Radacini vinetii

Plantuta verde din poza de sus este… un cunoscator cultivator de plante  ar trebui sa o recunoasca dupa frunza si sa stie , partea verde ce creste deasupra  pamantului din cartof. Cartoful cartof cel comestibil, nu vreunul din care sa rasara flori. Cartof ce a rasarit intai in solar , plantat inainte de a se fi dezghetat afara bine pamantul din  cateva cojite, numai, deci nu din cartoful intreg , cojite ce erau incoltite  insa , ramase de la preparea cine mai stie carei specialitati de mancare de cartofi mov . Si uitati-va ce bogatie de frunze au putut sa rasara numai dintr-o coaja!

De vreo cateva zile  cartoful nostru candva verde,  incepuse sa cam paleasca si sa se ofileasca . Ba chiar din doua plante , cate au rasarit si s-au dezvoltata din cojile de cartofi ingropate in pamant , una a disparut de tot , cealalta, desi eu n-am observat-o ,  zice ca ar fi in prezent inca verde si inflorita. Deci comportament diferit in  conditii asemanatoare de crestere si ingrijire.

Asa ca am zis, daca una din plante s-a dus de tot, hai sa sapam sa vedem ce o fi in pamant . Cultivator de cartofi pana acum nu am fost, ca am zis ca nu merita ,nici  nu au prea dat mari rezultate cartofii in pamantul din gradina noastra, atunci cand au mai fost incercari   si nu mi-au fost dragi de cultivat, asa ca i-am  taiat de pe lista . Pana anul asta, cand am vazut , am mancat  si am vrut si in gradina sa incercam  sa cultivam  cartofi mov :).

Dintr-o coaja de cartof mov incoltit , iata recolta :

Iata si aspectul in sectiune 🙂 :

Si scosi proaspat de la prajit din uleiul incins :

Si gata de …infulecat (dupa ce ploaia de astazi cu doua reprize de plouat cu gheata  cazuta din cer m-a prins in solar , in compania tunetelor  si fulgerelor) , ah ce buni au fost ! 

Din coaja au fost in solar cativa, insa am si afara ingropati sub cerul liber si au fost de curand infloriti , cartofiorii mici, cumparati de  samanta. Un buchetel cu florile lor :

–

 

Inceput

Le-am pus in pamant in 2 martie. Si au inceput sa rasara, unele mai mult, asa cum sunt semintele de tomate , si zi de zi se vad tot mai multe semne ca pamantul devine tot mai pufos si usor de ridicat de pe capul lor , cand lumina le trimite tot mai multe si mai insistente mesaje sa iasa afara , iar altele, cum sunt semintele de ardei iute mai putin. Insa cu toatele au spart ”gheata”.

Desi se spune (si pe buna dreptate, sunt convinsa) ca semintele de ardei/ardei iute incoltesc mai greu, dupa circa 20 zile, la mine , daca sunt vii , rasar mai devreme, cam odata cu cele de tomate, dupa o saptamana.

Le-am pus odata, si ardeiasii si tomatele , si acum se intrec care sa demonstreze ca e mai tare si mai mare.

Care sa fie reteta rasaririi mai grabnice la ardeii iuti, decat in perioada prognozata ? Lumina si cald la picioare. Cum imi spunea candva (cum retine memoria tot felul de detalii) un profesor de matematica: atunci cand ai lectii de facut, la birou,  sa ai cald la picioare si scaunul tare. Asa si cu ardeiasii , ii pun pe pervaz, deasupra caloriferului, unde bate si caldura de jos si lumina, de la fereastra. Cum sa mai aiba rabdare sa dormiteze in conditiile astea?

Iata si micii ardeiasi:

-si micile rosiute, cum au inceput de ieri sa rasara si zi de zi sunt tot mai multe si mai mari .

Pe langa ei, cei mici de mai inainte , se intrec in flori cateva frumoase orhidee dendrobium in casa, in spatele ferestrelor …

Si  primele branduse , afara , deschise numai cand simt razele soarelui si cu petalele adunate ca flacara de la lumanare , atunci cand raman singure si in asteptarea doar a lor, a razelor soarelui de la inceput de primavara.

–

 

Metode de lucru/ IQ84

Cu destula intarziere am reusit ieri dupa amiaza sa ma pornesc cu fapta spre gradina viitorului (apropiat) , a verii din 2014.

Incerc sa imi aduc aminte de bucuria cu care primeam primaverile in alti ani si sa procedez la fel si in anul asta. Incerc, vreau sa ma bucur , dar ceva inca ma trage inapoi , primavara e frumoasa oricand, oricum, dar de la un moment dat in viata ea e altfel. Inaintez mai greu , ma urnesc greu inspre vara, prin timpul  linear sau buclat , ce pare sa fie deocamdata doar  inainte , unica directie spre care ne putem  indrepta .

Daca in primavara anului trecut, inainte sa pun in pamant semintele de rosii, ardei si vinete, singurele rasaduri pe care le-am facut si care m-au preocupat anul trecut, intai am numarat randurile din solar si am socotit cam cate rosii ar  incapea pe fiecare rand, cati ardei,  cate vinete  si abia apoi, dupa ce am terminat calculul, am purces la  marea insamantare,careia  in realitate pot sa ii spun ”mica”, pentru ca la gradina mea de  amator , totul se face la scara mica, dupa puterile mele si timpul limitat pe care il pot pune la dispozitie acestei placute preocupari ,

anul asta n-am avut nici chef, nici timp sa fac intai socoteli. Pe cele de anul trecut nu le-am pastrat nici pe hartie , nici pe calculator. Si in intarziere fiind fata de toti anii de pana acum, cand la vremea asta rasadurile mele trebuiau sa fi fost cel putin rasarite cu cate patru frunzulite, daca nu si mai bine crescute,  mi-am spus ca e acum ori niciodata momentul , in 2014 nu voi mai avea alta ocazie de a face rasaduri . Efectiv am adunat toate instrumentele de lucru, am pus pamant in jardiniere si seminte una langa alta, frumos, ordonat , tot manual una cate una, nu presarate nenumarate si inghesuite intamplator , din soiurile pe care le-am ales pe loc, fara vreo prealabila ordonata si enumerata socoteala.

Si sper , dar si cred ca va fi bine. Foarte putine dintre soiurile de tomate  au ramas deoparte, neluate in seama  ,  intre ele  sunt unele pe care nu le-am apreciat si nu as regreta, chiar daca ar nu le-as mai avea.

Prin urmare am dat startul, iar de acum nu pot sa fac altceva decat sa le privesc si astept  .

Asa incepe sa creasca in 2014 gradina mea.

Ce seminifica a doua parte  din titlu: IQ84 ?

Este titlul unei carti scrisa in trei volume de catre scriitorul japonez Haruki Murakami, din care am mai citit si chiar povestit aici despre o alta carte de-a sa .

Cand am vazut titlul, eu am inteles ca ar fi IQ adica indicele de inteligenta si cifra 84. De fapt titlul cartii este 1Q84, adica primul semn este cifra 1 si nu litera I, insa  tiparul pe care editura l-a ales pentru coperta acestei carti este inselator .

Inainte de a cumpara o carte,  eu caut sa citesc cateva date despre subiectul ei, sa vad daca m-ar putea sau nu interesa  si sa aflu si parerea altora despre ea , de e considerata buna ,  rea . Insa nu vreau sa aflu un rezumat al cartii, nu  sa stiu inainte de a citi cartea  ce se va intampla.

Prin urmare si eu cand scriu ceva despre carti, nu as vrea sa dezvalui detalii multe despre continutul ei sau cu atat mai putin despre final, sa ii rapesc tot farmecul parcurgerii ei . Asa ca voi incerca foarte pe scurt sa spun cateva vorbe despre cartea de care abia cu cateva minute in urma m-am despartit, dupa un maraton care a durat cam o luna , ar fi durat mai putin chiar daca nu m-ar fi prins intr-o perioada in care mintea numai la citit nu imi statea.

Din cele trei volume ale cartii,  primul mi s-a parut a fi cel mai greoi . In el, cum este si firesc, am facut cunostinta cu personajele , dar uneori introducerea in subiectul cartii este cam lunga, asa cum in aceasta trilogie, tot volumul intai pare a fi partea introductiva in care doar cunosti personaje si cam cu ce se ocupa ele .

Uneori imi venea sa si renunt la carte, ma gandeam ca nu imi va placea, personajul feminin cu care incepe cartea si alaturi de care suntem introdusi in subiect,  fiind o tanara femeie cam dura pentru gustul meu , pe care o si vedeam ca pe japonezele din filmele cu luptatori care sar prin aer de parca ar zbura si  scot tipete ascutite .

Pana am inceput sa fac legatura intre personaje, ori mai bine zis sa banuiesc ca ar putea fi o legatura intre ele , cartea mi s-a parut o ciudatenie.Este diferita de orice altceva ati citit pana acum .

Si totusi in primul volum capitolele incep fie cu numele personajului feminin, Aomame, fie cu numele unei personaj masculin, Tengo. Parca ar fi sugerat ceva .

Daca primul volum este atat de enervant si greu de parcurs, greu nu pentru forma in care este scris, ci pentru atitudinea personajelor, o femeie criminala, niste scriitori cu vieti anoste , care nu prea se intelege ce cauta in poveste . Mai apare si o fatuca , ciudatica si ea, ei , cam ca si celelalte personaje .Ei bine, apoi volumul al doilea nu poate fi lasat din mana prea usor. De fapt e singurul pe care l-am sorbit dintr-o suflare, in cel de-al treilea volum , nenea scriitorul mai introducand un personaj dizgratios , cu care relua scene si le repovestea dintr-un alt unghi de vedere , scene prin care povestirea mie mi s-a parut ca a fost cam inutil lungita .Dar…gustul omului, asa a vrut scriitorul, asa am parcurs cartea.Na!

Am terminat-o, mi-a placut, o recomand . 🙂

Dovleceala

Cand o fi ziua dovlecilor? Dar avem si noi o zi a dovlecilor , pe care sa o sarbatorim cu dovleci sau numai pe-aia imprumutata de peste ocean ?

Cand eram copil si ne duceam la tara, la sora bunicii mele bunicului meu si stateam toamna cateva zile pe acolo, tin minte ca varul nostru, care era mai mare se ocupa cu cioplirea  dovlecilor mari sub forma unui chip si inclusiv aprinderea unei …lanterne sau sa fi fost lumanari in interiorul dovleacului , cine mai stie ce era , dar probabil ca lumanare  si ni se parea , noua copiilor, distractiv. Ne faceam de lucru.

Si daca as vrea anul asta sa fac dovleci ciopliti  din recolta mea, n-as avea din ce. Ca …anul asta numai seminte de tartacute si strambaciuni de dovleci am pus in gradina. Or fi frumosi, nu zic ba, dar …sunt mai mult decorativi decat utili la ceva .

In gradina, au fost fotografiati ca pe scena, sub lumina reflectoarelor, de fapt am prins in poza cateva raze de soare  care poate se intindeau si ele pofticoase la dovlecii mei frumosi :).

Cel mic cu caciula neagra si mot alb se numeste buttercup si zice ca ar fi dulce si bun de placinta. A crescut planta in sus printre butucii de vita de vie , iar pe el abia l-am zarit cum statea pitit sub ciorchinii de struguri  si frunze.

Inca nu l-am incercat pana acum ca am avut pentru…eu ii zic tarta, nu placinta, ca nu o indulcesc , ci o mananc la masa de pranz ca pe un fel principal de mancare , am avut alti dovleci la rand la consum pana acum.

Altii s-au catarat intr-un par. Parul sa tot aiba vreo 10-12 ani , l-am luat de la un supermarket drept par pitic (treceam prin perioada in care vroiam pomi pitici)  . Era si mic inca de cand l-am luat . In primii ani pana s-a prins, pana s-a acomodat cu locul , abia crestea cate un pic , dar  in fiecare iarna cand dadeam drumul pasarilor in gradina, gastele ii ciuguleau varful si cat crestea vara , pierdea inapoi peste iarna. Si uite asa ani la rand, abia tarziu a apucat sa se mai dezvolte si el un pic si si mai tarziu sa faca o prima para. Desi pomul l-am dorit, perele lui nu ma prea tentau . Mie de fel perele nu prea imi plac, nici nu-mi displac , dar nici nu-mi plac, asa ca daca le manca altcineva, bine, daca nu…ramaneau pe jos cele 1-2 pere pe care le facea sa le ciuguleasca pasarile .

Iata-l aici printre dovleci , el cu pere, pere tot cam in forma de dovleac, nu au forma alungita de para .

Insa de ceva timp mi-am propus sa mananc mai mult din produsele specifice fiecarui anotimp si mai putin din exotisme importate de departe . Si in primul rand sa lichidez ce am de prin gradina mea.

Asa ca intr-o seara am pus ochii pe perele-dovleac ale parului pitic si de atunci numai pere as manca asa de tare mi-au placut . Dar le-am terminat, ca saracul si cam mic si incarcat cum era de perisoarele lui babane , dar si de dovleci, ce sa mai tina pe ramurile lui. Dar macar acum stiu ce gust au perele lui .

Am avut si dovleac spaghetti, nu mai am in poze ca a fost mancat printre primii, dar mi-au iesit putini, probabil ca nici seminte nu am pus multe . Arata insa mic, indesat , usor de confundat cu un dovlecel .

Mi-a placut, l-am mancat copt cu seminte cu tot, numai ca in tarta nu avea niciun gust. Chiar se spune despre el ca este recomandat si diabeticilor, pentru ca e dietetic, nu foarte dulce . O sa mai pun si anul viitor ca mi-am luat deja cateva seminte de dovleac din asta spaghetti, si din buttercup as vrea sa opresc , daca imi va placea la gust  si daca nu le-o arunca altcineva , semintele , cu conditia ca acestea sa fi facut si ceva miez in ele si nu sa fie  seci, ca la marimea, mai bine zis micimea acestor dovleci ma pot astepta si la seminte nedezvoltate suficient.

Mi-am luat deja si niste tartatacute frumoase in forma de stea pentru anul viitor si un dovleac alb , sa fie sau nu turcesc , nu stiu. Eu am mai avut dovleci albi turcesti, si desi opream seminte an de an nu scriam pe ei care de la ce fel de dovleci sunt, iar cand puneam primavara in pamant puneam din cate unii, pe altii ori ii uitam, ori ii aruncam, nu mai stiu pe unde ajungeau semintele si am mai pierdut din ele . Asa incat pentru anul viitor 2014  am deja seminte de dovleac alb, soiul Casper ,  si am mai pus ochii pe niste dovleci mari din care ne-a dat o vecina de la ai ei de la tara. Sa vina ea primavara ca pana atunci fac eu rost si de seminte de tot felul si dovleci si una si alta, loc de-as avea destul in gradina ca idei de plantat sau insamantat in ea am destule.

Ploi, ploi , ploi

Ne supara vremea rece de iunie. Pe mine, una, ma supara tare frigul. E prea frig pentru timpul in care ne aflam si imi aduc aminte ca in urma cu vreo trei ani, parca, atunci cand am avut eu bibilicile mici si aveam si alti pui mici de gaina in acelasi timp,  fara closca, a  fost tot asa un frig in iunie, de tineam becul deasupra custii puilor si speram sa le faca si putina caldura , sa nu le fie prea frig. Ei bine, in anul ala  toata vara a fost de rahat (scuzati, dar m-am tare enervat de la vreme ) , rece , incat ajunsi in toamna eu inca nu simtisem zile toride si frumoase de vara. Cred ca la fel va fi si in vara asta :(.

Ploile …ma supara si nu ma supara. Eu cu frigul am ce am.

Insa la noi in casa nici ploile si furtuna nu sunt agreate. Cred ca majoritatii cateilor nu le plac zgomotele puternice: tunete si fulgerele insotitoare, focurile de artificii , pocnitorile si zgomotul loviturilor de bici de sarbatorile de iarna. Alor mei, chiar nu le plac cele mentionate mai sus putin, iar de tunetele de astazi, Pepito a gasit un loc mai ferit de furtuna 🙂 :

Bune ploile, nimic de zis; cred ca desi florile multor plante au avut de suferit de pe urma ploilor, plantele s-au bucurat , s-au hranit bine, s-au racorit , au prins forte noi …

Plantele insamantate cam tarziu de mine au rasarit si au inceput sa creasca si ele de la ploi…

Buruienile se smulg mai usor, acum cand e pamantul moale …

Ciresele din ciresul de mai-iunie , care la inceput erau cam costelive, numai piele si sambure, acum s-au umflat, sunt carnoase si zemoase, carnoase si la propriu si la figurat, astfel incat cand pe inserat zabovesc cate putin langa cires, ciresele cu care ma hranesc pe langa ca sunt dulci, zemoase, uneori chiar pline de apa de ploaie, incat consum 2 in 1 si fructe si apa in acelasi timp, mai sunt si bogate in proteine naturale, bio :). No, nu-i bai, chinezii mananca vietati de tot felul , asa si eu, daca nu vad proteinele miscatoare, cum ziceam, nu-i niciun bai :).

Bune ploile cateodata, daca sunt si cu masura. De parca ar sta cineva sa ni le masoare! Ma uit la ele , la termomentru, la  prognoza pe zilele care urmeaza (vesti numai proaste) si  zic si eu: hai, vara! Sa plece frigul asta odata, ca am degerat de tot .

 

 

Pe neasteptate

Asa ma gandisem sa spun ca vine primavara cu valurile ei de flori : pe neasteptate.

Pentru ca ne luam cu tot felul de treburi , mari sau mici, care ne umplu timpul si gandurile si ignoram semnele mici care se strecoara tiptil de sub pamant afara si numai dintr-o data ne trezim, ori eu asa m-am trezit, brusc si cam surprinsa de culorile aprinse ale branduselor rasarite astazi, ori poate ieri…cine mai stie, in gradina de primavara 🙂 .

Ghioceii carora   le place racoarea iernii , iar setea si-o potolesc din stratul de zapada acum se pregatesc sa faca loc altor flori mai iubitoare de primavara. Ei si-au facut doar datoria de a aduce vestea sosirii primaverii, stafeta  este preluata acum de alte si allte flori care pe rand  umplu  tot spatiul dintre primavara si iarna in gradinile de flori. 

 

Dar cum sa spun totusi pe neasteptate, cand atat de mult, de indelung am asteptat-o sa vina, atat mi-am dorit sa se termine iarna cenusie si lunga de anul asta si sa vad semnele ei, de primavara.

Ei bine, in timp ce o asteptam, ea m-a surprins intr-o zi, ca cea de astazi, cu aparitii incantatoare: am vazut primele albine bazaind in flori si desi am stat putin langa floare incercand sa fotografiez albina din fata, adica sa i se vada chipul , ea , preocupata de floare  pe mine m-a tratat mai mult cu fundul. Ei, am inteles-o, iarna o fi fost lunga si pentru ea si acum nu se mai poate desprinde de polen ca sa se mai arate si din fata, la pozat, zambitoare :). E timp destul si pentru asta pana… stiti voi cand, nu mai pomenesc de vremea aia mai indepartata care nu e pe placerea mea atunci cand vine.

Apoi ziua de astazi mi s-a parut fooarte lunga. Am avut timp de atat de multe activitati. In primul rand in gradina am zis ca o sa ies sa mai tund din ramurile uscate ale crizantemelor, ramase de asta toamna (na, ca tot am pomenit-o) , insa ce credeti,  atunci cand m-am trezit intre uscaturi am constatat ca era mult mai mult de taiat, de smuls, de strans, de greblat, de …inca nu am ajuns si la sapat, dar si de sapat. Si cu surprindere am vazut urmele catorva  plante cu flori care deja se trezisera,si isi aratasera cateva frunzulite doar deocamdata , parca putin cam devreme mi s-a parut, dar m-am bucurat ca le vad si le-am salutat rasarirea .

Si am avut timp si de tuns, taiat si de plimbat si de fotografiat si de indeplinit sarcinile saptamanale lasate de obicei pentru ziua de sambata ,  cand toate treburile nefacute in restul zilelor din saptamana sunt programate sa fie rezolvate .

Sunt atat de bucuroasa ca e primavara!

In casa semnele de evolutie ale semintelor puse in pamant saptamana trecuta sunt mici fata de explozia de actiune a florilor de afara ,  din semintele de rosii plantutele au rasarit , desi sunt pirpirii ,

insa ardeii iuti inca nu au dat niciun semn, stiu ca ei sunt de fel mai puturosi, dar tot stau cu emotie ca ar putea sa nu rasara nimic sau prea putin din ei .

 

Scurt pe doi.Martie 2.

De ieri aveam planuit ce sa fac in dimineata zilei de astazi, astfel incat de cum m-am trezit , pe repede inainte am pornit la actiune: prima iesire din an in curte , la o parte din curatenia de primavara. Asta e, cand ai gradina, ai si munci mai putin placute de facut, iar cand ai animale, cazul de astazi referindu-se la catei, dar nu sunt singurii care lasa de strans in urma lor, cu atat mai mult. Asa ca azi am stat prin  curte cu maturica si faras si am tot strans , ba una, ba alta, chiar daca la un moment dat incepusera sa dea semne cativa fulgi ca s-ar pregati sa cada peste noi si chiar daca incepusem sa imi simt picioarele inghetate bocna. Am zis ca pana nu termin toata portiunea acoperita de gazon, nu ma opresc .

Cand am terminat, cam cu dureri de spate si de picioare, care mi-au amintit de unele din feelingurile sezonului petrecut in gradina , cand sa ma asez in pat, sub paturica , Tili imi atrage atentia asupra inventarului pe care il aveam de facut si a insamantarilor de primavara pe care musai trebuia sa le pornesc.

Ca oricum, fata de alti ani, ma aflu in intarziere, dar nu e niciun bai, ca e timp sa imi rasara si creasca indeajuns toate plantutele pe care mi-am propus sa le cresc din rasad propriu.

Iata plicurile cu poze colorate, in care ar trebui sa fie seminte de calitate corespunzatoare cu pozele de prezentare

care by the way, nu sunt dintre cele mai importante si de valoare plante pe care mi-am propus sa le cresc, insa sunt mai prezentabile de aratat. Si rosiile , si ardeii si …ha, si vinetele (de la care insa nu stiu daca chiar voi reusi sa obtin si rod) le am de la producatori particulari de plante, in care am mai multa incredere decat in marile firme care vand seminte de plante. S-ar putea sa ma mai si insel, insa putin probabil, pentru ca producatorii mici care te pacalesc isi fura singuri caciula , pierd clienti si nu cred ca au un astfel de interes.

Dupa cum se poate vedea din poza, anul asta mi-am propus sa cresc mai multe plante aromate .Nu stiu de cand mi-a venit ideea, insa cu siguranta, cand am citit cartea ”Un veac de singuratate” a lui Gabriel Garcia MArquez, pe care am citit-o nu chiar intr-un veac, insa cu ceva intreruperi, ca incepusem sa ma plictisesc de ceea ce parea la un moment dat o repetitie : alte personaje, aceleasi povesti, ei bine, citind cartea mi s-a facut pofta de ”veranda  cu begonii” cum descrie in carte autorul si de maghiran parfumat cultivat printre trandafiri. Nu stiu daca imi va reusi experimentul ”maghiran printre trandafiri”, insa am sa incerc sa-mi fac in vara asta pofta starnita de carte :).

Prin urmare ,iat-o pe  Tili cum cauta in gentuta printre plicurile colorate cu seminte cumparate din comert si hartiutele mai frumos colorate , ba chiar patate de la sucul rosiilor , cu seminte proprii culese din gradina mea sau ale altora , pe care  eu le ordonez si pun una cate una, cu numaratoare si socoteala din carnetelul cu programari aflat  langa mine (in care am scris cate seminte din fiecare soi voi planta, astfel incat sa imi incapa toate in gradina , sa le pot macar gusta). Oricum , pe masura ce puneam semintele, si mai scapam in loc de 10 cate imi propusesem sa pun dintr-un soi,  12 sau chiar 15 , ma gandeam unde mi-o fi fost capul cand am comandat atat de multe soiuri de rosii, carora as vrea, dar nu stiu daca voi reusi, sa le fac loc la toate in solar si gradina.

Am pus ce am pus cateva jardiniere cu seminte, dupa care mi s-a facut foame , somn si privind pe fereastra am observat ca mi s-a facut si …iarna iar.

Ningea cu fulgi mari, grasuti , atat de frumos!

Oricum, nu ca pentru luna lui marte , cum zise poetul, ci ca in te uita cum ninge-n  decembre :).

Eu nu iubesc deloc iarna, nici fulgii ei de nea, dar in ultima poza, parca vad un fulg in forma de inima cum cadea . Cadeau toti si mai nimic nu se asternea, la ora asta sunt cu totii dusi in pamant, dau hrana bulbilor de primavara , ierbii si pomilor .

Adevarul despre rosii

Pe blogurile de mare interes pentru mine , cele gradinaresti, care au macar in cate-un colt de pagina o vorba de dor despre gradina -fie ea in casa, in balcon sau la nivelul solului, afara , am observat  in ultimele zile verva mare. Toata lumea se gandeste , planifica sau viseaza , rasaduri de rosii. Cum traim in anul de gratie 2013 , intr-un stat modern , ce face  parte importanta din marea Europa unita , prieteni cu cei din rasaritul si apusul lumii noastre noi, si soiurile de seminte de plante sunt din ce in ce mai diversificate, cu posibilitatea de a circula cu mai multa usurinta din cele mai indepartate teritorii , intr-un sens si in celalalt .

Si cu cat mai multe si mai diverse soiurile, cu atat mai mari si tentatiile de a incerca macar cate ceva nou in vara care va urma , mai ales de catre cei care  cultiva  rosii din curiozitate, joaca  sau pasiune. Profesionistii cultiva probabil soiuri profesionale , productive, care nu le dau mult de furca (munca). Noi ceilalti, cate un Don Quijote al tomatelor, ne batem cu diverse mori de vant incercand cai nestiute -ce distractie, dar si ce bucurie cand distractia da  rezultate!

Incercam si tot incercam , pentru ca rosiile nu sunt la fel nici prin forma, nici prin culori sau nuanta, nici prin gust, nici prin miros , nici prin rezistenta sau modul de a se comporta in diverse conditii oferite de mediu sau de sol.Si nici prin valorile nutritionale.

La cea mai mare cautare , zic eu, sunt heirloomurile, adica soiurile produse de cate o familie sau grup de intreprinzatori , pastrate si perpetuate in mod natural , de-a lungul mai multor ani, verificate si indragite si  iata, chiar impartite si altora.

Unchiul meu, insa,  agronom specialist , are  alte optiuni. El cauta an de an soiuri imbunatatite ,  hibrizi rezistenti la boli sau alte atacuri din mediul exterior.Anul asta am inteles prin intermediul telefonului fara fir, adica din vorba impartasita altora (mamei) si data mai departe, ca are din nou ceva soi extraordinar , hibrid, din Olanda.

M-am luat si eu dupa el intr-un an. Mi-am zis ca o fi vreo minune ceva cu soiurile astea hibride, de care eu habar nu aveam si in loc sa cresc ce trebuie si ce folosesc oamenii bine informati , ma chinui cu sensibile si cine stie ce pricajite soiuri vechi din gradina mea. Si mi-am ales de pe net in urma cantaririi diverselor avantaje specificate de un site care vinde seminte profesionale  , soiul de rosii Tolin F1.Cand intalniti pe un plic de seminte codul F1,  asta e semn de hibrid,  produs prin polenizari dirijate intre alte soiuri cu diverse calitati.

Cum nu sunt mare producator de tomate si abia daca pun cateva seminte in fiecare an din cate-un soi, mai am si acum din plicul cu (parca) 300 de seminte , ori sa fi fost 150 ,cumparat in urma cu cativa ani.Numai cateva.

Intr-adevar, in primul an  in care am pus in gradina  rosiile Tolin F1,  am fost impresionata. De felul bogat in care produc, pe fiecare fir , de-a lungul mai multor etaje, care ajung intre 5 si 7 de fiecare fir, rosiile cresc in ciorchine .Rosiile sunt frumoase, si mai mari , dar si marime medie , au pielea neteda si lucioasa, sunt perfect rotunde, se desprind usor cu o bucatica de codita , astfel incat sa nu fie rosiile vatamate la cules, bune si  de export catre cei mai pretentiosi consumatori, daca ar fi cantarite dupa aspect.Sunt rezistente, daca nu au fost culese repede mai rezista inca vreo saptamana sau doua fara sa se altereze ,fara  crapaturi,  la fel de tari si frumoase .Cred ca si la transport dintr-un loc in altul ar rezista la fel de bine o perioada de timp mai mare decat alte rosii obisnuite.

Roadele sunt atat de bogate si de grele, incat in primul an, cum nu legasem foarte bine firele de rosii, multe dintre ele au reusit sa rupa legaturile si firul a cazut .Fara daune importante, pentru ca nu s-a rupt, doar era rezistent.

Dar la testul degustarii…eu zic ca pica testul.Fiecare cu parerea lui, asta e parerea mea. Au coaja tare si groasa, pentru suc nu sunt bune fiind asa tari, nici prea zemoase, pentru salata nu sunt bune fiind tari si prea putin carnoase. Motiv pentru care eu ,desi nu voi renunta la ele de tot, doar mai am cateva, pe care insa le voi planta anul asta afara, sub cerul liber si nu in solar sa imi ocupe locul altora , poate mai delicate decat ele, nu le voi mai insamanta si urmari in gradina mea cu acelasi entuziasm de pana acum. Productia ca productia, dar urmaresc si calitatea fructelor de tomata, iar rosiile Tolin F1 nu se numara printre preferatele mele la gust.

Anul trecut am avut, asa cum va si spuneam candva, aici pe blog, un soi nou de rosii botezate de cel de la care le-am comandat ”rosii uriase”, soi de rosii romanesti , crescute de om in gradina lui de circa 20 de ani. Tot asa, numarul semintelor primite a fost mai mare decat cel al semintelor sadite, prin urmare mai am si acum din ele .Asa stiind,  anul trecut nici nu am mai oprit seminte de rosii, de la  ele  deloc,  pentru ca stiam ca mai am. Atat in poze, cat si in povestile pe care le spunea despre ele, rosiile aratau imbietor, mari, firul incarcat cu rosii ,  gradinarul spunea chiar ca un singur fir de rosii ar fi produs circa 15-20 de fructe mari.Eu nu am numarat la ale mele, dar iata un fir incarcat cu ele: 

Care va sa zica, soiul de rosii uriase romanesti a fost productiv, planta a rodit bine , firul plin de roade, grele, abia de se mai tineau in codite. Rosiile au fost mari, frumoase, forma nu chiar rotunda ci mai …patratoasa.

Ce nu mi-a placut la ele a fost ca erau prea zemoase, o data, puse pe masa cu mandrie in fata rudelor venite in vizita, asa cum am observat si eu, a exprimat in cuvinte sotul verisoarei mele si a zis ca sunt cam moi, cam zemoase. Intr-adevar, rosiile din soiul asta botezat de producator drept rosii uriase, da roade cam flescaite . Bune mai mult pentru suc si mai putin pentru consum la masa. Anul trecut am avut numai de incercare foarte putine, anul asta cred ca voi indrazni sa pun cu cateva in plus, sa am de suc, tot e ceva.

Doritorilor de a-l contacta pe acela care vinde acest soi , le spun ca il pot gasi pe shopmania. Nu imi cereti si adresa lui.

O alta noutate a fost in vara trecuta soiul de rosii gogosar, pentru umplut. Au forma unui gogosar, si sunt goale la interior. Nu prea grozave, doar daca vrei sa faci rosii umplute , insa noi nu am facut deloc vara trecuta si rosiile astea au fost mai mult ocolite , nu au nici gust , nici zemoase, nici carnoase, niste coaja cu miros de tomata. Usoare pe cantar.

Alt soi de rosii , un heirloom pot spune in gradina mea,  care cred ca are deja 10 ani de cand il tot pastrez, este acela al rosiilor numite tiganesti. Se gasesc rasaduri din soiul asta la piata de legume, la tarani, primavara .Din primul an de cand am avut numai cateva fire, cred ca cinci , cumparate din piata m-a impresionat prin marimea rosiilor.Fara sa le fi oferit vreun tratament diferit fata de al altora, rosiile acestea au crescut mari , carnoase, frumoase, bune la gust, culoarea e putin inselatoare in sensul ca se inrosesc complet tarziu si daca astepti dupa ele sa le culegi atunci cand sunt rosii complet, risti sa le culegi moi, usor alterate . Iar eu cam astept dupa ele . Desi gustul lor este delicios, au dezavantajul ca rodesc putin , unul , cel mult doua etaje cu numai cateva rosii, dintre care unele cresc frumos.

Nu este foarte productiv , nu rodeste pana tarziu, firul se ingalbeneste usor catre varf, dand semne de uscaciune, la fel si frunzele palesc si planta pare pierita . Totusi eu le  tin numai de dragul celor cateva fructe mari si bune.

 Pentru locul intai in intrecerea dintre cele mai mari rosii din gradina mea au concurat anul asta cu rosiile tiganesti si cele de uriase , de mai sus. In poza se pot vedea in prim plan doua dintre aceste soiuri mari.

Rosiile inima de bou.Am observat cautand pe internet ca exista macar doua feluri: inima de bou roz si rosie .Ale mele , tot pastrate an de an, cred ca sunt din soiul rozaliu. Pe multi ii aud laudandu-le, sunt vestite prin cat sunt de gustoase, zice-se. Nu zic ba, insa fructele lor nu sunt rezistente, se strica uneori pe fir inainte de a se coace si nu doar o data in loc sa le culeg ca sa le folosim, a trebuit sa le arunc.Jumatate din rosie era frumos colorata, parea sanatosa, iar cealalta jumatate stricata. Nu prea sunt incantata de soiul de rosii inima de bou, pastrez si plantez cateva, dar nu cu mare incantare.

Prin urmare, pot spune ca inca sunt in cautarea unui soi de rosii perfect si la forma , si la gust ,si la consistenta, si la atitudine a plantei :).

Poate din noutatile de anul asta ma va cuceri definitiv vreuna dintre :

-ponderosa pink

-cuore d Albegna (Liguria)

-druzba (bulgaresti)

-cherokee purple(dupa nume, s-ar zice ca vine de la indienii americani)

-siberian

Asta a fost cu soiurile de rosii rosii.

Pentru ca mai exista rosiile galbene, mai degraba spus  tomatele galbene,  care din punctul meu de vedere sunt tot ceea ce poate oferi vara mai bun in gradina. Imi plac la nebunie. Semintele lor le pastrez de cativa ani din cateva rosii luate din piata , parca. De la tarani,  oricum, ca o fi fost din piata sau de pe marginea soselei DN1, nu mai stiu, dar de unde le-am luat , le-am pastrat de drag . Sunt tomatele perfecte , dulci, carnoase, parfumate, parca mirosind a gradina, a ploaie, a triluri de pasari, au culoare imbietoare, in salata amestecate si cu cateva felii rosii, dau cel mai indragit mie  meniu de peste an. Anul asta mi-am propus sa pun mai multe decat in alti ani.

In plus am cateva seminte de rosii si portocalii si trandafirii (chiar asa au fost botezate ) de la banca de gene din Suceava ,din care voi pune separat de celelalte ale mele cateva fire si pe care, de asemenea le voi pastra.

Mai am desigure si rosii cherry de cateva feluri, anul asta voi incerca si rosii verzi, care la coacere au coaja tot verde , albe. Sa vedem ce se va intampla.

Si as dori sa spun celor care au avut impresia ca prin intermediul blogului imi fac reclama ca sa vand seminte sau rasaduri. Nu este asa, semintele le am in numar foarte limitat, numai pentru uzul propriu . Mare parte din ele le-am cumparat si eu de pe internet cautand dupa cuvinte specifice.

Din prea mare dragoste

Cand eram in liceu , aveam un prieten care la un moment dat si-a scris pe un biletel cam care erau pasiunile lui arzatoare de la vremea aia . Si , nu mai stiu ordinea, dar acestea erau: Porche, Steaua, Mihaela . Vreau sa cred ca eu , Mihaela  adica, eram totusi prima , repet ca nu imi mai aduc aminte ordinea.

In spiritul topurilor intocmite din amor, si eu, blogarita gradinareasa fac un top al directiei catre care se indreapta cel mai adesea gandul meu de gradinar pasionat si vesnic amator, cu mereu lucruri noi de invatat .

Dupa indelungi framantari catre stabilirea unui clasament si real si care sa nu nedreptateasca pe cineva , am decis: clasamentul nu il pot face amestecat ci pe categorii, si anume animalutele separat care sunt oricum in top pe primul loc, fiind fiinte vii si umblatoare si cu necesitati stringente de hrana tot timpul anului , datatoare de viata si moarte, si pe care nu le voi clasifica. Ele sunt pasarile , cateii, pisicile .Ordinea a fost aleatorie .

Apoi separat gradina de plante comestibile .In care locul intai este la cea mai acerba disputare. Veti vedea mai jos intre cine si cine.

Si separat gradina de flori , care trebuie separata de florile la ghivece .

Va dati seama cu atatea categorii si prioritati, vara activitatea mea de gradinar-ingrijitor numai si numai din pasiune si cu dedicatie , imi ocupa tot timpul liber, notiune de ”liber” care de fapt nici nu exista. Eu de luni pana vineri sunt nefunctionala, nu imi sunt disponibila , ci trebuie sa ma setez ca pe un robot programat  care odata alimentat la lumina solara, inca de dimineata ,  ii dai drumul la treaba, iar el isi cunoaste sarcinile de peste zi,  bine determinate si obligatoriu de realizat. Vara , daca nu dai apa pe caldura tuturor plantelor din colectia si grija ta, s-a terminat. Asa incat ele sunt dependente de mine, eu am devenit legata de ele, plantele si animalutele mele.

Va spuneam ca in gradina de legume batalia pentru locul intai este acerba. Se inghesuie in ea, intr-un top imaginar aflat mai mult in mintea mea, dar care se reflecta si in gradina peste vara, in aspectul si ceea ce recoltez din ea ,  rosiile si ardeii iuti. Oare sa fie de vina culoarea rosie care determina dintre ele concurenta? Sau felul in care cresc si rodesc?

Nu stiu, insa dupa o oarecare reflectie , ajung la concluzia ca rosiile , prietene mai vechi de-ale mele, alaturi de care am trait mai multe experiente de-a lungul timpului sunt cele ce fac mai mult obiectul planurilor si al preocuparilor mele in gradina, care au la dispozitie o suprafata mai mare si sunt tratate cu mai mult rasfat . Ma  urmeaza in gand peste tot, ma obsedeaza , ele ,  atragatoare ,  tentante , cu forme rotunde  , parfumate si ametitor colorate , cu pielea neteda, lucioasa, catifelata , unice si de neinlocuit in sufletul unui gradinar, ele, daa…rosiile.Si prin urmare , locul intai in top le apartine. M-au cucerit, si-au lasat amprenta in inima mea de gradinar .

Ei, da, Dragoste, dragoste, dar eu, gradinareasa indragostita , constat ca din atata dragoste de asta data se pare ca am cam sarit calul. Am cam exagerat cu ceva.

Cum or fi trait stramosii nostri gradinari fara sa aiba la dispozitie ofertantul internet cu expunerea de peste tot din departari , de peste mari si tari a atator soiuri de legume si fructe? Eu la inceput am nimerit pe siteuri de departe in care se ofereau seminte de diverse soiuri de rosii. Apoi cu inima franta ca acasa nu am si eu asa ceva , am scormonit pana am nimerit si in tarisoara mea la fel de multe sau aproape la fel de multe oferte de seminte de alte soiuri necunoscute mie pana atunci de rosii , dar si alte legume, flori, fructe.

Unele soiuri mi-au facut ochi dulci de nu mai puteam sa-mi iau gandul de la ele cu zilele. Intram pe  calculator si nu ma uitam la rochii, pantofi, margele, parfumuri sau altceva , cum e de asteptat sa faca fetele , ci ca un obsedat -posedat ma duceam direct la poarta la care ma asteptau pozele cu dragutele mele, ele, doar ele, rosiile .

Si uite asa: pe un site vedeam un soi, pe alt site vedeam alt soi dorit, pe un alt site , alte potentiale rosii de crescut in gradina mea , nu stiu cum se intampla dar niciodata nu le-am gasit pe cele dorite toate intr-un loc sau macar mai grupate cateva .Cum sa fac, incepusem sa ma gandesc ? Sa iau acum unele si la anul altele? Dar daca vor disparea ?Daca voi uita unde le-am gasit, daca…se va intampla ceva? Asa ca m-am decis, pe rand pentru cate unele , apoi hai si altele si tot asa, pana mi-am luat toate soiurile de rosii pe care le doream si nu le puteam uita .Si in plus cate ceva. Ca doar nu puteam sa comand un singur soi de 4-5 lei, depinde de cate seminte oferea fiecare la pretul asta  si  sa platesc  taxa de transport 7 lei. Si atunci am zis sa comand macar cateva soiuri pe langa cel dorit sa fie comanda putin mai consistenta.

Asa incat acum, la momentul inventarului am constatat ca din prea multa dragoste am strans un harem de cam  multe iubite soiuri  de rosii. Nu stiu cum le voi impaca pe toate cu locul nu foarte incapator din gradina mea destinata cresterii legumelor. Pe care sa le pun in locul mai insorit, pe care in coltul mai umbrit si , asa cum in ultimele veri s-a dovedit, mai neglijat si mai imburuienit (adica pe unde mai rar ajung cu ordinea si curatenia atat a solului, cat si a legatului firelor de rosii si a taierii frunzelor.

Practic ma descurc greu de una singura in relatia cu rosiile. Dar nici nu las pe nimeni sa se amestece . Sunt un fel de dictator care nu permite accesul altora in solarul cu rosiile . Pentru ca in alti ani se intampla ba sa imi stropeasca rosiile  ca sa le faca bine, zice-se, cand eu de fapt vroiam sa le las sa creasca natural, fara interventii chimice. Ba sa le gasesc legate madraganit , cu ramurile stranse ghemotoc in buchet, in loc sa stea aerisite . In fine, gradina e draguta mea 🙂 si nu vreau sa o vad curtata de altcineva . Decat cu permisiunea mea si in limite stabilite si convenite clar :).

Si cum va spuneam, anul asta am strans harem de seminte, 21 de soiuri noi plus cele noua avute anterior. Am de inghesuit cumva 30  de soiuri de rosii pentru vara care va urma. De-as mai avea gradina disponibila ceva mai mare decat acum !Si timp mai mult liber daca as avea! Si…eh, multe mai vrea omul. Lucruri pe care nu le poate aduce nici Mos Craciun , care bate la usa acum.

Si astea inca nici nu sunt toate  soiurile disponibile la vanzare pe siteurile diversilor  gradinari sau doar vanzatori de seminte din Romania. Nici vorba, sunt mult mai multe si cand spun asta vorbesc despre soiuri si nu iau in considerare si pe cele hibride, obtinute prin incrucisari . Sunt zeci , poate peste suta de tipuri de seminte de rosii pentru cei doritori in România.

Dar care sunt rosiile care  mi-au facut mie ochi dulci si nu le-am putut rezista?Iata-le pe cele cateva, doar cateva.

Daca ar fi sa le socotesc intr-o ordine, cea a descoperirii lor si a  cumpararii…ar fi urmatoarele :

– tomat Purpurii rusesti

si ameridindiana  

Pe langa ele si din acelasi loc am luat si rosii din soiul numit Vechea Germanie. De ele mi-e un pic frica sa nu iasa niste scofalcite, ca sunt neam de beefsteak si am mai avut asa ceva , iar rezultatul a fost niste strambaturi, scofalcituri, am zis ca in veci nu voi mai pune asa ceva in gradina mea.Asa ca am ceva emotii cu nemtoaicele astea (sunt si blonde ) .

-In alta parte, rosii albe . Uaaau!Cel care le oferea scrie si ca sunt preferatele lui la gust. Deci cum sa rezist la asa ceva?

Albele au tras dupa ele un soi de rosii verzi, care adica in momentul coacerii raman de culoare verde si inca ceva ciudat, astept sa le fotografiez in gradina mea si sa vi le arat.La vara. care va urma.

-Alte rosii de care auzisem sunt Liguria. Duulci, bune, carnoase, seminte putine. Roditoare. Prin definitie , de inima zdrobitoare . Le vroiam  si pe  astea de ceva timp, le si vazusem la bakker, scuuumpe, am zis atunci ca acolo sa stea.Insa am gasit la noi cu pret rezonabil . Pe langa ele am mai luat niste verzi cu dungi , niste bulgaroaice , ca doar tomatele bulgaresti sunt renumite in toata …ma rog, zona balcanica , sa zic. Nu stiu pana unde li s-o fi dus vestea .

-De nerezistat a fost pe un alt site soiul Siberian. Adica creste si rodeste chiar si in Siberia. Pai sa nu vreau si eu? Sa lege fructele la 3,5 grade Celsius. Al meu esti, daaa! L-am luat insotit de alte frumoase care cu tenul purpuriu, care mai ciocolatie , ba chiar una pitica cu reflexii violet.

Si uite asa, gradinareasa cu 30 de soiuri de rosii. Sa ma vad pe unde voi scoate camasa , sa ajung in toamna (mda, pana la urma toata zbaterea e pentru rezultatul din toamna, anotimpul ala neindragit care precede uratania 🙂 ) cu recolta buna, nu cu doua rosii cat pentru trei castroane de salata toata vara.Hm, deja incep sa fac planuri in gand. Cui sa dau prioritate, pe care sa le las doar pentru frumusete si admiratie, asa…un exemplar doua , hai maxim trei in toata gradina ?

La o astfel de activitate vara , poate va intrebati cand mai am timp si de altceva?

Ei, asta e ca nu prea mai am. De-aia sunt eu gradinareasa. Ca eu sunt a gradinii si gradina este a mea. Toata vara .

In final mentionez ca pozele din aceasta postare nu au fost facute de mine. Inca nu am vazut cu ochii mei astfel de soiuri de rosii, prin urmare si pozele sunt de pe internet.

Ardeiul iute si semintele sale

Nu mai stiu cand am aflat secretul asta pe care vi-l impartasesc si voua astazi .Pentru cei interesati de cultivarea ardeilor iuti , e bine de cunoscut  , zic eu.

Si in urma cu ani si ani imi luam de la supermarket ardei iute , le opream samanta cu gand sa o pun in pamant si sa am si eu macar in ghiveci in primavara si vara urmatoare din soiul de ardei iute cumparat si pastrat prin seminte  . Nu imi aduc aminte sa imi fi rasarit vreodata ceva din semintele oprite de ardei iuti si nu doar o data mi-am zis ca probabil cultivatorii sau vanzatorii de legume le faceau roadelor astora  ceva sa nu poata fi viabile semintele pentru consumatori, ci sa continue sa le cumpere lor marfa. Si nu doar la ardei am gandit asa , ci si la unele dintre flori , pe care nu am reusit sa le reproduc acasa prin diverse metode, care m-as fi asteptat sa functioneze .

Ba si mai mult decat atata. In urma cu un an v-am aratat ce recolta de ardei iute faceam. I-am fotografiat si cruzi , direct in gradina mea (in 06 septembrie 2011) , culesi (in 22 octombrie 2011) si mai tarziu uscati la dehidratorul de legume si fructe (in 28 octombrie 2011) .

Am avut cateva feluri de ardei iute pe care le-am cultivat unul in vecinatatea altuia , in loc prielnic , caldut si insorit in care au crescut si au rodit foarte frumos. Mi-am frecat mainile de incantare si am si oprit cateva seminte din fiecare soi , gandind ca voi putea avea din ei pentru ani de-a randul sa-i tot pastrez ca soi in gradina mea . Din ce recolta am avut, credeam ca as fi putut sa impart la tot orasul samanta si sa devenim cu totii iuti :).

Dar n-a fost asa!

Din toti ardeii iuti pe care i-am mancat in cursul iernii de anul trecut si a caror samanta am pastrat-o, cand am ajuns sa o pun in primavara in pamant , numai un singur soi a rasarit si a crescut si apoi rodit. Si anume ardeiul iute omni colour , care ca si anul trecut a crescut dintr-o singura samanta o planta intinsa , cu brate multe si bogate in rod. Celelalte doua soiuri, habanero chocolate si orange nu au mai dat niciun rezultat. Tarziu,  cand am constatat ce patanie mi s-a intamplat am incercat sa mai comand de pe acelasi site de unde imi luasem si prima data, insa nu am primit niciun raspuns de la ei. Nici ca nu au pe stoc, ca li s-ar fi terminat, nimic. Pamant . Mut. Mi-am zis ca poate la fel li s-a intamplat si lor si poate cineva sa le fi reprosat/ reclamat problema asta. Si nu am insistat.

Am luat atunci din alta parte alte soiuri , care insa nici recolta frumoasa de ardei iute de anul trecut nu mi-au mai dat si nici ardeii nu au fost la fel de …teposi si gustosi :). Haha!

-ardei iute Tam jalapeno:

-eu l-am luat pe cel de mai jos ca fiind Czechoslovakian black, dar am mai vazut intr-un loc denumirea de negru unguresc; e oricum de prin Europa de Est :).

Ardei iute

-ardeiul iute Omni colour:

Cui ii plac ardeii iuti numai putin piscatori, cei de mai sus sunt varianta ideala. Mie insa imi place ca ardeiul sa piste bine , si astia au fost cam slabuti pentru gustul meu :). Abia un pic de iuteala am remarcat.

Dar ce sa se fi intamplat cu semintele mele , m-am intrebat. De ce nu au incoltit?

Unii poate ca stiti raspunsul la intrebare. Eu insa nu il stiam si abia tarziu, dupa intamplarea de mai sus , l-am aflat .

Specific ardeilor , atat iuti, cat si grasi , este ca  se polenizeaza usor cu polen strain, de la alte plante din acelasi soi, aceeasi specie sau chiar de la o alta specie. Proportia polenizarii incrucisate este foarte mare , putand ajunge pana la 90% in conditii favorabile de compatibilitate, conditii meteo si prezenta polenizatorilor . Prin urmare asezarea mai multor soiuri de ardei iuti sau grasi unii in vecinatatea  altora , asa cum am facut eu eu cand am asezat unii langa altii ardeii iuti , a contribuit la incrucisarea accidentala a majoritatii soiurilor pe care le aveam . Cum ar fi trebuit sa procedez daca mi-as fi dorit sa pastrez soiurile de ardei?

Fie sa le cultiv la distanta mare unul de altul, ceea ce intr-o gradina este greu de realizat pentru ca albinele care calatoresc distante mari, pot parcurge si poleniza plantele din gradina  aflate la o departare relativ mica una de alta fara probleme si mentinerea puritatii semintelor e greu de asigurat.

O alta varianta ar fi cea sugerata de bunicutz , un utilizator si producator de diverse soiuri de seminte care isi impartaseste din experienta sa pe forumul despre gradinarit , totalmush.com  , de pe care am aflat si eu care era problema semintelor mele de ardei iuti si care ar fi fost solutia. Solutia voi incerca sa o pun in practica de anul viitor. Pana atunci, habanero mi-l voi asigura tot de la altii.

Iata sugestia utilizatorului totalmush cu numele ales  ” bunicutz”:

”Acum probleme mai practice referitor la subiect: pentru ca ardeii (de orice categorie horticola grasi, iuti, gogosari, capia, boia etc.) se incruciseaza foarte usor (desi sunt plante predominant cu autofecundare), este relativ usor de obtinut samanta „pura” in cantitati mici de la plantele care ne plac si vrem sa le perpetuam anii urmatori. Cel mai simplu este de izolat o ramura a plantei de ardei cu un saculet din tifon (sau material dintr-o perdea veche). Facem asta dupa ce planta a produs primele fructe si ne-am convins ca este ceea ce vrem. De pe ramura care urmeaza sa fie izolata se indeparteaza fructele si florile deschise apoi se acopera cu saculetul de tifon asa incat sa nu poata patrunde insectele polenizatoare iar dupa o saptamana (sau 10-14 zile) se indeparteaza saculetul si de se marcheaza fructele formate cu o ata colorata de exenplu (sau o eticheta de plastic pe care sa scriem soiul, daca vrem sa fim pretentiosi). De la aceste fructe se recolteaza semintele la maturitatea deplina a fructului.”