Eu si gradina

19 mai 2013

Rosa dulcetissima

Filed under: Arbusti, Fără categorie, insecte, Trandafiri, Viața grădinii — Etichete:, , — Mihaela C.P. @ 11:08 pm

Trandafirul de dulceata. Nu, nu se numeste dulcetissima decat la mine :).

Este , ca si anul trecut, printre primii care au inflorit. De fapt anul trecut a fost chiar primul.Imi aduc aminte ca la vremea la care vedeam primele flori la el, afara ploua cu spor de zile multe si nici semn nu era ca ploaia ar vrea sa se opreasca , iar ceilalti trandafiri erau in asteptare.

Trandafir

Trandafirul de dulceata

Ei, anul asta insa , cum a fost cald, i-au mai acompaniat inflorirea si alti semeni de-ai sai.

Si vazandu-l eu frumos, inflorit si…da, parfumat, insa (poate datorita lipsei ploilor) parca nu chiar asa parfumat cum mi-l aminteam eu din alti ani, m-am indreptat hotarata catre el sa il pozez. Cand, ce sa vad? O bazdaganie mare, mare -mare -si in culori stralucitoare, pe care o mai vazusem si anul trecut, dar cum atunci nu am fost pregatita cu aparatul foto din dotare , la purtator, l-am ratat. Insa anul asta, nu mai. Si m-am bucurat ca am prins doi iepuri dintr-o lovitura :si trandafirul, si bazdagania .

Trandafir

Trandafirul de dulceata

Trandafir

Trandafir si insecta

Dar ce sa vezi?

Faptura in loc sa se poarte frumos cu dulcetissima mea, mi-o hacuia , petala cu petala. Initial am fost tentata sa iau bazdagania cu mana , sa o dau la o parte; dar m-am gandit  ca ar putea sa ma ciupeasca 🙂  si pana la urma privind la trandafir mi-am zis ca are destui boboci sa se poata bucura si insecta si noi de frumusetea sa, a trandafirului zis dulcetissima.

Trandafir si insecta

Trandafir jumulit de insecta

Ca mai tarziu, privind cu mai multa atentie , sa ma gandesc ca poate cauta insetat un loc in care sa gaseasca apa . Nu de oricare, ci apa aromata de trandafir :).

Apa de trandafir

Insecta si apa de trandafir

Ce sa fie faptura?

Nu stiu. La stralucire seamana cu un licurici, dar e cam mare sa fie licurici si poate ca nu este, s-o numi altcumva, insa eu l-am botezat ~marele licurici de la rasarit~ .

 

1 septembrie 2012

Insecta si pisica

Filed under: animalute, insecte, Viața grădinii — Etichete:, , , , — Mihaela C.P. @ 9:29 pm

Ati mancat vreodata fluture ? Sau molii sau orice alt neam de  fluturi?

Nici eu.  Si nici nu mi-ar fi dat vreodata prin cap sa incerc, ca mie imi plac fluturii vii, ca si orice alt organism, pe care il plac viu si nu mort. Ei, ca am mai mancat sau voi mai manca vreodata carne, asta e neamul meu de homo sapiens (numit pe scurt  hs la singular, hsii la plural)  , vanator , descoperitor de hrana fripta si continuator al practicarii in vederea mentinerii si transmiterii acestor descoperiri si pentru generatiile urmatoare .

Dar cred ca si fluturii sunt gustosi. De fapt , de ce n-ar fi? Doar se hranesc cu nectarul dulce si aromat al florilor (ei, ca or mai fi si alte produse nu la fel de demne de laudat si facut reclama, alea le las la o parte, important si clar demonstrat  prin pozele de mai jos e nectarul din flori).

Sigur, pentru un om ca sa simta gustul fluturilor, ar trebui prea multi odata si s-ar ajunge la extinctia speciei lor , si asa afectata an de an de distrugeri ale habitatului , de clima nefavorabila sau de alte fenomene naturale sau provocate de noi, hsii. Apoi fluturii cred ca sunt mai mult decorativi decat gustosi, asa ca de-a lungul veacurilor s-a impamantenit obiceiul de a fi lasati in pace numai pentru a fi admirati si priviti, nu si ca hrana.

Dar de ce imi veni tocmai acum sa intreb daca ati mancat fluturi?! Pentru ca stiu pe cineva care a mancat si care mi-a confirmat ca e bun. Ei, nu chiar fluturele-fluture, dar o ruda apropiata si asemanatoare cu a lor.

Care va sa zica: ieri , prin curte , pe inserat , ma plimbam uitandu-ma la ce a mai ramas din flori .Cand vad un frumos sfinx colibri culegand nectarul unei flori de buddleia davidii alba .Poate din cauza serii racoroase, nu zburatacea ca in alte dati din floare in floare, ci parea ca se oprise -desi zbura, dar numai deasupra uneia din flori .Of, mi-am zis, si tocmai acum eu nu am aparatul de fotografiat la mine, sa il fi prins acum ca statea intr-un loc! Asta e, nu e prima data cand fara aparatul foto la mine , pierd cate o ocazie .Dar poate alta data…

-de dimineata, astazi, iata floarea: Buddleja Davidii

-si iata si insecta, cam miscata poza, nu a vrut sa stea frumos la pozat 🙂 :

Sphinx colibri

Data care mi-am zis azi: poate va fi in seara asta. Si am iesit cu aparatul dupa mine. Si daaa, ce sa vezi? Sfinxul colibri s-a prezentat si din nou…plutea frumos . Cam entuziasmata cred, m-am miscat brusc si m-a zarit. S-o fi speriat si a fugit. Dar nu dupa mult timp, a si revenit , insa pe o alta floare. Am incercat sa ma strecor aproape de el mai usor, sa nu ma mai observe si am dat un prim click:

-prima incercare….

Prima incercare

(care a fost si ultima )

De obicei fac mai multe poze insectelor sau florilor pana imi iese una mai reusita , insa de data asta , ce sa vezi? Personajul meu dupa prima poza mi-a disparut.

Cand, langa mine, cine statea, cu botu-nfipt parca in iarba ? Mâța .

Cu prada-n gura

Ma vazuse si ea ca il urmaream pe mister neam cu fluturele si s-a aratat si ea interesata , dar de a-l gusta , nu doar pentru a-l observa si admira . Cum m-a vazut ca l-am luat in obiectiv, am si pus blitzul pe el ca: zdup! a si facut un salt rapid si l-a inhatat dintr-o lovitura (de labute probabil , n-am fost pe faza, era imediat dupa poza cand totul devine negru in fata aparatului).

Ce faci ?, am intrebat-o pe pisica…

Unde e insecta mea? Da-i drumul…, am mai incercat eu (zadarnic)

Oricum, se mai zarea iesind din gura mâței doar o bucata de aripioara, asa ca mi s-a parut prea tarziu sa mai incerc sa ii fortez gura ca sa eliberez biata faptura, si asa cu viata amenintata de iarna care vine. A halit-o repejor, a parut ca s-ar ineca putin, ca ar stranuta, dar i-a trecut, ba inca s-a si lins multa vreme dupa aia pe bot.Deci i-a placut.

Pare ca ar intreba: -mai ai vreuna?…

-ei, hai, gataaa mâța!Mai ai vreuna?

Ei, si? poate ziceti. Pisicii ii plac si soarecii, asta nu inseamna ca ar fi gustosi. Poate nu, desi sa stiti ca pisicile numai prind soarecii sau sobolanii, nu ii si mananca.Ii vaneaza, se joaca putin cu ei si ii lasa . Si in plus, intr-un roman al lui James Clavell , oare Changi sa ii fi zis (consultarea la Wikipedia, asa ar sugera, eu am uitat titlul cartii), niste americani aflati in inchisoare japoneza se hraneau cu sobolani. Ei, ma scuzati, nu vreau sa ingretosez pe cineva , dar asta a scris autorul, eu doar reamintesc si fac paralela intre meniul animal si uman . Gata, nu mai zic nimic altceva.

Decat ca mi-a parut rau de insecta aia. Dar pisicii nu prea :).

Pana la urma vanatori si noi, vanatooo..reasa si ea. Jungla .

A, si inca ceva (mi-am amintit acum, la sfarsit).Citisem undeva, mai demult, ca este recomandat sa consumam pui de balta, broscute adica , pentru ca numai pe aceasta cale putem sa aducem organismului nostru o substanta  intalnita la insecte (i-am uitat, desigur, numele) , insecte ce ar fi mancate de broscute si prin intermediul lor ne-ar fi furnizata noua substanta . Eu am mancat pui de balta, de cateva ori chiar . Si mi-au placut :).

12 iulie 2012

In oglinda

Filed under: insecte, Viața grădinii — Etichete:, — Mihaela C.P. @ 11:13 pm

De zile si saptamani in urma, cum vad cate o insecta prin gradina , daca am aparatul de fotografiat la mine :click, incerc sa ii fac o poza. Incerc , pentru ca vreau sa fie cat mai reusita, clara, macro :).

Dar astazi, dupa ce am ajuns in casa, destul de tarziu, am vazut-o pe ea:  fina, silfida cu aripi stravezii, stropite cu un strat subtire, transparent de sidef (sau o fi praf de stele?) ,  trup alcatuit din cea mai subtire si catifelata matase   , ochisorii ca mici perle , asezata pe oglinda, astfel incat sa se poata vedea toata frumusetea sa .

Ma intrebam privind-o daca sa fie oare  adevarata sau numai o bijuterie creata de o mana delicata ?  Dar este vie , misca, zbura, acum nu mai stiu unde s-a ascuns, nici teama nu imi e de ea (desi nu imi plac insectele pe mine, in apropierea mea), poate va iesi afara , pe geam, cand se va lumina :

Insecta
Insecta

Numele ei …nu il stiu :).

27 iunie 2012

Insecta

Filed under: copaci, insecte, Viața grădinii — Etichete:, — Mihaela C.P. @ 9:51 pm

Am gasit astfel de insecte atat in pomi, pe frunze , cat si in iarba sau pe alte diverse  flori de gradina. De cand am vazut-o prima data, m-am gandit ca antenele pe care le are in ceea ce eu cred ca este capul, partea din fata a corpului ei , o fac sa semene cu amenintatoarea căpușă. Prima data am luat-o cu tot cu frunza pe care statea in pom si am vrut sa o duc la gunoi. Apoi m-am gandit ca fiind inca vie in gunoi, ar putea incerca sa iasa de acolo si s-ar putea agata de mana altui om care ar arunca in pubela ceva si in cazul in care insecta chiar este capusa, as face poate involuntar un rau. Si atunci am pus frunza jos cu capusa pe ea si am strivit insecta.

La fel astazi, am vazut doua astfel de insecte si au avut aceeasi soarta nefericita.

Dar or fi ele capuse? In pozele de pe net, nicio capusa nu arata ca insecta gasita de mine. Iat-o :

O insecta
Din profil
Din față

Voi stiti ce ar putea fi ? Am ucis oare o insecta inofensiva ?

5 iulie 2011

Albina

Filed under: flori, insecte — Etichete:, , — Mihaela C.P. @ 5:10 pm
  1. Duminica de dimineață, de atata drag față de florile din curte , pe care le privesc cu atata bucurie incat imi umplu inima de incantare , am pregatit aparatul de fotografiat ca sa imortalizez cateva imagini pe care sa le mai privesc si atunci cand nu voi mai avea florile si culorile verii la indemână .

Si am dat click o data, click de doua sau cateva ori, click…si-mi iese si o albinuță pe o floare; zic…nu-i nimic, si albinuța arată cât de vie e grădina, si poate vazută mai de aproape dezvăluie ceva frumos, interesant din aspectul familiei ei . Deci am hotărât sa mai prind câteva cadre si cu albinuța.  Când reglam aparatul sa prind imaginea si de aproape, dar si mai clara, ce văd? Da..ce văd? Albinuta sa fie cea care are niste saculeti cu ceva galben? Sau sa fie de la floarea mea? Si mai dau click-click, iara incerc să click, ah…aparatul se misca incet, imaginile se incadreaza clare cu greutate si cam pierd timp. Albinuta incearca sa plece (doar nu oi fi speriat-o eu?nu, nu, nu vreau…), revine apoi…si eu mai surprind cateva imagini. Mă uit pe viu, ma uit in aparatul foto si mă lămuresc. Daaa, albinuța era incarcata pe picioruse  cu doi săculeti cu polen . Deci florile mele galbene sunt nu numai frumoase, nu numai rezistente (căci sunt si perene si stau toata iarna verzi, afară, ci si bogate cu dulce polen si deosebit de atractive pentru albine si gustoase . Mă bucur să am in curte așa niște minuni ale naturii.

albinuța iși face apariția

  1. albinuta, cadrul doi

ce se vede ?

albinuta este incarcata de polen

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.