Anul 2015 la final

Ne lasa 2015 si vrand-nevrand il lasam si noi pe el in urma, in amintire.

2016 se anunta insa un an spornic, cu recolte bune:

Nu ca 2015 nu ar fi fost bun in gradina.Din cate  am cultivat si am ingrijit, am avut si  rod.

Langa aleea din gradina se vede un rand de dovlecei, in dreapta caruia au crescut singure galbenele, folosite de noi la ceai, alternativ cu alte ceaiuri , iar in spatele lor aleea cu castraveti .

 

-De la fasole, ne-am ales mai mult cu frunze. Pastai foarte putine si cateva boabe cat pentru un castronel-doua de mancare. Dar macar pentru o vreme a fost frumoasa, fotogenica 🙂 :

Castraveti au fost destui , cat pentru cateva borcanele de castraveti in otet, ba chiar si in saramura parca au fost pusi cativa, insa eu nu prea ma omor cu mancat castraveti, asa ca nu m-au prea interesat, decat la inventar la poza .O data cred ca am mancat o salata de castraveti cu otet, ori cu iaurt, ori si cu otet si alta data cu iaurt si m-am saturat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Am avut si cateva pastai  de mazare , care au ajuns pentru cateva portii de mancare de mazare proaspata, e mai buna parca atunci cand este din gradina:

 

– la uscat :

-si pregatita pentru congelare, 

– si spanac am avut

-ceapa a ramas micuta, desi in gradina ceapa verde se vedea frumoasa, ba am avut si in solar pentru paste cateva fire

 

– rosii

 

-Am avut anul asta cateva rosii foarte mari, de peste 500 grame fiecare. Cea mai mare cred ca este cea din imaginea de mai jos:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cativa cartofi mov, mai mult mici dar si cativa mai mari:

-In pomi am avut de asemenea recolta de mere :

– prune

– Si pentru prima data, desi mici, am reusit sa culegem si noi din gutuiul nostru cateva gutui mai mititele:

 

Dar cei mai simpatici , mai indragiti, mai rasfatatti, care au necesitat si cea  mai multa ingrijire , au fost puisorii.

Crescuti de mici, intai in cutie de carton, apoi in cusca,

 

iar in cele din urma in iarba,

sub supraveghere sau cand se apropia  ora de masa, se invatasera sa  raspunda la chemarea : „hai copiii la mamaliga”

sau tolaniti la umbra, in zilele toride 

si apoi liberi in toata curtea.

Dimineata cand li se deschidea portita catre curte, o luau la goana, alergand sa rupa pamantul :

Dintre toti s-au remarcat mai mult:

-Bubu, ramasa singura la closca dupa ce toti fratiorii ei s-au prapadit si apoi singura pe lume dupa ce si closca a lasat-o , de fapt nu singura ci de atunci cu noi . I se spune Bubu pentru ca am avut-o din oua de la o gainuta portocalie cu pene frumos pictate, parca, ce a fost botezata Buburuza. Bubu insa seamana mai mult cu tat-su:

-S-a mai remarcat si un porumbac cam golas, care a iesit in evidenta tocma pentru ca era cel mai lipsit de fulgi si pene dintre ei lui si s-a ales cu numele (binemeritat) de Curulica:

Si din anii anteriori ne-au incantat zi de zi cu muzica lor, cei patru cocosei care umbla mereu in gasca lor separat si canta de zor cand unul, cand celalalt, oriunde, chiar si direct la fereastra,  Il divo:

 

-La capitolul si altele, nu neaparat ca fiind mai putin importante sau cele de pe urma, ar fi de amintit ardeii iuti

si dovlecii

Agrisele in gradina, au fost anul asta din abundenta.

Insa cum au niste tepi lungi si ascutiti, sunt tare greu de cules si am reusit pentru poza sa adun cateva. Iata-le aici, spalate in sita :

Au fost si bune, au fost si cateva mai rele, de exemplu cativa pui de gaina pitica s-au prapadit de mici si cine stie cate alte nevazute or fi mai avut de suferit. La sfarsit de vara, un fluture l-am gasit si eu sfarsit in solar. De fapt doar niste aripi frante au mai ramas .

Ar mai fi fost si altele, dar anul nou bate la usa si din graba, nu tocmai cu motiv, doar sa nu bata ceasul ora 12 si eu sa fiu tot la calcculator,  am selectat doar cateva, nu pe cele mai frumoase, nici pe cele mai reprezentative,, dar cateva ce mi-au iesit in cale acum. Cu atat mai mult cu cat am schimbat si sitemul de operare, nu mai lucrez in windows, am zis sa incerc si eu ubuntu. Este  mult diferit, a fost o provocare mare sa il instalez pe calculator, apoi sa invat singura sa il folosesc, programele toate sunt diferte, nu se potriveste nimic din ceea ce era pentru windows la ubuntu, asa ca si la fotografii si la editare text la tot absolut a fost o schimbare si o provocare . Am vrut sa incerc ceva nou, invat din el  in continuare  .Nu ca n-as fi avut altele de studiat si de invatat zi de zi. Asta este benevol si in plus :).

Dar de maine vine o noua zi, un an nou, nou inceput.

Sa fie bine pentru toti, ca tare multe rele facute de om mai sunt pe pamant! Sunt si de la natura, dar alea sunt inevitabile in cea mai mare parte, cele mai rele sunt insa cele produse de mintile oamenilor sau de erorile omenesti.

Sa va fie bine, la multi ani!

Mai e putin

Ma tot gandesc ca mai avem putin si trece si mai scapam de inca o iarna. Iarna din viata noastra, dar asa cum imi spunea si tatal meu candva , sunt zile din viata noastra care trec .Parca imi reprosa odata ca arunc vechiul calendar din anul care era pe final , la gunoi. De parca ma grabeam cumva sa arunc zilele noastre , din zilele mele si din zilele lui .

Nu e iarna tocmai un cosmar de care sa te bucuri asa tare cand  scapi din ea , dar mie nu imi mai place deloc, mi-o fi placut candva, da, probabil ca da, un pic, cand eram un copil si  cand iarna nu era un anotimp, un numar de zile determinate si numarate , dupa care sa vina alt anotimp mai bun, mai frumos, cunoscut din experienta altor ani deja, ci cand luam doar zilele una cate una, fara sa planific inainte ceva .Le acceptam , le traiam, descopeream lumea.

Planuri de primavara inca nu mi-am facut. Dar am vazut undeva, pe un site ceva ce am sa va impartasesc.

Inceputul povestii este in urma cu cativa ani, mai mult de zece, cand am vazut la un unchi de-al meu in gradina , livada de curand infiintata,  un mar tanar columnar incarcat cu mere. Posibil sa am si o poza cu pomul plin de rod, facuta mai tarziu, cand am avut si eu aparat foto digital, o voi cauta (posibil sa dureze, cine stie pe ce CD sau stick o fi) si daca voi gasi, voi incarca aici una.

Mi-a placut mult, poate sa fi primit atunci si o promisiune ca imi va face si mie rost de un soi asemanator, mi-a si adus unchiul meu mai tarziu cativa meri si un par , insa nu am avut noroc de niciunul din pomii adusi de el. Desi sunt convinsa ca imi fusesera adusi cu mult drag. Insa dorinta am pastrat-o si mai tarziu, cand am vazut la magazin meri columnari, mici erau, ambalati in cutii (prea) mici din carton,  am zis ca imi implinesc dorinta si am luat doi pomi.

Au crescut greu si cu peripetii: unul a incaput in foarfecile unui specialist al taiatului de meri, care insa l-a ciuntit si transformat din forma de mar columnar ce ar fi trebuit sa o aiba pastrata si intretinuta, intr-o piticanie stramba care se chinuie sa dea un rod , ceva. Nu stiu cum de unul dintre cei doi pomi a scapat de la taierea specialistului.Si pentru prima data , in primavara anului trecut s-a imbracat in haina de de flori roz. Era atat de frumos , oricine il vedea il admira.

I-am facut si eu poze, insa nu e prea fotogenic , nu a iesit la fel de frumos cum arata in realitate .

A legat si rod, dar a facut merisoare multe, care nu au crescut, ba, poate din cauza ploilor multe si  a verii racoroase nu au crescut, nici macar pe unul  nu am apucat sa il vedem copt.De gustat  nici vorba, de asemenea.

 

Cand si cand imi aduceam aminte de el si ma intrebam cum oare ar trebui taiat, ca doar se apropie vremea taierii ramurilor de la meri, ca sa ii intretinem forma de pom columnar. Nu ca nu as avea si carti cu instructiuni de tundere a pomilor fructiferi . Am. Parca si vad pagina pe care am vazut  candva despre taierea in forma columnara a pomilor, insa pe atunci imi ziceam ca nu vreau forma asta, un bat lung si inalt pe care sa te chinui sa il culegi pe inaltime. Imi ziceam ca eu vreau pomi scunzi, pitici, sa te porti servi singur de jos, doar intinzand mana. Insa gusturile se mai schimba si mai ales sunt influentate de tentatiile care roiesc in jurul nostru. De fapt acum vreau si una- pomi mici , si alta-columnari :).

Si am intalnit recomandari despre taierea crengilor unui pom care sa fie dirijat in aceasta forma (sper sa nu mi-o ia inainte iara vreun specialist in tunderea merilor si sa apuce sa puna foarfeca pe ramurile tanarului nostru pom , sa ii dea forma pe care o stio el si o vrea el).

Regula ar fi  ca se pastreaza ramurile laterale (daca sunt chiar crescute  orizontal, cu atat mai bine) si se taie lasand cate trei muguri pe fiecare ramura. Restul se curata tot. 🙂

Pare simplu, nu?

Dar cred ca ar trebui sa caut iar si sa mai citesc inca o data: Ca de fiecare data cand aveam de invatat ceva, citeam, intelegeam, aveam impresia ca am invatat lectia, insa cand sa o redau , ma incurcam. imi aminteam fragmente , cam ca si acum cu merii columnari. Nu va dau sfaturi, doar povestesc o experienta de-a mea. Informati-va inainte de a taia! 🙂

Totul

Ma gandisem sa caut printre fotografiile facute de mine anul trecut pe una care sa imi fi placut cel mai tare, astfel incat sa incerc sa fac  un fel de top personal al pozelor mele (adica facute de mine) in 2014. Nu am reusit sa ma opresc la una singura, prea putine sunt cele care nu mi-au placut deloc, altele , tot putine, care mi s-au parut a fi mai nereusite decat imaginea reala pe care am incercat sa o retin. Si altele , destul de multe, mi-au placut . Nu am reusit sa le diferentiez.

Asa incat ma gandesc sa aleg macar cateva din fiecare luna vie, plina de activitati legate de gradina si sa revin cu o  recapitulare lunara, cu o selectie din  pozele cu plante, flori care au reusit sa surprinda o parte din gradina mea in cursul anului care a trecut. Nu ca ar fi fost cine stie ce an bun, de neuitat, insa florile au fost frumoase si nu au nicio vina ele ca noi nu am fost mereu in armonie cu inflorirea lor.

Asta in masura in care voi reusi sa ma mobilizez  si sa ma lipesc de calculator timpul necesar pentru aceasta (in)activitate.

Pana atunci mai palavragesc precum cainii care latra (nebagati in seama) la luna. Despre citit. Si in vacanta de iarna a anului trecut , si in cea din iarna asta am reusit sa gasesc carti pe care sa imi faca placere sa le citesc, care sa imi lase o senzatie de incantare, de asa da, asa as mai vrea,Una dintre ele insa este o carte pe care am mai citit-o o data, atunci and eram mica, mica si abia descopeream si eu lumea.

Ce mai tinem minte din cartile pe care le-am citit?

Am constatat consultand pagini dintr-o agenda veche, pe care faceam lista cu titlurile cartilor citite,  ca de unele nu imi mai aduc aminte deloc, nici subiectul lor, ba la unele nici titlul pe care il vedeam nu imi spunea ca as mai fi citit vreodata cartea aceea.Ba chiar cu mare surprindere am gasit trecut pe lista , titlul unei carti   pe care am inceput  sa o citesc acum vreo doi ani,  crezand ca este pentru prima oara cand fac asta, nu mi-a placut si am renuntat la ea. Nici vorba sa imi fi amintit avansand prin capitolele introductive din ea  ca de fapt este o carte pe care altadata o mai citisem cap-coada.

Prin urmare citesc si uit.

Mai mult sau mai putin, depinde de impresia lasata de  carte.

De unele stiu ca mi-au placut mult. Dar cu toate astea uneori nu imi mai aduc aminte subiectul, ci mai mult cate un paragraf sau cate o intamplare povestita. Una din cartile adolescentei mele, din care am citit si recitit , insa mai mult pe vremea aia , ”scrisorile” din paginile ei , este ”Lorelei” a lui Ionel Teodoreanu. Din care acum  imi revenea in gand  fraza …

”Totul ne desparte pe tine si pe mine: distanta, oamenii, viata  si poate si destinul.”

Am vrut sa gasesc mai mult si am  cautat intai , unde altundeva, cum cred ca face acum toata lumea,decat  online. Si am gasit pe diverse siteuri dupa aceasta fraza cautand, cateva paragrafe din carte. Imi venea sa dau copy/paste ca sa le pastrez si eu online sa le citesc mai bine. Insa mi-a venit ideea sa le caut direct in cartea mea, pe hartie , sa vad tot contextul din care paragrafele proveneau, sa…recitesc . Poate toata cartea.

Am cautat in biblioteca aceasta carte de mult timp uitata.

Si am reluat rand cu rand si pagina cu pagina toata cartea de la inceput.

Mi-am dat seama ca daca prima data am alergat peste randuri cu privirea, cautand sa ii aflu subiectul, sa ii parcurg actiunea, acum m-am bucurat de descrierile de la inceput, care m-au facut sa privesc cartea ca pe un poem in proza si sa regret ca nu sunt mai multe carti scrise in felul asta atat de placut . Desi mai citisem cartea, am constatat ca uitasem cu desavarsire finalul, astfel ca uneori imi venea sa fug cu privirea pe ultimele pagini ca sa aflu cum se termina .Cu greu m-am abtinut si am parcurs ca in jocurile online in care oricat ai vrea , nu poti sari peste etape ci numai  nivel cu nivel, capitol cu capitol toata actiunea.

”-Ai sa mai ai langa tine?

-Mai intrebi?In dreapta, in stanga, inainte, inapoi, tu esti zidul inflorit al captivitatii mele.

-Nu, nu spune asa.Nu vreau sa fiu numele captivitatii tale. Nici tu al captivitatii mele..(…)Suntem doua libertati ”

Am revazut parca imaginile reale ale cornului nostru, ale zarzarilor sau piersicilor infloriti primavara asa cum ii stiu din amintirea mea:

”Afara gradinarul dezbraca trandafirii de hainele de iarna. Mirosea a pamant rascolit. Florile erau pe aproape:zambeau ca fetitele imbulzite dupa o usa , asteptand sa navaleasca pe covorul bunicilor.

Zborul cocorilor si al randunelelor trecuse peste somnul caselor, venind din marea calatorie cu un cer de culoarea marilor meridionale.

Soarele rasarea cu prora de aur si apunea cu panze de purpura.

Cornul inflori galben ca malaiul in mana unei tarancute cu ochi albastri.

Intr-o noapte, zarzarii rasarira uzi din fundul unei mari , aducand in brate faguri de margean trandafiriu. Din urma ii ajunsera si piersicii cu bratele pline de siraguri de margean aprins .

Abia desteptat din somn , pamantul isi imbraca hainele de dans.”

Rostul unei povestiri  este sa iti creeze o stare . Lorelei mi-a readus , ca si prima data cred, la inceput o stare de bine, placere sa o parcurg. Finalul insa…ha! va mai aduceti bine aminte cartea? Schitat probabil ar putea fi spus cam asa: barbatul, femeia, gluma,scrisorile, tentatia, curiozitatea, cautarea unui raspuns, ispita din mintea lui, dezamagirea ei, of! O poveste cu final trist .Ca viata. 🙂

 

 

 

 

 

 

Perioada roz , inceput

Gradina intra in perioada ei roz. Asa cum odata panzele lui Picasso erau dominate in anumite perioade de nuante roz, apoi albastre ,  asa are si natura, la scara mai mica, gradina mea , perioadele ei in care predomina anumite culori .

Acum abia incepe perioada ei roz.

Pe fondul cerului albastru clar…

…pe care bazaie roiuri de…albine, dar si de bondari (eu am ales sa fotografiez un bondar)

… cornete ca  de spuma roz  (bobocul florii de piersic ma duce cu gandul la spuma de capsuni , cupa mai mare a florii de magnolie  la  inghetata de zmeura sau cu parfum de trandafiri  )

…O mica gargarita, nu o vad roz, dar  se dezmortea si ea pe o frunza uscata de piersic , la mica distanta de florile roz .

Pe  fondul  ierbii din ce in ce mai verde, de la nuante de verdele cel crud la intensul verde spanac sau verde inchis, zis si sapin sau chiar imperial 🙂 , tot flori roz .

Hehe! Ce vorbesti ”tu” acolo…verde cum?

Stati sa va zic! E drept ca intr-o vreme culoarea mea preferata era verdele. Dar nici chiar asa, habar nu aveam pe atunci de denumirile anumitor nuante de culori, imi placea verde si gata, in toata gama de  nuante intalnite, indiferent de numele de botez al lor,  sa il vad , sa il port, sa il miros, daca era intr-o inghetata cu fistic sa il savurez (numai daca avea alaturi si multa, multa inghetata cu ciocolata).

Insa acum, zic, cum sa fac sa descriu in cuvinte,  culori? Ei cum? Dau un search pe net,  cu nunate de culori si am gasit  pentru culoarea ”verde” : iarba, gazon, papagal, imperial, jad, kaki, lichen, pin, fistic, praz,  mar si multe, dar multe  altele.  Imperial si sapin sunt nuante de verde inchis, cum devine iarba , inca verde , mai tarziu, uneori .

 

 

 

–

 

Orbitor

In urma cu cateva …zile, nu zic saptamani, se auzea des intrebarea: mai vine anul asta iarna pe la noi? Parea ca lumea ar duce dorul ei .Haha, eu nu, iarna niciodata nu imi va placea, pentru mine ea e muma padurii cea urata si rea :).

Ei , celor ce va era dor de ea, acum uite-o ca a venit, bucurati-va de ea!

Dupa parerea mea as zice ca a venit aproape dupa ceas.In 2013, pe 24 ianuarie la noi pentru prima data ningea si se asternea, ca mai dadusera niste fulguieli usoare si repede trecatoare si pe la inceput de decembrie 2012, dar nu s-ar fi putut numi nisoare si iarna ceea ce ni  se arata, deci pentru prima data pe 24 ianuarie 2013 venise iarna. Si in 2012, desi nu retin data, dar parca vad ca daca as cauta, pe blog as gasi ceva scris despre ea, prima ninsoare , cred ca tot pe la sfarsit de ianuarie se intampla.2012 a fost anul cu februrie deosebit de geros si nins, nins, nins.

Numai ca anul asta fulgii de nea au venit tot pe 24 ianuarie , dar odata cu ei si viscolul si vijelia, astfel ca in prima dimineata cu zapada i-am gasit  lipiti de ger pe ferestre, pe usi, pe peretii verticali ai caselor .

Apoi , dupa ce vantul a stat, au inceput sa se aseze fulgii de nea strat peste strat, peste strat, peste strat  pana cand au ajuns la un nivel destul de inalt. Au blocat ca si in alti ani masinile in parcari, porti si intrari , eh, nu-i bai, abia este mai putin intensa circulatia. Ba inca , as zice ca in mod neasteptat azi multi fricosi au stat ascunsi in case . Spre bucuria mea si a celor putini de pe strazi , care ca si mine probabil traiau senzatia de ”toata lumea e  a mea” , lume ce ni se asternea la picioare imbracata intr-un decor  de poveste.

Desi nu iubesc deloc iarna, in ultimele doua zile fulgii de nea mi-au dat mai multa energie , nu m-a speriat si nu m-a suparat ca alta data zapada, cu hei-rup m-am luat la tranta  cu ea si bineinteles ca ea m-a dat gata, dar nu conteaza cine a invins pe cine, ca ea e natura, mereu prima in orice competitie ne-am crede cu ea .Prima zapada de multe ori mi-a placut, de regula e cam singura data din fiecare an cand am putut  spune asta. Bine insa ca in iarna asta prima zapada se intampla la sfarsit de ianuarie, astfel incat pot eu spera ca nu vom mai avea mult parte de ea. Ca eu deja m-am saturat, ii mai dau termen doua saptamani sa isi faca de cap cum o vrea , apoi incep numaratoarea inversa pentru ea si  vreau sa simt semne de primavara  :).

Peste zi, desi soarele nici nu s-a aratat, albul zapezii era orbitor.

Nu stralucitor, nu sclipea niciun pic, era numai alb, alb curat , neatins , ametitor , era orbitor.De-aia si pisica si-a acoperit ochii cu labuta, sa se fereasca de albul zapezii , alb orbitor.

Pe ici, colo , cate o pata de culoare …

–

Ziua de azi

-Ce a fost astazi ?

”azi a fost sambata”

-Da, si ce altceva a fost astazi, sambata?

”a fost (sau mai este) …Vocea Romaniei”

-Ei, da, o fi fost Vocea Romaniei. Dar ce altceva a mai fost azi, sambata…?

”…21  decembrie”

-Da, si? Ce e pe 21 decembrie?

…”e solstitiul de iarna, a inceput iarna astronomica”

-Da, bine, adica nu prea bine, optimistic , ce se mai intampla la 21 decembrie?

…”se intampla…ziua de dupa Ignat, sfarsitul purceilor” 😦

Da, aici vroiam sa ajung. Cand se fac multe preparate din carne de purcel .

Nu sunt o carnivora, nu sunt nici ca vedeta aceea cu gaina in brate , o aparatoare a dreptului la viata al animalelor si sustinatoare a imbracamintii din piele ecologica si alte , alte. Dar in perioada asta, de la sfarsitul lui decembrie pana…prin ianuarie, februarie, e singura vreme din an cand manac si eu carnati, asta pentru ca sunt facuti de casa, la noi acasa, dupa o reteta nemaipomenit de buna, dupa parerea mea .

Asa incat,  cand e Ignatul, noi nu taiem purcelul, ca nu crestem purcel in curte , insa ne aprovizionam de la magazin cu purcel si cu vitel, si cei priceputi prepara diverse produse traditionale :carnati, lebar, toba.

Eu insa nu mananc decat carnati .Dar carnatii or fi ei buni proaspeti, insa au gustul perfect daca sunt putin si…afumati.

Si neaparat  si cu mustar .

Pana anul asta, iarna eram abonati la rand la afumatoarea unui vecin. Nu ne tinea la coada tare mult, ca avea loc si pentru noi si pentru altii in afumatoare. Insa  de anul asta, gata, s-a terminat. Avem propria afumatoare in dotare :). Pe care, e drept ,  o folosim…doar cateva zile pe an .

Iat-o in poze, mai jos.

Este formata din doua corpuri: un cazan , in care se aseaza si se aprind lemnele  , legat de corpul in care stau produsele din carne printr-un burlan, prin care circula fumul. Burlanul are si el o smecherie :). In interiorul lui este un ghem de plasa de sarma care sa impiedice scanteile sau funinginea sa treaca in dulap .

In partea de jos a cazanul exista o usita prin care este alimentat cu lemne. Lemnul de prunul se zice ca da in afumatoare cea mai buna aroma. Noi am avut doi visini uscati si cred ca ei au dat lemne pentru afumatoare anul asta :).

In dulap exista bare de  care se pot agata carnatii cat sunt expusi la fum sau rafturi .Fumul intra pe la un capat dinspre burlan si daca ar fi ascultator , ar trebui sa iasa  in principal printr-o fereastra mica pe care o vedeti in partea stanga , sus, acoperita cu o sita, dar am vazut ca isi face de cap si se mai strecoara si pe la acoperis .

Puteti vedea  in dotare, instalat preventiv ,  si un pet cu pulverizator , in care se afla  apa , asezat la indemana pentru stingerea flacarii , daca devine neascultatoare, un patent cu care sa poate fi ridicat capacul de la  cazanul fierbinte si o fereastra care se inchide-deschide , prin care se pot aseza produsele alimentare pe raft in vederea afumarii sau se pot face verificari (vizuale, olfactive ).

Ei, nu stiu cum  vi s-a parut, dar mie mi-a placut ”utilajul” . Si ma amuza sa povestesc acum despre el, ca si cum eu as fi specialista in …afumaturi :).

Astazi a fost din punct de vedere al vremii, o zi superba, de care cu totii ne-am bucurat. Am putut sa ies si eu  putin afara in curte . Ies foarte rar in ultimul timp si tot mai des ma gandesc cat de mult pierd petrecand timpul (necesar) la job, cand mie de fapt mi-ar placea sa stau mai mult in gradina, chiar si pe timp urat.

Si serviciul are rostul lui si castigul cel mai mare consta in oamenii pe care i-am intalnit si cunoscut acolo  si ma gandesc in primul rand la cei alaturi de care muncesc .

De fapt vroiam sa v-o arat pe pisica Tili , care s-a bucurat de vremea frumoasa de afara, ei de altfel ii place sa stea mult timp pe afara .Cand vin de la servici , de obicei ea e afara si trebuie sa o caut sau sa cer sa fie adusa in casa de cel in  tovarasia caruia isi petrece timpul  peste zi , pana la venirea mea.

Vedeti cum ii atarna niste ate de labuta ? Povesteam in urma cu ceva timp ca a venit acasa schiopatand . Dupa ce am lasat-o cam trei saptamani fara sa intervenim , crezand ca se va reface singura, si nu s-a refacut, am dus-o la medicul veterinar, de fapt el a venit si a luat-o de acasa si a trebuit operata.

Ceea ce se vede in fotografie atarnand la labuta ei cheala , sunt firele cu care a fost cusuta operatia . Mai jos este fotografiata cu pansamentul portocaliu, inainte de a-l indeparta.Firele inca nu i-au fost scoase pana acum , urmeaza.

Fara interventia veterinarului nu si-ar fi revenit deoarece avea un os deplasat de la locul lui . I-a fost reasezat osul si ligamentele la locul potrivit. 

–

 

Dovleceala

Cand o fi ziua dovlecilor? Dar avem si noi o zi a dovlecilor , pe care sa o sarbatorim cu dovleci sau numai pe-aia imprumutata de peste ocean ?

Cand eram copil si ne duceam la tara, la sora bunicii mele bunicului meu si stateam toamna cateva zile pe acolo, tin minte ca varul nostru, care era mai mare se ocupa cu cioplirea  dovlecilor mari sub forma unui chip si inclusiv aprinderea unei …lanterne sau sa fi fost lumanari in interiorul dovleacului , cine mai stie ce era , dar probabil ca lumanare  si ni se parea , noua copiilor, distractiv. Ne faceam de lucru.

Si daca as vrea anul asta sa fac dovleci ciopliti  din recolta mea, n-as avea din ce. Ca …anul asta numai seminte de tartacute si strambaciuni de dovleci am pus in gradina. Or fi frumosi, nu zic ba, dar …sunt mai mult decorativi decat utili la ceva .

In gradina, au fost fotografiati ca pe scena, sub lumina reflectoarelor, de fapt am prins in poza cateva raze de soare  care poate se intindeau si ele pofticoase la dovlecii mei frumosi :).

Cel mic cu caciula neagra si mot alb se numeste buttercup si zice ca ar fi dulce si bun de placinta. A crescut planta in sus printre butucii de vita de vie , iar pe el abia l-am zarit cum statea pitit sub ciorchinii de struguri  si frunze.

Inca nu l-am incercat pana acum ca am avut pentru…eu ii zic tarta, nu placinta, ca nu o indulcesc , ci o mananc la masa de pranz ca pe un fel principal de mancare , am avut alti dovleci la rand la consum pana acum.

Altii s-au catarat intr-un par. Parul sa tot aiba vreo 10-12 ani , l-am luat de la un supermarket drept par pitic (treceam prin perioada in care vroiam pomi pitici)  . Era si mic inca de cand l-am luat . In primii ani pana s-a prins, pana s-a acomodat cu locul , abia crestea cate un pic , dar  in fiecare iarna cand dadeam drumul pasarilor in gradina, gastele ii ciuguleau varful si cat crestea vara , pierdea inapoi peste iarna. Si uite asa ani la rand, abia tarziu a apucat sa se mai dezvolte si el un pic si si mai tarziu sa faca o prima para. Desi pomul l-am dorit, perele lui nu ma prea tentau . Mie de fel perele nu prea imi plac, nici nu-mi displac , dar nici nu-mi plac, asa ca daca le manca altcineva, bine, daca nu…ramaneau pe jos cele 1-2 pere pe care le facea sa le ciuguleasca pasarile .

Iata-l aici printre dovleci , el cu pere, pere tot cam in forma de dovleac, nu au forma alungita de para .

Insa de ceva timp mi-am propus sa mananc mai mult din produsele specifice fiecarui anotimp si mai putin din exotisme importate de departe . Si in primul rand sa lichidez ce am de prin gradina mea.

Asa ca intr-o seara am pus ochii pe perele-dovleac ale parului pitic si de atunci numai pere as manca asa de tare mi-au placut . Dar le-am terminat, ca saracul si cam mic si incarcat cum era de perisoarele lui babane , dar si de dovleci, ce sa mai tina pe ramurile lui. Dar macar acum stiu ce gust au perele lui .

Am avut si dovleac spaghetti, nu mai am in poze ca a fost mancat printre primii, dar mi-au iesit putini, probabil ca nici seminte nu am pus multe . Arata insa mic, indesat , usor de confundat cu un dovlecel .

Mi-a placut, l-am mancat copt cu seminte cu tot, numai ca in tarta nu avea niciun gust. Chiar se spune despre el ca este recomandat si diabeticilor, pentru ca e dietetic, nu foarte dulce . O sa mai pun si anul viitor ca mi-am luat deja cateva seminte de dovleac din asta spaghetti, si din buttercup as vrea sa opresc , daca imi va placea la gust  si daca nu le-o arunca altcineva , semintele , cu conditia ca acestea sa fi facut si ceva miez in ele si nu sa fie  seci, ca la marimea, mai bine zis micimea acestor dovleci ma pot astepta si la seminte nedezvoltate suficient.

Mi-am luat deja si niste tartatacute frumoase in forma de stea pentru anul viitor si un dovleac alb , sa fie sau nu turcesc , nu stiu. Eu am mai avut dovleci albi turcesti, si desi opream seminte an de an nu scriam pe ei care de la ce fel de dovleci sunt, iar cand puneam primavara in pamant puneam din cate unii, pe altii ori ii uitam, ori ii aruncam, nu mai stiu pe unde ajungeau semintele si am mai pierdut din ele . Asa incat pentru anul viitor 2014  am deja seminte de dovleac alb, soiul Casper ,  si am mai pus ochii pe niste dovleci mari din care ne-a dat o vecina de la ai ei de la tara. Sa vina ea primavara ca pana atunci fac eu rost si de seminte de tot felul si dovleci si una si alta, loc de-as avea destul in gradina ca idei de plantat sau insamantat in ea am destule.

Ploi, ploi , ploi

Ne supara vremea rece de iunie. Pe mine, una, ma supara tare frigul. E prea frig pentru timpul in care ne aflam si imi aduc aminte ca in urma cu vreo trei ani, parca, atunci cand am avut eu bibilicile mici si aveam si alti pui mici de gaina in acelasi timp,  fara closca, a  fost tot asa un frig in iunie, de tineam becul deasupra custii puilor si speram sa le faca si putina caldura , sa nu le fie prea frig. Ei bine, in anul ala  toata vara a fost de rahat (scuzati, dar m-am tare enervat de la vreme ) , rece , incat ajunsi in toamna eu inca nu simtisem zile toride si frumoase de vara. Cred ca la fel va fi si in vara asta :(.

Ploile …ma supara si nu ma supara. Eu cu frigul am ce am.

Insa la noi in casa nici ploile si furtuna nu sunt agreate. Cred ca majoritatii cateilor nu le plac zgomotele puternice: tunete si fulgerele insotitoare, focurile de artificii , pocnitorile si zgomotul loviturilor de bici de sarbatorile de iarna. Alor mei, chiar nu le plac cele mentionate mai sus putin, iar de tunetele de astazi, Pepito a gasit un loc mai ferit de furtuna 🙂 :

Bune ploile, nimic de zis; cred ca desi florile multor plante au avut de suferit de pe urma ploilor, plantele s-au bucurat , s-au hranit bine, s-au racorit , au prins forte noi …

Plantele insamantate cam tarziu de mine au rasarit si au inceput sa creasca si ele de la ploi…

Buruienile se smulg mai usor, acum cand e pamantul moale …

Ciresele din ciresul de mai-iunie , care la inceput erau cam costelive, numai piele si sambure, acum s-au umflat, sunt carnoase si zemoase, carnoase si la propriu si la figurat, astfel incat cand pe inserat zabovesc cate putin langa cires, ciresele cu care ma hranesc pe langa ca sunt dulci, zemoase, uneori chiar pline de apa de ploaie, incat consum 2 in 1 si fructe si apa in acelasi timp, mai sunt si bogate in proteine naturale, bio :). No, nu-i bai, chinezii mananca vietati de tot felul , asa si eu, daca nu vad proteinele miscatoare, cum ziceam, nu-i niciun bai :).

Bune ploile cateodata, daca sunt si cu masura. De parca ar sta cineva sa ni le masoare! Ma uit la ele , la termomentru, la  prognoza pe zilele care urmeaza (vesti numai proaste) si  zic si eu: hai, vara! Sa plece frigul asta odata, ca am degerat de tot .

 

 

Ciresarii

Ce frumoasa e vara!

Inca nu a venit, dar eu asa ma simt, de parca as fi in perioada (nu zic vacanta, ca eu nu mai am vacanta) de vara. Vara e vremea buna si stau cu usi si ferestre deschise , aerisesc incaperile, fac curat in locurile mai dosnice, cum este de exemplu casa scarii, pe care iarna ierneaza 🙂 (putea sa gasesc alta combinatie, dar mi-a placut repetitia asta) o parte din  florile de interior , care nu au nevoie de multa lumina si caldura, cum sunt cercelusii, de exemplu.Dar mai am si altele, insa ei mi-au venit primii in minte.

Ei, pe casa scarii asta se face peste iarna tot o frunzarie si oricat as strange frunze uscate , tot raman urme dupa ghivecele de flori, urme care numai pe vremea asta buna, de vara 🙂 reusesc sa le indepartez si sa ramana locul liber, curat, aerisit.

Si facand eu ieri, sambata, curat pe scara aud la un moment dat caraieli pasaresti.Nu ca de cioara, caraitul ciorii este altfel.

Ei, imi zic eu, sunt graurii care se bat pe cirese.

Ies din casa, ma uit la cires si da, intr-adevar, in cires era batalia intre doua pasari. Spre mirarea mea ,nu grauri. 

Ma duc mai aproape sa le alung , zic eu ”haști, huști” , ma rog, niste sunete care mi s-au parut mie ca ar fi pentru alungat pasarile, dar care nu au fost deloc impresionante la destinatarul lor.

Una insa a plecat.Si ma uit mai bine la cea care a ramas si care parea sa fie ocupata cu ceva. Cand , ce sa vezi? O gaita canibala.Prinsese o alta pasare mai mica, eu am presupus ca ar fi putut fi vrabie, dar cine stie, putea fi orice alta pasare si o jumulea cu ciocul de pene si puf cu mare spor.

Nu aveam aparatul foto in dotare asa ca m-am dus in viteza dupa el. Cand am revenit, nu plecase, isi servea in continuare masa de dupa amiaza. 

Nu numai eu am observat intamplarea, ci si pisica, fie ca m-a vazut fotografiind si a auzit clickurile aparatului, fie ca a vazut agitatia pasareasca, a navalit si ea repede in pom (repede, dar cu intarziere, pana am fost eu dupa aparat, pana am revenit) si …a alungat pasarea. 

Insa in pom au ramas urme de la puful jumulit , pe care mâța l-a adulmecat, l-a cercetat si …a plecat.

Pentru unii e frumoasa vara.Pentru altii,cum a fost puiul de pasare devenit vanat , a fost  cu ghinion.

Târziu, pomi si flori

Foarte, foarte tarziu fata de alte primaveri, in sfarsit si  anul asta au inceput sa infloreasca pomii. Poate nu mi-ar fi sarit in ochi florile zarzarului din curte , daca nu m-as fi lovit de parfumul izbitor , pe care nu ai cum sa-l ocolesti sau sa-l ignori, oricat de Coco Chanelat ai fi pe piei ori haine , sau orice alte parfumuri de renume ai purta , care comparativ cu parfumul natural al pomilor infloriti primavara, de departe sunt doar vagi izuri de laborator .

Zarzarii -o stiam si din alti ani, dar uitasem mirosul- sunt foarte parfumati. Dar se pare ca nu atat de parfumati incat parfumul lor sa fie folosit la crearea parfumurilor: eu nu stiu, dar nu le stiu eu tocmai pe toate parfumurile, niciunul care sa se laude ca are in compozitie flori de zarzar. In schimb am intalnit parfum cu flori de magnolie , floare al carei miros este foarte, foarte discret, dar intr-adevar fin si pretios :).

Mie insa mi-ar placea sa gasesc peste iarna intr-o sticluta mirosul florilor de zarzar din primavara.

Pana una , alta, cei mai fericiti sunt Costelus, cocoselul despre care am povestit si anul trecut impreuna cu noua lui consoarta (caci s-a recasatorit, dupa nefericita vaduvie) , care si iarna si in restul anului dorm cocotati in pom. Asa e soiul lor, mai uschiti, nu stau ca alte pasari de curte in cotet, ei locuiesc  in pom, ceea ce de data asta ii face demni de invidiat . 

Si tot acum, astazi chiar au fost facute toate pozele pe care vi le arat , am vazut si fotografiat si magnolia , ca tot veni vorba si despre ea (nu e din curtea mea, insa o stiu si o vizitez in fiecare primavara , inca de copil) : 

E incarcata toata de flori, insa pe ramurile dinspre apus am observat mai mare densitate de flori .

Daca si ea o fi parfumata nu stiu, de la distanta nu se simte nimic, insa stiu de la magnolia mea din curte, care este mai mica, de culoare roz  magenta si inca nu a inflorit, dar pe care eu o indragesc foarte tare, stiu ca florile ei miros, foarte discret si numai in zilele de la inceput, cat florile sunt proaspat deschise si se poate simti numai de foarte, foarte aproape .

Cat este de frumoasa primavara! Nu cred ca e pe lume altceva mai frumos decat ea .