Eu si gradina

3 martie 2014

Metode de lucru/ IQ84

Filed under: carti citite, gradina, legume si fructe, seminte — Etichete:, , , , , — Mihaela C.P. @ 10:16 pm

Cu destula intarziere am reusit ieri dupa amiaza sa ma pornesc cu fapta spre gradina viitorului (apropiat) , a verii din 2014.

Incerc sa imi aduc aminte de bucuria cu care primeam primaverile in alti ani si sa procedez la fel si in anul asta. Incerc, vreau sa ma bucur , dar ceva inca ma trage inapoi , primavara e frumoasa oricand, oricum, dar de la un moment dat in viata ea e altfel. Inaintez mai greu , ma urnesc greu inspre vara, prin timpul  linear sau buclat , ce pare sa fie deocamdata doar  inainte , unica directie spre care ne putem  indrepta .

Daca in primavara anului trecut, inainte sa pun in pamant semintele de rosii, ardei si vinete, singurele rasaduri pe care le-am facut si care m-au preocupat anul trecut, intai am numarat randurile din solar si am socotit cam cate rosii ar  incapea pe fiecare rand, cati ardei,  cate vinete  si abia apoi, dupa ce am terminat calculul, am purces la  marea insamantare,careia  in realitate pot sa ii spun ”mica”, pentru ca la gradina mea de  amator , totul se face la scara mica, dupa puterile mele si timpul limitat pe care il pot pune la dispozitie acestei placute preocupari ,

anul asta n-am avut nici chef, nici timp sa fac intai socoteli. Pe cele de anul trecut nu le-am pastrat nici pe hartie , nici pe calculator. Si in intarziere fiind fata de toti anii de pana acum, cand la vremea asta rasadurile mele trebuiau sa fi fost cel putin rasarite cu cate patru frunzulite, daca nu si mai bine crescute,  mi-am spus ca e acum ori niciodata momentul , in 2014 nu voi mai avea alta ocazie de a face rasaduri . Efectiv am adunat toate instrumentele de lucru, am pus pamant in jardiniere si seminte una langa alta, frumos, ordonat , tot manual una cate una, nu presarate nenumarate si inghesuite intamplator , din soiurile pe care le-am ales pe loc, fara vreo prealabila ordonata si enumerata socoteala.

Si sper , dar si cred ca va fi bine. Foarte putine dintre soiurile de tomate  au ramas deoparte, neluate in seama  ,  intre ele  sunt unele pe care nu le-am apreciat si nu as regreta, chiar daca ar nu le-as mai avea.

Prin urmare am dat startul, iar de acum nu pot sa fac altceva decat sa le privesc si astept  .

Asa incepe sa creasca in 2014 gradina mea.

Ce seminifica a doua parte  din titlu: IQ84 ?

Este titlul unei carti scrisa in trei volume de catre scriitorul japonez Haruki Murakami, din care am mai citit si chiar povestit aici despre o alta carte de-a sa .

Cand am vazut titlul, eu am inteles ca ar fi IQ adica indicele de inteligenta si cifra 84. De fapt titlul cartii este 1Q84, adica primul semn este cifra 1 si nu litera I, insa  tiparul pe care editura l-a ales pentru coperta acestei carti este inselator .

Inainte de a cumpara o carte,  eu caut sa citesc cateva date despre subiectul ei, sa vad daca m-ar putea sau nu interesa  si sa aflu si parerea altora despre ea , de e considerata buna ,  rea . Insa nu vreau sa aflu un rezumat al cartii, nu  sa stiu inainte de a citi cartea  ce se va intampla.

Prin urmare si eu cand scriu ceva despre carti, nu as vrea sa dezvalui detalii multe despre continutul ei sau cu atat mai putin despre final, sa ii rapesc tot farmecul parcurgerii ei . Asa ca voi incerca foarte pe scurt sa spun cateva vorbe despre cartea de care abia cu cateva minute in urma m-am despartit, dupa un maraton care a durat cam o luna , ar fi durat mai putin chiar daca nu m-ar fi prins intr-o perioada in care mintea numai la citit nu imi statea.

Din cele trei volume ale cartii,  primul mi s-a parut a fi cel mai greoi . In el, cum este si firesc, am facut cunostinta cu personajele , dar uneori introducerea in subiectul cartii este cam lunga, asa cum in aceasta trilogie, tot volumul intai pare a fi partea introductiva in care doar cunosti personaje si cam cu ce se ocupa ele .

Uneori imi venea sa si renunt la carte, ma gandeam ca nu imi va placea, personajul feminin cu care incepe cartea si alaturi de care suntem introdusi in subiect,  fiind o tanara femeie cam dura pentru gustul meu , pe care o si vedeam ca pe japonezele din filmele cu luptatori care sar prin aer de parca ar zbura si  scot tipete ascutite .

Pana am inceput sa fac legatura intre personaje, ori mai bine zis sa banuiesc ca ar putea fi o legatura intre ele , cartea mi s-a parut o ciudatenie.Este diferita de orice altceva ati citit pana acum .

Si totusi in primul volum capitolele incep fie cu numele personajului feminin, Aomame, fie cu numele unei personaj masculin, Tengo. Parca ar fi sugerat ceva .

Daca primul volum este atat de enervant si greu de parcurs, greu nu pentru forma in care este scris, ci pentru atitudinea personajelor, o femeie criminala, niste scriitori cu vieti anoste , care nu prea se intelege ce cauta in poveste . Mai apare si o fatuca , ciudatica si ea, ei , cam ca si celelalte personaje .Ei bine, apoi volumul al doilea nu poate fi lasat din mana prea usor. De fapt e singurul pe care l-am sorbit dintr-o suflare, in cel de-al treilea volum , nenea scriitorul mai introducand un personaj dizgratios , cu care relua scene si le repovestea dintr-un alt unghi de vedere , scene prin care povestirea mie mi s-a parut ca a fost cam inutil lungita .Dar…gustul omului, asa a vrut scriitorul, asa am parcurs cartea.Na!

Am terminat-o, mi-a placut, o recomand . 🙂

Reclame

4 ianuarie 2014

Pierduta

Filed under: carti citite, filme, muzica, tv, Fără categorie — Etichete:, , , , — Mihaela C.P. @ 11:46 am

Dragi gradinari, dragi prieteni,

m-ati pierdut.

De cand cu vacanta de iarna (ah, ce scurta, mai vroiam!) , m-am cufundat intre alt fel de hartii decat de-alea tip office si nu ma mai satur. Cred ca de vina sunt cele doua carti citite recent care au fost besti-a-le, mi-au placut atat de tare incat odata terminate cer si altele in continuare.

Toc carte dupa carte si nu ma mai pot  concentra la pozele mele cu flori si alte pupurele din gradina casei mele.

Cred ca imi aflu si alta vocatie, poate…de poet :D. (ratat)

Da, ieri am vrut sa ma avant cu spor si dor asupra unei alte carti.Mi-a picat in mana una pe care o cheama ”Valurile”. Autor Virginia Woolf .Sunt cunoscatori ai ei pe aici? Daca da, parca ii aud ”uuuuh!” exclamand cu mirare.

Da, nu stiam .Virginia Woolf nu scrie carti de actiune, in care sa se si intample cate ceva, ci proza lirica, adica un fel de fraze poetice. Frumoase, de altfel, foarte frumoase, dar obositor de citit mai mult de …o pagina, doua .Imi zic: ia sa caut pe net informatii, sa vad , asa o fi scris ea toate romanele sau numai pe-asta l-am nimerit eu asa.

Cel mai potrivit mi se pare wikipedia.In rest multe siteuri despre filmul facut despre ea.Pe care eu nu l-am vazut. Si intr-adevar, wikipedia imi confirma ca asa a scris ea tot.Dar si ca pe la…40 de ani, n-am retinut, daca gresesc cifra , ma iertati, incepuse sa auda voci . Si ca , uh, mai tarziu s-a sinucis. Asta nu mi-a placut . Cand am aflat despre asta, am privit cu alti ochi cartea ei, ca pe cea care te indruma cu gandurile scrise pe calea cea rea. Asa ca nu stiu daca imi voi mai arunca privirea catre carti de-ale ei, am eu fixul asta, sa nu citesc carti scrise de oameni care si-au luat viata. Gasesc ca indrumarea lor, cea din cartile lor trebuie sa fi fost pe undeva gresita.La fel si cu melodiile interpretate de artisti care stiu ca au ales sa isi ia viata. Nu imi place sa le ascult .

Si am luat alta scrisa de Jane Austen , care a precedat ”Mandrie si prejudecata” , pe care eu am citit-o si mi-a placut, asta in urma cu mai multi ani.Ii spune ”Ratiune si simtire”.E draguta, merge, nu ca unsa,  dar o inghit cu placere :).

Intr-o pauza am mai aruncat un ochi pe aici. Si am reascultat ”Play it , Sam” , care la sfarsit indruma catre altceva si am ales sa ascult melodia ”Only you”, care la sfarsit spunea ca daca imi doresc sa descarc ringtone pentru telefon cu aceasta melodie , pot sa o fac de pe nu stiu ce site. Si ma duc pe un site de ringtonuri pentru telefon.Ascult una, ascult alta, unele dragute, alte cam zgomotoase , nu-mi venea sa aleg niciuna. Mi-au placut vreo doua Enya , mi s-au parut potrivite, dar nu , nu pentru mine. La vechiul telefon, cu care ma obisnuisem si  imi placea , desi devenise demodat , care m-a lasat balta, ocazie cu care am pierdut si cateva numere de telefon, aveam un clopotel care ma anunta de apeluri.La fel imi pusesem si la cel adoptat recent , tot clinchet sau clopotel , sau licarire .Insa acum , zic sa incerc si altceva. Ispita :).

Cum va spuneam am tot ascultat pana m-am plictisit ringtonuri pentru telefon. Ca sa ma opresc la unul, ar fi trebuit sa indeplineasca cateva conditii: sa fie melodios, sa nu fie prea zgomotos, fara manele sau hore sau muzica populara, fara cuvinte romanesti, sa nu se prea inteleaga bine ce spun aia, dar sa spuna totusi ceva(ca altfel ma intorc la licaririle meleactuale), daca ar putea sa fie si putin amuzant, n-ar strica .

Cu foarte mult umor am ales in cele din urma…ceva.

Se numeste …”Insatiable” .

Nu l-am descarcat inca pe telefon, dar cochetez cu ideea , sa vad figurile celor din jur cand telefonul meu ar incepe sa o dea pe …d-astea :)).

Oricum putini s-ar prinde , dar i-as incerca. De pe la minutul 1.09 incolo, cu refrenul , incepe de fapt soneria pentru telefon si e scurta, nu cat tot cantecul.

Cuvintele , mie mi-e jena sa le scriu.

”Insatiable”- Darren Hayes

http://www.youtube.com/watch?v=9u7hGkL57N8

Sa aveti un weekend plin, sa va saturati de vacanta! Ca de luni…gata, hai, incepe cu adevarat noul an.

7 noiembrie 2013

Carti nemuritoare

V-am mai aratat  carti care ma asteapta sa revin asupra paginilor lor , coperti ce au fost deschise, praful din paginile lor de inceput inlaturat cu mica curiozitate, foile deranjate si povestile abandonate ,  lasate in asteptare.

Este destul de greu sa intalnesti o carte care sa te cucereasca din primele randuri si pe care sa n-o mai poti dezlipi din ganduri. Mai gasesc uneori si astfel de subiecte arzatoare, pe care as vrea sa le pot descifra cat mai repede si neincetat pana la terminarea cartii (asa ma gandesc ca au gasit cei care citesc carti in metrou , in picioare, intre doua statii, in inghesuiala sau la lumina uneori neindestulatoare). Dar si cand dai de cate un astfel de subiect!…

Ei, insa acum, toamna , in serile  intunecoase  si mai tacute  ca peste vara, in care de atata liniste se aud si pasii   pe trotuare, am gasit timp si receptivitate catre povestile incepute si neterminate. Macar atat , daca nu  si poate un dram de curiozitate.

Asa ca m-am intors spre volumele tiparite si aflate in asteptare la capul patului , in subiectul carora m-am introdus cu interes, dar care parcurse pagina cu pagina si capitol cu capitol nu au reusit initial  sa ma convinga foarte tare. Insa cum obiceiul meu de demult era ca o carte odata inceputa sa fie si terminata, indiferent daca imi placea ori ba, am revenit sa le parcurg si pe cele de acum pana la ultimul lor rand.

Din  teancul de carti , am ales coperta cu titlul cel mai promitator (”Un atlas al dorintelor zadarnice”) si a carei culoare (albastru intens) este in  ton cu culoarea serilor,  aflate la primele minute  de intunecare .

In plus , in ultima vreme am descoperit ca ma atrag  cartile scrise de autori din orient , desi imi este greu sa  retin numele personajelor , uneori  imi dau seama tarziu daca e personaj de genul masculin sau  feminin si trebuie sa citesc cateva randuri , eventual sa mai si revin pentru lamuri ulterioare ,alteori pe masura ce intru in subiect fac confuzii si mai amestec datorita numelor noi pentru mine pe cate unii cu altii,   insa ce imi place foarte tare sunt locurile incarcate de atmosfera exotica  precum si obiceiurile diferite ale  acestor popoare , cultura lor diferita , viata povestita in carte , care desi uneori  modesta sau poate chiar mizera nu este ca cea din zilele noastre , astfel ca cufundandu-ma in lectura ma simt ca facand parte din poveste , iar atunci cand ies pentru restul orelor de peste zi , calc ca pe vata, pe un drum ce este provizoriu si nu cel al meu, ci numai pana la urmatorul capitol din carte .

Cartea in cele din urma mi-a placut. De subiectul ei si motivul introducerii destul de vaste in el, m-am prins abia la sfarsit si mai bine spus dupa ce am terminat-o si am reluat in gand locurile si personajele din capitolele de inceput.

Dupa ce am terminat-o , insa, m-am descoperit destul de  intristata ca s-a sfarsit. Si ca nu mai am o astfel de atmosfera in care sa ies de aici in fiecare zi. M-am uitat la celelalte carti incepute si…neah, nu mi-am dorit sa intru in ele. Asa ca am iesit in oras, neplanificat, mai mult ca din intamplare, caci nu aveam de fapt niciun ban la mine si am intrat si in librarie. Vroiam sa vad daca gasesc in Campina cartea ”Nana” de Emile Zola. O vazusem pe net, dar daca puteam sa o iau de aici, cu atat mai bine. Insa ajunsa in librarie am uitat numele autorului asa incat am intrebat de cartea ”Nana” si atat , ”scrisa poate de…Victor Hugo” am mai spus eu. Vanzatoarea s-a uitat in calculator, acum evidenta cartilor din librarie se tine pe calculator si mi-a spus ca nu au nicio ”Nana”.

In fine, ma indrept singura catre rafturi si ma trezesc fata in fata cu un titlu de carte . Nu m-ar fi interesat nici acum subiectul, cum nu m-a interesat nici la varsta copilariei cand de regula este citita aceasta carte si probabil chiar recomandata de profesori (eu nu imi mai aduc aminte de o astfel de recomandare, dar este posibil sa se fi intamplat asa la vremea copilariei mele) daca nu la un moment dat , mi s-ar fi spus de catre un domn onorabil ajuns acum la multi ani deja de la pensionare ca viata unei femei acum aproape de finalul vietii, dupa care copiii din vecini se zice ca ar arunca cu pietre numind-o vrajitoare, cu casa a carei vitrina cu  aspect ciudat a facut si obiectul unui articol de ziar (ceva gen ”casa cu papusi spanzurate”, parca) si  pe care eu am cunoscut-o tangential, ei bine omul acesta a spus ca viata ei ar fi fost  ca in ”Marile Sperante”.

Titlu de carte foarte cunoscut , care insa mie nu mi-a spus mai mult decat un…Charles Dickens si atat. Mi-a fost rusine ca nu am inteles ce a vrut atunci sa imi spuna si in subconstient mi-am dorit sa depasesc impedimentul si din curiozitate sa aflu si cum adica putuse fi viata ei ca …in ”Marile Sperante”.

Ei, cand am fost pusa fata in fata cu aceasta carte, am considerat-o o intalnire ce trebuia sa se intample si pe care nu aveam cum sa o mai ignor. Asa ca acum ea este cartea cu care imi petrec mare parte din timpul liber si disponibil . Imediat m-am simtit absorbita de subiectul ei, categoric Charles Dickens stie sa te retina in povestea lui  si pe masura ce citeam din ea, incepeam sa vad (cum se zice) cu ochii mintii  cum…o data evadatul , in cimitir il scutura pe Pip atarnat cu picioarele in sus, ca sa ii ia tot ce se gasea in buzunare…o alta data cum a fost primit de Estella cea frumoasa , rea si batjocoritoare  , la casa unei doamne bogate si ciudate si condus pe culoare intunecoase cu lumanarea aprinsa….cum arata domnul Jaggers cu sprancenele negre, stufoase …in fine, de aici mai departe…revedeam in minte scene si da, cred ca am vazut si un film cu numele asta. Am cautat pe net, am aflat ca a si fost facut un astfel de film , deci cred ca eu l-am vazut si acum imi amintesc din el flashuri.

Acum, in plus, parca simt ca desi Pip crede ca binefacatorul lui sponsor este batrana doamna bogata si inchisa in casa cea mare, oare nu se inseala el si acest binefacator sa fie evadatul din puscarie pe care el, copil fiind l-a ajutat cand era nedreptatit si in nevoie? Sau ma gandesc eu prea mult la…”Mizerabilii” si de data asta  nu va fi la fel? Ei bine, asta ma tine prinsa de subiectul cartii si nu vreau sa ma desprind din el. 🙂

Acum o sa termin aici si ma duc sa continui sa citesc. Dupa ce voi termina povestea, voi reveni cu povesti din gradina mea, de pe vremea cand era infloritoare. 🙂 Sau gustoasa, parfumata, vie, promitatoare…

Va urez sa va simtiti fiecare din voi cuceriti de cate o poveste , o carte fascinanta , nemuritoare .

21 septembrie 2013

Cititi?

Filed under: blog, carti citite, vremea — Etichete:, — Mihaela C.P. @ 1:23 pm

Nu stiu cand a trecut vara. Daca a fost macar, cand s-a dus , unde s-a dus. Ca vara zboara ca o parere si restul e un timp lung, cenusiu si adeseori rece.

Bag  de seama, as vrea sa pot sa evit, dar n-am cum , ca frigul s-a instalat deja (cam prea devreme as zice, mai devreme decat in anul trecut).

Ma bucur ca n-a venit inca iarna cu temperaturi scazute, in primul rand pentru fapturile care traiesc mereu afara , unele fara niciun adapost, altii si cu adapost cu tot, dar tot in frig isi duc zilele 24 de ore din 24.

Insa pentru mine perioada de acum e neplacuta: nu e nici frig-frig incat sa pornim instalatia de incalzire din casa , nici cald suficient  incat sa stau confortabil fara incalzirea de la calorifer .Prin urmare , acasa am inceput sa stau din ce in ce mai mult sub plapuma. Si ce sa faci sub plapuma? Sa stai privind la stele? Cand sunt stele pe cer, uneori ma mai uit si la ele, urmaresc cate o luminita daca ramane in acelasi loc fata de tocul ferestrei sau alt punct de reper mai mult timp , ori daca se misca. Dar cand nu sunt stele?  Ma mai uit si la televizor; insa numai pe postul Investigation Discovery, ca de cele românesti mi s-a acrit de prea mult timp si, desi timpul muraturilor a venit, nu pot consuma inca tv românesc. Astept insa sa inceapa ”Vocea României” si atunci , da, voi fi acolo la toate reclamele si cantecele transmise. Insa pana atunci, numai ID. Dar pe ID sunt transmise multe , multe reluari, incat atunci cand incepe o emisiune deja spun: a, da, pe asta o stiu. Si mai privesc in gol la ea, uneori dusa pe gandurile mele. Alteori…privesc asta:

Teancul de carti de  la capul patului, multe, prea multe incepute si neterminate.

Am un obicei, nu mai stiu daca vechi sau nou, as zice ca e mai nou, cand eram mai mica , daca incepeam o carte, ca imi placea, ca nu imi placea, o terminam. Ei, acum treaba s-a schimbat mult. Nu mai pot digera orice poveste, si daca am inceput-o si vad ca o ia tot pe aratura cu povestea , ma lupt sa citesc cartea. Uneori in lupta asta inving alte ocupatii: din primavara pana acum, a reusit sa imi ocupe timpul gradina cu toate muncile , placerile si eforturile cerute de intretinerea ei. Acum , daca e rece si afara, cum vin cam inghetata de la servici, mai bine stau in casa si in casa reincepe lupta cu atractia si atingerea , apoi cu deschiderea cartii/cartilor neterminate care ma asteapta. Imi aduc aminte  bine subiectul fiecareia , tin minte bine ce s-a intamplat si unde am ramas, ce nu retin este la una dintre cartile scrise de o autoare indiana, numele indiene ale personajelor. Cand le intalnesc, pana ma lamuresc despre cine e vorba trebuie sa parcurg cateva randuri bune.

Ce mi-a placut sau cine mi-a placut cum isi asterne cuvintele (dar tot am reusit sa las cartea, pentru ca desi imi placea, uneori tot o lalaia si atunci rabdarea mea se pierdea). Pascal Bruckner. Citesti si ii dai dreptate, desi uneori parca nu ai vrea :). 

Cartile lui John Fowles, cum le prindeam, cum le citeam, imi placeau. Incepand cu ”Magicianul”, tot ce am gasit de el, am citit. Acum ma asteapta abia inceputa , o carte nou intrata in biblioteca mea, ”Copacul”.

Cartea Eveniment, ”Portretul scriitorului indragostit”, Marin Preda care contine scrisorile lui catre Aurora Cornea sau Cornu , convorbiri ale autorului Eugen Simion cu Aurora Cornu , pagini de jurnal .Pana in primavara poate o voi termina si pe ea. 🙂

O alta carte din cele incepute este ”Spume zilelor” . Am inceput-o ca pe o carte obisnuita si de la prima pagina, m-a surprins, cand Colin, personajul cu care esti introdus in subiectul cartii, dupa baie, cu forfecuta de unghii isi taie oblic colturile pleoapelor mate, pentru a-si face privirea misterioasa. 

Mda, zic .Da.

Cum?

Mai citesc o data.

Ma gandesc: eu nu mi-am taiat niciodata colturile pleoapelor. Zic : o fi vreo procedura moderna, occidentala. Si eu ce inapoiata! Dar la un al doilea cumpanit , imi zic ca subiectul cartii s-ar putea sa fie ceva SF sau autorul cu sorcova :).

Cateva randuri mai jos insa, tot el se joaca cu soarecii din bucatarie, pe care ii mangaie pe mustatile negre. A, clar, abia atunci mi-am dat seama ca toata cartea va fi ceva suprarealist. Si intr-adevar in carte intalnesti tot felul de descrieri nerealiste ale diverselor tinute, intamplari, locuri , ceea ce mie mi s-a parut obositor. Si nici cu ea nu am ajuns la final, dar ma voi stradui sa o termin si pe asta.

Ca si pe ”Captiva” lui Proust pe care am inceput-o acum doi ani si n-am mai terminat-o pentru ca abundenta de personaje noi care apar tot mereu si cate o poveste noua legata de fiecare, nu a putut sa imi tina treaza atentia.

Toate cartile din poze au fost incepute in ultimul an sau jumatate de an, lasate cate una si inceputa alta. Fie ca nu imi placeau indeajuns , fie ca mi se parea ca alta , in asteptare , era mai interesanta si merita sa fie ea citita intai, dar impartasea soarta celei dinaintea sa. Pe cele mai multe am de gand sa le termin, ca mai am si altele alese si in asteptare. 

A, si inca ceva. Mie Osho nu-mi place . 

Cat despre gradina… ea va intra in repaus in curand , dupa ce vom culege strugurii si vom bea mustul .

Iar eu in iarna asta  mi-am propus sa reiau  si sa rasfoiesc, ma rog, sa ras…browsesc  printre imaginile frumoase cu  multe flori ce nu au facut obiectul niciunei postari pe blog din cauza spatiului si a  timpului limitat pe care il petreceam eu atunci , la vremea infloririi lor , in fata calculatorului.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.