Eu si gradina

22 iulie 2013

Turturele

Filed under: Pasari, Viața grădinii — Etichete:, — Mihaela C.P. @ 5:59 pm

Poze dintr-o duminica innorata, in care iesisem pregatita de fluturi, albine sau alte insecte care dau farmec vietii de vara. Dar cum era urat si parea ca ar sta sa ploua sau macar sa vina toamna, frig, foarte frig pentru o zi de iulie (dar ce mai iulie am avut si noi anul asta, ca eu am tremurat mai mult decat sa simt nevoia sa ma racoresc cu o inghetata ca in alte veri , luni iulie din viata mea), nu am reusit sa prind decat o poveste intre doua turturele. Pozele nu sunt foarte clare , au fost luate de la oarece distanta sa nu sperii pasarile si apoi decupate din ele numai prim planurile cu povestea ce parea a se desfasura. Ce am inteles eu ca s-ar intampla? Ceea ce cred ca ar intelege oricine, as traduce, desi nu sunt specialista in limbajul pasaresc , cam asa ceva (vorbitorul fiind numai unul dintre cei doi, iar eu am zis ca ar parea sa fie masculul, de vorba cu o femela).Iata ce parea ca ar fi grait , in limba sa:

-”Iubitooo!” (zise el catre ea, ea fiind cea mai ghemuita putin)

-”Iubitooo, ce ai? Esti suparata cumva?”

-”Stai , mai.Parca ne priveste cineva” (zise si ea).

-”Nu pe noi, lasa , e doar o fiinta bipeda din aia urata. Hai, zi-mi, te supara ceva sau cineva? Cumva persoana mea?” (el tot insistand cu discutia care il preocupa)

 

-”Te simti bine, iubitica mea?”

-”Nu-mi raspunzi? Te doare ceva?” (tot el)

-”Mai, dar chiar ne priveste insistent mamiferul ala biped, se uita chiar in directia noastra. Eu cred ca e ceva , sunt ingrijorat de prezenta sa ….” (el, plin de curaj)

-”Ma intorc si cred ca am sa-mi iau talpasita. Ca se apropie cu un obiect mare, urat in membrele alea lungi, poate sa arunce oricand in noi cu ceva.”(tot el)

-”Tu mai stai iubito? Eu am plecaaaat, treaba ta, daca te loveste eu te-am avertizaaat, hai paaa!” (si-a fugit)

 

In cele din urma a si plecat, si-a vazut de pielea lui si s-a dus. Iar  cealalta turturica, femela sau ce o fi fost, a parut sa se simta mai bine singura, fara cicaleala altuia. Cred ca nu era bolnavioara, doar suparata pe perechea sau cine o fi fost partenerul, curtezanul ala din preajma sa.

27 ianuarie 2013

La fereastra

Se termina inca o luna ianuarie, lunga si mai neplacuta decat altele din an, dar inca o ianuarie din viata mea. A trecut greu? Ei, da? Acum ca a trecut, as zice ca repede s-a mai dus si asta , imediat bate Pastele la usa si se revarsa cu toata primavara, care…va trece si ea. Cum toate trec!

Prin urmare nu pot sa spun ca ma bucur ca a trecut. M-as bucura sa nu mai fie frig niciodata, asta da, si atunci mi-as dori ca timpul in loc sa stea in fiecare zi. Dar asa…uneori numar invers zilele ce se anunta grele, friguroase , cetoase, intunecoase, rele si s-ar zice ca ma bucura depasirea momentelor lor cele grele.

In plus, in ianuarie, totul se intampla cu florile sau gradina mea, numai de la fereastra .

Singurele flori infloresc in casa, la fereastra: muscate tinere sau care s-au maturizat trecand printr-o vara, abutilon, o crizantema de clima calda cu nume stiintific complicat(e totusi scris , daca treceti cursorul peste poza, il puteti citi), orhidee, ba chiar si o papadie …




 

 

 

Ca-n oglinda

Papadie in ianuarie

Cele mai multe poze le fac tot din casa, de la fereastra. Desi in drumurile mele intre doua destinatii vad lucruri, vietati mai mult(pasarile) ce ar fi frumos sa le urmaresc pentru a fi fotografiate,   din cauza frigului , renunt , cui ii place sa stea in frig urmarind prinderea unei imagini ”din zbor”, dar sa astepte mult timp pentru ea si in frig.

Observ de vreo cateva zile ca in cativa pomi mai inalti de pe strada mea se aduna stoluri infricosator de mari de ciori. Astazi cand s-au pornit in zbor toate odata, croncanind ceva pe limba lor, chiar mi s-a parut infricosator.Dar ar fi meritat o poza. Autoritatile insa ar trebui sa faca ceva cu ciorile astea care se inmultesc peste masura de mult.

Dar din spatele ferestrei, in zile incetosate, am observat cum alte pasari, mai dragalase ,  au poposit in curtea mea.

Pitigoi
Sub pom
Pasari ciugulind din cires, iarna

Si as mai fi incercat, as mai fi asteptat la fereastra sa se apropie cate una ca sa o fotografiez mai frumos, dar credeti ca se putea? Tili cand ma vedea cu fereastra deschisa, țup venea si ea , ca asa s-a obisnuit sa iasa si pe usa si pe geam si pe orice cale i s-ar deschide, insa fereastra mea e la etaj si nu puteam risca sa se arunce pisica .

 

 
Si atunci inchid repede fereastra si o pozez pe ea, vedeta lunii ianuarie pentru camera (foto) a mea. 🙂

23 februarie 2012

Cea mai frumoasa perioada din an

Filed under: Viața grădinii, vremea — Etichete:, , , , — Mihaela C.P. @ 10:34 pm

Sunteti de acord cu mine ca februarie este cea mai frumoasa luna din an? Chiar daca in perioada de inceput a lunii a doua din acest an, am crezut ca trecem cu totii printr-un cosmar, cand ne vedeam ingropati in zapezi care cresteau din ce in ce mai mari  parca in fiecare zi, cand gerul cumplit, dar cumplit ne ingheta respiratia , fruntea , ochii si noua, celor care ieseam numai cateva minute pe zi afara , expusi temperaturilor scazute , dar si bietelor fiinte fara alta casa decat adaposturile de pe sub vreun acoperis ori adapostite langa cate-un zid  afara si altor semeni de ai nostri care munceau sub cerul liber, cum am vazut intr-o duminica geroasa pe o fetita tanara,  stand pe zapada, de fapt topaind cand pe-un picior, cand pe celalalt cu o masuta de bilete la bingo de vanzare . Si eu nu am vazut sa fi cumparat cineva bilete de la ea.

Dar partea frumoasa este ca frigul acela cumplit a trecut, s-a lasat spulberat de martie care se apropie si a permis catorva raze de soare sa cada peste stresini , picurand strop cu strop din nametii de zapada depusi (uneori chiar cu tot cu bucati de acoperis ). Azi  de dimineata   cateva raze imi coborasera peste pleoape si le -am simtit  scurgandu-mi-se inapoi peste  gene rasfirate   inaintea mea,  luminandu-mi  zorii de zi  si drumul .

Tot nu v-am convins ca februarie este cea mai frumoasa luna din an? Nici nu intentionez sa conving pe nimeni, eu asa simt ,insa  numai de la o vreme.

In ultimii ani, traiam zilele de inceput de martie cu o bucurie fantastica, gandind ca in sfarsit e primavara sau va veni in curand primavara, dar urmau babele de martie, acre si manioase , ba apoi mosii si ei capriciosi si urmau ploi amestecate cu lapovita . In aprilie, luna in care organismul iese din iarna epuizat si lipsit de armele de aparare de la inceput de iarna  ,aproape in fiecare an ma prinde cate o raceala care imi incurca din planurile primavaratice.  Gerurile de martie ma ingrijorau cand veneau dupa cateva zile de caldura care deschideau muguri si bobocii de piersic sau de cais, iar zapezile de aprilie erau un cosmar de nesuportat .

Si anul trecut, primavara a venit tarziu  (va aduceti aminte, nu?) , frigul nu s-a lasat dus pana spre sfarsit de aprilie , asa incat in lunile care ar fi trebuit sa fie frumoase , calde, insorite, pline de florile primaverii, timpul a fost plumburiu , apasator , intunecos si urat si eu, cel putin,  nu am simtit bucuria primaverii ca in alti ani.

Numai in februarie am fost extrem de incantata, iarna stiam ca trebuie sa fie pe sfarsite, ca dupa ea vine musai primavara, primavara de la care asteptam atat de multe.

Asa ca ma bucur si acum de soarele de februarie, pe vrabiutele de  la birou pe care le-am vazut infometate in urma cu cateva zile  , le-am invatat sa vina pe pervaz si sa ciuguleasca graunte . Le privesc de dupa perdea apropiindu-se cate doua, trei, in grupuri mici  nu intr-un zbor lin ci zburatacit , jucaus , parca invartindu-si aripile ca pe mici elice . La inceput vin , ciugulesc cate-un bob si fug in apropiere pe un gard. O data una care se asezase pe pervaz la micul dejun dupa grau si-a intins gâtuțul si a privit prin fereastra dincolo, inauntru, de  unde  le urmaream eu, nemiscata.M-a zarit, mica cum s-o fi simtit si fara aparare , s-a speriat de mine si a fugit iute. Insa in zilele urmatoare  am observat  ca daca nu ma misc, ci le urmaresc ca stana de piatra nu se mai sperie , ci isi continua relativ fara graba ciugulitul bobitelor hranitoare . In afara de vrabiute am vazut ca se perinda prin apropiere si pitigoi , cotofane , gaite , mierle si inca un soi de pasari pe care nu l-am identificat. Mierlele mai coboara sa ciuguleasca seminte, dar celelalte sunt mai prudente sau au alta cantina .

Vrabiutele asteptand momentul prielnic

Vrabiuta prinsa cu bobu-n  gura (ca Zdreanță):

Cu bobu-n cioc

O pasare zgribulita , printre altele:

Neidentificata

O mare hoață, pofteste la ouale din cuibare , la nuci, coji de paine, puii de rata ii fac cu ochiul cand sunt mititei si singuri prin curte :

O hoață

Pitigoii, aparitii rare, dar dragalase:

Pitigoi

Parca se numeste pitigoi de stuf:

Tot un pitigoi

Un maruntel cu cantec vioi:

Sa fie tot un pitigoi?

Prin urmare sa stiti, eu am asigurati cantaretii pentru la vara. Si acum ciripitul lor zburdalnic anunta ceva, eu inteleg ca ar fi numai vesti bune :).

4 august 2011

Porumbei

Filed under: animalute, Pasari, Viața grădinii — Etichete:, — Mihaela C.P. @ 9:29 pm

Dimineata devreme toate fapturile se trezesc…cu burtica goala. La mine in curte pasarile mele au invatat lectia si stiu ca in jur de ora 8 primesc mancarea de dimineata si stau aliniate langa poarta si asteapta. Cuminti. Dar in afara de ele au mai invatat si alte pasari, ale cerului, ora mesei de dimineata si asteapta si ele sa ciuguleasca care cum o putea, mai pe furis, cateva boabe bune de ingurgitat.

Si asa intr-o dimineata cand am iesit in curte le-am zarit. Stiam ca mai dau cate o tura pe la boabele pasarilor mele, dar nu stiam cum asteapta aliniate, in grup sosirea mesei . Mai jos, prima zarire de la distanta:

porumbei asteptand micul dejun

 

Cate unul mai agitat, zburataceste

Apoi au inceput sa ma observe si ele pe mine.

Dar rabdatori, asteapta

Intai numai una, apoi din ce in ce mai multe (pasari).

Iii, m-au vazut !

Si cum de obicei nu prea sunt bine primite la masa, aparitia unui om inseamna zburataceala si uschiala, deci au inceput sa se agite si sa dea bir cu fugitii, care pe unde.

Sa fugiiim, maaa, pericol maree!

Numai una, mai curajoasa s-a oprit sus, la inaltime, pe un colt al casei si m-a urmarit.

Doar unul a ramas la postul de observatie, ascuns undeva la inaltime

Nu numai noi le observam pe ele, ci si ele pe noi.

Se pare ca a tras concluzia ca nu reprezint un pericol si a indraznit sa revina mai aproape de locul de asteptare. I-am mai facut  o poza si apoi am plecat ca sa nu le mai deranjez . Asa cum stiti, sunt pasionata de observarea si protejarea fapturilor mai mici sau mai mari din alte specii decat noi, imi place sa le observ, sa le fotografiez si pentru ca am blog , sa le si postez. 🙂

Si a avut curajul sa se si intoarca inapoi, aproape

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.