Covor din flori

Presupun ca la toate seriile de copii care absolveau invatamantul primar , cel de patru clase , la sfarsitul scolii, inainte de marea vacanta de vara , cand ne desparteam de tovarasa (sau la unii doamna, depinde de epoca absolvirii) invatatoare, era un obicei ca la ultima oara de clasa alaturi de dumneaei sa o primim cu un covor din petale de flori. Si la voi era asa, nu? Sau poate doar la cate unele clase, in functie de cat de draguta si apreciata de copii si mai ales de parinti fusese invatatoarea sau cat de inspirati parintii in organizarea unui astfel de moment unic si uite ,chiar  de neuitat …

La noi asa s-a intamplat.Parca si revad in minte clasa si cum pe culoarul de la usa de intrare pana la catedra erau pe jos numai flori si petale in multe culori. Si ce incantata de primirea noastra era invatatoarea !…

Si nu ca mi s-ar fi  intamplat si mie intocmai de curand, o sa va arat imediat, dar mi-am adus aminte astazi privind irisii mei albi, abia infloriti de acel moment din scoala primara.

Asta micu din poza s-a nimerit si el pe acolo la momentul nepotrivit , cand eram si eu in zona. Nu cred ca este el cel vinovat de aspectul neasteptat de mine al florii , nici nu caut cuiva vreo vina; poate doar floarea de iris sa fi fost prea grea sau poate vreo harjoneala intre catei sau intre cocosi si gaini , nu stiu care mi-a facut surpriza sa imi ofere din …dupa posibilitatile lor, din florile din propria noastra curte, un covor (mai modest) din petale de flori de iris.

Cum era sa ma supar pe ei? Ei care stiu ca (de cocos vorbesc acum) si-ar da si viata pentru mine, nu ca le-as cere-o , piticul din poza asta este in curtea noastra top model , nu friptura , plus ca e si de neam pitic, n-ar fi bun nici de-o ciulama. 🙂

-”Dar de ce sunt eu scos țap ispasitor?”(pare ca s-ar cam intreba)

Flori si petale rupte din florile de iris: una de-a dreapta, alta de-a stanga tufei:

De incheiere si fara legatura cu povestea de mai sus, acum e despre altceva : eu nu mi-am semnat fotografiile niciodata, sau aproape deloc. Stiu ca intr-o vreme ma gandeam ca s-ar putea intampla sa fie luate de altiii…dar pana la urma, mi-am zis, ei si ce daca, sa circule ! Mda. Apoi am inceput sa dau de ele pe diverse siteuri: una reclama la legume de vanzare, alta pe tpu , alta chiar pe acasa, site serios ai zice, la care lucreaza oameni calificati din presa. Mda, ce sa-ti spun! Unii se califica sa stea pe scaun la un birou si sa caute pe siteuri informatii , si sa le copy/paste si gata stirea. Insa in unele locuri erau linkuri sau macar scris undeva de unde a fost preluata imaginea. Dar am gasit chiar vineri din nou in alta parte copiate poza de la mine pe siteul uneia zisa taranca nu stiu cum. Daca dati de ea, sa stiti ca e doar o copiatoare, nu gasiti nimic original la ea, nu ca ar fi singura.E oricum la mare moda sa copiezi si sa transmiti mai departe mai ales citate, sfaturi demne de urmat, poze, articole.

Firul ierbii

Cantaret la …violoncel? sau la firul ierbii?

Unul dintre artistii verilor , al carui cantec eu cred ca mai degraba ne incanta, decat ne necajeste, cu melodicitatea lui aparte ,  surprins in iarba intr-o pozitie in care chiar pare ca ar tine in bratele lui voinicesti un instrument muzical.

Mi-am amintit de el acum cand tocmai imi spunea cineva despre o alta insecta surprinsa de mine in casa, la oglinda  , careia i se spune viorea probabil la singular , la plural  sigur viorele , al carei cantec  este asemanator cu al Domnului Greiere. 🙂

Chiar dumealui, Domnul Greiere .

 

 

–

Nostalgie de toamna

Sub razele de soare, culorile toamnei sunt mai calde, stralucitoare, ma asortez cu ele si eu zic ca ma integrez perfect si in acest  decor (desi il  prefer pe cel din vara, ziua cald, seara racoare).

Daca acum soarele dispare , si eu dispar dupa…un nor sau cum s-o fi numind acel obiect mare care separa camera calda din interior, in care eu imi aleg  apropierea de  fierul  incins de langa locul luminos prin care privesc gradina ramasa  afara ,  de anotimpul rece ramas in urma .  

Cu toate astea, din cand in cand , fie vreme buna, rea , mai ies la o raita sa vad cine mai umbla prin gradina. Acolo,  uneori , ma asteapta  iubitor un gagic :

Cand l-am zarit o data, demult, a fost  oarecum dragoste la prima vedere, doar pentru ca semana cu  mama mea,  asa cum l-am privit atunci din departare .

Numai ca acesta era atunci urat, numai coaste si o coada subtire, pleostita, amarata , cu blanita jegoasa si desigur plin de purici. Am tot fugit de el la inceput, dar dupa o vreme, il vad eu azi, il vad iar maine , a inceput sa-mi placa. Un pic. El  iar venind in vizita la mine, dar si la castronelul meu cu bunatati , s-a transformat intr-un motanel bine facut, parca si mai curat , cu blanita lucioasa si chiar frumoasa.

Dar cum si vorba-i, isi schimbara cotoiul meu parul, insa naravul de mare vagabond , ba. Vine o vreme ,  sta ce sta , daca e soare sau mai cald afara mai motaie intins la locurile cele mai  insorite , mai calde,  isi inmoaie mustatile in castronelul nostru cu mancare si apoi cat ai zice ”miau” si dispare.

De multe ori l-am vazut ca vai si amar de el, caftit de alti cotoi mai tineri sau poate chiar de cate-un caine,cine stie pe unde l-au purtat pasii ,  incat nu doar o data mi-am zis privindu-l cu ingrijorare ca zilele lui nu mai sunt in numar prea mare. Intr-o zi a aparut cu o parte mare din coada rupta si atarnand doar intr-un rest de piele, cu labutele zgariate,   si jegos , ranit si plin de sange parea ca isi va da duhul prin podurile sau pubelele lui preferate de vagabondare. Dar si dupa asta a scapat si acum se mandreste tantos cu coada lui ca de iepuras, model unicat printre cotoii din cartier . Asa am auzit ca e si strigat : ”Iepuras” cand e invitat dimineata  la castronul cu bobite speciale , nu ca nu ar veni singur si ca i-ar trebui vreo chemare, dar el, nebunul , se baga sub botul cainelui cel mare sa ii ia din portia de mancare .O fi  el viteaz , dar tare nesabuit.

De ajuns despre viata de felina.

Despre  gradina,  pauza de vreme rece si umeda tare .Nu cea de iarna inca, pentru ca mai sunt activitati tomnatice in lucrare: mai avem de plantat bulbi de lalele abia scosi din pamant dintre firele de pir, o planta cu frunze asemanatoare cu firele de  iarba , care se intinde cu usurinta asa cum numai buruienile urate si nedorite in gradina stiu s-o faca si care e greu de eliminat in totalitate, putandu-se regenera in primavara urmatoare si dintr-o singura bucatica de radacina ramasa in pamant. Asadar, ne facu de lucru acum in toamna buruiana mai sus amintita .

Dar poate e mai bine asa, oricum parca mai era nevoie de o aerisire , improspatare a pamantului din stratul cu flori . Asa ca mai speram in cateva zile cu soare, care sa ne permita ingroparea bulbilor pentru primavara urmatoare.

Si …se intreba cineva daca nu patesc ceva bulbii plantati acum in pamant odata cu venirea gerului si a ploiilor cu frig . Nici pomeneala! Bulbii de lalele, de narcise, de crin, de ghiocel, crocusii -de exemplu, dar poate mai sunt si altii , raman afara peste iarna si daca au fost plantati in pamant la adancimea potrivita, care se zice ca ar trebui sa fie cat de doua ori inaltimea lor , nu sufera de frig. Ba dimpotriva, asa le este si bine,  sa treaca inainte de inflorire printr-o  iarna .

–

 

Inima de piatra

Am o inima de piatra  :

Si n-o dau la nimeni .

Colectionara de bolovani cum sunt (uneori, cand gasesc cate o piatra care imi atrage atentia) , sunt foarte incantata de gaselnita asta, rasarita din pamant din iarba verde, in gradina mea, iar acum mutata in casa . Am gasit-o saptamana trecuta, in timp  ce pregateam locul de iernat al catorva bulbi de lalele . Tot atunci am avut si o experienta tare ciudata, care m-a facut sa nu mai umblu cu mainile goale (macar o vreme, pana voi mai uita intamplarea), asa cum obisnuiam si cum imi si placea , la gradina. Mai exact, tot rascolind pamantul cu mana, am simtit o data o intepatura (cam ca de ac de albina, mi s-a parut mie atunci) si am strigat scurt  ”au” . M-am uitat imediat in palma , cand ce sa vad? O fractiune de secunda , pana m-am dumirit , am fost chiar tulburata, nu mi-a venit sa cred ca s-a agatat din pamant de pielea mea o  urechelnita. Urate mi-au fost intotdeuna urechelnitele astea! Pana atunci nici habar nu aveam ca ele pot intepa .

Intepatura nu a avut nicio urmare, am scos aratarea din pielea mea, am venit  in casa , am spalat locul afectat si am cautat pe net sa vad ce pot gasi despre intepatura urechelnitei . M-am linistit afland ca nu are venin si nu transmite niciun alt germen decat eventual germenii ce se pot lua in urma oricarei intepaturi sau zgarieturi obisnuite. Locul intepaturii s-a vindecat in una-doua zile, fara sa ramane vreun semn .

Insecte Insectivore

Faptele asa cum sunt mai jos  aratate , comise in mod repetat (nu e prima data cand va aduc in atentie o astfel de intamplare) ,  imi arata ca paianjenul asta alb este mare amator de vanatoare si de mancat insecte , ca presupun ca nu vaneaza de placere , ci din dorinta  sau nevoia de a se hrani. Si ca neamul lui este dotat cu armele necesare practicarii vanatorii de zburatoare foarte mici.

Or fi ceva fapturi mancatoare de  moliile din alea mici si stricatoare? Ca pe mine vara ma dispera cat de multe zboara prin casa si nu le pot dovedi  🙂 .

Paianjenul Cel alb si alti confrati de-ai lui.

 

Confruntarea

Sau care pe care .

Asa cum mai scriam aici candva, trandafirul poate musca .

In lupta dintre cei doi mici si ”inarmati” , astazi ,  paianjenul a biruit albina.

 

Un fluture urat

Sambata dupa amiaza. Am zis ca stau cateva minute sa ma relaxez si sa incerc sa ma refac dupa o zi de efort fizic prin gradina , spun efort comparativ cu programul celorlalte zile de  peste saptamana,  in care  activitatea uzuala consta  cel mai frecvent in  statul pe scaun. Insa nu am reusit prea bine sa ma detasez de ganduri si sa trag un pui de somn rapid cum alta data se mai intampla , asa incat mi-am zis : mai bine imi fac de lucru si ma misc pe afara ,  decat sa stau degeaba . Ma ridic si ma indrept spre fereastra ca  sa imi admir intai gradina de flori de la geam . Cand, ce sa vezi?

In loc de admirat flori, vad aratarea.

Ptiu, dar urat mai esti , lipit asa de fereastra mea!   Nu mi-a mai ars de vazut florile de la fereastra. Si cum tot acolo a ramas mai bine de vreo cateva ore , ma gandeam ca m-am ales cu paznic la fereastra .

Pana nu va pleca, nici nu mai deschid fereastra, sa imi intre in casa uratenia (zici ca e sobolan, ori liliac ).

 

S-a dus in cele din urma inainte de a se innopta (poate si pentru ca i-am bagat blitzul in ochi ).

 

 

Iris alb

Iris alb avem anul asta pentru prima data in gradina. Este frumos , maiestuos 🙂 , cu petale ca acoperite cu praf de stele sclipitor (zis sa fie, ca praf de stele avem in noi  toti si toate care suntem , zic eu , si nu suntem tocmai sclipitori) .

De parfumat, este ca toti din neamul lui , ametitor.

Pe el insecte am vazut ieri toata ziua, de dimineata pana pe inserat , la ore diferite si le-am fotografiat. Cred ca sunt atrase de parfumul irezistibil atragator sub al carui  al carui  efect insectele zac nemiscate , ca drogate.

 

 

–

 

 

Ciorchini

Infloresc in ciorchini si seamana cu salcamii. Dar nu sunt nici salcami, nici rude apropiate cu acestia , si nici intre ele nu sunt inrudite aceste doua plante care se acopera in perioada infloririi lor cu ciorchini de flori.

Una, cea albastra, pe care eu si cred ca si voi, cei care va uitati dupa flori pe unde mergeti (ca sunt si unii pentru care florile sunt invizibile)  este mai des intalnita cu flori de culoare albastra  sau liliachii . La noi in curte  infloreste  in combinatia alb-albastru , numele ei este  Glicina , iar oficialus poate fi strigata cu numele de Wisteria floribunda, o japoneza cu crestere mai lenta si inflorire tarzie , abia dupa ajungerea plantei la maturitate fata de ruda apropiata , Wisteria sinensis, care e chinezoaica si care s-ar zice ca infloreste din mai frageda pruncie:).

La noi  asa s-a nimerit,  sa primim pe floribunda , japoneza mai pretentioasa, la care ne-am tot uitat ani si ani si ani de zile si ne-am mirat ca nu crestea, nu inflorea, ne-am zis ca n-avem noroc de ea. Cand in cele din urma, acum doar vreo doi ani am vazut primele ei flori , dupa muulti ani de asteptare , ne-am bucurat ca a inflorit, dar ne-am si intristat de culoarea cam palida a florilor. In copilaria mea, imi amintesc ca vedeam in drum spre scoala , o casa veche  cu pridvor pe care era crescuta o Glicina mare, cu flori albastru inchis, casa in locul careia acum este o oribila cladire din plastic sau sticla .

Cam ca la casa cea veche  mi-as fi dorit sa fie si glicina  noastra , dar acum daca s-a nimerit altceva , e frumoasa si asa , sa ne traiasca, sa creasca si sa infloreasca multi ani de acum incolo si sa ne putem bucura si noi de ea .

Ca am mai si luat anul trecut inca una (de data asta de la magazin) , cu eticheta cu tot , care avea ciorchini cu flori pline, duble si poate va fi din cele care infloresc mai de tinere si de culoare mai intensa decat cea pe care o avem acum. 

 

Iar cand ni se vor intalni in aer si se vor uni intre ele Wisteria , cea deja veche cu trunchi ingrosat cat al pomului de langa ea, un piersicut pe care l-am cam sacrificat de dragul ei si i l-am lasat sa se sprijine pe el si sa se agate de trunchiul si de crengile lui cum si-o dori ea, poate va arata si la noi ca in parcurile cu alte Wisteria celebre din lumea asta , asa cum e in una din pozele de mai jos , intr-un parc din Japonia .

 

Si ciorchinii celei pe care eu am intalnit-o cu numele de Ploaie de aur, nume pe care insa mai tarziu l-am vazut atribuit si altor plante cu flori galbene, aurii,  Laburnum , au inceput sa infloreasca vizibil, in numar mai mare , dupa ce anul trecut cu lupa cercetand abia am putut vedea  numai doi ciorchinasi de flori , anul asta , dupa vreo cinci ani de la plantarea in gradina , in  stadiul de bat scurt . Asa se intampla cand iti aduci acasa plante mici, astepti ani de zile langa ele pana sa te poti bucura de frumusetea lor deplina, a plantei ajunsa la maturitate.

Cum arata in gradinile (tot celebre ) ale altora , un grup de Laburnum in varsta de peste 100 de ani si cum e deocamdata , tanara planta aflata la mine in custodie :

 

Poate va ajunge si a mea peste 100 de ani frumoasa si mare, pe atunci poate zarzarul din spatele ei, pe care eu in doi ani diferiti am zis ca ma voi incumeta sa il tai, dar din diverse motive nu s-a intamplat asa ,  nu ii va mai lua din lumina.

Atentie, se spune ca planta este otravitoare .

 

In primele zile in care s-au deschis ciorchinii acestia de flori, cand nu stiam cat va dura inflorirea lor, m-am apropiat sa ii fotografiez. Nu aratau prea grozav la inceput, abia isi deschisesera primele flori , caci nu se dechid toate floricele mici din ciorchine deodata, insa de florile lor , cu parfum discret, dar placut , se bucurau cele doua insecte bazaitoare , care s-au bagat in cadrul pozelor mele in locul florilor .

–

 

 

Bune si rele

Si-au facut aparitia pe plantele din gradina, diverse mici  fapturi .

Unele care ne vin in ajutor, lucrand cu folos, cum sunt gargaritele , rosii, galbene, negre cu buline in diferite culori si  marimi , acoperite cu  mai multe sau mai putine buline de asemenea diferite ca numar , marime si culoare. Cand eram mica, credeam ca numarul de buline arata varsta gargaritelor. Acum nu stiu daca o fi sau nu asa :). Insa sunt dragute asa colorate, lucioase si imbulinate , iar daca fac si treaba buna in gradina, curatand de purici diversele plante, bravo lor , si mai bine pentru ele pentru ca vor fi pastrate , ba chiar cautate de multi gradinari .

Insa uneori cred ca sunt depasite de munca grea , puse fata in fata cu mase prea mari de purici, cati  sa tot manance si ele fiecare, luate cate una si puse fata in fata cu asa meniu bogat ,  ca sa reuseasca sa ii curete pe toti? Daca ar fi fost mai multe, ar fi fost mai usor, dar asa…cu numai cateva gargarite, la ce sa ma pot astepta, mi-am zis. Si am incercat  sa ii sar in ajutor buburuzului/buburuzei cu carapace neagra si buline rosii, care mi s-a parut mie ca nu ar face fata celor  cam multi  purici,  mari si multi, si am incercat sa il ajut. Am curatat  cativa purici cu mana, insa buburuzul s-a suparat si , cum se vede in cea de-a doua imagine cu el, s-a intors cu spatele si a plecat . Poate s-o fi si speriat de interventia mea  .

 

Pe langa insectele bune cum sunt gargaritele , uite ca au aparut si omizile rele, care nu stiu daca ar fi fost din cele care s-ar fi putut transforma in fluturi; dupa uratenia lor ma cam indoiesc, insa cert este ca au facut numai stricaciuni prin trandafiri, de exemplu, din ce am vazut eu pana acum si ca urmare le-am cules frumusel cand le-am descoperit , bine ascunse si camuflate , si unele au ajuns hrana pentru gaini, altele in pubela de gunoi. Pana acum am descoperit  doi boboci de trandafiri gauriti, care nici nu cred ca vor mai putea inflori, asta numai din cauza lor, a omizilor daunatoare , cum se vede in poza de mai jos , cea cam neclara  :).

 

 

Si un micut  care m-a convins dintr-o privire  sa aduc afara aparatul de fotografiat : paianjenul asortat la culoare cu una dintre lalelele care infloresc cel mai tarziu in fiecare primavara, lalelele galbene .

Eu nu am mai vazut paianjen galben pana acum  si am presupus ca acesta a luat culoarea florii de lalea.  Mi-a placut de el  si nu cred ca ar face stricaciuni , il consider ca nefiind  nici dintre cei rai, nici dintre cei buni.  Desi nu cred ca este nici el o faptura fara niciun rol. Sau rost .

–