Eu si gradina

9 noiembrie 2014

Piata

Filed under: animalute, ardei iuti, exotice, gradina, legume si fructe, Pasari — Etichete:, , , , — Mihaela C.P. @ 10:15 pm

Si animalul, ca si copilul, daca il cresti prea rasfatat, se invata rau si si-o ia in cap :).

Asa patiram noi cu gastele (nu sunt olteanca, nici prin arborele meu genealogic nu cred ca ar exista vreun fir apropiat cu regiunea, dar uneori imi place sa ma perfect-simplicesc in vorbire).

Mici si dragalase cum erau, nu doar le-am oferit cea mai buna alimentatie si ingrijire ca sa creasca sanatoase si frumoase , dar le-am oferit si diverse …drepturi si libertati :).Cum ar fi libertatea de a circula prin curte, insa  bine supravegheate , sa nu cumva sa pice victime pisicii sau cainilor dornici de jucarii  vii. Ca mi-au rupt hibiscusul moscheutos , am zis ”nu-i nimic”, poate va creste mai frumos ramificat. Ba am pus ramurica rupta in pamant si a facut radacina, si cu ocazia asta  am aflat si una din metodele lui  de inmultire, adica prin butasi. Deci n-a fost asa rau .

Cand le-am vazut ca se burzuluiesc ele la caini sau pisica si ca ii pun pe fuga, am zis iar: ”nu-i nimic”, e bine ca stiu sa se apere singure.

Dar au ajuns acum mai rau decat cateii. Daca sunt libere prin curte si intra vreun om, de obicei omul se fereste de caine, mai ales daca latra, insa la noi cainii da, latra cand vad pe cineva intrand , dar  gastele  sunt cele care musca. Si pe om.

Sunt mai rele decat cainii, chiar si pe ei i-au  muscat in cateva ocazii.In pozele de mai jos, Ricky prins pe picior gresit (ei, labuta gresita, poftim).

Sambata cum a fost vreme buna, soare si frumos, am zis sa le mai las si pe ele sa mai alerge libere in curte, ca mare lucru, am zis eu, nu ar mai avea acum ce strica. Ba bine ca nu! Daca au cam terminat cu florile, se apucasera de coaja pomilor, de robinetul de la pompa de apa, de cauciucurile de la bicicleta si in cele din urma de casa. De casa in care locuim noi, da, ati citit bine, s-au apucat sa manance polistirenul pus pe peretii casei. Mi s-a parut ca asta le-a intrecut pe toate si cum le-am vazut imediat ce faceau, am dat militaria jos din pod si le-am inchis inapoi in curtea lor. In plus , de cateva zile au liber in gradina destinata cultivarii legumelor peste vara, acum aflata la sfarsit de sezon cu recoltele. Sfarsit care insa mai ofera pe ici -colo cate o mica surpriza, mare bucurie. De exemplu am cules si sambata si duminica zmeura.

Eu si ursul iubim zmeura :).Eu-la nebunie! Si am vazut si albine la zmeura mea, ba odata ma intreceam chiar si cu un barzaune, un albinoi urias , care sa fie mai tare.

Prin urmare cateva bobite de zmeura, doua lufe nu tocmai coapte, pe care inca nu stiu cum va trebui sa le tratez pentru a le transforma  din castraveti in burete natural de baie :), vreo doi ardeiasi iuti (peste recolta deja culeasa) si ….atentie , cad mine!

Nu mine de razboi, ci un soi de castravete , pe numele lui kiwano, cica de la kiwi si banana, ca are gustul asemanator cu al celor doua fructe.

Seamana cu mine,nu cu mine-eu, ci cu minele de teren, nu? Am taiat unul in urma cu cateva saptamani si mie nu prea mi-a placut kiwi-banano asta, dar daca am avut anul asta seminte, le-am pus din curiozitate si ca sa avem si noi ceva nou , mai interesant in gradina . O sa mai incerc inca o data unul, poate de data asta imi va placea.

Am vazut si prin supermarketuri de vanzare, tot pentru curiosi, in numar mic , doar cateva. Desi castravetele asta e destul de roditor, se intinde pe o suprafata mai mare decat eu m-as fi asteptat si la cat produce, ar putea si oferta magazinelor sa fie mai bogata.

Una peste alta, am venit din gradina (inca) aprovizionata ca din piata :).Unii au fost la targ, balci sau cum i-o mai zice, eu am fost in ”piata” din spatele casei.

Reclame

3 iunie 2014

Floare albastra

Greu de ales acum, in perioada abundentei de flori , doar una despre care sa vorbesc. E greu sa alegi, greu sa te hotarasti doar la una…

Iar eu in cele din urma m-am oprit la ea. De mult , de anul trecut, ba chiar si in urma cu doi ani cred ca as fi vrut sa o prezint pe ea ca pe una dintre favoritele gradinii, insa la fel ca in fiecare primavara , cum mai este inca si acum , au aparut ori alte flori, ori alte preocupari mai importante si am sarit peste ea. Insa acum m-am hotarat . O sa scriu despre ea.

Nu i-am scris pe nume, in titlu, ca sa nu dezvalui de la prima privire , dintr-un cuvant ,  tot ce s-ar putea gandi de catre cei ce o stiu, despre ea.

Nu e ”o tipa” foarte cunoscuta printre iubitorii florilor , insa se vorbeste  mult despre ea si mai ales despre calitatile ei . Citisem undeva, candva, probabil intr-un ziar si este posibil sa fi fost in Formula AS pe vremea cand eram o fidela cititoare a acestuia  , ca are renumele de a tine doctorul departe de cei care o cresc in gradinile lor. Ori ca  nu ar lasa batranetea sa se apropie :). Frumoasa promisiune, nu? Pe care se zice ca ar face-o nu cu vorbe, ci cu fapte, ea, salvia si nu cea decorativa, ci Salvia officinalis , medicinala , pe care ia priviti-o ce mare a crescut in gradina:




Daca o fi pornit numai de la stadiul de seminte sau din vreun rasad vreodata cumparat si apoi plantat, nu-mi mai aduc aminte. Cert e ca initiativa a fost a mea, dupa ce auzisem cat e de laudata planta si am zis ca nu se poate sa avem gradina si sa nu avem si aceasta datatoare de  sanatate si viata lunga . O fi asa cum o lauda cunoscatorii , nu zic ba. Insa noi destul de rar o folosim. Desi eu beau ceai  dimineata, de regula nu din salvie este facut, ci din alte plante, majoritatea din gradina adunate , din flori de galbenele, macese, sunatoare, menta  sau  ce se mai aduna vara , dar din salvie nu prea. Si nici ca aroma pentru diverse preparate culinare nu am  folosit-o. Poate pentru ca e perena, vesnic cu frunzele inverzite si nu e nevoie sa culegem intr-o anumita perioada frunze de la ea, care apoi dispar. Nu, nici iarna nu ramane fara frunze. Iar acum in perioada florilor, are si  parfum puternic, usor intepator, dar placut .

Si o poveste fara legatura cu salvia care pe mine m-a impresionat :

Zilele trecute , toti cei care au trecut pe DN1 din sus catre Ploiesti ar fi putut vedea, daca erau atenti la asa ceva, asa cum eu am vazut , dimineata,  pe marginea drumului in zona dinainte de bariera de la Nord de zona supermarketurilor  , pe marginea drumului strivit de o masina, posibil o masina mare, un caine negru al nimanui probabil, zacea mort . Iar la mica distanta de el un alt caine, alb, inca viu statea . Mi-au atras atentia si m-am gandit ca poate cel alb era in trecerea pe acolo numai.

Mai tarziu, m-am luat cu treburile mele  si am uitat  de cei doi caini . La intoarcere insa, pe acelasi drum trecand ,  dupa pranz , deci dupa cateva ore bune, mi-am amintit de ei cand am vazut  aceeasi imagine . Cainele alb era in continuare acolo, langa cel mort care zacea si cel viu , ca si un om parca priveghea. Probabil isi pierduse prin omorarea celuilalt  partenerul , pe cel care pana in urma cu putin timp dadea sens vietii lui si nu mai stia incotro sa o apuce de unul singur . Viata i se oprise dramatic intr-o clipa , intr-un loc din care nu mai stia pleca , asa incat statea si astepta .

Floare albastra, Floare albastra

Totusi este trist in lume. ”

 

5 iunie 2013

Ploi, ploi , ploi

Filed under: animalute, gradina, pomi, produse bio, seminte, Viața grădinii, vremea — Etichete:, , , , , — Mihaela C.P. @ 9:30 pm

Ne supara vremea rece de iunie. Pe mine, una, ma supara tare frigul. E prea frig pentru timpul in care ne aflam si imi aduc aminte ca in urma cu vreo trei ani, parca, atunci cand am avut eu bibilicile mici si aveam si alti pui mici de gaina in acelasi timp,  fara closca, a  fost tot asa un frig in iunie, de tineam becul deasupra custii puilor si speram sa le faca si putina caldura , sa nu le fie prea frig. Ei bine, in anul ala  toata vara a fost de rahat (scuzati, dar m-am tare enervat de la vreme ) , rece , incat ajunsi in toamna eu inca nu simtisem zile toride si frumoase de vara. Cred ca la fel va fi si in vara asta :(.

Ploile …ma supara si nu ma supara. Eu cu frigul am ce am.

Insa la noi in casa nici ploile si furtuna nu sunt agreate. Cred ca majoritatii cateilor nu le plac zgomotele puternice: tunete si fulgerele insotitoare, focurile de artificii , pocnitorile si zgomotul loviturilor de bici de sarbatorile de iarna. Alor mei, chiar nu le plac cele mentionate mai sus putin, iar de tunetele de astazi, Pepito a gasit un loc mai ferit de furtuna 🙂 :

Bune ploile, nimic de zis; cred ca desi florile multor plante au avut de suferit de pe urma ploilor, plantele s-au bucurat , s-au hranit bine, s-au racorit , au prins forte noi …

Plantele insamantate cam tarziu de mine au rasarit si au inceput sa creasca si ele de la ploi…

Buruienile se smulg mai usor, acum cand e pamantul moale …

Ciresele din ciresul de mai-iunie , care la inceput erau cam costelive, numai piele si sambure, acum s-au umflat, sunt carnoase si zemoase, carnoase si la propriu si la figurat, astfel incat cand pe inserat zabovesc cate putin langa cires, ciresele cu care ma hranesc pe langa ca sunt dulci, zemoase, uneori chiar pline de apa de ploaie, incat consum 2 in 1 si fructe si apa in acelasi timp, mai sunt si bogate in proteine naturale, bio :). No, nu-i bai, chinezii mananca vietati de tot felul , asa si eu, daca nu vad proteinele miscatoare, cum ziceam, nu-i niciun bai :).

Bune ploile cateodata, daca sunt si cu masura. De parca ar sta cineva sa ni le masoare! Ma uit la ele , la termomentru, la  prognoza pe zilele care urmeaza (vesti numai proaste) si  zic si eu: hai, vara! Sa plece frigul asta odata, ca am degerat de tot .

 

 

15 august 2012

Zi de sarbatoare (legala)

Filed under: animalute, gradina, mediu, Viața grădinii, vremea — Etichete:, , , , , — Mihaela C.P. @ 9:40 pm

N-am avut niciun plan pentru cum sa-mi petrec ziua de astazi, zi libera .Nu a fost nici sambata, nici duminica, ci 15 august, in mijlocul saptamanii o zi declarata sarbatoare legala. De obicei in zilele libere de la sfarsit de saptamana nici nu trebuie sa imi fac vreun plan, pentru ca e lucru stiut, sambata e zi de de toate, daca s-ar putea.Imi fac atatea planuri pentru zilele de sambata: sa spal, sa calc, sa fac diverse prin gradina , in functie de anotimp. De regula nu reusesc sa fac nici jumatate din lucrurile pe care mi le propun, dar oricum, sambata e zi plina. Apoi duminica sunt programate activitati mai lejere , cum ar fi cumparaturile, pentru care nu reusesc sa imi fac timp in cursul saptamanii, pentru ca zilele sunt foarte scurte si eu nu sunt un bun manager al timpului liber care imi apartine.

Azi fiind sarbatoare mare, n-am programat nicio activitate muncitoreasca. De iesit in oras nu am avut niciun chef, asa ca inainte de pranz cu putin, am vazut soare printre nori afara si mi-am propus sa ies in curte, sa ma relaxez.Mi-am luat o carte si m-am asezat la umbra visinului  (despre care v-am mai vorbit), cu gand sa stau , sa citesc. Dar nu dupa mult timp am inghetat. Mi-era atat de frig incat mi-am luat cartea si m-am dus in casa, m-am bagat sub plapuma, sa ma incalzesc putin.

Mai tarziu, iar.Am repetat figura cu cartea , umbra visinului, dar asezata partial si in soare. Norii de pe cer dupa pranz se mai raspandisera, asa incat s-a mai imblanzit vremea, s-a incalzit frumos si am putut chiar sa stau si la soare, prima data anul asta in care am facut un pic de plaja in mod voit. De mult timp nu mai statusem la soare, nu imi mai place, nu mai am stare sa ma asez intr-un loc si sa stau  ca pestele pe plita  intinsa, astaptand sa ma colorez . Azi, insa, nu stiu prin ce minune, poate si de la frigul pe care il simtisem cu putin timp inainte, am reusit sa prind un pic de culoare , partial -pe maini, pe fata, pe picioare- cate o dunga roza pe fiecare , atat cat mi-a permis rochia de bumbac pe care o purtam , sa ma expun la soare.

Cat am stat afara, in curte, m-am simtit ca in vacanta. Cam scurta, e drept, dar am reusit sa ma relaxez, ba am citit, ba am urmarit in pom grupurile de vrabii cum comunicau intre ele si am incercat sa ghicesc ce se intampla. La inceput mi s-a parut ca ar fi vorba de un cuplu de vrabii, pe care ii vedeam ca se ciugulesc pe cioc si am crezut ca ar putea fi doi pupaciosi. Dar apoi am vazut ca una din vrabiute , aparent de aceeasi marime cu celelalte, se scutura din cand in cand, stand pe o creanga si alta venea, isi apropiau ciocurile si …parea ca ar face schimb de ceva; poate seminte, graunte (luate din tava gainilor mele, de unde altundeva 🙂 ). Aceeasi vrabiuta se mai scutura si mai venea inca o data, o alta, diferita de cea dinainte si la fel faceau schimbul cioc in cioc, astfel incat am dedus ca vrabiuta care se scutura poate sa fi fost pui, sa nu fi avut un echilibru foarte bun si alte vrabii din grup veneau sa o hraneasca. Nu am avut aparatul de fotografiat la mine si mi-a parut rau, ca am pierdut atat figurile dintre vrabiute, cat si un zbor jucaus al unui grup de doi fluturi care probabil se curtau . Facusem eu cateva poze inainte, atunci cand am stat si am si inghetat un pic, insa asa se intampla, cand am aparatul cu mine, nu am mare lucru de fotografiat, cand apare insa ceva frumos fie nu am aparatul la mine, fie mi se termina bateriile.

Au mai luat parte la inactiune alaturi de mine :

-Țili, langa vrejul de fasole la galeata …

Un Țili la galeata

-Pepito, somnorosul pe unde apuca…

Pepito

– Ricky -under cover (sub acoperire) …ăăă, pardon, under the table (sub masa)…

Ricky -under cover

– si iarba verde de acasa …

Iarba verde

Stralucea atat de frumos in soare, incat am zis sa incerc sa o pastrez in amintire pentru la iarna cand nu vom mai avea nici soare, nici iarba verde , frumoasa, stralucitoare .

30 august 2011

Gradinarit

Filed under: animalute, gradina — Etichete:, , — Mihaela C.P. @ 10:14 pm

De ce despre grădina si nu despre carti, filme, poezii, cântece, muzică , calatorii si excursii, politica, stiri , bani sau orice altceva?

Fiecare are o pasiune a lui. Pasiunea este cea care te face sa simti ca traiesti, ca prinzi aripi prin ea,  si ca te simti mai implinit. Nu stiu in ce masura pasiunea o cultivi si dezvolti sau te subjuga ea pe tine facandu-te sa o urmezi ca un catel pe stapanul sau.

De ce isi urmeaza un catel stapanul? Din iubire? Poate ca si cainele simte iubire, dar cred ca mai mult din obisnuinta, din atasament, din cauza ca devine dependent de omul cunoscut care l-a hranit . De multe ori am vazut catei mici, caci cei mari au o resemnare care nu ii mai indeamna sa se ataseze, catei mici care urmaresc cate un om pe strada cerand parca sa fie luati intr-o casa, in grija si compania unui om, fie el mare sau copil mai mic. Cainii cer companie. Si cei care au un stapan, odata ramasi singuri acasa (eu am observat la ai mei) stau nemiscati si dorm intr-un loc cunoscut si ferit , nu mananca, nu beau apa pana nu se intoarce stapanul casei acasa. Nu actioneaza in niciun fel in lipsa omului , oare de ce? Sa fie frica, nesiguranta, sa fie doar cumintenie si dorinta de a nu face stricaciuni care sa il supere pe stapan? Ei, dragii, stiu mai bine.

Asa si cu pasiunea. Se prinde de tine ca scaiul, iti intra in minte si iti faci planuri de viata in functie si de ea. Unii poate o avem in sânge , de la bunicii si parintii nostri , desi uneori nici nu avem habar despre ea.

Eu cred ca gradina pentru mine porneste din pasiune. Am cunoscut-o destul de tarziu, mai mult impinsa de la spate cand de nevoie a trebuit sa ma ocup in lipsa parintilor mei vreme de cateva zile de acasa , de udatul gradinii . Ma simteam rușinata. Ma gandeam: daca m-o vedea vreun prieten, coleg ca am astfel de activitati muncitoresti-taranesti si va rade de mine? De ras , n-o fi ras. Dar am mai auzit mai tarziu de la unul din amicii mei ca se plangea de sarcina data de tatal lui de a face ceva munci prin gradina si m-am gandit atunci: cat e de fraier , cand e asa de placut sa muncesti la gradina, el se plange!

Si incetul cu incetul gradina a inceput sa ma cheme si sa puna ea stapanire pe mine. Se zice ca poporul roman se trage din neam de agricultori, ca pe pamanturile astea de secole au trait si s-au facut cunoscuti printre ceilalti  stramosii nostri ca agricultori si crescatori de vite . Ca doar nu ca arhitecti instruiti, nu avem cladiri cu arhitectura deosebita in afara celor cateva manastiri sau biserici . Mai avem totusi cateva castele minunate si neglijate, abandonate,  dar din secole mai apropiate de zilele noastre si nu ca romanii de la Roma sau grecii , constructori talentati inca din timpuri stravechi. Nici primele slove nu au fost inventate de stramosii nostri, desi gasisem undeva si o astfel de informatie, care insa mie mi se pare destul de indoielnica .

Prin urmare se confirma 🙂 ca pasiunea mea are radacini adanci , stravechi. Desi si mai recent, bunul meu din partea tatalui a fost un om obsedat de munca si gradinarit, poate si pentru ca asa stiau sa traiasca bunicii nostri la tara, numai muncind din greu la pamant  si animale , caci pamantul era sursa de hrana , neavand alte surse de venituri . De cate ori imi  aduc aminte de vacantale petrecute la tara , la bunicii mei, mi se face asa un dor de vremurile acelea din copilarie, dar si de bunici, vremuri  in care satul era plin de viata, animalele domestice ieseau pe ulite inca de dimineata in zori si plecau pe o cale invatata catre islaz la pasunat,  si seara se intorceau inapoi, oprindu-se fiecare la poarta casei din care dimineata plecau . Seara ulita satului era plina de copii de toate varstele , unii veniti ca si mine in vacante din alte locuri, dar cei mai multi copii ai satului care te cunosteau de la toate verile petrecute acolo cu ei. Buna facea branzoiace din faina facuta la moara de ei , facea gogosi acasa si niste clatite cum numai atunci si acolo am mancat , ne taia pui tineri pe care ii sacrifica special pentru noi sa simtitm si noi gustul unui pui crud de la tara , era asa de frumoasa viata la tara in vacante in copilaria mea!

Si zic eu ca de acolo, mai precis de la bunul mi se trage mie pasiunea pentru gradinarit. Gradinaritul care iti umple tot sezonul din primavara pana in toamna , timp in care gradina depinde de tine, dar si tu simti ca trebuie sa fii langa ea. Gradina nu exista decat atata vreme cat e ingrijita de om, cat ii sta in putere asta. Altfel este numai parloaga ori locul nimanui pe care sa pasca, poate , capre.

20 iulie 2011

Ciqa

Filed under: animalute, Fără categorie — Etichete:, — Mihaela C.P. @ 9:54 pm

Poate ca celor din afara, care nu au vazut-o, nu ii cunosc manifestarile si reactiile, Ciqa mea li se va parea numai un catel , ori poate mai rau , un catel comun asa cum multi altii sunt pe strada.

Cei care au crescut caini, mai multe generatii, stiu insa ca fiecare caine are caracterul lui, unii sunt mai devotati, altii indiferenti, cu greu ii vezi sa manifeste semne de atasament , unii sunt mai isteti, pricep comenzi, stari sufletesti ale stapanului sau chiar stiu sa raspunda adecvat unei anumite reactii a celor din jur , altii sunt blegi, fricosi sau prea nervosi, in fine , sunt multe de spus despre comportamentul cainilor in general.

Eu sunt o iubitoare de animale in general, si de caini  in particular. Eu am caini acasa dar iau din portia lor de bobițe cateva paharele de circa 200 grame cu boabe si le las in locuri in care stiu ca trec si alti caini de pe strada, indiferent care, frumosi sau urati,  care sa poata gasi hrana si ei, sa nu rabde zi de zi si sa sufere fara mancare.

Ciqa mea insa a fost o fata norocoasa cand s-a strecurat la mine in curte pe sub un gard , pe unde atunci mica fiind inca mai incapea si a adus cu ea si o gasca de 3 pisici, toate patreu fiind o formatie alb-negru . Le-am primit pe toate, desi la inceput am avut ceva retineri, nu doream sa fac (inca o) colectie de animale  si la adresa de la servici , ca mai aveam deja cateva acasa . Dar mi-a fost mila de ele toate ca erau puiuti si era luna august pe sfarsite, toamna batea la usa si se apropia cu pasi repezi iarna friguroasa, asa ca i-am acceptat pe toti .

Pe toate le-am indragit, dintre pisici, doi motanei au disparut prematur, unul l-am gasit calcat de masina, probabil, altul a disparut fara urma, iar pisicuta a facut cand i-a venit sorocul cinci pisoiasi, dintre care eu am ramas cu trei, dar si din ei multi au tot disparut unul cate unul. Si animalutele astea, au fiecare felul lui de a fi pe care atunci cand il intelegi, percepi animalutul ca pe o fiinta aparte si disparitia lor  a lasat cate  un gol in viata mea.

Dar Ciqa, Ciqa este o figura aparte. In primul rand este puternica si jucausa, ii place sa alerge si sa sara , iar la cat este de mare si de grea poate daca cel cu care se joaca nu este atent sa il si darame. Dar ce zic eu de cel cu care se joaca? Nu accepta decat 3 persoane in curtea ei , si mai tolereaza pe inca una, temporar. Altfel, tuturor le este frica de ea; am vazut si barbati care faceau pe grozavii ca cee…eee un catel oarecare , nu se sperie ei din atat, si care atunci cand se trezeau singuri cu ea langa ei si mai ales cu dintii in pantalonii lor, isi schimbau brusc parerea despre ea.

Prin urmare este in perimetrul ei un bun catel de paza .

E frumos dezvoltata, are tinuta  zvelta si  blana neagra  lucioasa . Se sperie insa de furtuna, de tunete, fulgere si focuri de artificii .

Daca in fiecare curte ar fi luat cate un catel comun , dintre aceia din care se gasesc parasiti pe toate strazile , si localitatile ar fi mai frumoase si mai civilizate, si cainii ar fi fericiti , dar si stapânii lor ar fi recompensati cu recunostinta si iubirea cainelui pe viată.

Ea e frumoasa mea:

Ciqa

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.