Eu si gradina

1 aprilie 2015

Vremea florilor se apropie

Filed under: flori, Orhidee, plante — Etichete:, , , , — Mihaela C.P. @ 9:34 pm

Intr-o vreme era obiceiul la noi acasa ca inainte de sarbatoarea Pastelui, primavara , sa se improspateze atmosfera in unele incaperi din casa, mai cu seama in bucatarie unde se tot faceau aburi si diverse mirosuri de la pregatirea bucatelor gustoase si aromate, care insa impregnau cu aromele lor  perdelutele si  peretii .

Astfel ca o data, in urma cu mai bine de 15 ani,  cum vremea era frumoasa tare afara, inceput de aprilie fiind, am scos cu mic, cu mare (ei, nu chiar toti, numai unii mai hotarati si mai voinici ) mobilierul din bucatarie afara pe terasa din fata bucatariei , urmand ca apoi sa fie varuiti peretii  dupa obiceiul vremii . Acum nu se mai da cu var, ci sunt alte vopseluri si solutii , mai usor de aplicat pe perete , mai rezistente si usor de intretinut , recomandate pentru diverse calitati pe care producatorii lor   promit ca le vor asigura .

N-o fi durat prea mult nici atunci curatenia in bucatarie , vreo doua-trei zile , hai pana intr-o saptamana . Insa in astea putine zile, s-a schimbat dintr-o data vremea, astfel incat de la zilele insorite de primavara , ne-am trezit in zapada si cu zapada pe mobilierul nostru scos afara. De atunci imi este invatare de minte sa nu ma grabesc primavara , caci pana spre sfarsitul lunii aprilie mai pot interveni temperaturi  sau fenomene meteo deloc surprinzatoare, ci chiar normale, dar de nedorit pentru diverse situatii, cum ar fi de exemplu mutarea plantelor care au iernat in casa, afara. In aprilie primavara e inca nestatornica si vremea usor schimbatoare, asa incat mai buna prudenta decat graba atunci cand e vorba de expunerea florilor, a plantelor numite ”de apartament”, la capriciile vremii de primavara.

Asa incat eu imi mai tin in casa florile. Ma intreba o vecina, stiind ca sunt  pasionata de cultura  muscatelor, daca le mut deja afara. Nu, nu, inca e devreme! Daca in toamna le mai lasam afara , pe veranda , chiar daca mai scadeau usor cu vreo doua-trei grade Celsius sub zero temperaturile, si atunci in locuri ferite de bruma ,  acum , la sfarsit de iarna florile sunt mai putin pregatite sa faca fata socurilor termice si temperaturile negative pot distruge plantele.

Asa ca mai astept pana spre 15-25 aprilie .De fapt criteriul dupa care ma orientez eu este ziua de Sfantul Gheorghe, despre care am mai scris, in care se zice ca iarna isi face valiza si se da dusa pe alte meleaguri, definitiv. Definitiv  doar pana la  toamna-iarna cealalta, din nefericire pentru mine, care, da, nu apreciez deloc nici iarna, nici zapada. Abia am scapat de ea si nu mai departe decat ieri , cum ma plimbam alene  pe strada , ma intreaba cineva daca imi place sa ies, sa ma plimb pe jos, ”da, da,” am zis eu , spre- poate- mirarea multora , care de cand s-a inventat caruta cu motor nu mai fac uz de membrele de locomotie din propria dotare. Dar  sportul imi place , sa merg iarna la munte,  la schi de exemplu? A, asta  nu, zic eu, nu imi place deloc nici iarna, nici zapada. Dar uite ca mai sunt cate unii ramasi cu gandul la ea, poate s-or fi gandind sa mearga acum la schi in…Australia  .Cu avionul, desigur, cutia aceea mare , vulnerabila si usor dezintegrabila in care unii  curajosi au incredere sa se urce. Si eu am mers cu avionul de cateva ori, cand eram copil , nu eram constienta de ce risc presupune asta, cand am fost mai mare, insa, mi-am luat adio de la viata si am zis ce o fi, o fi. Insa am impartasit parerea unei doamne respectabile , pe care o stiu de cand eram  mai mica, si spunea ca trebuie sa fii prost sa te sui in avion. O sa ma mai sui si eu, poate, cand imi vor veni ganduri de duca.

Revenind insa la florile noastre, cum am tinut florile  in casa atata amar de toamna -iarna pana acum , nu mai conteaza o  saptamana sau  doua in plus si nu am  sa le expun frigului si riscului de a le pierde.Eu am in mare parte muscate, cercelusi , cativa hibiscus si desigur, orhidee.Ghivecele cu muscatele si cercelusii le scot primele.

Orhideele cymbidium le duc afara mai tarziu, in a doua jumatate a lunii mai ca sa se mai aeriseasca si ele, pe cele phalaenopsis insa, le tin in casa tot timpul anului.

Oricum cand sunt scoase afara, florile, la muscate ma refer mai ales,  isi schimba aspectul frunzelor, care sub razele de soare palesc, se inrosesc, apoi cele vechi , mai batrane se usuca si lasa loc lastarilor noi care sub vulcanul de enrgie ce le este provocat de venirea verii vor creste ca intr-o eruptie de verde si se vor umple de frunze noi si de  boboci  .

Muscate, muscate…

Unora le plac mai mult petuniile, care au  avantajul ca  nu sunt de obicei aduse peste iarna in casa ca sa ocupe din spatiul locuintei si cresc in buchete mari, pline de flori.

Insa mie imi plac mai mult muscatele.De toate felurile, zonale, curgatoare, englezesti, cu floare mare sau mica …

Sunt exceptionale in orice circumstanta, fie solitare , intr-un ghiveci izolat , fie in balcon in combinatii de culori, ele intre ele  sau chiar alaturi de alte flori.Am ales cateva poze cu ele , desi am mult, mult mai multe.Voi mai cauta si pe masura ce voi mai gasi poze facute de mine cu muscate, voi mai actualiza. 

Si de pe net:

Vine vremea abundentei de flori. Bucurati-va de ele!

 

 

22 noiembrie 2013

O poezie , nu a mea

Filed under: blog, carti citite, Fără categorie, poezii — Etichete:, , , , — Mihaela C.P. @ 11:04 pm

Ca multi altii, poate nu toti, am incercat si eu in copilaria mea sa compun versuri. Insa antitalent fiind , m-am lasat la timp .Nici  compuneri nu am stiut sa scriu, era un cosmar pentru mine, cand de exemplu, la inceputul scolii  trebuia sa povestim cum ne-am petrecut vacanta. Eu telegrafic, in cateva randuri spuneam tot, fata de alte prietene de-ale mele care scriau pagini intregi. Asa ca de scris m-am lamurit repede ca nu sunt buna si m-am lasat.

Insa mi-a placut sa citesc. Intr-o vreme citeam multe carti, ba inca la un moment dat citeam cu glas tare in prezenta mamei si ea asculta. Am incercat sa citesc asa cu glas tare ”Inima vrajita” a lui Romain Rolland. Am cam fost pusa in incurcatura la un moment dat, cand prin volumul doi atmosfera se incingea teribil in povestea de dragoste a personajelor , dar cu obrajii arzand de jena am continuat si am tot citit, am mai si ragusit de la atata citit, dar am dus la capat povestirea.

Si romanele ca romanele, insa mai usor imi era sa citesc poezii. Si acum cand nu am chef de nimic altceva, nici citit , nici privit , nici blogarit cu precizez: poze, nu compuneri :), pun mana pe cate o carte de poezii si mai frunzaresc scurtele povesti spuse in rime.

Si desi acum multe poezii pot fi gasite pe net, pe bloguri, eu le citesc si pe acestea, ale voastre, insa am ramas tributara obiceiul vechi si prietena cu cartea pe hartie .

La un moment dat tot topaind ca iepurasul de la o carte de poezii la alta , mi s-a intiparit  un vers in minte, pe care nu l-am retinut in contextul poeziei , ci numai in esenta lui. De aceea de multe ori ma tot intorc la el , ca si astazi, acum…

Este dintr-o poezie scrisa de Aurora Cornu  si se numeste ”Noaptea despartirilor”.Nu am gasit-o in alta parte pe internet.

A , eu nu ma despart de nimeni :), desi asa ar putea parea avand in vedere si ce scriam deunazi .

Hai sa va prezint poezia:

Noaptea despartirilor 

”Cei atinsi de aripa despartirii

Au casa rece , cu aerul mort

In care se materializeaza o singura fantoma

Totul e sinistru ca jucaria

Pe care o aduce un musafir neprevenit

Pentru copilul care nu mai este.

Universul se strange si se intuneca in jurul lor ;

E ca un cavou in care cad impasibili de oboseala

Nesimtitori la cutremure

Preocupati doar de vaga zvarcolire dinauntrul lor.

Cei atinsi de aripa despartirii,

Sunt palizi si speriati

Ca un copil care deschide o usa,  noaptea

Si se trezeste in fata unui spectacol de groaza.

Cunosc un univers cu un aer straniu si buimac

Pentru ca vegheaza noaptea;

Vorbesc fara sir

Sau tac misterios

Ca acel care descopera in el nebunia

Si si-o ascunde speriat si viclean!

Ei simt prin preajma fiorul mortii

Iar unii au slabiciunea vicioasa sa se abandoneze cu totul.

Si nimeni si nimic n-o sa-i faca sa creada

Ca intr-o zi frunzele le vor vorbi din nou

Ca apa o sa-i imbete de bucurie

Ca se vor intoarce la munca innoiti si mirati

Ca la bucuria cea mai trainica pentru ca-ti ramane intotdeauna

Si ca va deveni prietenul de drept

Al unor semeni care se recunosc intre ei

Ca francmasonii dupa semne ascunse.”

Adicaaa…ce mi-a placut mie?

Nu ca as fi vreo optimista incurabila, insa eu am vazut partea pozitiva si salvatoare din toata povestea :). Si m-am gandit ca la o revelatie, cum a scris in poezia asta autoarea ca

se vor intoarce la munca innoiti si mirati

Ca la bucuria cea mai trainica pentru ca-ti ramane intotdeauna”.

Nimic altceva nu ne apartine pentru totdeauna : nici bunuri, nici oamenii de langa noi, nici copiii, prietenii, nici dragostea. Nici chiar meseria, daca ai numai una , care in functie de contextul economic, social, poate deveni inutila .

Munca insa,  da, ca dorinta de a face ceva.

In programul meu de odihna activa din weekendul asta este pe primul plan tot munca (de placere) , aducerea in casa a florilor de ghiveci , mai ales a muscatelor pe care le-am lasat afara ultimele, stiut fiind ca sunt mai rezistente si rezista si la cateva, 2-3 grade cu minus ,cum se mai intampla uneori in noptile de toamna. Insa de saptamana viitoare prognoza meteo a anuntat si temperaturi mai scazute de atat , astfel ca e recomandat sa nu le mai testez rezistenta .

 

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.