De cand a ramas vaduv, Costeluș , cocoselul pitic, nu isi mai gaseste locul. Tot canta cucurigu dimineata prin jurul casei pasaretului domestic, doar -doar o reaparea din vreun cuibar, de undeva , Puica lui. Au fost un cuplu strans unit si fara prezenta ei aici, el cauta, striga, canta, ii duce dorul , se tot tine ba dupa o gainusa , ba dupa o alta , dar deseori se vede aleargat si batut de ceilalti cocosi , suparati ca le curteaza gainusele din gasca lor . Si asa bietul Costeluș umbla mai mult singurel si neconsolat prin toata curtea, mare si pustie fara draga lui.
Puica, sarmana, s-a prapadit la inceputul lunii mai,sau sa fi fost sfarsitul lunii aprilie.E infioratoare moartea, e intristataor sa parasesti sau sa te paraseasca fara voia ta viata , desi pana la urma e ceva firesc , dar parca in primavara, cand toate par sa reinvie , sa se umple de floare si parfum si frumusete, parca este mai trista ca oricand altcandva. Si asa s-a imbolnavit biata Puica ,si in scurt timp n-a mai putut manca si nu a mai rezistat. Costelus i-a stat alaturi pana in ultima clipa, ba inca, nestiutor, a mai calcat-o si cand era cazuta si rece in cuibar.
De la ea pregatisem insa inainte sa se imbolnaveasca vreo cateva ousoare , ca ne-au fost dragi ea si cocoselul ei si am mai fi vrut altii ca ei, cu atat mai mult cu cat anul trecut, Puica a scos din ousoarele ei proprii doi puisori, dar amandoi cocosei. Si ramasesem fara gainuse din familia sa. Asa ca atunci cand am prins o closca din negresele pitice, gainuse care cad la clocit si de cate trei ori pe vara, i-am pus ousoarele Puicii.
N-a mai apucat sarmana sa isi vada odraslele, ca a pierit cu cateva zile inainte sa apara ei.Nu ca i-ar fi si recunoscut cumva, mai degraba as zice ca nu , nu i-ar fi bagat in seama daca nu ar fi fost clociti de ea.Noii veniti, au insa o mamica grijulie, imbracata bine in puf si pene calduroase, de a caror chemare asculta si o urmeaza peste tot, ca pentru ei, ea e mama.
Locuinta lor, o cutie nu foarte incapatoare, de carton. Mamei nu prea ii place, tot da cu capul in gratarul pus deasupra , preventiv, ca sa nu isi ia zborul cumva. Lor insa le-a placut, era singura pe care o cunosteau in scurta vreme de cand au aparut pe lume, era cald si bine in ea, aveau apa sau ceai si mancarica sa umple gusulitele cu ceva.
Dar cum zilele din luna mai a anului acesta sunt uneori insorite si placute , am zis sa ii mai scoatem la iarba verde, sa se mai miste cate putin si ei, dar si closca.
Le-a placut… mult le-a placut plimbarea libera prin curte!Au gasit de ciugulit la chemarea mamei, desigur, codite, bobite cu codite, firicele diverse …
Numai ca in lumea asta, mai mare putin decat cutia pe care o cunosteau pana acum, le-au mai aparut in cale si alte pasari mai mari, multe curioase sa ii vada , unele poate chiar cu ganduri rele sa ii inlature ca eventuali rivali si ocupatori ai teritoriului lor.
Cea mai mare surpriza a fost insa Costeluș; dar si cloșca -mama, care l-a acceptat in preajma puilor , l-a primit alaturi de ea si au purces impreuna la plimbarea si educarea micilor odrasle .
Costeluș la inceput s-a oprit aproape de ei, i-a privit fix si indelung, incat noi ne temeam un pic ca poate ii va ataca cu ciocul in cap.Cum closca nu l-a gonit de langa ea, stiindu-l probabil baiat bun si fin , el a inceput sa ciuguleasca cate-un graunte de …ce se gasea pe jos, fie si pamant uscat si sa le ofere micilor care semanau cu neamul lui.
Uitandu-se la ei, insa, s-a petrecut cu Costelus ceva, s-a alaturat familiei cu pui si le-a ramas alaturi, deocamdata numai pret de o plimbare scurta in libertate, pentru ca mai tarziu, closca si puisorii au fost inchisi in casuta stramta si cunoscuta pentru masa si somnul de pranz al celor mici .Insa se pare ca si-a gasit si Costelus pe cineva, familia sa. 🙂
Eu si gradina 