Eu si gradina

21 ianuarie 2013

In pomi -anotimpuri

Filed under: animalute, gradina, legume si fructe, pomi — Etichete:, , , , , , , , — Mihaela C.P. @ 10:16 pm

In pomii nostri cresc de toate, fructe :

visine

Mere verzi

Mere verzi

Prune

Piersic

-paienjenisuri, pe o  creanga din mijlocul unui mar, ale carei frunze s-au uscat si umplut de plase de paianjeni :Ramura de mar uscata si impaienjenita

Ramura de mar uscata si impaienjenita

, uneori cate o leguma-ici, colo vreun dovlecel ,Dovlecel in pom

alteori fluturi ,

alteori pasari -domestice

-sau zburatoare, libere , fara stapan …

De toate pentru fiecare, pe toate gusturile. Ba si animalute, e drept, ca din cele mai usoare, cum sunt pisicile se intampla sa ne apara in pomii din gradina.Un pisic foarte mic

-Ba, inca, uneori, insasi Măria sa, soarele:Soarele

Oameni, si din astia, insa mai rar :).Asta e uneori de bine, intrucat intr-unul din ciresii pe care ii avem in apropierea unui gard , la vremea cireselor coapte avem tot timpul  musafiri neinvitati , invadatori si distrugatori, astfel incat bietul pom se transforma an dupa an in ceva asemanator unui ciot, decat unui pom cu aspect atragator si ingrijit.

Spre toamna, tot ce ne mai ramane in pomi sunt frunzele, tot mai ingalbenite, mai putine, crengile goale pe care se vad insa mai bine cand poposesc pasarile , ori acoperite de straturi suprapuse de zapada.

Pomul cu vrabiile

Vrabiute

crengi cu vrabii

Cuplu de vrabiute, mai jos . Cea alba, (vrabie albinoasa ) este in al patrulea an de cand eu i-am observat prezenta .Daca o fi fost in fiecare an tot ea :).

De fapt ideea acestei postari a pornit de la vrabii si pomul in care de obicei le observ si le fotografiez eu, fiind si la indemana mea si in apropierea locului de adapat al  pasarilor, de unde ciugulesc si cele din curte si cele coborate din cer.

Cineva a spus ca cea alba nu ar fi vrabie, ci canar adaptat la salbaticie. Eu am fotografii cu ea , vrabia, impreuna cu grupuri mari de vrabii si zic ca daca ar fi fost alta pasare nu s-ar fi  integrat atat de bine grupului de vrabii cu care sta mereu si socializeaza ca si cum ar fi toti la fel. Cuplu intre vrabiute

Mai recunoasteti pomul in care asta vara erau piersici?Aici, incarcat de zapada: ramuri cu zapada

Dar nu vine ea, iar, primavara? O astept , astept sa o vad iar cu miile de flori, de sunete si de culori, sa nu incetez a ma minuna zi de zi, iar de frumusetea si misterul pe care le reprezinta viata. Trezirea din hibernare, asemanatoare cu renasterea .

9 aprilie 2012

Flori de piersic la burtica

Filed under: gradina, legume si fructe, Pasari, Viața grădinii — Etichete:, , , , — Mihaela C.P. @ 8:47 pm

Stiti vorba care zice ca ”pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti”, nu? Mare adevar spune!

Avem si noi in curte cativa piersici. Sunt crescuti cam aiurea si cam inghesuiti printre alte plante, tocmai pentru ca asa au crescut, acolo, in locul in care se afla acum.Nu i-am plantat ca pe orice pom: toamna sau primavara , in groapa sapata adanc, mocirlita , ci au crescut din samburi de piersica azvarliti de …cine mai stie cine , la intamplare prin curte.

La inceput este posibil   sa fi si  smuls vreo cativa, pana cand a reusit de a  scapat unul de mana apriga a gradinarului de ocazie ce sunt eu si cei care mai practica gradinaritul impreuna cu mine , si a apucat sa faca flori si fructe , asa incat  ne-am lamurit si noi ce erau palugile cu frunze lungi si ascutite care rasareau pe tarlaua noastra .In primul an cand a rodit a facut-o spectaculos, asfel ca  sa ne impresioneze si sa il tratam ca pe un pom de neam nobil , harnic si placut simturilor noastre .

Ne-am infruptat toti de-ai casei din roadele lui mari si zemoase si sanatoase , crescute numai cu apa de la ploi  si cu soare  .Cel mai mult ne-a bucurat o creanga aplecata spre pamant care a fost si plina de fructe (cred ca de-aia a si crescut stramba si aplecata) la care am putut ajunge fara dificultate sa culegem oricand si in orice tinuta cate o piersica , fie si de pofta, fara sa ne murdarim. Piersici rosii

Piersici frumoase

In anul urmator, prin primavara, unchiul meu de care v-am mai vorbit, specialist in agronomie , care s-a ocupat toata viata lui de plante si care a facut o pasiune si din cresterea pasarilor de curte si a albinelor , a vazut ramura crescuta stramb , care pe noi atat de mult ne bucurase in primul an de rod al piersicului si a zis ca e ramura lacoma si trebuie taiata.

Si a taiat-o.Eu am simtit regret , pentru ca mie imi place sa las plantele sa porneasca singure, fie ele pomi sau arbusti si eu sa le deranjez cat mai putin, dar am zis ca daca unchiul e expert, faca-se cum spune el.

Dar din al doilea an piersicul nu a mai rodit. A facut vreo 3-4 piersicute undeva in varf, cat mai sus, care au  cazut pe pamant la un moment dat si acolo s-au flescait. No, nu-i bai, ne ziseram noi, poate o face piersici mai bine la anul.

Dar a venit si anul trei. In care an, piersicutul nostru s-a umplut de roade. Numai ca intr-o fatidica zi de iulie, sa tot fi fost in jurul sarbatorii crestinesti a  Sfantului  Ilie , furiosul, cand pomul nostru a fost prins intr-un vartej de vant care l-a invartit si rasucit, l-a scuturat pana l-a zapacit si cele mai multe piersicute , mici, s-au transformat in cateva minute in covor.Coroana pomului Invartita de furtuna

(poza bineinteles ca am facut-o din spatele geamului inchis, altfel poate furtuna ma lua si pe mine  pe sus 🙂 ).

Si iara ne-am pus pe inca un an pofta-n cui.

Dar speranta noastra n-a murit. Se stie, dispare ultima .Anul asta ne-a incantat cu bobocei roz , care acum incet incep sa se transforme-n flori…Boboci roz, promitatori
De primavara

Dar. Ei, da, iarasi un ”dar”. Nu doar pe noi ne-a incantat piersicutul cu bobocii si florile lui.  Ci si pe altele le-a fermecat, le-a vrajit , le-a…m gasit in pomul meu (ei, al nostru, poftim) la furat.

Hoțomana

Va ramane pom cu vrabii, nu flori, nu fructePe ele, pe duduitele pe care asta iarna nu le-am lasat sa moara de foame nici cand afara era doar putin frig, nici cand gerul era in plina desfasurare , vagaboandele cerului, vrabiile certarete.

Le-am prins cu  ou-n …..ăăăă, asta cu floare sau bobocu-n cioc , ca pe zdreanta. Nu le-am prins si cu aparatul de fotografiat, dar va spun sigur, imi mananca florile din piersic. Adica piersicul meu, langa care tanjesc de iata, deja ani de zile, ramane doar decor cu flori roz, frumoase de primavara.

Obraznicaturile astea mici! Le dai un deget si iti mananca toata palma.

Va tin la curent sa va spun daca in vara asta vom ajunge sa vedem vreo piersica roșă, bine coaptă.

23 februarie 2012

Cea mai frumoasa perioada din an

Filed under: Viața grădinii, vremea — Etichete:, , , , — Mihaela C.P. @ 10:34 pm

Sunteti de acord cu mine ca februarie este cea mai frumoasa luna din an? Chiar daca in perioada de inceput a lunii a doua din acest an, am crezut ca trecem cu totii printr-un cosmar, cand ne vedeam ingropati in zapezi care cresteau din ce in ce mai mari  parca in fiecare zi, cand gerul cumplit, dar cumplit ne ingheta respiratia , fruntea , ochii si noua, celor care ieseam numai cateva minute pe zi afara , expusi temperaturilor scazute , dar si bietelor fiinte fara alta casa decat adaposturile de pe sub vreun acoperis ori adapostite langa cate-un zid  afara si altor semeni de ai nostri care munceau sub cerul liber, cum am vazut intr-o duminica geroasa pe o fetita tanara,  stand pe zapada, de fapt topaind cand pe-un picior, cand pe celalalt cu o masuta de bilete la bingo de vanzare . Si eu nu am vazut sa fi cumparat cineva bilete de la ea.

Dar partea frumoasa este ca frigul acela cumplit a trecut, s-a lasat spulberat de martie care se apropie si a permis catorva raze de soare sa cada peste stresini , picurand strop cu strop din nametii de zapada depusi (uneori chiar cu tot cu bucati de acoperis ). Azi  de dimineata   cateva raze imi coborasera peste pleoape si le -am simtit  scurgandu-mi-se inapoi peste  gene rasfirate   inaintea mea,  luminandu-mi  zorii de zi  si drumul .

Tot nu v-am convins ca februarie este cea mai frumoasa luna din an? Nici nu intentionez sa conving pe nimeni, eu asa simt ,insa  numai de la o vreme.

In ultimii ani, traiam zilele de inceput de martie cu o bucurie fantastica, gandind ca in sfarsit e primavara sau va veni in curand primavara, dar urmau babele de martie, acre si manioase , ba apoi mosii si ei capriciosi si urmau ploi amestecate cu lapovita . In aprilie, luna in care organismul iese din iarna epuizat si lipsit de armele de aparare de la inceput de iarna  ,aproape in fiecare an ma prinde cate o raceala care imi incurca din planurile primavaratice.  Gerurile de martie ma ingrijorau cand veneau dupa cateva zile de caldura care deschideau muguri si bobocii de piersic sau de cais, iar zapezile de aprilie erau un cosmar de nesuportat .

Si anul trecut, primavara a venit tarziu  (va aduceti aminte, nu?) , frigul nu s-a lasat dus pana spre sfarsit de aprilie , asa incat in lunile care ar fi trebuit sa fie frumoase , calde, insorite, pline de florile primaverii, timpul a fost plumburiu , apasator , intunecos si urat si eu, cel putin,  nu am simtit bucuria primaverii ca in alti ani.

Numai in februarie am fost extrem de incantata, iarna stiam ca trebuie sa fie pe sfarsite, ca dupa ea vine musai primavara, primavara de la care asteptam atat de multe.

Asa ca ma bucur si acum de soarele de februarie, pe vrabiutele de  la birou pe care le-am vazut infometate in urma cu cateva zile  , le-am invatat sa vina pe pervaz si sa ciuguleasca graunte . Le privesc de dupa perdea apropiindu-se cate doua, trei, in grupuri mici  nu intr-un zbor lin ci zburatacit , jucaus , parca invartindu-si aripile ca pe mici elice . La inceput vin , ciugulesc cate-un bob si fug in apropiere pe un gard. O data una care se asezase pe pervaz la micul dejun dupa grau si-a intins gâtuțul si a privit prin fereastra dincolo, inauntru, de  unde  le urmaream eu, nemiscata.M-a zarit, mica cum s-o fi simtit si fara aparare , s-a speriat de mine si a fugit iute. Insa in zilele urmatoare  am observat  ca daca nu ma misc, ci le urmaresc ca stana de piatra nu se mai sperie , ci isi continua relativ fara graba ciugulitul bobitelor hranitoare . In afara de vrabiute am vazut ca se perinda prin apropiere si pitigoi , cotofane , gaite , mierle si inca un soi de pasari pe care nu l-am identificat. Mierlele mai coboara sa ciuguleasca seminte, dar celelalte sunt mai prudente sau au alta cantina .

Vrabiutele asteptand momentul prielnic

Vrabiuta prinsa cu bobu-n  gura (ca Zdreanță):

Cu bobu-n cioc

O pasare zgribulita , printre altele:

Neidentificata

O mare hoață, pofteste la ouale din cuibare , la nuci, coji de paine, puii de rata ii fac cu ochiul cand sunt mititei si singuri prin curte :

O hoață

Pitigoii, aparitii rare, dar dragalase:

Pitigoi

Parca se numeste pitigoi de stuf:

Tot un pitigoi

Un maruntel cu cantec vioi:

Sa fie tot un pitigoi?

Prin urmare sa stiti, eu am asigurati cantaretii pentru la vara. Si acum ciripitul lor zburdalnic anunta ceva, eu inteleg ca ar fi numai vesti bune :).

17 decembrie 2011

Flori de iarna in ogradă

Filed under: animalute, Pasari, Viața grădinii, vremea — Etichete:, , , , , — Mihaela C.P. @ 6:46 pm

Luna decembrie in acest an a venit cu zile insorite la sfarsit de saptamana, cel putin in primele doua saptamani ale lunii, de care imi aduc aminte cu placere ca de un sfarsit de saptamana cu soare bland si timp placut. Au fost saptamana trecuta, pe 10-11 decembrie  pana la 14-15 grade Celsiu, astfel incat unii, mai indrazneti, au trecut si la tinute mai lejere. Am vazut intr-un grup de copii cam de varsta liceului , pe doi dintre ei, fata si baiat, baiatul purta tricou cu maneca scurta seara , decembrie, in jurul orelor 18 , iar fata era imbracata intr-o rochita tot cu maneca scurta.

De fapt din punct de vedere astronomic, iarna inca nici nu a inceput, sostitiul de iarna urmand sa aiba loc pe 22 decembrie .Nici nu a inceput macar, iar eu ma gandeam cat  o mai fi pana sa treaca…

A fost chiar placut.

Eu am iesit in gradina in care in urma cu cateva saptamani cresteau flori sau rodeau legume , in care acum isi fac de cap alte  ”flori” , care in restul anului nu au acces liber in curte peste tot, si care au transformat pe perioada de iarna fosta gradina in ogradă.

bibilici

De cum am pasit in gradina-ograda insotita, desigur , si de catei, bibilicile speriate nu au stiut unde sa o tuleasca mai repede din calea cateilor, spaima lor. Acolo li s-a parut lor mai sigur, in solar, unde cresteau rosiile asta vara si acum nici urma nu mai e ca acolo ar fi fost ceva verde. Au aripile tunse, pentru ca la inceput, in primele zile, cum le-am dat drumul in gradina, cum pline de entuziasm si-au si luat zborul in curtile vecinilor. Asa ca am luat masuri de taiere a…elanului zburator.

Mai tarziu, dupa ce au vazut ca nu au treaba cu ele cateii (ce-i drept uneori cam alearga dupa pasari, dar nu si atunci) , ci ca s-au dus amenintatori sa il certe pe cutu de dincolo de gard:

Noi suntem sefi aici

 

Ham-ham, tu auzi ce spun eu?

Cand au vazut, deci, bibilicile ca nu au treaba cateii cu ele, au prins curaj si au venit mai aproape de mine, sa cerceteze ce țiuia la mine in mana ,click-click , atunci cand eram langa ele.

curioase

 

Ce ai acolo?

Dintre pasarile care au mai stat cuminti la pozat, mai jos e o caciulata.Din cauza caciulii care ii acopera capul si ii face umbra deasupra ochilor, nici nu prea observa cand se apropie cineva de ea, numai in ultimul moment cand zareste picioarele noastre  de aproape se sperie si incearca sa fuga.

Gainuta cu caciula

Mai jos este cocosul sef al pasarilor , Costachel.

Cocosul Costachel

Dintre suratele lui, colorate in nuante de brun roscat  sau nisipiu, bine echipate acum de iarna:

Una din doamnele din haremul lui Costachel

 

Huzurind la soare

Se dezleaga un mister legat de tava cu mancare pasareasca. Iata de ce se termina prea repede mancarea:

Musafiri nepoftiti

-intai cativa porumbei vagabonzi , care isi cam fac veacul prin curtea noastra , ciuguleau neinvitati din hrana gainilor.

Spargatoare de gasca

-bine macar ca atunci cand au vazut apropiindu-se cea in drept sa foloseasca continutul din tava, au inteles sa se dea mai incolo…

La o parte cand vine indrituita

….cel putin temporar, cat sa mai dea un ocol la pas, prin curte. Nu departe de sursa de hrana .

Mai facem o plimbare

Cand…ce sa mai vezi! Tava din nou curtata de….hmm…si tuuu, Brutus? Aăăă, pardon, Cezar (pe catel  il cheama Cezar).

Si tuu...?

-Ei, da, si eu, pare sa spuna el, vroiam numai  sa-i  incerc oleaca  gustul  la mancare…

Am vrut sa vad ce gust are

Dar credeti ca s-a terminat coada la popota?

Nicidecum, pleaca unii , vin altii si altii…Ca doar si vrabiilor le-o fi foame.

Au vazut liber la tava, nciun alt doritor periculos sau fioros prin jur, si au socotit ca e timpul pentru ele: mai intai usor, cate putine, de la distanta…

vrabiute

Si vrabii

…si apoi in gasca mare, ca mai sus.

Ce sa mai, as zice ca e o curte plina de vietati, deci de viata .

Blog la WordPress.com.