca este o tufa batrana, cu multa experienta, a trecut prin multe vremuri si a scapat teafara de-a lungul regimurilor care pe oamenii din jurul ei i-a afectat. Probabil ca cei care i-au dat viata si si-au inchipuit-o si proiectat-o in minte, au si disparut de ceva timp de pe fata pamantului si pe langa ea s-au tot perindat altii si alti, inarmati cu foarfeci, fierastraie sau masini electrice de tuns gardul viu, cum folosim noi acum pe varfurile ramurilor ei.

Dar ea nu se supara ca e tunsa. Stramb, drept, cum se nimereste, in scurt timp isi revine si creste iar cu mult elan cand simte pe ramurile ei golase  razele de soare si apa invioratoare a ploilor de vara.

Asa incat iat-o acum , a devenit si cantatoare.

Nu canta numai atat de usurel incat sa o poti auzi doar  daca ai vreun al sasele simt dezvoltat si daca stai sa ii asculti sau sa iti imaginezi suieratul vantului pe frunzele ei , ci urla chiar din toti rarunchii , tare, tot mai tare de te doare capatana daca stai prea mult in preajma ei.

Desi de  la departare este numai o simpla tufa mare, bine formata si frumoasa de buxus, pe masura ce te apropii de ea, isi da arama pe fata. Cum se mai zice, valabil si la ea: pe afara -i vopsit gardul (buxusul), inauntru leopardul. Nu tocmai leopardul la noi in curte, ci hai sa ne aruncam putin privirea printr-un gol de frunze si sa vedem cine este inauntru tufei:

Unul sa fie ?!

Aaaaa, voi erati aici cei care cantati? 

Daca ii iau la numarat dupa cozi sau capetele ce  se zaresc,  parca ar fi  cel putin patru cocosei mititei . Si cand se apuca de cantat, zici ca se iau la intrecere cam toti deodata . Eu pot sta cu greu mai multe minute  pe langa ei, in apropierea  tufei de buxus cantatoare. Pentru ca incanta si canta mult prea tare :).

 

 

9 noiembrie 2014

Piata

Filed under: animalute, ardei iuti, exotice, gradina, legume si fructe, Pasari — Tags: , , , , — Mihaela C.P. @ 10:15 pm

Si animalul, ca si copilul, daca il cresti prea rasfatat, se invata rau si si-o ia in cap :).

Asa patiram noi cu gastele (nu sunt olteanca, nici prin arborele meu genealogic nu cred ca ar exista vreun fir apropiat cu regiunea, dar uneori imi place sa ma perfect-simplicesc in vorbire).

Mici si dragalase cum erau, nu doar le-am oferit cea mai buna alimentatie si ingrijire ca sa creasca sanatoase si frumoase , dar le-am oferit si diverse …drepturi si libertati :).Cum ar fi libertatea de a circula prin curte, insa  bine supravegheate , sa nu cumva sa pice victime pisicii sau cainilor dornici de jucarii  vii. Ca mi-au rupt hibiscusul moscheutos , am zis ”nu-i nimic”, poate va creste mai frumos ramificat. Ba am pus ramurica rupta in pamant si a facut radacina, si cu ocazia asta  am aflat si una din metodele lui  de inmultire, adica prin butasi. Deci n-a fost asa rau .

Cand le-am vazut ca se burzuluiesc ele la caini sau pisica si ca ii pun pe fuga, am zis iar: ”nu-i nimic”, e bine ca stiu sa se apere singure.

Dar au ajuns acum mai rau decat cateii. Daca sunt libere prin curte si intra vreun om, de obicei omul se fereste de caine, mai ales daca latra, insa la noi cainii da, latra cand vad pe cineva intrand , dar  gastele  sunt cele care musca. Si pe om.

Sunt mai rele decat cainii, chiar si pe ei i-au  muscat in cateva ocazii.In pozele de mai jos, Ricky prins pe picior gresit (ei, labuta gresita, poftim).

Sambata cum a fost vreme buna, soare si frumos, am zis sa le mai las si pe ele sa mai alerge libere in curte, ca mare lucru, am zis eu, nu ar mai avea acum ce strica. Ba bine ca nu! Daca au cam terminat cu florile, se apucasera de coaja pomilor, de robinetul de la pompa de apa, de cauciucurile de la bicicleta si in cele din urma de casa. De casa in care locuim noi, da, ati citit bine, s-au apucat sa manance polistirenul pus pe peretii casei. Mi s-a parut ca asta le-a intrecut pe toate si cum le-am vazut imediat ce faceau, am dat militaria jos din pod si le-am inchis inapoi in curtea lor. In plus , de cateva zile au liber in gradina destinata cultivarii legumelor peste vara, acum aflata la sfarsit de sezon cu recoltele. Sfarsit care insa mai ofera pe ici -colo cate o mica surpriza, mare bucurie. De exemplu am cules si sambata si duminica zmeura.

Eu si ursul iubim zmeura :).Eu-la nebunie! Si am vazut si albine la zmeura mea, ba odata ma intreceam chiar si cu un barzaune, un albinoi urias , care sa fie mai tare.

Prin urmare cateva bobite de zmeura, doua lufe nu tocmai coapte, pe care inca nu stiu cum va trebui sa le tratez pentru a le transforma  din castraveti in burete natural de baie :), vreo doi ardeiasi iuti (peste recolta deja culeasa) si ….atentie , cad mine!

Nu mine de razboi, ci un soi de castravete , pe numele lui kiwano, cica de la kiwi si banana, ca are gustul asemanator cu al celor doua fructe.

Seamana cu mine,nu cu mine-eu, ci cu minele de teren, nu? Am taiat unul in urma cu cateva saptamani si mie nu prea mi-a placut kiwi-banano asta, dar daca am avut anul asta seminte, le-am pus din curiozitate si ca sa avem si noi ceva nou , mai interesant in gradina . O sa mai incerc inca o data unul, poate de data asta imi va placea.

Am vazut si prin supermarketuri de vanzare, tot pentru curiosi, in numar mic , doar cateva. Desi castravetele asta e destul de roditor, se intinde pe o suprafata mai mare decat eu m-as fi asteptat si la cat produce, ar putea si oferta magazinelor sa fie mai bogata.

Una peste alta, am venit din gradina (inca) aprovizionata ca din piata :).Unii au fost la targ, balci sau cum i-o mai zice, eu am fost in ”piata” din spatele casei.

22 iulie 2014

Bobocii in floare

Filed under: animalute, Pasari — Tags: , , — Mihaela C.P. @ 9:03 pm

Boboacele noastre la varsta de o zi, la  o luna  si in ultima imagine acum la aproape trei luni.

Nu stiu de or fi fete sau or fi baieti, noi le strigam ”fetele”, ca asa speram sa fie majoritatea, iar ele imediat raspund cantand ”ga-ga”.



 

Au crescut de marimea unei gaste adulte  in scurt timp, mai repede decat puii de gaina  .

27 aprilie 2014

Boboci cu puf

Filed under: animalute, Pasari — Tags: , , , — Mihaela C.P. @ 10:17 pm

Intrucat gasca noastra a ramas singurica intre gaini, ca sa nu ii fie mult urat si ca sa mai aiba si ea cu cine schimba o gagaiala (vorba in limbaj de gasca), de mult am tot zis sa ii facem si ei rost de parteneri. Initial eu propusesem sa ii facem rost de oua si ea sa le cloceasca si sa scoata bobocei. Insa nu toata lumea a aprobat ideea mea si in primavara asta am aflat de existenta unui  loc in care poti comanda orice pasaret doresti in ograda proprie si vei avea. Fara pedigree :).

Si asa am facut rost si noi  de bobocei, mici, tare mici . Inca nu i-am prezentat si gastei mari, asteptam sa mai creasca putin ca in cazul in care ii va batea, cum ma astept sa se intample, sa fie un pic mai intariti pe propriile picioare, ca sa se poata cat de cat apara . 

Daca sunt frumosi? Mie tare imi plac :). Au puful verzui-auriu ce straluceste in lumina, fie a soarelui, fie cea de la bec (in poze din pacate nu a iesit stralucirea ei) si s-au si atasat de noi .I-am scos si cate putin afara, in curte sa mai faca miscare, ca altfel ii tinem intr-o cutie cam stramta din carton .Cand s-au vazut afara , si-au deschis micile-de-tot-aripioare si ziceau ca decoleaza, ca isi iau si ei zborul :). Pisica sta cuminte in apropierea lor. I-am spus de cateva ori ca nu are voie sa se apropie si pare sa fi inteles. Iata din ce pozitie ii privea:

Cat despre catei , cei mari, din curte, sunt cuminti, nu se apropie de dragalasii bobocei. Cei mici insa, nu sunt cuminti deloc. Poate si pentru ca i-am obisnuit cu jucarele mici, pentru catei, cam cat de marimea bobocilor nostri de gasca de acum, pe care i-am invatat sa ni le aduca inapoi cand le aruncam si una din placerile lor este sa chitaie jucaria si sa alerge prin curte dupa ea, ca apoi sa ne-o aduca si sa tot repetam de cateva figura, pana cand ei, cateii , obosesc.

In prima poza cu cateii, Pepito imi arata ca ar vrea sa ne jucam . In urmatoarele, cum imi aduce o data si inca o data jucaria .



Pozele cu cateii sunt facute in 23 aprilie anul asta, deci sunt recente. Mai aveam cateva de asta vara in care ii  fotografiasem si cum se duceau  dupa jucarie, nu doar cand o aduce inapoi oricare din ei , insa nu le-am gasit pe acelea.

Revenind la boboceii de gasca, cand ii scoatem afara in plimbare, pe cateii cei mici ii inchidem sa nu se repeada la boboci ca si cum ar fi de jucarie , cam chitaiti cum sunt ei acum ,si sa ii raneasca cumva.

Oricum,  inca multa vreme nu vom lasa bobocii liberi, nesupravegheati dupa ce am avut in urma cu cativa ani o experienta cu alti boboci tot de gasca, pe care la fel, ii lasasem liberi prin curte . La un moment dat o pasare mare, neagra, eu cioara am zis ca era, mama zicea ca uliu, oricum semana cu cioara, de sub ochii nostri a coborat si s-a repezit sa ia un boboc de gasca. Norocul a fost ca era tot libera prin curte in acelasi timp si o curca cu puii ei si a crezut ca ii sunt pusi in pericol puii ei , s-a repezit la pasarea rapitoare , a batut-o bine, incat a ramas pe pamant si am putut sa o indepartam noi, a dus-o cineva  de o aripa undeva,  mai departe de curtea noastra.

21 aprilie 2014

Niste pasari

In urma cu cativa ani, am cocotat pe un suport  , initial mai mic , pe care in scurt timp l-a dovedit , pe rapid crescatoarea Lonicera,  cunoscuta si sub numele de Mana Maicii Domnului . Se intinde repede si face ramuri multe care se impletesc intre ele sau mai bine zis se impleticesc , incat atunci cand suportul initial nu i-a mai fost potrivit si am incercat sa il inlocuim , cu greu am mai fi putut-o indeparta dupa acesta  , mai micut ,  fara sa o ranim sau sa taiem din ea. Asa incat i-am montat o pergola mai inalta si mai  solida pe care sa aiba loc sa se intinda singura  cat o vrea, alaturi de suportul vechi acoperit acum complet de ea . Forma pe care a luat-o acum marea impletitura, ar putea fi asemanata cu o caciula mare, verde, vesnic verde.

La adapostul ei, in desisul de ramurele , anul trecut am observat ca isi facuse cuib o pasare care a clocit si a scos si cel putin un puiut, atat am vazut noi cu siguranta ca ar fi incercat sa isi ia zborul din ea , cu aventurile de rigoare provocate de curiozitatea  pisicii si competitia  dintre ea si catei in descoperirea   noii aparitii ce zburatacea si mai mult cadea in cioc afara din tufa verde .

Si anul asta am vazut la un moment dat miscare. O mierla, as fi zis eu dupa aspect, dar e posibil si sa fie graure si sa confund eu, intr-o dupa amiaza a coborat dintr-un pom la castronul cu apa al cateilor. S-a uitat cu atentie in toate directiile sa nu o atace sau surprinda cineva, a luat cateva inghitituri de apa si apoi s-a urcat pe gard , privind la fel in toate directiile, a coborat apoi jos,  pe pamant si tusti, o vad dintr-o data ca dispare in interior in frunzis .Ea , prevazatoare , se uita sa nu o urmareasca cineva si apoi sa ii strice casuta.

Apoi vad in alta zi cum in desis o pasare intra, statea putin si  iesea. M-am dus si m-am uitat in treacat, si am vazut pe una stand pe cuibar , iar cealalta probabil o sustinea. Una este  mai baltata , cu o pata alba sub cioc este  probabil accea care sta permanent si cloceste , iar alta neagra, o ajuta fie cu hrana , fie supraveghind-o ca sa nu fie atacata pe neasteptate din afara.

Am incercat si ieri si astazi sa fac poze, dar in treacat, fara sa zabovesc prea mult langa cuibul lor si sa le deranjez .Ieri mi-au iesit in poza numai cateva pene negre din coada. Astazi am reusit sa o prind din fata pe cea din cuibar , i se poate vedea si ciocul , de asemenea  i se vad  ochii .

Iar pentru ca a fost Pastele , ”Iepurasul” ne-a adus cadou , din cate un ou , cate un puisor. Niste samburei mici de la …candva gainute de rasa Cochinchina negru pitic. N-o mai fi tocmai ce era initial. Sunt mititele  si nu am sacrificat niciodata din ele, le tinem pentru oua, pentru ca sunt dragute prin curte , dar si pentru ca sunt closti foarte bune. Isi ingrijesc puii pana se fac mari cat ele si apoi raman tot cu ei, o familie , spre deosebire de alte soiuri de gaini care dupa doua-trei saptamani incep sa-si bata puisorii si ii parasesc , ele nu, nu  ii abandoneaza deloc.





 

 

26 ianuarie 2014

Orbitor

Filed under: animalute, copaci, orasul, Pasari, pomi, Viața grădinii, vremea — Tags: , , , , — Mihaela C.P. @ 8:14 pm

In urma cu cateva …zile, nu zic saptamani, se auzea des intrebarea: mai vine anul asta iarna pe la noi? Parea ca lumea ar duce dorul ei .Haha, eu nu, iarna niciodata nu imi va placea, pentru mine ea e muma padurii cea urata si rea :).

Ei , celor ce va era dor de ea, acum uite-o ca a venit, bucurati-va de ea!

Dupa parerea mea as zice ca a venit aproape dupa ceas.In 2013, pe 24 ianuarie la noi pentru prima data ningea si se asternea, ca mai dadusera niste fulguieli usoare si repede trecatoare si pe la inceput de decembrie 2012, dar nu s-ar fi putut numi nisoare si iarna ceea ce ni  se arata, deci pentru prima data pe 24 ianuarie 2013 venise iarna. Si in 2012, desi nu retin data, dar parca vad ca daca as cauta, pe blog as gasi ceva scris despre ea, prima ninsoare , cred ca tot pe la sfarsit de ianuarie se intampla.2012 a fost anul cu februrie deosebit de geros si nins, nins, nins.

Numai ca anul asta fulgii de nea au venit tot pe 24 ianuarie , dar odata cu ei si viscolul si vijelia, astfel ca in prima dimineata cu zapada i-am gasit  lipiti de ger pe ferestre, pe usi, pe peretii verticali ai caselor .

Apoi , dupa ce vantul a stat, au inceput sa se aseze fulgii de nea strat peste strat, peste strat, peste strat  pana cand au ajuns la un nivel destul de inalt. Au blocat ca si in alti ani masinile in parcari, porti si intrari , eh, nu-i bai, abia este mai putin intensa circulatia. Ba inca , as zice ca in mod neasteptat azi multi fricosi au stat ascunsi in case . Spre bucuria mea si a celor putini de pe strazi , care ca si mine probabil traiau senzatia de ”toata lumea e  a mea” , lume ce ni se asternea la picioare imbracata intr-un decor  de poveste.

Desi nu iubesc deloc iarna, in ultimele doua zile fulgii de nea mi-au dat mai multa energie , nu m-a speriat si nu m-a suparat ca alta data zapada, cu hei-rup m-am luat la tranta  cu ea si bineinteles ca ea m-a dat gata, dar nu conteaza cine a invins pe cine, ca ea e natura, mereu prima in orice competitie ne-am crede cu ea .Prima zapada de multe ori mi-a placut, de regula e cam singura data din fiecare an cand am putut  spune asta. Bine insa ca in iarna asta prima zapada se intampla la sfarsit de ianuarie, astfel incat pot eu spera ca nu vom mai avea mult parte de ea. Ca eu deja m-am saturat, ii mai dau termen doua saptamani sa isi faca de cap cum o vrea , apoi incep numaratoarea inversa pentru ea si  vreau sa simt semne de primavara  :).


Peste zi, desi soarele nici nu s-a aratat, albul zapezii era orbitor.

Nu stralucitor, nu sclipea niciun pic, era numai alb, alb curat , neatins , ametitor , era orbitor.De-aia si pisica si-a acoperit ochii cu labuta, sa se fereasca de albul zapezii , alb orbitor.

Pe ici, colo , cate o pata de culoare …



10 noiembrie 2013

Bibiloi si bibilica

Filed under: animalute, Pasari — Tags: , , — Mihaela C.P. @ 2:56 pm

Cateodata vremea deosebit de frumoasa de toamna ne face surprize , dar ne modifica  si planurile. Cum sa fi stiut dinainte ca va fi atat, dar atat de frumos de stat afara, la soare aproape de jumatatea lunii noiembrie?

Asa incat am lasat balta orice altceva imi planificasem pentru ziua de sambata, care probabil ca la toata lumea e ziua de bataie cu privire la muncile casnice , cand ai impresia ca vei avea timp sa indeplinesti liste intregi de planuri si am iesit in curte. Cerul…albastru, senin, fara niciun nor .

Spre bucuria noastra, dar si a tuturor pasarilor din curte, care au primit liber prin toata gradina de cand am cules tot ce mai ramasese nestrans  dupa gerul venit brusc in septembrie. Si cand spun  ”spre bucuria  pasarilor”, vorbesc si despre cele cateva noi venite , pentru care  vremea placuta le face acomodarea mai usoara .Ca una e sa simti ca ai fost adus fara voia ta la Polul Nord/aka Siberia si alta  sa te simti bine primit , cu (macar un strop de) caldura.

Noile venite sunt bibilici-fete. Cel putin eu asa am solicitat crescatorului (adica …”eu”?  eu prin intermediul intermediarului intermediarului, adica mama si unchiul , varul ei, telefonul fara fir, insa dorinta de a avea bibilici -fete a fost a mea). De ce bibilici? Pentru ca din puii de bibi pe care i-am avut noi si crescut de mici, de la varsta de doua-trei zile, majoritatea celor care au supravietuit au fost bibiloi.Am avut si vreo trei bibilici fete insa dintre  ele una a ologit si dupa o vreme am ramas fara ea , alta s-a imbolnavit si s-a prapadit si imi mai ramasese in vara asta o singura bibilica printre bibiloi. Cand de fapt recomandat este sa ai la un bibiloi sau la un cocos mai multe bibilici, respectiv gaini  in proportie cam de 5 pasari femele la un mascul. La noi nu era asa, si in plus pe mine nu pentru reproducere ma intereseaza bibilicile , nici pentru carne, nici de expozitie , ci ca sa avem pentru consum oua de bibilica, care sunt preferatele mele. Asa ca ma gandeam ce o sa ma fac eu daca raman si fara ultima biba supravietuitoare .

Prin urmare a venit timpul sa creasca marisoare bibilicele crescatorului din sursa-sursei , incat sa poata fi deosebite femelele de masculi  si aduse conform comenzii,  numai fete :).

Au implinit o saptamana (parca, ori sa fie doua?) de cand sunt la noi si cum a fost vremea frumoasa , am profitat de ea sa ies la ele si sa facem cunostinta mai bine. Ca in timpul saptamanii nu eu ma ocup de ele, si nu ma vazusera suficient de des incat sa ne si imprietenim :). Asa ca sambata , cu aparatul de fotografiat (de ce   oare? spun imediat) am iesit sa le fac si poze. Poze ca sa studiez bine si sa trag concluzia care e diferenta certa intre bibilica si bibiloi. Multi se intreaba asta si stiu deoarece nimeresc de multe ori pe blogul meu cautand dupa expresii asemanatoare celor ”care este diferenta bibilica-bibiloi”.Ei,  si avand in vedere ca eu numai bibilici am comandat de la crescator, am zis ca am prilejul sa vad bine acum care ar fi diferenta .

Nu a fost deloc usor sa le fac poze, ca nu prea stateau frumos , ca la fotograf , ba si cand le prindeam de aproape , imi mai batea si soarele in fata si ieseau pozele neclare .De speriat de mine, nu s-au speriat , pareau curioase de prezenta mea si a aparatului care clickaia in fata lor , insa  nici foarte incantate nu au fost.

Deosebiri (intre mascul-femela) dupa marimea lor  nu sunt, la forma corpului, nu sunt , la barbite , eu nu am vazut . Si m-am uitat mai bine  la cornul de pe cap , care este echivalentul crestei la gaina-cocos. Observasem de la bibilicile pe care le-am avut anterior ca uneori, insa nu mereu, la bibilici cornul este foarte mic , putin dezvoltat, cum este la ea, singura noastra bibilica ramasa din grupul de pui crescuti de noi (cea din prima poza) :

Baietii in schimb, bibiloii  , au cornul mai bine dezvoltat, mai țuguiat , asa cum se poate vedea in urmatoarele fotografii(a doua, a treia si a patra ).


In afara de bibilica noastra, cu cornul mic , celelalte fete se deosebesc de bibiloi tot prin marimea cornului, care este mai mic la femele, dar as zice eu si prin unghiul mai mare, mai obtuz care se vede format in continuarea ciocului (in urmatoarele doua fotografii, cele aflate in grup de doua si apoi de trei).




In ultima poza este un colaj in care am prins alaturat o poza cu doua bilici si alaturi un bibiloi. Am zis eu ca asa s-ar putea vedea mai bine diferenta.

26 octombrie 2013

Tufanele cu roua diminetii

Uneori, in special primavara spre vara, cand plantele incep sa se intreaca , parca, unele pe altele in deschiderea florilor, nici nu e nevoie sa imi fac planuri dinainte, in special pentru sambata si duminica, ca sa folosesc aparatul de fotografiat. Este aproape de la sine inteles, e un ”must” (nu de-ala stors din struguri, ci englezismul) sa fac loc in program si imortalizarii clipei de frumos din respectivul an a cate uneia sau fiecarei flori.

Acum , insa, se intampla rar. Rar de tot sa mai folosesc aparatul de fotografiat. A, inca ceva. Eu nu (prea) fotografiez oameni. Obiectivul aparatului meu este atintit de regula inspre flori, insecte, animalute. Si cu cine stie ce ocazie, cand mi se cere expres, si asupra oamenilor. Altii decat mine .

Insa astazi de dimineata, dupa ce am avut un schimb de replici, care nu stiu de ce, se intampla deseori sa se transforme in reprosuri, discutii pe un ton ridicat (na, ca mi-ati stricat si dimineata de sambata, desi ma trezisem bine dispusa ), am aflat frumusetea diminetii in roua pe care am vazut-o pe flori.

Nu ma asteptam, desi ar fi trebuit. Insa mi s-au parut atat de frumoase florile cu roua diminetii asupra lor, incat m-am intors in casa, am luat aparatul de fotografiat si am imortalizat frumusetea lor si a acestei dimineti .


Si iarba acoperita de roua stralucea in primele raze de soare ale diminetii .

Doua tufe rotunde de tufanele,  crescute ca doua semisfere,  aveau si ele pe fiecare petala, pe fiecare floare,  broboane de roua invioratoare.

Unul dintre cei cu gura mare a zis ca li se spune si Dumitrite, pentru ca de obicei sunt inflorite de Sfantul Dumitru. Nu am stiut asta pana acum.








Tufanele cu codite mai lungi, care cresc  inalte , nu in forma de glob , albe si galbene , in soarele mai bland al  amiezii :


Cum a fost o zi deosebit de placuta, soare, cald, mi-am petrecut mult timp in gradina si  mi-au atras atentia prin parfum cativa ciorchini de struguri,   care eu am cerut sa imi fie lasati pentru consum , atunci cand a fost vremea culesului strugurilor. M-am apropiat sa imi iau si eu un ciorchine…poate…

Sau mai bine …lasa.

Pe boabele ciorchinilor care nu erau agatati la inaltime, ci se aflau mai jos si ii puteam vedea mai bine, ciuguleau de zor dupa ce in prealabil si intepasera din pielea strugurilor , albine si muste .Ce sa mai iau si eu? Mai bine, fie de mancare insectelor sau poate pasarilor cerului.


Povesteam candva cum au crescut in jurul celor cativa arbusti de hibiscus , dupa scuturarea semintelor, multime de pui ai acestor flori .  Astazi le-a venit randul si lor, unora dintre ei si am curatat locul din preajma altor plante , am smuls puii de hibiscus si probabil maine le voi gasi un alt loc si lor. Mai jos este o poza cu  un manunchi de crengute smulse cu radacina .

Sambata seara si duminica placuta tuturor!

22 iulie 2013

Turturele

Filed under: Pasari, Viața grădinii — Tags: , — Mihaela C.P. @ 5:59 pm

Poze dintr-o duminica innorata, in care iesisem pregatita de fluturi, albine sau alte insecte care dau farmec vietii de vara. Dar cum era urat si parea ca ar sta sa ploua sau macar sa vina toamna, frig, foarte frig pentru o zi de iulie (dar ce mai iulie am avut si noi anul asta, ca eu am tremurat mai mult decat sa simt nevoia sa ma racoresc cu o inghetata ca in alte veri , luni iulie din viata mea), nu am reusit sa prind decat o poveste intre doua turturele. Pozele nu sunt foarte clare , au fost luate de la oarece distanta sa nu sperii pasarile si apoi decupate din ele numai prim planurile cu povestea ce parea a se desfasura. Ce am inteles eu ca s-ar intampla? Ceea ce cred ca ar intelege oricine, as traduce, desi nu sunt specialista in limbajul pasaresc , cam asa ceva (vorbitorul fiind numai unul dintre cei doi, iar eu am zis ca ar parea sa fie masculul, de vorba cu o femela).Iata ce parea ca ar fi grait , in limba sa:

-”Iubitooo!” (zise el catre ea, ea fiind cea mai ghemuita putin)

-”Iubitooo, ce ai? Esti suparata cumva?”

-”Stai , mai.Parca ne priveste cineva” (zise si ea).

-”Nu pe noi, lasa , e doar o fiinta bipeda din aia urata. Hai, zi-mi, te supara ceva sau cineva? Cumva persoana mea?” (el tot insistand cu discutia care il preocupa)

 

-”Te simti bine, iubitica mea?”

-”Nu-mi raspunzi? Te doare ceva?” (tot el)

-”Mai, dar chiar ne priveste insistent mamiferul ala biped, se uita chiar in directia noastra. Eu cred ca e ceva , sunt ingrijorat de prezenta sa ….” (el, plin de curaj)

-”Ma intorc si cred ca am sa-mi iau talpasita. Ca se apropie cu un obiect mare, urat in membrele alea lungi, poate sa arunce oricand in noi cu ceva.”(tot el)

-”Tu mai stai iubito? Eu am plecaaaat, treaba ta, daca te loveste eu te-am avertizaaat, hai paaa!” (si-a fugit)

 

In cele din urma a si plecat, si-a vazut de pielea lui si s-a dus. Iar  cealalta turturica, femela sau ce o fi fost, a parut sa se simta mai bine singura, fara cicaleala altuia. Cred ca nu era bolnavioara, doar suparata pe perechea sau cine o fi fost partenerul, curtezanul ala din preajma sa.

Older Posts »

Tema WordPress Classic. Blog la WordPress.com.

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 424 de alți urmăritori