Eu si gradina

1 ianuarie 2014

La sud de granita , la vest de soare

Filed under: carti citite, filme, muzica, tv — Etichete:, , — Mihaela C.P. @ 7:38 pm

”La sud de granita, la vest de soare” –cantecul

”Pretend you’re happy when you’re blue
It isn’t very hard to do
And you’ll find happiness without an end
Whenever you pretend

Remember anyone can dream
And nothing’s bad as it may seem
The little things you haven’t got
Could be alot if you pretend

You’ll find a love you can share
One you can call all your own
Just close your eyes, she’ll be there
You’ll never be alone

And if you sing this melody
You’ll be pretending just like me
The world is mine, it can be yours, my friend
So why don’t you pretend?

[Musical Interlude]

And if you sing this melody
You’ll be pretending just like me
The world is mine, it can be your, my friend
So why don’t you pretend?”

Melodia nu este printre favoritele mele dintre cantecele lui Nat King Cole, dar asta a fost sursa de inspiratie sau poate numai punctul de pornire , pentru autorul cartii cu acelasi nume …

Relatiile din copilarie , sfarsite brusc , din motive venite din exterior, cum ar fi schimbarea locului de munca al parintilor si implicit si schimbarea locuintei la o alta adresa sau continuarea studiilor la scoli diferite , aflate la distante mai greu de depasit de catre copii fara mijloace de a le parcurge , au ramas in amintirea unora  dintre personaje, el , povestitorul si ele, tertele  personaje ,  ca sentiment al relatiilor neimplinite si de aceea in oarecare  masura obsedante, revenind din timp in timp in gand .

Gandul – care ti se pare ca nu-ti da pace, daca ii dai ghes si il incurajezi spre materializare prin actiune duce la  dezechilibre, cand reintalnirea copiilor deveniti adulti are loc la un moment nepotrivit, intamplat prea tarziu  ,ca o cadere de bulgari mari de gheata din cer peste un cuplu,  doi oameni , unul fiind copilul ajuns acum la maturitate , cu partenera lui din viata de adult , care merg linistiti ,  tinandu-se de mana.

Pe masura ce citeam cartea imi placea, empatizam cu  trairile personajului masculin , pe  care il  vedeam cum si unde  a pierdut ocazia  , imi venea sa  dau paginile inapoi si sa pot rescrie eu paginile din locul in care s-a oprit  si  sa ii schimb  atitudinea , sa il indemn sa nu repete , sa nu mai faca aceeasi greseala .

Citeam , acceptam ca pana la urma cartea odata scrisa poate urmarea o traiectorie , incercam sa imi imaginez  ce ar putea urma,  cautam solutii in gand , imi dadeam seama ca subiectul se poate amplifica, complica si totusi  speram ca autorul imi  va servi  pe tava happy endul nadajduit.

Insa la final, foarte brusc venit finalul , chiar in josul paginii, neasteptat, eu prinsa inca in subiect  dadeam  pagina sa citesc continuarea, cand …am crezut ca am gresit, poate am intors  mai multe foi odata , am dat ba inapoi, ba iar inainte, nevenindu-mi sa cred ca s-a terminat cu adevarat,

deci la final realizez ca probabil cartea descrie trairile oricarui barbat casatorit implicat   intr-o relatie extraconjugala.

Si apoi respingerea, desigur, a simpatiei initiale ce o simteam fata de personaj.

La un moment dat , el, proprietar de bar dotat cu pian, in care canta talentati interpreti , ii cere pianistului, ca in filmul Casablanca , sa nu mai cante  vreodata  o anumita melodie, pe care el, patronul, o ascultase initial in copilarie  in compania prietenei pierdute si a purtat-o  in timp , nostalgic in amintire.

Usor de citit, de devorat, cartea merita incercata , dupa parerea mea.Pentru ca subiectul ca subiectul, oricine poate inventa in cateva flashuri un subiect simplu: un el, cateva ele , o poveste, dar pana la urma conteaza forma , cuvintele alaturate , imbinate, amestecate , prin care sentimentele  sunt descrise si date cititorului, astfel incat sa se simta, asa cum eu m-am simtit zilele astea in care am citit, implicat in subiectul romanului .

Este numai fictiune, iar eu m-am desprins usor din ea odata cu disparitia brusca a personajelor, care s-au evaporat brutal  odata cu ultimul punct al ultimului rand al ultimei pagini din ea.

Reclame

31 decembrie 2013

Salut 2013! Welcome 2014!

La sfarsit de ani, platforma wordpress , pe care eu imi las la vedere parerile mele , in principal despre flori si gradinarit , trimite cate o statistica fiecarui blogger cu activitatea din anul in curs de a se sfarsi , dar si recomandari despre ce ar trebui sa mai scriem, intrucat au fost subiecte cu mai mare cautare .La mine, cele mai citite articole au fost cele despre bibilici, rosii si gladiole .Desi despre gladiole am scris foarte putin, de doua ori numai , iar wordpress imi recomanda sa mai reiau aceste subiecte. Mie insa mi se pare ca recomandarea nu e potrivita intrucat mai am si multe alte subiecte noi de abordat, care ar putea avea mai mult succes  sau …poate ba.Dar daca voi avea ceva nou de spus (si am cu certitudine si altceva decat sa ma repet), asta voi face.

Pe mine insa nu ma intereseaza succesul aici, nu scriu pentru laude , pentru aplauze , ci numai de placere , despre ceea ce imi place sau, cand e cazul, scriu si despre ce nu imi place .Asa ca de succes sau nu , scriu despre ce stiu, ce mi se intampla, ce am vazut, citit , facut , aflat , simtit in diverse imprejurari.

Cand nu scriu, citesc. Pe bloguri , sau carti. Cand am timp liber si dispozitie si atractie catre carti, citesc carti. Zilele astea cum am avut  timp , am citit doua carti, pe una am terminat-o si mi-a placut , ”Femeia alba pe bicicleta verde” , a carei  actiune se petrece in Trinidad-Tobago, o insula exotica, cu climat (probabil) tropical,  foarte cald si umed ,  in care cateva familii de europeni se instaleaza  si  unde sunt tratati de catre negrii bastinasi drept exploatatori  si  felul in care este perceputa atat insula, cat si oamenii , de catre personajul principal, o frantuzoaica , Sabine, casatorita cu un britanic plecat la munca in aceasta insula, colonie britanica.

O alta carte am inceput-o de curand, dupa terminarea celei de care spuneam mai sus  , alaltaieri seara, si desi tocmai aflasem de  pe yahoo ca nu e bine sa citesti seara inainte de culcare (de-aia poate eu m-am trezit luni dimineata de la 4, neobisnuit pentru mine si intre 4 si 6 am citit, apoi iar dupa sase am mai reusit sa mai dorm putin), eu nu am putut lasa cartea, care imi place si cu ale carei personaje uneori , desi ii vad in minte ca pe niste japonezi mititei ,  diferiti de noi prin obiceiuri, cultura, trasaturi , tot ceea ce descrie autorul   , uneori reusesc sa ma identific . Cartea se numeste  ”La sud de granita, la Vest de soare”.O voi termina in curand, insa …la anul :).

Vorbeam despre blog, statistica  si recomandarile sale. Blogul am inceput sa il scriu dintr-o intamplare . Intai am gasit un blog despre o gradina care mi-a placut, blogul Alexandrei , cu care am inceput sa vorbesc si care m-a indemnat sa incerc si eu sa scriu ceva, poate imi va iesi bine. Si am scris intai cateva traznai, apoi iara  una, alta si tot asa, uneori cu pauze . La un moment dat, cineva, nu am retinut numele , m-a  intrebat  comentand  pe marginea unui articol , de ce nu mai scriu, ca articolele mele o incurajau si pe ea sa incerce sa mai faca in gradina cate ceva . Prin urmare scriind am ajutat pe cineva si poate mi-am fost de folos chiar mie .

Celor cunoscuti nici nu le-am spus la inceput ca scriu pe un  blog. Desi pentru o vreme am publicat la cererea unei doamne pe care nu o puteam refuza si intr-un ziar local, tot pe teme de plante si gradini , deci nu imi era rusine de ceea ce faceam , insa vroiam sa scriu fara constrangerea pe care as fi simtit-o stiindu-ma citita de cineva cunoscut, care pe aceasta cale putea vedea prin cuvintele scrise de mine, chiar dincolo de masca de zi cu zi . Ca toti purtam masti prin care vrem sa ii lasam pe cei din preajma noastra sa ne vada intr-un anume fel, de multe ori ne ascundem tristetea ca sa nu se supere si ei sau nu ne aratam bucuria , pentru motive uneori greu de explicat altora si de inteles   de catre acestia .

Am inceput blogul ca pe o intamplare, care nu stiam cat ma va tine sau daca voi mai continua mult ori ba, si  imi doream sa fiu pe cont propriu, sa scriu liber fara sa ma gandesc ca va citi si unul sau altul care ma cunosc si ce-ar putea sa zica despre una sau alta dintre cele exprimate de mine aici.

Si nu am spus nimanui. Cu timpul insa, i-am dat adresa blogului verisoarei mele ,Cristina,  care din familie dupa mama si tata e persoana cea mai apropiata mie si apoi anul asta , dupa ce am reluat relatia cu fosta mea colega de banca din liceu, tot Cristina, o prietena candva foarte apropiata  si in ultimii ani omisa , nu uitata , si cu care ma bucur ca am inceput sa discut mai des si sa o vad pe mess zilnic , chiar daca nu vorbim, macar sa o vad acolo,  cand sunt la servici sau acasa si imi arunc privirea ma bucur sa vad pe cineva apropiat , ma bucur ca o simt alaturi de mine chiar  in felul asta  (atat pe ea, cat si pe verisoara mea ) , ei bine si prietenei mele  i-am spus de blogul meu.

Si ajutorul meu in gradina impreuna cu familia lui imi mai citesc cateodata blogul.

In rest, cu toti ceilati cititori ai blogului meu se pare ca am in comun pasiunea pentru gradini, gradinarit , pasari sau animale, sau de ce nu, carti :). Sau muzica, orice alte subiecte abordate de mine aici.

O sa termin tarziu de scris articolul asta, dar as fi vrut sa reusesc sa il public anul asta, ca sa incep anul 2014 fara balastul realizarilor sau nerealizarilor din 2013 si care ma gandeam ca ar putea sa faca azi obiectul acestei analize la sfarsit de an. M-a prins seara scriind pe blog, ca toata ziua am calcat ca o disperata , deoarece ramasesem cu multe restante sifonate si nu am vrut sa trec asa in 2014. In timp ce calcam, cand am auzit primul SMS (cu urari pentru noul an, cu ce altceva ar putea fi astazi un SMS) , m-a apucat panica.

(apropo, dupa ce citesc sau scriu pe telefon un sms nu mi se mai stinge lumina si mi se consuma bateria)

Mi-am dat seama ca a inceput numaratoarea inversa si eu nu sunt gata, cu nimic nu sunt gata . Ar trebui la anul sa iau masuri sa nu mi se mai intample asa ceva :).

Prin urmare dupa ce am terminat de calcat, cu gandul  la blogul pe care nu l-am inchieiat oficial anul asta , am inceput sa scriu din cate aveam in minte, cate ceva.

Despre anul 2013 nu pot spune ca a fost rau pentru mine si familia mea. Am fost cu totii sanatosi si asta e cea mai mare multumire .In gradina am avut realizari , dar si incercari noi care nu au dat rezultate.

Intre noile incercari, pe care le voi relua si in 2014 si sper ca de data asta cu rezultat favorabil este buretele vegetal, lufa. Pe care eu l-am considerat ca pe un castravete obisnuit, care nu are nevoie de multe luni ca sa se coaca si nu a fost asa.

Si vinete am avut, insa o recolta cam rusinoasa , niste vinete mici ori prea subtiri , desi le-am plantat in solar am zis sa le ofer caldura cat de multa .

Dintre ardeii iuti, o parte s-au uscat la locul definitiv in care fusesera plantati in gradina si nu stiu de ce, desi au fost udati la fel ca si ceilalti.De aceea si recolta de ardei iuti a fost mai saraca decat in anii anteriori, insa ma multumesc ca tot am avut cativa . Daca s-ar fi uscat toti, cum era 🙂 ?

Trandafirii englezesti plantati in urma cu un an au crescut si inflorit insa nu multumitor .

Mai am multe, multe de facut in 2014 in gradina.

Si in gradina vietii mai am de pus la punct cate ceva , dar asta…e alta discutie , pe care ar trebui sa o port cu altcineva . 🙂

2013 , un an bun, ne despartim de tine acum.

Bine ai venit 2014, LA MULTI ANI tuturor!

Blog la WordPress.com.